Revista Presei – 4 august. “Regatul Unit va efectua milioane de teste de coronavirus care dau rezultate în 90 de minute.”
04/08/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de 4 august! Vremea va fi local călduroasă la amiază, în special în zonele de câmpie din sudul și vestul țării. Cerul, mai mult senin la începutul intervalului în cea mai mare parte a țării, va avea înnorări tot mai accentuate în a doua parte a zilei și noaptea, în regiunile vestice și nord-vestice, unde instabilitatea atmosferică se va accentua. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și, pe arii restrânse, cantități de apă însemnate și, posibil, grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral și 34 de grade în sud-vest și în sudul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade. În București, vremea se va menține predominant frumoasă, dar călduroasă la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat ziua. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Lucrurile se complică în multe țări, printre care și România. Nu este prea târziu pentru o strategie „închide şi opreşte” împotriva coronavirusului. În ce ar consta aceasta? Creșterea cazurilor de COVID-19 este fără precedent, atât la noi, dar și pe plan global. Valul doi a venit mult mai repede și sistemele medicale sunt în mare risc. Un studiu internaţional, realizat de grupul BCG, arată de ce încă este posibilă ca o strategie agresivă şi fermă de tip “crush and contain” (“închide/striveşte şi opreşte”) să funcţioneze împotriva noului coronavirus…. Unele ţări, care păreau pe cale să controleze decisiv virusul, precum Germania, au avut recent noi focare. Altele, precum SUA, văd o creştere rapidă a răspândirii infecţiilor şi numărului de pacienţi internaţi, care ar putea semnaliza transmiterea necontrolată a virusului. Ambele situaţii au forţat guverne naţionale şi regionale să întârzie anumite etape ale relaxării sau să impună carantină ţintită în anumite zone. În sudul Statelor Unite, sindicatele cadrelor din școli atrag atenția asupra nerealismului anunțului de a relua școala “în persoană” din septembrie. Profesorii arată cum apariția unui singur caz poate duce la carantină de 14 zile pentru o clasă întreagă. Pe acest fundal, tot mai multă lume se întreabă dacă o abordare agresivă nu este de preferat în termeni de sănătate publică, dar şi economică. … Chiar dacă Noua Zeelandă a mai raportat câteva cazuri noi de atunci, nivelul infecţiilor rămâne minuscul, iar asta a permis economiei să repornească şi oamenilor să trăiască şi să muncească aproape la fel cum o făceau şi înaintea pandemiei. Şi alte ţări au reuşit să oprească, în esenţă, virusul în prima fază a pandemiei: Australia, China (după epidemia iniţială din provincia Hubei), Coreea de Sud, Taiwan. Aceste guverne au avut o abordare de tip “crush and contain”, care s-a dovedit a fi cea mai eficientă strategie în combaterea coronavirusului, explică autorii studiului. … Estimările modelului realizat de BCG arată cum costul unei strategii “crush and contain” de succes este cu 30-40% mai mic decât alte abordări în lupta cu noul coronavirus. Iar autorii cred că nu este prea târziu pentru abordarea acestei strategii şi în ţările care au mers pe alte direcţii până acum. Izolarea focarelor are un cost economic mai mic Devine tot mai clar că, în ciuda focusului pe redeschiderea economiei, nu există o cale sustenabilă spre resuscitarea consumului şi repornirea muncii în siguranţă decât dacă virusul va putea fi ţinut sub control. Integral: https://www.libertatea.ro
Să ai acces la o injecție banală sau la o schimbare de bandaj a devenit un lux în rural …. Dispensarele din sate au cam dispărut, numai 8,7% din spitalele și unitățile asimilate își desfășoară activitatea în mediul rural, în condițiile în care aproximativ 44% din populația României trăiește în continuare la sate, potrivit publicaţiei “Activitatea unităţilor sanitare” elaborată de Institutul Naţional de Statistică (INS) în 2019. Așa că pentru orice chestiune medicală, de la consult la injecție, cei din rural trebuie să se deplaseze la oraș sau în localitățile unde mai sunt cabinete medicale de familie sau diferite unități spitalicești. Bătrânii săraci și fără urmași își duc boala pe picioare. Cât o duc Pentru vârstnici nu e ușor, dimpotrivă. O deplasare la oraș e uneori o întreagă aventură și necesită pregătire. Cursele microbuzelor sunt puține, iar statul la ocazie nu e la îndemână, mai ales în contextul actualei pandemii, când șoferii ezită să călătorească cu străini. Afecțiunile rămân netratate sau sunt tratate cu leacuri bătrânești, cu sfaturi la telefon și cu informații din online. Mai ales unde nu sunt urgențe. Unii sunt transportați la oraș de copii, nepoți sau de câte un vecin care are mașină, contra cost. Dar foarte mulți locuiesc fără copii, aceștia fiind plecați peste hotare sau mutați la oraș. Iar pensiile lor, chiar și pentru cei care n-au lucrat la CAP, nu le permit să plătească o mașină (un consătean care să-i ducă) pentru orice fleac de ordin medical, în condițiile în care “uberul sătesc” poate costa și 100 de lei pentru o cursă de 20-30 km. Un astfel de gest e fie o fiță, fie o urgență majoră. …În România, aproximativ 1,9 milioane de pensionari au pensii sub 1.000 de lei, reprezentând 40% din totalul pensionarilor. Dintre aceștia, aproximativ un milion sunt beneficiari ai Indemnizației Minime Sociale, înghețată în decembrie la 704 lei de către guvernul liberal. Cei mai mulți dintre pensionarii care beneficiază de Indemnizația Minimă Socială locuiesc în mediul rural, departe de alte forme de ajutor social, precum cantinele sociale. Off-road cu ambulanța La caz de boală mai grea se cheamă ambulanța, doar că înspre multe localități rurale durata unui transport crește substanțial. Pe de o parte, din cauza distanțelor, pe de altă parte, din cauza stării drumurilor, în special în satele și cătunele deservite de drumuri locale sau județene. Pe drumul dintre Marin și Crasna (județul Sălaj), văd periodic ambulanțe opintindu-se printre craterele și denivelările semănate răzleț pe vreo 4-5 km….. Măsurile privind accesul la spitale, luate în contextul pandemiei de COVID-19, au afectat profund populația vârstnică rurală, în special pe cei bolnavi, care necesitau internări, intervenții chirurgicale și tratamente medicale. Au fost cazuri în care, în lunile martie, aprilie și mai, pacienții au fost externați și trimiși acasă, chiar dacă starea lor de sănătate nu era în cei mai buni parametri, pentru a face loc cazurilor de COVID. …. Să ai acces la o injecție banală sau la o schimbare de bandaj a devenit un lux pentru mulți dintre cei care locuiesc în mediul rural. Despre consult ginecologic la caz de sarcină, planning familial sau consult de specialitate, fără deplasare la oraș (cu toate cheltuielile aferente unei astfel de deplasări) nu are sens să mai vorbim, că pare să țină de domeniul SF-ului sau al utopiei. …. Satul nu mai e gândit de marii strategi și decidenți ca un loc de trăit decent și demn, ci ca un loc din care se extrage forță de muncă ieftină, mâncare “bio” și “tradiții”. Și în care se merge ca turist, pentru a căuta refugiu temporar într-o fantasmă idilică. Iar bătrânii, atunci când nu sunt certați pentru iresponsabilitatea de a pretinde măriri de pensii, sunt descriși condescendent, ca rămășițe ale unei lumi de altădată, învățată cu greutățile și sacrificiile. Integral: https://www.libertatea.ro
Regatul Unit va efectua milioane de teste de coronavirus care dau rezultate în 90 de minute În spitalele, azilurile şi laboratoarele din Regatul Unit vor fi disponibile 5,8 milioane de teste pentru coronavirus pe baza ADN şi 450.000 de teste din probe prelevate prin frotiuri, informează Reuters. Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a anunţat luni că testele dau rezultate în 90 de minute şi nu trebuie efectuate de personal medical, relatează Agerpres. ”Faptul că aceste teste pot detecta şi gripa, şi COVID-19 va fi extrem de util pe măsură ce se apropie iarna, astfel că pacienţii vor putea urma recomandările corecte pentru protecţia proprie şi a altora”, a explicat oficialul. În plus, Serviciul Naţional de Sănătate a anunţat că va oferi pacienţilor cu cancer tratamente adaptate pentru COVID-19, inclusiv medicamente care nu afectează puternic sistemul imunitar. Integral: https://www.g4media.ro
Kovesi, interviu în The Guardian: Parchetul European nu va ezita să trimită în judecată lideri UE suspectați de fraude. Legea e aceeași pentru toți …. Kövesi, care se așteaptă ca EPPO să se ocupe de peste 3.000 de cazuri, s-a luptat să crească bugetul agenției, propus la 37,7 milioane de euro. Oficialii UE susțin că fondurile, deja majorate o dată, sunt suficiente pentru anul lansării și speră că organizația va fi gata să înceapă în 2020, așa cum fusese planificat. Cea mai mare problemă a acesteia este decizia a cinci state membre ale UE – Danemarca, Irlanda, Ungaria, Polonia și Suedia – de a nu se alătura. În încercarea de a convinge Ungaria, în cazul în care prietenii și familia primului ministru au câștigat contracte cu finanțare comunitară, oficialii UE au încercat să lege accesul la fondurile UE de respectarea statului de drept. Ungaria a refuzat. Așteptările de la Kövesi sunt mari. Familiile lui Daphne Caruana Galizia și Ján Kuciak, doi jurnaliști de investigații care au fost uciși, au scris consiliului de miniștri al UE în sprijinul numirii ei, descriind-o drept „cel mai curajos și distins candidat pentru acest post”. Și au adăugat că Kövesi este din același aluat precum Caruana Galizia și Kuciak, țintind marea corupție. Reflectând pe marginea acestor așteptări, Kövesi afirmă: „Sunt aceeași persoană care am fost în poziția mea anterioară, așa că voi face tot posibilul… și nu voi fi singură”. Kövesi avea 15 ani când a căzut comunismul, în 1989. A jucat baschet pentru țara sa în campionatele europene de juniori din august 1989, la Timișoara, orașul natal al Revoluției Române de câteva luni mai târziu. Cel puțin 100 de protestatari au fost uciși în oraș, într-o represiune brutală. Kovesi avea să se întrebe ulterior: „Câte dintre acele persoane care au fost la meciurile noastre și ne-au susținut au fost rănite sau ucise la Revoluție? Au luptat pentru democrație, iar unii dintre ei nu au supraviețuit”…. După mai bine de cinci ani la DNA, unde a bifat urmărirea penală unui fost prim-ministru, a fost demisă, din ordinul ministrului Justiției, în iulie 2018. A fost un an de proteste în masă și semnale de alarmă că guvernul dezmembrează mecanismele democratice care făcuseră posibilă aderarea la UE. Kövesi, care preferă să nu comenteze politica națională, a declarat că DNA are încă procurori curajoși, dar speră că noul guvern va schimba o lege din 2018, criticată pe larg întrucât slăbește independența judiciară și lupta împotriva corupției. După ce România a aderat la UE, în 2007, unele guverne din UE s-au plâns că îi fusese permisă prea devreme intrarea unei țări cu o corupție înfloritoare. Kövesi are o perspectivă diferită, susținând că lupta împotriva corupției s-a schimbat fundamental la aderarea României. Acum va acorda aceeași atenție combaterii corupției în 22 de țări. Întrebată dacă va ezita să trimită în judecată un lider UE suspectat de abuz de fonduri UE, Laura Codruța Kovesi a răspuns: „Bineînțeles că vom acționa … EPPO va fi un parchet independent și va trebui să demonstrăm că legea este aceeași pentru toată lumea”.” Integral: https://universul.net
Doi ani de la violentele din 10 august 2018, niciun vinovat: 57.000 de persoane ii cer procurorului general redeschiderea anchetei Peste 57.000 de cetateni au semnat petitia prin care i se solicita Procurorului General al Romaniei, Gabriela Scutea, redeschiderea dosarului 10 august si anchetarea celor care au dat dispozitii pentru agresarea si gazarea protestatarilor pasnici, potrivit unui comunicat de presa al Comunitatii Declic “Pentru a mai avea incredere in justitie, vrem sa vedem o ancheta temeinica si impartiala, care sa descopere vinovatii pentru represiunea din 10 august. Altfel, riscam ca ancheta 10 august sa devina un nou dosar fara vinovati, precum dosarele Revolutiei si Mineriadei”, se arata in textul petitiei. Aceasta petitie a fost initiata dupa ce, DIICOT a anuntat public ca i-a scos de sub urmarire penala pe sefii din Jandarmerie, care ar fi comandat jandarmilor din Piata Victoriei sa intervina abuziv. O parte a anchetei a fost declinata la Parchetul Geeral. Reprezentantii Comunitatii Declic i-au inmanat Procurorului General petitia si i-au solicitat sa analizeze cu celeritate solicitarea a zeci de mii de cetateni, care asteapta sa fie facuta dreptate pentru sutele de victime din 10 august 2018: “Au trecut deja 2 ani de la violentele din Piata Victoriei, iar dosarul este in continuare la faza de cercetare penala.” “Am fost toti in strada pentru a apara independenta Justitiei din Romania. Acum nu cerem altceva decat ca justitia sa functioneze pentru toti cetatenii. Daca Procurorul General nu va infirma solutia rusinoasa a DIICOT, atunci va mai scrie o fila neagra in istoria justitiei din Romania, dupa dosarele Revolutiei si Mineriadei“, declara Catalina Hoparteanu, reprezentant al Comunitatii Declic. Integral: https://ziare.com
Contractele de 9,2 milioane de lei ale firmei Best Achizitii, “abonata a Primariei Capitalei”, care contesta licitatia pentru mastile destinate persoanelor vulnerabile Compania Best Achizitii a incheiat anul aceasta sapte contracte cu Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, aflata in subordinea Primariei Capitalei, in valoare de 9,2 milioane de lei, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Compania a fost amintita de Ludovic Orban duminica seara. Premierul a declarat ca licitatia de la Ministerul Sanatatii care viza achizitionarea de masti pentru persoanele defavorizate a fost contestata si apoi atacata la Curtea de Apel de catre o firma “abonata a Primariei Capitalei”, iar modul in care a depus aceste contestatii indica faptul ca “incearca sa impiedice finalizarea contractului”. Declaratiile au starnit un nou scandal meditic cu primarul Capitalei, Gabriela Firea. “A existat o firma, careia am sa ii dau numele, Best Achizitii SRL, un abonat al retelei Primariei Capitalei, care a contestat. Felul in care contesta mie imi arata ca, de fapt, incearca sa impiedice finalizarea contractului, astfel incat sa nu se distribuie mastile. Nu poti sa imi ataci in ultima zi a termenului legal in care se stabileste castigatorul contractului. Dupa aceea, la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor da solutie, respinge contestatia si mai asteapta pana la capatul celor 10 zile, parca sunt, termenul limita in care urma sa se incheie contractul si imi ataca in instanta, la Curtea de Apel”, a spus Orban, duminica, pe B1 Tv, intrebat daca licitatia pentru mastile pentru persoanele defavorizate s-a incheiat….Potrivit datelor Confidas, compania Best Achizitii SRL este administrata de Neagu Mihaela Elena si detinuta in proportie de 100% de Cristescu Alexandru Vlad Mihai. Afaceristul, in varsta de 26 ani, a fost clasat drept cel mai bogat tanar din Romania, potrivit unui top de specialitate….Anul acesta, compania Best Achizitii SRL a incheiat sapte contracte cu Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, in valoare totala de aproximativ 9,2 milioane de lei. Integral: https://ziare.com
Patru sefi de la Ocolul Silvic Comanesti plasati in arest la domiciliu. Sunt acuzati ca ar fi luat mita peste 4 milioane de lei ….Paslaru Aurel, la data faptei seful Ocolului Silvic Comanesti (Bacau) din cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, Comaneci Sorin-Velu, la data faptei sef district I Asau, Stefancu Constantin, la data faptei sef district III Nogea, Corbu Liviu, la data faptei sef district VI Ghimes-Palanca, Colpos Costel, sef district V Camenca, toti cei patru din cadrul Ocolului Silvic Comanesti (Bacau)”, se arata intr-un comunicat al DNA. Inculpatii ar fi primit acesti bani intre anii 2015-2020. “In perioada 2015 – 2020, cei cinci inculpati, in calitatile mentionate mai sus, ar fi pretins si primit de la reprezentantii unei societati comerciale mai multe sume de bani in legatura cu indeplinirea unor acte ce intrau in atributiile lor de serviciu, respectiv pentru a confirma efectuarea unor lucrari silvice (impaduriri, intretinerea culturilor, degajari, curatiri) de catre societatea oamenilor de afaceri. In acest context, inculpatii ar fi pretins si primit urmatoarele sume de bani:- inculpatul Paslaru Aurel ar fi cerut un procent de 3% din valoarea (fara impozit pe profit) a facturilor fiscale ce urmau a fi emise de societatea susmentionata pentru serviciile silvice prestate in favoarea Ocolului Silvic Comanesti si a primit suma totala de 210.000 lei. Precizam ca, anterior, in data de 23 iulie 2020, cu ocazia constatarii infractiunii flagrante, asupra inculpatului a fost gasita suma de 10.000 lei ce reprezenta procentajul respectiv din valoarea facturilor emise doar in lunile aprilie si mai 2018. – ceilalti patru inculpati ar fi pretins sume de bani ce reprezentau valoarea manoperei directe, aferenta lucrarilor executate in districtele pe care le administrau, (rezultata din facturile ce urmau a fi emise de societatea respectiva si fara impozit pe profit). Concret, inculpatul Comaneci Sorin-Velu ar fi primit suma de 995.370 lei, inculpatul Stefancu Constantin – suma de 980.750 lei, inculpatul Corbu Liviu – suma de 395.450 lei, iar inculpatul Colpos Costel – suma de 360.250 lei”, transmite DNA. Integral: https://ziare.com
Liderul USR București explică de ce PMP nu a fost primit în alianța pentru Capitală: Activitatea consilierilor locali și generali ai partidului înființat de Băsescu, voturile lor pentru PSD Activitatea consilierilor generali și locali ai PMP a cântărit decisiv, atunci când s-a decis ca Partidul Mișcarea Populară să nu fie cooptat în alianța pentru București dintre PNL și USR-PLUS, a declarat luni la RFI liderul USR București, Claudiu Năsui…..Întrebat dacă Nicușor Dan nu va pierde voturi, în cazul în care Traian Băsescu va candida la Primăria Capitalei, liderul USR București a răspuns: ”Toate sondajele și de la PNL și de la USR arată că Nicușor Dan are prima șansă, aș spune cu o marjă de eroare consistentă, pentru aceste alegeri, indiferent de ce se va întâmpla și atunci suntem în spatele lui în întregime și vom face cea mai bună campanie, ca să mărim această marjă de încredere”. După alegerile locale din 2016, PMP a asigurat celor de la PSD majoritatea în șase consilii județene și în numeroase consilii locale din întreaga țară. De asemenea, partidul fondat de Traian Băsescu a votat constant alături de PSD în Consiliul General al Municipiului București, asigurându-i Gabrielei Firea majoritatea necesară adoptării proiectelor sale. Integral: https://www.g4media.ro
Încetați să vă mai intereseze viitorul copiilor, demagogilor! Îl supărați pe Ludovic… Părinții, în ochii guvernanților (nu doar aceștia, cu siguranță), par niște bestii cărora nu le pasă de adevăratele probleme ale țării. Insensibili la zbaterile miniștrilor, primarilor, parlamentarilor, părinții, acești teroriști postmoderni, o ard aiurea, dorind să li se spună cum vor învăța copiii lor din 14 septembrie încolo. Inacceptabil, doamnelor și domnilor, inacceptabil. Presiunea pentru a furniza informații despre deschiderea școlilor acum e rezultatul inițiativei demagogice a PSD, care m-a chemat să vorbesc cu el despre deschiderea școlilor, câte-n lună, câte-n stele. Ludovic Orban: Și probabil că are dreptate. Ce-i asta? Cum îndrăznesc unii sau alții să-l întrebe pe el, tocmai pe el, ce se va întâmpla cu școala românească peste o lună și jumătate? Ce Dumnezeu este atât de important la școala asta încât se agită lumea atât? Este clar vorba despre demagogia pesedistă, căci altfel nu se explică. Guvernul și interesul copilului În aceste timpuri grele, în aceste vremuri de restriște, oameni dedicați precum Ludovic Orban de-abia mai găsesc timp să dea peste cap 100 de Lagavulin și să fumeze unu-două pachete de țigări. Iar ăștia, cine or fi ei, au probleme din astea minore cum ar fi educația copiilor. Ce contează că-s mulți? Adică, putem bănui că părinții a 1.300.000-1.400.000 de copii din învățământul preuniversitar sunt destul de mulți, dar numărul nu dă valoarea. Acum, doamnelor și domnilor, avem de rezolvat probleme mult mai importante decât educația unor mucoși. Zilele astea, partidele își restabilesc candidații la locale. Este crucial. Următorii 4 ani de bunăstare partinică depind de rezultatele alegerilor locale. Iar voi, meschini și mărunți, vă lăsați induși în eroare, plecați după fenta demagogică a interesului față de copii. Incalificabil. …. Viitorul imediat, accesul la banii de Monopoly aduși de președintele Iohannis de la Bruxelles sunt, acum, mult mai importante. Cândva, într-o zi, la o dată pe care Ludovic ne-o va comunica la un moment dat, vom vorbi și despre educație, despre școală, despre nimicuri. Acum nu, că nu e timp. Contează că 300.000-400.000 de copii nu au acces la nedefinita școală online? Contează că profesorii nu sunt deloc pregătiți pentru așa ceva? Să voteze, mai întâi, asta ne doare acum, și vedem după aia. “Alții au investit în copii, în educația copiilor, noi am investit în imobile. Lucrurile sunt absolut simple, absolut transparente”. Asta spunea Klaus Iohannis în august 2014 și, iată, învățăturile sale către membrii partidului au prins. …. De când ne este rușine cu analfabeții și inculții acestei patrii? Ce, analfabetismul, incultura, incompetența au împiedicat vreodată pe cineva să devină ce vrea? Chiar prim-ministru, la o adică? Integral: https://www.libertatea.ro
The Financial Times: Un moment periculos pentru economia mondială. Înmulțirea cazurilor europene arată că pandemia nu se domolește Economia mondială e un loc periculos. Tentativele de reluare a activității, premature ori nu, au dus la o înmulțire a cazurilor de Covid-19, mai cu seamă în Europa, unde părea că pandemia ajunsese sub control. Salvarea din partea unui potențial vaccin, dacă vreunul va funcționa, pare la o depărtare de luni. Pe de altă parte, băncile centrale nu prea au capacitatea de a răspunde la o agravare a recesiunii. Guvernele își fac deja griji în privința datoriilor acumulate cât timp și-au ținut economiile blocate, în prima fază a pandemiei. Indiferent că vorbim de Hong Kong, Australia, Japonia, Israel ori Germania, țări care păreau să fi oprit răspândirea virusului, ele trebuie să facă față acum fie unui al doilea val la nivel național, fie unor focare regionale sporadice. Numai arhipelagul relativ izolat al Noii Zeelande, care a reușit să suprime virusul pe plan intern și să se izoleze de restul lumii, a ajuns la ceva care aduce a normalitate. Acestea în săptămâna în care speranțele privind o carantină scurtă urmată de o reluare rapidă a activității economice au fost definitiv spulberate. Daunele sunt deja substanțiale. Cifrele publicate joi de SUA în privința creșterii indică cel mai mare declin al activității celei mai mari economii a lumii. Prăbușirea venitului național în trimestrul doi cu 32,9% față de anul precedent e de trei ori mai mare decât recordul postbelic anterior…..Chiar și în țările care încearcă să redeschidă economia, noua normalitate tot implică distanțare socială și consumatori prudenți. Banii ieftini nu vor face prea mult pentru a stimula consumul și investițiile atunci când perspectiva unor noi restricții ce pot fi impuse în orice moment contribuie la incertitudinea cu care firmele și cumpărătorii deopotrivă se confruntă….. Ceea ce sugerează că guvernele vor trebui să continue să se împrumute și să cheltuiască. O a doua rundă de carantină va fi, să sperăm, mai puțin dăunătoare decât prima, dar tot va fi nevoie de ajutor financiar. Virusul nu se răspândește ușor în exterior și multe companii au găsit căi de a funcționa chiar dacă își asigură precauții mai mari. Centrele orașelor din Europa arată tot a orașe-fantomă, însă magazinele din districtele periferice, mai apropiate de zonele rezidențiale, o duc bine fără a provoca vreo creștere exponențială a cazurilor. Au fost trase învățăminte cu privire la cum trebuie abordat virusul și cum trebuie protejați cei mai vulnerabili. Actuala creștere a cazurilor din Europa a fost atribuită în special tinerilor, care vor mai mult să călătorească și să se bucure de libertățile lor, dar sunt mai puțin susceptibili la cele mai grave efecte ale Covid-19. Deși pandemia nu a fost încă învinsă, răspunsul sanitar progresează. În orice caz, carantina a încetinit dar nu a oprit pandemia. Un vaccin sau o altă descoperire medicală va trebui să apară înainte ca economiile să se refacă deplin. Integral: https://www.g4media.ro
Colegii, coledzii și capturarea statului (II) …. Am încercat să aduc cât mai multe date factuale pentru a argumenta că reţelele absolvenţilor de „colegii de apărare, ordine publică şi informaţii” (incluzând aici şi şcolile doctorale sau de Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale) au fost folosite deliberat pentru obţinerea de funcţii, bani şi imunitate, iar aceste reţele reprezintă unul din instrumentele de captură a statului postcomunist. Nu au existat reacţii sau contra-demonstraţii ale acestei ipoteze – dimpotrivă – mi s-a atras atenţia că aş mai fi putut aduce alte zeci de exemple sau probe de notorietate, fie din investigaţiile jurnalistice, fie din deciziile instanţelor. Pentru că reţelele lui Gabriel Oprea sau Sebastian Ghiţă par că nu au convins cititorii, am ales alte două cazuri de notorietate: Cristian Rizea şi Alexandru Cumpănaşu. Cristian Rizea este un fost deputat PSD, condamnat la 4 ani şi 8 luni pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, care a fugit în Republica Moldova, iar acolo a scris o carte, Spovedania lui Rizea, în care devoalează multiple afaceri murdare realizate de o reţea de politicieni, jurnalişti şi ofiţeri din serviciile de informaţii. Chiar dacă unele afirmaţii şi poveşti pot fi îndoielnice, putem constata totuşi cum absolvirea Colegiului Superior de Siguranţă Naţională (2004), apoi a Institutul Diplomatic Român (2011) şi a Colegiul Naţional de Apărare (2013) i-au asigurat promovarea în “Liga Mare”, aşa cum reiese din povestea cărţii, devenind deputat şi chiar preşedinte executiv al PSD. Alexandru Cumpănaşu este un alt “prototip”, produs al triadei politicieni- funcţionari publici- oameni din serviciile secrete, ce au derulat afaceri sau proiecte mari din fondurile europene. Investigaţiile Melaniei Cincea sau ale Rise Project prezintă în detaliu afacerile cu fonduri europene de zeci de milioane de euro, obţinute de Cumpănaşu, uneori fără a i se cere măcar diploma de studii superioare. Chiar dacă este neclar dacă el a absolvit vreun colegiu militar, însă este clar că a devenit vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, a participat la lansarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi, mai mult, a fost preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, având în subordine sindicate, universităţi, asociaţii profesionale, o droaie de generali învârtindu-se în jurul acelei reţele….. În primul rând, că este vorba de un grup de cetăţeni care se situează deasupra legii şi încalcă principiul constituțional că „Nimeni nu este mai presus de lege” (art.16). Dacă o reţea de putere sau un grup infracţional al politicienilor mai poate fi schimbat prin alegeri, un grup de putere şi interese ce cuprinde ofiţeri din serviciile de informaţii, poliţie, magistraţi, politicieni şi jurnalişti (exact absovenţii unor asemenea academii şi cursuri) este puţin probabil că poate fi demontat (aşteptăm cu interes rezultatul anchetei Unifarm). Un asemenea stat capturat este puţin probabil că poate să devină un partener pentru marile afaceri şi investiţii (din această neîncredere a apărut Mecanismul de Cooperare și de Verificare – MCV). În al doilea rând, prin afacerile derulate de aceste reţele sau de firme sub acoperire se produce o distorsiune a pieţei, fapt ce va duce la o subdezvoltare a României, o latino-americanizare. În al treilea rând, tinerii poliţişti, funcţionari publici sau magistraţi sunt supuşi unor opţiuni ne-etice sau sunt demotivaţi în a-şi face datoria, văzând sau intuind aceste reţele de putere şi influenţă controlează jocul şi promovarea lor. Este foarte clar că tinerii absolvenţi de învăţământ militar îşi fac datoria, am intrat în NATO datorită profesionalismului lor, dar eşalonul politico-militar a pervertit acest profesionalism…. În al patrulea rând, se vor produce lupte inter-instituţionale între instituţiile statului, cum este cazul recent de la Academia de Poliţie, unde secretarul de stat a intrat în conflict cu fostul rector, ambii fiind acuzaţi de plagiat sau având probleme de integritate. Integral: https://putereaacincea.ro
Studiu: Situatia financiara a romanilor s-a inrautatit. Multi dintre cei care mai au bani, mai au doar pentru 4 luni Peste jumatate dintre romani (54%) afirma ca situatia lor financiara curenta este destul de precara, pe fondul actualei crize COVID-19, potrivit studiului “Financial Pulse Survey”, realizata de biroul local McKinsey & Company. 43% dintre consumatori considera economia locala drept slaba si se asteapta ca starea acesteia sa se inrautateasca in urmatoarele trei luni. Mai mult, romanii sunt pesimisti si in ceea ce priveste durata crizei economice: cea mai semnificativa parte (30%) a acestora estimeaza o perioada de 1-2 ani, pe cand 19% se asteapta la o durata de pana la 3 ani. “De la debutul pandemiei, aproape jumatate dintre consumatori declara ca au experimentat scaderi ale veniturilor si economiilor la nivel de gospodarie, dar mai putin de o treime dintre acestia au reusit sa reduca si cheltuielile din gospodarie. In plus, aproximativ 60% dintre consumatori au devenit preocupati, cel putin intr-o oarecare masura, de siguranta locului de munca”, se arata in studiu. Sase din zece romani mai au bani pentru patru luni In schimb 6 din 10 romani afirma ca au economii suficiente pentru cel mult patru luni, la care pot apela in eventualitatea pierderii locului de munca sau a scaderii veniturilor. “In situatii de urgenta, precum cele specifice acestei perioade, pentru 61% dintre respondenti economiile le pot ajunge cel mult patru luni daca isi mentin nivelul actual al cheltuielilor, iar 71% dintre romani declara ca se pot baza pe economii mai mici de 25.000 lei la nivel de gospodarie”, se arata in studiu. Integral: https://ziare.com
Vești bune pentru turişti! S-a redeschis perla litoralului românesc, Bulgaria După o lungă şi dureroasă pauză, turiştii români au din nou unde să-şi astâmpere pofta de soare, apă şi distracţie! Perla litoralului românesc, Bulgaria, e din nou pe buzele tuturor după ce autorităţile de la Sofia au decis să ne lase să intrăm fără să mai completăm formulare, fără carantină şi fără teste de COVID. “E o veste minunată! Perla litoralului românesc, Bulgaria, e cu siguranţă cel mai frumos loc frecventat de români de pe malul Mării Negre. Mă bucur să aud că şi-a recăpătat gloria din 2019”, spune Marcel, bucureştean de 36 de ani, care şi-a luat deja bilete pentru Albena. “Părinţii mei îmi spuneau încă de când eram copil ce frumos era în Bulgaria, sau cum îi spuneau ei, perla litoralului românesc. Acum o să am ocazia să mă bucur şi eu de această minunăţie. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Legat de coronavirus Romania a pierdut batalia . E realitate nu presupunere .
Ca fapt cotidian :
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24211100-fost-sef-apelor-romane-retinut-dna-acuzat-luat-mita-1-milion-euro.htm
Mai este cineva incoruptibil in sistemul asta bugetar ? Vad ca se fura dupa posibilitati .
De la portar , infirmiera , la sef departament , ministru . Unii cu plicul , altii cu galeata . Cum am scris , dupa posibilitatile functiei. 🙂
In indiferenta generala si generalizata .
PS. Desy & @cetatean
Blogul e in cadere accentuata . Sa nu ai comentarii la ora 11:51 , e o dovada . Trista .
Cit mai rezista pina ajunge numarul de cititori la zero ?
Salutare Stefan,
Posibil doar ca multi cititori sunt in vacanta. In plus, nu toti sunt activi in scrierea de comentarii – prefer sa vad mai degraba ce scriu altii, fara sa comentez. Cred ca multi sunt ca mine, dar asta se poate vedea in stasticile platformei pe care a gazduit blogul.
Pana la ora 14 au fost 1427 de cititori, mai putin, adevarat, dar vine si toamna.
Buna ziua Stefan! 🙂
Blogul este citit. Comentatorii au plecat in concediu.
In concediu ?
Pai nu au fost ” in concediu” cu carantina covid ? 😃
La mine se prevede ca nu va fi nici milenara ferragosto. Adica concediile alea generalizate la toti de dupa 15 august.
Criza economica , criza de bani, facturi de platit, etc.
Ca fapt divers , dupa 4 ani de suspendare in zonele cutremurate , vin facturile gaz, curent.
Metanul un mizilic. 1.518 euro. Rateizabil fara dobanda in 18 rate .
Acum astept si pe aia de la curent. Care trebuie sa fie si ea grasa. Dar rateizabila conform legii.
Musai sa vand un lingou. 😃
Buna ziua, doamna Desy si domnule Stefan, mai sunt si altii care nu comenteaza prea des, pentru ca – spre deosebire de cei care-si iau concediu – au preferat sa stea acasa si sa contureze planuri marete ‘din cutite si pahara’, cum se spunea, sau mai putin marete, dar pe care le considera utile pentru a sta cu fruntea sus in job si atunci, timpul devine extrem de limitat, fara sa vrei. 🙂
Nana 🙂 Si multe doamne mai fac gemuri si pun muraturi…..:) Vazusem un articol in Capital …se plangea o persoana ca tinerele de astazi nu mai fac gem si nu pun muraturi. Ca si cand pe la 9 seara ai chef de asa ceva, dupa ce dai mancare la copii, gatesti , speli rufe si iti asculti consoarta cum se vaieta de sefi. 🙂
“Bătrână aflată în izolare, cercetată penal după ce a ieșit să ia alimente. A mâncat zile întregi doar zahăr, fără ca nimeni să o ajute
O femeie de 71 de ani, din Gorj, este cercetată penal sub acuzația de zădărnicirea combaterii bolilor. Polițiștii i-au deschis dosar penal după ce bătrâna a ieșit din casă ca să își cumpere de mâncare, în timp ce era în izolare. …În toate zilele în care a stat singură în casă, autoritățile din Turcinești nu au trecut niciodată să o vadă sau să o întrebe dacă are nevoie de ceva, deși fiica femeii luase legătura cu ele de mai multe ori, cu această rugăminte.”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/batrana-cercetata-penal-pentru-ca-a-iesit-din-casa-sa-ia-alimente-a-mancat-zile-intregi-doar-zahar-fara-ca-nimeni-sa-o-ajute-cu-ceva-1347788
Buna ziua, din nou!
Interesant, se redeschide dosarul 10 August. Din ce se vorbeste despre relatiile dintre actualul procuror-sef DIICOT si ‘dirijorul’ din PV, putem constata ca nici prieteniile nu mai sunt ce au fost. 🙂
Linkul l-am uitat: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/diicot-anunta-redeschiderea-urmaririi-penale-pentru-fostii-sefi-ai-jandarmeriei-in-dosarul-10-august-1348044
Buna ziua…și dosarul e in “curtea” parchetului militar,,cei cercetați fiind militari ….pare a fi mai mult bine decât rău ,ținând cont de precedenta decizie cand -parca licu-l a “mutat” la civili…frumos ar fi sa se devoaleze și legăturile șefilor jandarmeriei cu carmen dan&co
Italia
Buletin Covid.
Actualmente 761 infectati de Covid sint internati in spitalele italiene.
Din care 41 sint in terapie intensiva.(ATI)
De ieri si pina azi 5 morti de Covid si doar 190 noi cazuri.
“307 organizatii neguvernamentale cer premierului explicatii, dupa ce Guvernul a contestat la CCR legea care inaspreste pedepsele pentru infractiunile de pedofilie si viol
Dupa ce Guvernului Romaniei a contestat la CCR legea care inaspreste pedepsele pentru infractiunile de pedofilie si viol, 307 organizatii neguvernamentale au trimis o scrisoare deschisa catre premierul Ludovic Orban. Reprezentantii asociatiilor cer premierului sa explice actiunile Ministerului Justitiei si ale Guvernului.
“In Romania, care se confrunta cu o incidenta crescuta a infractiunilor de viol si pedofilie, avand in vedere gravitatea exceptionala a acestor fapte, dificultatea cu care se instrumenteaza aceste dosare si durata mare de la momentul infractiunii, pana la o eventuala condamnare, nu intelegem ce resort a facut Guvernul Romaniei sa apere acesti infractori, chiar impotriva votului dat de senatorii si deputatii propriului partid”, se arata in scrisoarea adresata premierului.
Semnatarii scrisorii explica faptul ca numai in 2019, conform Politiei Romane, au fost violati 197 copii si 918 femei si au fost inregistrate 328 agresiuni sexuale, dintre care 103 cu minori.
Totodata, conform statisticilor oferite de Consiliului Superior al Magistraturii, 2.037 dosare privind actul sexual cu un minor au ajuns in instantele romanesti in ultimii cinci ani, alaturi de alte 355 de dosare de viol cu victima sub…”
https://ziare.com/stiri/eveniment/307-organizatii-neguvernamentale-cer-premierului-explicatii-dupa-ce-guvernul-a-contestat-la-ccr-legea-care-inaspreste-pedepsele-pentru-infractiunile-de-pedofilie-si-viol-1623367
“O întrebare pentru președintele Iohannis și ministrul Predoiu: De ce mai este Giorgiana Hosu șefa DIICOT?
Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat, marți, ordonanța de clasare a dosarului 10 august împotriva șefilor Jandarmeriei. Ancheta se va relua, în cazul lor, la Parchetul General. Asta trebuia să facă de la bun început, să infirme clasarea.
Era evident pentru orice om de bună credință că procurorul de caz a transformat victimele în călăi, pe cei agresați în agresori, că nu s-a obosit să caute probe, ci să ține lecții de filozofie juridică, a umplut ordonanța de clasare cu metafore ridicole și s-a comportat ca un avocat înverșunat al Jandarmeriei.
Dar Giorgiana Hosu nu prea avea cum să infirme o soluție pronunțată într-un dosar la care ea însăși a lucrat intens după ce l-a preluat anul trecut de la Secția Parchetelor Militare. Hosu a lucrat în dosarul 10 august până când a intrat în procedurile de numire la șefia DIICOT acum câteva luni.
Tot atunci, pe când să fie numită șefă, a apărut în presă informația că așa numitul om în alb, colonelul Cătălin Paraschiv, unul dintre șefii Jandarmeriei care a acționat în Piața Victoriei în noaptea de 10 august, l-a ajutat pe soțul șefei DIICOT într-un dosar penal, cu o caracterizare frumoasă, cei doi fiind prieteni.
Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2017, sub acuzaţia de trafic de influenţă şi dare de mită în dosarul Carpatica Asigurări….”
https://www.g4media.ro/o-intrebare-pentru-presedintele-iohannis-si-ministrul-predoiu-de-ce-mai-este-giorgiana-hosu-sefa-diicot.html
Iohannis urmareste cu atentie si preocupare. Pas cu pas. 😃
Adica DIICOT claseaza si tot ei il redeschid. Dand inapoi la parchetul militar dosarul luat tot de ei.
Un haos ca la DIICOT nu am vazut.
Sau erau indicativi sa fie musamalizat ?
Bună seara!
https://www.petitieonline.com/petiie_pentru_meninerea_limbii_latine_in_noile_planuri-cadru
Vă rog să semnați petiția! Idioții din fruntea (ne)educației românești, urmăresc ELIMINAREA limbii latine, „mama limbii române” din învățământul preuniversitar!…
Bună seara!
În Beirut este dezastru, două explozii au devastat orașul. Exploziile au fost atât de puternice încât s-au auzit din Cipru.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24212074-explozie-puternica-beirut-nu-cunoaste-deocamdata-cauza.htm
Esista video cu mega explozia secundara care a fost extrem de puternica.
O ciuperca ca la alea nucleare. Evident nu e nucleara. ” Ciuperca” dureaza doar 2-3 secunde. Sigur nu e nici ” depozit focuri de artificii”. Acolo ori a sarit in aer depozit de explozibil , ori materiale explozive. Ca nitratul de amoniu. Care are dubla utilizzare. Fertilizant sau la crearea de explozive.
Englezi au scris că era depozitat nitrat confiscat în urmă cu ceva timp de pe o navă. Cert este că a explozia a fost atât de puternică încât un vapor aflat în radă a fost carbonizat.
Bilanț provizoriu – 27 de morți și 2500 de râniți 🙁