Revista Presei – 30 martie.”Da, noi avem producție agricolă mare, în 2021 am fost pe primele locuri în Europa. Dar nu avem industrie alimentară. Adică nu avem capacitatea prelucrării. De aici pierdem foarte mult, aruncăm pe câmp. Iar 70% din mâncarea de bază, nu somon fume sau icre negre, este din import. Deci prețurile mari din exterior vor veni și în România. Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import.”
30/03/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 30 martie! In regiunea Muntenia, temperatura maximă va fi de 18/25 gr C, în timp ce temperatura minima va fi de 6/11 gr C. În regiunea Dobrogea, temperatura maximă va fi de 14/23 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 8/11 gr C. În regiunea Transilvania, temperatura maximă va fi de 15/19 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 1/8 gr C. In regiunea Moldovei, temperatura maximă va fi de 18/23 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 4/10 gr C. În regiunea Oltenia, temperatura maximă va fi de 18/23 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 5/10 gr C. În regiunea Banat, temperatura maximă va fi de 18/20 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 7/11 gr C, În regiunea Crisana, temperatura maximă va fi de 16/19 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 5/9 gr C. În regiunea Maramures, temperatura maximă va fi de 16/18 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 5/8 gr C. In Bucuresti vom avea un cer senin; temperatura maximă va fi de 23 gr ziua, în timp ce temperatura minimă va fi de 10 gr C.
“Am scăpat de restricții”: 10 ore de așteptare în camera de gardă a spitalului de pediatrie. “Din 100 de copii, 101 au aceleași probleme: tuse, febră, frisoane. Oare ce sa fie?” La două săptămâni de când restricțiile anti-COVID au fost înlocuite de recomandări, tot mai mulți copii ajung la camerele de gardă ale spitalelor cu simptome de tuse, febră, frisoane. Cel mai mare spital de copii din București, a fost extrem de aglomerat în ultimele zile. După triaj, cei mai mulți copii au fost nevoiți să aștepte și câte 10 ore ca să ajungă să fie consultat de un medic pediatru. “Am scăpat de restricții. Aceasta este camera de gardă de la spitalul Grigore Alexandrescu din București. Din 100 de copii, 101 au aceleași probleme (tuse, febră, frisoane). Oare ce sa fie?….. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu a explicat pentru Ziare.com de ce este atât de mare aglomerație la camera de gardă. ”Ne confruntăm cu trei virusuri, gripal, rotavirus (simptomatologie digestiva) și coronavirus. La UPU se prezintă 340-350 de copii într-o gardă (24 de ore). Dintre aceștia, 200 sunt pediatrici. Iar dintre aceștia, aproximativ 10% necesită internare. Peste 20 de copii sunt internați într-o gardă”, a explicat dr. Raluca Alexandru. Medicul a precizat că predomină cazurile de gripă. Integral: https://ziare.com
Cu „mare probabilitate”, o variantă de Covid mai periculoasă decât Omicron va lovi în următorii doi ani Sir Chris Witty, medic-șef al Regatului Unit („chief medical officer”) a făcut această declarație într-o conferință pe teme de sănătate publică la aniversarea a doi ani de la istorica declanșare a carantinei, adăugând că nu este exclusă instituirea de noi restricții. El a spus că „mai avem cale lungă de făcut” din cauză că virusul – care acum provoacă un risc de deces comparabil cu gripa – va produce „noi surprize” și va fi cu noi „tot restul vieții”. Provocările variantei actuale „nu sunt de fel banale”, iar apariția unui germen mai periculos va „modifica semnificativ balanța riscului”. Dar alți experți au insistat în mod repetat că cele mai negre zile ale pandemiei sunt de domeniul trecutului, iar virusul va evolua în timp spre un patogen al răcelii. Omicron a izbucnit în noiembrie cu recorduri de transmisibilitate, estimările fiind că unul din 15 britanici a fost infectat în vârful din iarnă. Dar ratele imense de imunizare și natura mai blândă a virusului i-au atenuat impactul, decesele legate de Covid fiind de cel mult 300 zilnic, nivel egal cu cel al unei gripe agresive, dar doar o fracțiune din cel atins în primele două valuri. Spitalele nu au fost copleșite, nici secțiile de terapie intensivă. Și profesoara Devi Singhar, expertă în sănătate publică la universitatea din Edinburgh, a spus că nu crede că „virusul se va pierde prin fundal” prea curând. Într-adevăr, numărul săptămânal de spitalizări a fost aproape de un nou record din cauza variantei BA.2, care a devenit dominantă în regat. Integral: https://www.hotnews.ro
Beatrice Mahler, despre riscul ca pacienții să rămână fără mâncare în contextul scumpirilor: ”Meniu de 11 lei, simplu, sărac în vitamine” FOTO ….. Medicul a atras atenția că, în urma scumpirilor, furnizorii ar putea refuza să mai livreze marfă, întrucât preţurile din acordurile-cadru nu mai corespund pieţei. ”În spital, din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, regim comun, trebuiesc asigurate 3 mese/zi. Nici măcar nu visăm la ceea ce ar trebui să fie normalul, adică pacientul să îşi aleagă meniul dintr-o varietate de preparate. În România, în spitalul public, pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu (11 lei / 3 mese), repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este un răsfăţ de care are parte uneori, foarte rar, pacientul cu tuberculoză. Mâncarea din spital rămâne un subiect veşnic de actualitate, pentru că fără o alimentaţie corespunzătoare pacientul nu se poate face bine”, a scris Mahler pe Facebook, unde a postat și imagini cu mâncarea primită de pacienți. Medicul apreciază că anul 2021 a adus o ”schimbare” – Hotărârea 470/21.04.2021 creşte suma alocată pentru un bolnav, cu un leu. ”Poate unii dintre voi îmi veţi spune că există soluţia fondurilor proprii, dar un spital COVID, un spital care tratează pacientul cu tuberculoză, un spital public subfinanţat cronic, cum să realizeze venituri proprii? Aşa că meniul zilnic se face din cei 11 lei alocaţi de stat fiecărui bolnav din spital. E greu, nu mă plâng, dar nu pot să nu mă gândesc cu înfrigurare la GREUL care urmează…”, a mai scris managerul de la ”Marius Nasta”. Medicul subliniază că alimentele se scumpesc de la o săptămână la alta, de la pâine, la legume, la carne…..”Vă întreb pe voi, din 11 lei/zi puteţi asigura acasă trei mese?”, a adăugat Beatrice Mahler. Integral: https://ziare.com
Tribunalul Iași dă dreptate Camerei de Conturi în disputa dintre ADI Euronest și Consiliul Județean Iași: Spitalul mobil de la Lețcani, o investiție ilegală / Se impută un prejudiciu de 64,9 milioane lei / Decizia nu e definitivă …. Procesul intentat de ADI Euronest contesta rezultatele unui control efectuat de Camera de Conturi în iulie 2020. La acea dată, inspectorii financiari au aplicat o amendă de 60.000 lei şi au stabilit un prejudiciu cert de 64,9 milioane lei, reprezentând întreaga valoare a contractului de construirea a Spitalului mobil de la Lețcani, ridicat pentru pacienții Covid. Decizia Tribunalului nu este încă definitivă, dar, dacă aceasta va fi confirmată şi de instanţa superioară, Consiliul Județean Iași va fi pus în situația de a mai plăti o dată investiția de aproape 70 de milioane de lei. Camera de Conturi a identificat în iulie 29020 mai multe probleme legate de această investiție: Caietul de sarcini nu ar fi cuprins caracteristicile tehnice necesare pentru a prezenta exact cerinţele CJ, ceea ce ar fi permis o evaluare subiectivă. De asemenea, evaluarea ofertelor a fost făcută defectuos, unele oferte fiind respinse pentru neconformităţi pe care le avea însă şi oferta câştigătoare. S-au făcut plăţi parţiale fără respectarea clauzei contractuale de bază, respectiv punerea în funcţiune a spitalului. Inspectorii au reproşat şi faptul că atribuţiile fiecărui membru al comisiei de evaluare a ofertelor nu au fost stabilite detaliat, astfel încât devenea imposibilă eventuala tragere la răspundere a cuiva. Integral: https://www.g4media.ro
România în criză. Ce ne așteaptă și cum putem ieși? “Riscăm să ne blocăm pe termen lung, dacă nu facem saltul”- Interviu Suntem într-o criză economică cu totul specială și foarte serioasă pe care nu o conștientizăm la dimensiunea ei. România este vulnerabilă, iar lecția istorică de învățat este că șansa noastră de a fi o țară dezvoltată e agricultura, o resursă cu mult mai importantă decât gazul din Marea Neagră. Modul de a valorifica agricultura este industria alimentară, spune prof. univ. dr. Mircea Coșea…. “Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import. Iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini”. Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum, spune prof. Coșea. Riscăm să ne blocăm pe termen lung, dacă nu facem saltul spre o altă structură a economiei. Saltul putea fi făcut prin PNRR. Suntem în criză economică? Da, e o criză cu totul specială pe fundalul unei schimbări profunde a modelului global de funcționare și dezvoltare a economiei mondiale. Se schimbă raporturile de forțe. La nivelul individului se simte criza de la raft, dar în substrat e una de sistem, care nu văd cum se va rezolva. În locul unei reașezări economice, au apărut și elementele de natură militară care schimbă cu totul datele problemei. Nu e numai o invazie la nivel local într-o țară sau alta. Este un atentat la 35-40% din circuitul de materii prime și alimente al lumii. E o criză foarte serioasă pe care nu o conștientizăm la dimensiunea ei. Tot încercăm să reparăm pe ici, pe colo, să cosmetizăm niște costuri, dar problemele sunt structurale și niciunde nu se iau masuri, nu se întrevede o metodă de ieșire…. Țările dezvoltate duc capital în Asia-Pacific, unde creează locuri de muncă și suntem într-o pace economică generală. Dar există zone în care modelul capitalist a fost „altoit” cu niște măsuri foarte statale. Așa cum a făcut China un capitalism comunist. Supremația economică și tehnologică a celor care au trimis capitalul acolo a fost pierdută în favoarea celor care au folosit know-how-ul în propriul lor interes. Nu mai este fabricat în China, ci este fabricat de China. Obama nu a avut puterea să intervină la Organizația Mondială a Comerțului, unde China nu prea respecta regulile comerțului liber, Trump a făcut-o pentru a păstra leadershipul Americii. Iar UE nu a putut să țină pasul și a rămas pe dinafară. Și-a propus lucruri utile, generoase, dar greu de realizat: green deal și digitalizarea. De ce așa greu de realizat? Pe de-o parte, pentru că modelul de dezvoltare a Europei, condus de Germania, se baza pe energie foarte ieftină de la Gazprom. Competitivitatea era asigurată, pentru că în costuri energia reprezenta foarte puțin. Pe de altă parte, nu toate țările UE au același nivel de dezvoltare și nu pot suporta tranziția rapidă de la energia bazată pe cărbune la cea regenerabilă sau verde. Ceea ce a devenit și mai evident în timpul războiului din Ucraina. Europa încearcă să găsească mijloace de rupere a dependenței de Rusia. Este extrem de dificil și sunt extrem de circumspect, chiar pe termen mediu. Gazul lichefiat american nu rezolvă problema, energia nucleară costă foarte mult. E un blocaj. Am dat cu 15 ani înapoi, toți ne anunță că va fi foarte greu, chiar penurie de mâncare, dar nimeni nu are soluții. Suntem doar la începutul crizei și ea se va agrava? Da, pentru că a mai apărut un lucru periculos. Aproape 30% din cantitatea de cereale pe care o mănâncă planeta venea din Rusia și Ucraina și mergea mai ales în Asia și nordul Africii, unde va fi foarte greu de suplinit această piață. De aici un pericol de migrare economică. Milioane de oameni vor încerca să scape de acolo spre o zonă mai bună, în condițiile în care și așa Europa face greu față migrației ucrainene. Prețurile alimentelor de bază urcă, din factori care acționează de mai mult timp, și nu e nicio garanție că vor putea fi stabilizate. Într-o societate bazată pe consumerism, în care fast-food-ul consumă cantități enorme de alimente de bază, făină, ulei, carne, resursele nu sunt pe măsura cererii. Oamenii vor fi forțați să-și schimbe comportamentul de consum, vor consuma mai puțin, pentru că prețurile vor fi mari și anumite categorii ale populației nu vor avea acces. Chiar dacă va fi o creștere a producției alimentare în anumite zone, ea nu va fi pe baze naturale, pentru că nu se mai poate. Vom merge spre o alimentație semiartificială și o depreciere a calității vieții. Asta e direcția, chiar dacă pare apocaliptică….. Da, noi avem producție agricolă mare, în 2021 am fost pe primele locuri în Europa. Dar nu avem industrie alimentară. Adică nu avem capacitatea prelucrării. De aici pierdem foarte mult, aruncăm pe câmp. Iar 70% din mâncarea de bază, nu somon fume sau icre negre, este din import. Deci prețurile mari din exterior vor veni și în România. Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import. Ar trebui să facem în așa fel încât prelucrarea în țară a resurselor agricole să fie din ce în ce mai mare, mai bună. Adică pe piață să apară mărfuri românești care să micșoreze importurile, dar și prețurile. Importul acesta imens de mâncare e o vulnerabilitate, iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini. Ei nu pot fi obligați să piardă profitul acum, când prețurile cresc foarte mult, pentru că statul dorește să aibă o rezervă pentru anul viitor. Cât timp statul nu e jucător pe piața cerealelor, nu are cum să determine ceva. Degeaba avem excedent, cât timp el poate fi vândut oricând și nu poți condamna pe nimeni, asta e piața. Deci România este vulnerabilă, iar lecția istorică de învățat este că șansa noastră de a fi o țară dezvoltată e agricultura. E o resursă cu mult mai importantă decât gazul din Marea Neagră. Iar modul de a valorifica agricultura este industria alimentară. Astfel încât România să producă cu valoare adăugată mare. În loc de grâu să vândă panificație, în loc de porumb, să vândă carne de porc….. Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum. Am intrat într-o perioadă care se numește capcana venitului mediu. Asta înseamnă că nu mai poți mări venitul populației pe cap de locuitor, dacă nu faci schimbări structurale. …… Atunci când vedem că prețurile la carburanți cresc în acest fel, iar România este pe primele locuri în Europa la achiziția de automobile scumpe, înseamnă că sursele sunt altele decât veniturile normale ale populației. Există o economie nefiscalizată încă mare. Mă întreb demult dacă statul știe și nu poate sau nu vrea să facă ceva. Este posibil să fie o supapă de supraviețuire. Noi mai avem și o stratificare a populației care a mai existat doar în America latină prin anii ’50. Adică o clasă socială subțire – nu cea mijlocie, e tot mai mult apăsată în jos – trăiește din ce în ce mai bine prin sifonarea unor fonduri ori bugetare, ori europene. Fără economia neagră nu se explică aceste cheltuieli. Integral: https://spotmedia.ro
Explozia prețurilor sporește temerile legate de recesiune. Care este principalul pericol văzut de economiști Inflația se afla la niveluri istorice în lume încă înainte de declanșarea războiului din Ucraina, din cauza exploziei prețurilor din zona energie și combustibili și a politicilor financiare de susținere a economiilor și populației în timpul pandemiei de coronavirus, așa-zișii bani din elicopter. Războiul nu a făcut decât să se amplifice efectele negative rămase în urma pandemiei, prelungirea perioadelor de întrerupere a lanțurilor de aprovizionare, penuria și o nouă explozie a prețurilor pentru gaze naturale, petrol și combustibilii, pe fondul restricțiilor internaționale impuse Federației Ruse. Pericolul unui șoc din partea cererii Astfel, prețurile pentru cele mai importante produse, atât pentru populație, cât și pentru activitatea economică, cum ar fi alimentele, combustibilii, metalele, materialele plastice și îngrășămintele chimice pentru agricultură au ajuns la niveluri pe care din în ce mai puțini își permit să le plătească. Prin urmare, există pericolul real al unui șoc din partea cererii asupra economiei globale, adică exact ce au încercat să evite măsurile de sprijinire a populației prin ”banii din elicopter” acordați în timpul pandemiei, scrie Bloomberg..… Clasa medie nu scapă de probleme Fenomenul se petrece atât la scară macro, cât și micro: nivelul prețurilor gazelor naturale îi fac pe mulți operatori economici din toată lumea să își reducă sau chiar oprească activitatea, companiile de transport sunt grav afectate de prețul combustibililor, ceea ce pune noi presiuni pe lanțul de aprovizionare. De cealaltă parte, consumatorii persoane fizice folosesc din ce în ce mai puțin automobilele personale, merg din ce în ce mai rar la restaurante (care abia începeau să respire după restricțiile din pandemie), cumpără alimente tot mai ieftine și de proastă calitate, în încercarea de a-și reduce cheltuielile. Nici clasa medie din țările dezvoltate nu este ferită de presiunile uriașe aduse ce costurile cu energia, combustibilii și alimentele, ceea ce poate aduce o schimbare radicală în obiceiurile de consum: mai puține vacanțe internaționale, mai puține gadgeturi scumpe achiziționate, mai puține ieșiri în oraș…..Cel mai acut pericol, în Europa Directorul Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a declarat recent că există risc de recesiune în multe din economiile lumii, menționând că, deși mai puțin de prognoza inițială de 4,4%, economia globală va înregistra o creștere în 2022. Pericolul este mai acut în Europa, unde prețul facturilor de energie a fost scăpat de sub control, din cauza dependenței de gazul rusesc, iar nivelul de trai al populației din multe țări europene a ajuns la limite minime nemaiîntâlnite de zeci de ani. Astfel, prețurile la gaze naturale sunt de șase ori mai mari decât în urmă cu un an, iar la electricitate de aproape cinci ori mai mari. Integral: https://ziare.com
Incendierea câmpurilor: cum își arde România resursele care ar putea fi folosite pentru producția de energie Ca în fiecare an, și în 2022 sute de fermieri români respectă “tradiția” de a arde resturile vegetale de pe câmp. Pe lângă pericolul major al incendiilor scăpate de sub control, această practică creează probleme de sănătate prin inhalarea fumului nociv. Mai mult: o resursă ce ar putea fi utilizată pentru obținerea de energie este pur și simplu distrusă prin ardere. În timp ce sute de localități se încălzesc grație unor proiecte de pe bază de biomasă și biogaz, în timp ce mii de fermieri din Europa centrala și de vest își transformă resturile vegetale în energie electrică și termică, în Romania încă nu există un cadru legislativ adecvat și nici o practică comercială pentru utilizarea acestei resurse…..Un expert european ajunge în București Este ingrijorat pentru faptul că România are multe procese deschise la Curtea Europeană de Justiție pentru problemele de mediu, în timp ce cetățenii săi își ard resursele la propriu, plus că se expun la risc de de dezvoltare a unor boli precum cancerul. La Minister / conducerea politică Expertul cere o întâlnire cu ministrul în funcție, dar este întrebat cu ce partid ține. Pentru că expertul nu ține cu nici un partid, este trimis la cineva din conducerea politică, dar nu la ministru. Este primit, i se spune că totul este în regula și ca știe și ministrul problema și acum sunt pregătite solutii. Cand expertul pune întrebari mai precise și vorbeste despre directive europene, studii etc, personajul din conducerea politică îi spune că subiectul nu cade în sarcina lui. “Mai bine încearcă la colegii noștri, experți de la minister”. La Minister / experți…. Doamna director îi răspunde că nu a primit un ordin politic pentru asta. “Le-ati explicat problema celor de sus?” mai intreaba intreaba expertul. “Bineinteles, dar uite ce scrie aliniatul 7, din paragraful 14, din articolul 21…” “Doamna, de ce alegeti sa ignorati cele 10 sugestii clare pe care le-ați primit și căutati o virgulă ca să nu faceți nimic?” “Nu stiu, nu sunt eu de vina. Oricum nici fermierii nostri nu vor astfel de lucruri. Mergeti la ei”. La majoritatea fermierilor Expertul găsește un reprezentant al fermierilor din România și îi transmite că arderea deșeurilor vegetale pe câmp crește riscul de îmbolnăvire. “Există studii publicate care arată că arzând deșeurile agricole pe câmp, riscați să vă îmbolnăviți grav, vă expuneti la dioxine și pe voi și pe copii voștri și pe cei care mănâncă produsele!” – “Habar nu ai ce vorbesti! Noi asa stim de la bunicii nostri si asa facem si acum! Nu te cred. Noi așa economisim bani, avem grijă de culturile noastre”. – “Dar dacă ați fi produs energie electrica și termică cu resturile voastre vegetale, v-ați fi protejat sănătatea, ați fi economisit bani, ați fi avut gratis energia pe care o plătiți astazi, ați fi avut îngrășăminte de folosit… voi va ardeti resursele la propriu și vă și îmbolnăviți!”… La vânzătorul de îngrășăminte Expertul îi explică situația și vânzătorului de îngrășăminte, dar acesta nu are timp și îi răspunde pe scurt: “Două treimi din clienții mei nu urmează sfaturile de utilizare date de noi. Sunt mulți care pun cantitățile după ureche, iar tu vrei să le explici lor că de acum încolo nu mai trebuie să ardă resturile?” Înapoi la minister Expertul se duce înapoi la minister, vorbește cu altcineva din conducere: “nu suntem noi de vină! Noi încercăm să ajutăm! Dar nu avem vreo sugestie de la oamenii de știință, de la facultăți”. La facultate Profesorul universitar îi explică expertului că “Noi am spus și scris totul de o sută de ori, poate chiar și o mie de ori. De ani întregi le cerem să facă ceva concret despre asta, cu reguli clare, să protejăm mediul înconjurător și să salvăm miliarde de euro pentru România. Nu știu ce să mai zic. Poate încercați și la asociația de profil”. La Asociația Română de Biomasa și Biogaz Expertul european ajunge și la o discuție cu subsemnatul. “Cred că lumea mă ia peste picior. Cum adică nu faceți nimic din ce propune Europa? Pierdeți bani, resurse și vieți”. – “Lăsați că avem un proiect de lege în Parlament și vom rezolva și asta. Nu sunt oameni rpi, pur și simplu trebuie încă o rundă de explicații”…..Din 2012, tot sectorul nostru (de energie pe Biomasa și Biogaz) încercăm să le explicam românilor că resturile vegetale și forestiere, deșeurile din supermarketuri, din fabricile alimentare și cele municipale reprezintă o sursă de venit. Integral: https://www.g4media.ro
Poluarea aerului poate cauza boli autoimune. Crește riscul de artrită și lupus, dar nu numai Expunerea pe termen lung la poluare predispune la boli autoimune, așa cum sunt artrita, lupusul și boala Crohn, arată un studiu recent. Expunerea la particulele din poluare a fost deja legată de accidente vasculare cerebrale, cancer cerebral, avorturi spontane și probleme de sănătate mintală, așa după cum au raportat mai multe studii anterioare. O cercetare din 2019 a concluzionat că aproape fiecare celulă din organism ar putea fi afectată de aerul poluat. Acum, cercetătorii de la Universitatea din Verona au descoperit că expunerea pe termen lung la niveluri ridicate de poluare a aerului este asociată cu un risc cu aproximativ 40% mai mare de artrită, un risc cu 20% mai mare de boli inflamatorii intestinale, cum ar fi Crohn, și un risc cu 15% mai mare de boli ale țesutului conjunctiv, cum ar fi lupusul. Studiul, publicat în revista RMD Open, s-a bazat pe dosarele medicale a 81.363 de bărbați și femei dintr-o bază de date din Italia, aceștia fiind inclusiv monitorizați timp de patru ani. Aproximativ 12% au fost diagnosticați cu o boală autoimună în această perioadă. În cadrul cercetării, fiecare pacient a fost legat de cea mai apropiată stație de monitorizare a calității aerului prin intermediul codului poștal rezidențial. Studiul citat de The Guardian a analizat expunerea medie pe termen lung la particule fine, produse de surse precum vehiculele și centralele electrice. Integral: https://spotmedia.ro
Cine sunt cei opt lideri USR care au speriat propriul partid. De ce pledez pentru scindare …. USR-ul a devenit indiscutabil partidul domnilor Barna, Botoș, Drulă, Ghinea, Moșteanu, Mihaiu, Mălureanu și Viziteu. Un partid care nu are astăzi niciun potențial de creștere. Nu știu pe nimeni, dar chiar pe nimeni care să-și dorească să ajute dezinteresat partidul celor opt și care să poată să aducă un plus în ceea ce privește numărul de votanți. Problemele cumulate ale celor opt fac practic imposibilă creșterea partidului. Metoda de recrutare pe baza împărțirilor de funcții și-a atins limitele, iar o parte dintre cei opt sunt, pe termen mediu și lung, mai degrabă un balast decât un ajutor pentru partid. Ințelegeri cinico-pragmatice Facțiunea „nicușoristă” în organul de conducere al USR, Biroul Național, este reprezentată de Silviu Dehelean și Stelian Ion. Mai sunt și câțiva „moderați”, printre care Năsui și Prună. Toți au făcut o înțelegere cu facțiunea celor opt, deși în mod evident încredere nu există mai deloc între ei. Înțelegerea este una cinico-pragmatică, deoarece le „asigură” acestora viitoarele posturi de parlamentari sau europarlamentari. Autobuzele (metoda prin care se controlează o filială prin aducerea unui număr îndeajuns de mare de votanți loiali la momentele potrivite) destoinic organizate în special de domnul Botoș s-au dovedit a fi foarte eficace sub conducerea celor opt și sunt o amenințare pentru parlamentarii care îndrăznesc să se opună liniei decise de această grupare. …. Apariția unui partid nou pe aceeași nișă poate lejer să înjumătățească scorul USR-ului și, eventual, să împingă partidul în afara Parlamentului, terminând cariera politică a multora dintre ei. Fără ranga de la minister, domnul Drulă nu are cum să facă mare lucru. Domnul Barna este deja un om politic mort. Lipsă de încredere endemică În general, pentru a ieși dintr-o criză de acest fel, partidele au nevoie de o reformă serioasă. Reforma USR-ului este nu numai improbabilă, dar și imposibilă în acest moment, indiferent de cât de bun manager sau bine intenționat ar fi domnul Drulă. Sunt multe punți pe care el și cei șapte din jurul lui le-au ars. Lipsa de încredere în interiorul partidului este endemică. Greșelile făcute de echipa celor opt îi face pe aceștia foarte vulnerabili, iar recunoașterea acestor greșeli poate avea un efect catastrofal asupra partidului din cauza amestecului explozibil de idealism și pragmatism cinic al unei importante părți a susținătorilor celor opt. …. Adoptarea metodelor partidelor vechi a fost făcută rapid de oamenii noi. Situația de la Călărași, o filială foarte loială domnului Barna, condusă de o fostă PSD-istă cu un soț PNL-ist, fost ofițer de serviciu secret și, acum, cu o sinecură la RAR, probabil asigurată de nașul domniei sale, un baron PNL, care a fost „turnat” de Drulă la DNA, este probabil cea mai stridentă prin ipocrizia ei. Dacian Cioloș și oamenii din conducerea PLUS-ului sunt urâți de USR-ul celor opt. Acuzațiile abundă. Marea majoritate sunt de o nesimțire incredibilă pentru un partid care ar fi trebuit să fie „altfel”, dar sunt și acuze meritate. Fuziunea USR-PLUS se dovedește a fi un eșec remarcabil. Echipa domnului Cioloș a greșit și ea în mod îngrozitor. În ziua în care scriu acest articol, domnul Tudorache, mâna dreaptă a domnului Cioloș, a făcut o postare sponsorizată în care anunța prezența lui și a domnului Geoană la o conferință pe care o organizează la Bruxelles, dovedind o incredibilă lipsă de înțelegere a electoratului USR. Imaginea de unitate pe care încearcă un pic disperat să o proiecteze conducerea Barna, Drulă, Ghinea este cel mult o glumă proastă. Acest lucru este foarte clar pentru gruparea din jurul lui Dacian Cioloș, dar și pentru o parte a USR-ului vechi deloc plăcută celor opt. …. La modul ideal, liderii USR ar trebui să iasă în grup și să-și ceară scuze public pentru situația în care se află partidul. Ar trebui să facă un pas în spate, în masă, toți cei care sunt responsabili pentru situația de acum. Iar cei care sunt deja la al doilea mandat în Parlament ar trebui să anunțe că este ultimul mandat și că se retrag pentru a reîmprospăta partidul. Limita a două mandate ar trebui adoptată în statut pentru a trimite un mesaj clar că USR-ul este un partid care își dorește să crească. Desigur, foști parlamentari vor putea să participe în alegerile locale, lucru care va forța partidul să fie mult mai apropiat de alegători, sau vor ocupa eventuale poziții în guvern sau aparatul statului. Ar trebui anunțat un calendar de reforme foarte serios și un plan de resurse umane pentru a nu pierde posibilitatea ca oameni valoroși, chiar dacă neplăcuți în partid, să poată să revină eventual pe poziții ministeriale într-un posibil guvern care va include USR. …. În concluzie, în mod pragmatic, singurul lucru care poate ajuta pentru alegerile din 2024 este o rupere a partidului. O asemenea rupere va fi inițial un dezastru, dar va forța facțiunile care se vor desprinde să caute soluții pentru a deveni atractive pentru votanți. Atacuri deschise ale facțiunii Barna, Drulă, Ghinea și ale facțiunii Cioloș, Tudorache, Lupu, Dragu, una împotriva celeilalte, le va distruge pe ambele. Deci o înțelegere de nonagresiune va trebui să fie negociată foarte bine. Ce vor face Armand, Fritz și Coliban? Gruparea Vlad Voiculescu, Năsui, Prună, Mihăilă, Țoiu și-a atins și ea maximumul posibil al popularității și e puțin probabil ca și cei cinci să poată să genereze un suflu nou partidului sau să inspire oameni noi care să vină în partid. Ultimul an a erodat mult din simpatia de care se bucurau aceștia, iar vina este și a lor. Pierd în orice situație, fie că rămân în USR-ul domnului Drulă, fie că se vor alătura altei facțiuni din interior. Probabilitatea ca ei să reușească să construiască un partid nou este și ea foarte limitată, considerând lipsa de experiență managerială. ….. Bolojan, „salvatorul salvatorilor” Există și posibilitatea, foarte limitată, a unui salvator al salvatorilor. În mod paradoxal, noua „salvare”, căci nevoia de salvator mesianic pare a fi neostoită în rândul electoratului, poate veni de la un politician vechi – domnul Ilie Bolojan. Este probabil ca domnul Bolojan să poată reforma USR-ul, dar nu cred că își va dori să se lege la cap cu tinerii furioși, oportuniștii imprevizibili sau geniile neînțelese din tabăra celor opt. Mult mai probabil este un partid construit împreună cu liberalii dezamăgiți de Iohannis, Cîțu și Orban plus facțiunea mult mai disciplinată a birocraților lui Dacian Cioloș. Un astfel de partid ar putea să atragă o mare parte a oamenilor valoroși din USR-ul actual și alți oameni dispuși să creadă într-o nouă construcție politică. Acest lucru ar rupe cel mai probabil aripa Barna, Ghinea, Drulă. Domnul Ghinea are o relație bună cu domnul Cîțu și unul sau două portofolii ministeriale în mod sigur ar putea vedea transferul unei bune părți a echipei USR spre PNL-ul lui Cîțu. Domnul Botoș, un om foarte apreciat de cei trei, a mai facilitat asemenea transferuri în trecut de la PNȚCD la Forța Civică și apoi la PNL. Integral: https://www.libertatea.ro
Wess Mitchell, fost oficial american: războiul din Ucraina nu se va termina repede, va mai dura luni sau ani; România are o economie rezilientă, dar trebuie să se pregătească pentru provocările care vor apărea Wess Mitchell, fost ofical american în Departamentul de Stat a declarat luni la Bucureşti, printr-o intervenţie video de la Washington că războiul din Ucraina nu se va termina repede, va dura luni au chiar ani, iar România poate să fie pregătită pentru acest lucru. Putin şi Zelenski au acum mai multe motive să continue acest război decât să îl oprească, a menţionat el. Oficialul american, care a fost asistent al secretarului de stat în Departmentul Europa şi Euroasia, a spus în faţa investitorilor prezeenţi la deschiderea conferinei The Economist Romanian business & investment round table că România este o ţară rezilientă, cu un sector privat puternic, dar trebuie să se pregătească pentru provocările care vor urma. Europa de Est este în prima linie a acestui conflict, iar problemele economice încep să apară. Din cauza conflictului militar, analiştii se aşteaptă la o scădere a creşterii economice în cea mai bună variantă, iar în cea mai proastă variantă România se va confrunta cu o recesiune. De la o creştere economică de 4%, acum datele sunt revizuite la o creştere economică de 2%….. Ucraina are în acest moment o economie distrusă, iar dacă Rusia va prelua controlul porturilor exporturile de cereale şi de materii prime vo fi puternic afectate, ceea ce va contribui şi mai mult la prăbuşirea economică. Oficialul american spune că Putin îşi supraevaluează poziţia, dar asta nu înseamnă sfârşitul războiului. NATO nu se poate implica oficial în acest război să susţină Ucraina, dar poate sprijini prin livrarea de armament. Câştigătorul acestui conflict dintre Rusia-Ucraina-lumea occidentală este China, pentru că Putin, cu problemele pe care le are, va depinde de China pentru finanţare şi achiziţia de tehnologie, a menţionat în cadrul conferinţei John Bruton, fost premier al Irlandei. Integral: https://www.zf.ro
Vultur denazificator pregătindu-se să-și retragă aripile deasupra Donbasului • De bine ce merge ofensiva rusă în regiunea Kievului, militarii se gândesc să-și „restrângă” operațiunea specială la regiunea Donbas. Asta înseamnă două lucruri, unul bun și altul rău. Bine ar fi că presiunea militară asupra Kievului va scădea, iar planul măreț de distrugere a administrației Zelenski va ajunge la coșul de gunoi. Rău ar fi faptul că rușii se vor concentra pe Mariupol și nu vor lăsa cărămidă pe cărămidă în oraș. Poate de aia a adus Putin militarii din Georgia și i-a concentrat pe portul de la Marea Azov.• În vreme ce militarii care se gândesc cum să se retragă spun că ,,obiectivele misiunii speciale” au fost îndeplinite, trompetele propagandei din Dumă dau din goarnă că încă șase țări – Kazahstan, Republica Moldova, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia– ar trebui „denazificate”. Poate că la Kremlin nu știe deputatul cât de rău stau lucrurile pe front sau poate tocmai d-aia sună apocalipsa „denazificării”. Totuși, ca să facă pe placul deputatului ăstuia, NATO trebuia să hotărască retragerea armatelor sale din Lituania, Letonia, Estonia și Polonia, iar Polonia trebuia să se federalizeze pe zone cam cât Abhazia de mari și să declare că nu-și va ajuta militar părțile din teritoriu ,,denazificate” de armata rusă. Pentru că măreața armată rusă doar cecenii și abhazii a învins până acum. Parcă republicile ălea din Donbas sau Crimeea tot cam așa de mici sunt….. • Ministerul rus al Apărării rușilor de pretutindeni spune că și-a atins obiectivul principal, anume eliberarea Donbasului. Parcă alde Putin o ținea la început morțiș cu demilitarizarea și denazificarea Ucrainei. Diferența asta de obiective strategice mă duce cu gândul la faptul că mărețul țar nu a comunicat armatei obiectivul principal și d-aia ofensiva împotriva Kievului s-a împotmolit, că nu era printre obiectivele ministerului. Iar copiii ăia cu caș militar la gură au fost trimiși din Belarus spre Donbas via Kiev sau Harkov ca să câștige și bieții ceva experiență pe drum. Sau poate că de denazificarea Ucrainei se vor ocupa și pe mai departe artileriștii și aviatorii că au ăștia o boală pe blocuri și pe spitale ceva de speriat. Uite d-aia n-a mers treaba în Ucraina, din cauza conducerii bicefale a armatei: un cap al vulturului imperial se chiora după indicatoare rutiere iar altul, manevrat de Putin, belea ochii după naziști, d-aia au uitat ei de cisternele de motorină de le-au rămas tancurile în pana rusului și le-au degerat deștele de la picioare și de la mâini soldățeilor ce se târau spre Kiev ca să ajungă în Donbas. Cale lungă, degerătură sigură. • Nu este meritul ucrainenilor că rușii au pierdut 8 generali pe front. Vina este a lui Putin, că i-a înaintat în grad la apelul de seară pe prea mulți, după modelul armatei române. Fraierul a crezut FSB când ăia i-au spus că așa e standardul NATO. Păcat că n-a copiat de la noi și tactica arăturilor cu MIG-ul. • Cică trupele ruse din zona Cernobîl se ascund în pădurile unde radiaţiile au cele mai mari valori. Adevărul că dacă faci pana prostului te pitești pe unde poți, că mai bine iradiat decât mort putinist….. Să ratezi ocuparea Kievului e un lucru, dar să pierzi culoarul care leagă Donbas de Crimeea e un dezastru. Asta justifică orice ,,schimbare” de declarații și orice fractură logică. • Cum am spus anterior, chiar dacă Putin se va bloca în culoarul Crimeea-Donbas, nu va înceta lupta, ci va continua bombardarea orașelor ucrainene, pentru că asta face parte din ADN-ul său dictatorial. Putin nu va accepta această înfrângere, ci va face tot posibilul ca să își ia revanșa, asta însemnînd întreținerea focarului războiului din Ucraina. De aceea, declarațiile ministrului de Externe britanic că sancțiunile aplicate băncilor și oligarhilor vor fi ridicate imediat ce Putin se va retrage din Ucraina și se angajează „să nu mai agreseze” sunt de o mare naivitate, o naivitate mai mare ca Marea Azov. Ce înseamnă să vorbești aiurea-n tramvai despre retragerea rusă din Ucraina dacă Donbasul este ocupat de facto de 8 ani, iar Crimeea și coridorul dintre ele nu vor fi niciodată abandonate de bunăvoie de Putin? Ce încredere poți avea în cuvântul unuia care, legat de narativul invaziei Ucrainei, a mințit de la început și până în prezent? Integral: https://spotmedia.ro
Cărtărescu l-a pocnit pe Liiceanu, că poate ia un Oscar, dacă nu un Nobel Scandalul care s-a iscat la Oscaruri între Will Smith şi Chris Rock are ecouri chiar şi în lumea literară din România! Surse extrem de intelectuale susţin că, în această dimineaţă, scriitorul Mircea Cărtărescu şi filosoful Gabriel Liiceanu s-ar fi luat din senin la pumni într-o cafenea din Capitală. Apropiaţii lui Cărtărescu spun că între cei doi n-ar fi un conflict propriu-zis, ci că acesta l-ar fi plesnit pe Liiceanu mai mult din superstiţie, sperând să ia şi el un premiu pe chestia asta – dacă nu Nobelul pentru literatură, măcar un Oscar, un Glob de Aur, o centură verde la jujiţu-şotokan sau o cană cu Cel Mai Bun Scriitor. Liiceanu se află în afara oricărui pericol, Cărtărescu nefiind cine ştie ce mare smardoi, asigură paznicul Gelu, care s-a oprit cinci minute din dezlegat un rebus ca să urmărească incidentul cu atenţie şi îngrijorare. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Rusia, acuzată în Consiliul ONU că a provocat, prin invadarea Ucrainei, o criză alimentară globală…”
https://ziare.com/onu/vladimir-putin-rusia-criza-economica-invadare-ucraina-1732943
Este unul dintre obiectivele principale in razboi ale regimului din kremlin: sa aduca distrugere, moarte si foamete pe scala larga. Pentru a tulbura constiintele popoarelor, a le sili catre stari tranzitorii pe care apoi papusarii razboiului (putin, xi) apoi sa le dirijeze catre o noua ordine “eurasia”.
Un alt obiectiv major al razboiului este sa provoace caderi economice in tarile democrate, indeosebi in USA. Acolo, scopul pre-final este readucerea la putere politica a gop si dementului american trump.
Care ar produce in mandatul urmator destramarea NATO si AUKUS (eventual) prin scoaterea USA din NATO.
Teritoriile Ukrainei sunt numai pretexte sau obiective secundare, ca si solicitarile de “securitate” invocate de rusia.
Multumesc pentru concluzii, corecte.
https://theconversation.com/russia-and-china-present-a-united-front-to-the-west-but-theres-plenty-of-potential-for-friction-157934?fbclid=IwAR3YAK9vt_XoQhqovNW4E1CcEVuJg1qP0cCyX0gp4WybPJ3S-Nhmyhu0q8k
“Dezvăluire: Vaccinurile de 1 miliard de euro cumpărate de România ascund date șocante
Guvernul a dat marți publicității, în premieră, datele despre numărul tuturor vaccinurilor anti-coronavirus cumpărate de România de la debutul pandemiei și cât costă ele. Unele date sunt surprinzătoare, de pildă în cazul vaccinului AstraZeneca mai multe doze au fost pierdute decât folosite. Cea mai ieftină doză de vaccin costă statul român 9,21 de lei, iar cele mai scumpe doze costă peste 133 de lei. Documentul guvernamental, o „notă de informare” aflată pe masa Guvernului și consultată de ȘTIRIPESURSE.RO (documentul oficial în format PDF), indică printre altele:
1. România a semnat să cumpere și va plăti peste 80 de milioane de doze de vaccinuri anti-coronavirus până în anul 2023. Astfel, statul român s-a angajat să ia în total 80.679.219 de doze vaccin de la companiile Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johson, dar și doze de vaccin cu care nu s-a vaccinat niciun român (Valneva și Novavax). Nota de plată pentru statul român este mai mare de 1 miliard de euro: 6.032.660.377 de lei.
2. Majoritatea dozelor de vaccin (47.912.039 de doze) încă nu au ajuns în România, în condițiile în care centrele de vaccinare se închid pentru că numărul românilor care merg să se vaccineze scade pe zi ce trece. În ultima săptămână, de exemplu, s-au vaccinat mai puțin de 14.000 de români, o rată de 2.000 de vaccinuri pe zi, iar România mai are de primit zeci de milioane de vaccinuri.
3. În actualul ritm de vaccinare, pentru dozele de vaccin care urmează să ajungă în țară, ar fi nevoie de 65 de ani pentru a fi folosite, fără să punem la socoteală dozele care deja se află în stoc. 65 de ani dacă nu ar expira.
4. Opt din zece doze de vaccin care trebuie plătite de România sunt fie nefolosite (sunt în stocuri sau urmează să fie livrate), fie au expirat, unele au fost donate și altele au fost revândute. Din dozele care au ajuns în România, au fost folosite 16.752.049 de doze, astfel: 12.841.050 de doze Pfizer, 1.010.125 de doze Moderna, 852.364 de doze AstraZeneca și 2.048.510 de doze Johson&Johnson.
5. O situație aparte o reprezintă cazul dozelor de vaccin AstraZeneca: mai multe doze au fost pierdute decât folosite.
6. Aproape 11 milioane de doze cumpărate de România au fost vândute, iar peste 2,1 milioane de doze au fost donate.
7. Peste două milioane de doze de vaccin reprezintă „pierderi” și aici sunt incluse dozele expirate.
8. Valoarea aproximativă a unei doze de vaccin este:
AstraZeneca – 9,21 de lei
Johnson&Johnson – 34,36 lei
Valneva – 83,2 lei
Novavax – 94,5 lei
Pfizer: ajunge la 96 de lei
Moderna – 133,7 lei….”
https://www.stiripesurse.ro/dezvaluire-vaccinurile-de-1-miliard-de-euro-cumparate-de-romania-ascund-date-socante_2316090.html
“POLITICO: ”Idioții utili ai lui Putin”. O întreagă generație de politicieni germani a luat Rusia în brațe și a ignorat avertismentele
….Invazia Ucrainei de către Rusia nu este însă doar o repudiere a cancelariei lui Merkel, ci a unei întregi generații de politicieni germani din tot spectrul, orbiți de nostalgia pentru Ostpolitik și Wandel durch Handel, politicile din anii 1970 susținute de cancelarul Willy Brandt, care potrivit legendei nemțești a dus la sfârșitul Războiului Rece.
Responsabilitatea colectivă a Germaniei este motivul pentru care întoarcerea paginii este ceva mai ușor de spus decât de făcut. Nu există nicio figură asemănătoare lui Churchill în politica germană care să fi avertizat de ani de zile despre pericolele încrederii în Putin. În timp ce Merkel are cea mai mare parte din vină pentru că a căzut în capcana liderului rus, adevărul este că întreaga clasă politică a Germaniei este vinovată.
În calitate de ministru de Finanțe și vicecancelar al lui Merkel, actualul cancelar Olaf Scholz, ai cărui social-democrați au fost forța motrice din spatele conductelor Nord Stream, a susținut ideea că cea mai bună modalitate de a trata cu Putin este eternul „dialog”. Jens Plötner, în prezent consilierul pentru securitate națională al lui Scholz, a fost unul dintre principalii arhitecți ai acestei politici în anii săi în calitate de diplomat în biroul Afacerilor Externe al Germaniei, unde a fost șef de cabinet al ministrului de Externe de atunci Frank-Walter Steinmeier (în prezent, președintele Germaniei) și cel mai recent ca director politic al ministerului. Chiar și după ce Putin a strâns zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina în decembrie, Plötner l-a sfătuit pe Scholz să rămână angajat în Nord Stream 2 și să repete public ficțiunea că este puțin mai mult decât un „proiect comercial”.
Fostul șef al lui Plötner, Steinmeier, care a acuzat NATO în 2016 că „agită armele” pentru că a organizat un exercițiu militar pe flancul estic al alianței, a susținut aproape până când au fost trase primele focuri asupra ucrainenilor că Germania ar trebui să folosească energia ca o modalitate de a construi punți cu Rusia….În aceste zile, Steinmeier, care în calitate de președinte trebuie să servească drept autoritate morală a Germaniei, se ocupă de organizarea concertelor „libertate și pace” cu muzicieni ruși și ucraineni. (Unul dintre evenimente a avut loc la începutul lunii martie la Dresda, când bombe cădeau asupra Harkov-ului, al doilea oraș al Ucrainei)
În weekend, Andrij Melnyk, ambasadorul Ucrainei în Germania, a declarat că va boicota cel mai recent eveniment al lui Steinmeier, spunând că ucrainenii nu au timp pentru „marea cultură rusă”, în timp ce Moscova ucide civili nevinovați.
Deși mai puțin responsabili decât creștinii-democrații lui Merkel sau social-democrații pentru politicile care au dus la invazia Ucrainei de către Putin, partidele mai mici din coaliția de guvernare a Germaniei – cei din Partidul Liber Democrat și Verzii – nu s-au acoperit nici ei de glorie. În timp ce Verzii s-au opus Nord Stream 2, au făcut-o atât din motive ecologice, cât și din solidaritate cu Ucraina. Mai semnificativă a fost opoziția lor fermă față de livrările de arme către Kiev, care s-a schimbat abia după ce au început luptele….”
https://ziare.com/razboi-rusia-ucraina/politico-idiotii-utili-putin-generatie-politicieni-germani-ignorat-avertismente-rusia-1733037
Sărut mâinile!
Perfect adevărat!
Cine critica, pe aici, din 2015, pe amerkăloaia era un „ciudat”, în cel mai bun caz! Cred că cele mai mari „curve” politice ale Europei actuale sunt nemții! Nu prea văd cine i-ar putea depăși!… Poate ungurii, dar ei „joacă” într-o „ligă” mai mică!…
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25466264-iulia-motoc-castigat-premiul-pentru-cea-mai-buna-opinie-separata-formulata-judecator-cedo-2021.htm
https://www.msn.com/en-us/news/world/which-countries-have-expelled-russian-diplomats/ar-AAVFdlv?ocid=msedgntp&cvid=717736d479ff4a968f8bfb7ea82da582
Romania, cum ar zice unii – tara curva ca de obicei… stie ca-s spioni rusi, dar ii lasa sa stea sa nu ne punem rau…
Mentalitate de taran sau tigan prost ca noaptea si las cat incape.
Buna ziua….poate ca nu e rău ca i tine aici/ii cunoaște …nici americanii n au expulzat ,nici britanicii
Bună seara!
Poate că nu e chiar rău că nu i-am dat „afară” (încă)! Ar trebui supravegheați, dacă are cine să facă asta, că la ce (ne)servicii avem, mai bine lipsă!…
Nu-i asa acum.
Dar nu-i duc capetele.
Un documentar despre mafiotul de la vest de noi. Nu e asa nou, dar in contextul razboiului e bine sa ne amintim cate barne mai are Europa in ochi… Ungaria, Polonia si Romania simuleaza democratia… Iar EU si-a dat seama ca nu are inca prea multa putere si se uita in alta parte… Manipulare in presa, in justitie, in fonduri europene… la totale 🙂
https://www.arte.tv/en/videos/099755-000-A/hello-dictator/
Bună seara!
Zelenski se va adresa și borfașilor șparlamentari de la București, săptămâna viitoare:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/presedintele-zelenski-va-transmite-un-mesaj-in-parlamentul-romaniei-saptamana-viitoare–319139.html
Probabil, mesajul va cuprinde și un apel nominal, cu nume și prenume al măgarilor pro-ruși din adunătura aia tip cocină!…
https://agora.md/stiri/100541/editorial-cum-te-poate-afecta-disparitia-presei-libere-chiar-daca-spui-ca-n-ai-nevoie-de-ea
Rușii „se întorc” la „democrația” de tip sovietic…
Seara buna
Palestinez a ucis 5 oameni în periferia Tel Aviv.
Ciuruit la rândul lui.
Hamas sărbătorește.
Al treilea atentator in puține săptămâni.
Bănuiesc că în curând vom vedea o alta ridicare la Allah a unor șefi Hamas din Gaza. Nimeriți de niste bombe ghidate israeliene.