Revista Presei – 31 iulie. Primarul pesedist din Alexandria hăituiește cetățeni nemulțumiți
31/07/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 31 iulie. Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza local în vest şi izolat în centru şi sud-vest, unde şi indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM. Cerul va fi mai mult senin şi doar după-amiaza, în zona montană înaltă din masivele sudice, cu totul izolat, vor fi posibile ploi trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral şi 36…37 de grade în Banat şi Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 12 şi 22 de grade. Bucuresti: Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Olguţa Vasilescu, despre pensiile militare: Nu se vor mai actualiza în funcţie de creşterea veniturilor celor aflaţi în activitate. Economia nu poate susţine astfel de creşteri. Dăm OUG săptămâna viitoare, intră în vigoare pe 15 septembrie. Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, sâmbătă seara, că Guvernul va adopta săptămâna următoare o ordonaţă de urgenţă privind pensile militare, precizând că acestea nu vor mai creşte în funcţie de creşterea veniturilor celor aflaţi în activitate. “Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin aceasta ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nicio pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să ştie că nu li se mai actualizezază pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. E un principiu mult mai corect”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3. Ministrul a explicat că măsura vizează pensiile foarte mari. “Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârsta foarte mică la pensie. Se întâmplă chiar şi la 40 de ani, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora actuală poti ieşi cu o pensie de 120 % faţa de salariu după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale. Se ia 85% din brut la care se adaugă sporurile şi iese cu mai mult decât are netul la pensie. Dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25% şi le vom creşte fără dubii, în 2019 vor fi iarăşi creşteri de 25 % , li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate”, a mai spus ministrul Muncii. Integral pe Mediafax
Primarul din Alexandria a pus detectivi particulari pe urmele postacilor. Cine plăteşte postacii de pe internet să scrie ştiri false despre autorităţile şi investiţiile acestora din judeţul Teleorman? Este întrebarea la care caută răspuns primarul Alexandriei, iar lămuriri speră să-i aducă o anchetă privată. Edilul a angajat o echipă de detectivi particulari, pe banii lui, de la care aşteaptă dovezi clare, care să-i susţină suspiciunile. El este supărat că în ultima vreme, atât pe internet, cât şi în presă au apărut mai multe ştiri în care se vorbeşte despre investiţii din bani publici făcute de mântuială şi despre legături dintre firme din Teleorman care au obţinut diverse contracte cu statul. Articolele critice privind starea Sălii Polivalente şi amplasarea viitorului stadion din Alexandria l-au deranjat în mod deosebit pe primar. El e convins că în spatele articolelor din presă ar fi interese politice ascunse. Vrea însă dovezi concludente care să-i întărească presupunerile, aşa că a angajat, pe banii lui, o echipă de detectivi particulari care să facă o anchetă. „Fac rău oraşului şi asta mă interesează. Şi asta mă doare… Eu, dacă nu mă bat pentru oraşul meu şi dacă nu conving, s-ar putea să avem de suferit. Şi din acest motiv m-am gâdit foare serios şi decizia am şi luat-o, să vedem totuşi, cu cine comunică pentru că oamenii de care vă povestesc, aceşti alexăndreni, nu sunt nebuni. Adică, nu sunt oameni care să nu aibă raţiune şi chiar să nu ştie ceea ce scriu”, spune Victor Drăguşin, primarul municipiului Alexandria. Integral pe Digi24
Nota @Cetatean: modelul dupa care se ghideaza pesedistul sef din Alexandria: “Președintele rus Vladimir Putin a semnat, la finalul săptămânii trecute, o lege prin care este interzis anonimatul pe internet, în Rusia. Legea va intra în vigoare de la 1 noiembrie anul acesta” (o stire de azi, tot pe Digi24)
Magistraţi: Beneficiarul documentelor SRI furate din DNA era Liviu Dragnea. Declaraţia dată de liderul PSD, Liviu Dragnea, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Răducu Preda a fost judecat pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională „ridică semne de întrebare asupra credibilităţii“, susţin acum judecătorii. Declaraţia viza o notă SRI despre firma Tel Drum care fusese fotografiată în DNA de un poliţist corupt. Fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Valentin Răducu Preda (PSD), voia să-i pună „cât mai repede“ la dispoziţia lui Liviu Dragnea, documentele clasificate emise de SRI care priveau societatea Tel Drum. Aceasta este concluzia magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti care au analizat un dosar de corupţie fără precedent. Este vorba de cazul poliţistului care lucra la Serviciul Specialişti din DNA, comisarul – şef Dan Manolachi, acuzat că furniza informaţii din anchetele procurorilor. Scurgerile de date secrete au culminat cu un flagrant eşuat în care erau vizaţi înalţi funcţionari din Ministerul Transporturilor, un secretar de stat şi un consilier ministerial. Manolachi a fost găsit vinovat şi de infracţiunea de divulgare a secretului de stat după ce a fotografiat, pe 18 februarie 2013, în biroul din DNA, o notă SRI care privea societatea Tel Drum, după care a transmis camera fotografică lui Preda. Manolachi a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi luare de mită, în timp ce Preda a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă şi complicitate la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti şi a fost contestată la Curtea Supremă. Zilele trecute, magistraţii Curţii de Apel au motivat sentinţa pronunţată pe 22 mai anul acesta. Integral pe Adevarul
Noi numiri controversate în companiile strategice ale statului. Un colonel SPP în rezervă, la compania strategică a statului la Marea Neagră. Un colonel SPP în rezervă, vicepreședinte ALDE Giurgiu, a fost numit director de Investiții la Oil Terminal, companie strategică a statului la Marea Neagră. De asemenea, un tânăr de 27 de ani, ex-angajat al Chevron, face parte din conducerea Companiei Naționale a Uraniului. Chiar dacă vorbim de companii strategice, cum sunt acestea două aflate în portofoliul Ministerului Energiei, asta nu împiedică numirea unor persoane fără experiență în domeniu la conducerea lor. Printre ultimele modificări sunt cele operate la Oil Terminal, companie care deține unul dintre cele mai mari terminale petroliere din regiune, specializate în vehicularea țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide. Consiliul de Administrație al companiei a decis, pe 25 iulie, suplimentarea organigramei de management a companiei și numirea în funcția de director de investiții și siguranța infrastructurii a lui Nicu Ștefan, a cărui nominalizare va intra în vigoare de la 1 august, cu mandat de 4 ani. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, acesta este un colonel SPP în rezervă și vicepreședinte al ALDE Giurgiu, formațiune unde co-președinte este actualul ministru al Energiei, Toma Petcu. Conform publicației Replicaonline.ro, Nicu Ștefan a fost şef al grupului care îl păzea pe premierul Nicolae Văcăroiu în perioada 1992-1996 şi pe următorii trei premieri ai României. De asemenea, în 2013, colonelul SPP era cercetat de Parchetul Curţii de Apel Constanţa pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.
Si daca pica Dragnea? Liviu Dragnea a incasat o infrangere usturatoare in Timis. Omul sau de incredere, Marian Neacsu, s-a intors de acolo cu coada intre picioare dupa incercarea esuata de a-l elimina de la conducrea filialei pe fidelul lui Sorin Grindeanu. Chit ca dl Neacsu a prezentat concesia ca pe o chestiune de etapa, fapt este ca Dragnea a pierdut usturator. Cu atat mai usturator cu cat eliminarea definitiva a lui Sorin Grindeanu si a influentei sale a fost unul dintre motivele pentru care a convocat din vacanta, pe “genunche”, primul BPN al partidului dupa 10 luni. Deci o chestiune extrem de presanta care s-a terminat prost pentru el. Pentru un lider dictatorial ca dl Dragnea, un asemenea esec este chiar mai grav decat pentru un lider democratic. Pentru ca atunci cand dictatorul da semne de subrezire prind curaj si alti nemultumiti pana acum amutiti de frica represaliilor. Dragnea incaseaza lovituri majore si pe linie guvernamentala. Premierul Tudose omoara programul de guvernare bucata cu bucata. Este foarte posibil sa o faca deliberat, cum cred cei care il vad pe actualul prim-ministru parte dintr-un plan de rasturnare a lui Liviu Dragnea. Se poate sa o faca pentru ca altfel nu se poate, pentru ca sarlatania numita program nu mai tine si dupa vizita la Bruxelles, dlui Tudose i-o fi clar ca nu mai are de ales. Intr-un fel, lui Liviu Drangea i-ar putea chiar conveni sa scoata castana esecului din foc cu mana lui Mihai Tudose. Dar deficiul de autoritate pe care il proiecteaza este un pret extrem de mare. Ca e una sau alta, vom vedea, dar cu un Drangea “impuscat” din toate partile si in cadere libera, amenintat cu o noua condamnare, daca nu reuseste sa se bage sub prag, cu programul de guvernare, deci promisiunile electorale, ruina fumeganda, cu un Victor Ponta pregatit sa ia o hlaca din PSD si sa distruga astfel actuala majoritate, o schimbare majora la toamna nu mi se pare un lucru greu de anticipat. Integral pe Ziare.com
O noapte de la Vanghelie: cinci milioane de euro. Cel mai scump „vanghelion” a costat cât construcția unui spital. Unul dintre cele mai mari secrete ale mandatelor fostului primar al sectorului 5 a fost costul petrecerilor fabuloase de la Romexpo, de Revelion. „România liberă“ a aflat, în exclusivitate sumele enorme plătite: până la cinci milioane de euro pentru o astfel de petrecere. „Vanghelioanele”, cum au fost numite, erau „cireașa de pe tortul” popularităţii excentricului edil, televiziu-nile naţionale înghesuindu-se, săptămâni în șir, să prezinte evenimentul, începând cu cozile la bilete până la descrierea listei de vedete care urmau să cânte în faţa a 6.000-7.000 de oameni. În spatele grandorii se ascundeau, însă, o mulţime de ilegalităţi, în special financiare: preţuri umflate, facturi de sute de mii de lei fără servicii prestate, inexistenţa unei autorizaţii-cheie, șpăgi convertite în șampanie, cozonaci și apă minerală. DNA a amușinat subiectul vanghelioanelor, reflectându-l, într-o mică măsură, în dosarul de luare de mită al fostului primar. Pe de altă parte, într-o altă anchetă cu acest subiect, DNA a depus armele și a descoperit doar o evaziune fiscală pe care a declinat-o către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Aceasta, deși cifrele din spatele acestor spectacole sunt incredibile. De exemplu, numai pentru programul artistic al Revelionului 2013-2014, Primăria Sectorului 5 a plătit, fără licitaţie, 21.742.525 lei (4,86 milioane de euro). Suma nu conţine cheltuielile legate de meniuri, ospătari, amenajarea sălii. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.
Sunt salarii mici în România? Noi vrem să angajăm un inginer agronom, cu 5.000 euro net pe lună, cu Toyota Hilux maşină de serviciu, laptop, mobil. Îi cerem să nu fure şi să nu bea. Şi nu găsim. Este un dezastru, cei de la Bucureşti au distrus şcolile profesionale şi noţiunea de muncă, în special la ţară, în agricultură. O discuţie fabuloasă despre agricultura României la zi, despre ce este dincolo de Bucureşti, despre criza imensă de pe piaţa forţei de muncă, despre cum ne autodistrugem, sau ne distrug cei care conduc România, prin atitudinea faţă de muncă, deşi stăm peste un potenţial imens. După mai bine de 10 ani de lucru în IT, un cuplu, prieteni de familie, el, ea şi copilul au decis să părăsească Bucureştiul pentru a se muta într-un oraş, în declin, la 150 de km de Bucureşti, ca să se implice de la faţa locului în afacerea familiei, agrobusiness cu câteva milioane de euro pe an şi mii de hectare de lucrat, semănat, recoltat, depozitat, urmărit producţia şi tractoarele, etc. Au trecut de la programare la grâu, porumb, floarea soarelui, etc. – Sunt salarii mici în România? Nu este de lucru? Noi căutăm un inginer agronom, îi dăm 5.000 de euro net pe lună, cu Toyota Hilux (pick-up) maşină de serviciu, laptop, telefon mobil. Îi cerem să nu fure şi să nu bea. Şi nu găsim.(Salariul mediu pe economie este de 2.300 de lei net, adică aproape 500 de euro. În IT, salariul mediu este de 5.700 de lei net, adică aproape 1.300 de euro) – Nu găsim nici tehnicieni agricoli, nici tractorişti, nici silozari, nici magazionieri, nici zilieri, este un dezastru. Avem nevoie de un agronom pedologic, să ştie când să însămânţeze, să se uite după cultură, după umiditate, să ştie când trebuie să recoltăm, şi nu găsim. – Am cumpărat tractoare de ultimă generaţie, de sute de mii de euro, zici că este o navă spaţială în cabină, nici nu simţi căldura de afară, poţi să stai în costum fără probleme, dar nu avem tractorişti. Le plătim şi 4.000 de lei net pe lună în campanie, ne rugăm să nu strice tractorul. Integral pe Zf.ro
Din dosarul secret al fostului şef de la Protecţia Martorilor: Achiziţiile frauduloase ale lui Augustin Bărăscu, girate de Gabriel Oprea. Fostul şef al Ofi ciului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), judecat pentru constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, a „picat pe tehnică” în timp ce îi spunea unui subordonat că are aprobarea vicepremierului pentru achiziţiile – spun procurorii – frauduloase. Informaţia apare într-o interceptare ambientală aflată la dosarul cauzei, care în prezent se judecă la secret pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, din care reproducem un pasaj în exclusivitate. Deşi nu îi dă numele explicit, Bărăscu susţine că are un as în mânecă, respectiv „aprobarea vicepremierului”. La data la care avea loc discuţia, Cabinetul Ponta avea trei vicepremieri: Liviu Dragnea, care se ocupa de dezvoltarea regională, Daniel Chiţioiu – la finanţe şi Gabriel Oprea, pe domeniul apărare şi siguranţă naţională, acesta din urmă fiind şi singurul cu atribuţii în dotarea unei unităţi din sfera MAI. Discuţia a avut loc în data de 23 septembrie 2015 în biroul lui Bărăscu, unde procurorii au montat o cameră video şi microfoane. „ ( . . . )Bărăscu Adrian-Augustin (BAA): S-o pregătim cu tot ce ţi-am zis: scule… tot,tot, tot, tot, tot…[neinteligibil]… Vrem să terminăm până-n decembrie, dacă nu până în decembrie, până pe cincisprezece decembrie, douăzeci maxim, cu tot ce avem. Gomeajă Marcel (GM): Trebuie să mă apuc să fac documentele chiar dacă nu sunt bani acuma, trebuie să fac documentele pentru… [neinteligibil]… BAA: Avem cea mai mare carte în mânecă, aprobarea vicepremierului, pe care nu poate să o conteste nimeni. GM: Nu, nu… [neinteligibil] BAA: De ce am făcut achiziţii ca idioţii pentru că avem dotare… [neinteligibil]… sisteme de securitate, sisteme de siguranţă, sisteme de monitorizare, GPS, tot. Le avem aprobate de vicepremier. Mai mult de atât nu ştiu dacă la anul mai primeşte şi… [neinteligibil].. GM: Am înţeles! Integral pe EVZ
Zeci de oameni au comemorat victimele incendiului din Colectiv. Noapte albă în faţa clubului Colectiv. Au trecut un an şi 9 luni de la tragicul eveniment care a îndoliat o întreagă ţară. Oamenii au venit să aprindă lumânări în memoria victimelor incendiului din fosta fabrică Pionierul. Acţiunea a avut loc la doar câteva zile după ce un supravieţuitor al tragediei şi-a pierdut viaţa. Zeci de lumânări au ars, azi-noapte, la altarul cu pozele victimelor. De la ora opt seara, oamenii s-au adunat lângă monumentul construit în memoria tinerilor pierduţi în clubul Colectiv. Acum mai mulţi cu unul, după ce, în urmă cu puţin timp, un alt tânăr a murit, la aproape 2 ani de la tragicul eveniment. „Un an și 9 luni în care, din pacate, în loc să comemorăm 64 de lumânări suntem obligaţi acum să aprindem 65, pentru că se pare că tragedia asta nu vrea să ne lase în pace. Vrea să ne arate că după 1 an si 9 luni în România, după o astfel de tragedie, nu s-a schimbat nimic”, afirmă Eugen Iancu, președintele asociației Colectiv GTG. „Am vrut să îi văd pe copiii ăştia frumoşi care au murit degeaba. Până la urmă, moartea lor nu a schimbat nimic în România”, adaugă o femeie. Integral pe Digi24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
Dragnea n-a scapat de flagrant cu putin noroc ci “ajutat” de un procuror DNA, actualmente rejectat de institutie si devenit , bineinteles, dizident:
http://www.comisarul.ro/articol/el-este-procurorul-care-a-refuzat-flagrantul-la-dr_896568.html
buna, Cedric, procurorul de tip Picioruș sta mult timp in adormire, si cand aude glasul stapanului lastra bucuros dupa multi ani!
Salut
B 2 reintoarse la baza. 🙂
Cind guvernul Ciolos se ruga de romani sa adune bani pentru sculptura lui Brancusi , nu erau bani la buget ?
Curios. Firea vrea sa cheltuiasca 50 milioane lei pentru o ” sculptura” demna de o tara de redusi mintal unde neimportant ca spitalele sint de rusinea continentului.
Si domnul ministru a MApN ne ilumineaza cu mega investitie la spitalul militar central.
12 etaje. 🙂
-o fi stiind ministru ca Bucurestiul e in zona sismica ca as vrea sa vad cum se evacueaza etajele de la 6 in sus cind un cutremur blocheaza ascensoarele. Si Ancona in Italia are un mega spital dar cladirile la maxim 5 etaje. Ca e tot zona sismica.
– A discutat ministru cu pompierii sa vada daca au utilajele necesare pentru a ajunge la etajul 10-12 in caz de incendiu si din exterior ?Nu cred dar face bine sa ne umflam in pene.
Nu exista tara europeana care sa arunce cu banii pe geam ca Romania. Si totusi nu avem infrastructura , dotari tehnice necesare in caz de dezastre naturale .
salut, Stef, de ce nu un Burj Al-Pandele in Voluntari, in regim de spital republican? 😛
Bună dimineața.
Putin deschide cutia Pandorei, nu numai că i-a expulzat dar le-a confiscat banii, bunuri, etc. – Vineri, ministerul rus de externe a anuntat ca de la 1 septembrie efectivele ambasadei SUA la Moscova si ale consulatelor americane din Rusia se va reduce cu 455 de persoane. Putin a precizat ca in reprezentantele diplomatice americane din tara sa inca mai lucreaza peste 1000 de angajati. Expulzarea a 755 dintre ei ar urma sa reduca efectivul la nivelul celui al diplomatiei ruse in Statele Unite.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21930985-putin-anunta-expulzarea-peste-750-diplomati-americani.htm
și răspunsul SUA, care va lua o decizie.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21931232-statele-unite-considera-regretabila-decizia-rusiei-reduce-personalul-diplomatic-american.htm
Salutare!
Plesu:
“Nu ne va fi uşor! Dar vom avea, pînă la urmă, cîştig de cauză. Pentru că umanitatea e în marş spre o versiune îmbunătăţită a ei înseşi. Egalitatea va învinge diferenţele! Comunitatea va învinge identităţile! Cei care încă nu par să aibă dreptate vor avea! Şi cei care păreau, pînă mai ieri, să aibă o dreptate subînţeleasă, o vor pierde. Bun. Şi pînă atunci ce facem? Ne-o spune, modest, dar subtil, un coleg al dlui Liviu Pop: ”Să aveţi grijă de oi şi să aveţi încredere în Guvern”.”
http://adevarul.ro/news/politica/vom-invinge-1_597e23965ab6550cb89f5c34/index.html
Bună dimineața.
Guvernul, turma de ciobani care păstoresc turmele de turme de ….
Din nefericire pe fiecare treaptă, pregătirea e la același nivel (de jos).
Consecința nivelului limitat de pregătire e acest șir de turme.
Structuri, organizare superioară, eficiență ?
Important e doar cine-i ciobanul (șeful) !
http://www.contributors.ro/analize/un-nou-aciliu-la-bretea-mure%C8%99ana/
q.e.d.
In legatura cu pensiile speciale.
E limpede ca nimeni nu are curajul sa le aduca la valori normale, calculate pe criteriul contributivitatii.
Le mai taie doar din crestere, care risca sa devina logaritmica.
Bună ziua!
Ivan face bășcălie de vechil:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/catalin-ivan-i-a-dedicat-lui-liviu-dragnea-poezia-zece-membri-de-partid–166319.html
https://www.thesun.co.uk/news/4130491/china-latest-weapons-military-parade/
Impresionant cum a evoluat armata chineza, ca dotari! De fapt, pentru a putea supravietui, uitati-va pe harta, China are nevoie de o astfel de armata.
Despre cum (nu) lucrează (bine?) „Dorel” la autostrăzile românești…
http://www.contributors.ro/analize/un-nou-aciliu-la-bretea-mure%C8%99ana/
Famiglia 👿 – Claudiu Manda va prelua Comisia SRI, Șerban Nicolae va fi șeful senatorilor PSD, iar Ioan Munteanu conduce grupul din Camera Deputaților.
http://romanialibera.ro/politica/partide/cum-se-fac-promovarile-in-parlament-in-era-dragnea-461839
Postare noua http://politeia.org.ro/editoriale/politeia-in-regim-de-vacanta/54887/