Revista Presei – 30 iunie. “OMS: Coronavirusul, la fel ca gripa spaniolă, dispare vara și se întoarce toamna.”
30/06/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 30 iunie! Până marţi dimineaţă, va fi cod portocaliu în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud şi în zona de munte a judeţului Mureş. Cantităţile de precipitaţii pot ajunge şi la 60 de litri pe metru pătrat. “Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp. În următoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, au transmis meteorologii. ANM face precizarea că în următoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Bucuresti: 34/21 gr. C.
Medicul Virgil Musta despre creșterea numărului de cazuri de coronavirus: Chiar dacă am avut experiențele unor țări unde oamenii mureau din cauză că nu mai aveau loc în spitale, tot nu e de ajuns pentru ca unii să înțeleagă Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului COVID din Timișoara, reamintește cele 3 măsuri simple care ne pot salva “pe noi și pe cei din jurul nostru”: să evităm locurile aglomerate, să purtăm masca în spațiile închise și să ne spălăm des mâinile. Medicul admite că “este plictisitor să vorbim despre acest subiect pe o perioadă atât de lungă, mai ales acum când după izolare oamenii își doresc libertate”. El este dezamăgit însă de faptul că “chiar dacă am avut la începutul pandemiei experiențele concrete ale Italiei, Spaniei și ale altor țări importante unde oamenii mureau din cauză că nu mai aveau loc în spitale, tot nu este de ajuns pentru ca unii să înțeleagă”. “Este o responsabilitate comună, atât a fiecăruia dintre noi, cât și a autorităților statului, pentru ca pandemia sa nu se extinda si să fie ținută sub control”, subliniază medicul timișorean. Medicul Virgil Musta este șef de secție la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, unde, la debutul epidemiei în România, se vindecaseră cei mai mulți pacienți români infectați cu coronavirus. Medicul timișorean a publicat un nou apel pe grupul online City Doctors, o comunitate care își propune să ajute la îmbunătățirea comunicării dintre medici și pacienți, în perioada pandemiei. Mesajul medicului Virgil Musta: “Respectați 3 măsuri simple, vă rog! Pentru cei dintre dumneavoastră care nu au legătură directă cu sistemul medical sau nu au trecut personal prin experiența COVID și poate nici nu cunosc persoane care să se fi îmbolnăvit de COVID-19, probabil e mai greu de crezut acum pericolul care încă ne paște. Chiar dacă la nivel mondial tocmai s-au depășit 10.000.000 de persoane contaminate oficial (probabil de încă de 10 ori în realitate, adică 100 de milioane de oameni) și 500.000 de persoane decedate care au avut și COVID-19… chiar dacă am avut la începutul pandemiei experiențele concrete ale Italiei, Spaniei și a altor țări importante unde oamenii mureau că nu mai aveau loc în spitale… chiar dacă acum centrul pandemiei este în Brazilia și India, unde se înregistrează peste 10.000 de cazuri pe zi… chiar daca SUA tocmai a depășit 2,5 milioane de cazuri…chiar dacă în Europa a reînceput creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate în mai multe țări, printre care Bulgaria, Serbia, Cehia… chiar dacă la noi în țară în ultimile zile avem un numar de persoane contaminate asemănător cu cel de la varful pandemiei și crește numărul celor internați la ATI…chiar dacă există numeroase mărturii directe fie ale persoanelor care au trecut prin forme severe ale bolii, fie mărturii ale medicilor care se confruntă direct cu evoluția imprevizibilă a bolii…TOT NU ESTE DE AJUNS PENTRU UNII SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ ESTE ESENȚIAL SĂ RESPECTĂM ÎN CONTINUARE 3 MĂSURI SIMPLE, DAR CARE NE POT SALVA PE NOI SAU PE CEI DIN JURUL NOSTRU CARE POATE CĂ NU SUNT ATÂT DE NOROCOȘI ÎNCÂT SĂ FACĂ DOAR FORME UȘOARE: – să evităm locurile aglomerate; –să purtăm masca în spațiile închise; – să ne spălăm des mâinile. Datoria mea de medic este împărțită în două direcții. Una dintre ele o reprezintă tratarea pacienților atunci când ajung la spital, iar pentru asta am încercat și încerc în continuare să folosesc cele mai potrivite metode în spitalul unde lucrez, fiind într-un continuu proces de studiere și adaptare împreună cu specialiștii din România și din lume. Cealaltă direcție, poate chiar mai importantă, este aceea de a spune oamenilor cum să se ferească, cum să nu se îmbolnăvească. Acesta este și motivul pentru care am insistat pe toată durata de până acum a pandemiei și voi insista și în continuare să comunic cum pot eu mai bine tot ce cred că v-ar ajuta să nu luați acest virus, voi sau persoane dragi vouă, care poate nu vor face doar forme ușoare. Integral: https://www.hotnews.ro
Propaganda şi dizolvarea politicului în social Există vreo legătură între campania de propagandă înverşunată împotriva epidemiei de Sars-CoV2 şi creşterea numărului de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19? Pare o coincidenţă, dar odată cu relaxarea au proliferat şi zvonurile care neagă existenţa unei epidemii mortale şi acuză guvernul (subordonat influenţei unui aşa zis guvern mondial Bilderberg) de manipulare a opiniei publice în vederea instaurării unei noi ordini mondiale. Probabil relaxarea este principala cauză a creşterii cazurilor de infectare, dar zvonurile, credibilizate după o reţetă cunoscută, au contribuit la decredibilizarea măsurilor de distanţare fizică şi a gesturilor barieră. Situaţia nu este caracteristică doar Românei, dar ea pare să fie mult mai preocupantă la noi şi în alte state din Balcani, Europa Centrală şi de Est. În aceste state dinamica epidemiei, după o curbă descendentă, a redevenit ascendentă. Pentru moment, starea de fapt din această zonă a Europei este mult mai periculoasă decât în Vest. Scenariul manipulării care acuză guvernul de manipulare este mereu acelaşi şi urmează un patern deja analizat de multă vreme. În acelaşi timp, statistica este deformată şi transformată dintr-un instrument de analiză într-un argument împotriva periculozităţii epidemiei. Cifrele mici ale infectării şi mortalităţii sunt invocate ca argumente pentru a acuza manipularea guvernelor subordonate centrelor de comandă mondiale. Câtă vreme proporţia victimelor din timpul Gripei Spaniole (se vorbeşte de 100 de milioane de morţi în trei ani 1917 şi 1920) sau a Ciumei negre (50% din populaţia Europei între 1347 şi 1352) nu se regăsesc, totul este prezentat ca o înscenare. Iar dacă numărul şi dinamica creşte, atunci este negată evidenţa. Sunt 10 milioane de infectaţi şi 400.000 de decedaţi? Cifrele sunt exagerate şi, oricum, chiar dacă ar fi realiste, reprezintă prea puţin la nivelul celor 8 miliarde de locuitori ai planetei. Iar cei ce mor sunt în general bătrâni, deci dispensabili. Un întreg arsenal al vitalismului fascist – legionar la noi – este reutilizat pentru a acuza manipularea şi a justifica moartea!….Iar mass-media, iar mai nou reţelele sociale, sunt canalele obişnuite pentru transmiterea mesajelor de propagandă. Campaniile de propagandă nu se desfăşoară haotic, ci urmăresc un model de transmitere strategică pentru îndoctrinarea grupului ţintă. Aceasta începe cu o transmisie simplă a uni zvon care este deja cunoscut de public, dar rămăsese latent. În general, aceste mesaje conţin indicaţii despre cum se pot obţine mai multe informaţii, prin intermediul unui site web, a unor filme documentare, a unor emisiuni etc. Prin aceste strategii se realizează “iniţierea” indivizilor într-o teorie a conspiraţiei. Apoi se realizează consolidarea informaţiei printr-o serie de testimoniale, pentru ca, în final, să se realizeze îndoctrinarea. …. La elementele de bază cel care relatează adaugă de multe ori tot felul de ingrediente pe care le-a preluat din “teoriile” conspiraţiei – Bill Gates şi încercarea de a prelua controlul omenirii prin vaccinare şi inocularea unor cipuri, care reia vechea revelaţie a Marelui Conspirator şi formule ale Noii Ordini Mondiale, folosite de extrema dreaptă religioase acum trei decenii pentru a ataca modelul liberal de societate. Pentru propaganda anti-liberală de la Moscova, Ankara şi Beijing, trecând prin Budapesta şi Varşovia, nu a fost nevoie de elaborarea unui nou model, ci de reconvertirea celor deja existente şi adaptarea lor la era internetului. Ceea ce au în esenţă comun aceste tehnici de propagandă este exerciţiul de delegitimare a politicii şi reducerea acesteia la o simplă acţiune socială. Lipsită de autonomia sa, politica nu mai poate da direcţia şi societatea devine neguvernabilă. Integral: https://www.bursa.ro
Joaca de-a Covidul. Incompetență și minciună Sâmbătă spre prânz o angajată a Ministerului Sănătății se afla la volan când telefonul i-a semnalat primirea unui email. Așa începe povestea relatată de surse foarte bine informate din sistemul sanitar. Când a oprit la primul semafor, doamna a constatat că era vorba despre raportarea Covid pentru ziua anterioară, vineri, primita de la INSP. La următorul semafor i-a trimis e-mailul, mai departe, unei colege din minister ca să prelucreze datele pentru Grupul de Comunicare Strategică (GCS), continuă povestea. Datele din e-mail erau complete, de la toate laboratoarele, cu toate cele 12.236 de teste și ar fi fost greu să fie altfel cât timp, după cum a explicat prof. Alexandru Rafila pentru spotmedia.ro, procedura de colectare este riguroasă, electronică, pe o platformă a STS. Doamna cu pricina, să-i zicem Gogu, a înțeles cât a înțeles din tabelele INSP, și a întocmit comunicatul pe măsura înțelegerii ei. 325 de cazuri noi din 1.877 de teste. Cum a ajuns la concluzia că au fost făcute doar 1.877 de teste nu înțelege nimeni. Fapt este că informația așa a ajuns la GCS. Grupul de comunicare strategică, înțelegeți? Te-ai gândi că sub numele acesta se află cele mai ascuțite și mai limpezi minți, cei mai ageri ochi. Ei bine, nimeni din grupul acesta, fatalmente condus de dl Manciu, nu s-a întrebat cum e posibil să nu fie transmise date decât de 12 din 112 laboratoare. Și cum să fie posibil un asemenea salt, la 17% teste pozitive din total? Puteau întreba la STS, puteau întreba la INSP. Și dacă ar fi fost așa, de ce au emis date parțiale? Au dat drumul informației așa, creând un val de panică pentru că procentul testelor pozitive din numărul inițial total de teste, 1.877, era uriaș, 17%, față de maximum 5-6% până acum. Abia după o vreme a venit de la GCS și un update cu numărul total de teste, adică 12.236, dar același număr de teste pozitive – 325, iar vina a fost dată pe probleme tehnice. Adică ar trebui să credem că toate testele pozitive s-au grupat în cele 1.877 de teste anunțate inițial și în restul de 10.359 centralizate ulterior, n-a mai fost niciun test pozitiv? Reacția normală la greșeala inițială ar fi fost să spună: ne cerem scuze, a fost o eroare de comunicare strategică, de fapt, sunt 12.236 de teste. Și, evident, cine a greșit ar fi trebuit sever sancționat, pentru a da un mesaj clar că nimeni nu se joacă cu cifrele….. Efectele acestei erori continuată cu minciuna sunt pe doua planuri. Pe de-o parte, este extrem de frustrant pentru cei care muncesc la foc continuu, pentru cei care se străduiesc să convingă oamenii să se comporte prudent. „Noi muncim de ne ies ochii și vin niste proști și distrug tot”, mi-a spus supărat unul dintre cei cu care am vorbit pentru a desluși ce s-a întâmplat. Derizoriul provocat de unii se răsfrânge asupra tuturor celor asociați cu criza Covid, inclusiv asupra medicilor. Pe de altă parte, și aici este cel mai grav, asemenea tâmpenii lasă impresia că datele sunt puse cu mâna, după cum vrea unul sau altul. În consecință, unii sunt înspăimântați de amatorism și întreabă ce încredere pot avea în activitatea autorităților în aceste condiții. Alții devin din ce în ce mai siguri că totul e o imensă farsă și deci nu e nevoie de nicio măsură de precauție, ceea ce este extrem de periculos. Imediat rețelele se socializare au fost inundate cu bășcălie la adresa Guvernului, ceea ce nu ar fi nici vreo noutate, nici vreo mare nedreptate, dar și la adresa epidemiei, ceea ce e chiar grav. Integral: https://spotmedia.ro
OMS: Coronavirusul, la fel ca gripa spaniolă, dispare vara și se întoarce toamna. „Acea gripă a ucis 50 de milioane în al doilea val” Epidemia de coronavirus crește ca intesitate în multe țări, chiar dacă, în altele, răspândirea bolii a încetinit. Experții susțin pandemia se comportă așa cum au prezis și că urmează al doilea val, așa cum s-a întâmplat și cu gripa spaniolă. „Acea gripă a ucis 50 de milioane în timpul celui de-al doilea val”, a declarat Ranieri Guerra, director adjunct al OMS, potrivit La Repubblica. Această pandemie „se comportă așa cum am prezis” și „comparația este cu gripa spaniolă, care s-a comportat exact precum COVID-19: a scăzut vara și s-a reluat cu înverșunare în septembrie și în octombrie, provocând 50 de milioane de decese în timpul celui de-al doilea val”, avertizează Ranieri Guerra, director adjunct la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în cadrul emisiunii „Agorà”, de la Rai 3. Răspunsul lui Guerra vine ca urmare a unei scrisori semnate de experți din Italia care susțin că „urgența a trecut”. „Când virusul dispare din clinică totul pare să se fi terminat, dar nu este așa”, susține directorul adjunct al OMS. Guerra susține că evoluția pandemiei este previzibilă și că trebuie luate toate precauțiile pentru a limita circulația virisului. „Mă uit la fapte și faptele spun că genomul virusului este în continuare același, iar faptele spun că tendința unei epidemii ca aceasta este prevăzută pe scară largă și previzibilă. Există o descendență care coincide cu vara. Este adevărat că terapia intensivă s-a goli, însă s-a golit așa cum era de așteptat și nu vrem să se umple din nou în toamnă. Toate precauțiile pe care le luăm au scopul de a limita circulația virusului în septembrie-octombrie”, a mai declarat Ranieri Guerra. Integral: https://www.digi24.ro
Avem nevoie de Curtea Constituțională? Și chiar poate fi depolitizată? Interviu cu prof. dr. Ștefan Deaconu Curtea Constituțională a ajuns una dintre cele mai puternice, dar și hulite totodată instituții ale statului român, existând intenții clar asumate pentru așa-numita ”depolitizare” a ei. ”Cel mai important lucru este calitatea oamenilor care sunt numiți în funcția de judecător la CCR”, subliniază prof. univ. Ștefan Deaconu, care propune ca toți candidații să fie avizați de către o comisie de specialiști și apoi numiți transparent, pe criterii clare de selecție. Acuzată în ultimii ani că face jocurile politice în favoarea regimului Dragnea-PSD, CCR a ajuns subiect de lozinci strigate în stradă, petiții viralizate online și controverse pe scena politică. Recent, premierul Ludovic Orban a declarat că după alegerile parlamentare din acest an se va lucra la legislație pentru depolitizarea CCR. În plus, există campanii online pe acest subiect, cu propuneri concrete. În timp ce în Franța, de exemplu, foștii președinți în viață sunt membri de drept ai Curții Constituționale, la noi se vorbește tot mai apăsat despre totala depolitizare a instituției, soluțiile mergând de la numirea la CCR a unor personalități din mediul academic, până la responsabilizarea totală a președintelui României, care ar putea numi toți judecătorii constituționali pe durata mandatului său. ”Pentru a numi oameni de calitate și buni profesioniști ai nevoie de criterii clare de numire și de transparență în procesul de selecție.(…) S-ar putea lua în calcul eventualitatea primirii de către toți candidații, înainte de a fi numiți în funcție, a unui aviz, din partea unei comisii de specialiști, așa cum se întâmplă în cazul judecătorilor numiți la instanțele europene (Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Curtea de Justiție a UE)”, propune prof.univ de drept constituțional Ștefan Deaconu, fost consilier prezidențial, într-un interviu acordat pentru SpotMedia.ro, în care clarifică anumite aspecte despre care se vorbește mult și des în spațiul public, uneori în lipsa unor cunoștiințe temeinice. Care este rolul unei Curți Constituționale, de ce e bine să existe și în România, din moment ce în alte țări nu există (în Marea Britanie, de exemplu)? Dacă noi avem un Consiliu Legislativ, avem și ICCJ, de ce mai e nevoie și de CCR? Curtea Constituțională este și trebuie să rămână garantul respectării Constituției. În primul rând, ea verifică conformitatea legilor cu textul Constituției, dar are și o serie de alte atribuții care o situează în afara sferei instanțelor de judecată. Spre exemplu: soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice; constată interimatul funcției de președinte al României; avizează suspendarea din funcție a președintelui României de către Parlament; verifică constituționalitatea partidelor politice etc. Dacă în privința exercitării controlului de constituționalitate asupra legilor această atribuție ar putea fi exercitată în viitor și de către instanțele de judecată obișnuite, în schimb, atribuirea către instanțele de judecată (chiar și ICCJ) a soluționării unor conflicte constituționale sau a avizării suspendării din funcție a președintelui României ar însemna să implici judecătorii în bătăliile politice ale partidelor. Or, din acest punct de vedere, consider că locul Curții Constituționale trebuie să rămână în afara tuturor celorlalte autorități ale statului, iar controlul de constituționalitate exercitat de un organism independent față de oricare dintre cele trei puteri clasice (legislativă, executivă și judecătorească) reprezintă o garanție a legalității și a statului de drept….. Din păcate, și în cazul Curții Constituționale, avem situații în care deciziile sale au fost neunitare, raportat la jurisprudența sa anterioară. Aș da ca exemplu un singur caz, dar ele pot fi numeroase. În extrem de puține cazuri, Curtea Constituțională a sancționat abuzul de ordonanțe de urgență emise de Guvern fără a fi o situație de urgență. În unele situații, Curtea în mod corect a stabilit că nu se justifica emiterea de ordonanțe de urgență pentru că nu exista realmente situația de urgență, dar în foarte multe cazuri, Curtea nu a sancționat inexistența situației de urgență….. Cred că cel mai important lucru este calitatea oamenilor care sunt numiți în funcția de judecător la Curtea Constituțională și în planul secund ar trebui să ne preocupe cine numește. Or, pentru a numi oameni de calitate și buni profesioniști ai nevoie de criterii clare de numire și de transparență în procesul de selecție…..Faptul că după ce intervine o decizie a Curții Constituționale Parlamentul nu pune de acord legea cu decizia, rămânând un vid legislativ ce poate folosi unora, reprezintă o dovadă de lipsă de interes pentru ceea ce ar trebui să facă o instituție a statului. Integral: https://spotmedia.ro
Mai multe ONG-uri de mediu atrag atentia asupra modificarilor Codului Silvic ce se dezbat luni in Parlament Mai multe organizatii de mediu avertizeaza ca modificarile legislative ce se dezbat, luni, la Camera Deputatilor pot sa ofere, din nou, monopol marilor companii de pe piata lemnului din Romania si sa contribuie la mascarea taierilor ilegale de paduri, conform unui comunicat al Greenpeace si Declic. “Comisia de Agricultura a Camerei Deputatilor dezbate, luni, 29 iunie, (proiectul de lege PLx. 356/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic) eliminarea prevederii din Codul Silvic care impune oricarei companii procesatoare de lemn din Romania sa nu prelucreze mai mult de 30% dintr-o anumita specie de arbori. Aceasta prevedere va favoriza, in mod evident, marile companii precum Schweighofer, Kronospan sau Egger”, se arata in comunicatul citat. Aceasta prevedere anti-monopol a fost adoptata in 2015. La acel moment, Declic, Greenpeace, Agent Green si alte 24 de organizatii s-au mobilizat pentru a cere deputatilor sa adopte legea si sa respinga rectificarea propusa de presedintele Iohannis. Au fost organizate proteste in Bucuresti, Cluj si multe alte localitati din tara si Diaspora, se mai arata in comunicatul organizatiei ecologiste. Necesitatea introducerii acestei limitari a venit din faptul ca trei mari companii multinationale – Holzindustrie Schweighofer, Kronospan si Egger – dominau piata romaneasca la achizitia de material lemnos. In aceste conditii, producatorii autohtoni si cei ce depindeau de lemnul de foc pentru incalzire erau defavorizati la achizitie, arata organizatiile ecologiste. “Daca Schweighofer lucreaza la capacitate maxima si doar cu lemn romanesc, asa cum a facut pana in 2014, atunci nu mai ramane nici un arbore conifer pentru industria autohtona si pentru gospodarii. Aceasta companie, care nu aduce valoare adaugata lemnului, creeaza o presiune pe care padurea romaneasca nu o mai poate suporta”, a adaugat Gabriel Paun, presedintele Agent Green. La randul sau, Roxana Pencea Bradatan, coordonator campanii Declic, considera ca piata neagra a lemnului furat va creste. “Eliminarea limitei de 30% din piata pentru procesarea lemnului din Romania este un pas inapoi in timp, inainte de 2015, in vremuri in care cererea internationala de lemn brut a construit retele infractionale de exploatare a padurilor. In 2020, nu de stimularea productiei de cherestea avem nevoie, ci de programe de incurajare a procesarii lemnului cu valoare adaugata. Industria mobilei si micii antreprenori din constructii sunt cei care au nevoie de atentie, nu vanzatorii internationali de cherestea. Suntem sub asaltul schimbarilor climatice, trebuie sa stocam carbon si apa in sol. Cetatenii vor case verzi in care lemnul sa fie folosit cel putin 20 de ani, nu sa alimenteze goana dupa resurse cumparand mobila care se strica in trei ani. Pe scurt: nu mai taiati padurile pentru exportul de scanduri!” a precizat Ciprian Galusca, Greenpeace Romania. Tot luni, Comisia de Agricultura va discuta si modificarea definitiei materialului lemnos, informeaza comunicatul Greenpeace. In prezent, definitia din Codul Silvic a lemnului nu include si tocatura, rumegusul, brichetele, cheresteaua incleiata, diferitele furniruri, placile aglomerate, latunoaiele si alte resturi. Astfel, acestea nu sunt urmarite prin sistemul SUMAL de trasabilitate a lemnului, ceea ce contribuie la mascarea taierilor ilegale de paduri, se mai arata in documentul citat. In luna mai, Senatul a votat modificarea la Codului Silvic si a completat definitia materialului lemnos (Plx 261/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic). Initiativa legislativa a avut la baza o investigatie Declic despre cadrul legal deficitar. Organizatiile de mediu spun ca, in prezent, comercializarea si transportul tipurilor de lemn nedefinite corespunzator se pot realiza ca si cand ar fi orice alta marfa. Integral: https://ziare.com
Daniel P. Funeriu: M-am uitat mai atent pe datele de la evaluarea națională. Dragii mei: suntem în mijlocul unui cataclism educațional. L-am prevăzut din 2014, când spuneam că suntem în punctul unei rupturi ireversibile. Mulțumiți-i lui Ponta. Soluțiile sunt, din păcate, unice: ) ultracentralizarea cu ultraduritate a controalelor și inspecțiilor pentru a asigura disciplina profesorilor, directorilor și părinților; 2) obligativitatea profesorilor ”buni” să formeze profesori din rural; 3) acționat necruțător cu părinții care își deșcolarizează copiii (aș face ca în Germania, pedeapsă inclusiv cu închisoarea pentru cazurile grave (nu-mi veniți cu ”oooh, dar asta e cultura unora”)). Trecerea clasei a IX-a la ciclul gimnazial și prelungirea anului școlar cu o lună. Nu mai vreau să văd prima și ultima săptămână pierdute cu bla-blauri.; 4) sancționarea foarte dură a primarilor care nu asigură un minim din punct de vedere al infrastructurii în rural.. Nu mai cred în măsuri ”sociale” pentru ”defavorizați”. E momentul să tragem linie și să constatăm eșecul acestor măsuri. Aș menține doar acordarea de hrană și rechizite. PS: puteți să îl puneți și pe Einstein al educației ministru. Nu va rezolva nimic. Unica soluție e un premier care e foarte bun și decis (mână de fier) în educație. Și încetați cu ”subfinanțarea”, pentru că este o falsă problemă. Banii sunt risipiți, mai ales în universitar. PPS: felicitări ministrei și echipei sale pentru organizarea examenelor. Coaliția loazelor a pierdut și se dovedește cât de mizerabili au fost cu manipulările lor. Sursa: https://www.facebook.com
Fondul de relansare a economiei al UE trebuie sa fie sub forma de granturi, anunta economistul sef al FMI O parte substantiala din viitorul pachet de masuri avut in vedere de Uniunea Europeana, in ideea de a stimula relansarea economiei dupa pandemia de coronavirus, trebuie sa fie sub forma de granturi mai degraba decat sub forma de imprumuturi, a declarat economistul sef al Fondului Monetar International, Gita Gopinath, informeaza Reuters. “Altfel nu va promova revenirea economiei”, a spus Gita Gopinath pentru revista germana Der Spiegel. Liderii UE au convenit in luna aprilie sa puna la punct un fond de urgenta in ideea de a ajuta blocul comunitar sa isi revina din pandemia de coronavirus, insa detaliile finale nu au fost stabilite inca. Romania se situeaza printre statele care vor beneficia cel mai mult de fondurile alocate prin noul instrument de redresare, in valoare de pana la 750 de miliarde de euro, prezentat de Comisia Europeana. Executivul comunitar a alocat pentru Romania suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentand granturi. Pe langa granturi, statele membre UE vor beneficia si de imprumuturi. In cazul Romaniei, planul Comisiei prevede imprumuturi in valoare de 11,580 miliarde de euro astfel ca suma totala, granturi si imprumuturi, alocata tarii este de 31,206 miliarde de euro. Integral: https://ziare.com
Dacă România elimină fabricanţii chinezi, cum va recupera prejudiciile? Marti, 16 iunie 2020, preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, într-o intervenţie publică, la digi24, atrăgea atenţia guvernului/parlamentului asupra faptului că şi anul acesta s-ar putea amâna licitaţia 5G dacă nu va fi transpus urgent în legislaţia naţională memorandumul România – SUA, pe care îl consideră important pentru securitatea reţelelor. Neliniştea preşedintelui ANCOM este justificată – să ne amintim că anul trecut licitaţia 5G a fost amânată pentru anul 2020 din acelaşi motiv – netranspunerea în legislaţia naţională a memorandumului România – SUA. Timpul presează – licitaţia 5G ar trebui precedată de lansarea în consultare publică a documentaţiei licitaţiei (trebuie neapărat modificată documentaţia, aceasta fiind elaborată anul trecut sub stresul OUG 117/2018, a lăcomiei guvernului şi completată cu ce lipseşte: securitatea reţelelor, ghişeul unic online aprobare infrastructură, operatorii de reţele virtuale, etc., consultarea putând dura câteva luni. Mai spunea preşedintele ANCOM că avem un partner strategic prin acest memorandum şi trebuie să ţinem seama de spusele acestuia, fără a preciza dacă acest partener va contribui la acoperirea prejudiciilor ce pot rezulta din aplicarea memorandumului. Pentru ca licitaţia să se ţină în acest an, documentaţia licitaţiei ar trebui lansată în consultare publică foarte repede – în lunile iunie sau iulie.• Securitatea noilor reţele 5G – nodul gordian! Dată fiind multitudinea de obiecte care se pot conecta la noile reţelele 5G, securitaţea ciberbetică va fi întotdeauna o problemă indiferent de furnizorul echipamentului şi de memorandumul România – SUA. Ca atare, guvernanţii vor trebui să prevadă un cadru – o agenţie naţională: CERT.ro, de exemplu, şi măsuri pentru prevenirea şi detectarea atacurilor cibernetice….. Ce ar trebui să facă România, ţară membră a Uniunii Europene? Să aibă o abordare europeană (să se ralieze practicilor europene) şi să transpună urgent în plan local unul dintre cele două instrumente de securitate şi să rezolve, astfel, problema securitaţii reţelelor şi a memorandumului. Chiar nu suntem în stare să o facem? • Ce înseamnă eliminarea fabricanţilor chinezi? Memorandumul România-SUA are în vedere eliminarea unor fabricanţi care pot pune probleme de securitate – fabricanţii chinezi….Concluzionând, eliminarea fabricanţilor chinezi va conduce la costuri mai mari (cu valori între 320 şi 760 milioane euro doar pentru noile reţele 5G), dar şi la efecte care nu pot fi cuantificate imediat în bani (intârzieri în adoparea serviciilor, încetinirea digitalizării, a inovaţiei tehnice şi a creşterii economice), ci în încetinirea dezvoltării economice. Cum va recupera România aceste prejudicii dacă, în virtutea memorandumului cu SUA, ar elimina fabricanţii chinezi? Ar putea partenerul strategic invocat de domnul preşedinte ANCOM să suporte aceste pierderi, prejudicii, aşa cum promite să o facă în unele ţări? Integral: https://www.bursa.ro
România și slăbiciunea cooperării personalizate cu SUA Să nu ne mai mirăm că președintele Poloniei a fost recent primit la Casă Albă și că prezența militară americană va crește la ei. Presa poloneză specula zilele trecute că Polonia va primi 2.000 de militari SUA, cu o mie mai mult decât se știa, 30 de avioane F16, un comandament de corp american și ceva avioane C 130. Dacă informațiile vor fi confirmate, vom avea cea mai consistentă dislocare spre Est a trupelor americane din ultimii ani. Iar această decizie s-ar putea să ascundă și o importantă schimbare a paradigmei americane de acțiune strategică…..Guvernul ignoră relația bilaterală cu SUA În acest moment, relația cu SUA a ajuns să depindă doar de cinci oameni. În primul rând, președintele Iohannis, care are marele merit de a fi construit o relație personală cu Donald Trump. De altfel, după acel 2% pentru Armată, extrem de important, aceasta este o altă mare realizare a primului mandat – relația personală cu președintele SUA. Pe lângă președintele Iohannis (singurul om de la Cotroceni care are legătură cu SUA, consilierii fiind total deconectați), relația cu Washingtonul mai depinde de Bogdan Aurescu și George Maior, pe zona diplomatică, și de Eduard Hellvig și ministrul Nicolae Ciucă, pe zona de securitate națională. Aceeași dintotdeauna zonă de securitate națională, garantul relației bilaterale. Din păcate, singurul garant. În rest, Guvernul ignoră relația bilaterală cu SUA, în cele șapte luni scurse de la instalare neîntâmplându-se nimic semnificativ. A mai auzit cineva ceva de Memorandumul despre 5G? Relația economică este în continuare sub potențialul sau. Ba chiar mai rău, pe zona energetică avem regres în cooperare, chestiunea gazului din Marea Neagră fiind în continuare moartă. În timpul asta, Polonia și-a lărgit cooperarea economică, inclusiv pe zona energetică. Parlamentul român este dominat de oameni chiar cu atitudine anti-americană, de aceea, nu are rost să pierdem vremea cu ei. Nu am auzit să mai existe un grup parlamentar de prietenie româno-american….. Nu știu nici un think-tank românesc care să fie conectat instituțional la un partener din SUA. Și nu că cei de peste Atlantic nu ar vrea. Dar nu au cu cine, deși au tot încercat. Și încearcă în continuare. Dovadă că think-tank-urile americane sunt pline de români care lucrează la ei. În acest moment la Atlantic Council, RAND, CEPA, Middle East Institute, Jamestown Foundation avem români angajați, unii dintre ei chiar în poziții importante. Iar asta v-o confirm pe bază de relații personale. Cine din țară îi bagă în seama pe oamenii ăștia, lucrând cu ei instituționalizat? Ca vector al unor strânse relații româno-americane neguvernamentale tot americanii s-au ocupat, prin organizația „Alianța” – ONG al americanilor interesați de România. Inițiativă pe care, în oglindă, românii nu au fost capabili să o reproducă. Și așa ajung să fiu din nou gelos pe Pingelică (Nicolae Ceaușescu – n.red.), care măcar fusese în stare să inventeze niște catedre de studii românești, pe la câteva universități americane. Într-o Românie în care se fură sute de milioane de dolari anual, Guvernul nu găsește câteva sute de mii de dolari să putem investi într-o cât mai strânsă relație intelectuală și civică cu SUA, țară care reprezintă principalul garant al securității naționale a României. Ca să nu dau drept exemplu doar Polonia, micuțele (dar foarte inimoasele) țări baltice investesc câteva milioane de dolari anual în relația academică cu SUA. Câteva milioane!!! Integral: https://spotmedia.ro
Ursul care spală parbrize pe platoul Bucegilor s-a îmbogăţit în acest weekend Cu toţii i-am criticat pe pantofarii care s-au cocoţat în acest weekend cu BMW-urile în munţi, dar pentru unii acest fenomen a fost mană cerească! Vlăduţ, ursul care spală parbrize în rezervaţia naturală Bucegi, pe traseul dintre Babele şi Piatra Arsă, a devenit unul dintre cele mai bogate animale din România, devansându-l chiar şi pe Vicenţiu, mistreţul preferat al lui Ion Ţiriac. După ce a câştigat mai bine de 3 milioane de euro în decursul a doar două zile, ursul susţine că va investi într-un zmeuriş privat pe versantul vestic al masivului. În plus, cunoscut pentru generozitatea sa încă dinainte să dea lovitura, acesta le-a cumpărat stupi de albine tuturor rudelor şi vecinilor din bârlogul unde a copilărit. “Unii se feresc să spună cum au făcut primul milion. Mie nu mi-e ruşine. Mulţumesc pandemiei că i-a adus pe toţi fraierii ăştia cu maşinile pe munte. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Devine banal dar câteodată și “banalul”merita subliniat:selecție excelenta,de substanța a subiectelor
1.OMS-încep sa cred ca aia de acolo trăiesc pe alta planeta”încetinire vara”…e drept ca In emisfera sudica e iarna-dar acolo”iarna”înseamnă in cele mai multe cazuri ,25-30 gr C in loc de 35-40/in Arizona și Texas ,numai “încetinire” nu e …vai de mama lor de “experți”OMS
2.de citit cu “creionul in mâna” ce spune Dl Fota…dacă se schimba ad-tia in America suntem iar cu pantalonii lăsați ,nu ca acum am fi departe…
Bună ziua!
Tocmai le-am scris celor de la l’Oreal – după interzicerea unor termeni ca „alb”, „înălbitor”… – că le voi boicota produsele cel puțin veșnic și le voi face anti-campanie, în familie, printre prieteni, cunoscuți, colegi, studenți… ca să vadă, să simtă, să-i coste fiindcă nu au auzit de vorba strămoșească „Să măsori de 10 ori înainte de a tăia o dată!”…
Buna ziua!
Admirabila Ana Birchall, pacat ca e cam singura care are curaj sa-l puna la punct pe Ciordache:
https://www.aktual24.ro/ciordache-pus-la-punct-in-parlament-de-ana-birchall-din-respect-pentru-oamenii-care-au-inghetat-in-strada-strigand-pentru-o-justitie-independenta-ar-fi-trebuit-sa-nu-conduceti-dvs-sedinta/
De necrezut: proiectul legii de desfiintare a SIIJ a trecut de camera deputatilor:
https://ziare.com/ana-birchall/stiri-ana-birchall/parlamentul-voteaza-marti-proiectul-usr-de-lege-de-desfiintare-a-sectiei-speciale-pentru-investigarea-infractiunilor-din-justitie-1617232
Un comentariu la articolul citat:
“Miscarea este transparenta si mai ales previzibila. Sobolanii rosii
(ciolacu’, ciordache si ponta) se spala pe maini ca Pilat din Pont si il infunda pe draknea adanc de tot. Asistam la recuperarea psd de catre ponta, care ii plateste lui draknea ultima polita de la demisie si Colectiv.
Mai este si un aspect colateral interesant: sobolanii rosii STIU ca draknea nu mai vede soarele pentru cativa ani buni, tinand cont de la suita de procese si condamnari care il astepta. Asa ca au ales strategia care li se pare castigatoare: il lasa pe draknea in mocirla, lasa un pic de lest cu Curtea Miracolelor si au impresia ca barca lor incepe sa pluteasca iarasi. Uita insa ca romanii si mai ales romanii din Diaspora au o memorie din ce in ce mai buna si un simt civic din ce in ce mai occidental. Din Diaspora si Emigratie, nici un vot sobolanilor rosii !”
Bună ziua!
PSD&Co. vor face orice ca să rămână în pole position. PNL, USR +, în creștere și au majoritate în acest moment. – ”PSD, în schimb, scade, ajungând la 21,9% față de 23% în luna mai și un maxim de 25,8% pe care îl aveau în februarie. UDMR scade și mai mult, la 3,4%, fiind ultima formațiune din clasamenul partidelor parlamentare. ALDE e pe penultimul loc, cu 3,7%, tot în scădere, după ce în luna mai înregistra 4,2% din intențiile de vot, iar PMP e creditat cu 4,7%.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24145390-pnl-usr-crestere-usoara-psd-scade-intentia-vot.htm
Inca o infrangere pentru PSD:
https://www.aktual24.ro/victorie-a-pnl-firmele-cu-actionari-ascunsi-cum-era-tel-drum-nu-mai-au-voie-sa-obtina-contracte-pe-bani-publici/
Care o fi realitatea?
Ziare .com a schimbat stirea:
https://ziare.com/ana-birchall/stiri-ana-birchall/desfiintarea-sectiei-speciale-nu-a-trecut-de-camera-deputatilor-rezultatul-votului-din-parlament-1617232
Desfiintarea Sectiei Speciale nu a trecut de Camera Deputatilor. Rezultatul votului din Parlament
Bun ”băiat” Ciordache…”Iordache – ”O adevărată independenţă a justiţiei e dată prin buna funcţionare a acestei secţii”. PSD-ul sper să ajungă sub 20% pentru că este o utopie dispariția ciumei roșii.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24145635-deputatii-respins-desfiintarea-sectiei-investigare-infractiunilor-din-justitie-iordache-adevarata-independenta-justitiei-este-data-prin-buna-functionare-acestei-sectii.htm
Pentru că le fuge pământul de sub picioare, sunt în stare să-l scoată pe Iohannis și de la Cotroceni. Oricum în fiecare zi, prin mișcări mici, se schimbă Constituția și se instituie dictatura parlamentară PSD&Co. – ”Senatul a adoptat legea prin care președintele României este eliminat din procedura de numire a membrilor Consiliului Concurenței”
https://www.g4media.ro/senatul-a-adoptat-legea-prin-care-presedintele-romaniei-este-eliminat-din-procedura-de-numire-a-membrilor-consiliului-concurentei.html
https://www.gds.ro/Actualitate/2020-06-30/minune-olteneasca-singurul-liceu-din-dolj-cu-100-promovabilitate-la-bac-este-cel-din-centrul-de-detentie/
Buna seara.
Si inca o minunatie, de data asta liberala…
https://www.g4media.ro/prim-vicepresedintele-pnl-vrancea-daniel-morosanu-a-picat-bac-ul-la-42-de-ani.html
Unul si unul.
Viitor de aur tara noastra are!!
Subscriu! Bădălău a ajuns la curtea de conturi și se va ocupa de audit.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24146090-parlamentul-decis-baronul-giurgiu-niculaee-badalau-socrul-lui-ponta-ilie-sirbu-merg-sefi-curtea-conturi.htm
Buna seara!
Oare nici acum cretinii nu cred ce spun doctorii?
Daca esti om normal , te ingrozesti cand citesti ceea ce sustine sefa de la Anatomopatologie de la Colentina:
https://www.comisarul.ro/articol/ce-au-scos-la-iveala-autopsiile-pacientilor-ucisi-_1113869.html
Buna dimineata.
Mai apare “un cadou” chinezesc cu potential pandemic
https://edition.cnn.com/2020/06/30/asia/china-swine-flu-pandemic-intl-hnk-scli-scn/index.html