Revista Presei – 30 Iulie / DNA – obiectivul turistic al anului
30/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Canicula va persista marţi în sudul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor înregistra valori de 36….38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Marţi 30 iulie în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti) temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Vremea se va menţine caniculară în sudul şi sud-estul ţării, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul de 80 al disconfortului termic în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În restul teritoriului, cu precădere în vest, temperatura aerului va marca o scădere considerabilă faţă de ziua precedentă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate în prima parte a zilei în regiunile intracarpatice, unde local vor fi ploi în general slabe. Mai ales spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul, centrul şi estul ţării, unde vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea zonelor, dar şi în timpul ploilor când poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27…28 de grade în Dealurile de Vest şi Maramureş şi 38…40 de grade în Oltenia şi Muntenia. Minimele termice se vor încadra între 15 şi 23 de grade.
La Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când vor intensificări ale vântului posibil cu aspect de vijelie, averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi în jur de 39 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3994 RON; 1 USD = 3. 3111 RON; 1 EURO = 1. 3287 USD; Francul elvetian 3. 5685 RON. Gramul de aur 141.6195 RON.
Care sunt “boşii” retailului farmaceutic autohton. Podiumul celor mai mari lanţuri farmaceutice din România a rămas neschimbat, Sensiblu fiind în continuare pe primul loc, arată ultimele date ale companiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de aproape 1 miliard de lei faţă de anul trecut, rămânând pe primul loc în topul farmaciilor. Grupul A&D Pharma cuprinde distribuitorul Mediplus, farmaciile Sensiblu şi o divizie de marketing & sales. Farmaciile Sensiblu au ajuns la 2.567 de angajaţi, după apariţia a 13 noi unităţi în 2011. Pe locul doi se clasează, ca şi anul trecut, farmaciile Dona (Siepcofar), cu o cifră de afaceri de 720 de milioane de lei, în uşoară scădere faţă de anul trecut, când era de 755 de milioane de lei. Ropharma se menţine pe locul trei, cu o cifră de afaceri mai mare decât anul trecut, respectiv 411 milioane de lei şi un profit de 9 milioane de lei, de trei ori mai mare decât în anul 2011. Cu 1.228 de angajaţi, Farmaciile Help Net, parte a distribuitorului de medicamente Farmexim au înregistrat anul acesta o cifră de afaceri mai mare faţă de anul trecut, de 375 milioane de lei. Din urmă a venit puternic, “furând” locul patru, grupul de farmacii Catena, cu o cifră de afaceri cumulată de 378 de milioane de lei. Potrivit ultimelor date ale Consiliului Concurentei, numărul farmaciilor a crescut de la 5.649 în 2007 la 7.013 în 2011. Integral aduce Capital
Monica Macovei, prima şansă a Dreptei. Competiţie Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt singurii candidaţi de dreapta, dintre cei nominalizaţi de Traian Băsescu, care ar avea şanse la alegerile prezidenţiale, potrivit specialiştilor Preşedintele Traian Băsescu a avansat, recent, numele a trei politicieni pe care îi creditează cu şanse mari într-o competiţei prezidenţială. Este vorba despre foştii prim-miniştri Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu şi de fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei. Câte şanse au cei trei politicieni pentru a intra în cursa pentru Cotroceni? Care dintre cei trei politicieni ar ieşi câştigător dintr-o competiţie cu Crin Antonescu? Vârsta şi abordările extrem de pragmatice când vine vorba de stat şi de funcţionarea justiţiei sunt punctele tari care o recomandă pe Monica Macovei pentru funcţia de preşedinte, potrivit şefului statului. Politologul Alina Mungiu crede că fostul ministru al Justiţiei ar fi în acest moment persoana cu cel mai mare potenţial dintre cei trei. […]Politologul Lucian Dârdală este de părere că dintre cei trei potenţiali candidaţi, singurul cu şanse reale la funcţia de preşedinte al României este Mihai Răzvan Ungureanu. „Ungureanu este o personalitate de descoperit şi în care românii şi-ar putea pune speranţele. În plus, ar putea fi liantul reparării relaţiilor dintre PDL şi Mişcarea Populară, deoarece este acceptat de ambele părţi“, a argumentat politologul. Ceea ce ar putea însă să-i scadă şansele de a deveni preşedinte este faptul că „a pierdut mandatul de prim-ministru, iar pierderea puterii înseamnă o înfrângere, chiar dacă vina nu-i aparţine în întregime“. Integral in Adevarul.
DNA: „Dan Voiculescu este cel care coordonează activitatea Antenelor”. Acuzat de complicitate la şantaj, mogulul media s-a prezentat pentru prima dată la DNA. De emoţii, nu şi-a dat seama că i-a căzut o lentilă de la ochelarii de soare şi a pozat în victimă politică. Mogulul Dan Voiculescu (67 de ani) este cel care decide în continuare politica editorială şi economică a trustului de presă Intact Group. Afirmaţia aparţine procurorilor DNA, care anchetează şantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei. Voiculescu a fost pus sub acuzare în acest dosar, ieri, pentru complicitate la infracţiunea de şantaj. Procurorii susţin că directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, învinuit de şantaj, îi transmitea lui Voiculescu şi fiicei acestuia, Camelia, cum punea presiune pe Bendei. Alexandrescu l-a ameninţat pe Bendei că va difuza o anchetă, în care va prezenta un contract de sponsorizare încheiat între RCS&RDS şi firma lui Mitică Dragomir, şeful LPF. „Din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate până la această dată a rezultat cu certitudine că numitul Voiculescu Dan este persoana care coordonează întreaga activitate defăşurată în cadrul Intact Group, fiind în acelaşi timp şi persoana care ia decizii privind trustul de presă respectiv”, au arătat procurorii DNA. Oficial, Voiculescu nu mai figurează în actele trustului de presă, după ce a donat acţiunile către cele două fiice ale sale: Camelia şi Corina. Zeci de discuţii telefonice dintre Alexandrescu şi cei doi patroni ai săi au fost depuse la dosar. Integral in EVZ
Ministerul Educaţiei a căutat doar două zile ofertanţi pentru proiecte de peste 150 milioane de euro. Teodorovici, pentru Gândul: “Probabil se va anula procedura şi se va relua” Ministerul Educaţiei caută parteneri pentru 51 de proiecte cu fonduri europene în valoare de peste 150 de milioane de euro, scrie Ziarul Financiar. Solicitanţii au avut doar două zile „răgaz” pentru depunerea ofertelor. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, pentru gândul, că trebuie stabilite alte termene pentru aceste proiecte. Ministerul Educaţiei a publicat la jumătatea săptămânii trecute anunţuri de selectare a unor parteneri pentru 51 de proiecte finanţate din bani europeni alocaţi pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU) în valoare totală de peste 163 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Termenul limită de înscriere a dosarelor de parteneriat pentru 46 dintre aceste proiecte (anunţ publicat marţi) a fost stabilit de reprezentanţii ministerului pentru data de 25 iulie 2013 (joi), adică două zile mai târziu, restul de cinci proiecte având termen de depunere a dosarelor până pe 26 iulie 2013 (vineri). “Astăzi se va lua o decizie, probabil se va anula procedura şi se va relua. Ministerul Educaţiei trebuie sa se adreseze Autorităţii de Management POSDRU. Categoric, trebuie stabilite alte termene. Dar este greu de spus care vor fi acestea. Se va vedea de la caz la caz pentru că nici legea nu spune foarte clar”, a declarat luni Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, pentru gândul.
PDL blochează “transferurile” la Mişcarea Populară. Conducerea PDL a anunţat, ieri, că excluderea celor 22 de primari din Argeş a fost respinsă de Comisia de etică. În acest fel, PDL încearcă să împiedice plecarea primarilor la Partidul Mişcarea Populară (PMP). “BPN a luat act de decizia Comisiei de etică de a invalida decizia organizaţiei judeţene de excludere a celor 22 de primari din Argeş”, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul. Ea a spus că astfel cei 22 de primari nu sunt excluşi din PDL, arătând că în partid nu mai sunt asemenea situaţii. Paul a mai spus că ea consideră decizia fostului preşedinte PDL Argeş Mircea Andrei de a exclude pe cei 22 de primari şi apoi de a-şi da demisia ca fiind un “gest impardonabil”. Reprezentanţii comisiei au constatat că excluderea primarilor din partid nu a respectat prevederile statutare şi a avut “un vădit caracter abuziv”. Potrivit statutului. excluderea din partid a unui membru PDL se face doar în măsura în care acesta a încălcat în mod grav şi repetat prevederile statutului şi hotărârile organizaţiei sau a prejudiciat imaginea partidului. Primarii excluşi nu se fac vinovaţi de încălcarea acestui articol, se arată într-un comunicat al comisiei. Comisia a constatat şi o serie de nereguli în convocarea organismelor de conducere ale organizaţiilor PDL din judeţul Argeş care au luat decizia de excludere. Miza disputei. Fostul senator Mircea Andrei, lider al PDL Argeş, a demisionat, în 21 iulie, din partid, el motivând prin faptul că Vasile Blaga şi conducerea PDL “au uitat că există judeţul Argeş”. Înainte de a demisiona, Andrei a avut grijă să aprobe excluderea din partid a 22 de primari PDL din Argeş. Pentru a putea fi excluşi, cei 22 de primari şi-au depus demisiile din funcţiile deţinute în partid. În acest fel, ei i-au dat ocazia lui Mircea Andrei să invoce articolele din statut referitoare la inactivitate. Integral in Romania Libera
Prima rectificare bugetara: Deficitul bugetar urca la 2,3% din PIB. Prognoza de crestere economica pentru 2013 a fost ridicata la 1,9%. Prima rectificare bugetara din acest an se bazeaza pe un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, iar deficitul bugetului consolidat va creste de la 13,4 miliarde lei la 14,7 miliarde lei, prin folosirea banilor rezervati PNDI catre alte proiecte, iar plafonul de garantii va fi majorat cu 2 miliarde de lei, scrie Mediafax. Astfel, Produsul Intern Brut estimat a fost revizuit in urcare la 626,2 miliarde lei, iar deficitul bugetar pe cash va creste de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB.Ministerele Sanatatii, Educatiei si Justitiei vor beneficia de alocari suplimentare, a anuntat premierul Victor Ponta. O noua rectificare bugetara a fost deja programata pentru finele lunii octombrie. Prognoza de crestere economica pentru acest an a fost ridicata, in urma discutiilor cu FMI, de la 1,6% la 1,9%, Guvernul estimand insa pentru sfarsitul anului un avans al PIB peste noua tinta, a declarat ministrul delegat al Bugetului, Liviu Voinea. “Am convenit cu partenerii nostri internationali ca pentru anul 2013 cresterea PIB-ului nu va mai fi 1,6, pe care s-a bazat bugetul in iarna acestui an, cand a fost programat, ci 1,9% din PIB, ceea ce inseamna o crestere neta de 2,6 miliarde de lei a PIB. Structura acestei cresteri este preponderent bazata pe export. Este bine pentru competitivitatea unei tari, pe de alta parte, exportul din ce in ce mai mult catre zona non-Euro, pentru ca in zona Euro continua sa fie recesiune, si atunci ai pe partea de incasari, la TVA, rambursarile de TVA care iti cresc. Deci, pe de o parte, e un lucru bun, ai o crestere bazata pe export, pe de alta parte, rambursarile de TVA cresc si atunci trebuie sa ajustezi corespunzator bugetul in urma veniturilor care pe anumite categorii, cum a fost impozit pe profit sau TVA, sunt sub asteptari. Noi consideram ca in semestrul al doilea cresterea va fi peste 1,9, de fapt, si se va baza li pe consum intern, pe reluarea cresterii interne, dar nu am bugetat lucrul acesta tocmai pentru a fi conservatori, pentru a ne asigura ca ramanem in parametrii de consolidare fiscala”, a spus Voinea. Integral la HotNews
Liviu Dragnea, la DNA în dosarul “Referendumul”: “Am venit să mai studiez dosarul” Vicepremierul Liviu Dragnea a venit la sediul DNA, unde procurorii îi prezintă din nou învinuirile care i se aduc în dosarul “Referendumul” şi probele strânse împotriva sa. După aproximativ 10 minute, Dragnea a părăsit sediul DNA. Dragnea a intrat la DNA pe o poartă de acces ascunsă, folosită de procurori, pentru a evita întâlnirea cu presa. Vicepremierul a fost de mai multe ori la DNA, pentru a fi audiat în acest dosar. “Am venit să mai studiez dosarul şi probabil că o să mai vin. Am intrat pe aici pentru că era aglomerat”, a explicat vicepremierul vizita sa fulger la DNA. “Sunt foarte multe dosare de declaraţii, nu ştiu dacă pot să le numesc probe. Am marcat un an de la referendum. Este o coincidenţă, nu are nicio semnificaţie, a fost o alegere comună”, a mai spus Dragnea, la ieşirea de la DNA. Procurorii au început urmărirea penală faţă de Nicolae Liviu Dragnea, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului. Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA. Astfel, Dragnea ar fi iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Integral in gandul
De ce ne blochează UE fondurile europene: Firma şefilor PSD Braşov trebuie să restituie 990.000 €. Administratorul societăţii controlate de deputatul şi prefectul de Braşov a fost condamnat la închisoare, pentru că a manevrat prin acte false o finanţare nerambursabilă SAPARD. Deputatul Ioan Adam și-a împrumutat firma cu 496.000 de euro, pentru a putea benefi cia de fi nanțarea SAPARD. Tribunalul Covasna l-a condamnat, pe 5 iulie 2013, pe Lorincz Andraş, administratorul firmei Frigos Pommes SRL, la patru ani de închisoare, deoarece a folosit declaraţii false pentru organizarea unor licitaţii cu fonduri provenite dintr-o finanţare nerambursabilă SAPARD de 990.000 de euro. În solidar cu Andraş a fost găsită responsabilă în civil şi firma care a beneficiat de finanţare, SC Frigos Pommes SRL, care trebuie să returneze Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) banii pe care i-a primit. SC Frigos Pommes SRL îi are ca acţionari pe Ştefan Valentin, cu 36%, pe prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohoci, cu 26% şi pe deputatul PSD Ioan Adam, cu 38%. Pe 2 februarie 2007, între APDRP şi Frigos Pommes s-a încheiat un contract prin care societatea a beneficiat de o finanţare de 990.000 de euro, pentru proiectul „Înfiinţare unitate de depozitare şi procesare cartofi, în localitatea Chichiş, judeţul Covasna”. Procurorii susţin că administratorul a făcut o serie de achiziţii de la firme cu care avea interese directe, în contextul în care acesta a depus două declaraţii la APDRP în care a susţinut că nu are niciun fel de legătură cu respectivele firme. Instanţa l-a găsit vinovat pe administrator, în solidar cu societatea. Integral in EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata 🙂
As mai adauga ineptia cu TVA-ul redus la paine.
Primul lucru este ca neuniformitatea legislatiei (exceptiile) nasc prin ele insele tentatia de evaziune. Iar daca legislatia este facuta aiurea (adica facuta de “profesionistii” legislativi gen Becali & Co), tentatia devine fapta.
Cat despre scadere a pretului la paine, doar trei cuvinte: Ha Ha Ha!.
O mica socoteala:
TVA = 24% insemna ca dintr-un leu, cat costa o paine, 19,35 bani sunt TVA. 9% insemna ca dintr-un leu, 8, 25 bani sunt TVA. Diferenta: = 11,1 bani.
Presupunem un comerciant “generos”, care va imparti castigul realizat cu cumparatorul. Va face painea 95 bani. Impactul pe familie ~ 0. Un om consuma – sa zicem 1 paine pe zi. Cine sta sa astepte cei 5 bani?
Si daca astepti, economia este de 1,5 lei/luna.
Dar comercianti “generosi” nu prea gasesti, pentru ca de obicei acestia dau faliment. Pentru ca daca esti “bun” comerciant, vinzi cu cel mai mare pret pe care-l poti obtine. Pana ieri era 1 leu. De ce sa vinzi azi cu 95 de bani daca tu ai aceiasi cumparatori si vinzi aceiasi marfa ca ieri?
Pretul este dat de intersectia dintre dorinta de achizitie si dorinta de castig. Daca am vad comercial si rulaj suficient (deci nu fac stocuri) de ce sa scad pretul de vanzare?
Pe de alta parte, cu ce TVA se va vinde painea servita la restaurant?
Impactul major poate fi la producator (este o metoda utilizata in occident pentru incurajarea acestora), nu la consumator. Care producator oricum fiscalizeaza (daca e foarte “cinstit”), cam jumatate din cantitate sau mai putin.
Asta in afara de argumentul privind complicarea legislatiei economice, care creste cheltuielile.
Buna Dimineata DanSu,
Avand in vedere ca si eu o consider o ineptie, nici nu am bagat subiectul in revista presei. Simplu – nu este relevant!
o zi buna tuturor.
eu zic ca este relevant subiectul. in sensul ca Ponta a inceput sa faca gesturi echivalente celor facute de Ceausescu in decembrie 89. banutii “ieftiniti” ai painii cam seamana in efecte cu suta de lei pe care vroia sa o “dea” Ceasca numai sa nu se rascoale lumea. ce nu prea au bagat oamenii de seama este faptul ca odata cu “scaderea” TVA la paine s-a introdus acciza pe aur si s-a scumpit cea pentru bautura. pai, “ieftineste, Doamne, bautura”, canta romanii, nu “ieftineste TVA-ul la paine”… putoiului impostor i se cam stramtoreaza masa de manevra.
gunoiasul isi pregteste terenul, tot ca Ceasca, sa racneasca impotriva “speculantilor” de paine – aia sunt fiarele ce “sug sangele poporului”, nu el si clica lui de spoliatori. vorba lui @DanSu: Dar comercianti “generosi” nu prea gasesti, pentru ca de obicei acestia dau faliment…
salut Sare 🙂
nu-i doresc destinul lui Ceasca. Suficient sa plece!
Bun gasit
n-o fi relevant pentru aia de gindesc cu capetele proprii, da’ cred ca realizati ca da bine la bobor (cit pe ce sa musc de nas o colega, asa rau m’am enervat)
Spunea Liviu Baron de Teleorman Dragnea:
„Am marcat un an de la referendum. Este o coincidenţă, nu are nicio semnificaţie”
M-a binedispus pe loc afirmația asta! Asta fiindcă mi-a amintit de o butadă atribuită romancierei Irene Hannon:
A coincidence is a small miracle in which God chooses to remain anonymous.
Și îmi mai umblă prin minte și alte vorbe, mai neaoșe: Dumnezeu nu bate cu parul…
Buna Dimineata Observator,
ieri am discutat despre asta si am ajuns la concluzia ca “Parul lui Dumnezeu” = DNA
Eheei, ieri am fost cu treabă pe la Buzău, n-am apucat să citesc Politeia decât în diagonală, spre seară. Pot să vă spun însă că plecând cu trenul (IR 1655) de frica arșiței tot am avut parte de ea! Cu 20 de minute înainte de sosire locomotiva s-a defectat în câmp. Și, firește, a căzut și instalația de aer condiționat. Locomotiva care ne-a remorcat a sosit de la Buzău și era numită, așa cum am aflat, în terminologia CFR „mașină de salvare”. Toate bune numai că până s-a anunțat că ne-am oprit definitiv în cîmp, până au găsit o „mașină de salvare” aptă să… nu rămână și ea în câmp (!) a trecut timpul, iar cele 4 vagoane, pline ochi, deveniseră etuve adevărate fiindcă nu aveau geamuri care să poată fi deschise – pasămite nu era nevoie de ele dacă ai aer condiționat. Potrivit regulamentului mașina de salvare nu are voie să meargă cu mai mult de 15 km/oră, ca nu cumva să se ciocnească de locomotiva care trebuie… salvată! Bref, întîrzierea a fost de o oră și jumătate…
În Franța, în teribila caniculă din 2003, când trenului cu care călătoream de la Paris la Strasbourg i-a cedat instalația de aer condiționat, am primit prin poștă despăgubiri de la SNCF pentru discomfort și întârziere…
neplacuta aventura 🙁
sa ziceti merci ca nu v-au schimbat locomotiva pe vodca
Buna dimineata,
Se pare ca Dragnea a intrat intr-o zodie neagra, a mai marcat un insucces:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/sperantele-primarilor-incompatibili-blocate-de-ce-1049860.html
Nici Ponta nu se poate simti prea bine pt. ca si el promisese modificarea legii incompatibilitatii in favoarea baronilor USL.
Buna Dimineata Cedric,
cunosti proverbul cu socoateala de-acasa care nu prea se potriveste la targ 😆
Pentru interesati – Ştiri Externe: 30 iulie 2013 / Un Papă diferit!
buna dimineata
majorarea accizelor cu 25% la alcool e justificata?
poate ca da;va creste pretul berii,vinul nu,e cu “acciza suspendata”
dar asta mi-aduce aminte de un banc:
lenin si tarul nicolae se intalnesc in cer;
tarul il intreaba pe lenin cum o mai duc taranii,muncitorii,in general cum e maica rusie dupa revolutie;
la toate intrebarile ,lenin raspunde “la fel ca inainte”
in final tarul il intreaba” dar votca,votca cate grade are?” lenin” 42 ”
tarul “si pentru 1 grad a trebuit sa faceti revolutie?”
cam asa si cu accizele astea
e interesant totusi de vazut cat se va incasa in plus din acizele astea majorate la alcool si aur;
Buna dimineata,
este o mare abureala povestea TVA-ului scazut la paine, evaziunea nu se face de catre platitorii de TVA. Cea mai corecta masura si care poate stopa evaziunea in domeniul panificatiei este timbrul pe paine, ca la alcool. Numai asa se poate controla fenomenul.
In plus painea de 9 bani este o paine foarte proasta, care are faina in proportie destul de mica restul sunt adosuri care nu legatura cu painea/faina. Oricum cantonarea intr-un pret mic, sub costurile de productie, i-a adusa pe producatorii seriosi la marginea falimentului, luni de zile au fabricat sub pretul de productie margand pe pierdere.
Pretul tinut artificial sub cheltuielile de productie, ca masura populista, va genera falimente in randul brutarilor. Din nefericire evaziunea s-a transferat in sectorul morarit, s-a potolit/a devenit gestionabila la producatorii de cereale prin taxarea inversa si s-a transferat la procesator.
Mai dam un leu salar, mai anuntzam o masura populista, “restul le multumim ca inca traiesc”. Stau si ma gandesc la momentul cand vom crapa noi IMM-istii astia care sunt la butoane ce vor face 👿
@mar buna dimneata
pretul painii este artificial mic;
1kg faina= 0,75 ron din care tva 0,18
15 gr drojdie=0,18 ron din care tva 0,07
1 mc gaz= 1,55 ron din care tva 0,32 ron
manopera,distributie,profit : 30 pct din cost= circa 0,70 ron/ nu mai calclez,amortizari,cheltuieli financiare….
rezulta 1,3 kg paine
cost real,cu tva= 2,44 ron/kg=pretul de productie
pretul la raft sa zicem pentru aproximare ca dubleaza pretul,deci 4,88 ron/kgpainea de 1 ron are 350 gr,deci pretul de vanzare este cca 3 lei/kg
ceva nu e in regula cu pretul asta al painii
sunteti in “bransa”;care ar fi explicatia?
Corect, cei mai multi produc in pierdere. Unii si-au gasit “salvarea” in produsele de patiserie, asta ca sa nu puna lacatul pe usa. Se merge si pana la 17 aditivi/retzeta ca sa se inchida cumva pe pretz.
Brutarii seriosi vor timbru pe paine/o forma de contorizare ca sa poata respira.
Multa paine produsa la negru de producatori dobiosi.
multumesc/” 17 aditivi”/m-a “framantat “pretul asta al painii,n-am avut raspuns dar de ceva timp imi fac painea in casa/acum stiu si de ce
si eu, fara drojdie cu mai/levain preparata si intretinuta in casa.
Buna dimineata! 🙂
@Dane, ai perfecta dreptate cu TVA-ul la paine: zero beneficii reale. Ideea asta cu tva-ul redus era o masura-far cu impact mediatic anuntata de USL inca de la inceput, si care e pusa in practica abia din septembrie. In realitate, un TVA redus la paine se direste a fi o masura “momeala” pentru pensionari si pentru cei care nu se gandesc la efectele inflatiei asu[ra bugetiui familiei, insa care cred in PR-ul ieftin al lui Ponta (“vai, saracul, ce grija are de noi, ne ieftineste painea…”). Insa exista cineva care sa nu ia in seama inflatia si preturile reale?
Sa va dau un exemplu banal. Ani de zile am cumparat niste biscuiti de 4,59 lei pachetul. Si astia au stat ani buni pe pretul asta. Odata cu venirea lui Ponta, au sarit la 4,99 lei. Am zis ca deh, tentatia era mare sa ii urce la 4,99…. Dupa cateva luni, au fost facuti 5,49 lei. Deja se ingrisa gluma. Crestere de pret cu 1 leu….Iar acuma ei sunt de 5,99 lei. Deci, crestere de pret de 30%. Si inflatia lui Isarescu e doar vreo 3-4-5%.
Parca il vad pe Ponta, asa cum zice @sare, ca urla la toamna impotriva “samsarilor” care nu vand bietilor pensionari si oameni ai muncii painea cu 5 de bani mai ieftina….
***
Voiculescu: Romania Libera spune ca sursele din Justitie confirma urmatorul fapt: mai multe firme care au avut relatii contractuale cu Antena3 au cerut protectie si au declarat sub protectia anonimatului ca au fost santajate.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/dna-dosarul-lui-voiculescu-se-umfla-mai-multe-firme-au-depus-plangere-pentru-santaj-308856.html
“Mai multe firme au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie că au fost şantajate de ANTENA, fiind obligate să încheie contracte de publicitate pentru a nu le fi terfelită imaginea pe posturile TV ale trustului înfiinţat şi controlat din umbră de Dan Voiculescu, spun surse judiciare. Practic, e vorba de mai multe autodenunţuri….Numele firmelor care au depus sesizări sau autodenunţuri şi ale martorilor care au dat declaraţii împotriva lui Dan Voiculescu sunt secrete în această fază a anchetei, spun sursele „României libere“, pentru a nu se face presiuni împotriva lor, aşa cum s-a întâmplat déjà cu administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, primul care a făcut plângerea penală de şantaj şi s-a trezit, la rându-i, cu plângere penală de denunţare calomnioasă.
Există şi martori, deocamdată protejaţi, care ar fi relatat despre practicile de şantaj ale ANTENA. Numele lor nu poate fi făcut public pentru a nu se face presiuni asupra lor”.
Dupa exemplul lui Mitica Dragomir, firmele au prins curaj si au dat pe goarna la DNA tot ce stiu. Iar daca procurorii au mai multe interceptari cu Voiculescu, asa cum reiese din referatul de urmarire penala, Varanul e mort.
sa le fie rusine “marelui cotidian de dreapta” EVZ si autoarelor Simona Tapalagă, Silvana Chiujdea care au copiat fara nici un fel de sentimente comentaruiile lui Cetatean pe Politeia:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ping-pong-intre-palate-cu-cfr-marfa-1049834.html
Am vazut de aseara insa nu am mai zis nimic. Nu ar fi prima data cand suntem copiati in loc sa fim citati. Insa poate au avut doamnele acelea ideea de a citi Hotararea CSAT 73/2012, legea 21/1996 si Ordinul 385/2010, cum am facut eu aseara, si poate au scris articolul in mod independent
sa le fie rusine!
sa le fie….de acum inainte, ca de data asta au preferat sa mearga pe burta, ca in sezonul estival 😛
@cedric 8 40
“aegumentele alesilor” arata inca odata ca astia nu au nici cea mai vaga idee despre “conflict de interese” s legile “economiei de piata”
cand intr-o tara normala,detinerea catorva procente din actiuni la o companie relativ mare te transforma in “actionar semnificativ”,astia continua sa sustina ca a lua decizii intr-o firma in care tu esti actionarul major nu e “important”;tupeu cat cuprinde si inca un argument ca toti,de la mic la mare,cand ajung intr-o pozitie cat de mica se cred Dumnezeu;
nu mai vorbesc de argumentu” jumatate din alesi sunt in situatia de incompatibilitate”/pai tu care esti ales sa aplici legea ,nu o cnosti? de ce au candidat
subiectul asta merita sa fie discutat;arata cat de stramb gandesc “politicienii” romani
a propos de ANI si de UE. Argumentul alesilor e ca “ce pana corbilui vor astia numiti ANI de la noi? suntem smecheri pe mosia noastra, ne punem in ce Consilii de Administratie vrem – ca doare am fost alesi – ca sa supraveghem/controlam tot ce misca in ograda noastra. La ce dracu’ e buna functia daca nu poti controla tot? Ce e aia incompatibilitate? Pai noi cum sa mai controlam regii pe care doar prostii le cred “autonome”?
ma repet: asta e “studiu de caz” despre cum gandesc “alesii”
cand vad ce face in sect 3,negoita ala ma apuca groaza;si nimeni nu reactioneaza;toti il injura,dar ,daca maine ar fi alegeri probabil ca ar castiga
“bordurile”lui videanu sunt preistorie;sa vedeti ziduri de beton,placate cu gresie cum “cresc” in sect 3
Acestea sunt cifrele reale ale rectificarii: taieri de cheltuieli la Educatie, Munca si Agricultura.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-15283705-rectificarea-bugetara-taieri-cheltuieli-totale-educatie-munca-agricultura-bani-plus-sri-sie-dna-csm.htm
De aia radea ca proasta Victor Pinta aseara si a refuzat sa spuna unde s-a taiat, lasandu-l pe Liviu Voinea sa ofteze si sa se descurce.
De remarcat taierile de cheltuieli cu ajutoaree sociale, de la Munca (“Cea mai mare suma va fi taiata de la Ministerul Muncii, de 1,1 miliarde lei (30,44 miliarde de lei buget intial), argumentat cu economiile inregistrate pe primele sase luni ale anului la actiunile de “Asistenta sociala” finantate de la bugetul de stat, precum si la cele finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat, caruia i se asigura transferuri de echilibrare din bugetul acestui minister”).
Sper ca pomanagii USL sunt acum fericiti.
A, si sa nu uit: sper ca si liderii de sindicate si profii/educatorii care urla prin cancelarii impotriva lui Funeriu sunt si ei multumiti. Guvernul USL le acorda 6% din PIB si ii trateaza cu respect, asa cum merita.
Citi,
imi trimiti ceva astazi?
Să nu uităm regula de aur a jurnalismului: verificarea prin mai multe surse independente. E interesant ce scrie Deutsche Welle despre recuperarea lui Hayssam la
http://www.dw.de/recuperarea-lui-hayssam-%C5%9Fi-reversul-medaliei/a-16983982
Am citit. Nebulos si subtire factic.
infiltratul Pepine!
individul este foarte nociv in ceea ce scrie, tocmai pentru ca este acceptat sa scrie la DW in spiritul “corectitudinii politice”.
eu nu-l includ niciodata in RP sau orice altceva de la DW. Cunosc marfa!
Buna dimineata tuturor. Uite asa invata si baronul Dragnea ot Arges ca in viata nu exista coincidente 🙂
Buna Clemy,
sper ca invataura sa-l coste mai mult decat a castigat 🙂
Sper. Oare Kelper ce o spune? 🙂
habar nu am, a disparut de cateva zile, poate e in concediu cu Tycho Brahe 😆
ba ,eu as crede ca “lucreaza la horoscopul meu”si asta il tine ocupat
vine el @intamplator. Ion e om de cuvant!
scuze,am uitat ” g/m”
@ion e din cea mai serioasa profesie/nu m-am indoit de seriozitatea lui
🙂 Toti avem nevoie de odihna. Apoi e miezul verii. Cred ca ipoteza lui Teo e cea mai apropiata de realitate 🙂
Avem o vara de foc, la propriu si la figurat. Da avem nevoie !
diseara avem furtuna puternica
vai de noi,
prunele sunt aproape coapte! Interesant si via incepe sa ajunga mult prea de vreme!
http://www.accuweather.com/en/ro/bucuresti/287430/weather-forecast/287430
merci 🙂
daca mai iau astia cateva “decizii importante” ne blocheaza horoscopul personal pentru cateva decenii
http://politeia.org.ro/editoriale/fata-raului/16375/#comment-47579
Buna Geo,
am vazut comentariul tau. Multumesc 🙂
plagiatul este la moda, un mod de a trai si a urca pe scara sociala
buna dimineata ! 😀
buna ziggy 🙂
gusa la realitatea: voicluescu prezidentiabil!!! cum adica? un securistm, cu acte in regula, mincinos, informator, autor de suspendari sa candideze la presedintia Romaniei???
astia chiar isi cauta o revolutie!
“Eu am fost autorul a două suspendări, am participat cât am putut la procesul de demitere. Se pare că nu am fost destul de precaut, analitic, prevăzător, motiv pentru care nu am reuşit”, a declarat președintele fondator al PC.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/dan-voiculescu-are-o-idee-fixa-l-as-suspenda-si-maine-pe-traian-basescu-1049911.html
Oare DNA se va autosesiza in urma acestei declaratii a varanului securist? Oare inteleg cei care il aduleaza, zi si noapte, sorbindu-i cu nesat, cuvintele exprimate prin trompetele media, ca nu da doi bani pe voturile romanilor, singurul care conteaza fiind interesul personal?
Gusa este omul Vocii Rusiei. sa nu uitam ca el este cel care a propus un parteneriat “ortodox”
http://sareinochi.com/2010/12/09/ce-capusa-e-in-gusa-ce-i-in-gusa-i-si-capusa-na-c-am-un-lapsus/
pana la urma nici nu m-ar mira sa nu fie acest dezgustator personaj cel care scrie pe site-ul Vocea Rusiei
un oprtunist de ultima speta care si-ar vinde sufletul pe bani! un Voiculescu in tinerete – Varan junior!
Amar de copiii c-un asemenea tata! Ce povete strambe le-o invenina mintile crude… 🙁
Salutare tuturor.
salut,
oamenii care au crezut ca acest blestemat comunism o sa supravietuioasca pentru o vesnicie!
Internationala Ortodoxa, asa i-a zis ipochimenul “proiectului”
“Ortodoxa” satanei! Ai vazut ca pana si ucrainienii i-au dat lui Putin papucii. Era pe stirile externe.
am vazut. gusafonul este agent de influenta al Mosckovei. impreuna cu SRS – amicii Rusiei.
http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-dan-voiculescu-copiaza-modelul-dusmanului-sau-politic-traian-basescu_1237098.html
un cretin de Campia Turzii caruia i se da prea mult nas. din pacate chiar Basea i-a dat nasul necesar – “are ficat”, a zis, “imi place cum stie sa incaseze”. eu il striveam ca pe un gandac ce este atunci cand l-a dat Nastase afara din PSD.
inca un penal din gasca lui mazare http://www.evz.ro/detalii/stiri/rectorul-universitatii-ovidius-din-constanta-retinut-de-dna-1049929.html rector.luare de mita. ca un ordinar.
Buna ziua!
greu de inteles cum pot sa ia oamenii astia mita …. Sa li se taie capul (G/M)
Salutare !
http://www.contributors.ro/fara-categorie/scrisoarea-deschisa-a-fiului-lui-gheorghe-ursu-catre-traian-basescu/
“Fara anchetarea si condamnarea tortionarilor securisti ai lui Gheorghe Ursu nu cred ca terenul justitiei romane va fi curat, domnule Presedinte. Iar condamnarile comunismului, chiar bine documentate si citite in plenul Parlamentului, vor ramane, din pacate, litere moarte. Exista in opinia publica interna, dar si internationala, convingerea ca Securiatea a ramas puternica in Romania, si manipuleaza inca, prin retele de influenta, sfere importante din economie, politica, mass-media, si mai ales, justitie, tragind societatea inapoi, contribuind decisiv la fenomenele de coruptie, dezinformare, injustitie. Un articol recent de larga circulatie al agentiei de presa Associated Press remarca: “The perpetrators of communist-era crimes have long been shielded by Romania’s establishment, whose ranks are filled with members of the former Securitate secret police.” (AP, 11 iulie 2013). Cazul magistratilor care au refuzat in toti acesti ani sa-i ancheteze si judece pe calaii din Securitate ai lui Gheorghe Ursu pare ca o dovedeste.”
cu un procuror ca Nitu la PG… slabe sanse 🙁
Buna ziua,
decât toxica scadere a TVA la pâine, mult mai buna ar fi fost ideea grecilor: scaderea TVA la cumparaturile online. Pentru politeieni nici nu e nevoie sa explic.
o zi buna, iar furtuna sa fie usoara 🙂
Contractul cu Bechtel, desecretizat!
ei pe bune? cine a facut-o? Pariez ca oricine va fi vinovat, in afara de PSD.
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine a publicat cateva documente din contractul cu Bechtel. Contractul initial nu a fost inca publicat.
Ala initial e miezul! Ca vine de la Nastase.
Cica e publicat pe un site, dar n-am inteles cum se numeste
Astăzi, 30.07.2013, au fost publicate pe pagina web a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, http://www.dpiis.ro, documentele declasificate referitoare la contractul dintre statul român si Bechtel International Inc.
Documentele sunt disponibile la adresa http://www.dpiis.ro, secţiunea “Informaţii publice”.
Ordinul privind declasificarea acestor documente a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 406 în data de 05.07.2013 şi a fost semnat de Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, Relu Fenechiu, Ministrul Transporturilor. şi Ion Moraru, Secretarul General al Guvernului
http://www.dpiis.ro/documente-declasificate-bechtel-85/
Da, e clar: au publicat acte din 2006 si 2011, ca sa faca valva cu PDL-ul si sa il mai scape pe Ponta de presiunea CFR Marfa.
Daca se suporta o sursa (necontestata punctual de opozanti; doar generic), un citat:
“Mai întâi, despre Autostrada Transilvania, că am văzut că vă pasionează. În 18 noiembrie 2003, guvernarea PSD aproba, în aceeaşi şedinţă, trei acte normative pentru a da acest contract politic, prin încredinţare directă, firmei americane Bechtel: Hotărârea nr.1.362 pentru aprobarea unor credite de 2,885 miliarde de euro; Hotărârea nr.1.363 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici; şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120 pentru demararea de către Compania de Drumuri a procedurii, prin negociere cu o singură sursă – firma Bechtel – în vederea încheierii contractului de proiectare, construire şi – atenţie! – finanţare a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş. Toate astea prin derogare de la legislaţia de atunci.
Iată cum a trecut ordonanţa prin Parlament. Citesc din dezbaterile de la Senat, din 17 decembrie, o lună mai târziu: Doru Ioan Tărăcilă – “La punctul 14 avem înscris proiectul de lege, ş.a.m.d., a procedurii de negociere cu o singură sursă, firma Bechtel, în vederea încheierii contractului de proiectare, construire şi finalizare a autostrăzii”.
Iată cum, într-o lună, de la Guvern la Parlament, cuvântul “finanţare” s-a transformat în cuvântul “finalizare”. Se amână – este adevărat – cuvintele, dar diferenţa este de vreo 3 miliarde de euro, care ar fi trebuit aduşi de Bechtel, şi între timp ar fi trebuit să-i aducă statul român.
Domnul Tărăcilă: “În legătură cu întrebarea pe care v-a pus-o domnul senator Solcanu, titlul este referitor la construire şi finanţare sau finalizare?”
Domnul Marius Sorin Bota (actualmente senator, pe vremea aceea secretar de stat), senator PSD, bineînţeles, de Maramureş: “Este o eroare, domnule preşedinte, şi în titlu şi pe parcursul legii. Avem rugămintea ca titlul să cuprindă doar proiectare şi construire”. Şi, mai departe, spune domnul Bota, “Finanţare este, din punctul nostru de vedere, o eroare”.
Cam aşa s-au petrecut lucrurile. Văd că vă place subiectul. O să vă spun multe lucruri, de câte ori o să mă întrebaţi despre ele.
După vacanţa parlamentară, în 17 februarie, legea ajunge la Camera Deputaţilor. Citesc tot din stenogramă. Stenogramele sunt în Monitorul Oficial, puteaţi să le citiţi şi dumneavoastră.”
Si un link cu trimitere la surse publice (stenograme ale dezbaterilor parlamentare) din vremea nasterii celebrului contract.
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6862&idm=13&idl=1
Traiasca ai nostri 🙂
merci! 🙂 cine sunt… ai nostri? 😛
Imi place cum suna 🙂
http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-15285958-departamentul-pentru-proiecte-infrastructura-investitii-straine-publicat-cateva-documente-din-contractul-bechtel.htm
Salut pe toata lumea,
postare noua – Privatizare cu bucluc la “CFR Marfa” si exercitiul juridic fals al premierului-jurist Ponta