Revista Presei – 4 iulie. Marcel Ciolacu, groparul economiei, s-a ales cu plângere penală
04/07/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 4 iulie. “În România, conform Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură se va extinde și intensifica, astfel că vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a țării. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în vest și sud și pe arii mai restrânse în rest și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 40 de grade, ușor mai scăzute pe litoral; minimele termice se vor situa între 10 și 22 de grade, cu valori ce nu vor coborî sub 20 de grade în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia și Dobrogea unde vor caracteriza o noapte tropicală. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, însă după orele amiezii, în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, vor fi dezvoltări noroase convective și pe arii restrânse averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări (40…50 km/h) ziua în nord-vest, iar spre seară și noaptea și în nord-est, est și sudest”.
“Cristian Tudor Popescu, după valul de măsuri din planul de austeritate al lui Bolojan: „Cele mai dure și mai parșive lovituri vin din partidele de la guvernare”. „Cele mai dure și mai parșive lovituri nu vin de la opoziție în momentul de față. Vin din partidele de la guvernare și mă așteptam la asta”, a afirmat joi seară gazetarul Cristian Tudor Popescu, într-o emisiune la B1 Tv, în contextul pachetului de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan. Conform jurnalistului, „o serie” de politicieni responsabili de crearea deficitului bugetar al țării pot și trebuie să fie trași la răspundere, dar acest lucru durează, iar prioritățile șefului guvernului sunt altele în acest moment. „Bineînțeles, că pot fi trași la răspundere o serie de politicieni care s-au aflat la conducere pentru ceea ce au făcut, în special, în anul electoral 2024, când au aplicat programul «Mită pentru națiune». Dar de acest lucru nu se poate ocupa acum Ilie Bolojan. Este o aberație să-i pretindem așa ceva, ca în astfel de momente să își dedice întreaga energie și determinare trimiterii în judecată a respectivilor, pentru că ei nu pot fi luați pur și simplu și sancționați. Trebuie trimiși în judecată. Asta durează și așa mai departe”, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție prin telefon la postul de televiziune citat. Ce a mai afirmat CTP: „Ilie Bolojan, în acest moment, are o singură treabă de făcut. A ieșit și ne-a comunicat niște lucruri, unul mai rău decât altul. Rău, neplăcut, greu de îndurat. De ce face asta? Nu e o explicație oficială. Este explicația de bun simț pe care poate să o vadă, să o înțeleagă oricare cetățean. Domnul Bolojan avea un capital politic bun înainte de a deveni premier. A avut o prestație bună ca președinte interimar. De ce să-și strice acum firma? Așa au judecat toți politicienii români în 35 de ani. Nici unul dintre ei nu și-a asumat ce face domnul Bolojan în clipa de față”. Integral pe Hotnews
“Ilie Bolojan face radiografia cheltuielilor exagerate ale statului: „A fost tolerată o zonă de clientelă politică, de lipitori. Există riscul să nu mai putem plăti pensiile și salariile”. Premierul Ilie Bolojan a explicat joi seara, la Antena 3 CNN, de ce a fost nevoie de anunțatul pachet de măsuri fiscale care a generat proteste. „Îi rog pe români să aibă încredere că vom trece peste această perioadă (…). Când țara are nevoie să îți asumi răspunderea, nu poți să dezertezi. (…) Mă bazez pe antreprenorii români și pe oamenii din sectorul public care înțeleg că trebuie să facem acest efort”, a spus șeful Guvernului. Referitor la temerile potrivit cărora România ar urma să intre în război și la dezinformările potrivit cărora tinerii români ar urma să fie trimiși să lupte în Ucraina, premierul a explicat: „Nu am crezut că zona de dezinformare are efecte puternice (…). România nu își pune problema să intre în război. România trebuie să-și consolideze apărarea. Apărarea este ca serviciul de termoficare, nu se vede (…). Și costă. De ce ducem bani la Apărare?! Suntem o țară din flancul NATO, o țară din Europa de Est, și nu ne putem aștepta ca alte țări, ca Statele Unite, să ne asigure o umbrelă de protecție, fără ca noi să nu creștem cheltuielile de apărare!”. Ilie Bolojan a comentat recentele afirmații ale fostului premier Marcel Ciolacu dintr-o postare pe Facebok, în care s-a întrebat: „Frica de ‘junk’ – motiv pentru austeritate oarbă?!”.„Nu o să intru într-o dispută și, în genera,l am evitat tot timpul să intru în dispute legate de puncte de vedere sau altele. Eu doar pun următoarele întrebări. Atunci când apare la orizont funcția de premier al României în general este o efervescență cine să o ocupe. Dacă totul este atât de bine, de ce, cum să vă spun, n-a fost niciun entuziasm să fii premierul României în această perioadă? Mai ales după alegeri, când nu ai o perspectivă hai să spunem îngrijorătoare. Să știți că nici ministrul de Finanțe n-a fost mare entuziasm să fie cineva în această perioadă. Dacă totul este în bună regulă, oare de ce plătim cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, avem cel mai mare deficit și suntem în situația în care suntem?”.”. Integral pe Adevarul
“Scandalul momentului în Educație. Profesorii se dezic de șefii sindicaliști: „Ne-au trădat! Să se reprezinte doar pe ei în continuare!” Sindicaliștii din Educație se confruntă cu ostilități din partea guvernului – prin noile măsuri fiscale anunțate de Guvernul Bolojan, dar și cu opoziție din partea angajaților din sistem, pe care-i reprezintă din punct de vedere formal. Din ce în ce mai multe cadre didactice denunță o ruptură între sindicaliști și angajați.În această săptămână, liderii sindicali din învățământul preuniversitar Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”) și Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI) au transmis un comunicat de presă în care au făcut referire la „NOI” (cadrele didactice) și „EI” (guvernanții), mesaj care s-a lovit de rezistență din partea profesorilor.Prin intermediul mesajului, liderii sindicali au încercat să pregătească angajații din sistem pentru mișcări de stradă. Mai mult decât atât, pe grupurile de WhatsApp ale școlilor din țară au început să circule mesaje prin care profesorilor li se ia „pulsul”, în ideea de a participa la mișcări de stradă, potrivit surselor Ziare.com. Reacțiile nu ar fi cele dorite de sindicaliști.În primul rând, angajații din sistem acuză sindicaliștii „trădarea” intereselor corpului profesional, după greva din 2023. Unii cer demisia liderilor sindicali. Al doilea motiv se referă la faptul că apelul a fost dat în perioada concediilor. Mișcările de protest ar urma să aibă loc în luna iulie, în București, iar apoi în septembrie, la începutul anului școlar – un alt moment considerat neinspirat de unii angajați din educație.AdsAstfel, în Capitală ar urma să aibă loc în luna iulie niște proteste palide, după ce premierul Bolojan a anunțat, pe lângă majorarea TVA-ului, dublarea prețului rovinietei, liberalizarea prețurilor la RCA și energie, majorarea impozitelor pe proprietate, plus eliminarea voucherelor de vacanță și a sporurilor, respectiv ridicarea normei de muncă”. Integral pe Ziare.com
“Compania de stat Nuclearelectrica: cumuluri uriașe de pensii-salarii, între 40.000 de lei și 117.000 de lei net lunar / Directorul Cosmin Ghiță: venituri de 2,29 milioane lei brut / Există ”ajutor social de pensionare” de 2-3 salarii de bază / Fiul lui Toni Greblă și o fotografă de nunți – printre angajați. Venituri uriașe din cumulul salariu-pensie la producătorul de energie Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) unde statul român are pachetul majoritar de acțiuni. Conform unor documente consultate de G4Media.ro, în această societate cunoscută, în special, pentru operarea Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă există mai mulți angajați care, din cele două surse de venit, încasează lunar între 40.000 de lei și 117.000 de lei net. Surse din cadrul instituției au afirmat că există zeci de astfel de situații în cadrul Nuclearelectrica, inclusive soț-soție.G4Media.ro a dezvăluit recent că, după o schimbare a Contractului Colectiv de Muncă, proaspeții pensionari au putut fi reangajați fără concurs, încasând atât pensia, cât și salariul. La capitolul venituri, în prima linie se află directorul general al SNN, Cosmin Ghiță care, conform unui document oficial, a încasat anul trecut 2,29 milioane lei brut – parte salariu fix, parte recompense pentru ”performanțe”. Doi avertizori de integritate din cadrul Nuclearelectrica ne-au indicat situații controversate care au avut loc în cadrul acestei societăți de importanță națională: în 2023, în mandatul de director al lui Ovidiu Valentin Nae a fost angajată fiica acestuia, iar timp ce, de mai mulți ani, numărul 2 ca importanță în schema tehnică de conducere a Centralei de la Cernavodă a fost o persoană care nu avea studiile necesare. La Nuclearelectrica lucrează unul dintre copiii fostului senator și judecător constituțional Toni Greblă, angajat pe vremea când era student la o universitate privată. În prezent, el încasează peste 27.000 lei net lunar”. Integral pe G4media
“Cel mai prost scenariu pentru România: regruparea. Odată cu trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, pentru apologia unor lideri și idei ale unei mișcări extremiste criminale, și cu măsurile de austeritate anunțate, România ar fi trebuit să intre într-o etapă accelerată de restabilire a unui contract politic de reprezentare între cetățeni și politicienii de la putere. Doar că această fereastră de oportunitate, la care am ajuns printr-o serie de evenimente dramatice, de la ascensiunea lui Călin Georgescu și anularea scrutinului prezidențial până la efortul uriaș de mobilizare a societății civile, care a dat peste cap și zarurile Rusiei, și planurile grupărilor retrograde autohtone de a manipula direcția țării, este gata să se închidă. Dacă se închide strict politic, cu un CSAT ratat, care a arătat, la fel ca la partide, că voința politică e mai degrabă aceea de conservare a vechiului status quo, germenii care au făcut posibilă căderea României în anul care a trecut vor duce la fenomene mult mai periculoase decât Georgescu&rezerviștii. Sunt două vulnerabilități majore: Transformarea reformei statului, prin curățarea instituțiilor de sinecuri, într-o criză economică în care este cerut sacrificiul colectiv și amânarea sancționării celor responsabili de dezastrul economic. Atunci când anunți că obiectivul major al măsurilor de redresare bugetară, care cer participarea și sacrificiul cetățenilor în numele unui bine comun, este restabilirea încrederii, mai important decât ce măsuri vei lua este răspunsul la întrebarea de ce. Or, aici a eșuat premierul Bolojan, iar cei care stau după ușă au înțeles și-și pregătesc terenul”. Integral pe Spotmedia
“Cristian Grosu / N-am avut timp de anestezie: România e în RECESIUNE, dar nimeni nu are curajul să semneze pe realitatea asta. Ajustarea fiscală Nu e doar contabilitate. Ca să reușim, trebuie să rămânem optimiști; ca să fim optimiști trebuie să știm ce avem de făcut, adică să nu fim luați prin surprindere; ca să nu fim luați prin surprindere, trebuie să știm exact cum stau lucrurile, fără să ne îmbătăm cu apă rece. Cea mai întâlnită eroare pe care o fac experții de bibliotecă atunci când socotesc impactul unor măsuri asupra unui sistem este ignorarea modului în care se schimbă sistemul prin simpla privire a expertului înăuntrul sistemului: se obține un rezultat strict contabil, de obicei străin de efectul real produs de reacția sistemului care, fatalmente, intră cu realitatea ei în calcul din bibliotecă. Asta e situația în care ne aflăm acum, când guvernul Bolojan a fost constrâns (și insist pe cuvântul CONSTRÂNS) să aleagă cel mai mic rău dintre marile rele care s-au năpustit asupra economiei și echilibrului financiar al României. Înainte de toate, să remarcăm un lucru: Cele mai dure măsuri de austeritate la criza precedentă au fost anunțate, în 2010, de către președitele de atunci, Traian Băsescu, din preocuparea acestuia de a proteja guvernul. Ar fi fost de dorit ca, și de această dată, președintele Nicușor Dan să fie lângă premierul Bolojan când s-au anunțat aceste măsuri – care fac parte dintr-o ajustare fiscală cu totul și cu totul excepțională, tocmai pentru că el, Nicișor Dan, deși nu avea niciun atribut constituțional specific, s-a hazardat să promită că nu se va crește TVA: Pe lângă tăierea cheltuielilor, aceste măsuri sunt necesare, iar președintele trebuia să fie spate în spate cu premierul. Revenind la măsurile anunțate de guvern, să privin cele 4 direcții în care trebuie să găsim soluții la caracterul lor disruptiv”. Integral pe Curs de Guvernare
“Cum arată o călătorie de coșmar spre Constanța, pe caniculă, într-un tren fără aer condiționat. Călătorii trenului IR1589 pe ruta București Nord – Constanța s-au confruntat joi, 3 iunie, cu condiții dificile de călătorie. Potrivit Replica Online, pasagerii au suportat temperaturi ridicate în vagoane, fără aer condiționat și cu ferestre care abia se deschid. Trenul a plecat din Gara București Nord la ora 16:33. Pasagerii au încercat să deschidă geamurile pentru a avea puțin aer în compartimente. Călătoria cu trenul a devenit o provocare, mai ales pentru familiile cu copii mici. Prețul biletelor pe această rută depășește 100 de lei. În ciuda costului, confortul minim așteptat de călători lipsește. Reclamațiile pasagerilor nu au dus la îmbunătățirea condițiilor. Reprezentanții CFR recomandă călătorilor să se hidrateze corespunzător în perioadele caniculare. Temperaturile pot ajunge la 50 de grade la nivelul șinelor. Aceste sfaturi vin în contextul în care compania nu oferă soluții concrete pentru problemele semnalate. Pe lângă lipsa aerului condiționat, călătorii din alte trenuri CFR au raportat și absența curentului electric în unele vagoane. Aceste situații subliniază necesitatea îmbunătățirii serviciilor oferite de compania feroviară”. Un reportaj video pe Libertatea
“Investitorii salută pachetul fiscal al premierului Bolojan de majorare de taxe, în pofida tensiunilor din ţară: costurile de împrumut scad, bursa creşte, leul rămâne stabil. Investitorii de pe pieţele internaţionale şi de la Bursa de Valori Bucureşti au reacţionat pozitiv la măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan privind majorările de taxe şi impozite, pe care le consideră un „rău necesar“ pentru reducerea deficitului, evitarea blocării fondurilor PNRR şi prevenirea retrogradării de către agenţiile de rating. Deşi măsurile ar putea reduce consumul şi, teoretic, afecta profitabilitatea companiilor listate, investitorii au părut să mizeze mai degrabă pe stabilitatea macroeconomică decât pe impactul imediat asupra cererii, arată datele agregate de ZF. „Efectul general al pachetului asupra finanţelor publice şi asupra stabilităţii macroeconomice reprezintă o evoluţie bine-venită, mai ales că se lucrează cu mijloace convenţionale. Cu siguranţă, ne dă încredere că guvernul a început să abordeze cu seriozitate deficitul bugetar în creştere“, spune pentru ZF Karl Christofer Reinhold, analist al Trigon Asset Management, administrator de active din Finlanda cu active de 1,2 miliarde de euro şi investiţii şi la Bursa de Valori Bucureşti. „O notă pozitivă suplimentară este faptul că guvernul a optat în principal pentru instrumente ortodoxe în acest sens, în loc să inventeze noi taxe şi impozite care complică mediul de afaceri. Guvernul trebuie acum să obţină rezultate pentru a se asigura că fondurile UE nu sunt tăiate şi să sperăm că ratingul de investiţii va fi păstrat intact de către agenţiile de rating“, spune el. Guvernul ar fi trebuit să adopte măsuri similare cu un an sau doi înainte, pentru a preveni dezechilibrele actuale. Creşterea taxei bancare, a impozitului pe dividende şi posibilele majorări ale redevenţelor minerale sunt însă factori negativi pentru preţurile activelor, spune el”. Integral pe ZF.ro
“Vlad Gheorghe – plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu: A mințit privind starea economiei. Liderul partidului DREPT anunță că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva fostului premier Marcel Ciolacu, susținând că acesta a mințit în ceea ce privește starea economiei și deficitul bugetar. „România este în criză nu din vina cetățenilor, ci din cauza ticăloșiei și minciunii lui Marcel Ciolacu și a celor care l-au susținut în fruntea Guvernului. A mințit Parlamentul și opinia publică privind starea economiei și deficitul bugetar. A risipit miliarde de euro din bugetul de stat, fără transparență și fără justificare. A blocat reformele și a preferat să alimenteze rețelele de interese ale clientelei de partid”, a scris Vlad Gheorghe, joi, pe Facebook. El precizează că, potrivit articolului 8, litera b din Legea privind răspunderea ministerială: ‘constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României, cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului’. Vlad Gheorghe mai susține că Marcel Ciolacu a prezentat cu bună știință date false despre execuția bugetară și sustenabilitatea fiscală, pentru a ascunde un comportament abuziv și iresponsabil în cheltuirea fondurilor publice”. Integral pe Spotmedia.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“România urcă în topul impozitării firmelor ….”
https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/romania-urca-in-topul-impozitarii-firmelor-22087206?fbclid=IwY2xjawLUcMZleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBkTXV0TTlwN3ZUcnliRlhIAR4vj0vHY31JBanbVigxrgWxHnW79McDIsmXRIood8DuBYO-lO2Xai_0gsvIrg_aem_gnqwWtUQ599rOsfCKJMlLA
“Ce spun miniştrii despre măsurile fiscale ce vor fi implementate…..”
https://www.zf.ro/eveniment/ce-spun-ministrii-despre-masurile-fiscale-ce-vor-fi-implementate-22847931
“LISTA Băncile din România devin cele mai taxate din UE, unde au fost și cele mai profitabile. Taxele bancare introduse sau majorate recent în Europa…..”
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/lista-bancile-din-romania-devin-cele-mai-taxate-din-ue-unde-au-fost-si-cele-mai-profitabile-taxele-bancare-introduse-sau-majorate-recent-in-europa-22086213
“Informații confidențiale scoase pe stick din instituția care ridică spitale regionale, condusă din umbră de un fost șef SRI și un fost lider al Partidului Socialist…..”
https://hotnews.ro/informatii-confidentiale-scoase-pe-stick-din-institutia-care-ridica-spitale-regionale-condusa-din-umbra-de-un-fost-sef-sri-si-un-fost-lider-al-partidului-socialist-2016892
“PNL copiază rețeta PSD privind secretizarea contractelor cu presa. Unde este reforma profundă promisă de Bolojan și Ciucu?….”
https://hotnews.ro/pnl-copiaza-reteta-psd-privind-secretizarea-contractelor-cu-presa-unde-este-reforma-profunda-promisa-de-bolojan-si-ciucu-2015952