Revista Presei – 4 octombrie.”Când mămăliga sărăciei explodează. Ce nu vă spun politicienii și o parte din presă despre valurile de droguri, prostituție și violența din România”
04/10/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
“Accesul la medicamente în UE. De ce primește România medicamente noi la doi ani după Germania? Acces inegal la medicamente în UE. Țările bogate, piețele preferate de BigPharma, săracii din est mai așteaptă sau mor cu zile. …. Pacienții din Uniunea Europeană nu au la dispoziție aceleași medicamente atunci când se luptă cu o boală. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă generație ca și omologul său din Germania. …. „Pacienții din statele occidentale și din statele membre mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, acest procent este de până la 10%”, a declarat comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides într-un discurs din aprilie. „Această situație este cu adevărat inacceptabilă”, a adăugat ea, notează Politico. …. Dar, în timp ce legiuitorii din Parlament încep dezbateri aprinse asupra detaliilor textului, rămân obstacole mari în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor. Un prim motiv este evident: unele medicamente sunt foarte scumpe. Și există diferențe economice mari în cadrul celor 27 de țări ale UE – de exemplu, PIB-ul pe cap de locuitor al Bulgariei este de aproape cinci ori mai mic decât cel al Olandei. Firește, acest lucru înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pe sănătate – și pe medicamente – decât altele. …. Un motiv mai complicat constă în modul opac în care sunt stabilite prețurile medicamentelor. De departe, cel mai frecvent mod de negociere a prețurilor în Europa este că societățile farmaceutice negociază prețurile cu guvernele în mod direct și în secret, astfel încât nici o țară nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament. „Acestea (companiile farmaceutice) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, în general, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a declarat Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria. „În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia, și în țările din Europa de Est, acestea sunt propuse într-o etapă ulterioară, în doi sau trei ani”. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns: În timp ce afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%, cheltuielile bugetare au crescut cu 750%, deficitul bugetar cu 2.900%, iar datoria publică cu 1.500%. Indiferent ce ar face companiile, cât ar creşte businessul, cât ar munci sectorul privat, statul va cheltui întotdeauna mai mult România s-a trezit într-o situaţie bugetară groaznică, pe care guvernul Ciucă/Ciolacu, adică PSD/PNL, a constatat-o cu nonşalanţă în aprilie 2023, când a descoperit că bugetul are o gaură suplimentară de vreo 20 de miliarde de lei, iar această gaură, dacă se extinde pe tot anul, ajunge la 40 de miliarde de lei în plus faţă de gaura deja aprobată, adică deficitul oficial din acest an de 64 de miliarde de lei. Dacă guvernul nu face nimic, dacă nu ia nicio măsură, deficitul bugetar pentru acest an depăşeşte 100 de miliarde de lei. Şi după cum arată pachetul fiscal pentru care premierul Ciolacu şi-a asumat răspunderea, dacă toate măsurile fiscale anunţate vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, în toamna aceasta guvernul nu va avea venituri suplimentare. Premierul Ciolacu şi-a asumat să corecteze situaţia bugetară printr-un pachet de majorări de taxe şi impozite prin care speră la anul să încaseze în plus la buget 16 miliarde de lei, iar din reducerea cheltuielilor (adio secretare, consilieri, şoferi) speră să mai obţină 3 miliarde de lei, adică, în final, să obţină 19 miliarde de lei. Această cifră pare prea puţin faţă de cât este necesarul guvernului/ României pentru a reveni în parametri bugetari acceptabili. …. Industria este în scădere, construcţiile rezidenţiale au început să scadă, noroc că merg din plin construcţiile publice, ceea ce susţine creşterea economică, consumul şi-a redus puternic motoarele, investiţiile au fost puse pe hold, la fel şi angajările. Companiile private au solicitat guvernului ca, înainte să majoreze taxele şi impozitele pentru sectorul privat, să taie din cheltuielile bugetare. Răspunsul premierului Ciolacu a fost: 85% din necesarul de bani va veni din partea companiilor şi băncilor, din partea micilor antreprenori, şi numai 15% va veni din reducerea cheltuielilor bugetare. …. Efectiv, guvernele care s-au succedat din 2004 încoace, conduse alternativ de PSD şi PNL (PSD a avut 5 prim-ministri şi PNL 6 prim-ministri), dacă nu cumva chiar împreună, ca acum, au îngropat bugetar România. În ultimii trei ani, datoria publică efectiv a explodat, înregistrând o creştere de 83%. Iar dacă adunăm şi datoria făcută în 7 luni din acest an, practic datoria s-a dublat în trei ani. …. Toate guvernele, în special cele de la PSD, au fost darnice în a da facilităţi fiscale care au fost aprobate cu toate mâinile, inclusiv de premierul de astăzi, Marcel Ciolacu, când era parlamentar. Băsescu a majorat TVA-ul, Ponta şi Dragnea l-au redus. Deşi cheltuielile bugetare au înregistrat o creştere absolut spectaculoasă, de 750% în aproape 20 de ani, serviciile publice au devenit tot mai proaste – sănătatea, educaţia, infrastructura. Ca să nu mai vorbim de puterea pe care au căpătat-o toate instituţiile de stat atât în relaţia cu ceilalţi, cât şi în relaţia cu guvernul. Insituţiile publice locale sunt stat în stat, iar mita pe care a încasat-o şeful Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu – 1.250.000 lei, reprezentând 10% din valoarea unui contract de drumuri, poate fi extrapolată peste tot. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Impactul măsurilor fiscale, cu bune și cu rele. Cum riscă guvernul să-și înghită hârtia cu calcule, în fața economiei reale .… Impactul cel mai mare se va resimți la impozitarea cifrei de afaceri, „o practică aproape inexistentă în țările dezvoltate”, tocmai pentru că un rulaj mare nu înseamnă și profit pe măsură, explică, într-o discuție cu Panorama, Daniel Anghel, Partener și liderul serviciilor fiscale și juridice din cadrul PwC. Nici celelalte măsuri nu sunt mai puțin problematice, atrage atenția expertul. În plus, lipsa unui studiu de impact face ca toate calculele optimiste ale Guvernului, privind încasările la buget, care ar trebui să acopere deficitul bugetar, să sune bine doar pe hârtie. ….
- Prin impozitarea cifrei de afaceri, statul ar putea aduce suplimentar la buget cel puțin 6,2 miliarde lei, potrivit calculelor PwC. Luate la pachet, povara (acestor măsuri fiscale, n.r.) va fi mai mare pentru sectorul privat, decât pentru cel de stat.
- Facilitățile fiscale trebuie să fie limitate în timp, raportat la scopul care le-a fost atribuit inițial și, la un moment dat, să fie evaluate și eventual eliminate. Știam din PNRR că facilitățile vor fi eliminate sau limitate, pentru că, de-a lungul timpului, au fost acordate fără analize riguroase și au dus la o bază de impozitare tot mai restrânsă.
- Modificările privind creșterea TVA pentru anumite produse se vor reflecta în prețul produselor, într-un interval relativ scurt.
- Principalele consecințe așteptate ale acestor propuneri sunt descurajarea investițiilor, cu precădere cele asumate de companii pe termen scurt și mediu, migrarea activităților unor companii către alte state sau amânarea intențiilor unor companii străine de a investi pe piața românească, presiuni inflaționiste prin transferul costurilor către consumatorii finali, reducerea competitivității României.
- Efectul urmărit, de creștere a încasărilor bugetare, ar putea să nu fie atins, pentru că nu s-au făcut studii de impact și doar putem estima cum vor reacționa companiile. …..” Integral: https://panorama.ro
“Când mămăliga sărăciei explodează. Ce nu vă spun politicienii și o parte din presă despre valurile de droguri, prostituție și violența din România …. Prima explozie „populară” a drogurilor a fost patronată de statul român, vă amintiți de succesul „legalelor”? Marea drogangeală a început în România la nivel de masă cu buticurile de cartier care erau mai dese decât casele de pariuri acum vreo 10 ani. A început direct cu chestii riscante, tari, mai populare peste noapte decât drogurile ușoare obișnuite. …. Sărăcimea anilor ’90-2000, cea muncită la negru, cu ziua, cu plecări sezoniere în străinătate, a produs generații de copii care au fost crescuți în perfect darwinism social, neprotejați de părinți, pradă tuturor pericolelor. Și, uite așa, în vreo 20 de ani a apărut o pătură consistentă de lumpeni (sărăcie interlopizată) care vor fi infinit mai greu de integrat. Banii nu mai sunt ceva primit contra muncă, sunt ceva care pică după ce exploatezi pe cineva apropiat: propriii copii la muncă cu ziua, descurajarea înscrierii la școală (școală înseamnă că pleacă din comunitate un corp bun de exploatat pentru familie), iluzii fabricate cu viață glam în industria sexuală și, mă rog, toate „aspirațiile” de tip rețea socială. În ultimii 5 ani se produce ultimul mare salt dezastruos: traficul de droguri la nivel foarte mic, rural. Operațiunile sunt de amploare, iar asta arată că România nu mai e de ceva timp țară de tranzit (poate doar pentru droguri scumpe), ci e piață de desfacere. Operațiunea „fabrica de vise” O știre care a trecut discret, printre exploziile de la Crevedia sau din Vrancea, a fost o acțiune demarată de poliție și DIICOT de acum câteva săptămâni, care arată doar o feliuță din dimensiunea dezastrului social de care vorbesc. 121 de percheziții au fost demarate în jumătate de țară: de la Satu Mare, Timișoara, până-n Vrancea și Brăila. Dacă scotocești prin detalii, observi că foarte multe din aceste acțiuni au vizat mediul rural, tot felul de sate și orășele foarte mici. …. Mai grav, alte știri ne arată că „magazinul de vise”, fabrica de drajeuri și vape-uri de la Iași, doar livra o marfă care apoi intra în componența unor „trocuri”. De exemplu, drajeuri cu canabis și alte prostioare erau schimbate între dealeri pe cristale de mare risc (sursa). …. Dacă în numai 10 luni se pot organiza rețele de distribuție în 20 de județe (performanță demnă de un manager bun de corporație), asta nu ne arată decât că interlopii s-au specializat în mobilizarea ultrasărăcimii din sute de sate. Că o populație fără niciun viitor stă și pândește următoarea „combinație”. …. Fără acțiuni ale serviciilor de protecție ale minorilor, fără programe pentru fete și minori abuzați, fără asistenți sociali serioși angajați să supravegheze situația în teritoriu, acest scenariu de coșmar nu va fi decât începutul. Ei sunt victimele unui stat care timp de decenii și-a bătut joc de cheltuiala socială. Încă o dată vedem efectele profunde ale inegalităților extreme, unele care nu se văd în statistici. Inegalitățile de șanse. …..” Integral: https://www.libertatea.ro
“Fostul șef al Gărzii de Mediu: Acţiunea IGPR, un pahar cu apă într-o piscină / Oricând după intrarea în Schengen, dacă nu şi acum, camioane cu deşeuri radioactive din industria medicală pot ajunge în Romania …. „Acţiunea IGPR, un pahar cu apă într-o piscină! Oricând după intrarea în Schengen, dacă nu şi acum, camioane cu deşeuri radioactive din industria medicală pot ajunge în Romania şi pot fi îngropate lângă zonele locuite intens, în aşa numitele ‘amenajări piscicole’. (…) În mod voit Guvernul nu a înfiinţat un Sistem de Urmărire a Deşeurilor – SUD, precum SUMAL 2.0 pe lemne. SUD ar trebui să fie obligatoriu pentru toţi comercianţii şi transportatorii, astfel încât să ştim de unde vin şi unde ajung deşeurile, care sunt capacităţile de depozitare, ce volume şi tone sunt mişcate, ce deşeuri sunt din intern şi ce din extern, care e volumul procesat şi depozitat în realitate”, scrie Berceanu, duminică, pe Facebook. El critică Guvernul şi pentru faptul că „nu a vrut să genereze un sistem de informare” între instituţii (Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, ANAF, Poliţia Română, SRI) astfel încât „informaţia să circule cu viteză, fluxul banilor să fie monitorizat şi afacerile ilegale închise”. Potrivit acestuia, Ministerul Mediului a aprobat în trecut peste 850 de amenajări piscicole care, „de facto, acopereau două tipuri de infracţiuni”: extragerea ilegală de balast şi îngroparea ilegală a deşeurilor. „Legislaţia permite acumulări de deşeuri pentru ‘valorificare’ timp de 3 ani. În aceşti 3 ani nimeni nu deranjează operatorul. Adună munţi de deşeuri, din toată Europa, pentru valorificare. Iar când spun valorificare, pentru o sumă corectă primeşti autorizaţie de la mediu având un gard de plasă, un ciocan, o daltă, un flex şi o roabă. Ştiu, nu e Somalia şi totuşi… După 2 ani şi 9 luni firma intră în insolvenţă, se schimbă acţionariatul şi vinovatul este o bătrânică de 90 de ani”, menţionează Berceanu. …..” Integral: https://www.g4media.ro
“Oligarhul lui Putin continuă să „construiască” drumuri în România printr-o firmă austriacă. Are 24% …. Oleg Deripaska, unul din oligarhii de frunte ai lui Putin, continuă să aibă 24% din firma austriacă Strabag, un procent foarte mare. Anunțul a apărut în presa austriacă de azi care consemnează că „participația lui Deripaska la Strabag scade la aproximativ 24,1 la sută”. ….Oleg Deripaska și-a făcut simțită prezența pe piața românească în anul 1998, atunci când a cumpărat producătorul de alumină Alor Oradea. Fabrica de stat a fost cumpărată la valoarea de lichidare de Russki Aluminium, deținută de Roman Abramovich și Oleg Deripaska, prin intermediul firmei Cemtrade. A funcționat doi ani, apoi afacerea a fost închisă. Ulterior, a preluat 30% din compania austriacă Strabag. Compania naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat cu SC Strabag SRL contractul pentru “Construcţia sectorului de Autostradă Târgu Mureş-Ungheni şi Drum de Legătură”, care face parte din Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea. ….” Integral: https://newsweek.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“„Un atac la libertatea de gândire și de exprimare”. Reacția ONG-urilor, după ce AUR a împărțit pliante prin care îndeamnă studenții SNSPA să renunțe la cursuri și să se înscrie în partid
Zeci de organizații guvernamentale, reunite sub Platforma RESPECT pentru drepturi și libertăți, condamnă gestul celor de la AUR, pe care îi acuză că incită la ură și discriminare asupra oamenilor din mediul academic și de cercetare. Activiștii atrag atenția că dacă astfel de demersuri nu sunt sancționate de societate, efectul va fi subminarea autonomiei universitare și a gândirii critice.
Citeşte întreaga ştire: „Un atac la libertatea de gândire și de exprimare”. Reacția ONG-urilor, după ce AUR a împărțit pliante prin care îndeamnă studenții SNSPA să renunțe la cursuri și să se înscrie în partid….” https://www.libertatea.ro/stiri/un-atac-la-libertatea-de-gandire-si-de-exprimare-reactia-ong-urilor-dupa-ce-aur-a-impartit-pliante-prin-care-indeamna-studentii-snspa-sa-renunte-la-cursuri-si-sa-se-inscrie-in-part-4678724
https://kyivindependent.com/opinion-weakness-is-lethal-why-putin-invaded-ukraine-and-how-the-war-must-end/
Lung, dar informativ. Trecutul este doar prolog la solutiile reale ale viitorului.
Buna ziua.
1- Cu multi ani in urma descriam ce scria (atunci) un ziar italian.
Exportul de gunoaie in Romania. Atunci a ieșit ministrul român de resort ( era maghiar) și a spus nu, nu, nu. Nu primim gunoaiele altora.
Prevedeam că vom devenii groapa de gunoi UE. ( șpaga rezolva tot)
In 2023, a devenit banalitate importul de gunoi. Cu tirul, cu containerul, cu vaporul. Ce chestie, să prevezi viitorul și să ai dreptate. ☹️
2- Tot cu multi ani in urma și tot din presa italiană, redam o statistica unde eram ” Number 1″ la prostituția exportată. La Roma, româncele erau pe primul loc .
Huoo, dușman al poporului, gunoi uman.
Uite ca și politică, presa mioritica a descoperit ” ce știa tot satul” .
Că suntem campioni la proxenetism și mai nou și la droguri.
Da aia plătiți să vadă, supravegheze, ancheteze și să judece astfel de ” succese”, la ce primesc salariu ? Cumva degeaba ?
Statul eșuat are caracteristici universal valabile.
Sa nu le vezi e una.
Sa refuzi sa le vezi, e alta. ☹️☹️