Revista Presei – 30 septembrie.„De ce nu ajung niciodată banii de la Casa de Sănătate pentru analize de sânge, RMN-uri și pentru spitale”
30/09/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 30 septembrie! Ploile vor continua să fie prezente în Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Un cod portocaliu de vreme severă pentru Giurgiu, București, Ilfov, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Covasna, Ialomița și Călărași. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp și local de peste 50 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45 – 65 km/h. Rafalele pot ajunge la 70 km/h în Moldova și estul Munteniei. Cerul se va menține înnorat, iar temperaturile maxime se vor situa între 10 și 22 gr C. Valorile minime vor fi cuprinse între 4 și 12 gr C. Bucuresti: 15/11 gr.C., ploi.
“De ce nu ajung niciodată banii de la Casa de Sănătate pentru analize de sânge, RMN-uri și pentru spitale România cheltuiește pe an sub 2.000 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate, mai puțin de jumătate față de media Uniunii Europene. Cetățeanul român plătește lună de lună asigurarea de sănătate, însă când trebuie să beneficieze de servicii medicale decontate, s-a obișnuit să aștepte. Uneori cu lunile. Motivul? Plafonul lunar de la CNAS se epuizează în doar câteva zile. De ce? Ca să îți faci analize de sânge sau RMN pe banii din asigurarea de sănătate trebuie să pândești perioadele din lună când „vin fondurile de la Casă” (Casa Națională de Asigurări de Sănătate). Pândă = să fii vigilent, perseverent, insistent, să nu te lași cu niciun preț pradă deznădejdii, să nu îți pierzi răbdarea și, mai ales, să nu ai nevoie urgent de investigații medicale. Cea mai mare „greșeală” pe care o poți comite ca asigurat la stat este să te grăbești, să te superi, să renunți și, mai presus de toate, să ai nevoie repede de ceva. … Prima clinică, Synevo. „Pentru București și Ilfov nu mai avem locuri disponibile”, se aude o voce la celălalt capăt al firului. „Programările s-au efectuat deja.” Explicația vine prompt, semn că doamnele de la call center sunt obișnuite ca oamenii să se revolte cum de s-au dus atât de repede banii. „Pe data de 2 (n.r. septembrie) s-au epuizat. Se continuă doar cu lista de așteptare. Doar dacă ar mai fi suplimentări, beneficiază cei înscriși, în ordinea de pe lista de așteptare.” Scenariul se repetă la celelalte clinici. La Regina Maria, explicații suplimentare. ….La Sante București, sucursala Vitan, nu am mai prins locuri. Erau date deja din august. (RMN) Spitalul Universitar „Din păcate noi nu avem locuri”, mi-a răspuns un angajat. „Nu aveți niciodată?”, l-am întrebat. „Nu avem niciodată pentru că facem extrem de puține. Trei pe săptămână. E un singur medic. Sunt locurile ocupate până în noiembrie. Și în spital dacă veniți, avem locurile gata ocupate. Dacă vă internați, obțineți mai ușor. Nu reușim – cu personalul pe care îl avem – să acoperim câte cerințe sunt în spital. Peste tot e foarte greu cu RMN-ul. La CT e mai ușor, găseați peste tot, găseați și la noi. RMN facem extrem de puține, pentru că durează mult investigația față de CT. Analize de sânge nu facem cu bilet de trimitere. Numai contra cost.” …. „Nu avem timp (n.r. să facem RMN și analize în ambulatoriu), noi avem 5.000 de angajați, vă dați seama cât e spitalul de mare, câte secții sunt?! De-abia se face față la pacienții internați care nu mai au loc. Stau prin UPU internați”, ne spune angajatul vizibil afectat de situația din spital. La Spitalul Colentina, care aparține de Primăria Generală, am fost trimisă pentru investigații la clinica privată din curtea unității sanitare. …În septembrie, CNAS a dat bani puțini, care au ajuns doar până la jumătatea lunii, după cum au mărturisit mai mulți operatori call center ai clinicilor la care am sunat. Se pune întrebarea dacă nu cumva fondurile alocate pentru 2024 se apropiau de fundul sacului. Reprezentanții CNAS cu care am discutat nu au vrut să confirme bănuiala. Precedente ar fi însă. Anul trecut, în iulie, s-au terminat banii și a fost nevoie de o suplimentare de la bugetul de stat. …..” Integral: https://romania.europalibera.org/
“Moody’s prognozează deficit bugetar de 7,5% din PIB și a revizuit în scădere prognoza de creștere economică. Agenția estimează că actuala coaliție de guvernare va rămâne la putere Agenția de evaluare financiară Moody’s a revizuit în scădere prognoza de creștere economică pentru România, de la 2,8% la 2% în 2024, și prognozează un deficit bugetar de 7,5% din PIB, față de 6,4% cât estima anterior. Agenția, care a anunțat vineri finalizarea unei revizuiri periodice a ratingurilor României, estimează că actuala coaliție de guvernare PSD-PNL va rămâne la putere după alegeri. Ratingurile României, inclusiv ratingurile de emitent pe termen lung Baa3, “reflectă potențialul puternic de creștere al economiei”, care este susținut de fondurile puternice ale Uniunii Europene (UE, Aaa stabil) și de intrările de investiții străine directe, notează agenția. Raportul precizează însă că aceste puncte forte sunt contrabalansate de instituții relativ slabe și de o guvernanță puternică, precum și de deficite fiscale și de cont curent ridicate, deși acesta din urmă este finanțat în principal din surse stabile. “Deși ponderea datoriei publice a României și parametrii de suportabilitate a datoriei rămân mai puternici decât cei ai colegilor de rating, ambele se vor deteriora în următorii ani din cauza unui deficit fiscal ridicat și a creșterii costurilor dobânzilor“, consideră agenția…..” Integral: https://economedia.ro/
“Finanţele publice derapează: Deficitul bugetar continuă creşterea, fiind la opt luni 81 mld. lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 81 mld. lei, reprezentând 4,57% din PIB, aproape dublu faţă de deficitul de 42,19 mld. lei (2,63% din PIB) înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2023, arată datele publicate de Ministerul Finanţelor vineri. Veniturile totale au însumat 375,76 mld. lei în primele opt luni ale anului 2024 şi au înregistrat o creştere de 13,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Această creştere a fost susţinută în principal de încasările din contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe salarii şi venit, impozit pe profit şi venituri nefiscale. Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 457 mld. lei şi au marcat o creştere de 22,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşterea semnificativă a cheltuielilor a fost determinată în principal de majorările salariale acordate în sectorul bugetar, creşterea punctului de pensie şi a îndemnizaţiei sociale pentru pensionari, precum şi de cheltuielile mai mari cu bunuri şi servicii şi investiţii. Cheltuielile de personal au înregistrat cea mai mare creştere procentuală, ajungând la 106 mld. lei, cu 23,8% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Această creştere reflectă impactul majorărilor salariale acordate în 2023 şi 2024. Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 13,4%, atingând 146,95 mld. lei, influenţate de majorarea punctului de pensie cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024 şi de creşterea îndemnizaţiei sociale pentru pensionari. În ciuda creşterii veniturilor, ritmul de creştere a cheltuielilor a fost aproape dublu, ceea ce a dus la adâncirea deficitului bugetar. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Profitul companiilor din subordinea Guvernului a căzut în S1. Cheltuielile cu salariile au urcat Companiile din subordinea Guvernului – în jur de 200 cele mai mari firme controlate de stat – au înregistrat în primul semestru al acestui an un rezultat brut de 7,92 miliarde lei, în scădere cu 26% față de 10,7 miliarde în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Un impact major asupra profitabilității l-au avut cheltuielile totale cu salariile, în urcare cu 15%, la 10,6 miliarde lei. Rezultatul total al companiilor din subordinea Guvernului depinde foarte mult de sectorul energetic, în contextul în care cea mai mare parte a profiturilor vine, de obicei, de la companiile din energie, Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica. După ce cotațiile record la energie din anii trecuți au împins la noi recorduri rezultatele companiilor de stat, normalizarea situației pe piața enegiei a avut impact asupra profiturilor acestor societăți. ….” Integral: https://www.profit.ro/
“Cum am pregătit noi viitoarea recesiune ((Op-ed de Lucian Croitoru)) Economiile mari ale Europei încetinesc. Este rezultatul inevitabil al politicilor guvernamentale de după criza din 2008, ghidate de concepții rațional constructiviste. În loc să vadă ce erori au făcut înainte de criza din 2008 prin intervenții, economiștii, politicienii și analiștii constructiviști (îi numesc așa pentru că nu sunt neapărat numai socialiști) au considerat că trebuie să se afunde și mai tare pe calea intervențiilor în economie. Ceea ce uitaseră anterior a fost tranziția verde sau ecologică și realizarea egalității economice (sau reducerea inegalităților până la aberanta egalitate economică) prin redistribuire. De politicile țintind la reducerea inegalităților economice nu au uitat, de facto, niciodată, dar cum reducerea inegalității economice este nerealizabilă cu politici constructiviste, este mereu convenabil să fixezi ca țintă constructivistă reducerea inegalității economice, mai ales după ce reușești, cu mult talent propagandistic, să dai vina pentru vreo criză pe te miri ce libertăți ale pieței neaduse încă sub obrocul stabilit omniscient. Acum vedem rezultatele. Intervențiile ghidate de cele două mari obiective nerealizabile – decarbonizarea și egalitatea economică – au contribuit decisiv la inflația foarte mare din anii 2021-2022. Războaiele din Ucraina și, mai târziu, Orientul Mijlociu au contribuit și ele, desigur, dar inflația a apărut independent de acestea. Cauza lor profundă au constituit-o politicile orientate de cele două obiective mari – decarbonizarea și egalitatea economică -, obiective ce este inutil și dăunător să fie formulate, pentru că ordinii spontane numită societate nu i se pot impune obiective. …. Dacă totuși se încearcă impunerea de obiective – prin aceasta înțelegând proiectarea (a se citi „inventarea”) de reguli care să ducă iluzoriu la atingerea unor obiective ce ar trebui atinse de societate ca și când ea ar fi o persoană morală – atunci ceea ce se poate obține ca rezultat sunt inflația și recesiunea. Prima, adică inflația, a crescut la niveluri înalte în 2021. Acum urmează recesiunea. Semnele că aceasta e aproape au început să apară. În Europa, Germania și Franța, cele mai mari două economii ale Uniunii Europene, par să fie deja angajate pe această cale. Cu toate acestea, planul Draghi, care ar trebui să revitalizeze competitivitatea economiilor UE, are aceeași viziune constructivistă: stabilește obiective pentru diverse domenii și industrii, obiective care ar putea fi realizate doar dacă guvernele ar interveni prin investirea multor sute de miliarde de euro în creșterea competitivității, dar nu oricum, ci păstrând, la nivelul societății, aceleași obiective referitoare la decarbonizare și egalitate economică. ….” Integral: https://www.g4media.ro/
“Raport al ONU privind dezvoltarea industrială: România are “un peisaj economic digital promițător”, dar și deficiențe/ Introducerea de facilități fiscale în IT nu a fost însoțită de un mecanism de evaluare bazat pe dovezi, iar eliminarea treptată a programului nu a fost discutată strategic În România se conturează “un peisaj economic digital promițător”, iar țara a fost destinația preferată de externalizare digitală, dar strategia de promovare a sectorului IT a avut și o serie de deficiențe, arată raportul Industrial Development pentru 2024 realizat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO). Raportul menționează că cea mai importantă intervenție a statului în sectoul IT, reducerea fiscală pentru profesioniștii din domeniul TIC, nu a fost însoțită de un mecanism de evaluare bazat pe dovezi și nici eliminarea treptată a programului nu a fost discutată în mod strategic. ….“Un peisaj economic digital promițător se conturează în România, care în ultimii ani a fost destinația preferată de externalizare digitală, atrăgând investiții străine directe de la întreprinderi multinaționale precum Oracle, IBM și Amazon”, arată raportul în secțiunea dedicată țării noastre. …. În ciuda succesului său, strategia de promovare a TIC a avut, de asemenea, unele deficiențe “care pot fi utile pentru a trage învățăminte pentru alte țări din regiune”. “În primul rând, punerea în aplicare a reducerii fiscale pentru profesioniștii din domeniul TIC nu a fost însoțită de un mecanism de evaluare bazat pe dovezi și nici eliminarea treptată a programului nu a fost discutată în mod strategic”, conform raportului. Trebuie menționat că această politică s-a modificat încă de anul trecut, dar au rămas parțial facilități. Astfel, IT-ul din România a trecut și prin modificări fiscale, după ani de privilegii. Începând cu luna noiembrie 2023 au intrat în vigoare prevederi legale conform cărora s-a eliminat aplicarea anumitor facilități fiscale pentru unele domenii de activitate. De la 1 noiembrie s-a eliminat scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti, dar aceasta se menține însă pentru venituri sub 10.000 lei brut. ….” Integral: https://economedia.ro/
“Gazprom a primit indirect licenţă de furnizare a energiei electrice, în România .… Gazprom a primit indirect licenţă de furnizare a energiei electrice, în România. Subsidiara locală a companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom, a primit licența de furnizare a energiei electrice în România. Aceasta este una dintre deciziile adoptate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Odată obținută licența, compania poate acum vinde energie electrică clienților finali de la noi din țară. …. NIS Petrol SRL este compania locală deținută de firma NIS (Naftna Industrje Srbje) din Serbia, controlată la rândul ei de gigantul rus Gazprom. Benzinăriile NIS din Bosnia şi Herţegovina de exemplu se numesc Petrol. Firma este activă în România din 2012, mai ales pe segmentul retailului de carburanți. Compania operează acum o rețea de 19 benzinării, în România, sub brandul Gazprom, majoritatea situate în zona Transilvaniei. ….” Integral: https://newsweek.ro/
“World Bank: România poate produce energie eoliană mai multă decât va avea nevoie vreodată România are o capacitate eoliană onshore de 3 GW şi o resursă eoliană offshore suficient de mare, astfel încât să producă mai multă energie decât va avea nevoie vreodată, susţin reprezentanţii World Bank Group, într-un comunicat. România are deja o capacitate eoliană onshore de 3 GW şi o resursă eoliană offshore suficient de mare care ar putea produce mai multă energie decât va avea nevoie vreodată. …. „La nivel global, tehnologia pentru energie eoliană offshore (OSW) furnizează volume mari de energie din proiecte la scară de GW, la preţuri competitive cu cele ale noilor tehnologii de generare convenţională. România are deja o capacitate eoliană onshore de 3 GW şi o resursă eoliană offshore suficient de mare care ar putea produce mai multă energie decât va avea nevoie vreodată România. Prezentul raport evidenţiază potenţialul pentru o capacitate de platforme eoliene offshore de până la 7 GW, amplasate la cel puţin 50 km de coastă şi, în cea mai mare parte, în ape relativ puţin adânci, care ar putea fi construite de la începutul anilor 2030, folosind facilităţile portuare bine dotate ale României, lanţul de aprovizionare pe bază de produse siderurgice şi alţi lucrători locali”, se menţionează în comunicat. Conform sursei citate, deşi la Marea Neagră nu este la fel de mult vânt ca în cea mai mare parte a zonelor maritime din Europa de Nord, este probabil să se stabilească o piaţă regională, odată cu dezvoltarea de proiecte în zonele economice exclusive ale Bulgariei, Turciei şi Ucrainei. ….” Integral: https://www.economica.net/
“Proiectele-fantomă ale industriei autohtone de armament. Generalul (r) Virgil Bălăceanu: „Vorbim despre fonduri foarte mari” De mai bine de 10 ani, la Fabrica de Arme Cugir se vorbește despre producerea unei arme de asalt la standarde NATO care să fie furnizată Armatei Române. La întreprinderea din județul Alba se fabrică în prezent vechea armă de asalt sovietică AKM (Kalașnikov), precum și derivate ale mitralierei, care sunt solicitate la export. După eșecul unor proiecte anterioare, compania de stat subordonată Romarm și Ministerului Economiei a anunțat în 2021 proiectul unei arme de asalt românești (CN-20) de calibrul 5.56 mm. În 2024 s-a ajuns, după mai multe modificări, la faza de testare. …..Expertul militar Virgil Bălăceanu este sceptic că o armă de asalt va fi produsă, în final, în serie, astfel încât să intre în dotarea Armatei Române. „Ar fi un lucru de excepție dacă s-ar întâmpla acest lucru. Este greu de crezut, pentru că se apelează la prototipurile de armament din afară. Din punctul ăsta de vedere, noi avem o mare problemă. Componenta de stat este de supraviețuire, adică de menținere a locurilor de muncă. Le este greu să facă față unei concurențe a multinaționalelor și să intre în competiție, când criteriile legate de capital îi diferențiază foarte mult pe participanți. Nu văd semnalele de reconstrucție a unei industrii de apărare propriu-zise”, spune generalul în rezervă Virgil Bălăceanu. ….Potrivit acestuia, „singurele resuscitări” sunt legate de investițiile pe care cei din afară le-ar face sau le fac deja în industria românească de apărare. „Avem exemplul industriei de apărare israeliene și de aici succesul de la Aerostar. Sigur că Elbit (investitorul din Israel – n.r.) înființează niște sucursale în România, dar ele nu sunt propriu-zis din industria noastră națională de apărare. Pentru că oricând Elbit își poate retrage producția, își poate retrage investiția. Nu știu măsura în care Elbit, de exemplu, răspunde unui plan de mobilizare a economiei la război. Mă îndoiesc. Problemele sunt dificile din punctul acesta de vedere și încercările, de exemplu, de promovare a armei de asalt românești, a dronei românești, se vorbește de ea, dar nu o vedem încă, a transportorului de trupe românesc și așa mai departe, sunt departe de o realitate”, completează Bălăceanu…..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Tot Monaco-ul miroase a vinete și gogoșari, că iar face Răduleasca zacuscă Este iar acel moment al anului în care întregul Monaco, de la gară și până la casa prințului miroase a vinete și gogoșari. Locuitorii deja s-au obișnuit cu mirosul și știu de unde vine și de ce. E de la Mihaela Rădulescu, vedeta care pune ca în fiecare an niște zacuscă pentru la iarnă. „Vinetele le-am copt la un aragaz pe yahtul unui vecin, că n-avem de-ăsta cu gaz acasă, doar cu inducție, și nu ies așa de bine. I-am promis și lui două borcane și un pet de vișinată când termin. Gogoșari am luat de la Marsilia, din piață, am fost ieri până acolo că acum vin țăranii, e sezonul”, a explicat Mihaela. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Interesant interviu:
“Ion Iliescu, atac voalat la Iohannis înainte de alegerile prezidențiale: „Palatul Cotroceni e un loc al amneziilor”….”
https://hotnews.ro/ion-iliescu-atac-voalat-la-iohannis-inainte-de-alegerile-prezidentiale-palatul-cotroceni-e-un-loc-al-amneziilor-1802209
Israel a facut o gaura in Beirut:
https://x.com/front_ukrainian/status/1840269745167196477?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1840269745167196477%7Ctwgr%5E7a78ccf83cbe29beaebde097f69e36f932f8bc43%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fziare.com%2Frazboi-gaza%2Fmega-bombele-folosite-de-israelieni-pentru-a-l-ucide-pe-liderul-hezbollah-1896963
“Climatologul care spune că „Ashley e o găselniță pur românească” și este părere că ”cineva vrea să întrețină isteria meteo”….”
https://ziare.com/ciclonul-ashley/climatolog-gaselnita-romaneasca-isteria-meteo-intretinuta-1897050
https://www.timesnewroman.ro/life-death/ciclon-la-obor-oamenilor-le-ploua-in-gura-torential-cand-vad-micii-pe-gratar/
Este de fapt ciclonul Ciordacu. Inventat de Ciordacu impreuna cu ANM pentru prostalaii multi
“DOCUMENT SUA donează Poliției Române echipamente de detectare a traficului ilicit de materiale nucleare și radioactive de aproape 2 milioane de dolari ….”
https://www.profit.ro/stiri/politic/document-sua-doneaza-politiei-romane-echipamente-de-detectare-a-traficului-ilicit-de-materiale-nucleare-si-radioactive-de-aproape-2-milioane-de-dolari-21746711
“Cristian Tudor Popescu, dezlănțuit la adresa lui Ion Țiriac: O fi fost mai performant în a turna Securitatea la KGB
….”Titi Țiriac n-are nevoie de NATO. „Eu nu vreau război, nu-mi trebuie NATO, buget militar, nu-mi trebuie bază militară, nu-mi trebuie nimic. Îmi trebuie să am un popor sănătos”, zice Ion Țiriac în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”. Nu știu ce i-a răspuns Ovidiu Ioanițoaia, dar eu aș spune că dl Titi Țiriac are dreptate: când te trimit în lagăr sau te împușcă în ceafă, medicii Kremlinului recomandă să ai o bună stare de sănătate. Așa că, într-adevăr, ce nevoie avem de NATO și baze militare în România? Să tăiem bugetul Apărării și să investim în sport, cum îndeamnă dl Titi Țiriac. Se știe că rușii nu te atacă cu tancuri și rachete, eventual nucleare, ei te întreabă dacă vrei război sau nu, și, în caz că nu vrei, ei organizează o competiție polisportivă și cine câștigă, ăla e”, scrie CTP pe Facebook.
….„Securitatea l-a recrutat pe Ion Țiriac sub numele de cod Titi Ionescu în 1963 ca să „încadreze informativ sportivi și delegați străini suspecți care vin în România”. Nu s-a dovedit eficient în această activitate, potrivit constatării Organelor. Acum însă, mă bate gândul că Titi o fi fost mai performant în a turna Securitatea la KGB…”…..”
https://hotnews.ro/cristian-tudor-popescu-dezlantuit-la-adresa-lui-ion-tiriac-o-fi-fost-mai-performant-in-a-turna-securitatea-la-kgb-1802572
Buna ziua
Am mai scris, ani de zile au trombonit cu ” credite de angajament” de zeci de miliarde anual pentru armata.
Evident era un bluf. Creditele astea daca erau efectiv făcute, intrau automat în deficitul bugetului general consolidat. Și deficitul bugetar era DEJA pierdut de sub oricare control.
Dovada că miniștri de finanțe erau , sunt și vor fi niste marionete total habarniste .
Vezi Teodorovici, Cîțu și pină la cel actual.
O debandadă financiara fara egal în UE.
PS.
– Au mințit instituțional când declarau că contractul pentru corvete nu a fost făcut că nu se înțelegeau Naval group cu MApN pentru 50 milioane.
Adevărul că ministrul Ciucă a luat banii corvetelor să plătească HIMARS și PATRIOT.
Nu a pus nimic în buget “eroul” Ciuca în schimbul acelor bani.
Deci erau 0 lei pentru corvete.
Și cu ce rămâne din împrumutul american de 2 miliarde dolari ( din care se scad cele 920 miliarde accesate) se vor platii ultimele 3 baterii PATRIOT . Că altfel nu sunt bani nici pentru astea ultimele 3. Dar se tace ca în RSR.
Cum sa explici norodului că ești prost ?
O știe NATO , UE , Rusia . Deci mai bine băgat la secret să nu afle mujicul de ce habarniști e condusa natia .
Prin Italia e plina presa scrisa, văzută de o ipoteză (năstrușnică.)
Adică o fuziune intre grupul auto Stellantis și Renault.
Deoarece afacerile primului sunt catastrofale. Atât în USA unde concesionarii sunt plini de mașini noi nevândute , cât și în Europa unde marca FIAT e chiar în coma ireversibila.
Nu ajunge sa producă , vândă nici măcar 500.000 auto.
Și asta în paralel cu salariul de 23,5 milioane euro a administratorului delegat , mister Tavares.
Se vede că nu e ușor să obții rezultate dezastruoase când ai sub mana Peugeot, Citroen, Opel, Alfa Romeo, Lancia, Chrysler, Jeep, RAM , Maserati si Dodge.
Vom vedea dar ipoteza vrea salvarea grupului prin absorbția Renault. Coincidenta, întâmplare, statul francez deține 15,1 % din acțiunile Renault și 6,2% din acțiunile Stellantis. Macron are multe probleme in Franța și doar o prăbușire a Stellantis îl mai paste să facă o criza de nervi.
https://www.nordiskbil.com/stellantis-renault-bmw-union/
Si BMW pare ca ar sta la coada sa intre in absorbtie
👍
Este o groasa problema in UE. Completivitatea.
Tace Ursula .
Mașinile europene nu mai sunt competitive pe piata chineză.
Chiar daca Mercedes, BMW, VW au fabrici in China , chinezii fac auto mai complete. Și când mai multe pe piata lor. Care e numărul 1 pe planeta. A bătut și supremația americană.
Adică fac mașini la preț mai mic , oferă auto cu accesorii de super lux.
Și sunt gata să invadeze UE cu mașini bune dar la preț scăzut.
În domeniul motoarelor pe benzina, diesel, nu sunt nici de departe la nivelul europenilor dar la mașini electrice au bătut pe toți.
Chestia că fără subvenții mari, mașinile electrice nu se prea vând.
Se cumpără cel mult ” hibrid”. Unde ai și un motor clasic. Așa dacă crapă bateria , mergi cu motorul termic unde vrei.
Plus că în UE , datorita green economy, codoi la zero, prețul curentului electric e exagerat de mare. Dar și aici Ursula tace.
A fost nepregătită când era ministrul apărării în Germania , a rămas idem la UE.
O Dăncilă nemțoaică.
E absolut evident că clasa de mijloc europeană se reduce. Către sărăcie. Se vede și după numărul de auto noi vândute lunar- anual. Dar cucoana Ursula merge înainte cu tâmpeniile ei impuse de ecologiștii , socialiștii germani.
Vom platii cu toții greșelile UE.
Tara efectiv bananiera.
https://hotnews.ro/ungurii-de-la-mvm-au-batut-palma-cu-e-on-pentru-a-cumpara-activitatea-de-furnizare-din-romania-surse-1803000
Adică firmă de stat din Ungaria cumpără active în RO de la francezii EOn.
Votați PSD, PNL. Va vând ăștia la bucata oricui plătește gras șpaga.
O să plătiți străinilor taxe și pe aerul pe care îl respirați.
Tara bananiera efectiv. Tot și toate de vânzare.