Revista Presei – 30 martie. Rusia ne da teste, oficialii romani tac in porumb!
30/03/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 30 martie. Luni, valorile termice, în creştere faţă de zilele precedente îndeosebi în regiunile sud-estice, se vor situa în jurul mediilor climatologice ale sfârşitului de martie la nivelul întregii ţări, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în majoritatea zonelor, ziua în special în vest şi nord-vest, iar noaptea cu precădere în centru şi sud-est. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar izolat şi în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade. In Bucuresti vremea se va încălzi, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua, iar noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 6…7 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Aurescu, Ponta, Iohannis…dorm! Testul dat societatii romanesti de ambasadorul rus. La patru zile dupa aparitia pe Contributors.ro a articolului “Ispita fascisă a tovarășului Putin”, adica dupa ce a avut timp suficient sa cintareasca fiecare cuvint, ambasadorul Rusiei la Bucuresti a emis un comunicat oficialprin care ii jigneste pe autori (“badaran”), da lectii presei romanesti si face apel la “valorile ortodoxe pazite cu grija” de poporul roman. Comunicatul grosolan al ambasadorului Oleg Malginov face parte dintr-un plan de comunicare mai larg, alaturi alaturi de un interviu provocator acordat agentiei Agerpres. Iesirea ambasadorului rus e un test la adresa societatii romanesti, pentru a vedea cit i se permite Rusiei sa intinda coarda. Aceasta metoda de a testa starea de spirit dintr-o societate e folosita pe scara larga de Rusia lui Putin. O face constant in relatia cu Occidentul pentru a vedea care e rezistenta la actele sale profund nedemocratice, iar analistii kremlinologi cunosc perfect mecanismele de functionare.De ce spunem ca e vorba de un test? In primul rind, intre momentul publicarii articolului semnat de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan pe Contributors.ro (23 martie) si publicarea comunicatului pe site-ul Ambasadei Rusiei (27 martie) a trecut timp suficient pentru ca o eventuala reactie emotionala (destul de rara in lumea diplomatiei) sa fie estompata de ratiune. Asadar, e un interval in care comunicatul Ambasadei a fost, cel mai probabil, discutat si analizat intre Ambasada, MAE rus si eventuale alte institutii de la Moscova.In al doilea rind, ambasadorul Malginov insusi arata in comunicat ca e constient de reactiile pe care le va stirni cu exprimarea sa grosolana, iesita din orice canoane diplomatice: “Îmi închipui ce ecouri le poate provoca reacția mea destul de emoțională. Cu toate acestea, sunt convins că rațiunea și moralitatea societății romănești în sfărșit vor prevala”.La acest test au reactionat, in cele 48 de ore trecute, o mina de ziaristi si editorialisti si un singur om politic (Monica Macovei). Nici o institutie (presedintie, guvern, MAE, parlament) si nici un partid politic nu a luat pozitie publica pina la acest moment. Sa fie ignorarea cea mai potrivita reactie? Noi credem ca nu. Publicul care a luat la cunostinta directivele date de Oleg Malginov presei romanesti nu trebuie lasat sa inteleaga ca reprezentantul Rusiei a ajuns la Bucuresti intr-un sat fara ciini. La grosolanie se raspunde adecvat. Integral pe Hotnews.
PLOCONIRE de proporții a MApN. UPDATE. Reacția Ministerului: AU SCOS POZA! DIVIZIA “TUDOR VLADIMIRESCU”, constituită la ordinul lui STALIN, omagiată. AMBASADORUL RUSIEI tocmai ne trăsese de urechi. O poză ciudată trona azi, la ora 12.00, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale. O poză alb-negru cu militari având pistoale mitralieră tip PPS-41, extrem de populare printre soldații sovietici care au poreclit-o drăgăstos “Pe-Pe-Sha”, prescurtarea derivând probabil din cuvântul “Papașa” (Tati, în limba rusă). Din verificările noastre, în urma apariției articolului în evz.ro, oficialii din MApN au scos poza de pe contul de Facebook al ministerului. Vizibil deranjați de reacția noastră, au încercat în cursul zilei de ieri să afle cine ne-a sesizat asupra acestei “scăpări”. Răspunsul nostru nu poate fi decât unul singur: Dacă nu ne sesiza nimeni, poza cu militarii români din Divizia “Tudor Vladimirescu”, rămânea până astăzi! Pistolul-mitralieră PPȘ-41 (Pistolet-Pulemyot Shpagina) a fost una din cele mai produse arme din categoria sa din al Doilea Război Mondial. A fost dezvoltat de către Georgi Șpaghin ca alternativă la pistolul-mitralieră PPD-40. Soldații sovietici îi mai spuneau și “Balalaica”, după un instrument muzical tradițional. Însă arma a devenit cunoscută odată cu dotarea trupelor NKVD/Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne, precursorul KGB. Poza, putem afla din explicaţie, reprezenta un grup de miltari români din celebra Divizie “Tudor Vladimirescu”. Am considerat că merită menționată această întâmplare, întrucât într-o secțiune finală a interviului acordat de către ambasadorul Rusiei la București pentru Agerpres se atrage atenția destul de tăios că nu recunoaștem contribuția URSS la “eliberarea” României în 1944. O eliberare cel puțin controversată întrucât prin actul de la 23 August 1944, armata română întorsese armele împotriva Germaniei hitleriste, luptând până la finalul războiului alături de Aliați. Integral pe EVZ
Fiscul a închis un local pentru 3 LEI. Au mai rămas de recuperat 100 DE MILIARDE. Un magazin de carne din Suceava a fost închis pentru 50 de lei în minus în casierie, un restaurant din Bucureşti pentru 3,28 de lei plus. De asemenea, un alt local a fost amendat pentru o sticlă de palincă nedeclarată. Desfăşurată timp de 7 zile operaţiunea Fiscului de depistare a evaziunii fiscale în lipsa bonului s-a soldat, în total, cu 778 de amenzi în valoare de 3,8 milioane de lei, confiscări de 550.000 de lei şi suspendarea temporară a activităţii în 174 de puncte de lucru ale agenţilor economici. Aceştia din urmă spun că deciziile Fiscului sunt abuzive, iar unii dintre ei, hotelierii de pe litoral ameninţă cu boicotarea deschiderii sezonului chair de 1 mai, când în staţiunile de la Marea Neagră sunt aşteptaţi peste 30.000 de turişti. Fiscul susţine că operaţiunile de control fac parte din campania de combatere a evaziunii fiscale, însă „victoriile” sale sunt departe de a rezolva problema. Din estimările Consiliului Fiscal, de anul trecut, evaziunea fiscală a ajuns la un nivel de 16% din PIB, ceea ce reprezintă în jur de 100 de miliarde de lei. Hotelierii de pe litoral sunt şi ei nemulţumiţi de efectele măsurile inspectorilor fiscali şi ameninţă cu boicotarea deschiderii sezonului estival. Ei cer modificarea ordonanţei în baza căruia fiscul acţionează. „Pe baza O.U.G. 91/2014, inspectorii Antifraudă închid afaceri fără motive temeinice, pentru acte fără pic de gravitate. Aşa că Executivul trebuie să o suspende, dacă nu trebuie să găsim căile de o ataca la Curtea Constituţională. Mediul de afaceri constănţean nu cere suspendarea controalelor, ci controale corecte, pentru că noi nu suntem infractori, noi angajăm mii de oameni. Dacă un restaurant sau un hotel va fi închis în plin sezon pentru o lună, apoi sigur apoi intră în faliment. Cum e posibil, pentru o abatere minoră, cum ar fi un bacşiş, să îţi pună lacătul pe uşă?“, a declarat Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Integral pe Gandul
Liviu Dragnea ar putea afla astăzi ce pedeapsă cer procurorii în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a ajuns în urmă cu puţin timp la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astăzi, fostul vicepremier ar putea afla pedeapsa cerută de procurorii DNA în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru fraudarea votului la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, din 2012. În dosarul fraudei la referendum sunt judecate, alături de Liviu Dragnea, alte 74 de persoane. Toate au făcut parte din comisiile electorale a 11 secţii de votare din judeţele Olt, Teleorman, Gorj şi Vrancea. Procurorii spun că toate aceste persoane, în urma unor indicaţii stricte primite din partea liderului social-democrat, se fac vinovate de „falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători”. Stirea, pe Digi24
ANALIZĂ Tăriceanu ripostează cu sofisme în apărarea lui Şova. Cine ar putea plăti poliţele de la CCR. Liberalii i-ar putea da lovitura decisivă lui Dan Şova, după ce au contestat la CCR rezultatul votului din Senat privind ridicarea imunităţii, arată specialiştii contactaţi de „Adevărul“. Tot CCR l-ar putea obliga şi pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să publice hotărârea de respingere a cererii DNA în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională urmează să judece, pe 8 aprilie, ambele sesizări referitoare la cazul Şova, respectiv cea din partea preşedintelui Klaus Iohannis şi cea venită de la PNL. Dacă preşedintele Iohannis a sesizat Curtea în privinţa unui conflict între puterile statului, liberalii au atacat atât rezultatul votului, cât şi prevederile din Regulamentul Senatului. Sesizările trimise Curţii l-au supărat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a simţit nevoia să se apere în faţa opiniei publice. El a susţinut că nicio critică la adresa lui nu este întemeiată şi că votul din Senat a fost perfect legal, iar instituţia pe care o conduce nu era obligată să publice o hotărâre de respingere a cererii DNA în Monitorul Oficial, întrucât nici propunerile legislative care nu întrunesc numărul necesar de voturi nu se supun acestui regim. Concret, Tăriceanu spune că solicitarea DNA referitoare la Dan Şova echivalează cu un proiect de lege care, în momentul în care nu este adoptat de Parlament, nu mai trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru că, odată respins, „nu există“. „În cadrul aceleiaşi campanii pentru uzurparea unor atribuţii ale Senatului, au fost voci care au făcut un mare caz, ba chiar am primit ameninţări cu o acţiune penală împotriva mea, pentru faptul că, în urma votului în cazul Şova, Senatul nu a emis o Hotărâre. De aceea, se impune o explicaţie. Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. După adoptare, acestea sunt publicate în Monitorul Oficial. Ceea ce nu se adoptă, nu există şi deci nu se publică“, a spus Tăriceanu. Integral pe Adevarul
De ce nu se opresc din furat? Nu există probabil român onest care să nu îşi fi pus măcar o dată întrebarea asta, “De ce nu se opresc politicienii şi oamenii de afaceri corupţi din furat, de ce nu se satură să acumuleze avere?” Dacă răspunsul părea până la un moment greu de găsit pentru un om obişnuit să trăiască cinstit din salariu, după atâtea stenograme DNA şi condamnări definitive se conturează cel puţin trei răspunsuri credibile. Primul este evident: pentru că se poate. Timp de 25 de ani, majoritatea politicienilor sau oamenilor de afaceri corupţi nu au riscat nimic pentru hoţiile lor. La început nu exista nicio piedică în calea unui român dispus să facă bani cu orice preţ, iar mai târziu. “În 1990, nu era nici o regulă. Şi 260 de kilograme de icre negre am vândut într-un an. Cota României era de 1,5 tone pe an”,povestea pentru România liberă Ştefan Poenaru, un latifundiar din Ialomiţa, care a recunoscut că şi-a început afacerile vânzând sturion braconat. „4.500 de hectare în exploatare este o cooperativă foarte mare pentru ce înseamnă țări europene. Acolo, fermierii au din moși-strămoși 50-60 de hectare. Cel care are 100 de hectare e mare. Au muncit patru generații și au lăsat unul de la altul. În România a fost climatul favorabil pentru acumulare masivă”, ne-a explicat şi Vasile Iliuţă, un fermier din Călăraşi devenit în prezent deputat în Parlament. În 1990 nu era nici o regulă, iată un prim răspuns pentru întrebarea de la început. Şi mulţi s-au obişnuit cu asta, mai ales că apoi, când limitările legale au apărut, aveau deja suficient capital pentru a-i corupe pe cei dornici să le aplice. “Dacă te duci la om și el vrea o cutie cu râme, să se ducă la pește, dă-i cutia cu râme. La figurat, desigur. Dă-i ce cere el acolo. Că așa a fost mentalitatea”, a recunoscut acelaşi fermier-deputat Vasile Iliuţă. “Eu am știut tabla împărțirii. Ne uităm aşa în sondaje, stabilim o grilă, băi tu ai şanse în alegeri 50%, începem cu 10.000 de euro, să zicem. Sau cu 20.000 de euro, depinde ce tip de alegeri sunt. Nu ţin să fiu bine cu toată lumea, dar ştiu că la alegeri e nevoie de bani şi dacă trece pe la mine un candidat, nu-l refuzăm. Suntem oameni înţelepţi, trecuți prin lumea asta”, a completat “reţeta succesului” şi Ştefan Poenaru. Integral pe Romania Libera
Eugen Teodorovici şi Marius Nica depun jurămintele ca miniştri. Eugen Teodorovici şi Marius Nica vor depune în această dimineaţă jurământul în calitate de miniştri ai Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene. Ceremonia de învestitură va începe, la ora 10.00, la Palatul Cotroceni. Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii. Postul de ministru al Finanţelor este vacant după ce Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, a demisionat.Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat pe Facebook un mesaj în care i se adresează direct actualului șef al statului, Klaus Iohannis, căruia îi cere să reconsidere numirea lui Eugen Teodorovici în funcția de ministru al Finanțelor. Traian Băsescu motivează cererea spunând că E. Teodorovici s-a opus reținerii și arestării lui Dan Șova. Marius Nica a fost, între 2013 şi 2014, preşedintele Consiliului de Administraţie al Loteriei Române. În această perioadă, Loteria a semnat două contracte păguboase pentru stat: cel cu Novomatic, care a adus un prejudiciu de 60 de milioane de euro, şi cel cu Intralot, în care statul a fost păgubit cu 12 milioane de dolari. Stirea, pe Digi24
Pe asta nu l-a calcat Fiscul si ANI! Câţi bani ar fi dat Darius Vâlcov pe tablouri şi câţi menţionase că are în declaraţia de avere. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, cu care intenţiona să deschidă o galerie de artă în Capitală, aici fiind găsite de anchetatori 29 de opere de artă, unele semnate de Nicolae Tonitza şi Ştefan Luchian, potrivit unor surse judiciare. Cu toate acestea, în 2013, în declaraţia de avere, fostul ministru preciza că veniturile sale aferente lui 2012, din salariul de primar/senator şi profesor au fost de 36.500 de lei, respectiv 5.360. De asemenea, soţia sa era menţionată cu un salariu de 13.861 de lei şi venituri din drepturi de autor de 58.202 lei. Cei doi împrumutaseră unei firme 90.000 şi deţineau părţi sociale/acţiuni în valoare de 25.000. În declaraţia din 2014, aferentă anului 2013, Vâlcov menţiona în plus un cont de 155.000 de lei al soţiei. Fostul ministru declara venituri de 64.512 lei din indemnizaţia de senator şi venituri ale soţiei în valoare totală de 73.868 de lei. Vâlcov nu deţine potrivit declaraţiei de avere imobile sau terenuri. Sursele citate au declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că galeria de artă pe care fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală era pe strada Stockhol, din Sectorul 1 al Capitalei, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri. Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu. Integral pe Gandul
Doi români care fac carieră internaţională versus un român care “fără număr, fără număr” a distrus credibilitatea finanţelor publice româneşti, atât cât era ea. Vineri, 27 martie, când lumea era ocupată să afle noutăţi despre colecţia de tablouri şi lingourile de aur ale lui Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanţe, îngropate prin pereţi, prin duşumea şi prin “cavouri”, pe piaţă a apărut ştirea că un executiv român este propus să fie membru al boardului ING chiar de la Amsterdam, nu de la Bucureşti. Un grup financiar internaţional, cu active de aproape 1.000 de miliarde de euro (tot sistemul bancar românesc are 80 de miliarde de euro) îi propune unui român ca din experienţa lui, acumulată în timp, să facă parte din echipa de Consiliu de Supraveghere care să-i valideze şi să-i aprobe strategia de piaţă, de expansiune, de investiţii etc. Un alt român, Marcel Cobuz, este desemnat să se ocupe la Paris de integrarea Lafarge Holcim, cea mai mare tranzacţie mondială din domeniul construcţiilor. El trebuie să finalizeze o tranzacţie de 40 de miliarde de euro, navigând între toate orgoliile din management şi acţionari. Un român. În acelaşi timp, la Bucureşti, procurorii DNA prezentau colecţia de tablouri atribuită lui Darius Vâlcov, aflat în arest la domiciliu de la mijlocul săptămânii. Acuzaţia procurorilor este că tablourile sau lingourile de aur găsite într-un seif au fost cumpărate de fostul ministru al Finanţelor din mita pe care a primit-o – vreo 2 milioane de euro – de la Theodor Bernea, patronul de la Tehnologica Radion, pe când era primar al oraşului Slatina. Cum să promovezi în rândul românilor sau în afară , în cercurile politice şi financiare faptul că Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, ajunge în boardul ING, când comoara şi povestea suculentă a lui Vâlcov unde îşi ascundea banii bate tot? Chiar noul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, este îndemnat de presă să declare acum ce are, înainte să i se descopere de procurori. Este o glumă amară care arată cum sunt priviţi din start cei care ocupă funcţii administrative de top în stat. Integral pe ZF.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata 😀
o zi buna tuturor.
salutare, @ziggy, @sare 🙂
sa ne traiasca noii ministri cinstiti…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19783645-klaus-iohannis-semnat-decretele-numire-pentru-eugen-teodorovici-marius-nica.htm
Klaus Iohannis, a semnat luni, 30 martie, Decretul prin care Eugen Orlando Teodorovici este revocat din functia de ministru al Fondurilor Europene. Totodata, presedintele a semnat Decretul prin care se acesta este numit in functia de ministru al Finantelor Publice, informeaza un comunicat al Cotroceniului. Presedintele a semnat si Decretul prin care se numeste in functia de membru al Guvernului Marius Nica, ministru al Fondurilor Europene.
http://www.flux24.ro/acuzatii-grave-ministrul-desemnat-al-fondurilor-europene-racolat-jurnalisti-pentru-serviciu-secret/
mie mi se par la fel de grave si acuzatiile lui Cristian Sima! 🙂
“Cătălin Predoiu:
“Respectul meu pentru cei care au protestat ieri seară împotriva acelor senatori care au votat contra justiţiei în cazul Şova. Ei dovedesc curaj şi responsabilitate. Sunt solidar cu ei. Poate că e momentul ca toţi oamenii politici care doresc o schimbare reală în viaţa noastră publică să iasă în stradă.”
Catalin, nu ai inteles cum sta treaba. Oamenii ies in strada ca toti oamenii politici sa plece, nu ca sa vina linga ei in strada. Multi isi doresc chiar sa “ajungeti pe strazi”. Ati avut o sansa timp de 25 de ani. Ai avut sansa sa fii la butoane aproape 5 ani. Atunci trebuia sa va curatati, acum e prea tirziu. Cind ai lasat ministerul de mina Alinei Bica trebuia sa iesi in strada. O sa-mi spui ca nu ai stiut ce face, o sa te cred. Dar erai acolo sa stii, nu sa delegi si sa te speli pe miini.Cind te intrebam daca nu ti-e frica ca la licitatiile de la minister se fura imi spuneai ca ai delegat tot si nu te intereseaza. Cind ti-am spus sa te intilnesti cu cineva care sa-ti spuna ce se intimpla ai refuzat. Cind mi-ai adus clienti cu bani murdari te-ai spalat pe miini. Atunci trebuia sa iesim in strada, si tu, si eu. Atunci stateai drepti in fata lui Basescu, acum in fata lui Klaus. Ca sa se schimbe ceva avem nevoie de oameni noi, cu boase noi, oameni care sa stie sa spuna NU chiar si lui Dzeu. Noi doi suntem compromisi. “Puteti sa-l pacaliti pe unul mereu, puteti sa ne pacaliti pe toti o data, dar nu veti putea sa ne pacaliti pe toti mereu”
Catalin, de data asta Alina Bica va fi doamna ghorghiu, bica te-a compromis cu manda, de data asta va fi in plin. Si inca un sfat, nu poti sa conduci o tara luind salariu de la cei ce asculta o tara intreaga”
(https://www.facebook.com/cristian.sima.315/posts/632337680230426)
Buna ziua,
intr-o tara normala dupa cele doua provocari trebuia in secunda doi sa se lase cu o chemare a Ambasadorului si cu demisia lui Dusa.
Refuz sa ma gandesc ce o sa fie dupa deschiderea Centrului Cultural Rusesc 🙁 Era singurul lucru care lipsea din Bucurestiul anului 2015. Un mod simplu de a introduce omuletii verzi in decor.
Oare vor primi sediul in care au functionat inainte de 1990? Din amintiri era langa Inter unde functioneaza acum ARCUB.
Buna ziua,
Am vazut ceremonia depunerii juramantului. Iohannis n-a spus nici un cuvintel, doar fiecarui nou ministru i-a soptit ceva printre dinti, apoi a plecat. Fara sampanie, fara sa dea mana cu toti cei prezenti!
Parea suparat, cu colturile gurii cazute, ca emoticonul ala planginos!
http://www.stiripesurse.ro/noii-ministri-de-la-finante-si-fonduri-europene-au-depus-juramantul_951392.html
http://www.reportervirtual.ro/2015/03/s-a-intamplat-tvr-a-pierdut-meciurile-de-la-euro-2016-competitia-va-fi-transmisa-de-dolce.html
astia trebuie desfiintati. platim taxa radio tv pentru nimic .
tvr2 are emisiuni foarte bune!
Salutare!
Pledoaria lui nea Anton, alias Tari fii barbat, e distrusa cu probe!
Asa cum am spus: S-o va lua si Tari!
“Ceea ce uita acest individ ajuns al doilea om in stat prin mila lui V.V.Ponta, fara partid, fara identitate politica si fara onoare, e ca a incalcat art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.172 din regulamentul Senatului, pe care le invoca cu propria-i manuta, atunci cand a publicat in Monitorul Oficial alte hotarari , si anume, de începere a urmaririi penale în cazurile :
– Ecaterina Andronescu – cu 72 de voturi „pentru“, 62 „împotriva“ şi o abţinere
– Serban Mihailescu – cu 77 de voturi “pentru” ,51 “impotriva” si o abtinere
– Ion Ariton -cu 77 “pentru”, 52 “impotriva”, 8 abtineri
Toate sunt publicate in Monitorul Oficial.
– Sova Dan-Coman – 79 de voturi “pentru”, 67 “împotrivă” şi 5 anulate
Hotarare neadoptata, nepublicata, deci inexistenta asa cum spune Tariceanu.
Cum procedam Calin Anton Constantin Popescu-Tariceanu, ia fa bine de explica in fata unui procuror si nu pe la televiziunile mogulilor, cand a incalcat Senatul legea , atunci sau acum pentru Sova , bunul prieten al lui Ponta ?” (politicata.wordpress.com)
bunä,
acest manechin rosu,, nu a fost niciodatä liberal, s-a ascuns cä dädea bine , ca liberal,
aceastä perversiune a lui Täri.oricum trebuie urgent debarcat, a fäcut mult räu mizerabilul.
Se pregateste o noua “martze neagra”!
http://www.hotnews.ro/stiri-19779480-exclusiv-atac-codul-procedura-penala-cum-vor-scape-cativa-senatori-psd-corupti-catuse-arest-mandatul-aducere-maximul-prevazut-modificarile-propuse-fiind-arestul-domiciliu.htm
Pentru un caz asemanator, in 2008, legat de insultarea/amenintarea unui editorialist/jurnalist, de catre un oficial al unei ambasade cei din media s-au mobilizat si au intervenit (solidar).
Nu cred ca aceasta speta trebuie solutionata de presedentie, ci de un omolog institutional MAE .
http://victor-roncea.blogspot.ro/2008/11/ambasadorul.html
E drept, atunci au existat mai multe voci comune. Romania Libera, desi incriminata, am remarcat ca s-a rezumat la a prezenta situatia, fara nicio alta pozitie oficiala.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19784160-ministerul-externe-considera-jignirea-autorilor-contributors-catre-ambasadorul-rus-nu-este-acceptabila-principiul-libertatii-expresie-presei-trebuie-fie-absolut-intr-societate-democratica.htm
Buna ziua!
Avem in sfarsit si o reactie a MAE: comunicat pus convocarea reprezentantilor ambasadei Rusiei. (stire hotnews)
are salariul mai mare decat seful statului, cat despre bonus……………..
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-19784597-directorul-general-transgaz-are-pentru-2014-bonus-anual-1-47-milioane-lei.htm
Salut
Doau divizii au fost create de URSS cu prizonieri , traseisti ( notiune adaptata la timpurile moderne) romani . Sovietizarea armatei va cunoaste culmi fara egal cind spionul sovietic Bodnaras va ajunge ministru apararii .
Dupa “epurarea” armatei de cadrele ostile noului regim ( care impuscat , care la canal , care disparut pur si simplu) criza de ofiteri va fi atit de mare incit Bodnaras va face din zeci de mii de tarani cu 4 clase , viitorii ofiteri , colonei si generali a armatei romane .
Restul de scolarizare la “comasati” .(termenul acelor timpuri)
3 luni pentru a termina cei 8 ani de scoala obligatorie si alte 3 luni pentru a absolvi liceul . Dupa care marete academii sovietice (ulterior romanesti).
Cit a influentat aceasta politica de cadre istoria armatei , se va vedea in decembrie 1989 .
Unica armata comunista care a tras in propriul popor . 🙁
Inclusiv azi se tine secreta lista marilor colonei/generali din 1989 dar cu doar 4 ani de scoala .
PS . In divizia Tudor Vladimirescu am facut si eu armata ca militar in termen . La regimentul 1 mecanizat din Bucuresti , strada Antiaeriana . Adica UM 01210 . 🙂
Ce timpuri tovarasi , ce amintiri . 🙂
Bine ca nu ne atacau americanii ca ne omoram singuri-singurei si fara ajutorul nimanui . 🙁
Salve , pai fii acelor colonei/generali au ajuns dupa 89 “mari” oameni de stat ( cu foarte , foarte multi fani ) 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19784620-termen-nou-dosarul-referendumul-8-aprilie-unii-martori-inculpati-vor-audiati-din-nou.htm
e bine ca se reaudiaza, sa nu existe motive de contestarea aspectelor de legalitate.
omu’ are tupeu cat cuprinde : http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19784603-traian-basescu-reactie-depunerea-juramantului-catre-eugen-teodorovici-punct-vara-lui-2012-inainte.htm
posibil sa fie adevarat ce zice . dar sa se uite in oglinda intai si sa si aminteasca cum a numit domnia sa toata familgia lui ponta in functie cheie ale statului . noroc ca s au terminat gradele ca altfel general izmana ajungea maresal . si cand vorbeste de vara lui 2012 sa o intrebe pe udrea cu cine facea afaceri , ea si barba’su . apoi sa “deseneze” pe fb ce-i mai trece prin cap .
cred ca ar trebui sa existe o limita in modul in care Traian Basescu critica numirile facute de Iohannis. Exista o sumedenie de numiri facute de Basescu care ar fi trebuit respinse si nu au fost, din motive din cele mai “rezonabile”. Sa dau cateva exemple de “reevaluare”: Cazanciuc, Melescanu, Nitu. Sigur ca, luate individual, fostul Presedinte ar gasi la fiecare cate un motiv circumstantial care sa justifice numire. Insa cand te uiti un urma, vezi un lung sir de numiri si cred ca doar 2 sau 3 respngeri de posibili ministri catastrofali. Mai usor cu intransigenta cand i-ai reevaluat pe Canzaniuc, Melescanu si Nitu!
Ponta, prima numire 🙁
http://politeia.org.ro/editoriale/eternii-si-fascinantii-colectionari-pesedisti-de-tablouri-pregatesc-un-nou-atac-la-justitie/36576/
E chiar ironic ambasadorul rus, cica “rațiunea și moralitatea societății romănești vor prevala” 🙂 Deci asta ne injura, se urca cu bocancii etc dupa care ‘hai bre, ca sinteti fini, nu-i asa?’
Eu cred ca rusii au vazut ca sintem varza, ca de 25 de ani ne ocupam cu nimicuri (frecam menta cu furtisaguri si furat caciula), nicidecum chestii serioase – sa luam Basarabia, tezaurul inapoi. Si ce-a zis? Ia sa-i pun pe astia la clocot mic cu un text la caterinca.