Revista Presei – 4 februarie.”Sute de milioane de euro, prejudiciul total al dosarelor de la DNA legate de pandemia de COVID”
04/02/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 4 februarie! ANM a emis un cod galben valabil în mai multe județe, până duminică la ora 18.00. Conform meteorologilor, va ninge întâi în regiunile nord-vestice, apoi aria ninsorilor se va extinde treptat, din orele serii, și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Pana duminică, ora 18.00 – vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50… 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.800 m vântul va depăși 80… 90 km/h, astfel că va fi viscol, iar vizibilitatea va fi scăzută. In Bucuresti temperatura maximă va scădea până în jurul valorii de 1 gr. C duminică, iar minima va fi de -2… 0 gr. C.
“Cine răspunde de lipsa vaccinurilor pentru bebeluși? Medic: Ministerul e tot timpul luat prin surprindere Sute de bebeluși din România nu beneficiază în prezent de vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion (ROR), care ar trebui efectuat de medicii de familie. Ministerul Sănătății nu a achiziționat cantitatea necesară la timp. Părinții care au sunat la sfârșit de decembrie pentru programarea la vaccinul ROR în ianuarie, când bebelușii lor împlineau un an, au aflat că nu există un astfel de vaccin la medicul de familie și au fost chemați în ianuarie. …. „E o proastă gestionare a procesului de achiziții a vaccinurilor la Ministerul Sănătății. De atâția ani, ministerul nu a reușit să își găsească un om la achiziții. Tot timpul sunt luați prin suprindere că se termină stocul de vaccinuri și se supără pe noi când rămân cu doze de vaccin nefolosit. Din unele cumpără prea mult, din altele prea puțin”, a spus Raluca Zoițanu. În prezent, au rămas nevaccinați copiii care au împlinit un an în ianuarie, dar și cei de cinci ani – când se face rapel de ROR. „Noi îi avem de vaccinat și pe cei care împlinesc, dar și pe «restanțieri», cum le spunem noi, pentru că unii au mai fost răciți sau nu au ajuns la timp”, a mai spus Raluca Zoițanu. Nici la medicii de familie din Sectorul 2 nu există vaccinul pentru un an. Medicul de familie Raluca Ghionaru arată că nu are ROR. ….„Prima dată a lipsit Hexacima, care a venit de 2-3 săptămâni, apoi nu am avut Prevenarul, acum nu am ROR. Cum își dimensionează ei achizițiile este o problemă de când lumea în Ministerul Sănătății. În fiecare lună trimitem necesarul. De când cu registrele de vaccinare, ei au o mișcare a stocurilor în timp real, adică văd tot ce au în depozitele de la Unifarm, în depozitele de la DSP (n.r., direcțiile de sănătate publică), în frigiderele noastre”, a spus Sandra Alexiu. …. „Hexacima și Hexavalentul, foarte important pentru prevenția tenatonosului și difteriei, îl primim procentual sau lipsește din cabinetele medilor de familie. Antipneumoccicul, un vaccin important pentru prevenția otitei, meningitei, iarăși îl primim procentual sau nu îl primim. De asta e și foarte greu să faci o programare a vaccinării, noi vorbim cu părinții le spunem importanța vaccinării, dar dacă ei nu văd și importanța acordată de autorități, atunci cum pot eu să îi mai conving?”, se întreabă Emilia Coștiug, care spune că în aceste condiții e foarte greu de gestionat programul național de vaccinare. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Sute de milioane de euro, prejudiciul total al dosarelor de la DNA legate de pandemia de COVID Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat joi, 2 februarie, că au fost trimise în judecată 72 de dosare penale în care sunt implicați „zeci de inculpaţi” și care au legătură cu pandemia de COVID, potrivit Agerpres. „Avem o situaţie mai aparte, pentru că am început să evidenţiem aceste cauze începând cu anul 2020 – cauze în legătură cu pandemia de COVID-19. S-au trimis în judecată 72 de dosare cu zeci de inculpaţi. Şi acum sunt pe rol încă în lucru 90 de dosare cu infracţiuni în legătură cu situaţia pandemică, în care sunt deja suspecte sau inculpate peste 122 de persoane”, a declarat Crin Bologa cu ocazia prezentării bilanţului DNA pe anul 2022. Potrivit procurorului-șef al DNA, dosarele aflate în lucru „vizează şi demnitari”, iar prejudiciile se ridică la „sute de milioane de euro”. Mai exact, la finalul anului 2022, prejudiciul estimat în toate dosarele în lucru era de peste 4,2 miliarde de euro, față de 1,6 miliarde în 2021, potrivit raportului de activitate al instituției. În cursul urmăririi penale, procurorii au dispus în anul 2022 măsuri asigurătorii în sumă de peste 461 milioane de euro, comparativ cu circa 131 milioane de euro în anul 2021. 11 demnitari, trimiși în judecată în 2022 Anul trecut au fost cele mai multe dosare trimise în judecată, 404 la număr, de la înființarea Direcției Naționale Anticorupție. 779 de inculpați au fost trimiși în judecată, iar dintre aceștia, 252 au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Cum a pierdut Ministerul Finanțelor 3,6 miliarde de lei de la OMV Petrom Statul român ar fi dorit să încaseze de la OMV Petrom o taxă de solidaritate de 3,6 miliarde de lei, constând în impozitarea cu 60% a profitului excepțional realizat în 2022, când prețurile din domeniul energetic au explodat. Ministerul Finanțelor și compania OMV Petrom au o dispută pe o miză importantă: o sumă de 3,6 de miliarde de lei (710 milioane euro) pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală a calculat-o pentru compania petrolieră ca fiind taxă de solidaritate, așa cum a aflat Europa Liberă. Reprezentanții companiei au anunțat că nu se încadrează să achite această taxă. Motivul: codurile CAEN (cele care stabilesc domeniul de activitate) și sensul limbii române din Ordonanța care a transpus un regulament european nu ar introduce OMV Petrom pe lista companiilor care au 75% din venituri din extragerea resurselor fosile și prelucrarea lor. Profituri record OMV Petrom a raportat joi un profit net de 10,3 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro) în 2022, potrivit unui comunicat al companiei. Spre comparație, în 2021 compania raportase un profit net de 2,8 miliarde de lei. Compania cu origini austriece a raportat și plata unor contribuții-record la bugetul de stat, în valoare de aproape 20 miliarde lei (4 miliarde de euro), incluzând taxe, dividendele de bază și dividendele speciale. Impozitele si contribuțiile specifice sectorului au însumat peste 7 miliarde lei. …. Astfel, OMV Petrom susține că doar undeva la 70% din activitatea companiei se încadrează în zona codurilor CAEN stabilite în legislația românească, sub pragul de 75% pentru care ar trebui să plătească taxă de solidaritate. …. De vină ar fi limba română și codurile CAEN De altfel, oficialii de la București s-au adresat Comisiei Europene pentru clarificări. Într-un prim răspuns, Bruxellesul a precizat că atât procentajul, cât și sectoarele (practic, codurile CAEN) stipulate în legislația adoptată în România au respectat regulamentul european. Ceea ce ar însemna că, dacă estimarea OMV Petrom e corectă, gigantul energiei din România nu va intra sub incidența acestei suprataxe. Acum, se așteaptă răspuns la întrebarea dacă regulamentul Comisiei Europene, atunci când s-a stabilit procentul de 75% din activitatea unei companii să fie bazată pe extragerea minereurilor fosili, se referea sau nu și la vânzarea de comercializarea de produse pe bază de fosili și la producerea de energie din gazele extrase. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Cinic vobind, războiul din Ucraina este cea mai mare oportunitate economică, politică şi militară pe care o are România pentru următoarele decenii … Atacarea militară a Ucrainei de către Rusia lui Putin, care caută să recupereze gloria politică şi mediatică a unei superputeri – URSS – pentru că economic a pierdut orice luptă (Rusia, cu toate resursele naturale şi suprafaţa imensă, are un PIB de numai 1.500 de miliarde de dolari, în timp ce Statele Unite au 23.000 de miliarde, China – 17.000 de miliarde, iar Uniunea Europeană are 17.000 de miliarde), ne-a deschis nişte uşi unice: Militar – Americanii şi NATO trebuie să întărească din punct de vedere militar România, frontiera de Est a acestei Alianţe, ceea ce implică baze militare în ţară, cu toate investiţiile de rigoare. În joc sunt miliarde de dolari, care vin şi vor veni pentru construcţia şi consolidarea acestor baze militare. România devine punct cheie în strategia NATO referitoare la războiul din Ucraina şi împiedicarea Rusiei de a avansa dincolo de Ucraina. …. Economic– Prin apariţia acestui război, România devine dintr-o dată un punct important pentru investiţii. Nu poţi să ai linişte militară fără linişte politică şi fără linişte economică. Washingtonul şi Bruxellesul au tot interesul ca economia României să fie stabilă şi să crească. Nimeni nu are chef ca România să deraieze din punct de vedere macroeconomic, valutar sau al finanţărilor externe şi interne. Pe masă sunt finanţări de 100 de miliarde de euro – fonduri europene şi PNRR, plus fondurile care vor veni din investiţii străine directe, de cel puţin 10 miliarde de euro pe an, investiţiile companiilor româneşti (la fiecare euro investiţie străină apare şi un euro investiţie românească) şi nu în ultimul rând investiţiile publice. Cred că aţi remarcat că în ultimul an au luat avânt ca niciodată lucrările de infrastructură. Practic se lucrează la foc automat, iar nordul ţării, cea mai văduvită zonă din punct de vedere al investiţiilor statului şi private, a devenit o prioritate. Cred că dacă Umbrărescu ar avea un număr triplu de oameni ar face în câţiva ani ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Pentru prima dată, principala problemă nu este legată de bani, pentru că bani sunt, ci de oameni care să lucreze. Prin reconfigurarea fluxurilor comerciale şi financiare globale din cauza pandemiei şi războiului din Ucraina, România va atrage mai multe investiţii străine. Deja se vede acest lucru, pentru că anul trecut ISD-urile au depăşit, pentru prima dată după 2008 (când am avut ISD-uri de 9 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie) 11 miliarde de euro. Iar aceste investiţii străine vor continua să vină. Planul de reconstrucţie al Ucrainei va ajunge în prima fază la 1.000 de miliarde de euro/dolari. Chiar dacă războiul este în plină desfăşurare şi o pace nu se vede la orizont, americanii deja fac planurile pentru anii sau deceniile de reconstrucţie. … România este cea mai aproape de zona distrusă de război, iar în aceste condiţii s-ar putea să vedem multe investiţii făcute în România care vor avea ca destinaţie de livrare Ucraina. Iaşiul, Suceava, Botoşani, Vaslui devin dintr-o dată puncte importante din punct de vedere logistic şi al locului de amplasare al investiţiilor. Din cauza distrugerii capacităţii de export a Ucrainei, pe mare şi pe uscat, porturile de la Galaţi, Brăila, Constanţa, lăsate în urmă din punct de vedere al investiţiilor, vor ajunge să fie o prioritate. Orice miliard care va cădea de la masa celor care decid modalitatea de reconstrucţie a Ucrainei va susţine România din punct de vedere economic. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Miza propunerii PSD de a introduce o taxă de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari: 3,5 miliarde lei de la 260 de companii. Care este schema şi care sunt firmele vizate? …. Principalele sectoare vizate ar fi tradingul de cereale – unde toţi marii jucători au afaceri de miliarde de lei cu marje de profit de 1-2% cel mult, dar şi cu mulţi ani de pierderi în spate –, dar şi retailul alimentar, reţelele de benzinării, distribuţia de medicamente, producţia auto şi de componente auto sau energia. Profilul trasat de liderul PSD Marcel Ciolacu, cel care susţine introducerea unei taxe de 1% din cifra de afaceri pentru firmele mari, ar corespunde unui număr de 259 de firme, dintre care 50 cu pierderi, firme de la care statul ar putea încasa 3,5 mld. lei în plus, potrivit calculelor ZF. Retaileri alimentari precum Lidl, Carrefour şi Mega Image, producătorii auto Dacia şi Ford, toţi traderii de cereale (Ameropa, Cargill, ADM, Viterra), lanţurile de benzinării ale OMV Petrom, Mol, Rompetrol şi Lukoil, distribuitori de medicamente precum Mediplus şi Fildas, dar şi jucători mari din energie şi producţia de componente auto sunt vizaţi de iniţiativa PSD de impozitare a companiilor mari cu 1% din cifra de afaceri. Deşi raportează profit, impozitul de 16% achitat către stat este mai mic decât eventualele venituri încasate în cazul aplicării unei taxe de 1% din cifra de afaceri. Acestor companii cu profit li se adaugă alte 50 de companii mari care au raportat pierderi cumulate de 7 mld. lei în 2021. Campionii pierderilor în 2021 sunt însă companiile de stat: CE Oltenia, CFR Marfă şi CFR Călători, care au pierdut 2,1 mld. lei, 30% din totalul pierderilor companiilor mari. ….” Integral: https://www.zf.ro
“ELCEN a ieșit din insolvență, după mai mult de 6 ani. Ce înseamnă pentru termoficarea Capitalei .… Acționarul majoritar al ELCEN este statul român, prin Ministerul Energiei. În cele 4 centrale ale sale – CET Sud, CET Grozăvești, CET Vest și CET Progresu – societatea produce, în cogenerare, energie termică și curent electric. ELCEN a intrat în insolvență în octombrie 2016, la scurt timp după ce principalul său client pentru energie termic, RADET, își declarase, de asemenea, insolvența. Între timp, RADET a falimentat. Iar activitatea i-a fost preluată de Compania Municipală Termoenergetica SA. ELCEN și-a plătit datoriile și a solicitat de mai multă vreme ieșirea din insolvență. N-a obținut-o ușor. În cursul anului 2022, administratorul special al ELCEN, Adrian Tudora, a explicat pentru Spotmedia.ro că societatea nu mai avea decât vreo câteva datorii care erau în litigiu. Dar o instanță a decis că trebuie mai întâi să achite și acele sume ca să poată ieși din insolvență. Iar ELCEN avea banii, dar nu și cadrul legal să facă plățile. …. „Ieșirea din dificultate financiară deschide calea ELCEN pentru a accesa fonduri europene nerambursabile sau surse de finanțare puse la dispoziție de instituții financiare naționale și internaționale, pentru a-și eficientiza CET-urile pe care le deține. În următoarea perioadă, ELCEN se va concentra preponderent pe implementarea proiectelor majore de investiții, și anume construirea unor centrale termoelectrice noi în cogenerare de înaltă eficiență”, a transmis ELCEN, prin intermediul unui comunicat de presă. Iată ce investiții vrea compania să prioritizeze:
- crearea unei unități de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul CET Bucureşti Sud. Studiul de Fezabilitate (SF) pentru această investiție a fost finalizat. Soluția optimă prevede realizarea unei capacități noi de producție în cogenerare de înaltă eficiență, în incinta CET București Sud, cu o putere electrică brută de cca. 600 MWe și energie termică livrată de cca. 376 Gcal/h ce va utiliza gaz natural, ulterior în amestec cu hidrogen. Prin comparație, puterea electrică instalată în prezent în cele 4 CET-uri ale ELCEN este de 586,25 MW. Centrala va dispune de echipamente noi, performante, care vor putea asigura energia termica și electrică cu o eficiență globală de aprox. 86-90% și reduceri semnificative a emisiilor.
- eficientizarea activităţii din CET Grozăveşti prin implementarea unei unităţi de cogenerare în ciclu combinat. În acest sens, s-a actualizat în 2022 Studiul de Fezabilitate (elaborat în 2011 și actualizat anterior în 2016, respectiv 2019), pentru a se alinia la condițiile de piață actuale. Soluția optimă rezultată din SF prevede implementarea unui ciclu combinat de 46 MWe și 35 Gcal/h, având o eficiență globală de aprox. 84-90%, cu funcționare gaz natural și în amestec cu hidrogen.
- implementarea unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență utilizând motoare termice în cadrul CET Progresu. Acestea vor avea o putere electrică instalată de 50 MWe și o putere termică instalată de 50 MWt. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“EXCLUSIV Ministerul Educației plătește 128 norme didactice sindicaliștilor care nu trec pe la școală …. Într-un răspuns pentru Newsweek România, Ministerul Educației spune că legea îi permite să plătească sindicaliștii ca profesori deși aceștia nu predau. „Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, reglementează la art. 263 alin. (10) posibilitatea ca persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ să beneficieze de degrevare de post didactic/normă ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ”, explică Ministerul Educației pentru Newsweek. Prin degrevarea de normă, acești profesori – sindicaliști primesc salarii de profesor, dar nu își țin orele. Degrevarea se poate face total și atunci sindicaliștii nu țin niciun fel de cursuri – este cazul marilor lideri de sindicat. Sau degrevarea poate fi parțială, să spunem de 50% și atunci sindicaliștii își țin doar jumătate din cursuri. În ambele cazuri, profesorii-sindicaliști sunt plătiți cu normă întreagă. Cursurile profesorilor-sindicaliști vor fi susținute de alți profesori. …. Newsweek România a publicat, anul trecut, un document în care arăta că liderii de sindicat Simion Hăncescu și Marius Nistor erau printre cei complet degrevați de la predare. Ei încasau 4.000 de lei de la Ministerul Educației ca profesori deși nu predau nicio oră. Ministerul Educației a refuzat să spună dacă cei doi sindicaliști, care teoretic luptă împotriva Ministerului Educației, primesc și anul acesta bani pentru orele pe care nu le predau. Sursele Newsweek spun că cei doi se află și anul acesta pe lista sindicaliștilor plătiți ca profesori fără să predea. …. Ministerul Educației a oferit sindicaliștilor numai în București șase norme didactice pentru care sunt plătiți fără să treacă pe la școală. În total, Ministerul Educației oferă peste 128 de norme didactice pentru care sindicaliștii iau bani fără să predea. …. Privilegiile sunt păstrate în noile legi ale Educației În noile proiecte ale legilor Educației, privilegiile sindicaliștilor sunt păstrate. Potrivit documentelor consultate de Newsweek România, „Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control poate fi degrevat total sau parţial de norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, elaborate prin consultarea federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar. De acelaşi drept pot beneficia şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. ….” Integral: https://newsweek.ro
““Elitele” României: de la prolet-cultism la academic-cultism Ultimele scandaluri legate de plagiatul ministrului Bode, suspendarea analizei acuzaţiilor de plagiat aduse prim-ministrul Ciucă prin complicitatea Ministerului Educaţiei, multiplele plagiate din domeniul ştiinţelor militare, probate prin decizii ale CNATDCU, tergiversarea anchetei privind acţiunea de kompromat, suferită de jurnalista Emilia Şercan, ne arată o situaţie gravă în selecţia elitelor şi în funcţionarea democraţiei în România. Recentul scandal privind achiziţia de măşti pentru MApN şi cariera înţesată de cursuri şi certificate de absolvire a colegiilor de siguranţă naţională ale directorului ROMARM Gabiel Ţuţu nu fac decât să aducă noi dovezi despre reţelele de putere cu originea în cadrul acestor colegii. Însă, cel mai grav lucru mi se pare că este legat de dezvoltarea unei infrastructuri putrede de guvernanţă, cu o reţea de decidenţi de tip mafiot. Astfel, principiul constituţional „Nimeni nu este mai presus de lege” (art.16, aln.2 din Constituţie) devine gol de conţinut. Am explicat în articole mai vechi care sunt principalele cauze ale acestui fenomen: corupţia generalizată şi lipsa unor mecanisme funcţionale de control democratic. Nivelul de corupţie este analizat profesionist de instituţii precum Transparency International dar cetăţeanul îl trăieşte pe pielea lui, zi de zi. Să ne amintim cazul fraţilor Tate, care explicau că s-au stabilit în România pentru că (aici) „…corupţia este accesibilă tuturor”. Sau strigătul fostului deputat Nicolicea, care spunea: „Da nene, susținem corupția, că ea ne-a facut oameni!”. …. Întrebarea care se pune este: cum a fost posibilă această selecţie negativă a elitelor ? Dincolo de cele două variabile: corupţia generalizată şi simularea mecanismelor de control democratic aş vrea să mai adaug o variabilă contextuală: existenţa unei viziuni viciate despre ştiinţă şi cultură, pe care o voi numi „academic-cultism”. Am inventat acest termen, prin analogie cu termenul folosit pentru definirea curentului cultural ce a însoţit sovietizarea României- proletcultismul[1]. Dacă în anii 1950, URSS a reuşit să impună, peste noapte, o clasă conducătoare şi o cultură politică specifică, într-o ţară cu doar câteva sute de comunişti, de ce nu ar fi posibilă crearea unei noi „elite” post-comuniste, după 1990? Numai că aceste elite trebuiau şcolarizate şi legitimate. Întrucât aderarea la NATO a solicitat ca funcţionarii civili din sistemul de securitate naţională să înţeleagă politicile de apărare dar şi mecanismele de controlul democratic civil, a fost fondat Colegiul Naţional de Apărare, din subordinea MApN, colegiu multiplicat ulterior de către SRI şi MAI. Era de notorietate faptul că, pentru a ocupa o funcţie de conducere într-un minister, trebuie sa fi absolvent al unei asemenea instituţii[2]. Ulterior, doctoratele în ştiinţe militare, ordine publică şi siguranţă naţională au ajuns facile, aşa ca aici s-au indreptat mulţi „lupi tineri” pentru a primi o diplomă. Aceste instituţii au preluat rolul Academiei „Stefan Gheorghiu”, ceea ce a făcut ca rectori, miniştri sau chiar prim-miniştri să fie doctoranzi ai unor asemenea reţele, precum cea creată de Gabriel Oprea[3]. Nu sugerez aici că toţi absolvenţii acestor academii sau colegii sunt impostori, ci doar „cei aleşi”. Modul de selecţie este încă un subiect de cercetare. Pe de altă parte, a existat şi o percepţie favorabilă a termenului „academie”. Toate şcolile militare au devenit, peste noapte, academii iar Academia Română a fost multiplicată şi ea, existând azi 6 academii de ramură, inclusiv o academie de ştiinţe ale securităţii naţionale. Termenul de academie a devenit un brand aşa de iubit, încât şcoli de fotbal au devenit academii (Academia „Gheorghe Hagi” sau Academica Clinceni) iar infractorii au înfiinţat şi ei o academie a infractorilor români. …. În majoritatea ţărilor NATO, educaţia şi pregătirea militarilor se concentrează pe dezvoltarea de abilităţi de luptă sau de leadership iar pregătirea se opreste la nivel de master şi cursuri de specialitate (professional education). Astfel, în SUA, sunt încurajate doctoratele ştiinţifice în universităţi civile, fiind celebru cazul generalului Petreus ce a făcut o foarte bună teză de doctorat despre contra-insurgenţă, la Princeton University. La noi, nu numai că se perpetuează şi s-au dezvoltat exponenţial numărul doctoratelor în ştiinţe militare, dar există chiar şi o emblemă de merit, numită „Ştiinţa militară”. De exemplu, emblema „Ştiinţa militară” clasa a treia este oferită maiştrilor militari şi subofiţerilor, care nici măcar nu au studii superioare. …. Pentru analiza acuzaţiilor de plagiat din trecut sau de constituire de grupuri infracţionale există alte instituţii, care acum sunt împedicate să funcţioneze de către aşa-zisa „elită” a impostorilor. Fapt ce dovedeşte că România nu este încă o democraţie consolidată ci o democraţie controlată (managed democracy). Asistăm la un moment de şah dat instituţiilor îndreptăţite prin lege să se ocupe de aceste plagiate (CNATDCU, de exemplu) sau jurnaliştilor de investigaţie, dar partida de şah nu este finalizată. ….” Integral: https://www.contributors.ro
“Un nou regulament european va obliga partidele să ofere informații despre materiale plătite în presă. PSD și PNL ascund datele În timp ce la nivel european se discută tot mai insistent despre un nou Regulament pentru creșterea transparenței publicității politice, în Guvern stă blocat de peste două luni un proiect care ar putea dezvălui site-urile care încasează bani de la partide. … Termenul propus pentru adoptarea noului Regulament este aprilie 2023. Dacă regula s-ar aplica în România, partidele vor fi obligate să dezvăluie către ce publicații sau site-uri trimit banii, iar materialul publicat ar avea câteva informații esențiale: cine finanțează materialul, costul și originea finanțării. Noul Regulament impune statelor membre să introducă amenzi eficiente și proporționale, dacă sunt încălcate normele privind transparența publicității politice sau chiar sancțiuni cu titlu penal. Potrivit documentului votat, entitățile din afara Uniunii Europene vor avea interdicție să finanțeze publicitatea politică în interiorul UE, iar pentru publicitatea online se pot folosi doar datele cu caracter personal furnizate în mod explicit în acest scop. Ce se întâmplă în România În ultimii doi ani, PSD și PNL au utilizat peste 130 de milioane de lei (26 de milioane de euro), bani publici, pentru a cumpăra articole favorabile. Ambele partide au refuzat, până în prezent, să precizeze unde au ajuns aceste sume în 2022. …. Problema este că articolele nu sunt marcate ca publicitate. Partidele nu vor să spună destinatarii sumelor, deși este vorba de bani publici. Publicul nu este astfel informat cine plătește și cui. Singurul partid care a prezentat în ultimii doi ani informațiile solicitate privind fondurile alocate pentru presă a fost USR. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“One-to-One | Politologul Cristian Pîrvulescu: Avem politicieni de o mediocritate înfiorătoare. Partidele atrag doar vasali …. Principalele declarații, pe scurt:
- Despre scandalul de plagiat: „O demisie a lui Lucian Bode va transfera subiectul plagiatului la domnul Ciucă. Rezultatele economice pot face uitată tema. Campania electorală, însă, o va actualiza. Va fi o rană sângerândă, o vulnerabilitate indiscutabilă”;
- Despre președintele Klaus Iohannis: „Mulți spun că președintele a distrus PNL. Nu cred, pentru că în România alegerile se joacă la alegerile locale, prin primari. PNL și PSD își vor satisface această clientelă și asta va duce la reproducerea votului din 2020”;
- Despre premierul Nicolae Ciucă: „E posibil și să fie îndepărtat dacă autoritatea președintelui Iohannis scade. PNL are nevoie ca aleșii locali să strângă voturile. Sigur că o locomotivă nu strică, dar cine credea că domnul Iohannis este o locomotivă?”;
- Despre îndepărtarea lui Ciucă: „Sunt războaie de culise. Ambițioșii din partid ar putea să o facă. Nu-și ascund ambițiile prezidențiale. Atacul împotriva ministrului Bode, secretar general al partidului, devine o problemă importantă”;
- Despre probleme de leadership în politică: „Nu credeam în urmă cu 30 de ani că vom avea politicieni atât de slabi. Sunt de o mediocritate înfiorătoare. Partidul politic atrage doar vasali, oameni loiali șefului. Ei nu trebuie să facă dovadă de competență”;
- Despre candidații la prezidențiale: „Situația arată că cel mai bun candidat PNL este Ciucă sau un independent, un Klaus Iohannis care apare de undeva, relativ cunoscut. La PSD, poate să fie Geoană sau altcineva. Simion, la AUR”;
Politologul Cristian Pîrvulescu e de părere că PNL va încerca să recupereze ce a pierdut în această perioadă și va ataca mult mai lejer odată cu rocada ce va avea loc în primăvară. …. „Întrebarea e dacă ne blocăm în acest sistem cu rocadă pentru multă vreme, pentru că el nu poate reforma instituțiile. În realitate, noi suntem într-o perioadă de relaxare, dar avem nevoie de reforma administrației. Aceasta este ineficientă, neprofesionistă. Avem un număr prea mare de unități administrativ-teritoriale, fie că vorbim de județe, fie că vorbim de localități”. Cristian Pîrvulescu susține că, odată cu rotativa guvernamentală, România câștigă stabilitate politică într-un context geopolitic complicat, dar e de părere că actuala coaliție aflată la guvernare va dispărea odată ce războiul din Ucraina se va încheia, iar cele două partide, PNL și PSD, vor trece pe poziții opuse. …. USR, dacă va supraviețui anului 2024, va putea reprezenta alternativa la sistemul de partide existente, spune Cristian Pîrvulescu, deși a ratat anul 2020, când putea să își consolideze organizațiile locale, pentru că a trăit cu iluzia că politica se poate face pe rețelele sociale. „Votul naționalist, în anumite situații poate să joace un rol, dar nu este foarte important și determinant în România. Votul clientelar e cel mai important. Nu cred că USR e un partid muribund. Cred că e un partid de opinie care va reuși să se mobilizeze în anul electoral. Are probleme. Momentul adevărului va fi la alegerile locale, când vom vedea dacă primarii aleși vor reuși să mai rămână pe poziție în foarte multe localități”, susține Pîrvulescu. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“De la „operațiunea specială” la război Putin va recurge la „mobilizarea totală”, forma cea mai drastică a oricărei dictaturi. Dar și preludiul căderii ei. Acolo se cuvine să-l aștepte mobilizarea Vestului în favoarea Ucrainei. Ne amintim, atunci când a început agresiunea rusă asupra Ucrainei – la 24 februarie 2022 – că președintele Putin a vorbit de o „operațiune militară specială”. În siajul discursului prezidențial, termenul de „război” a fost prohibit în presa rusească (ba chiar și în discuțiile dintre cetățeni) și folosirea lui a fost sancționată – pe la începutul lui martie 2022 – cu o pedeapsă penală. ….Să ne amintim că, pentru Vladimir Putin, ucrainenii nu au o identitate, ci sunt tot ruși, însă „pervertiți” („nazificați”) de contactul cu Vestul. Ca atare, armata rusă nu pleacă la război, ci într-un fel de „operațiune” de jandarmerie la scară mai mare, menită „a pune ordine” în treburile unei „gubernii” în care – nu se știe cum – „naziștii” își fac de cap. Probabil, populația rusă – obișnuită cu disciplina autocrației – urma să înțeleagă din acest discurs că, așa cum se întâmpla atunci când „forțele speciale” interveneau împotriva manifestanților din Federație, doar băieții trimiși de Moscova aveau armament în dotare și că, la simpla lor vedere, ucrainenii o vor lua la fugă, iar „naziștii” (liderii lor prooccidentali) vor fi luați pe sus, înghesuiți în dube, „judecați” (după „regulile artei rusești”) și trimiși să se repauzeze (definitiv) prin diverse „colonii” din adâncurile Siberiei. …Pe de altă parte, dacă despre Bucea și Irpin nu s-a vorbit în media rusă (tentativa de-a le prezenta ca fiind execuții, realizate de ucraineni, a unor simpatizanți ai „armatei eliberatoare” a fost abandonată repede, sub avalanșa de mărturii consecvente retragerii forțelor militare rusești), a apărut o problemă cu un potențial destabilizator intern. E vorba de numărul tot mai mare de soldați ruși care mor în războiul de tranșee și în ofensivele – în general nereușite – întreprinse de comandamentul rus (mereu schimbat). …. Știm că, în Argentina, Los Madres de Plaza de Mayo (mamele dispăruților din timpul regimului generalului Videla) au înfruntat o dictatură a ororii și chiar dacă prăbușirea ei a fost consecventă pierderii războiului din insulele Falkland, contestația femeilor ce nu mai aveau nimic de pierdut i-a adăugat un oprobriu de neșters. Multiplicarea morților din rândul recruților ruși e, poate, și unul dintre motivele pentru care Evgheni Prigojin își recrutează clienții „orchestrei” Wagner din rândul pușcăriașilor. Dispariția acestora în operațiuni (cvasi)sinucigașe e mai puțin amplificată la nivel social decât aceea a unui tânăr militar provenind din pătura medie a societății ruse. ….Nu e „războiul civilizațional” pe care îl evocă patriarhul Kiril, ce ar trebui să se poarte pe „frontul” duhovnicesc și pe cel cultural. În „mobilizarea totală” ordonată de Putin, cultura și religia sunt „soldați disciplinați” ai unei ideologii agresive. ….Poate la începutul agresiunii, în urmă cu aproape un an, se mai putea spera că scrupulele legate de terminologie și menținerea dialogului cu Moscova vor fi în măsură să tempereze elanul războinic al lui Vladimir Putin și să-l aducă la masa negocierilor. Astăzi însă, o asemenea poziție ține de wishful thinking. Autocratul de la Kremlin pare decis să ridice miza până când ceilalți vor ceda. Ca atare, singura poziție rațională a Occidentului în fața acestei amenințări – nemaicunoscute în Europa de pe vremea lui Stalin (cel care a stabilit „linia” și pentru succesorii lui) – e aceea de a susține prin toate mijloacele Ucraina, menținând constant echilibrul de forță între armata acesteia și armata rusă. Ceea ce rușii pot face prin numărul mare de soldați, occidentalii și ucrainenii pot face prin varii tehnologii moderne de luptă. ….. Așadar, ezitările Occidentului – după un an de lupte, victime și distrugeri – sunt tot mai puțin de înțeles. Mai devreme sau mai târziu, Putin va recurge la „mobilizarea totală”, forma cea mai drastică a oricărei dictaturi. ….” Integral: https://revista22.ro
“Alarmant! Sunt atât de mulți moldoveni în Italia, că Turcia a cerut tribut Romei Situația în Italia riscă să degenereze după ce explozia numărului de moldoveni a început să genereze schimbări majore. Cea mai recentă este chiar una deranjantă, pentru că implică bani: numărul moldovenilor din Italia a ajuns atât de mare încât Turcia e cerut tribut Romei. …. Italienii contestă însă pretențiile Turciei, invocând mai multe sondaje recente. Ei spun că în Italia nu există moldoveni. „De fiecare dată când am întrebat un vorbitor de română dacă este moldovean, răspunsul său invariabil a fost «Pi șini fași tu moldovean, uăi?». Deci nu există moldoveni în Italia“, susțin aceștia…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Dosarul măștilor către MApN: Andrei Alexandru Hudea, care ar fi prieten cu Gabriel Țuțu și ar fi intermediat afacerea, plasat sub control judiciar
…Referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Piţurcă junior şi a şefului ROMARM, Gabriel Ţuţu, arată că șeful ROMARM ar fi încasat 50.000 de lei reprezentând un comision de 1,439% din profitul de 750.000 de euro realizat de familia Pițurcă din afacere.
Banii ar fi fost livraţi în contul lui Ţuţu de către mama lui Andrei Alexandru Hudea, un prieten al lui Ţuţu, plasat ca intermediar în afacere. Hudea ar fi încheiat un contract de consultanţă cu firma lui Piţurcă şi ar fi primit un procent de 13,26 % sută din profitul realizat: peste 95.000 de euro.”
https://www.g4media.ro/dosarul-mastilor-catre-mapn-andrei-alexandru-hudea-care-ar-fi-prieten-cu-gabriel-tutu-si-ar-fi-intermediat-afacerea-plasat-sub-control-judiciar.html
BBC News: Andrew Tate: Inside the Romanian town where brothers’ empire began
https://www.bbc.co.uk/news/world-europe-64523028
“Politicieni din Austria, Italia și Cipru, mituiți pentru promovarea agendei Moscovei. România, pe lista scurtă a caracatiței rusești
Timp de cel puțin trei ani de zile, o organizație secretă condusă din interiorul parlamentului rus a reușit să intervină cu succes în politicile europene privind Moscova, printr-o campanie de susținere a anexării peninsulei Crimeea în rândul parlamentarilor din țări membre UE, arată o investigație comună realizată de jurnaliștii de la IStories, Eesti Ekspress, OCCRP, IRPI din Italia și Profil din Austria. …”
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26062714-politicieni-din-austria-italia-cipru-mituiti-pentru-promovarea-agendei-moscovei-romania-lista-scurta-caracatitei-rusesti.htm
👍
Seara buna
E în act un atac hacker ransomware planetar.
A început cu infectarea multor servere din Franța. A continua și continuă în o grămadă de țări.
Nu e banc.