Revista Presei – 30 noiembrie.”….Acum despre spitalele regionale, sunt semnate din 2015, îmi este foarte greu să înțeleg de ce durează atâît de mult; cel mai avansat este Iași-ul ; unde e în faza de licitație, totuși suntem în 2023; în 2018 Guvernul a luat decizia de a muta construcția pe 2021-2027, și nu s-a săpat măcar o groapă……”
30/11/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 30 noiembrie! Joi vremea se va încălzi ușor, valorile vor fi apropiate de cele climatologice pentru această perioadă. Temperaturile se vor încadra între 1 gr și 10 gr C, dar pe parcursul nopții, vremea intră într-un proces de încălzire astfel încât, minimele se vor încadra între 0 și 10 gr C. Cerul va fi variabil, dar cu înnorări în regiunile intracarpatice și din nou în cele nord-estice, unde, mai ales seara, precipitațiile se vor extinde. Ploile vor fi însemnate cantitativ în partea de nord-vest a teritoriului, iar ninsorile se vor transforma în lapoviță și ninsoare la munte, iar în zonele joase lapovița și ninsorile în ploi. Bucuresti: 6/-2 gr.C.
“Agenția de rating Moody’s: Reforma pensiilor din România crește riscurile fiscale. Deficitul bugetar va rămâne la 6% în 2024 și 2025, iar povara datoriei va crește cu cinci puncte procentuale din PIB Reforma sistemului de pensii din România crește riscurile fiscale pe termen mediu, deoarece deficitul bugetar va rămâne la 6% în 2024 și 2025, iar povara datoriei va crește cu cinci puncte procentuale din Produsul Intern Brut (PIB), însă cu toate acestea va reduce presiunile pe termen lung asupra costurilor, arată o analiză realizată de agenția de rating Moody’s, după ce Parlamentul a adoptat luni proiectul noii legi a pensiilor. Legea pensiilor presupune o recalculare specială a pensiilor, care va intra în vigoare în septembrie 2024, ceea ce va adăuga aproximativ 0,6% din PIB în 2024 și 1,7% din PIB în 2025 la deficitul bugetar deja ridicat al României, arată Moody’s. În timp ce reformele vor reduce substanțial creșterea preconizată a cheltuielilor cu pensiile pe termen lung, economiile se vor acumula în principal în anii 2030 și ulterior, susține agenția de rating. …. Conform agenției de rating, deși guvernul a semnalat că se străduiește să compenseze costurile recalculării (de exemplu, prin îmbunătățirea colectării veniturilor), este probabil ca acest lucru să îmbunătățească doar marginal perspectivele fiscale pentru 2024-25. „Deoarece în România vor avea loc alegeri europene, locale, parlamentare și prezidențiale în 2024, este mai puțin probabil ca guvernul să fie în măsură să majoreze taxele sau să reducă cheltuielile dincolo de ceea ce este deja planificat în anul următor pentru a finanța creșterea pensiilor”, mai arată agenția……„Deficitul mai ridicat ar conduce, la rândul său, la creșterea poverii datoriei publice la 53,7% din PIB până la sfârșitul anului 2025 și la 56,9% până la sfârșitul anului 2027, în raport cu nivelul prognozat anterior de noi, de 48,2% la sfârșitul anului 2023, 51,7% la sfârșitul anului 2025 și 52% la sfârșitul anului 2027. În plus, este probabil ca indicatorii de accesibilitate a datoriei României să se deterioreze, de asemenea, din cauza creșterii volumelor de emisiuni, ceea ce ar duce, de asemenea, la creșterea costurilor de împrumut pentru guvern”, conform agenției de rating..…..” Integral: https://economedia.ro
“Praful în ochi s-a dus, pensiile speciale s-au întors Decizia CCR referitoare la pensiile magistraților nu e deloc surprinzătoare, era de anticipat, cel puțin din momentul în care CCR a admis obiecția ICCJ privind recalcularea pensiilor în plată ale magistraților, pe motiv că trebuie conservat dreptul dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Adică teoria dreptului câștigat…… Luată în unanimitate, decizia este profund impopulară din mai multe motive corecte. Orice pensie specială plătită unor categorii distincte, deci speciale, transformă implicit restul oamenilor în ordinari, plebe. Scindează societatea între cei care trăiesc după norma generală și cei cărora le e dedicată norma specială. Apoi, dacă în cazul magistraților și al militarilor putem discuta despre existența unor motive pentru un regim distinct, motivat de riscuri, de restricții etc, în cazul parlamentarilor așa ceva nu există. Incompatibilitățile lor sunt minime, privilegiile lor încă din activitate sunt maxime, indemnizațiile consistente, riscurile și răspunderea sunt egale cu zero, iar calitatea muncii foarte proastă. Cei mai mulți dintre ei nu au emis în timpul mandatului nicio propunere, nici măcar o declarație notabilă și sunt simple mașini de vot pentru reglementări mai mereu șchioape, după ce au fost puși pe liste pe criterii de obediență, nepotism sau clientelism. O mare parte nu au performat în profesiile lor, dacă au avut așa ceva și și-au convertit mediocritatea în politică. Sigur că pentru omul care muncește din greu ca să-și plătească dările, tot mai împovărătoare, sigur că pentru pensionarul, care a muncit o viață întreagă și acum primește o pensie de mizerie, existența unor astfel de pensii este sfidătoare și foarte greu de acceptat. Deci revolta societății este de înțeles. Dar CCR nu asta judecă. …. Este discutabil faptul că CCR extinde dreptul câștigat și în privința parlamentarilor încă nepensionari, dar care au deja un mandat complet. Pentru că în cazul lor dreptul nu a intrat încă în sfera patrimonială. Asta face ca, de fapt, pensiile parlamentarilor să nu se limiteze la cele în plată, ci să mai apară noi astfel de pensionari, toți actualii parlamentari. În aceste condiții, pare evident că tăierea pensiilor parlamentarilor a fost și ea un praf în ochii electoratului, cu certitudinea rezultatului de la CCR. ….. La orizont mai e cel puțin o lege care se va duce spre o neconstituționalitate impopulară, dar corectă. Legea privind incriminarea sustragerii de la executarea pedepsei cu închisoarea aplicată prin hotărâre definitivă. Dacă pentru viitor, ea este o soluție corectă juridic, încercarea de a o aplica și celor care s-au sustras până acum, printr-o repunere în termenul de predare, este foarte riscantă din punct de vedere constituțional pentru că reprezintă o retroactivitate a legii deloc mai favorabilă. …… ” Integral: https://spotmedia.ro
“38.000.000 lei, pensii speciale iau foștii parlamentari cu voia CCR. Daea, Dorneanu: 6.000 lei/lună ….Newsweek a arătat că valoarea pensiilor speciale plătite parlamentarilor în doar jumătate de an este de 19.370.146 de lei, potrivit unui document depus la Camera Deputaților. Suma reprezintă plata a 583 de indemnizații oferite parlamentarilor. …. Newsweek a dat câteva exemple de pensii speciale ale parlamentarilor. Petre Daea primea o pensie specială de 67.000 de lei pentru 3 mandate de deputat. Valer Dorneanu primea o pensie specială de deputat ceva mai mare de 78.000 de lei. ….…”În esenţă, Curtea a reţinut că abrogarea dispoziţiilor legale care instituiau indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privinţa stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competenţa constituţională de a elimina pentru viitor indemnizaţia pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituţie referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor nu a fost încălcat”, aratp judecătorii CCR. ….” Integral: https://newsweek.ro
“VIDEO INTERVIU Corina Crețu: „Alte țări au înțeles că vremurile sunt complicate, atrag mai multe fonduri/ Sunt discuții ca la finalul anului 2026 să nu se mai facă nicio excepție și banii din PNRR necheltuiți să meargă la fondul pentru reconstrucția Ucrainei” „România a primit a doua tranșă din PNRR, s-au cheltuit nici 10% din bani, fondurile sunt în trezoreria Băncii Naționale. Este trist fiindcă acești bani pot realmente aduce o schimbare în bine în România. Să vedem în ce măsură se poate respecta data limită din 2026”, a spus într-un interviu pentru G4Media eurodeputata Corina Crețu (PRO Romania, Grupul Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European), fost Comisar european pentru politică regională. …. „Acum în plan european din păcate această politică este o adevărată pradă, se încearcă a se lua fonduri pentru noile priorități și probleme foarte grave și cred că România trebuie să își dea seama că are o șansă care nu cred că se va mai repeta, de a dispune de un pachet atât de amplu de fonduri europene”, a explicat Corina Crețu…..
- „Mai avem acum lansarea exercițiului 2021-2027. Din păcate, de 2 ani se puteau folosi banii, avem 30 miliarde de euro. Atunci când s-a stabilit bugetul m-am zbătut să rămână același indicator, PIB pe cap de locuitor, deși au mai fost multe idei, precum un indicator de primire a migranților care ne-ar fi făcut să pierdem foarte mult din buget.
- Din 30 miliarde plățile efectuate de UE sunt de 753 milioane euro, 2%, practic prefinanțarea pe care o primește orice țară de la Comisie. Eu am vorbit de multe ori despre problemele din România, de lipsa proiectelor mature.
- Toate guvernele din păcate au avut aceeași politică, de a face proiecte mai mici de 50 de milioane de euro, ca să evite aprobarea de către Comisia Europeană și dintr-un motiv politic, pentru a satisface toți primarii… o țară nu se poate schimba fundamental fără proiecte majore. ….
- Acum despre spitalele regionale, sunt semnate din 2015, îmi este foarte greu să înțeleg de ce durează atâît de mult; cel mai avansat este Iași-ul ; unde e în faza de licitație, totuși suntem în 2023; în 2018 Guvernul a luat decizia de a muta construcția pe 2021-2027, și nu s-a săpat măcar o groapă. – La Cluj și Craiova nu s-a lansat licitația pentru spitale. Este o mare enigmă pentru mine, banii există, amplasamentele există, există studiile de fezabilitate. În momentul în care ai finanțările toată lumea se grăbește să implementeze mai rapid.”….” Integral: https://www.g4media.ro
“Ce motive a avut Ciolacu să-l laude pe Cherecheș? Evadarea din țară a primarului băimărean Cherecheș a făcut ceva valuri și încă mai face, după ce presa informa că – citez – „Primarul din Baia Mare a ieșit din țară cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să-l condamne definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită”. …. Aș admite, totuși, că faptele nu sunt decât simple potriviri, că așa s-a nimerit să fie, că trebuie să admitem coincidențele. Aș admite, zic, dacă memoria nu m-ar duce la alte numeroase cazuri, zeci, sute, poate mii de cazuri, când respectivii condamnați ieșeau din țară la mustață pe la vama Giurgiu, la Nădlac, Carei, Jimbolia sau chiar Otopeni, cu puține minute sau ore înainte de a fi dați în urmărire generală. Vă mai aduceți aminte de fostul primar general Sorin Oprescu? Aflând (deduc eu!) ce sentință îl așteaptă (5 ani și 4 luni, dublată ulterior la 10 ani și 8 luni), chirurgul devenit primar și apoi inculpat a părăsit țara pe la Giurgiu și dus a fost. S-a aciuat în Grecia, unde Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare, întrucât Sorin Oprescu „nu ar beneficia de condiții decente în închisorile din România şi nici nu s-ar putea trata pentru bolile de care suferă”. Oprescu este doar un caz, dar memoria mă trimite la multe alte cazuri răsunătoare. Faimosul Puiu Popoviciu, condamnat în România la 7 ani de închisoare în dosarul “Ferma Băneasa”, se află și acum în Marea Britanie, unde cererile de extrădare din România au fost respinse cu o explicație cel puțin alambicată: „Dovezile arată că există un risc real ca apelantul să fi suferit un exemplu extrem de lipsă de imparțialitate judiciară, astfel încât nu se poate pune problema consecințelor asupra corectitudinii procesului”. Ionel Arsene, zis și „Baronul de Neamț”, este alt caz, unul din domeniul tragi-comicului. Condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență, Arsene a fugit în Italia, tot după rețeta „ceasului al doisprezecelea”….. Dar numele lui ”Paul Al României” (fost Paul Lambrino) nu vă spune nimic? A fost condamnat la 3 ani și 4 luni, pentru trafic de influență, spălare de bani și dare de mită și, presimțindu-și sentința, a plecat în Franța, unde se află și astăzi în așeptarea întortocheatelor căi ale expatrierii. În același dosar cu „Al României” a mai fost condamnat și miliardarul israelian Beny Steinmetz, prins în Grecia și eliberat de judecătorii din Atena, tot pe motiv că închisorile din România nu respectă standardele europene. Iar lista ar mai putea continua. Dacă aș continua-o, ar ieși neașteptat de lungă, căci un raport al Poliției Române din 2019 arată că 4.450 de infractori erau dați în urmărire internațională după condamnarea la închisoare. Patru mii patru sute și cinci zeci de persoane! .… V-ați gândit cam pe ce contează domnul Cherecheș, când o șterge din țară, ca să-și găsească o viață nouă cine știe pe unde? N-ar fugi dacă n-ar avea pregătite niște conturi zdravene, ca să reziste la cheltuieli, acolo unde s-a dus: locuință, facturi de tot felul, de-ale gurii, plus multe, multe altele. Căci acesta este numitorul comun al tuturor fugarilor, de la Oprescu la „Al României” și de la Arsene la – dacă vreți – Vâlcov, cel cu tablourile ascunse in cavouri: au bani. Sunt cu conturile doldora. Logica îmi spune că este imposibil să ajungi doldora doar din salariu. Numai din învârteli. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Contract semnat: Canadienii vor livra scule și componente de jumătate de miliard de euro pentru Reactorul 1 de la Cernavodă Nuclearelectrica a semnat, marți, cu Candu Energy Inc., o companie AtkinsRéalis (SNC-Lavalin Group Inc.) și Canadian Commercial Corporation, o corporație federală de stat, un contract în valoare de 781 milioane dolari canadieni (circa 520 milioane euro). Contractul prevede furnizarea de scule și componente, precum și servicii de inginerie și tehnologie, pentru prelungirea duratei de viață a Unității 1 CNE Cernavodă. …. Având licență exclusivă asupra portofoliului de proprietate intelectuală CANDU, AtkinsRéalis este singura companie implicată în toate proiectele de prelungire a duratei de viață a reactoarelor CANDU de până acum la nivel global, inclusiv în Asia, America de Nord și America de Sud. Lucrările executate în prezent de AtkinsRéalis pentru proiectele de prelungire a duratei de viață a reactoarelor CANDU din Ontario includ 10 reactoare la Darlington și Bruce Power. ….Unitatea 2 a reactorului CANDU de la Cernavoda deține recordul mondial pentru cel mai mare factor de capacitate (compus din fiabilitate și timp de funcționare) dintre toate reactoarele nucleare la nivel mondial. Tehnologia CANDU din Ontario deține recordul pentru cea mai lungă durată de funcționare continuă pentru orice reactor nuclear din lume. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“SONDAJ: 14% din minorii de 10-17 ani admit că practică jocuri de noroc pe bani, iar 40% spun că au prieteni care fac acest lucru / Peste 470.000 de spoturi tv cu reclame la jocurile de noroc într-un an / Organizația Salvați Copiii solicită deblocarea de urgență a proiectelor de legi pe această temă ….În ultimul an au fost difuzate peste 470.000 de spoturi tv de publicitate la jocurile de noroc, potrivit organizației. – Majoritatea copiilor cu vârsta peste 10 ani au văzut publicitate la jocuri de noroc, atât la televizor, cât și pe internet. – „Păcănelele” sunt cel mai popular joc de noroc pe bani pentru copii, urmat de pariurile sportive, deși minorii nu ar trebui să aibă acces în agenții. – 11% dintre copii urmăresc influenceri care promovează jocuri de noroc pe bani, iar 10% au resimțit presiune de la prieteni să înceapă să joace. – 6 din 10 copii știu că există restricții de vârstă în accesul la jocuri de noroc, iar aproape 4 din 10 au vorbit cu persoane de încredere despre impactul acestora asupra lor. „Cu atât mai îngrijorător este faptul că majoritatea copiilor care au recunoscut că participă la astfel de jocuri au acces la agenții specializate, încălcând astfel legislația care interzice accesul în agențiile de jocuri de noroc până la vârsta de 18 ani. Accesul minorilor la jocurile de noroc e posibil, fie din neglijență, fie din dorința angajaților acestor agenții de a crește profiturile, ignorând astfel impactul negativ profund pe care îl au jocurile de noroc asupra copiilor. …..” Integral: https://www.g4media.ro
“Geoană, Himalaya și cel mai bun doctor de cuvinte ….. Evenimentul evenimentelor a fost lansarea cărții lui Mircea Geoană, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Puhoi de lume! Numai nume mari, unul și unul, pensii speciale la grămadă. Când am văzut ce e acolo mi-a venit în cap o frază dintr-o carte de satiră publicată recent „Tii! Ce de securiști!” Literar vorbind, evident. Pe la Geoană s-au perindat așa: Denise Rifai, Cornel Nistorescu, Cristian Bușoi, Pavel Popescu, Daniel Florea și Bogdan Chireac, al cărui stilou Montblanc atârna în buzunarul de la piept. N-am putut să nu observ cum agățătoarea aurie a stiloului se asorta la perfecție cu brățara de la mâna aghiotantului lui Geoană. Au mai fost și alții, în spatele meu era unu’ căruia i se spunea „domnule general”. Geoană se ținea de glume, când a văzut un cunoscut că poartă adidași a zis că pe măsură ce trec anii, bărbații compensează cu pantofi „de genul ăsta”. Moderatorul a fost Mihai Morar, care a început discuția întrebându-l pe autor dacă nu cumva i-a întins o capcană și își anunță candidatura la prezidențiale. L-am întrebat și eu același lucru cu câteva ore înainte, dar n-a vrut să-mi zică, s-a rezumat să-mi facă cu mâna, deși era la jumătate de metru de mine. De menționat că Morar l-a întrebat care e prima amintire care îi vine în cap de la campania prezidențială din 2009. „Mihaela, dragostea mea!” a răspuns Geoană. Au urmat apoi autografele, apoi o pauză, că au venit niște copii îmbrăcați cu blană pe ei și costum popular, surpriza lui Morar pentru Geoană, la care el nu a asistat, a profitat de ocazie să ia o pauză și să intre în direct la Digi24, asta în timp ce copiii, repet, cu blana pe ei, cântau colinde. ….Cel mai important lucru spus de Geoană a fost că nu are de gând să dezvăluie dacă va candida sau nu până nu termină la NATO. De menționat că în cartea lansată, la final, sunt poze care să ne arate că și Geoană e om, adică poze de la nunta fiicei sau de prin biserici. O mișcare electorală tipic dâmbovițeană, semn că acea cură de detoxifiere de la NATO – așa a zis el – nu l-a ajutat prea mult pe fostul președinte PSD, că tot cu reflexele trandafirilor a rămas. ……” Integral: https://republica.ro
“Oameni strânși la Ziua Sfinxului, pe o vreme crâncenă. Cât cerea un ”șaman” pentru comuniunea cu dacii: ”Sunăm din goarnă” .…Chemarea organizatorilor de excursii era însă de nerefuzat. În fiecare an, pe 28 noiembrie, la Sfinx se adună să mediteze împreună patrioți, terapeuți șamani și tot felul de personaje colorate. ….Câteva sute de oameni au înfruntat viscolul ca să ajungă la celebrul monument al naturii din Munții Bucegi. Piedici au avut de la început. Telecabina din Bușteni nu a funcționat și au fost nevoiți să urce pe jos, de la Piatră Arsă sau de la Peștera. …. Întreaga aventură este programată, promovată și vândută de mici întreprinzători. De pildă, un organizator care se recomandă drept medium și specialist în informație energetică și extrasenzorială a oferit o călătorie inițiatică de o zi, fără transport, la prețul de 1.110 lei. A promis că, pe drum, clienții vor avea parte de o conferință dinamică de autocunoaștere si dezvoltare personală. Și vor fi subiecții unor activări ale potențialului interior. O persoană care spune că e specializată în medicina energetică a șamanilor incași și absolventă a Academiei de Metafizică promite exersări Qigong și meditații ghidate, totul pentru o donație. Mai prozaic, unii organizatori oferă doar însoțire pe drum și o țuică sau o afinată, la un preț de 100 de lei de persoană. ….” Integral: https://stirileprotv.ro
“Șarpele care își mușcă coada sau învârtitul în cerc, așa arată acum extinderea Uniunii Europene (Interviu) După ce Rusia a atacat Ucraina, toți cei 27 de membri ai Uniunii Europene s-au pus de acord că din rațiuni de securitate, Uniunea Europeană trebuie să integreze țările din est vulnerabile în fața Rusiei – Ucraina, Republica Moldova și Georgia, precum și țările din Balcanii de Vest. Aici se oprește, însă, consensul deoarece anumite țări europene consideră că înainte de extindere, Uniunea trebuie reformată, arată o analiză realizată de Think Thankul Consiliul European pentru Relatii Externe. În acest moment, multe decizii sunt blocate din cauza dreptului de veto folosit adesea abuziv de anumite țări, cum e cazul Ungariei sau al Austriei și sunt destule voci în Europa care spun că vetoul trebuie eliminat, povestește Engjellushe Morina de la Think Thankul Consiliul European pentru Relatii Externe. …. Engjellushe Morina: Așadar, a fost acordat statutul de candidat pentru Ucraina și Moldova anul trecut. Comisia Europeană a propus să se acorde Georgiei statutul de candidat acum, în noiembrie. Țările din Balcanii de Vest, cinci dintre ele sunt deja țări candidate la UE, în afară de Kosovo. Ei au aplicat pentru candidatură, dar nu au încă statutul de candidați din cauza multor probleme cu cei care nu îi recunosc. Următorul pas este în decembrie, cel mai probabil va avea loc deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova, se va lua această decizie. Dacă ne uităm la cum se desfășura acest proces înainte, acum el înaintează într-un timp record. Aceste decizii au fost luate într-un timp record, adică acordarea statutului de candidat pentru Ucraina și Moldova și eventual deschiderea negocierilor de aderare. Acesta este răspunsul la acest imperativ geopolitic. Dar ce se va întâmpla mai departe? Nu este foarte clar……. Sunt multe provocări în față. Vorbim, de exemplu, de mici coaliții care se formează în jurul unor impulsuri regionale cum ar fi Prietenii Balcanilor de Vest condusă de Austria. Austria vrea să vadă regiunea Balcanilor de Vest apropiindu-se mai rapid de integrare, în paralel cu Ucraina și Moldova. Și apoi sunt grupuri și țări care doresc să vadă reforme instituționale în UE înainte de orice fel de extindere. Acesta este așa-numitul grup QMV – Qualified Vote Majority, adică grupul care dorește luarea deciziei cu majoritate. Până la urmă, toate țările membre vorbesc despre aderarea altor țări pe bază de merite. Numai că există țări care spun trebuie să împingem Balcanii de Vest și alte țări care spun nu, trebuie să împingem Ucraina și Moldova. Și nu mai este clar despre ce proces bazat pe merite vorbim. Reporter: Când ne referim la merite, vorbim de fapt despre stabilitate, respectarea legii, statul de drept. Engjellushe Morina: Statul de drept în special…….Statul de drept nu trebuie să se deterioreze cum am văzut în cazul Ungariei… adică odată ce a devenit membră, statul de drept s-a deteriorat. Sunt multe decizii condiționate de Ungaria care nu pot fi luate deoarece Ungaria are tot felul de probleme cu acestea. În ceea ce privește guvernanța, având în vedere că acum se votează în unanimitate pentru multe aspecte, UE nu poate funcționa corect, nu poate lua decizii deoarece pot fi foarte ușor blocate de o anumită țară. Și din nou, mă întorc în Ungaria, care amenință cu veto la multe decizii pentru că vor compromisuri, vor ceva în schimb…..” Integral: https://www.rfi.ro
“România trimite o bătrânică pe Stația Spațială, cu merinde pentru cosmonauți …. De la cosmodromul european din Guyana Franceză va decola la finalul săptămânii o bătrânică de 85 de ani din comuna Moanca, județul Dâmbovița, care le va duce ceva de-ale gurii astronauților….. Aceasta a povestit cum a urmărit într-o zi pe TVR1 revenirea astronauților de pe stație și „abia se mai țineau pe picioare. Așa nu faci treabă-n cosmos, ascultați la baba ce zice, că eu am văzut multe la viața mea. Păi pă vremea când trăia răposatul, eu îi dădeam o tocană în fiecare dimineață, și-avea forță seara să-mi dea și el o tocană. S-a prăpădit săracul, cred că de la băutură, nu bea suficient”…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“BREAKING Președintele Klaus Iohannis a promulgat noua lege a pensiilor. Pensiile se majorează de două ori: la 1 ianuarie și 1 septembrie / Nu este clar cum va fi finanțată noua lege / Riscuri de creșteri de taxe….”
https://economedia.ro/breaking-presedintele-klaus-iohannis-a-promulgat-noua-lege-a-pensiilor.html
Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane, a murit la vârsta de 100 de ani
https://www.libertatea.ro/stiri/henry-kissinger-a-murit-4734171
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26718698-cum-vor-vandute-magazinele-din-romania-alimentele-care-contin-faina-gandaci-lacusta-calatoare-sau-greiere-lege-adoptata.htm
Aștept preparatele “traditionale” … de lux ! Și amenzile ANPC pt gândaci la raft !! 🙂
L-au prins pe coilacu si tziitoarea… criminalii pesedisti nu se dezmint…
https://www.g4media.ro/exclusiv-un-triunghi-periculos-ciolacu-docuz-negoita-si-o-licitatie-de-272-milioane-de-euro-la-sectorul-3-beneficiara-o-mica-firma-din-buzau-patronata-de-un-fotomodel-din-dubai.html