Revista Presei – 30 mai. Un fost președinte de-busolat și întârziat
30/05/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este luni, 30 mai. Vremea se va menţine caldă, dar va deveni în general instabilă. În regiunile intracarpatice şi la munte vor fi înnorări temporar accentuate şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul ţării, astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mai restrânse, îndeosebi după-amiaza şi noaptea. Vor fi condiţii de grindină, iar ploile vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade pe litoral şi 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 11 şi 19 grade. BUCUREŞTI: vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi la începutul nopţii, când vor fi posibile ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.
Liviu Dragnea: După alegeri vom discuta despre o posibilă moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat duminică, la Arad, că social-democrații vor continua discuțiile cu reprezentanții ALDE despre o posibilă inițiere a unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului după alegerile locale din 5 iunie. „Am avut o discuție cu cei din ALDE, în urmă cu ceva timp, despre o posibilă depunere a unei moțiuni de cenzură, urmând să reluăm discuțiile după alegerile din 5 iunie. În mod cinstit și în mod realist, trebuie să vă spun că nu știu care sunt pașii următori pe care îi vom face. Pentru că dacă va trece moțiunea, vom ajunge la președintele Iohannis, care nu știm ce decizie va lua, ce propunere va face, pe cine va numi premier, pentru că am văzut că nu ține seamă de ce ce propunere facem. Și s-ar putea să ne trezim din nou cu Dacian Cioloș sau cu un alt tehnocrat și să intrăm într-o perioadă de instabilitate. Oricum, decizia nu este luată, nici de depunere, nici de nedepunere. Așteptăm să terminăm cu această campanie electorală, să vedem și rezultatele, după care ne vom așeza la masă și vom face o analiză serioasă privitor la ceea ce vom face”, a declarat Liviu Dragnea. Integral pe Digi24
S-a repezit ca râma în beton! Cum a fost păcălit Traian Băsescu să îl atace pe şeful SIE pentru o declaraţie dată de MRU pe când era politician. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a fost provocat, duminică, într-o emisiune la România TV să răspundă unui atac al actualului director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, formulat cu ani în urmă [mai exact, in 2014, n.r.], într-o emisiune Adevărul Live. Trăian Băsescu, invitatul Paulei Rusu în emisiunea „Cheia Zilei“, difuzată duminică, la România TV, a fost provocat să urmărească un fragment dintr-o emisiune Adevărul Live, în care a fost invitat Mihai Răzvan Ungureanu, pe vremea când acesta era politician şi nu ocupa funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, şi să răspundă afirmaţiilor lui MRU prin care critica Partidul Mişcarea Populară, spunând că „politica nu se face din măicuţe şi din oameni de pe centura politicii“. Tratând declaraţia fostului politician Mihai Răzvan Ungureanu ca pe un atac recent, care intră în conflict de interese cu actuala sa funcţie de director al Serviciului de Informaţii Externe, Traian Băsescu a dat o replică, la îndemndul moderatoarei. „Ce să facă şi Răzvan Unguranu? El a fost tot pus de către cineva şi acum încearcă să fie util celor care i-au dat din nou funcţie. Dacă vedeţi dimensiunea declaraţiei lui Răzvan Unguranu, vă puteţi da seama şi de ce acest om nu a reuşit să stea la Guvern decât 72 de zile. El nu înţelege nimic din politică. Atunci când tot electoratul, toţi analiştii, toţi jurnaliştii spun că e nevoie de o nouă forţă politică, el spune: Nu trebuie! Trebuie să rămanem noi USL: PNL şi PSD“, a comentat Traian Băsescu afirmaţiile lui MRU. Integral pe Adevarul
Terenurile de pe malul lacului Suitghiol, puse pe tavă unor samsari. Academia Română a împuternicit un individ controversat să vândă propriei găști o suprafață de teren fix pe malul lacului Sutghiol, lipită de ruinele castrului roman din Ovidiu. Prețul, absurd de mic: doar 2,5 euro/mp. Povestea devalizării Academiei Române e simplă. Fiind moștenitoarea unei vaste averi lăsată în mare parte prin donații testamentare venite din partea unor familii celebre din perioada interbelică și anterior, înaltul for intelectual avea misiunea să apere acel patrimoniu și să-l facă să rodească, iar veniturile strânse prin exploatarea zecilor de mii de hectare de terenuri agricole și păduri, precum și a sutelor de imobile, să fie folosite pentru finanțarea activității proprii, de la premii la sprijinirea punctuală a unor institute și proiecte de cercetare. Cum o parte din acest patrimoniu fusese confiscat de comuniști, Acadenia Română trebuia mai întâi să îl recupereze. Lucru deloc greu în multe dintre situații, date fiind testamentele beton, precum și avantajul că instituția, dar și donatorii au păstrat cu scrupulozitate sau au știut unde să documentele care îi atestau fără putință de tăgadă, dreptul de proprietate asupra proprietăților. Doar că în 2006 Ioan Păun Otiman, politician, fost senator și fost vicepreședinte PNL, a fost ales secretar general al Academiei Române, responsabil de administrarea averii forului intelectual. În aceste condiții, o bună parte din patrimoniu a ajuns să fie servit pe tavă mafiei imobiliare. Așa s-a întâmplat cu proprietățile din orașul Ovidiu, localitate satelit a Constanței, care are ieșire la lacul Sutghiol. Integral pe Romania Libera
Cum i-a jucat pe degete Nicuşor Constantinescu pe magistraţi. Lovit de boli numai în zilele de proces. Bolnav în acte, Nicuşor Constantinescu i-a fentat sistematic pe magistraţii care au vrut să-l aducă la proces. Autorităţile judiciare au mobilizat o armată întreagă de funcţionari pentru a amenaja o sală de audieri la sanatoriul în care Nicuşor Constantinescu era internat, dar acesta s-a răzgândit şi nu s-a mai prezentat. Încolţit de judecători în nu mai puţin de trei procese, în care este judecat pentru corupţie, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a încercat să tergiversese cât mai mult anchetele judecătoreşti în speranţa că i se vor prescrie faptele şi astfel va scăpa de condamnări. A fost un joc de-a şoarecele şi pisica, în care, în cele din urmă justiţia a avut câştig de cauză. Cei care i-au venit de hac lui Constantinescu, aruncându-l după gratii, au fost judecătorii Curţii de Apel Constanţa, care judecă apelul acestuia, dar şi al procurorilor DNA, la sentinţa Tribunalului Constanţa, prin care baronul constănţean a fost condamnat în dosarul Centrului Militar Zonal la 3ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu. Magistraţii au decis să emită mandatul de arestare preventivă pe numele acestuia după ce procurorii le-au demostrat că practic, Constantinescu şi-a bătut joc de justiţie. „Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a încălcat obligaţia prevăzută de art.215 alin.l lit.a C.proc.pen., refuzând cu rea credinţă să se prezinte la termenele fixate de instanţa de judecată, după momentul externării din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi cel al internării în Sanatoriul Balnear Techirghiol, urmărind prin aceasta tergiversarea cauzei“, au arătat magistraţii. Judecătorii, lăsaţi cu buza umflată La un moment dat, însă, baronul a părut că e de acord să fie audiat pe patul de spital unde pretindea că este internat. Mai exact, la termenul din 14 aprilie 2016, la care, ca de obicei, nu s-a prezentat, Nicuşor Constantinescu a transmis judecătorilor că este de acord să fie audiat la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol unde era internat. Integral pe Adevarul
AMENINȚAREA MOSCOVEI primeşte răspuns şi din POLONIA. „Elemente ale scutului antirachetă american care urmează să fie amplasate în Polonia nu reprezintă o ameninţare la securitatea Rusiei”, a spus ministrul de Externe polonez, Witold Waszczykowski, scrie Reuters, citată de Agerpres. „Preşedintele Putin ar trebui să ştie foarte bine că scutul antirachetă din Polonia nu are nicio relevanţă pentru securitatea rusă. Acest sistem este conceput să apere Europa de un atac cu rachete din Orientul Mijlociu”, a declarat Waszykowski într-un interviu publicat,azi, de agenția poloneză PAP. „Totuşi, prezenţa militară (în Polonia) a americanilor şi a forţelor multinaţionale ale NATO reprezintă într-adevăr un răspuns la comportamentul agresiv al autorităţilor ruse care ne îngrozeşte. Aceasta va fi o prezenţă în scop defensiv, nu va presupune o ameninţare la adresa Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Varşovia. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va vizita Polonia, mâine [azi, n.r], și se va întâlni cu președintele polonez, Andrzej Duda, precizează sursa citată. Aceasta este practic cel mai agresiv punct de vedere venit din partea Rusiei la adresa țărilor pe teritoriul cărora este amplasat scutul antirachetă al NATO, Putin amintind că Rusia a precizat în nenumărate rânduri că va lua măsurile care se impun pentru a se apăra, dar a fost ignorată de Washington și aliații acestuia. Integral pe EVZ
Intrările de capital s-au redus considerabil. Combinaţie între capitalul român și străin este soluţia care poate ajuta ţara noastră să dezvolte industrii cu valoare adăugată. Analiștii economici arată că nu ne putem dezvolta doar pe baza capitalului autohton fiindcă investiţiile străine aduc, pe lângă capitalul propriu-zis, și o cunoaştere a unor domenii, pieţe și tehnologii pe care capitalul român nu le stăpânește foarte bine. Modelul de dezvoltare bazat în primul rând pe capitalul străin și-a atins limitele, iar economia românească trăiește un mare moment de schimbare a modelului de afaceri, este de părere președintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru. „Trebuie să recunoaștem că nu mai putem continua să ne bazăm numai pe capital străin, dar să recunoaștem că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă cu irosirea capitalului românesc, fie că el se află sub managementul fondurilor de pensii, fie că este vorba de capitalul de retail care nu este mobilizat, este un lucru foarte rău. Uneori am impresia că trăim un moment de schimbare precum «Marea Glaciaţiune», în ceea ce privește modelul de dezvoltare pe piaţa românească”, a spus Pogonaru. Afirmaţiile lui Florin Pogonaru sunt făcute pe fondul scăderii importante a investițiilor străine în România. Astfel, conform ultimelor date ale Băncii Naţionale, nivelul investițiilor străine atrase de România în primele trei luni ale acestui an a ajuns la 775 milioane euro, în scădere cu 12,4% față de perioada similară a anului trecut. „Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 775 milioane de euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,062 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 287 de milioane de euro”, potrivit BNR. Integral pe Romania Libera
Nicuşor Dan: “Accept provocarea pe care Cătălin Predoiu mi-a făcut-o”. Cu o săptămână înaintea alegerilor locale creşte tensiunea electorală. Candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, anunţă că acceptă provocarea lansată de liberalul Cătălin Predoiu pentru realizarea unui sondaj de către o casă internaţională de sondare a opiniei publice, pentru a se vedea cine stă cel mai bine în opţiunile bucureştenilor. Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a anunţat, duminică, într-o dezbatere electorală la TVR, că acceptă propunerea contracandidatului său de la PNL, Cătălin Predoiu, pentru realizarea unui sondaj realizat de o casă internaţională de sondare a opiniei, pentru a se vedea cine stă cel mai bine în opţiunile bucureştenilor, Cătălin Predoiu precizând că îl bucură acest anunţ şi că aşteaptă progrese în direcţia unei candidaturi unice a dreptei. Oferta candidatului PNL la primăria Capitalei a fost lansată la inceputul săptămânii trecute. Nicuşor Dan aşteaptă acum o măsurătoare electorală, care să fie realizată în următoarele zile. Nicuşor Dan: „Nu o să mă retrag din această campanie şi nu o să propun bucureştenilor să-l voteze pe Predoiu. Accept provocarea pe care Predoiu mi-a făcut-o, sunt gata ca o mare casă internaţională de sondaj să facă un sondaj şi bucureştenii să voteze în cunoştinţă de cauză, cine are şanse mai mari să o învingă pe doamna Firea”. Integral pe Digi24
Surpriză: fostul şef al Renault Technologie din România preia conducerea Tarom. Ministerul Transporturilor l-a recrutat pentru funcţia de director general adjunct al Tarom pe Sorin Buşe, inginer care a condus între octombrie 2010 şi aprilie anul trecut centrul Renault Technologie Roumanie (RTR), cel de-al doilea cel mai mare centru de inginerie al Renault, după cel de la Paris. Fostul director general, Christian Heinzmann, a fost revocat din funcţie, după ce un motor al unui avion Tarom a luat foc în luna martie a acestui an. Anterior Heinzmann anunţate în repetate rânduri că vrea să reînnoiască flota îmbătrânită a Tarom cu aeronave noi ale unui singur constructor, precum Boeing sau Airbus, şi să achiziţioneze unele noi pentru zboruri transcontinentale, însă proiectul nu a fost aprobat până în prezent de Ministerul Transporturilor. Până la numirea unui director general, Sorin Buşe are prerogative de director general, potrivit Ministerului Transporturilor. Alături de el au mai fost recrutaţi Paul Gurău ca director administrativ, Costin Ciotec ca director de marketing, acesta fiind anterior consultant în aviaţie, inclusiv pentru compania aviatică a lui Ovidiu Tender. RTR este responsabil de gama entry a grupului Renault, care include toate automobilele realizate pe platforma Logan, atât sub marca Dacia, cât şi Renault. În total, gama entry reprezintă aproximativ un milion din cele 2,5 milioane de automobile asamblate la nivel mondial de Grupul Renault. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Buna dimineata 🙂
Inainte de a apuca sa citesc (apoi am citit dar nu mi-am schimbat parerea):
1. Basescu este unul din cei mai redutabili antibasisti (cum inteleg oamenii basismul – acord pe proiecte).
2. Tipic pentru media din Ro. Scot din context si dau pe ecran.
Daca (in afara de Iliescu) e ceva mai hain si mai de rahat in Romania, asta este presa. Pe locul 3 vin avocatii. Bancherii ocupa un onorabil loc 4 – in clasamentul rahatilor. 👿
Buna dimineata !
http://www.comisarul.ro/articol/exploziv/dupa-ce-a-mancat-cacat-in-romania-penalul_771631.html
O perfuzie cu niste dezinfectant de la Hexi ..- l ar fi scapat de orice grija .
“Mina e in exploatare pana in 2020. Cel putin asa suna planurile CNU. La Grinties s-au facut planuri pentru punere in exploatare, dupa ce ani de zile s-au facut investitii in explorare, muntele din judetul Neamt a fost abandonat. Ba mai mult, in 2012 toata zona a fost retrocedata lui Gheorghe Sturza.
Gelu Maracineanu, director general CNU: Este un zacamant pentru care CNU are licenta de exploatare din anul 2000 si unde nu s-au realizat lucrari de punere in exploatare. Ba mai mult muntele acela a fost si retrocedat. La momentul acesta suprafata de teren care include prin priectie la suprafata zacamantul se afla in proprietatea private a unei persoane.
Cosmin Savu: Cine a facut asta?
Gelu Maracineanu: Certificatul de urbanism a fost anulat
Cosmin Savu: Cine a facut asta? Consiliul judetean Neamt?”
Gelu Maracineanu: Instiintarea a venit de la CJ Neamt
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/rezervele-de-uraniu-pe-care-romania-e-incapabila-sa-le-exploateze-de-30-de-ani-cum-s-au-furat-250-de-mil-lei-de-la-stat.html
I-au retrocedat un munte cu tot ca zacamntul de uraniu .. iar babelor le intra tender in curte sa caute gazul de sist si politrucii ne explicau Constitutia – ca zacamintele din subsol apartin statului chiar daca sunt gasite pe o prop privata :)))
Se pare ca aceasta Constitutie se aplica doar prostilor , pontacii udristi avand imunitate .
Salut ca e strins legat :
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cum-au-putut-sa-dispara-doua-fabrici-de-uraniu-din-romania-tunul-de-47-de-milioane-de-dolari-dat-la-uzina-feldioara.html
Din articol : “In Romania este posibil ca si dintr-o societate militarizata sa dispara doua sectii de pe fata pamantului ca si cum n-ar fi existat.”
ATENTIE : Societate militarizata. !!!!!!!!
Pai atunci ce sa mai pretinzi de la un stat care face astfel de porcarii ? ( mai “pierde” si contractele scrise , firmate cu altii , baga la secret de stat contracte financiare unde tot mujicul e cel care plateste si in nici un caz politicienii care au semnat , parafat , aprobat anumite “afaceri” )
Salut !
Si-au aparat bine politrucii patrioti tarisoara iar acum au tupeu sa macane la tv , impreuna cu acolitii lor .
Salutare! 🙂
Fratilor, exact sub acoperirea “secretului militar” si “regulamentelor militare” secretomane s-au dat cele mai mari tunuri in Romania! Pentru ca acolo procurorii civili nu au avut accesl iar aia militari sunt o gluma. Si nimeni nu a turnat, de frica superiorului.
Asta si a propos de acoperitii SRI in Justitie, care exista aproape sigur (a se vedea declaratiile lui Maior), insa pe care nimeni nu ii vede, nici macar CSAT-ul.
EVALUAREA DOSARULUI si EVALUAREA COMISIEI ,ref. la cazul Corlatean !!
Te doare mintea ce mai nascocesc juristii comisiei de batut apa-n piua . Chiar nu iesim in strada?
Sefii mafiei sindicaliste din invatamant vrea cu orice chip sa boicoteze examenele din acest an.
Chiar nu iesim in strada?Nu conteaza calitatea invatamantului , procedurile de promovare a dascalilor,nu conteaza ca sunt scoli ce nu au apa curenta si copii folosesc bude turcesti si alea mizerabile;ca multi copilasi merg km buni pe jos de la domiciliu la scoala si retur. Chiar nu le este rusine sindicalistilor ce se petrece sub ochii lor ? Nu conteaza copii ?
Doamnelor invatatoare,domnilor invatatori, doamnelor profesoare si domnilor profesori,
cereti asa zis liderilor de sindicat sa semneze angajamente ferme ca la toamna nu vor candida la parlamentare ,daca nu o vor face ,sper ca veti intelege de ce se grabesc mafiotii sindicatelor sa blocheze anul scolar !
O zi buna oameni buni 🙂
scuze
sefii mafiei din invatamant “vrea”…se va citi “vor””….
Ia doctoratul, neamule 🙁 Plagiat 100%, cum ii sade bine unui politician!
http://adevarul.ro/news/eveniment/teza-doctorat-robert-negoita-plagiata-integral-1_574be7ae5ab6550cb8737fc3/index.html
Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scrie jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat, luni, în PressOne. Lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat – articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare. Robert Negoiţă (44 de ani) a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, iar teza sa a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care este conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.
Plagiator dar si mare restantier la ANAF . Cu 232 milioane lei (noi nu vechi)
Sublim . Nici o proprire pe venituri , nici o pereche de catuse pe maini .
Generatile noi de politicieni sint pe masura celor vechi .
Parvenire prin toate mijloacele , incalcarea legii (cu ulterioarele derogari ca sa nu stea dupa gratii) si caramida in piept periodic pe ecrane .
Sa tot faci politica in Romania. 🙂
postare noua!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/adevarata-teorie-a-conspiratiei-despre-hexipharma/46889/