Revista Presei – 31 octombrie. Colectiv. Comemorare doar cu aprobarea Poliției !
| 31/10/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei | 
 Buna dimineata intr-o zi de vineri, 31 octombrie. Vremea va fi mai caldă decât media obișnuită pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil în regiunile intracarpatice , iar în restul țării se va menține mai mult senin, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). La munte, izolat, se pot înregistra averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, fără intensificări semnificative. Temperaturile maxime se vor situa între 14 și 24 de grade, în timp ce valorile minime vor fi cuprinse între 0 și 11 grade, scăzând mai mult în depresiuni, în special în estul Transilvaniei, unde se pot înregistra până la -5 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață. În București, vremea va fi predominant frumoasă, cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru finalul lunii octombrie. Cerul va fi în general senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Maxima zilei va fi de 21–22 de grade, iar minima nocturnă se va situa între 7 și 8 grade, coborând spre 5 grade în zonele periurbane. Noaptea, există o probabilitate crescută pentru apariția ceții sau a norilor joși, însă, în ansamblu, condițiile meteorologice vor fi plăcute și favorabile activităților în aer liber.

 “FOTO-VIDEO Organizatorul marșului în care s-a cerut dreptate pentru victimele de la Colectiv, amendat de jandarmi pentru „depășirea orei de comemorare” / „N-am cuvinte să descriu”. Marian Rădună, reprezentant al Asociației MEA și unul dintre organizatorii marșului în amintirea tragediei din clubul Colectiv, a fost amendat joi seară de către Jandarmeria Română cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”. Contactat de HotNews, Rădună spune că sancțiunea este nelegală și că o va contesta în instanță. Câteva sute de persoane au participat, joi seară, la un marș în București, pentru a marca 10 ani de la incendiul devastator din Clubul Colectiv, în urma căruia 65 de tineri și-au pierdut viața. Participanții s-au adunat la Universitate, la ora 18:00, și au plecat apoi în marș, la ora 19:00, către locul fostului club din Piața Bucur. Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost notificat oficial și a avut două protocoale distincte – unul pentru marșul propriu-zis și unul pentru comemorarea de la fostul club Colectiv. Contactat de HotNews.ro, Marian Rădună a confirmat că a fost sancționat de Jandarmerie după ora 23:00, pentru că „s-a depășit ora de comemorare””. Integral pe Hotnews

 “Ilie Bolojan: „Statul nu e neputincios, ci plin de legi proaste și miniștri care le-au tolerat”. Ilie Bolojan afirmă că statul nu e neputincios, ci paralizat de legi proaste și miniștri care le-au tolerat. Premierul critică salariile uriașe din companiile de stat și admite că neîncrederea românilor în politicieni este justificată.Premierul Ilie Bolojan critică dur modul în care statul a permis ani la rând adoptarea unor legi „făcute prost”, care au avantajat managerii companiilor publice. Într-un interviu la Antena 1, liderul executivului a afirmat că lipsa condițiilor de performanță din contractele de management a dus la salarii uriașe și la o lipsă totală de responsabilitate în companiile de stat.Premierul Ilie Bolojan susține că statul român nu este lipsit de putere, ci a fost condus prost, cu legi care au permis abuzuri. Acesta a explicat că mulți manageri din companiile de stat și-au făcut contracte pe mai mulți ani fără niciun criteriu de performanță, profitând de lacunele legislative și de indiferența miniștrilor. „Statul nu este neputincios, dar prin tolerarea de către miniștri în ultimii ani, prin legi prost făcute și proceduri dezechilibrate, s-a ajuns ca în multe companii managerii să-și facă contracte de management fără nicio obligație de performanță”, a declarat Bolojan”. Integral pe Jurnalul

 “Dragoş Anastasiu, mesaj pentru Oana Gheorghiu, cea care i-a luat locul de vicepremier: “Oana e o competiţie care îi sperie. Greşelile ei vor fi vânate. O să-i fie foarte greu”. Antreprenorul Dragoş Anastasiu, fost vicepremier, a afirmat joi seară, 30 octombrie, că activitatea Oanei Gheorghiu va fi sub lupă, iar greșelile îi vor fi vânate. Cu toate acestea, el apreciază numirea şi se declară fericit că premierul Ilie Bolojan a reuşit să o convingă să preia funcţia.”Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu sunt nişte oameni minunaţi. Avem nevoie de oameni în care să ne punem speranţele. Iar ele sunt astfel de oameni. Nu am cum să ştiu cât de greu i-a fost Oanei să ia decizia pe care a luat-o. Dar ştiu că o să-i fie foarte greu în poziţia în care este”, a scris, joi seară, pe Facebook, fostul vicepremier Dragoş Anastasiu.Aceasta a adăugat că activitatea noului vicepremier va fi ”sub reflectoare, iar greşelile ei vor fi vânate de unii politicieni (şi de o parte a presei )”.”Oana e o competiţie care îi sperie. Pentru că ar putea inspira oameni la fel de buni ca ea să facă pasul spre politică. Şi mă bucur tare mult că Ilie Bolojan a reuşit să o convingă. În politica noastră au fost puţine momente de bucurie pentru mine. Acesta este unul dintre ele. Oana, îţi ţin pumnii să reuşeşti”, a mai transmis Anastasiu.Prim-ministrul Ilie Bolojan a trimis, marţi, Administraţiei Prezidenţiale propunerea pentru ocuparea postului vacant de viceprim-ministru, în persoana Oanei Gheorghiu, co-fondatoare şi co-preşedintă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă”. Integral pe Ziare.com

 “Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii. La zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015 și s-a soldat cu 65 de morți și peste 170 de răniți, în mai multe orașe din România s-au organizat marșuri comemorative sau adunări pentru a aprinde lumânări în memoria victimelor. Amintim că pe 30 octombrie 2015, un incendiu devastator a izbucnit în clubul Colectiv din București, în timpul unui concert, cel mai probabil din cauza artificiilor folosite în interior. În urma tragediei, 64 de persoane și-au pierdut viața, peste 160 au fost rănite, iar multe victime au suferit arsuri grave și intoxicații cu fum.  Tragedia a atras atenția asupra deficiențelor în securitatea la incendii a cluburilor și a altor spații publice din România. După eveniment, au fost intensificate controalele și revizuirile legislației privind siguranța publică, iar incidentul a declanșat proteste masive împotriva corupției și lipsei de responsabilitate în administrația locală. În București, câteva mii de oameni au pornit în marş de la Piaţa Universităţii către clădirea fostului club Colectiv, situat pe strada Tăbăcarilor nr.7, Sectorul 4. Unii dintre ei au venit cu pancarte cu mesaje care amintesc de victimele tragediei de acum zece ani. Alţii poartă mesaje prin care cer dreptate pentru victime, scrie News.ro”. Integral pe Adevarul

:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/colaj-datorii-anif--foto-facebook2-copy-e1761648349843.jpg?resize=405%2C224&ssl=1) “Statul, dator la stat. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, campioana datoriilor la stat și a contractelor cu „firmele de casă” ale unor politicieni. ANAF a publicat lista instituțiilor publice cu datorii la bugetul de stat. Lista cuprinde peste 500 de entități datornice, iar suma totală a datoriilor depășește jumătate de miliard de lei. În fruntea listei tronează Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), cu datorii de 136.532.148 de lei. ANIF a contestat actele fiscale emise de ANAF și consideră că „până la soluționarea definitivă a acestor proceduri, sumele stabilite prin decizia de impunere nu pot fi considerate certe, lichide și exigibile, fiind suspendate de drept, conform Codului de procedură fiscală”. ANIF se ocupă de administrarea, întreținerea și exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare. Aceste lucrări includ sistemele de irigații (cel mai deficitar sector al agriculturii românești), desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, baraje și îndiguiri, precum și protecția împotriva inundațiilor. Agenția are 41 de filiale, câte una în fiecare județ, și peste trei mii de angajați (dintre care foarte mulți consilieri). Dacă în 1989, România avea o infrastructură de irigații care se întindea pe o suprafață de 3,2 milioane de hectare, în prezent mai sunt instalații funcționale care acoperă mai puțin de un milion de hectare”. Integral pe Libertatea
“Statul, dator la stat. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, campioana datoriilor la stat și a contractelor cu „firmele de casă” ale unor politicieni. ANAF a publicat lista instituțiilor publice cu datorii la bugetul de stat. Lista cuprinde peste 500 de entități datornice, iar suma totală a datoriilor depășește jumătate de miliard de lei. În fruntea listei tronează Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), cu datorii de 136.532.148 de lei. ANIF a contestat actele fiscale emise de ANAF și consideră că „până la soluționarea definitivă a acestor proceduri, sumele stabilite prin decizia de impunere nu pot fi considerate certe, lichide și exigibile, fiind suspendate de drept, conform Codului de procedură fiscală”. ANIF se ocupă de administrarea, întreținerea și exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare. Aceste lucrări includ sistemele de irigații (cel mai deficitar sector al agriculturii românești), desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, baraje și îndiguiri, precum și protecția împotriva inundațiilor. Agenția are 41 de filiale, câte una în fiecare județ, și peste trei mii de angajați (dintre care foarte mulți consilieri). Dacă în 1989, România avea o infrastructură de irigații care se întindea pe o suprafață de 3,2 milioane de hectare, în prezent mai sunt instalații funcționale care acoperă mai puțin de un milion de hectare”. Integral pe Libertatea
 “INVESTIGAȚIE. Schema prin care muncitorii străini care vin în România sunt escrocați și lăsați în ilegalitate. Apoi urmează amenințările și uneori, agresiunea: „Vezi că te joci cu mine. O să te sune altcineva de azi înainte”. Mii de cetățeni asiatici sunt împinși anual în ședere ilegală în România. Asta pentru că mulți antreprenori și agenții preferă să îi plătească la negru, pentru că e mai profitabil. Dar lipsa unui contract îi face pe muncitori mai ușor de exploatat. Site-ul de investigații Snoop a vorbit cu 20 de lucrători asiatici care susțin, cu dovezi, că au fost direct escrocați de două românce, ce se pretind reprezentantele unei companii de recrutare. Snoop a descoperit că Laura Feldrihan și Aurelia Pasăre, reprezentantele unei companii de recrutare, le cer bani străinilor pentru a-i ajuta cu formele legale, apoi îi amenință și dispar, arată conversații puse la dispoziție de lucrători.  Unii dintre lucrători au mers să-și ceară banii de la cele două femei. Într-o filmare, Aurelia Pasăre spune că a bătut un muncitor. Sunată de Snoop, ea susține că doar „l-a împins”. La sfârșitul lunii mai 2025, numărul străinilor cu drept de ședere temporară în scop de muncă era de aproape 120.000. Totuși, numai în cei trei ani anteriori (2021 – 2024), 250.000 de cetățeni non-europeni au primit viză de muncă pentru România. Diferența, de peste o sută de mii de oameni, sunt străini care ajung în România, dar nu sunt înregistrați cu ședere legală”. Integral pe Hotnews

 “Primăria Capitalei a majorat drastic amenzile pentru mutilarea arborilor. Oamenii lui Voiculescu au luptat dur pentru toaletările abuzive din București. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a votat, joi, proiectul inițiat de USR pentru creșterea consistentă a amenzilor pentru cei mutilează sau care taie fără drept arbori, în București. Însă unele amenzi au scăzut considerabil – față de nivelul propus de USR – în urma unor amendamente propuse de grupul PUSL (partidul susţinut puternic de Antenele lui Dan Voiculescu), cu sprijin de la grupul AUR. Până acum, amenzile pentru distrugerea arborilor, în oraș, erau stabilite prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr. 304/2009 „privind aprobarea normelor de protecție a spațiilor verzi din București”. Valorile amenzilor stabilite în urmă cu 15 ani erau infime: între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoane juridice. între 50 lei și 100 lei pentru persoanele fizice. Mai mult, cine plătea amenda în termen de 15 zile putea achita doar jumătate din cuantumul minim al sancțiunii. Iar asta însemna că un cetățean plătea, pentru tăierea unui arbore, doar 25 de lei”. Integral pe Spotmedia

 “Coaliția de guvernare ar fi acceptat scăderea numărului de parlamentari cu 10 sută, susține vicepremierul Tanczos Barna. De ce nu se poate reduce până la 300. Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, în seara de joi, 30 octombrie, că în coaliţia de guvernare există un acord de principiu privind propunerea UDMR de a scădea cu 10 la sută numărul de parlamentari.În schimb, ”varianta de 300 de parlamentari este o variantă periculoasă la adresa democraţiei”, a explicat Tanczos Barna.”Minus 10% parlamentari. Prima dată s-a discutat acum două săptămani ca idee pusă pe masă de UDMR. Există acord de principiu. Varianta de 300 de parlamentari este o variantă periculoasă la adresa democraţiei, a reprezentativităţii”, a declarat, joi seară, la Digi 24, vicepremierul Tanczos Barna.Potrivit acestuia, există riscul de a apărea judeţe ”monocolor”.”Dacă se strânge foarte mult numărul de senatori, de exemplu, şi Constituţia nu este schimbată şi trebuie să avem două Camere, şi Camera Deputaţilor şi Senat, dacă reprezentativitatea este foarte mică şi nu avem măcar doi parlamentari, doi senatori, la nivel de judeţ, ne putem trezi la judeţe monocolor”, a explicat Tanczos Barna”. Integral pe Ziare.com

 “SUA continuă retragerile de trupe din Europa de Est: țările din care pleacă încă 3.000 de soldați, după România. Oficiali ai administrației Trump au transmis aliaților că reducerile de efective americane din România reprezintă doar prima etapă a unei ajustări mai largi, care va continua în Bulgaria, Ungaria și Slovacia chiar de la jumătatea lunii decembrie, notează Kyiv Post. Stars and Stripes relatează că, în total, aproximativ 3.000 de militari americani urmează să fie retrași din aceste patru state. Kyiv Post notează că administrația Trump testează răbdarea transatlantică, transmițând discret mai multor capitale europene un avertisment privind planul de reducere a trupelor din Europa de Est, ceea ce a provocat deja reacții critice în Congresul SUA și ridică întrebări despre angajamentul pe termen lung al Washingtonului față de flancul estic al NATO. Surse apropiate discuțiilor cu partenerii europeni susțin că ajustarea planificată pentru România reprezintă doar faza întâi, iar alte reduceri în Bulgaria, Ungaria și Slovacia sunt anticipate pentru decembrie. Diplomații NATO se întreabă cum vor afecta aceste modificări capacitatea de descurajare de pe cea mai expusă frontieră a alianței.Doi oficiali occidentali citați de sursa citată au explicat că Pentagonul consideră reducerile moderate adecvate, parțial datorită faptului că armatele europene terestre sunt mai bine pregătite decât în trecut. Aliații au fost informați că ajustările vor continua probabil anul viitor, odată cu încheierea actualelor rotații. Un document diplomatic american a descris reducerile planificate ca fiind „marginale””. Integral pe Adevarul

Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
 ]
 ] 
		
“Distrigaz, pusă sub acuzare în dosarul exploziei din Rahova: Nu a întreţinut în condiţii de siguranţă sistemul de distribuţie a gazelor….”
https://hotnews.ro/distrigaz-pusa-sub-acuzare-in-dosarul-exploziei-din-rahova-nu-a-intretinut-in-conditii-de-siguranta-sistemul-de-distributie-a-gazelor-2098568
“Grindeanu are un plan – să-l distrugă pe Bolojan
Strategia social-democraților nu este să plece de la guvernare și să facă o nouă majoritate cu AUR. Ar fi o operațiune politică riscantă din cauza luptelor interne din formațiunea extremistă și a reacției de respingere a opiniei publice. Strategia e crearea unui nou USL, care să-l lase în ofsaid pe actualul prim-ministru, iar de sub drapelul pro-europenismului să fie oprite reformele, corupția să meargă înainte, iar privilegiile conservate.
Dar cum în viață nu există niciun prânz gratis, virtualul lider al social-democraților a fost obligat să promită ceva în schimbul susținerii, să le ofere celor care-l sprijină garanții că nu vor fi investigați de procurori, că vor putea să-și desfășoare în continuare afacerile, iar oamenii lor din administrația publică și locală nu vor fi concediați, nu-și vor pierde privilegiile.
Conform mai multor surse politice consultate pentru scrierea acestui articol, Sorin Grindeanu a spus da. Grupul care-l controlează pe liderul PSD este condus de Olguța Vasilescu, Claudiu Manda (soț) și Paul Stănescu, baron de Olt.
E ușor de observat că, în acest moment, cele mai multe resurse sunt deținute de cea care conduce administrația Craiovei, un oraș mare, controlat de Olguța Vasilescu încă din 2012.
Senatorul Paul Stănescu e unul dintre puținii baroni ai partidului care au supraviețuit, având acces la resurse publice prin controlul exercitat asupra județului Olt, dar și o rețea extinsă de angajați în administrația centrală și locală……”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/grindeanu-are-un-plan-sa-l-distruga-pe-bolojan
“Preşedintele Nicuşor Dan l-a numit pe Marius-Gabriel Lazurca în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională ….”
https://www.news.ro/politic-intern/presedintele-nicusor-dan-l-a-numit-pe-marius-gabriel-lazurca-in-functia-de-consilier-prezidential-pentru-securitate-nationala-1922400631002025101222219991
“Moody’s: datoria pentru apărare nu este o problemă dacă devine investiţie productivă…..”
https://www.bursa.ro/moody39s-datoria-pentru-aparare-nu-este-o-problema-daca-devine-investitie-productiva-64854753
“ÎPS Teodosie, nu mai poate binecuvânta angajările din Facultatea de Teologie. Cine a luat decizia SURSE
Mitropolia Munteniei și Dobrogei i-a retras dreptul lui IPS Teodosie de a da binecuvântări pentru angajări și promovări în Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. De acum înainte, acestea vor fi date de Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, respectiv Patriarhul Daniel.Decizia a fost luată printr-o hotărâre de sinod mitropolitan, conform surselor consultate de Info Sud-Est.Pentru a putea preda în învățământul teologic universitar și preuniversitar, profesorii trebuie să primească binecuvântare.Teodosie a predat din 2002 până în 2022 la Facultatea de Teologie a Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), facultate al cărui decan a fost ales imediat după ce a ajuns cadru universitar.A fost pensionat de conducerea universității când a împlinit 65 de ani, însă Teodosie a contestat în instanță decizia UOC, proces pe care l-a pierdut definitiv. …..”
https://ziare.com/ips-teodosie/drept-binecuvantare-angajari-promovari-facultate-1973760
Frectie la picior de lemn, vax albina.
Criminalilor din registrul negru al tradatorilor de neam ar trebui sa li se aplice altfel de recompense. Diavolul Constantei din BOR ramane neatins.