Revista Presei – 31 octombrie.”De ce e într-adevăr o mare filosofie alimentarea cu oxigen?”
31/10/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 31 octombrie! Vremea va continua să se răcească în jumătatea de est a țării, unde va deveni rece pentru această dată, în timp ce în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va prezenta înnorări și mai ales în prima parte a intervalului va ploua pe arii extinse în centrul, estul și sud-estul teritoriului, iar în Subcarpații Moldovei, vor fi posibile precipitații mixte. În zona montană, în special la altitudini de peste 1500 m, vor fi ninsori şi lapoviţă. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. În celelate regiuni, cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei, când pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Vântul va continua să sufle tare în zona montană înaltă, îndeosebi în Carpații Meridionali, cu rafale de peste 90 km/h și va avea intensificări locale și temporare și în celelalte zone, cu viteze mai mari, de 50…60 km/h, în regiunile sud-vestice și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 și 17 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade. Izolat se va semnala ceață. În București, vremea va deveni rece pentru sfârșitul lunii octombrie; temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 2…4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi trecător ploi slabe îndeosebi în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de 35…45 km/h în cursul zilei.
Recrudescența infectărilor cu coronavirus. Are corespondent în recrudescența mortalității ? Pandemia Covid-19 a intrat într-o nouă fază odată cu venirea toamnei și răcirea vremii, numărul de cazuri de infectare în populațiile europene cunoscând o veritabilă explozie. Presiunea asupra sistemului medical este enormă îndeosebi din perspectiva capacităților rețelelor de spitale specializate și mai ales a unităților de terapie intensivă (paturi complet echipate). Spectrul unor situații în care capacitățile acestora să fie depășite de numărul bolnavilor care pot fi tratați numai în aceste unități cu dotări tehnice speciale și unele referințe la directive existente în alte țări pentru „Triajul tratamentelor de terapie intensivă în caz de lipsă de resurse“ devin o dramatică perspectivă. Evoluțiile sunt rapide și fără repere de intuire a întinderii recrudescenței și gravității manifestărilor viitoare. Două opinii venite de la specialiști din țări puternic lovite de primul val al pandemiei aduc unele informații de interes dar totul este sub semnul necunoașterii și al ipoteticului. Mai întâi, o sinteză a opiniilor unui specialist din Franța (Yannick Simonin, virusolog, conferențiar la universitatea din Montpellier) asupra unei posibile origini a recrudescenței infectărilor cu coronavirus în iarna care vine [1]. O recrudescență poate proveni din creșterea virulenței virusului ori din apariția unor condiții noi favorabile agresiunii virusului. În cea dintâi ipoteză, ar însemna că în permanentele schimbări ale coronavirusului, ceea ce este specific tuturor virușilor și nu înseamnă în mod automat creșterea agresiunii lor, a apărut o schimbare, o mutație, în context de răcire a vremii, virusul devenind mai contagios. Ar fi, probabil, mutația cea mai importantă după cea din primăvară. Doar cercetări de laborator complexe și de durată vor putea confirma ipoteza. Există însă opinii potrivit cărora recrudescența infectărilor poate fi pusă pe seama condițiilor de transmitere a virusului. Vremea mai rece nu ar modifica mecanismul virulenței unui virus dar conservă o prezență mai lungă a virusului în mediul exterior pe obiecte și în aer. În vreme de iarnă crește prezența noastră în interior, sistemul imunitar suferă, organismul este mai expus virușilor respiratorii, ceea ce amplifică riscurile de transmitere. Cu alte cuvinte, nu este vorba de creșterea virulenței virusului, el nu este mai mult ori mai puțin agresiv în sine.„Nu încercați să dominați virusul, acceptați-l” Este o parte din titlul unui articol publicat la 6 septembrie 2020 în revista medicală BMJ (vechea denumire: British Medical Journal) de Paul Garner, profesor la Liverpool School of Tropical Medicine. Iată pasajul de încheiere a articolului. „Credeam că va ajunge să fie o boală scurtă. Am scris primul meu articol după șase săptămâni de boală continuă și scriu acum la șase luni despre o boală care seamănă cu ME/CSF(*). Ce voi scrie după șase ani? Voi fi mai bine, cu amintiri ale unei lumi în grea suferință când am fost infectat ca parte a unei strategii guvernamentale vizând dezvoltarea imunității colective? Sau voi reflecta cu tristețe la frumoasa mea viață care a dispărut brusc într-o zi de martie 2020”? (trad. VG) (sursa)….Opiniile au fost avansate la data de 6 octombrie, în ajunul declanșării veritabilei explozii de infectări în populațiile europene, necunoscută ca virulență, durată și consecințe în viitoarele dezvoltări. O informație mai recentă asupra naturii virusului și efectelor sale în timp vine din Regatul Unit. Consilierul științific șef al Guvernului a declarat în fața Comitetului mixt pentru strategia de securitate națională al Parlamentului (la 19 octombrie) că este puțin probabil ca un vaccin să eradicheze virusul, boala fiind susceptibilă să devină endemică în Marea Britanie. Noțiunea de eliminare a virusului nu este corectă și oamenii ar trebui să învețe a trăi cu virusul. Din toate evidențele, pe măsura gestionării bolii și apariției vaccinului se vor reduce riscul de infectare și gravitatea bolii ea începând să semene mai mult cu gripele anuale decât cu altceva și aceasta ar putea fi direcția pe care să o urmăm ….Au apărut in presă relatări și informații asupra situației infecțiilor asociate asistenței medicale (infecții nosocomiale), a potențialelor efecte asupra pacienților diagnosticați cu noul virus și deceselor provocate de acesta. Iată surprinzătorul și lipsitul de echivoc verdict al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) asupra acestei probleme: „Vă informăm că, până în prezent, Direcțiile de Sănătate Publică nu au raportat, în cadrul supravegherii, prevenirii și limitării infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare, nici un caz de deces datorat Covid-19 și nici un caz de infecție asociată asistenței medicale la pacienți diagnosticați cu Covid-19” (sursa). Infecțiile intra spitalicești au fost din totdeauna acasă la ele în spitalele românești dar au fost fie necunoscute, fie ascunse ori sub-raportate. Probabil, în vâltoarea, atmosfera și tensiunea din spitalele Covid nu li s-a dat nici o importanță. În luna iulie 2019 președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) declara într-un interviu că gradul de raportare a infecțiilor de către spitale este de numai 0,84 la sută, media la nivelul Uniunii Europene fiind de peste 4 la sută. Mai aflăm că sunt peste 100 de spitale care fie nu au raportat, fie au declarat că nu au astfel de infecții în spital. Concluzia președintelui ANMCS : „Global vorbind, este vorba de o lipsă de cultură a calității și a siguranței pacientului. Aceasta este problema, care se concretizează în faptul că: managementul spitalului nu asigură condițiile materiale necesare respectării tuturor regulilor. Adică: cantitatea de biocide, existența dispersoarelor de dezinfectanți, existența unui număr corespunzător de mănuși și așa mai departe. Apoi nu există un mecanism de supervizare, de verificare periodică a respectării acelor reguli” [3]. Lucrurile se cunosc deci, cel puțin la nivelul Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (subl. autorului), iar inexistența acelui mecanism arată care este starea managementului sănătății din România. Pentru a completa cifrele președintelui ANMCS, se pot adăuga alte câteva, mai coerente și mai relevante, pentru aceeași perioadă de referință: din circa 375 de spitale, doar 69 au raportat infecții, ceea ce înseamnă că în jur de 300 de spitale fie nu au raportat, fie au raportat zero infecții. Integral: https://www.hotnews.ro
VIDEO | Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică, despre explozia de cazuri de COVID-19: „În România, măsurile s-au luat târziu. Nu ne-am pregătit peste vară” ….. Cherecheş a mai spus că autoritățile din țara noastră au impus târziu măsurile anti-COVID: „Dacă în unele țări din Vest, măsurile se iau preventiv, pentru că ei văd începerea creșterii ratei de transmitere, la noi s-au luat târziu. S-a așteptat până s-a ajuns la incidență de 3, care e foarte mare. Trebuiau luate măsurile din timp. Nu ne-am pregătit peste vară, deși toate proiecțiile, toate analizele, toți specialiștii în sănătate publică au fost unanimi în a spus că la toamnă vom avea valul doi”. Răzvan Cherecheș a explicat ce trebuiau să facă autoritățile și nu au făcut înainte de a ajunge la situația alarmantă din al doilea val al pandemiei. Peste vară, Ministerul Educației a așteptat să vadă ce se întâmplă și nu a pregătit corespunzător școlile pentru un scenariu online, la fel și Ministerul Sănătății, care nu s-a pregătit pentru avalanșa de cazuri în secțiile de Terapie Intensivă prin creșterea capacității, prin training intensiv pe perioada verii a altor specialități, prin achiziționarea de aparatură. Nu s-a pregătit prin dotarea Direcților de Sănătate Publică cu personal suplimentar, cu soluții digitale de automatizare a anchetelor epidemiologice și acum suntem unde suntem. Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: „O cvasi-carantinare, că nu avem o carantină completă, va duce la scăderea ratei de transmitere în perioada următoare”, a precizat acesta. „Managementul Direcțiilor de Sănătate Publică este profund politizat. Numirile se fac pe criterii politice, deși există concursuri. La concursuri participă, de obicei, o singură persoană, pentru că se face cu binecuvântarea partidului de guvernare, nu neapărat pe criterii de competență. Sistemul de sănătate publică din România este încă unul învechit. Funcționează pe paradigma biomedicală din 1950. Ăsta e modelul sovietic în care ai epidemiologia, igiena separate de sănătatea publică”, a mai spus Răzvan Cherecheș. Integral: https://www.libertatea.ro
De ce oxigenul din spitale e o ”filosofie” mai mare decât crede premierul Orban Președintele Iohannis și premierul Orban anunță mai multe paturi la ATI pentru bolnavii COVID-19. În ședința de guvern, premierul a cerut să se „introducă oxigen în spitale”, spunând că nu este o ”așa mare filosofie”. Doar că realitatea din spitale bate filmul de la Palatul Victoria. Președintele Klaus Iohannis anunța, în urmă cu două zile, un total de 3.065 de paturi ATI în România. Dintre acestea, conform ministrului Nelu Tătaru, 1.200 sunt pentru pacienți COVID-19 și se intenționează creșterea numărului la 1.500. În ședința de Guvern de miercuri, 28 octombrie, la început, în partea publică, prim-ministrul Ludovic Orban a făcut turul obișnuit al miniștrilor. Ajuns la Nelu Tătaru și la șeful DSU, Raed Arafat, Orban și-a exprimat nemulțumirea că, în opinia sa, spitalele din București subordonate Primăriei, nu ar contribui pe măsura epidemiei. Referindu-se la spitalul Pipera, Orban a aflat de la Raed Arafat că funcționează 100 de paturi, iar celelalte 400 ale spitalului au condiții bune de cazare, dar nu au alimentare cu oxigen. În replică, premierul a spus: „Trebuie introdus oxigen. Ce-i așa mare filosofie?” Nici Tătaru, nici Arafat nu au dat un răspuns, nevrând, probabil, să-l contrazică în direct. De ce e într-adevăr o mare filosofie alimentarea cu oxigen? Laura Zarafin, medic ATI la Spitalul Colentina, transformat în totalitate în unitate COVID-19, vede pacienți zilnic de la începutul epidemiei. „Trebuie să explic clar: la noi, toți pacienții beneficiază într-un fel sau altul de oxigenoterapie”, spune Zarafin pentru Europa Liberă. Ce nu se înțelege din afara spitalului însă e că acest flux de oxigen este foarte mare, chiar și la pacienții cu forme medii, nemaivorbind de cei cu forme grave. „Pentru o ventilație non-invazivă, deci pacienți care nu sunt intubați și ventilați mecanic, fluxul de oxigen este undeva între 40 și 60 de litri în fiecare minut”, subliniază medicul. Dincolo de volumul foarte mare, importantă mai este și concentrația de oxigen. Pentru referință, aerul pe care noi îl respirăm în mod obișnuit din atmosferă conține 21% oxigen „La acești pacienți, ca să le ajutăm organele să funcționeze, trebuie să le asigurăm o concentrație între 80% și 100%”, explică Zarafin. Călcâiul lui Ahile: țevile din instalație „La zeci de ventilatoare și sute de paturi, țevile pe care vine oxigenul trebuie să fie de un anumit calibru ca să suporte volumul și presiunea. Și sursa de oxigen trebuie să fie destul de mare”, afirmă Laura Zarafin. Cu alte cuvinte, „nu pot pune un ventilator în plus pe aceleași țevi pentru că scade presiunea și concentrația la toate celelalte, ajungem să punem în pericol viața tuturor”, avertizează medicul. Și, după același principiu, nu se poate pompa mai mult oxigen decât este instalația gândită să suporte, pentru că nu rezistă la presiune. „Orice vrem să adăugăm înseamnă că trebuie reconsiderată întreaga arhitectură ca să ajutăm pacienții”, arhitectură care înseamnă chiar arhitectură, pentru că țevile acelea trec prin pereți. „Dacă nu pot menține volumul și concentrația, nu am făcut nimic pentru pacienți”, subliniază medicul ATI Laura Zarafin….. „Nu e imposibil și nici măcar nu e o idee rea transformarea unui spital modular”, explică la Europa Liberă Raluca Șoaită, arhitect specializat în proiectarea de spitale. Dacă replica premierului Orban se referea strict la spitalul modular din Pipera – ceea ce nu se înțelege neapărat din discuție – „atunci e nevoie de trei țevi care vin de la tancul de oxigen, instalația de vacuum și cea de aer comprimat”, spune arhitecta. Fiind un spital modular, „țevile pot fi și la vedere, însă trebuie văzută exact structura și, mai ales, e nevoie de instalație HVAC”. Fiind un spital care ar trata cazuri COVID-19, sistemul HVAC asigură o diferență de presiune între interior și exterior pentru a nu elibera particule de virus către exterior. „Însă la un spital existent – să zicem Colentina – e mult mai complicat. Chiar dacă Colentina are o înălțime la interiorul încăperilor de trei metri, care să zicem că ar permite instalarea unor țevi noi pentru surse suplimentare de oxigen, nu îmi dau seama cum s-ar putea face acum lucrări în aceste condiții”, afirmă Raluca Șoaită. Există și soluții de echipamente mobile de oxigen, „dar acestea sunt mult mai scumpe, dacă sunt folosite pe termen lung”, mai explică arhitecta. Integral: https://romania.europalibera.org
SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII / DR. OVIDIU PALEA, FONDATOR PROVITA:“Statul trebuie să recunoască preţul real al actului medical din spitalele de stat” “Sistemul medical privat a devenit colacul de salvare pentru pacienţi” • “Sistemul de asigurări medicale este imatur sau depăşit şi nu vine să susţină actul medical pentru pacientul care a plătit taxe”• “Sistemul privat trebuie privit drept PARTENER al statului, nu ca un competitor care «fură» pacienţi de la stat şi se îmbogăţeşte”…. Dr. Ovidiu Palea: Din păcate, pentru pacient sistemul medical privat a devenit colacul de salvare. În această perioadă pacientul este constrâns şi hăituit, neavând altă alternativă decât să fugă către privat. În clipa de faţă sistemul medical privat vine către pacient şi susţine actul medical cu operaţii de amploare, laborioase, cu risc crescut, echipe medicale multidisciplinare, investigaţii complexe. Problema majoră, însă, este alta. Sistemul de asigurări medicale este imatur sau depăşit şi nu vine să susţină actul medical pentru pacientul care a plătit taxe şi căruia i s-a promis de către stat un standard medical pentru banii plătiţi. Astfel, presiunea pe buzunarul pacientului creşte enorm şi, indirect, pe sistemul privat, care trebuie să facă faţă….Desigur, nu poţi ţine pasul fără să investeşti rapid. Prioritatea noastră, pe lângă siguranţa actului medical, este şi a fost permanent siguranţa pacientului şi a personalului nostru, iar în contextul actual aceasta a însemnat implementarea procedurilor care să răspundă nevoilor de protecţie: intensificarea numărului zilnic de dezinfecţii, introducerea obligativităţii purtării echipamentului de protecţie conform ghidurilor şi metodologiilor în vigoare, atât pentru personal, cât şi pentru pacienţi, înăsprirea regulilor de triaj epidemiologic. Toate acestea au dus la o creştere globală cu circa 25% a cheltuielilor, fără o ajustare a preţurilor serviciilor medicale, însă câştigul este protecţia tuturor pacienţilor şi angajaţilor, iar acest lucru nu are preţ. ….Din luna iunie şi până în prezent laboratorul nostru a lucrat peste 8500 de teste ARN viral SARS CoV-2, metoda Real Time PCR, cu rezultat la 24 de ore, cât şi la 72 de ore. Dintre acestea aproximativ 20% au fost pentru DSP – testări covid din cadrul programului naţional de supraveghere şi control a bolilor transmisibile prioritare – RT-PCR…..Trebuie să fim realişti şi să conştientizăm că un sistem la nivel de ţară cu personal puţin şi cu o pregătire modestă, care este supraaglomerat şi lovit de Covid nu are soluţii usoare şi pe termen scurt. De aceea statul trebuie să apeleze la infrastructura din sistemul privat care să ajute, să decongestioneze. Iar acest lucru nu trebuie să se întâmple pe buzunarul pacientului, ci printr-o administrare corectă a resurselor alocate, care sunt cu mult mai mari decat cele aparente! Integral: https://www.bursa.ro/
Un pacient infectat în timpul internării cu bacterii multirezistente a primit daune de 40.000 de euro de la Spitalul Elias Unele dintre cele mai periculoase bacterii multirezistente din spitalele româneşti pot lăsa bugetele unităţilor medicale fără sume importante de bani. Doi pacienţi infectaţi cu astfel de bacterii în ultimii ani solicită, în total, daune de 575.000 de euro de la Spitalele Elias şi Bagdasar-Arseni din Bucureşti, scrie g4media. Paul Costea a câştigat, deja, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, un astfel de proces, care a ajuns acum în apel. El a relatat judecătorilor că, în data de 15 noiembrie 2015, în urma unui accident rutier, a fost transferat în comă la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, unde a fost intubat o lună şi două săptămâni, timp în care i-au fost prelevate probe de sânge în fiecare zi. La trei zile de la internare, în corpul său a fost semnalată prezenţa stafilococului auriu, iar ulterior, a bacteriei Klebsiella pneumonie şi a toxinei A/B Clostridium difficile. Pacientul a declarat că “au urmat luni de transferuri de la o unitate spitalicească la alta, deoarece tratamentele aplicate nu răspundeau, intervenind complicaţii care au pus în pericol viaţa (…) şi au dus la o slăbire ireversibilă a organismului acestuia şi a rezistenţei sale fizice.” El a luat antibiotice timp de 10 luni, avocaţii arătând că “unele cauzându-i dureri foarte mari, iar altele stări halucinogene şi dependenţă. Tasarea vertebrelor T11-T12, suferită în accidentul rutier, s-ar fi vindecat prin kinetoterapie timp de o lună dacă nu ar fost contactate infecţiile. Reclamantul a pierdut mult în greutate, respectiv 35 kg, ajungând la 48 kg, iar această greutate nu a fost recuperată. Slăbiciunea organismului nu permite reclamantului să muncească, iar angajatorii nu acceptă un program de lucru sub 8 ore.” Drept urmare, Costea a cerut daune de 75.000 de euro Spitalului Elias, acuzat de nerespectarea reglementărilor interne menite să asigure igiena, în scopul evitării infecţiilor intraspitaliceşti. Conform sentinţei, spitalul nu a formulat apărare pe fondul cauzei, ci a cerut ca, în cazul în care acţiunea lui Costea va fi admisă, daunele să fie plătite de firma de asigurări cu care unitatea medicală avea contract pentru acoperirea unor astfel de situaţii. Documentele din dosar, inclusiv rapoarte de expertiză, au confirmat acuzele lui Costea, iar judecătorul a decis că “prejudiciul suferit de reclamant este cu evidenţă consecinţa unei infecţii nosocomiale. (…) Având în vedere suferinţele suportate de reclamant ca urmare a internărilor şi intervenţiilor chirurgicale numeroase la care a fost supus într-o perioadă destul de lungă, faptul că starea la care acesta a ajuns din cauza infecţiei constituie infirmitate fizică cu scăderea capacităţii de muncă şi faptul că acesta nu poate nici măcar să-şi schimbe cariera şi pregătirea profesională, instanţa apreciaza că suma de 40.000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral, profund suferit de reclamant.” Magistratul a mai decis ca spitalul să îşi recupereze banii de la firma de asigurări. Ambii pârâţi au depus apel. Conform datelor centralizate de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică, în anul 2018 Spitalul Elias a ocupat locul 5 pe ţară în clasamentul unităţilor medicale cu cele mai mare număr de infecţii raportate: 657, potrivit g4media…..De-a lungul timpului, au existat multiple indicii că spitalele din România nu raportează toate cazurile de infecţii cu bacterii multirezistente, România fiind în grupa celor cu cele mai mici raportări în clasamentele la nivel european. Unul dintre motive: legislaţia românească prevedea, la un moment dat, sancţionarea managerilor de spitale, dacă infecţiile raportate depăşeau 2% (procent calculat la suta de pacienţi externaţi). Integral: https://www.bursa.ro
VIDEOINTERVIU Camelia Roiu, primul medic din România care a spus adevărul despre Colectiv: Am ajuns așa prin complicitatea noastră, a tuturor Vara anului 2015. Mai sunt câteva luni până la incendiul din clubul Colectiv. Camelia Roiu este medic anestezist în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului de Arși din București. În acea vară, Camelia Roiu îl întreabă pe managerul de atunci al spitalului, Mihai Marinescu, dacă știe că în reanimare pacienții arși mor din cauza infecțiilor. “Asta nu e treaba mea”, vine sec răspunsul. În aceeași perioadă, la un raport de gardă, Camelia Roiu îl întreabă pe Cristian Nițescu, directorul medical al spitalului, dacă știe care este mortalitatea în secția ATI. Acesta ridică din umeri și răspunde: “Cam 90%.” Camelia Roiu insistă: “Și pe tine nu te îngrijorează lucrul acesta?” Doctorul Nițescu nu mai răspunde. “Ne-am ridicat toți și am plecat”, își amintește acum Camelia Roiu. “Era prea multă minciună, prea multă moarte în jurul meu. Mă sufocam” Camelia Roiu, cea care, câteva luni mai târziu, avea să fie primul medic din România care spunea public adevărul despre Colectiv și infecțiile nosocomiale din spitale, era deja “într-un conflict permanent cu medici, dar mai ales cu șefi”, cu mult înainte de Colectiv și de a deveni cunoscută publicului. Ar fi vrut să schimbe lucrurile în spitalul în care lucra, dar nu putea de una singură.”Eram așa, un om atipic în spital, pentru că am vrut să îmi fac meseria, am vrut să am satisfacții profesionale și în ultima vreme nu prea mai puteam. Și eram cam într-un permanent conflict și cu medici, și cu șefi mai ales, dar, din păcate, nu puteam să schimb lucrurile de una singură. Am avut, chiar înainte de Colectiv, în vara dinainte de Colectiv, o discuție cu managerul de atunci, Marinescu. Și i-am spus că în Reanimare mor arșii de infecții, că… Și mi-a răspuns: ‘Asta nu e treaba mea.’ La fel, la un raport de gardă, era domnul director medical, doctorul Nițescu. Și l-am întrebat: ‘Tu știi ce mortalitate este în secția de Reanimare?’ A dat din umeri și a spus: ‘Cam 90%.’ Și l-am întrebat: ‘Pe tine nu te îngrijorează lucrul acesta?’ Nu mi-a mai răspuns nimic, ne-am ridicat toți și am plecat”, își amintește acum Camelia Roiu. La scurt timp după incendiul din clubul Colectiv, medicul Camelia Roiu a făcut publice documente despre infecțiile nosocomiale din spital. Era primul medic din România care făcea acest lucru. Și a rămas, și până astăzi, singurul. În vara anului 2016, tot ea a făcut publică o filmare cu un pacient internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși, proaspăt renovată după Colectiv, care avea rănile pline de viermi. Pacientul a murit câteva zile mai târziu. Camelia Roiu a decis să își ia inima în dinți și să spună public adevărul din cauză că nu a mai suportat. Simțea că se sufocă: “De una singură era foarte greu, doar că la un moment dat nu am mai suportat, era prea multă minciună, prea multă moarte în jurul meu, prea multă indolență și am hotărât să vorbesc, pentru că altfel mă sufocam. Probabil, înnebuneam eu. Și a fost ca o eliberare, deși am realizat cam ce mă așteaptă și care vor fi consecințele. Dar am făcut-o pentru că trebuie. Așa am simțit.” Explicația ei pentru faptul că am ajuns aici: complicitatea noastră, a tuturor. “Trebuie să recunoaștem că am fost complici. Vrând-nevrând, așa au fost vremurile, așa a fost situația. Dar sistemul, din păcate, noi l-am creat. Oamenii, în general, creează sisteme. Faptul că am tăcut, că nu am spus adevărul la timp a dus la o degradare constantă. În situația aceasta, la momentul acesta, se pare că este foarte greu să mai recuperăm ceva.”….Care este situația pentru pacienți în acest moment, la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București? Microbii sunt aceiași, iar lucrurile nu s-au schimbat în profunzime, spune, cu sinceritatea care a făcut-o cunoscută, Camelia Roiu: “Pentru pacienți, știți bine că a fost făcută o renovare căreia eu i-am spus, de fapt, o cosmetizare. Adică sunt acum saloane dedicate unui singur pacient, doar că a rămas aceeași cadă pentru toți, în care se face toaleta lor, zilnic. Așa, la prima vedere, o să spuneți că este aparatură modernă, că arată totul foarte bine, ca în străinătate, la standarde europene, cum am mai auzit. Doar că microbii sunt aceiași. Lucrurile nu s-au schimbat în profunzime, de fapt.” Integral: https://www.hotnews.ro
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Stimaţi medici care v-aţi decis să deveniti politicieni şi să candidaţi la Parlament, aţi fost vreodată în vizită la o fabrică de medicamente din ţară? Istorioara adevarata de la alegerile locale din septembrie. Un politician, candidat la functia de primar, promitea ca va aborda marile companii farmaceutice internationale pentru a face investitii in oras. Dar nu a fost niciodata in vizita la situl de fabricatie de medicamente care functioneaza acolo. Mai sunt multe astfel de exemple, problemele pe care le avem in general in tara vin dintr-o lipsa condamnabila de dialog direct intre politicieni si sectoarele economice cu adevarat strategice, cum este cel al productiei de medicamente. Cu o singura exceptie – un profesor universitar care in 2016 a luat apararea fabricilor din tara cand s-a dezlantuit o campanie murdara anti-medicamente romanesti – eu unul nu am auzit de un medic care acum este pe listele de candidati la Parlament care sa fi facut interventii pentru intarirea industriei de medicamente din tara…..Am numarat cel putin 50 de candidati de profesie medic care sunt hotarati sa reformeze (din nou) sistemul sanitar odata intrati in forul legislativ. Repet intrebarea din titlu: ati fost in vizita la o fabrica de medicamente din tara, poate chiar din orasul pentru care candidati? Ca sa intelegeti cu ce ne confruntam: intarzieri de autorizatii din cauza PUZ-urilor si PUG-urilor, lipsa de personal, politici discriminatorii de preturi si suprafiscalizare ridicola, etc. Ca sa aflati de la noi de ce lipsesc medicamente banale gen metformin, levotiroxina, verapamil, si de ce nu le putem fabrica in tara. Si de ce, platind clawback pentru altii, nu am putut investi mai mult in re-tehnologizare ca sa instalam cold-chain, sa facem divizare in doze mici sau fabricatie in noi forme de ambalare. Si nu in ultimul rand, de ce coalitii, camere de comert, analisti, avocati si lobby-isti au promovat proiecte care puteau duce la inchiderea fabricilor noastre de medicamente. Va putem explica si de ce domeniul medicamentelor aduce 20% din deficitul de balanta comerciala a Romaniei, adancind indatorarea tarii…. Nu exista politici publice sanitare sustenabile fara politici publice sustenabile in domeniul medicamentului. Si nu exista politici sustenabile in domeniul medicamentului fara o industrie puternica de manufactura. Asadar, in urmatorul ciclu electoral, in eterna batalie cu reformarea “re-re-re-load” a sistemului sanitar va trebui sa gasim timp pentru o discutie medici-politicieni si fabrici de medicamente din tara…..Dar ca sa stim de unde plecam, inchei cu o alta istorioara. In urma cu cativa ani, la o audiere la Parlament cand solicitam un clawback redus pentru fabricile din tara pentru a putea investi in tehnologizare, un medic-politician a spus ca se opune categoric si a plecat din sedinta. Anul asta, candideaza din nou. Integral: https://www.zf.ro
Preafericite, cuvîntul Colectiv îți mai spune ceva? In urmă cu cinci ani se înregistra cel mai grav accident pe care l-a cunoscut România în ultimele decenii. Incendiul din Colectiv, cu cele peste două sute de victime – morți și răniți, a zguduit întreaga țară și a scos la suprafață hidoșenia unui sistem corupt și incompetent. Tragedia a reprezentat o primă fisură în angrenajul bine uns al politicii mioritice, cu partide care mimează competiția în alegeri, dar care sînt unite în realitate de imense interese financiare și care își împart frățește “feudele” de unde le vin banii: posturi în ministere, primării, consilii de administrație… Momentul Colectiv a aratat și adevărata față a Bisericii: cu profesori de religie care le-au spus elevilor că victimele tragediei au fost “pedepsite de Dumnezeu” pentru că s-au dus să se distreze în clubi și cu preoți care i-au declarat “sataniști” pe iubitorii de muzică rock 2. Că această atitudine e generalizată în rîndurile BOR a demonstrat-o însuși Patriarhul Daniel: “Să vină lumea la biserică, nu la club.” a tunat Nespus de Fericitul… 3 Iar oamenii au înțeles: “Vrem spitale, nu vrem catedrale / Piedone, Viorel, luați-l și pe Daniel” s-a scandat, de către mii de voci, în București, în Sibiu și în alte mari orașe.ivAu trecut cinci ani de la tragedia din Colectiv. A învățat ceva Biserica Ortodoxă între timp? A învățat ceva Patriarhul Daniel?…Boala se transmite de la om la om, iar evenimentele cu mulți participanți sînt responsabilul principal în răspîndirea maladiei. 5 Dar ce a făcut BOR în acest context? I-a sfătuit pe oameni să se ferească de aglomerație și să stea în casă? Să respecte măsurile de igienă anunțate de medici? Nu! I-a îndemnat la… pelerinaj! . Iar cînd guvernul a introdus un minim de restricții pentru a-i proteja pe oameni de boală și de moarte, Biserica Ortodoxă, prin vocea Patriarhului Daniel, și-a permis să amenințe autoritățile de stat cu “căderea regimului”, o acțiune care frizează de-a dreptul incitarea la revoltă și care este sancționabilă penal! Integral: https://www.hotnews.ro
Cele 350 de milioane de euro oferite de Guvern firmelor afectate de pandemie s-au evaporat în 6 minute și 27 de secunde Antreprenorii acuză Guvernul de incompetență în distribuirea granturilor europene. Metoda “primul venit, primul servit” a lăsat pe margine aproximativ 17.000 de firme. Autoritățile spun că vor majora cu 500 de milioane de euro plafonul alocat companiilor afectate de criza de coronavirus, astfel încât să beneficieze și cele care nu au apucat în primă fază. Banii alocați de autorități pentru capitalul de lucru al firmelor afectate de pandemie s-au terminat după doar 6 minute și 27 de secunde, iar suma de 350 de milioane de euro a ajuns doar pentru 4.567 de firme, arată o analiză a portalului financiar Termene.ro, citat de Asociația Europeană a Tinerilor Antreprenori (AETI). Circa 22.000 de firme au aplicat pentru program, însă Virgil Popescu – ministrul economiei – a anunțat miercuri seara în ședința de Guvern că doar aproximativ cinci mii dintre acestea vor beneficia de fonduri. Startul s-a dat online, pe 22 octombrie, la ora 10:00. Câteva minute mai târziu, fondurile erau epuizate. Acest lucru este posibil deoarece fondurile sunt acordate în ordinea depunerii , pe baza principiului “primul venit, primul servit”. Ulterior, premierul Ludovic Orban a cerut suplimentarea sumelor, iar Marcel Boloș – ministrul fondurilor europene – a declarat că este posibilă acordarea a încă 500 de milioane de euro, astfel încât să poată accesa sume toate firmele care au depus aplicații. În Occident s-au dat 35.000 de euro de firmă, România dă 150.000 Cu toate acestea, oamenii de afaceri nu sunt mulțumiți. George Velcea, președintele AETI, spune că statul nu trebuia să acorde sume maxime de 150.000 de euro pentru fiecare firmă, ci de cel mult 35.000 de euro, așa cum au acordat alte state occidentale, precum Spania, Italia, Germania sau Franța. Motivul: astfel, banii ar fi ajuns la mai multe firme. Acesta mai acuză că programul a fost lansat în consultare publică de Ministerul Economiei în ziua de 14 septembrie, în condițiile în care data de 15 septembrie era ultima în care firmele mai puteau lua certificate de urgență. Iar fără acestea nu au putut aplica pentru a primi granturi pentru capital de lucru. Integral: https://www.libertatea.ro
PIB-ul potențial și depopularea României: Un roman din opt – domiciliat în țară dar cu rezidența în străinătate Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% în anul 2002 până la aproximativ 13% în prezent. Datele publicate de INS indică o populație după domiciliu de 22.142 mii persoane (1 iulie 2020) și una după rezidență de 19.318 mii persoane (1 ianuarie 2020). Adică, un român din opt cu domiciliul în România locuiește, de fapt, în străinătate, ceea ce face diferența între populația legală și cea de facto să fie de circa trei milioane de persoane…..Numărul persoanelor care au emigrat este cel puțin egal cu diferența dintre populația cu domiciliul în România și numărul de rezidenți, deoarece în această din urmă categorie se contabilizează și totalitatea persoanelor cu cetățenie străină sau fără cetăţenie care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni…. Așadar, nu îmbătrânirea populației a determinat în cea mai mare parte depopularea țării ci condițiile economice. Respectiv lipsa locurilor de muncă și remunerarea scăzută, care trimite sub limita de sărăcie salariații cu câștiguri mici. La care s-a adăugat liberalizarea pieței forței de muncă odată cu intrarea în UE ( numărul celor emigrați s-a dublat față de anul 2007). Ne confruntăm, astfel, cu un cerc vicios: populația scade pentru că economia nu performează suficient (chiar și dacă o face, remunerarea salariaților este printre cele mai scăzute din UE ca pondere în PIB) iar economia nu performează pentru că populația scade. Dacă facem presupunerea rezonabilă că marea majoritate a celor care au plecat din țară dar mai au domiciliul aici lucrează, rezultă că undeva la o treime din forța de muncă a României se află în străinătate. Regula de trei simplă ne spune că, la actualul nivel de impozitare și de colectare a impozitelor, dacă am fi avut locuri de muncă suficiente și decente în țară, am fi obținut la buget venituri nu de 30% din PIB ci spre 40% din PIB. Așadar, nu taxele sunt prea mari ci baza de impozitare mult prea redusă, ceea ce împiedică inclusiv majorarea sustenabilă a pensiilor…. Cu alte cuvinte, incapacitatea de a asigura locuri de muncă pe plan intern generează integral lipsa de venituri care afectează calitatea serviciilor sociale, inclusiv imposibilitatea de a ajunge la alocări de 6% din PIB pentru învățământ sau 7% pentru sănătate. De reținut, impozitul pe salarii și venituri împreună cu contribuțiile sociale aferente adună peste 40% din veniturile bugetare…..Așadar, (re)atragerea de forță de muncă începe să devină cel puțin la fel de importantă pentru creșterea PIB-ului potential și revenirea din criza provocată de pandemie ca și investițiile străine sau fondurile europene. Cu care, parcă ar fi mai simplu și mai logic să lucreze românii reveniți din străinătate la salarii ceva mai mici dar și la prețuri mai mici față de cele occidentale, decât să aducem din import forță de muncă mai puțin pretențioasă, dar mult mai greu de integrat social. Integral: https://cursdeguvernare.ro
În timp ce România s-a angajat în cursa neo-înarmării, salariații mulți și prost plătiți duc greul. Adunăm mere cu pere și ne cam enervăm Noi întrebări ridică datele cauzate de criza economică și socială începută de COVID-19. De exemplu, de unde atâtea triluri extatice că ne luăm rachete și suprarachete și de ce atâta indiferență că nu reușim să cumpărăm firme strategice de energie, cum a fost CEZ? Sau: taxa pe muncă duce greul, profitul e taxat cu delicatețe, să nu se spargă. …. Mai esențiali s-au dovedit totuși masele de lucrători cu salariu minim sau puțin peste minim, lucrătorii din sănătate, transporturi, comerț, sezonierii din agricultură, salubritate, învățământ, servicii sociale și câte altele. Îi unește doar un salariu mic, mult sub acei 3.000 pe lună necesari unei persoane pentru a-și asigura un trai decent (o listă completă și revendicări bune au emis de acum câteva luni cei de la “Țara Muncii Ieftine”). De ce nu se dau partidele de ceasul morții să câștige acești oameni pentru următoarele alegeri? Unde sunt programele pentru ei? …. Au fost amânate obligațiile fiscale, ne spune materialul, și, în plus, mai știm și filozofia lui Cîțu: taxele mici pentru business sunt bune. Sunt foarte bune pentru business, oricum din salarii se plătește dublu la buget. Ignoranții vor spune: păi, tot businessul plătește și taxa pe salarii. Sigur, asta dacă te consideri nu un muncitor, ci un sclav tolerat într-un birou. …. Măcar acum să constatăm inechitatea în susținerea bugetului și a rețelelor publice de servicii. Salariații mulți și prost plătiți duc mare parte din greu – din banii lor se ține și sănătatea, și educația, se extrage și profitul viabil pentru tot soiul de afaceri. Tot din banii lor, cum bine spunea medicul Florin Chirculescu, se plătesc și deconturile uriașe către clinicile private de sănătate. De unde atâția bani, când noi luăm grosul de la amărășteni? Încă o întrebare: oglindă-oglinjoară, cine e cel mai “strategic” din țară? Când auzi cuvântul strategic, te pregătești să scoți miliardele pentru servicii și armată. Și s-au scos banii. O știre răsuna triumfal prin toată presa zilele trecute: pe lângă cele 4 miliarde de euro pentru sistemul antirachetă, mai băgăm 2,7 miliarde de completare la sistemul Patriot…. România depășește recomandările NATO de 2% cheltuieli din PIB (e la 2,38%) și recomandările de creștere procentuală. NATO recomanda creștere de 20%, noi am crescut cu 25% în anul COVID. E cinstit să spunem că ne încadrăm în cursa neo-înarmării, multe țări europene, de la Polonia până la Italia, crescându-și cheltuielile pe echipament militar. Acești bani cheltuiți pe armament au drept sateliți și o întreagă rețea de presari și lobbyști cu destule resurse cât să facă praf orice critică de bun-simț. Dacă te întrebi așa, în calitate de cetățean european, cum ar veni, “o avea rost atâta cheltuială militară când noi suntem praf la paturi de terapie intensivă?”, vor apărea instant 10 experți care să te acuze că lucrezi pentru Sputnik sau pentru serviciile chineze. Acuzația de “idiot util” e cea mai blândă venită din partea “idioților inutili” care știu ei că e bine să cheltuiești militar, că așa e “strategic”. Și vine iarăși firesc încă o întrebare citind o știre despre cum compania cehă de stat CEZ (statul ceh fiind ceva mai deștept decât statul român care a vândut mai tot) a vândut distribuția de energie către un fond de investiții australian. Știrea a fost preluată sec de presa românească. Dar n-am văzut pe nimeni din ăia de mor de grija “strategicului” să se întrebe de ce concernul românesc de companii nu a reușit totuși această achiziție superstrategică. … CEZ a fost achiziționată de MIRA, parte dintr-un mare grup de investiții australian, cu peste un miliard de euro. Consorțiul românesc nu a reușit să ofere decât al treilea preț din licitație, ceva peste 900 de milioane. Putem spune resemnați că asta e piața, așa e viața, ne-am întâlnit cu un fond de investiții mare etc. Dar o astfel de achiziție ar fi fost cu adevărat strategică pentru România. Așa cum complet nestrategică a fost privatizarea firmelor de distribuție pe prețuri ridicole și contra unor investiții făcute tot din banii clienților (vezi raportul Curții de Conturi, cu care statul a pierdut împotriva CEZ la Curtea de Arbitraj de la Paris, dar care conține un mare adevăr, că am și dat aproape moca o companie strategică și am și plătit investițiile promise tot de ei). “Așa funcționează viața în general, cu mere versus pere” Avem, deci, spor patriotic în recolta de rachete la hectar românesc. Suntem incapabili măcar să ne punem problema că am pierdut o achiziție strategică, mult mai strategică, cea a unei firme de distribuție de energie electrică. Integral: https://www.libertatea.ro
10 lucruri găsite de Nicușor Dan în Primărie după 4 ani cu Firea La secretariat sunt 14 coafeze și 18 manichiuriste; În agenda imensă unde se prefăcea Firea că scrie erau 499 de pagini de pisici desenate prost; Sertarul cu dildouri şi ăla cu moaşte erau amestecate între ele, într-un haos total; Pe flipchartul cu proiecte de infrastructură erau chiloţi puşi la uscat; 4 camere erau pline cu mormane de vouchere până în tavan; La budă era plin de postere cu femei goale, aduse de Pandele; Fotoliul de consilier al lui Tudy a trebuit aruncat, era extrem de lipicios; Cuşca lui Bădulescu nu era curăţată de luni de zile; Mai multe icoane și candele decât pe Muntele Athos; O tonă de magneți de Halkidiki, de la românii testați gratuit de Primărie ca să poată pleca în Grecia; Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
Referitor la “Vrem spitale, nu vrem catedrale / Piedone, Viorel, luați-l și pe Daniel”, le dau la bor o idee pe gratis sa se repare macar pe termen scurt, cat-de-cat.
1- Sa faca din catedrala aia a tampirii neamului plus alte incinte (hoteluri popesti, asezaminte de popi, etc) spitale de covizi fiindca oricum va mai dura cu virusul asta, adica (vezi 2-)
2- In afara de spatiile acordate sa mai bage si minim 2 miliarde de euro (au de unde) in dotari pentru covizi, inclusiv intreaga arhtectura spitaliceasca cu instalatii pentru O2, etc
si
3- sa aduca covizii si medicii in noile facilitati bisericesti si sa sustina financiar operatiunile de vindecare sau plecari catre cele vesnice.
Ce nu pricepe organizatia retrograda bor este ca perioada Covid reprezinta pentru ea o ocazie UNICA de a repara macar cate ceva din inchinarile la diavol in diverse forme (comunism, pesedism) jafurile si alte porcarii si pacate capitale pe care le-au facut
Buna ziua
Cred ca Patriarhul și purtătorul de cuvânt au avut ieșiri nepotrivite …dar ,pentru a înțelege ce înseamnă credinta recomand “între chin și Amin” ;un film despre “experimentul Pitești” poate fi vizionat pe Netflix
Se vorbește numai despre colaborarea regim comunist-biserica și mult mai putin despre cei mulți -și nestiuti-care au rezistat prin credinta
Și,când ajungem”acolo sus” fiecare “de la Vlădica pana la opinca” suntem judecați pentru faptele noastre
Buna dimineata all 🙂
Intamplator, pana la Judecata de Apoi, eu propun sa plateasca pe pamant faptele rele!
Bună ziua!
Dacă încep să apară astfel de poli de schimbare în județele roșii, cu siguranță peste 4 ani PSD-ul va fi istorie. Este mult până se formează ”bulgărele”, după care greu va mai putea fi oprit. Modul de gândire al celor de USR+ este radical diferit de restul lumii pentru că marea majoritate vin din mediul privat și au un alt mod de gândire.
https://www.comisarul.ro/articol/de-citit!-asa-ar-trebui-sa-gandeasca-si-sa-actione_1155267.html
“Managerul unui spital COVID: “Toata lumea asteapta sa nu aiba gust si miros. Simptomatologia s-a schimbat”
…”Simptomatologia s-a modificat fata de primul moment. La inceput, fenomenele digestive erau rare, iar acum sunt frecvente, in contextul acestei infectii, evident. De asemenea, toata lumea asteapta sa nu aiba gust si miros. Ei, acum, absenta gustului si mirosului nu mai apare la debut. La cei mai multi dintre cei care se afla internati in spital apare dupa 7-10 zile, deci pe parcursul evolutiei bolii. Tocmai asta voiam sa subliniez, ca este o boala cu multiple fatete, care isi modifica modul de exteriorizare pentru medic si la care putem sa ne asteptam la neprevazut”, a declarat medicul pentru Stirile Pro Tv.
Carmen Dorobat a mai declarat ca ar putea fi doua explicatii pentru care a crescut numarul de cazuri. “In primul rand as pune pe primul loc faptul ca noi toti i-am dat voie sa se raspandeasca. Este o transmitere intensa, comunitara, si a fost facilitata de toate momentele de socializare, in care cei mai multi dintre noi au minimalizat importanta masurilor de protectie, pe de o parte. Pe de alta parte, structura virusului se poate schimba in timp si si-a dovedit aceasta capacitate, virusul acesta. A prezentat multe mutatii, mutatii care apare in special tocmai prin trecerea de la individ la individ. Astfel de mutatii pot produce pe de o parte o modificare a agresivitatii, adica a gravitatii bolii, ceea ce n-as spune. As spune mai curand ca este vorba despre o modificare, ca si contagiozitate. Intr-adevar, contagiozitatea este importanta si mai importanta in prezent”, a mai declarat Carmen Dorobat, potrivit sursei citate.”
https://ziare.com/stiri/spitale/ce-mutatii-a-suferit-noul-coronavirus-1640987
https://www.timesnewroman.ro/politic/o-panarama-neidentificata-i-a-zgariat-masina-lui-nicusor-cand-depunea-juramantul/
buna seara
desi nu i a bine
Rusia a anuntat ca va acorda ca va lua masurile “necesare”pebtru a ajuta armenia
daca nu se potolesc se poate ajunge la conflict direct Rusia-Turcia…atunci sa vedem cum va cere erdogan acivarea art 5 din tratatul NATO..
Bună seara!
Nu-mi face nici o plăcere să semnalez acest fapt, dar, atâta timp cât, împotriva unor nesimțiți iau „atitudine” indivizi despre al căror caracter sau a căror bună-credință am serioase dubii nu vom progresa deloc!
Exemple:
1. În contra nulităților de la BEC a vorbit ex-turnătorul mircea kivu!…
2. Împotriva masonului șef la bor srl a luat „atitudine” nulitatea ala de ctp, care lansa osanale minerilor în 1990!
3. Acum, alexandru toma pătrașcu șeful „asur” = asociația secular umanistă din România (adică a ATEILOR!) ia „atitudine” contra celuiași mason șef de la bor! Din „promovarea” care i se face acestui pătrașcu pe contributors (platformă pe care am decis, de săptămâni de zile, să o boicotez, fiindcă a cenzurat mai multe comentarii ale mele, inclusiv la adresa lui pătrașcu, la un articol în care individul proslăvea gay-ii!), am dedus că omul e chiar printre cei care stau „în spatele” menționatei platforme!
Nu sunt decât DEZAMĂGIT că astfel de indivizi apar ca „justițiari” de care trebuie să „asculte” societatea! Dacă e așa, Țara asta nu mai are scăpare!…
P.S. Regret că nu pot fi „neconflictual”!…
Buna dimineata all 🙂
“Preafericite, cuvîntul Colectiv îți mai spune ceva?
În urmă cu cinci ani se înregistra cel mai grav accident pe care l-a cunoscut România în ultimele decenii. Incendiul din Colectiv, cu cele peste două sute de victime – morți și răniți, a zguduit întreaga țară și a scos la suprafață hidoșenia unui sistem corupt și incompetent. Tragedia a reprezentat o primă fisură în angrenajul bine uns al politicii mioritice, cu partide care mimează competiția în alegeri, dar care sînt unite în realitate de imense interese financiare și care își împart frățește „feudele” de unde le vin banii: posturi în ministere, primării, consilii de administrație…
Momentul Colectiv a aratat și adevărata față a Bisericii: cu profesori de religie care le-au spus elevilor că victimele tragediei au fost „pedepsite de Dumnezeu” pentru că s-au dus să se distreze în clubi și cu preoți care i-au declarat „sataniști” pe iubitorii de muzică rock 2. Că această atitudine e generalizată în rîndurile BOR a demonstrat-o însuși Patriarhul Daniel: „Să vină lumea la biserică, nu la club.” a tunat Nespus de Fericitul… 3
Iar oamenii au înțeles: „Vrem spitale, nu vrem catedrale / Piedone, Viorel, luați-l și pe Daniel” s-a scandat, de către mii de voci, în București, în Sibiu și în alte mari orașe.iv Au trecut cinci ani de la tragedia din Colectiv. A învățat ceva Biserica Ortodoxă între timp? A învățat ceva Patriarhul Daniel?
Astăzi ne confruntăm cu o altă tragedie: o epidemie de o amploare nemaiîntîlnită de un secol. Doar în România au murit pînă acum aproape 7.000 de oameni, de patru ori mai mulți decît la cutremurul din ’77. În fiecare zi se înregistrează în jur de 6.000 de noi cazuri, iar 3% dintre acești bolnavi vor muri. Asta înseamnă aproximativ 180 de morți zilnic…
Boala se transmite de la om la om, iar evenimentele cu mulți participanți sînt responsabilul principal în răspîndirea maladiei. 5 Dar ce a făcut BOR în acest context? I-a sfătuit pe oameni să se ferească de aglomerație și să stea în casă? Să respecte măsurile de igienă anunțate de medici? Nu! I-a îndemnat la… pelerinaj! . Iar cînd guvernul a introdus un minim de restricții pentru a-i proteja pe oameni de boală și de moarte, Biserica Ortodoxă, prin vocea Patriarhului Daniel, și-a permis să amenințe autoritățile de stat cu „căderea regimului”, o acțiune care frizează de-a dreptul incitarea la revoltă și care este sancționabilă penal! 6…”
https://www.contributors.ro/preafericite-cuvintul-colectiv-iti-mai-spune-ceva/?cfcc
“Episcopul Hușilor: Mi-ar fi plăcut ca dl. Vasile Bănescu să fi avut un discurs creştin apologetic inspirat, iar dl. Cristian Tudor Popescu o retorică demnă de principiile elementare ale bunului simţ
….. „Văcarul” de mine a citit „Tratatul despre viaţa elegantă” a lui Honoré de Balzac, de unde am învăţat că „îngrijirea – acest cuvânt exprimă un întreg sistem – este condiţia sine qua non a eleganţei” (Editura Paralela 45, 2016, p. 118). Ca să fiu sincer până la capăt, mi-ar fi plăcut ca şi domnul Vasile Bănescu să fi avut un discurs creştin apologetic inspirat, iar domnul Cristian Tudor Popescu o retorică demnă de principiile elementare ale bunului simţ.
În general, disputele publice dintre reprezentanți de vârf ai Bisericii Ortodoxe Române sunt rarisime.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24387414-episcopul-husilor-placut-vasile-banescu-avut-discurs-crestin-apologetic-inspirat-iar-cristian-tudor-popescu-retorica-demna-principiile-elementare-ale-bunului-simt.htm
https://www.timesnewroman.ro/it-stiinta/bor-a-cerut-1-miliard-de-dolari-de-la-nasa-ca-sa-sfinteasca-apa-de-pe-luna/
Buna dimineata.
Cred ca si inteleptul acesta tanar roman se califica pentru a fi completat din Honoré de Balzac:
https://www.aktual24.ro/caramitru-pune-punctul-pe-i-bor-colcaie-de-kaghebisti-singurii-care-apara-acum-nebunelile-bor-sunt-ciolacu-voiculescu-ghita-si-pandele-hotii-parnaiasii-kaghebistii/
L-a uitat din enumerare si pe becali & team din categoria retarzi total.
AA 🙂
Cred ca la 45 de ani nu mai e chiar tinerel 🙂
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/cv-ul-lui-andrei-caramitru-fostul-consilier-al-lui-dan-barna-ce-studii-are-fiul-lui-ion-caramitru-345647.html
Este tinerel ca intelept, ma gandeam eu… 🙂
Acelasi intelept roman, solutii viabile pentru economie, guvern, administratii, etc:
https://www.aktual24.ro/andrei-caramitru-300-000-de-paraziti-din-administratie-trebuie-dati-afara-cu-orice-risc-oameni-platiti-dublu-triplu-fata-de-mediul-privat/
buna ziua.
A auzit cineva zvonuri ca am avea alegeri parlamentare in perioada urmatoare?
Ca n-am vazut nici un semn pana acum. La locale in fiecare zi primeam pliante in cutia postala.
Bună ziua!
Aici aveți cea mai elocventă dovadă. – ” Guvernul Dreptei Unite loveşte acum şi în viitorul României şi le refuză copiilor dreptul la educaţie, ţinând şcolile închise.”
Scârbele roșii trăiesc într-o altă realitate spațio temporală.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24389829-psd-acuza-pnl-refuza-copiilor-dreptul-educatie-tinand-scolile-inchise.htm
A deci macar un partid nu doarme.
Buna ziua
Asta nu i nimic/am văzut pe net o reclama ci fierea senator”de București “ cu subtitlu
“Smart curat și încă ceva(n am reținut”….
Acuma zic și eu :daca asta +Mutu ex primar s6+Tudorache ex primar s1….și au dovedit “competentele” din plin va dați seama ce legi vor face? Sa nu mai zic de doctorii aia care -eu unul sunt sigur-vor promova legi care sa i facă “vesnici”
Barna e un tip care nu inspira mare lucru. Dar speram sa fie macar organizator bun, in stilul lui Blaga. Ma asteptam sa vina cu ceva in campanie. Cu niste teme noi, cu ceva. Cu niste publicitate.
Daca campania USR va fi inexistenta si pierde alegerile, il bag in ***********************.
Buna seara, politeeni, @ Mac Gregor
Nu va suparati, dar Barna, nu’s de ce, nu-mi inspira incredere deloc. Votam USR+, dar mai mult pentru idee si nu pentru mari asteptari. Ceva din comportamentul lui ‘politic si personal’ nu-mi place absolut deloc. Asta e!
Absenta incisivitatii, apetenta de a lovi tot la dreapta (desi PNL e de neiertat pentru trecut si prezent) nu-mi miros extraordinar de bine. Mi-as dori sa gresesc. 🙂
buna seara@nana
cam asa gandesc si eu…in plus mi se pare ca pe barna il intereseaza mai putin “partidul”decat “scaunul lui”as zice ca prefera 5% insa el sa fie “el lidero maximo”decat 20% si sa piarda pozitia de “sef”
prin “partid”eu inteleg nu numai formatiunea in sine ci si pe toti cei care au investit sperante-unii si bani proprii-in usr
din nou ,buna seara
fiindca@george nu ne a anuntat noutati,am eu
Israel a inceput prima faza a testarii pe oameni a vaccinului anti covid/ indiferent de pozitie- semit ori anrisemit- trebuie recunoscut ca Israel e unul din liderii mondiali in cercetarea medicala
si ei ca si Merck( USA) nu se grabesc… e -poate- o dovada ca etica si nu banii primeaza
https://www.msn.com/en-xl/middleeast/top-stories/israel-starts-human-trials-of-covid-19-vaccine-as-schools-slowly-reopen/ar-BB1aAx5c?ocid=msedgntp
cam asta este diferenta intre un inginer si un DOCTOR…ambii sunt inteligenti ,dar inginerii nu se pot exprima—-eu sunt inginer
si cand spun “doctor”nu ma refer la doctorii”salesman”sau doctorii”politician”
“There IS one thing that can stop Covid. For months I’ve said there isn’t, but there is one thing. Not masks. Not travel limitations. Not staying home. Not testing. Not contact tracing. Not isolation. Not quarantine. Not even vaccine. It’s TRUST,” Dr. Frieden tweeted.