Revista Presei – 4 noiembrie / Tehnica Armatei, 60% nefuncţională!
04/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. În vestul, nordul şi centrul ţării cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi seara şi noaptea, pe arii restrânse va mai ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi, temporar, în regiunile vestice, nord-vestice, iar noaptea şi în sud-estul extrem. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în ziua precedentă în vest, nord şi centru, vor fi cuprinse între 14 grade în Maramureş şi 22…23 de grade în sud. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 5 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă în sudul şi sud-estul ţării.
În Bucureşti, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 9..10 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4382 RON; 1 USD = 3. 2814 RON; 1 EURO = 1. 3525 USD; Francul elvetian 3. 6083 RON. Gramul de aur 138.6574 RON.
Antonescu: Parlamentul nu este cum mă aşteptam eu. Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat duminică că activitatea Parlamentului nu s-a ridicat la aşteptările sale, precizând că se vor produce schimbări de structură şi de atitudine, cel puţin în interiorul forului pe care îl conduce. „La Parlament, valoarea de utilizare ca majoritate care suţine un Guvern a fost maximă, nu au fost sincope, însă Parlamentul nu este cum mă aşteptam eu. Voi încerca să pun în practică nişte modificări de structură şi atitudine. Nu sunt şeful niciunui senator, suntem colegi“, a declarat Antonescu, la Antena 3. Preşedintele Senatului a mai adăugat că dezbaterile realizate la nivelul Parlamentului sunt normale şi nu înseamnă un control asupra Justiţiei. „Senatul are o responsabilitate faţă de instituţile care numesc acele persoane. Parlamentul mai are şi o funcţie de dezbatere. Solicitarea mea de a face o dezbatere pe tema Justiţiei şi interpretată că am vrut să controlăm Justiţia este o minciună. Amploarea USL nu a mai funcţionat. Parlamentul e dator cu dezbateri importante. Nimeni nu doreşte să cheme la ordine, dar dacă noi am aşezat prin lege CSM, ca for de control la un moment dat, noi putem să ne adresăm asupra lucrurilor care fac obiectul dezbaterii publice“, a mai adăugat Antonescu. Integral aduce Adevarul.
Reorganizarea ANAF: Când lupta politică trece înaintea luptei pentru buget. Capul de afiș al ultimelor două săptămâni a fost rectificarea negativă a bugetului, iar gradul mic de colectare a taxelor a fost subiectul atât al atacurilor dintre partidele coaliției (PSD versus PNL/Daniel Chițoiu) cât și al analizelor făcute de presă. În realitate, mecanismul guvernamental de strângere a taxelor – ANAF – s-a aflat în restructurare, iar mizele politice pe acest instrument au dus nu doar la întârzierea punerii în funcțiune a instituției, ci și la organizarea ei după principii paralele cu eficiența. cursdeguvernare.ro prezintă modul în care s-a reorganizat una din cele mai importante instituții din România : cea care adună banii la buget. Precum și anomaliile care, mai devreme sau mai târziu, își vor arăta efectele în ce privește Agenția Națională de Administrare Fiscală. […]Într-o variantă PSD, acesta trebuia să plece de la Finanţe, portofoliu deţinut de liberali, spre o structură din subordinea directă a Guvernului, adică a premierului Victor Ponta. Surse din USL declarau chiar de la sfârşitul lui 2012 că premierul Victor Ponta doreşte o structură în subordinea sa directă şi desfiinţarea ANAF-ului de la MFP. Pe 18 februarie 2013, lucrurile s-au tranşat în şedinţa USL. Ministrul Daniel Chiţoiu anunţa atunci că ANAF se reorganizează şi partea de control operativ trece de la Vamă şi Garda Financiară la o viitoare direcţie Antifraudă, cu atribuţii extinse. Integral la Curs de Guvernare
Totul despre bugetul anului 2014: Baza de calcul, gaura din ciorapul colectării veniturilor, cota unică şi majorările de pensii şi salarii. Mai sunt doar două zile până când bugetul anului viitor va fi aprobat în şedinţa Executivului, iar proiectul va merge în Parlament pentru adoptare. De rezultatele financiare ale anului 2014 depind bugetele şi pentru următorii doi ani, acesta fiind primul buget multi-anual al României. În acest context, tensiunile dintre liderii partidelor aflate la guvernare din ultima vreme pe marginea măsurilor fiscale care ar trebui sau nu să fie implementate anul viitor au dat de furcă reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice, care trebuie să împartă cu grijă banii. Cu sau fără aceste controverse însă, bugetul pentru 2014 va fi construit conform planului asumat de Uniunea Social Liberală. Bugetul pe anul viitor este construit având în vedere o creştere economică de 2,2%. Guvernanţii sunt optimişti că Produsul Intern Brut va ajunge la 661,3 miliarde de lei. O ţintă greu de atins este cea a deficitului bugetar: România şi-a asumat o limită de cel mult 2% din PIB în 2014. Prognoze optimiste sunt în privinţa inflaţiei. Guvernanţii estimează că preţurile vor creşte, în medie, cu 3%, adică mai puţin decât luaseră în calcul pentru anul acesta (4,5%). Totodată, cursul de schimb va rămâne stabil: 4,45 de lei pentru 1 euro. Cea mai mare problemă a bugetului pe anul viitor este slaba colectare a veniturilor. Procesul de reorganizare a Administraţiei Fiscale a lăsat urme adânci în vistieria statului, pentru că gaura lăsată în buget de lipsa sa de activitate s-a căscat la nu mai puţin de 4 miliarde de lei. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta, pentru 2014 banii vor fi insuficienţi, mai ales că România trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar mai mic decât în 2013. Integral Digi21
Adrian Năstase supus cercetării judecătoreşti la Curtea Supremă. Astăzi va fi ascultat martorul principal al acuzării din dosarul Zambaccian. Fostul premierul Adrian Năstase este citat în această dimineaţă în faţa judecătorilor Curţii Supreme. Năstase este judecat pentru acuzaţiile din dosarului Zambaccian, a treia cauză de corupţie pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Dosarul este în faza de recurs. La termenul de astăzi va depune mărturie sub jurământ Ioan Păun, fostul consul al României în China. Depoziţia acestuia este crucială în acest proces deoarece este una din probele esenţiale în acuzarea lui Năstase. Dacă Năstase este condamnat fie şi la o pedeapsă cu suspendare, el va intra din nou la închisoare. Curtea Supremă a judecat până acum trei termene în acest dosar, Năstase reuşind să obţină de fiecare dată o amânare. La ultimul termen Năstase şi-a susţinut nevinovăţia. În acest dosar, Năstase este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menţinută, fostul premier ar putea reveni în închisoare. Completul de cinci judecători ai Curţii Supreme a început luni, 3 iunie, judecarea recursului în dosarul de corupţie Zambaccian-Adrian Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630 000 euro de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii. În acest dosar, Adrian Năstase este acuzat şi pentru primire de foloase necuvenit de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Mai precis, din banii primiţi de la Irina Jianu, Năstase şi soţia acestuia sunt acuzaţi că au cumpărat bunuri din China, achiziţiile fiind realizate de către consulul Ioan Păun. În schimbul acestei operaţiuni, Ioan Păun ar fi primit – susţin procurorii – promisiunea că va fi menţinut pe poziţia de consul. Una din cele mai bine puternice acuzaţii din dosar este cea de şantaj. Integral in Gandul.
A zecea duminica de proteste in Capitala impotriva proiectului Rosia Montana. Manifestantii au marsaluit pana la Cotroceni, Regie, Parlament si inapoi la Universitate. Un protestatar, luat cu duba de jandarmi. Protestatarii impotriva proiectului minier de la Rosia Montana au organizat, pentru a zecea duminica la rand, un nou miting in Bucuresti. Dupa ce au marsaluit, conform traseului stabilit, de la Piata Universitatii la Palatul Cotroceni, cei aproximativ 2.000 de manifestanti au decis sa-si continue marsul prin Capitala, ei ajungand si in zona caminelor studentesti, unde i-au indemnat pe studenti sa li se alature. Ulterior, protestatarii au mers la Parlament, iar de acolo inapoi spre Universitate. In zona Unirii a avut loc si un incident, un protestatar care a aprins torte fiind retinut de jandarmi si dus cu duba la Politie. Manifestantii au revenit la Universitate in jurul orei 22.00, unde au fost insa intampinati de un cordon numeros de jandarmi, care i-au impiedicat sa ocupe carosabilul si sa blocheze circulatia in Piata.[…] Protestatarul retinut a fost dus la duba in fluieraturi, huiduieli si imbranceli din partea celorlalti manifestanti. Jandarmii au gasit si alte torte asupra lui. Protestatarii acuza jandarmii in civil ca ii provoaca si ca vor sa genere un conflict, pentru ca apoi sa intervina in forta. Jandarmii au facut un cordon numeros, folosind si dubele lor, inainte de rondul de la Universitate, pentru a preveni blocarea intersectiei. Multimea a luat-o pe alta strada si ajunge in Piata Universitatii. E prima data cand jandarmii reusesc sa impiedice blocarea rondului de la Universitate. Integral aduce HotNews
Titus Corlăţean, ministrul de externe: Ce obiective are România în legătură cu Rusia. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean (45 de ani), sugerează că atunci când a fost la Moscova a avut mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu şi că deschiderea care a avut loc anul acesta spre Rusia s-a produs în dublu sens – prin vizita şefului Consiliului de Securitate al Kremlinului, Nikolai Patruşev, la Bucureşti şi prin primirea şefului diplomaţiei române la omologul său, Serghei Lavrov. Din punctul de vedere al şefului diplomaţiei de la Bucureşti, principalul obiectiv al României în legătură cu Rusia este reducerea dezechilibrului balanţei comerciale: România importă gaz de peste 3 miliarde de dolari şi exportă produse în Rusia de circa un miliard. În ceea ce priveşte ideea parteneriatului strategic cu China, lansată de Victor Ponta cu ocazia vizitei sale la Beijing, Corlăţean este mai ponderat şi consideră că în viitor poate fi lărgită cooperarea cu această ţară, dar sub o altă denumire. Pe agenda diplomaţiei române se află şi aderarea la Schengen, iar ministrul Corlăţean crede că doar luptele electorale au împiedicat Franţa să susţină aderarea României, deşi între Bucureşti şi Paris există un parteneriat strategic. Asistentul secretarului american de stat pentru politică spaţială, Frank Rose, a spus, referindu-se la scutul antirachetă de la Deveselu, că “SUA nu vor accepta nici o garanţie juridică sau orice alte limitări ale sistemului” cerute de Moscova. În aceste condiţii, credeţi că e posibilă o destindere a relaţiilor româno-ruse? Titus Corlăţean: Cu siguranţă, da. Poziţia exprimată de Frank Rose este consecventă cu poziţia NATO, adoptată la Summit-ul de la Chicago, dar şi cu ceea ce România a exprimat public: NATO are dreptul legitim de a construi un proiect care să garanteze securitatea statelor aliate. Integral aduce Romania Libera
Pentru ministrul muncii şi pentru guvern totul se învârte în jurul majorărilor de pensii şi salarii la stat. Dar despre cei care produc bani pentru aceste majorări şi de ce au ei nevoie, când vor vorbi? Mariana Câmpeanu, ministrul muncii: Salariile şi pensiile cresc la anul. Pensionarii vor primi mai mulţi bani. Se reîntregesc pensiile. Cei care au pierdut bani îi vor primi înapoi. Salariile bugetarilor cresc. Liviu Voinea, ministrul bugetului: Trebuie să ne încadrăm în anvelopa salarială. Creştem investiţiile la anul. În doi ani, vom avea încă „X“ kilometri de autostradă. Toată ziua vedem pe galben aceste breaking news, care au în spate declaraţii ale miniştrilor cabinetului Ponta sau ale liderilor USL, alianţa care conduce România de un an şi jumătate şi are 70% din Parlament. Cam aceasta este retorica guvernului Ponta, să împartă banii care se strâng la buget din plăţile pe care le fac companiile şi românii. Problema este că se vorbeşte atât de puţin de cei care contribuie la buget, încât parcă nici nu ar exista. În spaţiul public, în retorica politicienilor, în retorica celor de la putere, cei care contribuie la buget sunt pe ultimul loc. Ei trebuie să contribuie şi atât. Pentru ca la anul pensiile şi salariile bugetarilor să crească sau să se strângă bani pentru acei sute de kilometri de autostradă sau pentru proiectele de investiţii ale guvernului, cineva trebuie să muncească, să producă profit, să mişte bunurile şi serviciile în economie, să-şi găsească energie în fiecare zi, să facă un soft, să pună un şurub undeva, să fie comis-voiajor prin străinătate, să vândă ceva produs în România, să convingă un bancher fie să-i mai dea nişte bani pentru o nouă investiţie, fie să-i facă o reeşalonare. Înainte ca doamna ministru al muncii – cel mai antiliberal membru al PNL, asta dacă PNL se mai poate spune că are o gândire liberală, de sprijinire a antreprenorilor şi a liberei iniţiative – să vorbească despre majorările de pensii şi salarii la stat, ar trebui să vorbească despre angajări în economie, despre locuri de muncă, despre ce cer firmele ca forţă de muncă, despre măsuri economice necesare pentru ca o firmă să facă angajări, despre viitorul celor care au picat bacul şi care acum trăiesc fie din banii părinţilor, fie lucrând la Carrefour pe 800 de lei. Nimeni nu vorbeşte despre cei care produc banii din care bugetul îşi ia banii. Premierul Ponta a efectuat, în ultimul timp, turul unor investiţii făcute în România recent, dar este prea puţin. Sectorul privat, cu cele 700.000 de firme active şi cei 2,5 milioane de angajaţi, care susţine atât sectorul bugetar, 1,2 milioane de angajaţi, cât şi cei 5,4 milioane de pensionari, are nevoie de mult mai multe măsuri economice. Este frustrant să vezi cum toţi miniştrii vând publicului majorări de pensii şi salarii ori de câte ori au ocazia, şi în schimb fug când trebuie să discute şi să rezolve problemele de administraţie, de birocraţie fiscală, de evaziune fiscală (evaziunea mare nu poate fi făcută fără protecţie fiscală şi politică). Integral aduce Ziarul Financiar
Viviane Reding: In Romania nu se respecta statul de drept. Pentru asta exista “optiunea nucleara”. Viviane Reding, comisarul european pentru justitie, este de parere ca Romania si Ungaria se afla printre tarile in care nu se respecta statul de drept, sustinand ca sunt necesare sanctiuni mai diversificate la nivelul Uniunii Europene pentru astfel de abateri. Aceasta a mentionat, intr-un interviu acordat publicatiei germane Die Zeit, ca daca o tara membra UE incalca statul de drept, intervenind in justitie, autoritatea europeana nu are prea multe optinui de sanctionare, ci numai “optiunea nucleara”, adica privarea tarii respective de dreptul de vot. Reding: Situatia ramane fragila in Romania, sa se respecte statul de drept “Daca, in acest moment, un stat membru restrictioneaza justitia, noi nu avem decat o singura sanctiune, si anume ‘optiunea nucleara’: putem priva tara respectiva de dreptul la vot. Avem nevoie de alte posibilitati, unele mai diversificate, pentru ca exista un numara de tari membre UE in care statul de drept este amenintat sau pus sub semnul intrebarii”, a declarat Reding. Intrebata daca se refera la Romania si Ungaria, aceasta a spus ca “da, dar nu numai”. “In multe tari UE am face bine sa supraveghem mai indeaproape functionarea statului de drept”, a conchis Reding. Ziare.com
Carta Albă a Apărării. Capacitatea operațională a forțelor armate este în stare critică. Armata Română are mari probleme din cauza subfinanţării. Pentru că nu are bani, misiunile asumate în cadrul NATO sunt cu greu îndeplinite şi numai cu sprijinul aliaţilor, în special al Statelor Unite. Aproximativ 60 la sută din echipamente sunt nefuncţionale, capacitatea de luptă este la un nivel calificat drept critic, militarii sunt slab pregătiţi, iar cadrul legislativ nu permite dezvoltarea sistemului de apărare. Concluziile apar în Carta Albă a Apărării, aprobată de Executiv şi avizată de CSAT în luna iunie. Tot acolo sunt prevăzute şi soluţii pentru remedierea deficienţelor majore. Cele mai multe depind însă de majorarea bugetului MApN până la 2 la sută din PIB. Documentul urmează să ajungă în Parlament, pentru dezbatere şi aprobare. Carta Albă a Apărării descrie în detaliu vulnerabilitățile Armatei Române. Documentul notează incoerența legilor care pun în pericol modernizarea sistemului. Este invocat și numărul mare de acte emise în domeniu care rezolvă situații punctuale, dar care au efect negativ pe termen lung. Marea problemă a armatei este structura de forțe. Aceasta este calificată drept dezechilibrată, cu un sistem de comandă depășit, la fel ca și politicile de personal, care nu au fost adaptate scăderii capacității de luptă. În prezent, structura de forțe numără 90.000 de cadre, față de 330.000, în anul 1990. În ceea ce privește capacitatea operațională a forțelor armate, situația este calificată drept critică. Echipamentele militare majore sunt nefuncționale în proporție de 60%, iar nivelul de instruire a personalului este afectat de lipsa banilor. Integral aduce Digi24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Buna Ziua Sare 🙂
Buna dimineata.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/cine-din-romania-se-opune-infiintarii-parchetului-european-316690.html
USL va sabota la maximum orice incercare a UE de a obtine o justitie mai corecta in Romania.
buna dimineata,
adevarat. Din aceasta cauza felul in care sunt gestionate alegerile europarlamentare de cate “dreptaciul” Blaga si gasca lui sun pur si simplu un scanda!
Buna dimineata,
Baietii destepti revin, din nou, si in forta!!!
“Anul trecut, un grup de oameni de afaceri si functionari ai statului roman au pus la cale un contract fara precedent international – cedarea pavilionului Romaniei pentru 30 de ani unui Off-shore din Cipru. Un contract mai puternic decat legea, incheiat impotriva oricaror interese ale Romaniei.
Este o afacere cu iz penal de care politicienii nostri care au ocupat succesiv fotolii de ministri nu sunt straini.
Ce este pavilionul de stat
Anul trecut, un grup de persoane pline de imaginatie s-au gandit sa vanda pavilionul de stat al Romaniei adica tricolorul care se arboreaza pe navele ce tin de statul roman. Greu de crezut, dar aceasta este o poveste adevarata.
Pavilionul national indica statul sub a carui protectie se afla nava si de ale carei legi este guvernata atat in apele nationale, cat si in largul marii. Protectia se extinde atat asupra navei care il arboreaza, cat si asupra marfurilor pe care le transporta. Protectia, dar si … responsabilitatea!
In 29 februarie 2013 comandantul Andrian Mihei a fost numit prin ordinul Ministrului Fenechiu, directorul general al Autoritatii Navale Romane, entitate care are rol de organ tehnic, un fel de RAR al navelor. La cateva zile dupa instalare a primit o notificare din partea unei companii private care revendica dreptul de a inscrie nave in numele statului roman.
“Fiind un profesionist de 33 de ani experienta in domeniu, stiam ca este imposibil acest lucru”, explica comandantul.
Declasificarea unui contract special
Atunci a aflat ca exista un contract secretizat incheiat cu o companie din Cipru cu actionariat german.
“Am cerut sa mi se puna la dispozitie contractul. Atunci am aflat de la domnul director ca contractul are un regim special, a fost clasificat ca si secret de serviciu si ca nu pot sa-l vad. Am intrebat de ce nu pot sa-l vad, pentru ca sunt director general”, mai spune Andrian Mihei.
Andrian Mihei a reusit sa declasifice documentul si s-a ingrozit.
contract desecretizat
“Dupa ce am citit, am parcurs intreg contractul si mi-am dat seama de enormitatile care erau cuprinse”
Un contract semnat intre Autoritatea Navala Romana si Ilvana Holdings Limited prin care institutia navala romana acorda drepturi de administrare a pavilionului Romaniei pentru o perioada de 30 de ani!!”
Pe larg aici: http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2013/sezonul-2/afacerea-prin-care-romania-a-devenit-prima-tara-din-europa-ce-si-a-cedat-pavilionul-riscurile-si-milioanele-din-spatele-unui-simbol.html
De altfel problema a mai fost tratata de-a lungul timpului in mass media insa de la nimeni dintre cei care ar fi putut si trebuiau sa verifice nu am vazut vreo pozitie oficiala…si in acest timp guvernantii se pling de lipsa fondurilor la buget…
Buna Dimineata Geo,
Ti-an raspuns la un comentariu sambata, vezi http://politeia.org.ro/magazin-politic/aliante-sau-vasalitate-2-coruptia-un-dusman-nimicitor/20731/#comment-58382
Si astazi ai pus linkuri care au mai fost puse in postari anterioare. Rog mai multa atentie. Vezi comentariul meu.
Salutare !
Armata nu are bani, tehnica militara e depasita, cadrele nu sunt pregatite corespunzator, sistemul de comanda este depasit.
Tot armata, insa, plateste pensii de 3-4 ori mai mari decat primesc medicii, profesorii, inginerii.
Cu siguranta, pt. “merite deosebite” in construirea societatii socialiste multilateral dezvoltate, la care se adauga reprimarea cu succes a miscarii din dec. `89`.
Aferim !
salut timi 🙂
mai lipseste sa-i trimita la cules de cartofi la fermele lui Culita Tarata
Acolo, pe aratura, pot sa dezvolte/aplice strategii de lupta avansate.
Cu tuberculii de cartofi, care se incapataneaza sa se camufleze sub brazda. 😆
Rectificarea bugetului s-a bazat pe “tunderea” cofinantarii fondurilor pt. proiectele europene.
Ca sa-si menajeze mafiotii, care fac evaziune fiscala angro.
Cretinii isi dau singuri cu tesla-n c…e si vor benefia, la randul lor, de celebrul vot negativ bastinas.
problema este a electoratului. Hotii sun hoti, daca electoratul nu-i sanctioneaza ii vom avea pe cap inca 10 ani
Sa speram ca electoratul, ars bine la buzunar, o sa simta al dracu` usturimea.
Important e ca electoratului sa i se ofere o alternativa credibila.
pai exact despre asta scriam ier, ma enerveaza sindrofiile astea de nu-ti dai seama. Frate, proiectul “Romania Mea” de Pavelescu si Tuse, au reconstituit perechea de centura!
Domnul Theophyle,
Cand a fost Armata Romaniei in stare operationala de macar 60 % vreodata? Chiar dvs. ati aratat in articolele desaptamana trecuta asta. Cautati cele trei volume care contin documente ale vremii despre viata si activitatea Generalului Antonescu si sa vedeti in ce stare era Armata pe vremea aceea: LA FEL. Germanii nici nu s-au bazat prea mult pe forta Armatei Romane in razboiul din Basarabia si Moldova, 1942. Au murit mai multi oameni din cauza bolilor si proastei administrari – conduceri decat de gloantele rusilor. Slaba pregatire a cadrelor a ucis mii de soldati la Odessa. la fel cum a facut-o in trecut la Plevna, la Smardan, la Marasesti si la Tg. Jiu. Romanilor le lipseste vocatia razboiului pe langa vocatia construirii de drumuri si cladiri de calitate. Sa nu mai vorbim de cai ferate! Istoria de la scoala face tam-tam dar realitatea a fost jalnica. Basescu a spus la 25 octombrie despre Armata Romaniei ca a demostrat ceva in Iraq? A demonstrat curaj si profesionalismul catorva oameni de calitate dar mai mult decat orice a demonstrat lipsa de vocatie manageriala si de dotare materiala, lipsa de viziune si de vointa politica. Personal, cand mi-am dat demisia din Armata am fost intrebat: de ce? Am raspuns: 1. salariul de la o firma serioasa din viata civila e mai bun ca cel din armata si 2. pentru ca nu ni se asigura baterii !?! Lucram la telecomunicatii si nu primeam baterii pentru alimentarea echipamentelor, pornirea autovehiculelor, etc. Ceausescu, in loc sa creeze o Armata profesionista, o trimitea la mina si la agricultura, atat l-a dus mintea.
Buna Laur,
faptul ca asta a fost situatia intotdeauna nu ne absolva de o discutie serioasa pe subiect. Paparudele de ministrii de aparare care s-au perindat ultimul deceniu sunt mare parte din cauza! Cartea Alba scoasa de CSAT este un document care TREBUIE discutat! Fara o armata puternica si functionala statul nu valoreaza 2 bani. Era adevarat acum 2000 de ani este valabil si astazi oriunde in lume!
salut , paparudele de ministri ai apararii – incepand cu nicolaie militaru si ajungand la frunzaverde sau gabi oprea – cred ca au fost la triaj , pentru aceasta functie, in ograda kgb-gru.
salut Ziggy,
mare pact fac escrocii astia natiei romane 🙁
cum ai spus : acest subiect trebuie discutat serios !
te asigur ca cel putin din partea mea o sa fie, deja am si ineput serialul. vezi – Alianţe sau vasalitate
vazut ! 😀 m-a surprins ( placut , desigur) si postarea si titlul pus astazi la revista presei . n am indraznit ieri sa aduc subiectul armatei in discutie dar am facut comentarii de-a lungul timpului vis a vis de situatia pilotilor militari . impreuna cu prietenul City 😀
Cine sa poarte discutia serioasa si cu ce sa inceapa? Sunt atatea lucruri in tara asta care asteapta o discutie serioasa. Ca sa ai o Armata serioasa trebuie intai sa ai o industrie care sa o sustina: puternica, stabila, capabila si condusa bine. Pe urma trebuie sa ai o cercetare bine dotata si directionata spre dezvoltare tehnologica. Trebuie sa ai un sistem financiar viabil, care sa produca un aport de capital destul de solid in asa fel incat alocarea de finante din buget catre armata sa fie deajuns. Trebuie refacut sistemul de invatamant militar de baza si superior macar la nivelul din ’89. In acelasi timp trebuie indeplinite si sarcinile si responsabilitatile asumate in tratatele militare de alianta: NATO in cazul prezent. Trebuie bani, nu gluma, si oameni seriosi si devotati care sa ii gestioneze cum trebuie, in MApN, in CSAT. Trebuie politicieni responsabili si de cuvant, morali si seriosi. Ce si cat din toate astea ti se pare ca are Romania in ziua de azi? Cat de curand estimezi ca va avea Romania componentele astea? Si am mentionat doar cateva, mai sunt si altele: informatii, contacte, sistem logistic, multe. Singurul domeniu in care s-a facut ceva cu adevarat serios in Romania in ultimii ani, cu bani de la buget a fost SMURD, cu cate certuri si eforturi. Si este doar o joaca in comparatie cu o armata profesionista. Si nici el nu este terminat sau indeajuns de acoperitor. Putem sa aducem nu unul ci zece sau o suta de regi nemti si tot degeaba. Poporul ramane roman! Stiu ca suna tradator, dezamagitor, fara speranta si dezarmant dar hai sa fim realisti, nu credeti!
buna dimineata
chestia asta cu armata mi-a adus aminte de un banc de pe vremea cand faceam armata la tr;
“ce canta cand merge si miroase cand sta”/raspunsul il ghiciti singuri
ceva ,ceva s-a schimbat in 40 ani= au aparut deodorantele.deci s-ar putea sa nu mai miroasa cand sta…
salut intamplator,
cunosc bancul 🙁 din nefericire deodorantul mascheaza duhoarea dar nu face si curatenie
Mea culpa…
Celebrul consilier Socol, cel cu pib-ul tarilor vizitate de tontonel, a fost retrogradat din functia de consilier, remunerat cu 4.693 de lei lunar, in functia de consilier onorific, neremunerată.
Salutare.
Poti sa dai link, daca stirea nu a mai fost pusa. Theophyle se referea la preluarea a parti mari din articol (chestie care e interzisa pe multe forumuri straine, deoarece este considerata furt).
salut Eule 🙂
exact asta este si motivul! impunerea este deobicei 150 de cuvinte. Cand citez mai multe o fac prin aranjamente cu cei citati care imi permit 200 de cuvinte dar niciodata mai mult de jumatate din articol Numai stirile de al agenti care sunt foarte scurte le preiau integral!
Monitorul Oficial partea I nr. 674 din 01.11.2013. Preluarea se facea intotdeauna cu link la final…
Am vazut, insa ideea e ca, preluand integral un articol, pagina respectiva nu mai primeste click-ul celui ce l-ar fi citit in original. Asta duce la diverse probleme legate de numaratul fluxului de cititori, de publicitate (bazata tot pe click-uri unice) etc.
Eu cand pun o stire incerc pe cat posibil sa merg pe sablonul: titlul articolului, autorul, un comentariu scurt si link-ul.
faci foarte bine! Articolele mele sunt postate integral pe forumul lui Nashu si asta a inceput sa ma enerveze rau! Cred ca am sa ma cert cu ei!
nici o problema 🙂
Buna dimineata,
si eu imi pun intrebarea:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-mai-cauta-monica-macovei-in-pdl-1065535.html
buna Cedric,
un loc asigurat la Bruxelles!
locul III.
incununarea meritelor.
dupa Stolojan si TRU.
da sare,
asta se numeste realpolitik. Numai prostii cred in idealuri.Totala mutenie si circumstante atenunate pe blogurile “prietenilor”
o nelamurire
ce e functia asta ” consilier onorific”???
asta mai degraba este o sinecura pentru trafic de influenta;
normal,cand cineva este intr-o functie-publica sau privata-si primeste ” consiliere/opinii” ,lucru normal,sau ii remunereaza pe cei care ii dau ” sfaturi/alternative” sau apeleaza la o structura organizata-institut,firma,grup de lucru ad-hoc…
asta e o alta gasenitza a lui ponta!
buna dimineata ! o sa vina ziua cand nemultumirile profesionistilor din armata vor iesi la suprafata. sa se tina bine , in acel moment, politrucii care au distrus tot ce se putea distruge in Ro in ultimii 23 ani . tradarea si vanzarea de tara nu raman nepedepsite! panselute de sute de mil de euro , borduri si salarii de milioane pentru clientela politica. bani sifonati cu care se putea face ceva sanatos in Ro.
pentru interesati – Ştiri Externe: 4 noiembrie 2013 / 100.000 de oameni la Chişinău au demonstrat pentru Europa!
radiografie a romaniei=o tara de ” oameni care se pricep la toate”si mai ales la ” invartirea in loc”,plimbatul unui produs de n ori …
Cea mai bună radiografie a suferinţei economice a României se vede la Registrul Comerţului. Primele trei activităţi ale companiilor din ţară vizează, în această ordine, comerţul, construcţiile şi consultanţa de afaceri. Care este raportul corect între activitatea economică a unei ţări şi nevoia de consultanţă de business? Sau, mai pe scurt, are România nevoie de 31.799 de firme de consultanţă de afaceri şi management?(sursa:business magazin)
cred ca stii bancul cu motanul castrat, exact ca in respectivul banc in varianta soft! Daca iti cunosti meseria devi profesor in meseria respectiva, daca nu poti sa-i inveti pe altii, devi consultant!
dupa ce devii consultant poti ajunge ca severin – faci “consalting” la usa PE si mai ciupesti de-o savarina :)))
Mircea Marian
acum 16 ore via mobil
am o informatie, neimportanta, pentru cei care se opun proiectului rmgc: prin proiectul legii descentralizarii, pe care guvernul ponta isi asuma raspunderea (cu acceptul pnl) avizele de mediu si descarcare arheologica trec din subordinea ministerelor (Mediu si Cultura), in cea a consiliilor judetene. Va las sa estimati singuri efectul acestei masuri. Dar eu v-as zice asa: protejatul vostru Ponta si pseudo-opozantul proiectului RMGC Crin Antonescu v-au tras o megateapa, pacalindu-va cu legea Rosia, comisie, bla, bla, in timp ce ei rezolva problema pe usa din dos. Pa.
90
Trebuie sa recunosc ca protestele devin mai degraba o supapa a tensiunilor sociale. Cam ce facea Paunescu cu Cenaclul Flacara, face acum ticalosul de Craciun. Probabil ca si de aia a scazut numarul participantilor, raman doar cei mai hardcore sa-i strige saptamanal, doar lui Basescu “Iesi afara, javra oridinara!”.
Domnul Marius Iurașcu, fost secretar de stat la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, mi-a atras atenția cu privire la determinarea pe care o are Guvernul Ponta de a-și impune voința privind Proiectul Minier Roșia Montană, în timp ce mimează descentralizarea României. Astfel, prin “Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind autoritățile administrației publice centrale și funcționarii publici”, la Titlul III „măsuri de descentralizare în domeniul culturii”, art. 1, cumulat cu art. 2, litera q, se stipulează că “direcțiile județene de cultură și patrimoniu” primesc atribuții prin care „emit certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru siturile arheologice, aflate pe terenurile din domeniul public sau privat al comunei, orașului, municipiului, județului sau proprietate privată a persoanei fizice sau juridice”.
Prin aceast proiect de lege, se rezolvă și problema USL cu Roșia Montană, din punctul de vedere al avizului pe care Ministerul Culturii trebuie să-l dea referitor la descărcarea arheologică pentru tot ce înseamnă siturile zonei, inclusiv la Masivul Cârnic.
Înțeleg că se pregătește un matrapazlâc marca USL și pe acordul de mediu (Titlul VII, Art. I, pct. 2, lit. b).
ne-o trag astia pe toate partile. Lasa ca vine Pavelescu si Tusa cu proiectul “Romania ta” sa ne salveze!
Asta nu mai e descentralizare, asta e feudalizare in toata regula.
este,
daca nimeni nu se lupta, asta o sa ne fie soarta si nu pentru prima data 🙁
Buna ziua,
La Realitatea zicea unu’ cum ca Ghita ar fi cumparat 25% din B1. Asta ar explica recentele lor derapaje OTV-ist-Pontiste. Doar ghertzoiul de Banciu si Turcescu mai fac opozitie, in rest otevizare cu Nadia Ciurlin.
nasu’ , finu’ si don ghita tre’ sa conduc tot in tara asta . au “dispensa” de “sus” . asa se explica si mutzenia b1 din data de 15 sept cand zeci de mii de oameni cereau demisia lui ponta in bucurest, in tara si in multe orase din afara Ro. salut 🙂
buna Ovi,
nu stiu daca afacere s-a faptuit, stiu insa ca a fost pe teava la sfarsitul veri, cred ca am si comentat-o pe blog fara al aminti pe Ghita!
Mi-aduc aminte ca ai spus odata cum se explica transformarea in rau a b1, cand am discutat noi. N-ai spus despre cine e vorba si nici nu m-am gandit la Ghita.
Oricum b1 s-a prostit de tot, numai daca vezi o stire de scandal la ei , lungita pe zeci de minute, in timp ce digi dau multe stiri importante si interne si externe.
Dar parac se zicea ca Ghita a pus ochii pe tvr. Vrea sa le ia pe toate sub “aripa sa ocrotitoare”? Parca nu permite consiliul concurentei!
cedric,
daca astia de “dreapta” au sa continue sa se ciondaneasca o sa ne trezim parte din CSI 🙁
ghita e un varf de lance al unora de prin serviciile secrete. astia detin : acoperiti in presa, acoperiti in politica ,in afaceri , in justitie, in parlament etc . aminteste-ti initiativa lui MRU cu privire la “acoperiti” : sa dispara din parlament , politica , etc . au amortit toti cand au auzit asa ceva. ps: baietii detin si multi slognari :)) . ai ocazia sa vezi reactiile celor coordanati cand se intampla evenimente mai importante si nu sunt pe placul lor.
ziggy,
chiar nu cunosc relatiile lui Ghita cu “finul”, dar nu trebuie exclusa nici o pista.
Bună ziua,
Puțin off topic, mă scuzați.
Răspuns pentru intamplator la topic-ul de ieri unde se vorbea de Simona Halep.
Ați afirmat că nu a câștigat până acum în fața primelor 8 clasate. Greșiți.
A jucat în fața lui Na Li (actuala nr. 3) de două ori, o dată a câștigat o dată a pierdut.
A jucat în fața lui Agnieszka Radwanska (actuala nr. 5) de 4 ori, a bătut-o o dată.
A jucat în fața lui Petra Kvitova (actuala nr. 6) o singură dată, a bătut-o în finala de la New Haven.
A jucat în fața lui Jelena Jankovic (actuala nr. 8, fostă nr. 1) de trei ori, a bătut-o de două ori.
Nu putem vorbi de rezultate la turnee de Grand Slam încă, deoarece Simona a început să joace așa cum o vedeți acum doar de la turneul din Roma încoace. Așadar Australian Open de la începutul anului pică din discuție.
La Wimbledon a avut neșansa să o tragă pe Na Li în runda 2, în fața căreia a pierdut cu 6-2, 1-6, 6-0
Iar la US Open, a ajuns până în runda 4, și a pierdut în fața Flaviei Pennetta, din păcate aici pot spune că a avut neșansă. Am urmărit meciul, Flavia conducea la seturi 1-0, iar în setul al 2lea, Simona a revenit și a avut 40-30 la scorul de 6-5 pe serviciul ei, așadar urma să aibe minge de set și să facă 1-1 la seturi, când a început să plouă și meciul a fost pus pe pauză 4 ore. Când a revenit, din păcate Flavia s-a regrupat și a reușit să răzbată. Sunt absolut convins că ar fi revenit (așa cum ne-a demonstrat deja în atâtea meciuri), și ar fi progresat spre sferturi, dacă nu era pentru ploaie.
Îi urmăresc toate meciurile pe internet, așadar știu despre ce vorbesc. Este o tânără cu imens potențial, iar acum fiind nr. 11 mondial, fiți sigur că la următoarele turnee de Grand Slam va fi printre favorită (seeded), așadar va întâlni la tragerea la sorți adversari mult mai abordabili (nu direct pe Na Li în R2), și va putea progresa mult mai adânc în acest tip de turnee.
Actualmente, consider că doar pe Serena Williams n-ar putea-o bate, deși i-a luat un set acum doi ani la Wimbledon.
Așadar, un pic mai multă încredere. Sunt puține motive pentru care putem fi mândri de a fi Români..
Salut Adrian,
multumesc pt. date si da, suntem mandri si de ea si de multi altii care ne reprezinta in lume 🙂 inclusiv oameni ca tine!
Mulțumesc Theophyle, mă onorează și mă responsabilizează cuvintele tale!
🙂
Astazi este ziua Presedintelui Romaniei Traian Basescu!
La multi ani, domnule Presedinte!
http://www.youtube.com/watch?v=BbmRvX4uZAg
sigur,
la multi ani fericiti si sanatosi!
Un idiot: http://www.ziare.com/catalin-sorin-ivan/psd/catalin-ivan-ii-raspunde-dur-comisarului-reding-declaratii-politicianiste-de-campanie-1266088
“”Are o problema cu toti cei care nu sunt din Partidul Popularilor Europeni, avand in vedere ca urmeaza alegeri si va exista o confruntare foarte dura intre PPE si socialistii europeni. Prin urmare, orice guvern condus de socialistii europeni e un guvern care ii creeaza probleme”, mai crede europarlamentarul PSD.””
Ungaria a fost criticata la pachet cu Romania (si nu numai). Fidesz-ul este socialist sau Ivan este idiot. Tertium non datur.
Ivan este o copie a lui Ponta! Nesimtit, inganfat si sfertodoct, mde – Ivan! 😆
ivan turbinca :)) dupa creierul lui putred doar socialistul bulgar are dreptul sa exprime puncte de vedere la adresa Ro.
procuroru general bulgar a cerut ridicarea imuntatii parlamentare pt. Tov Serghei Stanişev, marele mahar socialist pretenul lui Ponta
http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/232990-CORESPONDENT-Bulgaria-Procurorul-general-a-cerut-ridicarea-imunitatii-parlamentare-a-lui-Serghei-Stanisev.html
ghinion pentru gaspadin serghei … dracu’ l-a pus sa dea mana cu mitomanul aducator de necazuri? :))
parca asta stanisev, nu?, are si el probleme cu cinstea…
nu, nu are asa ceva in dotare – are probleme cu furtul!
Promovarea competentei
Gabriela Solomoneanu Dragnea a numit o cantareata de muzica populara in fruntea serviciului anticoruptie din minister .http://www.ziare.com/…
Dragnea a numit o cantareata de muzica populara in fruntea serviciului anticoruptie din minister .http://www.ziare.com/…
asta se numeste o numire cu cantec:
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/ministrul-dezvoltarii-regionale/dragnea-a-numit-o-cantareata-de-muzica-populara-in-fruntea-serviciului-anticoruptie-din-minister-1266080
urmeaza manelistul salam la directia anti-drog 😉
hai ca asta e buna!
Dupa moda totnonelului, cind cu consulul in Africa de Sud, intrebat ce o recomanda pe Ioana Ardelean pentru a ocupa aceasta functie în minister, Dragnea a raspuns: “Vocea si talentul”.
Ce conteaza ca Ioana Maria Ardelean nu are experienta în functiile publice, conteaza ca este o apreciată cantareata din valul tanar al muzicii populare??? – folclorul nou, maitineti minte???
Zilele trecute inca o numire de rasunet – la ICR secretar general a fost numita un jurist de la DSV Dolj…sane asteptam si la alte asemenea bombe…rezerva de cadre e inepuizabila…
Pai, tocmai…de aia am si zis…
Ce zicea corlateanu’? Ca lucreaza la nu stiu ce pentru schengen? Cu cine?
Cu astfel de specimene?
“Ziarul Curentul a scris în urmă cu câteva zile despre Vali Vasilica Staicu, amanta ministrului Marilor Proiecte, Dan Șova, trimisă, prin detașare, de la o firmă de IT din București, tocmai la misiunea diplomatică a României de la Londra pe post de secretar III, însărcinată cu probleme de comunicare, post plătit din banii strânși tot mai greu de guvern din taxele românilor.”
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013110192936/Actualitate/Amanta-lui-Sova-detasata-la-Ambasada-Romaniei-la-Londra-vorbeste-engleza-ca-o-taranca-din-Rusia.html
Saptamina trecuta nici “protectorul” acestei dudui nu a dat pe dinafara de inteligenta…Aflat pe undeva pe ls Sibiu, la nustiu ce fel de intrunire, a facut declaratii bombastice: ca face, ca drege,ca Transilvania, ca Basescu…asta nu insemna altceva decit incompetenta…la fel ca si asa zisul pseudo ministru al culturii care la intrebarea reporterului daca demisioneaza a dat o replica demna de bula zilei: sa demisioneze cei ce il contesta din calitatea de cetateni!!! renuntarea la calitatea de cetatean are loc numai cind pleci din aceasta lume! sa fi dorit distinsul ministru, profesor universitar, moarte contestatarilor sai??? Si daca va fi, in continuare, ministru, cine ii va mai plati toate cele???
Unde le-or gasi, nene??? Mai ramine sa o vedem pe deputata aia dansatoare mare sefa pe undeva…
@adrian 12 40
multumesc pentru detalii;
sa fiu clar: imi doresc s-o vad pe halep in top 4;imi doresc sa vad un roman( romanca) castigand un grand shlem;
ce incercam sa spun,este sa nu ne comportam ca ” romani” = azi o laudam si maine,daca pierde un turneu o injuram;
e de-a dreptul halucinanta declaratia lui ivan ala!
astia nu vor realiza ce se pregateste romaniei,decat dupa;
nenorocirea este ca ei nu vor fi afectati absolut deloc si,la cat de lobotomizata este polulatia nu vor fi nici macar sanctionati prin vot;
nimeni nu sesizeaza ca NOI toti platim furturile lor;miliardul ala de euro = corectii financiare-este plata fiecaruia din noi pentru ” shmenurile” cu contracte europene din care s-au infruptat toti,” frateste,transpartinic”/cum naiba sa-l faci sa priceapa asta pe ala care spunea despre nicolaescu ala de la arges ca ” o fi furat,dar i-a dat si lui ceva”
nu i-a dat nimicnicolaescu;el plateste acum pentru furtul alauia si plateste din buzunarul lui !!!
postare noua,
“Patronatul României”, Publius şi Pareto