Revista Presei – 30 august. Premierul Tudose face blat public cu RMGC
30/08/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 30 august. Cerul va fi mai mult senin şi doar la munte, în sudul şi sud-estul ţării vor fi unele înnorări şi cu totul izolat ploi slabe, de scurtă durată, potrivit ANM. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi pe litoral şi 29 de grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat, în special în zonele depresionare, se va semnala ceaţă. Bucuresti: Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.
Ziua adevărului pentru conducerea Inspecţiei Judiciare, după raportul despre activitatea DNA. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează, miercuri, raportul auditului extern al managementului Inspecţiei Judiciare (IJ), efectuat de o firmă specializată. O eventuală revocare a inspectorilor şefi poate fi dispusă exclusiv pe baza acestui raport. La şedinţa de miercuri s-ar putea pune în discuţie revocarea inspectorului şef, Lucian Netejoru, pe baza raportului. Urmează ca în şedinţa CSM să se stabilească dacă se ia în discuţie revocarea lui Netejoru şi dacă se votează menţinerea acestuia în funcţie sau demiterea lui. În spaţiul public au apărut inclusv informaţii că încercarea de schimbare a conducerii Inspecţiei Judiciare are loc pe fondul protejării Laurei Codruţa Kovesi. Potrivit luju.ro, în acest fel, raportul întocmit de către Inspecţia Judiciară la DNA va fi blocat definitiv, iar Kovesi va rămâne în funcţie. Luju.ro menţionează că raportul ar fi devastator la adresa Laurei Codruţa Kovesi. Verificările Inspecţiei Judiciare la DNA s-au încheiat săptămâna trecută iar, până în 15 septembrie, inspectorii vor redacta concluziile, astfel încât raportul să ajungă în plenul CSM până în 6 octombrie, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai instituţiei. Inspecţia Judiciară a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General. Integral pe Mediafax
Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane. Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare la transpunere în legislație. Sub presiunea deficitului care riscă să spargă bariera de 3% și a programelor absolut fantasmagorice , majoritatea PSD-ALDE poate dezechilibra profund nu doar România pe termen scurt, ci și adecvarea ei pe termen mediu și lung. Punctele pe care le înșirăm mai jos pleacă de la experiența ultimilor 15 ani, de la capacitatea politică și administrativă de-a preîntâmpina haosul și, nu în ultimul rând, de la reaua credință a decidenților care țâșnește din orice declarație publică a acestora. Chiar: cu ce sentiment ați încheia o discuție cu un partener de afaceri care v-ar vorbi cum vă vorbesc dnii. Dragnea, Tudose, Tăriceanu, Toader, Mișa, Pop și ceilalți? Cu toate acestea, pornim textul cu speranța că între acești domni se va găsi, totuși, cineva care să spună: da, frate – ce-o să rămână în economie și societate după semnătura mea? Dau foc la țară numai pentru domnii Dragnea și Tăriceanu? Astfel: 1) Nu introduceți split TVA. Bulgarii au un gap la TVA de numai 8-9% fără să fi introdus această aberație care nu funcționează nici acolo unde autoritatea fiscală e digitalizată și eficientă. Motivele: a-măsura îi afectează în primul rând pe contribuabilii corecți. Faceți un calcul care e diferenta dintre TVA-ul declarat și cel plătit cu întârziere și o să vedeți că e foarte mică. Adevărații evazioniști de TVA lucrează altfel și – ca să aflați și voi cum stau lucrurile – pe adevărații evazioniști în doare-n cur de dnii. Tudose, Mișa, Dragnea, Tăriceanu și ceilalți: pur și simplu acțiunea lor nu interferează cu măsurile celor de la butoanele oficiale. b- Intoarceți-vă la școală, deschideți analizele și simulările reale și realiste pe fiscalitate (nu alea pe care le fac dnii. Vâlcov, sau cuplul de sinecuriști pe viață care urăsc funciar economia de piață și care, când se duc în SUA, în loc trimită ilustrate cu statuia Libertății, citesc greșit în engleză sistemul fiscal american și se întorc cu idei de care habar nu au, că nu ar ține pe plus nicio covrigărie); sau mai citiți cursdeguvernare.ro.
De ce are PSD nevoie de banii din pensiile private. Deși vorbește de un „randament“ mai mare al pensiilor administrate de stat față de cele private, premierul Tudose nu spune nimic despre faptul că sistemul public e în colaps, generând un deficit bugetar de 3% din PIB. Numărul tot mai mic de salariați raportat la cel al pensionarilor, introducerea pensiilor speciale, dar și reducerea CAS au creat un dezechilibru major în sistemul public de pensii. Din 2008, sistemul a intrat pe deficit, iar an de an, diferența între ce reușește să colecteze statul din contribuțiile sociale și ceea ce are de plătit este tot mai mare, astfel încât, în 2016, s-a ajuns ca o treime din pensiile aflate în plată să fie acoperite cu bani împrumutați. Diferența a fost, potrivit calculelor realizate de Consiliul Fiscal, de 18,9 miliarde de lei. Adică la venituri din contribuții de 38 miliarde lei, statul a cheltuit 57 de miliarde. Datele primite de la Ministerul Muncii, la solicitarea RL, arată cifre mai mici. Ele nu acoperă însă pensiile speciale. Potrivit instituției, bugetul pe 2017 este construit pe venituri ale sistemului public de pensii de 42,59 miliarde lei și pe cheltuieli de 56,67 miliarde lei. Rezultă un deficit de 14,07 miliarde lei la bugetul de asigurări sociale de stat, care se subvenționează cu suma respectivă din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, această sumă se taie de la alte capitole, de regulă de la investiții în infrastructură. Comparativ, afirmă reprezentanții Ministerului Muncii, în 2016 bugetul a fost alcătuit din venituri ale sistemului public de pensii de 36,42 miliarde lei și cheltuieli de 52,14 miliarde lei, rezultând un deficit de 15,72 miliarde lei. Aceste valori nu includ pensiile speciale, pentru care nici statul nu mai știe exact cât cheltuiește, ele fiind plătite și de la bugetele instituțiilor angajatoare. Estimativ, anul trecut pensiile speciale ne-au costat aproape 6 miliarde de lei. Integral pe Romania Libera
Scandal de plagiat la CCR. Judecătorul Marian Enache a furat de la jurnaliști, cercetători și Wikipedia, în trei cărți despre Parlament. Deţine o funcţie în care o virgulă în plus sau în minus poate decide soarta a sute de mii de oameni, dar în cărţile sale dă dovadă de cinismul şi lipsa de bun-simţ ale unui „interlop academic“. Zeci de pagini din trei volume semnate între 2012 şi 2015 de judecătorul constituţional Marian Enache conţin plagiate, autoplagiate şi citări incorecte. Antologic este faptul că, la un moment dat, o notă de subsol a lui Enache face trimitere la o pagină albă. Lipsa de etică a actualului judecător atinge punctul maxim atunci când vrea să lase impresia că a consultat un autor, dar, de fapt, rândurile sunt scrise de altcineva, iar acest altcineva este exclus de la citare. Fost consilier prezidenţial, deputat şi secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Enache a ajuns judecător constituţional în iulie 2016, la propunerea PSD. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.
RMGC te plateste bine, nea Tudose? Tudose: Vom incerca sa retragem dosarul Rosia Montana de la UNESCO, sa nu ne mai mentinem punctul de vedere/ Acolo sunt zacamintele noastre. Premierul Mihai Tudose a declarat marti ca nu crede ca statul roman va pierde in procesul cu Gabriel Resources, care cere despagubiri de 4,4 miliarde dolari pentru nedemararea proiectului exploatarii aurifere de la Rosia Montana si a acuzat Guvernul Ciolos ca in ultimele zile de mandat a inaintat actele necesare catre UNESCO pentru a declara toata zona arie protejata natural, motiv pentru care nu se vor mai putea face exploatari de zacaminte acolo in cazul in care UNESCO va finaliza procedura de declarare ca arie protejata natural, potrivit news.ro. “Eu nu cred ca vom pierde (procesul cu Gariel Resources – n. red.) (…) Ei invoca foarte multe investitii facute, dar investitiile le-au facut in: salvam patrimoniul de acolo, au mai facut o biserica, au platit niste oameni. Ei au tras acum linie, au adunat toate acele cheltuieli si au zis: uite cat am investit noi. Stai putin ca tu ai spus ca investesti in mailing, in sapat dupa aur, nu in spoturi la TV, nu in drumuri, nu in muzee (…) Una e sa sapi si alta e sa-ti dam voie sa faci orice. Ei, chiar orice nu merge”, a declarat Mihai Tudose la Romania TV. Tudose a spus ca fostul premier Dacian Ciolos ar trebui sa dea explicatii cu privire la decizia de a cere la UNESCO declararea zonei Rosia Montana ca arie protejata natural. “Poate il intrebati si pe domnul Ciolos de ce in ianuarie, inainte sa plece, in ultimele zile, toata zona a declarat-o arie protejata natural si a trimis hartiile pe la UNESCO. Adica nu mai sapi o gropita acolo nici sa sapi dupa rame, ca e arie protejata, lucru care probabil ca va conta la acel arbitraj. De ce a facut-o nu stiu, dar probabil ca va trebui sa raspunda dansul (…) El era seful la tribul acela de tehnocrati, ala destept care ne tot da lecti acum. Sa spuna ca habar nu a avut, lucru pe care tind sa il cred, pentru ca nu prea stia ce se intampla pe acolo, dar intrebam atunci pe celebrul ministru al Mediului (…) Pe 4 ianuarie, in guvernarea ingrozitor de foarte tehnocrata s-a intamplat acest lucru. Era inca guvernul Ciolos pe aici prin cladire”, a mai spus seful Executivului. Integral pe Hotnews
Minte mai ceva ca Ponta! Tudose, despre bănci: „Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun“. Premierul Mihai Tudose a continuat marţi atacul la adresa băncilor, spunând că el refuză să îşi ţină salariul pe card deoarece nu acceptă să dea băncii „câte doi bani“ de fiecare dată când foloseşte cardul şi a povestit o experienţă personală potrivit căreia a depus la bancă 500 de dolari, iar după doi ani a fost sunat de bancă pentru a plăti 50 de dolari comision, în condiţiile în care banii depuşi nu mai erau în cont. ”Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită”, a spus Mihai Tudose întrebat de ce nu are niciun cont bancar. El a povestit şi o experienţă personală cu o bancă, potrivit căreia a depus într-un cont 500 de dolari, iar după doi ani a fost sunat de bancă pentru a plăti 50 de dolari comision, în condiţiile în care banii depuşi nu mai erau în cont. ”Eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că de fapt comisionul cu care au avut grijă de ei, i-au păzit, i-au dus la toaletă noaptea sau le-au dat să bea apă când le era sete, a mâncat fondul şi trebuie să mai aduc şi eu nişte bani de acasă. Din momentul ăsta eu am zis «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»”, a povestit Tudose. Anterior, premierul României declarase în cadrul unui interviu la postul Antena 3 că „nimeni nu poate să înţeleagă că o instituţie bancară funcţionează 5-7-10 ani consecutiv în care e în pierdere. Pe clădirea scrie că e bancă, nu Crucea Roşie sau o instituţie de caritate. Sediile arată binişor spre foarte bine, salariile sunt bune spre foarte bune. Domniile lor dovedesc o imaginaţie debordantă în a-şi externaliza profiturile”. Integral pe Adevarul
Iordachizarea lui Tudorel Toader. De ce, domnule ministru? Luarea de pozitie a Ambasadei SUA la Bucuresti in chestiunea Legilor Justitiei propuse de ministrul Tudorel Toader da, pentru cei carora inca nu le era clar din reactiile interne, dimensiunea raului care se pregateste. Washingtonul, pentru ca ambasadorul nu vorbeste de capul lui, leaga mentinerea independentei Justitiei de Parteneriatul strategic SUA – Romania, deci chestiunea nu mai este, in mod oficial, una strict interna. Si este absolut firesc sa fie asa. Cat timp americanii au interese strategice imense in Romania, incepanad cu scutul de la Deveselu, nu-si permit ca aceasta tara sa capete o vulnerabilitate majora prin prabusirea Justitiei in epoca Stanoiu, pentru ca exact asta ar urma sa se intample. Cel mai mult a atras atentia propunerea ca procurorii sa nu mai fie numiti de presedintele Romaniei si, fiind si cel mai usor de inteles, ea a starnit principalele reactii. Este posibil sa fi fost si avansata in mod strategic, tocmai in acest scop. Adica pentru a capta majoritatea energiilor, urmand sa fie apoi retrasa ca dovada de flexibilitate si supapa de descarcare a adversitatii. Este si o propunere extrem de greu de pus in practica, avand in vedere ca incalca flagrant unul dintre obiectivele MCV si anume stabilitatea legislatiei in domeniul Justitiei si in special al anticoruptiei. Daca tot dorea sa depolitizeze desemnarea, dl Tudorel Toader ar fi trebuit sa il scoata din procedura pe ministrul Justitiei, adica un politician numit, nu ales, deci extrem de dependent de sustinerea politica din partea unui partid si a sefilor acestuia. Integral pe Ziare.com
În pofida creşterii salariilor, numărul de emigranţi nu scade. Ce se mai poate face să ţinem românii în România? Anul trecut au plecat încă 210.000 de români în străinătate. Cei mai mulţi sunt tineri aflaţi la început de carieră. Salariile cresc, dar oamenii tot pleacă. Profesorul Dumitru Sandu: „Românii nu mai vor doar locuri de muncă, ci vor locuri de muncă bine plătite“. Aproape 210.000 de români au plecat în străinătate anul trecut, numărul acestora fiind în uşoară creştere (cu circa 15.000 de persoane) prin comparaţie cu anul 2015, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Numărul emigranţilor de anul trecut este la cel mai ridicat nivel din 2009 încoace. Astfel, numărul de emigranţi români nu scade, în ciuda faptului că salariile angajaţilor români au crescut semnificativ în ultimii ani, iar creşterea economică de anul trecut a plasat România pe primul loc în UE. Cum se explică acest paradox? „Migraţia externă va continua să crească, pentru că logica migraţiei în clipa de faţă în cazul României este cea a autoalimentării, iar în percepţia populaţiei, economia românească este relativ staţionară. Există două motive principale pentru care migraţia creşte: pe de-o parte, s-au multiplicat posibilităţile de plecare ale oamenilor, au din ce în ce mai multe rude şi cunoştinţe care îi pot ajuta să plece în străinătate, iar pe de altă parte oamenii nu au încredere în modul în care funcţionează sistemul, nu mai cred în promisiuni“, a explicat Dumitru Sandu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti. Anul trecut, o treime dintre cei 210.000 de români care au plecat în străinătate au fost tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, arată datele Statisticii. Migraţia în rândul tinerilor cu vârstă de muncă a continuat astfel să se accentueze, în ciuda faptului că salariile au crescut. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua.
Excelentă selecție, mulțumim ! Se anunță o toamnă fierbinte, aproape că am dat în clocot. Vremuri grele în țară, nori de uragan la orizont 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21976888-kim-jong-racheta-lansata-marti-preludiu-semnificativ-inainte-test-spre-teritoriul-american-guam.htm
Salutare
Nici macar otomanii n au muls provinciile romanesti cu atat spor cum mulg iudeo-bolsevicii Romania de 27 ani .
Culmea e ca mai au si fani ! :))
Todirache nu se lasă, este clona lui Ciordache 👿 – Ministrul Tudorel Toader a anuntat miercuri dimineata, intr-o conferinta de presa, ca a trimis pachetul legislativ privind modificare legilor justitiei la Consiliul Superior al Magistraturii pentru avizare, nu si la Parchetul General pentru ca “procurorii nu fac legi”.
“Trimit proiectul de lege la CSM, astept sa-l primim inapoi, il trimit la Guvern si de acolo incepe procedura decizionala”, a spus Toader.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21976915-tudorel-toader-trimis-proiectul-modificare-legilor-justitiei-csm-nu-parchetul-general.htm
buna ziua,
lupta e pe viata si pe moarte si pe toate fronturile:
http://www.comisarul.ro/articol/boicot-psd-in-csm!-patru-judecatoare-cu-rosu-n-gat_905380.html
Buna ziua.
A început sezonul scumpirilor, se vede zidul. Nu plătesc bucureștenii, plătesc beneficiarii de vouchere pentru biciclete și asistații social. – Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat miercuri majorarea de principiu a tarifelor la energie termica cu circa 30%. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a declarat ca bucurestenii nu vor plati in plus, municipalitatea urmand sa subventioneze aceasta majorare. Edilul a declarat ca aceasta majorare este necesara deoarece pretul la energie termica in Bucuresti nu a crescut din 2011, in timp ce restul preturilor au crescut.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21977602-consiliul-general-municipiului-bucuresti-aprobat-majorarea-tarifelor-energie-termica-circa-30-gabriela-firea-bucurestenii-nu-vom-plati-mai-mult.htm
Buna ziua. Sedinta de guvern in direct. Tudose e doar un Ponta mai batran si ragusit in rest aceleasi glumite apropouri si mistouri rasuflate ca niste farse prost regizate
Ziua buna tuturor!
For Those About To Rock, I Salute You! 😀
Cum vede situatia din Romania un strain care cunoaste absolut zero din viata politica romaneasca? Altfel spus, cum vezi ce se intampla in Romania, daca nu esti implicat? Fara pasiune?
Iac-asa: am rugat o prietena din Canada (care lucreaza intr-un domeniu cultural si care nu are alti prieteni/colegi/etc romani 😀 ) sa citeasca stiri din Romania sau despre Romania vreme de mai bine de 5 saptamani. Ieri am incetat experimentul (intra in vacanta), intreband-o ce parere are (citea si stiri romanesti, traduse cu Google etc), dupa ce i-am multumit pentru intelegere si pentru efort (chiar a fost un efort si acum sunt dator-vandut 😀 ). M-a intrebat asa, in loc de concluzie:
– Auzi, astia sunt in razboi cu voi? Si voi cu ei? Mi se pare un razboi deschis. Uite, in Venezuela…
– Care “astia/ei” si care “voi”?
– Astia, ei, adica toti politicienii, dar si organele lor de represiune, care sa le pazeasca averile facute din furturi publice; si voi, adica romanii, societatea, restul, oamenii de pe strada.
– Ai inteles perfect. Iti multumesc inca o data.
Cam asta e treaba, pe scurt: ca in Venezuela. In detaliu, nu stiu, poate alta data; pentru ca sunt chestiuni tari de povestit, majoritatea tinand de incapacitatea oamenilor normali, din societati relativ normale, de a intelege o societate anormala, bolnava si schiloada; ca si amorteala romaneasca etcsamdscl.
—-
PS: A trebuit sa dau la explicatii doamnei de-am innebunit 😀 ; insa asa era deal-ul. Dar asta numai dupa ce am aflat concluzia. Iar dupa explicatiile mele, amica mea a zis ca inseamna ca a tras o concluzie corecta 😀 . Ma rog, a mai zis si ca suntem (romanii) cam tantalai, in opinia ei. Si ca pana si aia din Venezuela par mai destepti 😀 . Ca si in Canada se mai intampla diverse, dar in niciun caz asa si niciodata nu raman netaxate, odata descoperite. Am si ras impreuna de Trudeau asta tanaru’ si de diverse alte aspecte din Canada (ca le au si ei pe ale lor) samd.
PPS: 😀 M-a mai intrebat (printre multe altele) de ce locul 1 WTA este obsesia intregii prese din Romania? 😀 Ca nu intelege o asemenea isterie generala in presa. Mai ales ca Halep nu e ca presa romaneasca 😀 …
Salut
Este o diferenta colosala intre ce vad romanii si ce vad strainii la aceleasi subiecte.
Daca unu scapa de puscarie in Ro fugind din tara , romanul zice ca a dat spaga.
Strainul ca a fost evacuat “de sistem”.
Daca unu are casa maturata a treia oara de inundatii , romanul zice ca e ghinion .
Strainul se intreaba cit poti fi de prost sa reconstruiesti mereu acolo unde vine viitura.
Citind un program electoral cu scaderi de taxe si cresteri de cheltuieli , romanul zice multam fain.
Strainul se intreaba daca guvernantii lui sint prosti de le suge si sangele prin taxe.
Daca ulterior citeste ce noi taxari subtile se aplica cu tot felul de justificari , romanul injura. Strainul are confirmarea prostiei multilateral implementate in Ro. 🙂 🙂
Salut!
Da, sunt multe de povestit, mai ales ca am mai observat si eu fenomenul de-a lungul timpului, nu e prima data cand fac d-astea 😀 . Si e foarte interesant ca, trecand peste diferentele de temperament si/sau de arie lingvistica etc, distinctia mi se pare foarte clara intre popoarele cu o oarece cultura a democratiei si cele lipsite de tot de asa ceva; cum suntem noi, romanii, de pilda. Cu nuantele si cu treptele de rigoare si la ei, ca si la noi, totusi 😀 .
Eu am fost foarte interesat de ce anume concluzii o sa traga amica mea, din doua mari motive (mai sunt si altele, dar mai mici):
– terenul era virgin, ea nu stia nimic despre Romania, dpdv politic, social samd; mana cereasca! 😀
– in perioada asta e mult zgomot de fond si sunt lansate fumigene cu ghiotura in presa; eram interesat cum separa un strain pistele false de drumurile bune. Printre altele, mi-a spus ca, in multe situatii, a trebuit sa se duca la articole de presa din urma, ca sa poata sa inteleaga ceva de acum 😀
Overall, i-am ramas dator, cum am mai zis. Dar si ea zicea ca acum simte ca devine experta in subiectul numit Romania. Am incercat sa-i explic, cat mai politicos posibil, ca nu are cum… 😀
Buna.
Seamănă a studiu sociologic/temă de cercetare 🙂 Concluziile sunt interesante.
😀
Salutare!
Salut
Don Stefano , ce-ar zice strainu’ sa vada ca in guvernul tarii lui exista un ministru care spune ca s a nascut la Bucuresti iar presa din alta tara spune ca ” only 33 years old, born in Rishon LeZion, who became a successful businessman in Bucharest.”
Depinde. Mai intai sa ajunga ministru, daca poate, un asemenea personaj, in asemenea conditii… neclare 😀 . Credeti ca poate? 😀 Nu ma refer la Romania, caci aici, a fi lifta, venetic sau macar un lacheu zelos al lor e un merit, deja. Un atu. E glorie. Mai e nitel si devine un must…
Salutari! 😀
Salutari
Cred ca in alte tari doar daca le-ar trece prin cap sa faca astfel de numiri ar zbura din functie de la seful statului respectiv pana la toti sefii de servicii de informatii ale acelui stat !
Republica bananiera. 🙂
Tot se vinde , tot se cumpara.
Republica anexata.
Daca ar fi fost pe vandut tot era ceva . E pe japca , ca de la stapan la sluga .
Sluga nu are cum vinde ceva , doar executa si preda la “cheie” ce i se cere .
Var pe visterie. Am intrat în sezonul scumpirilor, etapa 1. – Supraacciza la carburanti va fi introdusa in doua etape, in 15 septembrie, cand pretul la toate categoriile de combustibili va creste cu 0,16 bani pe litru, si in 1 octombrie, cand se va aplica o majorare cu aceeasi suma.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21977803-supraacciza-carburanti-introdusa-doua-etape-15-septembrie-1-octombrie.htm
Mai lipseste scanteia sa faca poc.
http://www.comisarul.ro/articol/bomba-zilei!-explodeaza-dosarul-rosia-montana!-pro_905422.html
Buna seara. Era bine sa fie 0,16 bani
Scola și-a deschis secție în Parlament! – “Date fiind ingerintele repetate in treburile interne ale tarii mele, solicit expulzarea de urgenta a ambasadorului Hans Klemm. Daca suntem cu adevarat un stat independent si suveran, daca ne respectam Constitutia si pe noi insine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador in activitatea parlamentara si guvernamentala, precum si in politica romaneasca in ansamblul ei.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21977801-deputatul-psd-plesoianu-solicit-expulzarea-ambasadorului-sua-hans-klemm.htm
Sa vad si pe asta. 🙂
Chiar acum cind Maior in USA se chinuie sa stabileasca legaturi durabile si firme americane sint invitate la MApN la tratative pt. arme.
Evident ca in PSD nu duc lipsa de cretini. Din contra. 🙂
Eu l-as expulza pe Plesoianu. La moscow sau tel aviv , unde se simte el mai bine .
Dar intai l-as trece 2 luni pe un regim “alimentar” de tip Guantanamo , sa manance din acelasi castronel cu martoaga lui Pandele .
Si pe el si pe dragnea & consiglierii lor ( de rit israelito-rusofon) .
Sa mearga sa faca pe desteptii cu stapanii lor .
Scuze, dar azi s-au decis să pună pe butuci Romania 👿 Plata defalcata a TVA va fi aplicata pbligatoriu incepand cu 1 ianuarie 2018, a anuntat ministrul finantelor in sedinta de guvern de miercuri
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21977760-plata-defalcata-tva-intra-vigoare-obligatoriu-1-ianuarie-2018-firmele-pot-alege-aplice-1-octombrie-vor-primi-facilitati-pentru-asta.htm
Nu avem studiu de impact, este o decizie neconstituțională, nu avem consultare cu mediul de afaceri.
Este clar că au aruncat Romania în aer.
Foamea de bani declansata de binomul Dragnea%Tariceanu prin strategiile bugetare marca Valcov. 🙂
Nu mai au bani.
Bani sunt , foamea e in alta parte .
Asta e diferenta intre roman si “strainu’ ” – un alt popor lua foc de mult daca vedea cum silbersteinu consiglier mulge bugetul Romaniei ca pe vaca lui tacsu’ .
Este clar, se strange șurubul și vor să provoace haos. Azi încep să se separe apele, ori la est ori la vest.
Vom vedea cine sunt cei mai puternici.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21978014-conflict-fara-precedent-csm-opt-membri-acuza-alti-cinci-deschis-precedent-periculos-pentru-buna-functionare-institutiei-miza-schimbarea-conducerii-inspectiei-judiciare.htm
Un raspuns meritat de Tudose care a facut “o declaratie de bodega”:
http://www.ziare.com/corina-suteu/ministrul-culturii/tehnocratii-ii-raspund-lui-tudose-in-scandalul-rosia-montana-declaratie-de-bodega-se-bazeaza-pe-o-falsa-informatie-1479253
Acum citesc ca si ambasada RFG se pune de partea ambasadei USA. Si comisia UE la fel .
Cretinoidul ala din PSD nu cere si expulzarea ambasadorului RFG ?
Iesirea din UE ?
E identic ca pe vremea USL cind am fost salvati de straini de modificarile cerute de PSD si PNL.
Acum PNL nu zice nimic. 🙂
Se mai mira cineva ca nu au obtinut voturi si absenteismul a fost de record ?
Ce sa alegi , intre un PSD mare si unu mai mic cu numele de PNL. ?
Se repeta mereu acelasi scenariu.
Cretinoizi cu pretentii care se cred destepti, smecheri si strainii care ne trag de urechi . Nu se pricepe ca democratia originala e o aberatie a lui Iliescu ?
Ori esti stat de drept cu regurile lui , ori esti dictatura. Fie ea si subtila , in surdina dar la fel de periculoasa.
Si UE. Scarbele tradatoare au aruncat tara în aer – ”Suntem îngrijorati de modul în care propunerile de modificare a legislației, anunțate pe 23 august, ar putea afecta independența justiției în cazul în care aceste modificări s-ar regăsi în textele de lege și ar intra în vigoare”, a declarat miercuri Angela Cristea, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, potrivit unui comunicat al institutiei.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21978150-sefa-reprezentantei-comisiei-europene-bucuresti-suntem-ingrijorati-modul-care-propunerile-modificare-legislatiei-putea-afecta-independenta-justitiei.htm
Juri că sunt împinși de la spate cu mitraliera/parul. Sunt pe repede înainte și deciși să ne scoată din UE, să rupă parteneriatul strategic cu SUA/NATO. Astia calca in picioare tot ce inseamna obligatii asumate in procedura de aderare la UE. -Ministerul Justitiei a publicat proiectul de modificare a legilor justitiei: Sefii parchetelor sunt numiti de CSM, la propunerea ministrului Justitiei
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21978266-ministerul-justitiei-publicat-proiectul-modificare-legilor-justitiei-trimis-csm-pentru-avizare.htm
Eu nu inteleg de ce nu vor baietii sa si asume si sa scrie in lege clar : ” Sefii parchetelor din Ro sunt numiti in functie si controlati de catre Black Cube” !
Macar sa o “dea pe fatza” si sa mai mimeze joaca de a statul !
Aplaudaci ar fi destui .
O emisiune interesanta pe Realitatea, s-a intors Rares Bogdan și a adus artileria.
Ma uit acum , astia tre’ sa iasa in strada toti – sa explice oamenilor despre ce e vorba !
Se invart in jurul cozii si se fac ca nu stiu cine consiliaza psd :))
Nu pot vorbi, lucrurile grele se spun dupa ora 23. au probleme cu CNA-ul. Au tot pomenit de ”consilieri”, le-au dat si pozele
Pozele acelor criminali ar trebui sa ajunga in toate cutiile postale din RO !
Au mintit la comisia europeana despre investitiile din Ro , exact cum faceau grecii cand erau consiliati de aceeasi iudeo-bolsevici kagebisti !
Nu fac pariuri, nu-mi plac, dar se va lăsa cu scandal și plecări. Lumea va ieși în strada și nu cred ca se vor lăsa pana nu pleacă PSD-ul. Pana la sfârșitul anului vom avea un alt guvern sau anticipate.
Buna ziua
http://www.ziare.com/stiri/justitie/monstrul-lui-tudorel-toader-ce-orori-ascunde-proiectul-de-distrugere-a-justitiei-1479284
Bună dimineața.
În două zile România a sărit în aer, a intrat pe mâna unei găști extrem de periculoase care nu acționează de capul lor, inclusiv pe partea de comunicare. Intră în schemă și Vâlcov. Unde sunt instituțiile care trebuie să ne apere de acești penali, tăcerea este extrem de periculoasă. – Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va primi din partea statului participații, minoritare sau majoritare, la 27 de companii, dar și aport în numerar la capitalul social de 1,85 miliarde de lei, care ar urma să fie vărsat treptat, pe parcursul a trei ani. Ministerul Finanțelor a publicat lista celor 27 de companii care vor trece la Fond. Conform surselor noastre, ideea și concepția înființării Fondului sunt ale lui Darius Vâlcov. El este și cel care va coordona activitatea…
http://www.comisarul.ro/articol/bomba-noptii!-avem-documentul-infiintarii-fsdi-ins_905541.html
Buna dimineata
A pus @Mar , pun si eu : http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21978619-finantele-pus-miercuri-seara-dezbatere-publica-proiectul-fondului-suveran-dezvoltare-investitii.htm
Si istoricul actiunii de devalizare a Romaniei / 11-13 iulie 2017
” Liviu Dragnea, la întâlnirea cu premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu.
“Astăzi am avut plăcerea de a discuta cu Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel şi ministru al Afacerilor Externe, despre oportunităţile de a consolida cooperarea noastră prin atragerea capitalului israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, dar şi în alte sectoare ale economiei româneşti. Printre principalele teme discutate s-a regăsit şi cooperarea în domeniul cercetării tehnologice şi industriale, cu precădere laserul de la Măgurele. De altfel, România şi Israel au o colaborare excelentă în sectorul de apărare şi cel educaţional, cooperare care fundamentează dezvoltarea parteneriatului bilateral în domeniul apărării şi cercetării militare, precum şi al securităţii cibernetice”, a scris preşedintele PSD, pe Facebook. ”
http://www.capital.ro/dragnea-a-discutat-cu-netanyahu-capitalul-israelian.html
Pentru cine avea dubii :))
Bună Zig.
Nu cred că mai sunt dubii, inclusiv presiunea pe bănci și atacul zilnic fac parte din obiectivul de preluare a capitalului și implicit de control total al țării. Lucrurile stau urât de tot, pe mine mă pune pe gânduri tăcerea, juri că toți au fost puși cu spatele la zid și gașca trădătoare a căpătat aripi. Nu mai au frică, fac totul la vedere.
Acțiunea lui Terente este de ev mediu, de mahalaua Comorofca.
Buna
Cine sa vorbeasca , filo-saxonii care au facut jocurile devalizarii Romaniei de dupa 89 ?
Si care s au umplut de bani si finantari , pozand in iubitori de stat de drept dupa ce scriau prefate la cartile criminalului ion iliescu ? :))
Vin vremuri grele Mar .
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-31-august-distrugerea-sistematica-a-justitiei-de-catre-tudorel-stanoiu/55198/