Revista Presei – 4 septembrie.„Instituțiile statului care plătesc cele mai bănoase sporuri. Autoritățile cu prime de milioane și bonusuri de vechime”
04/09/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineaata intr-o zi de miercuri, 4 septembrie! Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Miercuri, va fi în vigoare un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, unde canicula va persista, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35…37 gr, iar minimele de 18…22 gr. De miercuri dimineaţă până joi, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. Bucuresti: 32/16 gr.C.
“Cum se modifică facturile la energie ale românilor în 2025, după ce expiră termenul de compensare ….Actuala schemă de compensare a preţului curentului electric expiră pe 1 aprilie 2025. „Este posibil ca, pentru consumatorii cu un consum de peste 300 kilowatt oră pe lună să se ieftinească facturile ca urmare a ridicării acestor constrângeri din prezent. Pentru cei care se încadrează la sub 100 de kilowatt oră pe lună, e adevărat că, fără măsuri de subvenţionare, de compensare a preţului, facturile ar putea să crească”, a spus Sebastian Burduja, aflat într-o vizită în judeţul Alba, conform news.ro. ….Acum, prețurile la energie sunt plafonate în funcție de consum: 0,68 lei pe kWh pentru cei care consumă sub 100 kWh lunar, 0,8 lei pe kWh pentru cei cu consum între 100 și 250 kWh lunar și 1,3 lei pe kWh pentru cei cu consum mai mare. 5 milioane de consumatori s-au încadrat în plafonul de 100 kWh pe lună. Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România a avertizat luna trecută că prețul la electricitate și gaz natural va crește după 1 aprilie 2025, când expiră plafonarea prețurilor. .…” Integral: https://www.libertatea.ro/
“ANALIZĂ Economedia: Guvernul Ciolacu a ajuns la împrumuturi de 168 miliarde de lei în acest an / Până la final de an va mai împrumuta jumătate pe atât Guvernul a împrumutat în luna august 15,5 miliarde de lei, ceea ce duce împrumuturile pe întreg anul la 168 miliarde de lei. Asta înseamnă că Guvernul și-a acoperit, în cele 8 luni scurse din 2024, 93% din necesarul brut de finanțare subestimat din acest an, compus din deficitul bugetar subestimat (87 miliarde de lei) și plata datoriei ajunse la scadență în acest an (125 miliarde de lei, sumă neactualizată). Având în vedere că Guvernul vrea să majoreze ținta de deficit la 7% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, de la 5%, pe fondul ieșirii de sub control a cheltuielilor bugetare în anul electoral, sumele ce vor fi împrumutate până la final de an vor depăși 250 de miliarde de lei. Vorbim despre un necesar pentru deficit de circa 120 miliarde de lei + 130 miliarde de lei pentru plata datoriei scadente în acest an, la care se adaugă prefinanțarea pentru 2025, în valoare de circa 20-25 miliarde de lei. ….Valoarea de 168 miliarde de lei a împrumuturilor din acest an include credite de dezvoltare de la instituții internaționale precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) sau Banca Mondială, precum și finanțările atrase de Guvern de la populația României prin programele Tezaur și Fidelis. Nu sunt avute în vedere operațiuni de preschimbare realizate de Ministerul Finanțelor. ….” Integral: https://economedia.ro
“Instituțiile statului care plătesc cele mai bănoase sporuri. Autoritățile cu prime de milioane și bonusuri de vechime Diversele sporuri de care beneficiază angajații din sistemul bugetar au fost modul tacit prin care s-au majorat salariile în administrație. România ocupă locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea cheltuielilor cu salariile raportat la veniturile bugetare (29,8%), fiind depășită doar de Malta și Letonia. Concret, anul trecut valoarea cheltuielilor de personal a fost de 132,7 mld. lei, respectiv 8,3% din PIB. Față de anul trecut, a fost înregistrată o creștere cu 15 miliarde lei. …. Anul trecut, salariile de bază în MIPE au totalizat 91 de milioane lei, la care se adaugă alte 9 milioane, sporuri pentru condiții de muncă, plus 264.000 lei, alte sporuri. Vorbim deci de un procent de 10% din salariile de bază reprezentat de aceste sporuri. Procentul crește ușor dacă adăugăm și cele două milioane pentru voucherele de vacanță. În primele șapte luni ale acestui an însă, plățile făcute în acest minister nu au depășit acest procent. Avem 19 milioane, salarii de bază, și 1,6 milioane, sporuri pentru condiții de muncă. …. Astfel, în primele șapte luni ale acestui an, ASF – o instituție cu circa 500 de salariați, a plătit 78 mil. lei, salarii de bază, și alte 4,8 milioane „alte drepturi salariale în bani”. În execuția bugetară nu apare o altă categorie de sporuri. Totuși, datele pe anul trecut ne arată că, la salarii de bază de 138 de milioane, ASF a plătit 22,4 milioane – „fond de premii”. Altfel spus, în anul falimentului Euroins, ASF a acordat prime de aproape 20% din valoarea salariile de bază. Practic, aceste prime au reprezentat peste 10% din bugetul total de 212 milioane al instituției. ….Energia este un alt sector cu salarii uriașe, iar ANRE este o altă autoritate recunoscută pentru soldele peste medie ale angajaților săi. De altfel, cei doi vicepreședinți ai autorității au avut salarii de peste 700.000 lei în anul trecut. ….” Integral: https://www.fanatik.ro/
“Când antreprenorii, patronii, oamenii de afaceri, companiile, adică cei care au un business, trebuie să plătească salariile, taxele şi impozitele, furnizorii, ratele la bancă, sigur ştiu pe ce lume trăiesc! Când PSD şi PNL latră unii la alţii, ştiu pe ce lume trăiesc şi ce fac, pentru că trebuie să împartă prada! …. Oamenii de afaceri, antreprenorii mai mari sau mai mici, patronii, companiile, CEO, CFO, CMO, aceste abrevieri pentru posturile de conducere, ştiu cel mai bine pe ce lume trăiesc: pentru că a avut o idee pe care au reuşit să o pună pe piaţă, pentru că au reuşit să facă o companie, un brand, un nume, pentru că au reuşit să angajeze oameni cu care să lucreze în companie, şi nu în ultimul rând, ştiu pe ce lume trăiesc pentru că în fiecare zi cineva se gândeşte la producţie, vânzări, la cum iese marfa, cum se vinde, cine o cumpără şi de ce, cum poate fi îmbunătăţit produsul, cum poţi să câştigi cotă de piaţă, cum poţi să scazi sau să creşti preţurile, după caz, şi la finalul lunii ştii că trebuie să plăteşti salariile, taxele şi impozitele la stat, ratele la bancă, facturile furnizorilor etc. De-abia în final, după ce ai plătit toate aceste lucruri, vezi dacă ai sau nu profit, vezi dacă ai cash sau nu. Cine are un business sigur ştie pe ce lume trăieşte. La polul opus, cei care conduc din punct de vedere politic ţara ştiu pe ce lume trăiesc, dar este lumea lor. Companiile trebuie să muncească jumătate din an doar pentru a plăti taxele şi impozitele la stat, bani pe care apoi cei de la putere îi împart în lumea lor. Când Dumitru Buzatu, şeful CJ de la Vaslui, a fost prins cu geanta de bani la el, problema PSD a fost cât de prost a fost Buzatu că a fost prins. Când guvernul Ciucă sau Ciolacu împarte banii, nimeni nu se gândeşte de unde vin aceşti bani. Dacă nu sunt bani suficienţi, ei se împrumută. Nu mai contează că mai avem un an şi ne izbim de un zid. Pentru creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor cineva trebuie să muncească, cineva trebuie să vândă mai mult, astfel încât taxele şi impozitele, adică încasările guvernului, să fie mai mari. Dar dacă nu se întâmplă acest lucru pentru că guvernul înrăutăţeşte condiţiile din piaţă? Toată această discuţie legată de taxele şi impozitele de la anul au determinat companiile să pună investiţiile pe “hold”. …. Lupta celor două partide este pe procentele pe care trebuie să le ia fiecare când împart prada. Aceasta este lumea lor şi, bineînţeles, a camarilei din spatele lor. Nimeni nu are un interes să mişte lucrurile, să facă lucrurile mai bune în administraţia publică. Sau dacă se fac, se fac în ani. Administraţia publică ştie foarte bine pe ce lume trăieşte pentru că de aici îşi menţine puterea şi îşi ia banii. Infrastructura accelerează după două decenii pierdute nu pentru că cei de la putere – PSD, PNL, PDL tot timpul au fost la putere – au descoperit utilitatea ei, ci pentru că există războiul din Ucraina, iar aliaţii noştri ne împing de la spate să facem această infrastructură pentru a ne apăra mai bine nu din punct de vedere militar, ci din punct de vedere economic, social şi politic. Bine ar fi să fie “o Ucraină” (cinic vorbind) şi pentru sistemele de sănătate şi educaţie, să vină aliaţii din afară să ne preseze să restructurăm, să reformăm, să modernizăm aceste sisteme, pentru care companiile şi salariaţii plătesc din banii lor şi din munca lor taxe şi impozite. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“BREAKING Creșterile masive de salarii ale judecătorilor și procurorilor vor fi plătite eșalonat până în 2029, după ce magistrații și-au mărit singuri salariile cu 25% – proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor ..… E vorba despre salariile mărite prin creșterea la 605,225 lei a valorii de referință (un prag în funcție de care sunt calculate veniturile magistraților). G4Media a explicat că în 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și Parchetul General au decis să crească salariile judecătorilor și procurorilor cu 25%, retroactiv. Cele două instituții au susținut că deciziile de majorări salariale vin ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în acest sens şi pentru uniformizarea regulilor de salarizare. Creșterile de salarii ar urma să se aplice retroactiv, pentru toate salariile magistraților și grefierilor începând cu 2018. Decizia are un efect major și asupra pensiilor speciale ale magistraților, care urmează să crească în funcție de noile venituri. Parchetul General a explicat în 2023 în răspunsul pentru G4media.ro că există mai multe hotărâri judecătorești definitive emise de Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că personalul din justiție (judecători, procurori, magistrați asimilați, grefieri, consilieri de probațiune, etc) beneficiează de un indice de salarizare (valoare de referință sectorială – VRS) de 605,225 lei, nu de 484,18 lei cum s-a stabilit prin legea salarizării unitare din 2017. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Ce valoare are pensia medie în România și câți pensionari sunt. Anunțul făcut de Casa de Pensii Pensia medie lunară este de 2.250 de lei, iar în România sunt în acest moment 4,74 milioane de pensionari, arată datele pe luna august, furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă este de 3,8 milioane de persoane, dintre care 2,2 milioane femei, notează Agerpres. Totodată, din totalul pensionarilor, 619.250 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de numai 633 de lei. În luna august, au primit pensie anticipată 4.400 de persoane (3.150 de lei, pensie medie), pensie anticipată parţial 87.100 de persoane (2.285 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 391.200 de persoane (pensie medie de 948 lei), dintre care 44.945 de persoane pentru gradul I de invaliditate (817 lei, pensie medie)…..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Laura Codruţa Kovesi: “Frauda cu TVA a fost subestimată, adesea chiar tolerată” .… Laura Codruţa Kovesi a declarat: “Frauda cu TVA a fost subestimată, adesea chiar tolerată, în beneficiul organizaţiilor criminale care aspiră să submineze şi să înlocuiască autorităţile legitime. În anumite circumstanţe, aceste organizaţii criminale nu se feresc de violenţa extremă. (…) Frauda financiară este mai tolerată deoarece nu este considerată periculoasă şi cred că acest lucru este greşit. Prea mult timp, prea mulţi au fost în negarea fraudei financiare. Cel puţin în România nu am negat şi am decis să acţionăm în consecinţă, dar acest lucru nu este adevărat peste tot în Europa”. Şefa Parchetului European a menţionat că fraudele financiare sunt strâns legate de criminalitatea organizată, de traficul de droguri, de arme, de traficul de persoane, de spălarea de bani şi de alte infracţiuni, care nu ar putea avea loc în lipsa corupţie în anumite sectoare de activitate. Codruţa Kovesi a spus: “În realitate, corupţia a fost şi continuă să fie în mare măsură tolerată peste tot. Nu există o ţară curată şi repet, ca să fiu bine înţeleasă: nu există o ţară curată. (…) În alte ţări, poate că fenomenul corupţiei este mai puţin investigat, dar asta nu înseamnă că există mai puţină corupţie. Dacă nu investighezi corupţia, asta nu înseamnă că nu există. În realitate, ori de câte ori există crimă organizată, există corupţie. De exemplu, de obicei o piaţă mare pentru droguri ilegale este un indicator foarte fiabil al corupţie pe scară largă (…) deoarece drogurile respective intră prin port, prin aeroport sau prin punctele de frontieră într-o ţară sau alta. Or, în acele locuri trebuie să existe scannere care să verifice tot ce intră şi iese din ţara respectivă, există poliţişti de frontieră, inspectori vamali, inspectori ANAF, etc. Dacă nu ar exista corupţie, drogurile respective nu ar intra în ţară“. ….” Integral: https://www.bursa.ro
“50.000 de italieni vânează specii protejate fără control, din Balcani până în România. Afaceri deschise de italieni în Carpați .…. Există persoane care îți garantează că este posibil să omori trei urși în trei zile. Totul depinde „doar de bugetul pe care îl ai”. Alţii, în schimb, propun ca, în așteptarea urşilor, să omoare niște lupi. Și mai există şi cei care pun la dispoziția turiștilor, în România, „patru milioane de cartușe de muniție”. Patru milioane, este o glumă? „Nu, nu, avem și 600 de puști.” Noroc că nu voiau să înceapă un război cu Moldova vecină. Iar în toate țările contactate, din Europa de Est până în Maroc, trecând prin țările baltice, divertismentul nocturn este garantat: „Avem contactele noastre, desigur. Te poți distra de dimineața până seara”. Despre ce este vorba? Despre prostituţie. În Italia există zeci de agenții – oficial, ceva mai puține – care se ocupă de turism cinegetic în străinătate. Vânătorii locali sunt ocupați cu rezervările de la sfârșitul lunii iulie până în decembrie. ….Pachetele cele mai puțin costisitoare – care oferă în general trei, patru, cinci nopți – sunt cele care privesc păsările. Apoi urmează cornutele. Și aici situația se schimbă, pentru că pentru a aduce acasă un trofeu de căprioară trebuie să cheltuiești câteva mii de euro. …. Acum câțiva ani, WWF a încercat să facă o estimare: 50.000 de vânători. Cifra de afaceri? Milioane, dacă luăm în considerare călătoria, trofeele, pușca și echipamentul, actele și, bineînțeles, sejurul în străinătate. …. Prima persoană pe care o sunăm este un vânător italian de 60 de ani, stabilit în România. E cel care ne spune că are 600 de puști și patru milioane de cartușe de muniție. Destul de mult, dacă ținem cont de faptul că în Italia se pot deține 1.500 de cartușe de pușcă (de vânătoare), iar peste graniţă se pot transporta doar o mie (art. 6bis, Decret Ministerial 24 noiembrie 1978). Dar asta este realitatea. El organizează şi taxiurile pentru „divertismentul nocturn”, care ar fi interzis în ţara respectivă (ca de altfel şi în Italia). Aici se împușcă în principal sturzi, ciocârlii și prepelițe. Practic fără limite: „În zilele slabe 3.000, în zilele normale 10.000. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Elena Lasconi nu mai are nevoie de atacurile adversarilor, e sabotată suficient din interior. Continuă tradiția USR a devorării președinților de partid Elena Lasconi, șefă a USR și candidată la Președinție, duce o luptă internă cu mai mulți lideri ai partidului care nu doar că nu pun umărul la campanie, dar în forurile formațiunii au poziții împotriva ei, chiar dacă au trecut doar două luni de când e la cârma partidului. ….Din rândul celor care contestă tot mai des s-au evidențiat două persoane – Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz, care teoretic par în unele poze că sunt lângă Lasconi, dar în realitate critică demersurile acesteia. Ionuț Moșteanu, lider de grup al deputaților și fost purtător de cuvânt al USR, a făcut parte la Congres din echipa „USR Unit”, în timp ce Lasconi era din „USR Reconstrucție”. ….Cel mai recent exemplu cu Moșteanu ca opozant a fost când Elena Lasconi a afirmat că l-ar pune pe Ilie Bolojan premier, dacă ea ar fi aleasă președintă a României, pe motiv că sunt suficiente exemple de oameni performanți în partid. De altfel, o altă persoană destul de vocală împotriva lui Lasconi, adică Clotilde Armand, a și precizat pe unul din grupurile de WhatsApp ale conducerii USR că ar fi trebuit menționat Cătălin Drulă ca variantă de premier. Adică exact liderul de partid care a dus formațiunea la 8,71% la europarlamentare, într-o formulă de alianță. ….Prin mișcarea făcută de Lasconi, șefa USR a arătat cel puțin două lucruri: a) disponibilitatea la dialog cu un partid mai bine ancorat în teritoriu și probabil principala formațiune pentru negocieri; b) alegerea celui mai votat lider de CJ din România, care nici nu face parte din grupul restrâns al conducerii PNL, ceea ce înseamnă că nu e asociat cu gruparea Ciucă/Bode. ….Acest lucru nu l-au înțeles Moșteanu și Armand, care contestă modul de comunicare al Elenei Lasconi, cu un sprijin discret spre absent de cele mai multe ori, deși alegerile din noiembrie-decembrie sunt cruciale. Moșteanu e și cel care controlează filiala Argeș. La ultimele alegeri a candidat la Primăria Pitești dar a luat doar 9.957 de voturi (18,32%), într-un oraș cu 136.870 de votanți. În schimb, Lasconi și-a câștigat primăria cu 9.203 voturi (69,58%), într-un oraș de cinci ori mai mic. …..Un al doilea contestatar, văzut ca o extensie a grupării Drulă-Barna (de altfel Drulă l-a și propus ca succesor al său) e Dominic Fritz, primar al Timișoarei. Fritz a fost principala voce din partid care a criticat încercarea lui Lasconi de schimba modul de alegere a listei pentru viitoarele parlamentare, adică prin vot popular al membrilor, nu prin delegați. În timp ce delegații pot fi controlați, totalitatea membrilor nu, ceea ce ar duce la pierderea influenței diferiților lideri locali, care în primul rând urmăresc să prindă ei un loc pe listă. ….” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Unui judecător i-a crescut pensia atât de mult încât trebuie să i-o care doi poștași Printre marii beneficiari ai recalculării pensiilor se află foarte mulți magistrați, dar parcă unul dintre ei iese în evidență în mod special….. Format profesional pe vremea comuniștilor, judecătorul a rămas de modă veche și preferă să primească banii cash, mai ales că nu are niciun cont la bancă. Doar că unui singur poștaș îi este fizic imposibil să care singur toții banii pe care îi ia judecătorul într-o lună, așa că pensia este cărată de către doi poștași. Pensia este atât de mare încât a început să-l încurce și pe judecător, care nu prea mai găsește loc pentru bani prin vila sa de 16 camere. Așa că a decis să cumpere vila vecină, care are doar șase camere, și s-o transforme pe toată într-un seif gigantic, în care să-și poată ține în siguranță banii încasați lunar ca pensie. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Bacalaureatul lui Marcel Ciolacu și perdeaua de fum a bășcăliei…”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/bacalaureatul-lui-marcel-ciolacu-si-perdeaua-de-fum-a-bascaliei
Tia
https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/mici-manevre-electorale
https://m.ziare.com/amp/ion-tiriac/declansat-scandal-international-masini-oferite-sportivi-medaliati-jocurile-olimpice-1891923
Mari gunoaie pesediste. Și excrocul Ţiriac dar și prapadeniile puse la cost. Așa se duce faima românilor în lume.
Buna ziua
Legat de pensi.
Din 4,7 milioane pensionați, 3,1 milioane intra in categoria ” pina la 3.000 lei”. Adică majorantă zdrobitoare are pensie foarte mică.
Am vaga bănuială că e o capcană. Pentru anul viitor. Când indexarea va face sa se treacă de de acest prag de 3.000 lei și deci impozitarea va lovi în banii suplimentari datorați indexării.
PS.
1- Ciucă o fi bucuros ?
Ai cresc banii ” in mana” de la pensia măreață. Că a crescut scutirea de impozit de la 2.000 la 3.000 lei. Care scutire are efect fiscal și la cele mai mari pensi din țară. Dar tăcerea e mormântală.
2- Zice Ciolacu că efortul financiar e de 800 milioane la creșterea pragului de impozit zero. Iar alte surse scriu că efortul financiar suplimentar după recalcularea pensiilor = 25 miliarde lei / an.
La așa experți în contabilitate bugetara , sigur NU se opun la oricare trăsnaie ceruta de leșinată aia de Ursula. Cum e demonstrat și de schimbarea ” ofertei” pentru rolul de comisar. Ursula a cerut, Ciolacul a executat. In schimbul promisiunii că îl lasă și în continuare sa asi facă de cap cu deficitul bugetar anual.
Doar că nu decide Ursula chestia asta. 😄😄
PS 2.
Se știe că Germania e in criza ?
Iar însăși Volkswagen vrea să închidă cel puțin o fabrică în Germania. Adică ce nu a fost făcut niciodată de când există firma.
La ultimele alegeri regionale , neonaziștii au luat avânt, verzii au dispărut din parlamentul regional.
Cumva din cauza green economy , tracțiune electrică , bazarea aproape totală pe gazul și petrolul rusesc ? Plus politica cretina de a accepta toți analfabeții din Africa ?
Sublima moștenire a lăsat coaliția Merkel cu verzii , madam Ursula ( o Dăncilă germana) . Preturi colosale la materii prime și energie, pierderea competitivității la medicamente și baterii electrice. Efectul cumulat , pierdere de completivitate industriala cu efect in șomaj mărit, clasa medie atacată de sărăcie,nemulțumiri generalizate.
Nimic nou sub soare. Exact ce învață istoria de o grămadă de ani când spune că la cauze identice și efectele sunt identice.