Revista Presei – 3 iunie.”România are o problemă fiscală majoră. Avem planul de a reduce deficitul la 3% dar nu prea coborâm de la 7%… Dobânda la care România se împrumută pe termen lung a crescut abrupt în ultimele 12 luni, de la 3% la aprox. 8%, reprezentând maximul ultimilor 10 ani și cel mai ridicat cost de împrumut din Uniunea Europeană”
03/06/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 3 iunie! Vineri, 3 iunie, furtunile cresc în intensitate. Conform meteorologilor, regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu cele din intervalul anterior, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare din a doua parte a zilei, când la deal şi la munte, local în centru şi pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 gr C, iar cele minime între 10 şi 21 gr C. În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 31 gr C, iar cea minimă de 18 gr C.
“Reprezentant BNR: România are o problemă fiscală majoră. Deficitul bugetar este nesustenabil Cristian Popa, membru în Consiliul de Adminstrație al Băncii Naționale, avertizează că dependența României de împrumuturi nu mai poate continua. Țara noastră se împrumută deja la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană și situația se află pe o tendință de înrăutățire. Eșecul Guvernului de a realiza consolidarea fiscală face ca România să rămână dependentă de niște împrumuturi ale căror costuri sunt din ce în ce mai mari. Deficitul bugetar nu coboară sub 7% din PIB ”România are o problemă fiscală majoră. Avem planul de a reduce deficitul la 3% dar nu prea coborâm de la 7%… Dobânda la care România se împrumută pe termen lung a crescut abrupt în ultimele 12 luni, de la 3% la aprox. 8%, reprezentând maximul ultimilor 10 ani și cel mai ridicat cost de împrumut din Uniunea Europeană. Randamentul de 8% cerut de finanțatori este un semnal despre maniera în care piețele văd situația fiscală din România…complicată adică.”, a scris reprezentantul BNR pe o rețea socială….. La această situație însă, România vine cu caracterul particular ale economiei sale, afectată de grave dezechilibre macroeconomice, fiind singura țară din Europa de Sud Est cu deficite gemene importante (de cont curent și fiscal). România, mai vulnerabilă decât alte state ”Deși creșterea dobânzilor este una globală și în mare parte determinată de intensificarea presiunilor inflaționiste, România, din cauza dezechilibrelor macroeconomice majore, este mai vulnerabilă și suferă mai tare…. Dacă statul ar fi o gospodărie, la un salariu de 4000 de lei, ar cheltui 5000 de lei, iar încă 1000 ar trebui împrumutați pentru plata ratelor. Lună de lună.”, a conchis repezentantul BNR. Executivul s-a angajat ferm în programul de guvernare că datoria publică nu va depăși pragul de 50% din PIB în 2022, dar acest lucru s-a petrecut încă din februarie…..” Integral: https://m.ziare.com
“Statele UE pierd anual 130 miliarde de euro din TVA. Ce mesaj are Kovesi pentru miniștrii de finanțe din blocul comunitar Autoritățile din statele membre ale UE nu dau dovadă de suficient interes pentru a recupera banii pierduți în fiecare an din cauza fraudei, a declarat șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi, pentru Euronews, la un an de la înființarea EPPO, potrivit g4media.ro. Kovesi a precizat că autoritățile fiscale din UE nu reușesc să colecteze anual aproximativ 130 de miliarde de euro din TVA, din care între 30 și 60 de miliarde de euro se pierd prin fraudă sau „pur și simplu sunt furate” din vistieria țării. „Dacă aș fi fost ministru de finanțe, probabil că mi-aș fi pierdut somnul din cauza asta. Mai ales în contextul economic actual, când inflația este foarte mare”, a spus Kovesi. Fosta șefă DNA regretă faptul că încă trebuie să convingă anumiți lideri europeni de importanța activității EPPO. „Ne confruntăm cu o înțelegere destul de limitată a implicațiilor pe care le are pentru orice economie faptul că organizațiile criminale sunt capabile să provoace astfel de pagube doar cu ajutorul fraudei în materie de TVA. …… Bilanțul primului an de activitate arată că s-au deschis 929 de anchete, s-au emis 28 de rechizitorii și s-au obținut patru condamnări, dar și hotărâri judecătorești de înghețare a unor active în valoare de 259 de milioane de euro. …” Integral: https://www.libertatea.ro
“Coşea: Pactul pe fiscalitate poate fi inclus în categoria celor mai importante reforme pe care statul le face după ’90..…. ”Într-o economie de piaţă, aşa cum zicem că suntem, şi într-o oarecare măsură chiar suntem, statul nu mai poate interveni cu nişte măsuri arbitrare sau autoritare. Statul poate interveni aşa cum se întâmplă în lumea civilizată prin stimulente sau prin inhibitori fiscali”, a susţinut Coşea, co-iniţiator al Pactului pentru fiscalitate. El a explicat că statul poate interveni pe baza unei strategii, a unei viziuni pe care ar trebui să o aibă, fie pe bază de priorităţi, de interese în direcţia dezvoltării, opririi sau nedezvoltării unor activităţi economice în funcţie de un model pe care şi l-a creat şi în care crede într-o perioadă relativ îndelungată. Conform economistului, Pactul de stabilitate pleacă de la ideea că trebuie să avem corectitudine, stabilitate, într-o economie în care lucrurile se schimbă de la “un concediu la altul”. Pe lângă aceasta, există o lipsă de viziune în privinţa fiscalităţii….. “Noi avem nişte măsuri punctuale, pompieristice. Nu ştim ce ne aşteaptă sau dacă ştim nu ne pregătim pentru ce ne aşteaptă. De aceea e nevoie de o viziune. Nu-i spun strategie ca să nu sperie, nu-i spun plan, pentru că ar speria şi mai mult. Dar această strategie pe care statul o are nu poate să fie pusă în aplicare decât prin stimuli fiscali. Nu prin directive, nu prin ordonanţe de urgenţă“, a spus Mircea Coşea. Acesta a afirmat că elementul cel mai important în dezvoltare este interesul naţional, pentru că lumea se schimbă rapid, însă fiscalitatea rămâne un instrument pentru urmărirea acestui interes…..” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Sancțiunea inteligentă: plafonarea prețului gazelor de import din Rusia Ideea plafonării la nivel european a prețului gazelor naturale importate din Rusia nu e o idee nouă după 24 februarie (a apărut ca opțiune de analizat și în planul Repower EU din 18 mai), dar acum, cred eu, se poate pune și în practică mult mai ușor și cu efecte imediate. 1. Știm deja că UE importă aproape 40% din gaz din Rusia, așadar, ne considerăm foarte dependenți de gazul rusesc. Mult mai puțin se discută de faptul că, la rândul ei, UE reprezintă peste trei sferturi din exporturile totale de gaz rusesc. Dacă reușim să vorbim pe o singură voce în relația cu Gazprom, suntem cel puțin pe poziții egale de negociere. Suntem noi dependenți de ei, dar și ei de noi, ba chiar în mai mare măsură. Tactica Gazprom – pe care am văzut-o chiar lunile acestea la lucru, dar a fost aplicată dintotdeauna – e să ”joace” câte o țară contra alteia, împiedicând o poziție comună la nivel european. Din cauza dependenței de exporturile către UE, Gazprom își poate permite oprirea totală doar selectiv, țară cu țară, șantaj punctual, cu care ne va lovi doar atunci când ne doare mai tare; pur și simplu, lovitura închiderii totală a robinetului către Europa ar fi mult mai puternică pentru Kremlin decât pentru noi. De altminteri, Gazprom taie gazul lunile acestea în diverse țări într-un fel în care chiar are de câștigat. Reduce puțin cantitatea livrată (nu-i o problemă să te joci cu 1-2-3 miliarde de metri cubi, care contează pentru câte o țară mică luată individual, față de exporturile totale ale Gazprom către UE de 150), dar prețurile gazului din restul de contracte, în cea mai mare parte legate de prețurile spot, sar rapid în sus și Gazprom încasează per total mai mult. 2. Dacă interzicerea totală a importurilor de gaz rusesc e mai dificilă, pentru că întotdeauna se va găsi câte un stat care să spună că ar fi lovit prea dur economic și nu se poate obține consens la nivel european, alternativa inteligentă e să găsim o măsură la care nimeni n-are argumente legitime să se opună. Până la urmă, populiștii pro-Putin din diverse state membre n-au alt argument decât faptul că ”supărarea” Rusiei ar însemna energie mai scumpă sau lipsă pentru consumatorii proprii. Asta e retorica lui Orban: avem nevoie de energie ieftină și sigură, UE nu ne ajută, să nu supărăm Rusia. Dar cum s-ar putea opune pe față la o condiție a Comisiei să se plafoneze prețul gazului de import al Gazprom? Mai mult: cum mai poate da vina Orban pe Bruxelles că nu ține cont de nevoile poporului maghiar și ale economiei maghiare? 3. În toată această poveste, Gazprom și-a tăiat singur craca de sub picioare în două feluri. Primul, a încălcat unilateral contractele în vigoare solicitând plata în ruble de la clienții săi. De asta zic că e mai ușor să plafonăm acum prețul decât ar fi fost înainte. Nu există niciun motiv pentru care Comisia să aibă vreun scrupul să plafoneze prețurile chiar în contractele existente, atâta timp cât e clară lipsa de scrupule de partea cealaltă și nerespectarea înțelegerilor contractuale. Al doilea, Gazprom nu ne-a creat doar nouă probleme încă din toamna trecută limitând drastic livrările pe conducte (cu excepția Nord Stream și Turk Stream) și vânzând din vară gaz din depozitele de înmagazinare din Europa – de aceea am intrat în iarnă cu prea puțin gaz și au explodat prețurile. Gazprom a putut face asta doar umplându-și acasă propriile depozite, care și acum sunt pline ochi. Gazprom pur și simplu nu mai are unde înmagazina gazul pe care îl extrage, nu mai are unde vinde și n-o face deja (vinde la capacitate maximă spre Turcia, Belarus, China, LNG etc. dar de mai mult n-are conducte și infrastructură). Așa că va fi pus în fața a două variante: fie închide bună parte din producție, fie vinde europenilor în termenii și la prețurile impuse unitar la nivel european…...E timpul să jucăm și noi ”la rupere”, pentru că realmente avem cu ce. Kremlinul nu ezită decât când întâmpină opoziție puternică, nu se oprește când vede de partea cealaltă slăbiciune și atitudine împăciuitoare. Sancționarea importurilor de gaz rusesc într-o formă care să unească realmente Europa e într-adevăr lovitura cea mai puternică pe care o putem administra ca să oprim odată agresiunea teroristă a Rusiei asupra Ucrainei și întregii lumi. Totodată, asta înseamnă o lovitură la costuri cât mai mici pentru europeni, riscul de ”dezangajare” față de Ucraina e major dacă oamenii vor ajunge mai preocupați că nu-și pot permite factura la energie sau inflația.” Integral: https://www.contributors.ro
“Comisarul pentru justiție e de acord că infractorii români scapă în Italia și Grecia? Anticorupția sirtaki….. Dacă proiectul inițiat de MJ va fi adoptat, fugarul care nu se predă în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii definitive sau, în cazul celor deja fugari, de la intrarea în vigoare a legii, devine evadat, deci recidivist. Sigur, pot scăpa neprinși și deci pot scăpa și de răspunderea pentru noua infracțiune, dar dacă sunt prinși vor avea o pedeapsă suplimentară. Așadar, orice asemenea sustragere va implica un risc. Din nefericire, fiind vorba despre o nouă infracțiune, legiferarea nu se poate face prin OUG, din cauza referendumului. Pică direct pe inepta întrebare. Dar o procedură de urgență este posibilă și va fi un test pentru reala voință a actualei majorități de a astupa breșa. Dar mai e un aspect de discutat în cazul fugarilor României, deloc onorabil pentru UE și care ar trebui să-l îngrijoreze pe comisarul pentru Justiție. Dacă României i se cere, pe bună dreptate, să își astupe breșele de toate felurile și să aplice anticorupția, vedem că infactorii României își găsesc adăpost în țări UE a căror conduită poate sugera existența unor rețele de corupție. Dacă ne uităm pe lista fugarilor, vom vedea că două țări UE sunt preferate. A fost mai ales Italia, unde și-au găsit adăpost, spre exemplu, Alina Bica și Daniel Dragomir, dar vine tare din spate Grecia cu Dragoș Săvulescu, Beny Steinmetz, mai nou Sorin Oprescu și unde voia să ajungă și Elena Udrea. Trebuie spus că în cadrul UE funcționează mandatul de arestare european. El presupune o procedură mult simplificată de extrădare, cum este și firesc între țări UE…… Pentru condițiile de detenție, și Belgia a refuzat o extrădare României, în 2021. Dar Grecia și Italia sunt departe de a fi exemple de bune practici în materie. Ambele au fost condamnate la CEDO pentru condițiile de detenție. Ceea ce fac instanțele din aceste țări este inadmisibil pentru UE, adică autentice rejudecări ale proceselor pe spusele condamnaților, nici măcar în baza unui probatoriu complet. CEDO decide dacă procesul a fost echitabil, nu vreo instanță din Atena. Și când CEDO decide asta, efectul nu este eliberarea/ achitarea, ci deschide calea unei rejudecări în România. Ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Sorin Oprescu e grotesc. Ce a căutat fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu să fie martor la Atena? Știa instanța elenă cine e Petre Lăzăroiu, care este relația lui cu Traian Băsescu, care l-a și numit la CCR? Știa suspiciunile de nelegalitate a mandatului acestuia?….. Dacă nu se uitau la Oprescu precum Mowgli la Șarpele Kaa, judecătorii eleni puteau afla că infractorul a mințit când a spus că deținuții diabetici mănâncă în România “cartofi cu cartofi și orez cu orez”. Există ordin de ministru care stabilește că bolnavii cronici din pușcării au dreptul la meniu adecvat afecțiunii lor. Ar fi aflat că, de exemplu, Spitalul penitenciar Jilava are dotări la nivelul sistemului românesc de sănătate, chiar peste, dacă ne gândim la dosarul „Aparatură medicală pentru penitenciare” al DNA. Desigur, dacă voiau să afle. Și judecătorii bulgari lălăie decizia clară de extrădare a unei infractoare, care recurge la toate tertipurile cu putință, teritipuri pe care, dacă nu le cunosc, sunt incredibil de naivi, iar dacă le cunosc ar trebui să le ridice suspiciuni suplimentare. Nu știu dacă e o coincidență această afluență de infractori spre Italia și Grecia, dar știu că ambele sunt recunoscute pentru rețelele lor de corupție, ca să nu mai vorbim despre Bulgaria, după cum arată și indicele de perceptie a corupției pentru 2021.….” Integral: https://spotmedia.ro
“România nu e o țară bună pentru copii – În România, la nivelul anului 2021, s-au născut cei mai puțini copii din ultima sută de ani. Sub 180.000 de copii au venit pe lume anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. – Cifrele acestea dramatice au legătură cu sărăcia de la periferiile orașelor și mai ales din zonele rurale, cu spitale fără dotări, cu școala fără căldură și care are buda în fundul curții, cu oamenii certați cu legea care ajung demnitari plătiți din bani publici, cu drumurile aglomerate și pline de gropi sau cu declarația online care încă se depune la ghișeul de la etajul doi. – România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de naşteri în rândul mamelor cu vârste mai mici de 15 ani. – În plus, la nivelul anului 2019 s-a întocmit și o hartă cu 51 de spitale din România care nu făceau avorturi la cerere, iar alte 36 care refuzau procedura în perioada sărbătorilor religioase. Nu vă gândiți că fenomenul a dispărut complet în trei ani de zile. El e prezent și astăzi, fiind însoțit de precaritatea economică și socială a familiilor cu mame minore, care este și mai mult accentuată de inflația galopantă din ultimele luni. – Ba mai mult, fenomenul este încurajat indirect de anumiți actori politici din zona conservatoare și cât se poate de direct de Biserica Ortodoxă. Ce rezultă din asta? Vieți mutilate emoțional și poate chiar fizic, sinucideri și copii abandonați. Concret, România se confruntă cu o rată alarmantă de cazuri de fete fără mari posibilități financiare, care se tem de reacția familiei în cazul în care rămân însărcinate. Acestea trebuie să plătească între 150 și 200 de euro pentru un avort la o clinică privată, dar dacă nu dispun de acești bani vor trebui să nască un copil pe care nu și-l doresc și pentru care nu au suficiente resurse care să le permită să-l crească….. – În raportul Bunăstarea Copilului din Mediul Rural, publicat pe 30 mai 2022, World Vision România subliniază că unul din cinci copii din satele României afirmă că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată de mâncare, iar unul din zece nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ. – Aproape jumătate dintre mame nu le-au făcut niciodată analize medicale copiilor. – 24% dintre copii spun că nimeni nu îi ajută când nu se descurcă la teme. – 88% dintre copiii de școală primară și 73% dintre copiii de gimnaziu nu au mers niciodată în tabără….. – 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie, iar 46% dintre aceștia acuză oboseală din cauza faptului că muncesc. – Vârsta la care minorii încep să fumeze și să consume alcool este de sub 14 ani, mai spune World Vision România. 34% dintre minori din rural au încercat alcoolul și 43% dintre ei consumă alcool cel puțin o dată pe lună.….” Integral: https://republica.ro
“De ce avem profesori mediocri și prost plătiți în școli pe care copiii le urăsc? Aflu că există în România mulți muncitori care refuză să lucreze pentru un salariu echivalent cu al meu, care am fix 30 de ani vechime în învățământul superior, cu tot cu sporul acela de doctorat pe care îl urăște toată lumea. Fără acel spor, salariul meu se apropie de cel al unui tânăr muncitor într-o firmă de construcții. Să fiu bine înțeles: am un mare respect pentru toți acești muncitori care nu acceptă să fie umiliți cu salarii de mizerie și sunt convins că își merită fiecare bănuț. Înainte să fiu universitar, am fost și eu muncitor necalificat într-un combinat chimic și am dat vara la sapă, știu ce înseamnă sudoarea trupului și truda mâinilor. Dar, pe de altă parte, eu sunt totuși un norocos (vorba vine…), am un salariu bunicel: colegii mei un pic mai tineri sau cei din preuniversitar se zbat într-o umilință perpetuă de decenii, iar criza actuală îi lovește din nou în plin…..Vreți performanță în România? Reabilitați demnitatea (nu mândria, ci demnitatea) profesorului. Și după ce faceți asta, supuneți-l la toate testele și evaluările din lume, până o să fie convins că își merită fiecare leu din salariu. Iar dacă nu, dați-l afară și chemați pe altcineva în locul lui, făcând măcar din acest punct de vedere din școală un loc de muncă atractiv. Sau, dacă vreți, faceți invers. Demarați un program amplu, standardizat și corect, de evaluare a tuturor profesorilor din România și apoi dați-le niște contracte și salarii pentru care să merite să-i trageți la răspundere în fiecare zi. ….Dar nimic din toate acestea nu par să fie în grija proiectului propagandistic și falimentar numit „România educată”. Evaluarea profesorilor rămâne un proiect ratat, angajarea lor e un proces suprarealist, salarizarea lor decentă e amânată de treizeci de ani, iar noi ne ocupăm cu dezbateri inutile despre două semestre sau cinci module, cu teze sau fără teze, cu vacanțe lungi sau scurte și alte fumigene care vor menține școala în aceeași mlaștină în care au adus-o oamenii needucați și lipsiți de orice viziune care o guvernează. Educația din România a ajuns să semene cu o casă dărăpănată, pe care proprietarul ei sărac și nepriceput o tot repară cu improvizații, ba mai pune o țiglă să nu-i plouă în casă, ba mai leagă poarta cu o sârmă, ba mai bagă niște cârpe în geamurile sparte să nu intre frigul. Și apoi se miră omul că vor copiii să-i fugă în lume, după ce el a „muncit” atât de mult s-o facă „frumoasă”. ” Integral: https://republica.ro
“Câți bucureșteni ar putea deveni „captivi” după cutremur. Concluziile alarmante ale ultimului studiu de risc seismic În scenariul unui curtemur de noapte, 95.000 de bucureșteni, locuitori ai peste jumătate dintre clădirile înalte ale Capitalei, pot fi considerați „caprivi”, adică nu vor putea părăsi nici de ar vrea imobilele în care stau, potrivit unui document întocmit de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU). Conform scenariilor specialiştilor, 23.000 de clădiri din Capitală pot suferi „avarii semnificative” în situaţia în care s-ar produce un seism puternic, iar dintre acestea o mie de clădiri pot fi avariate grav, respectiv „nivel de colaps parţial sau total”. Informațiile sunt incluse într-un document numit Planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor al Municipiului Bucureşti pentru anul 2022. Rezultatele scenariului condensat de cutremur atrag atenţia asupra următoarelor aspecte:
- Numărul de clădiri de locuitcare ar suferi avarii semnificative (peste gradul 3 de avariere) în condiţiile de scenariu date, este de ordinul a 23.000; dintre acestea, cca. 50% sunt clădiri de înălţime P… P +1, din materiale de slabă calitate peste 40% sunt P…P + 4, clădiri din zidărie cu elemente din beton armat, lemn etc., iar cca. 10% sunt clădiri înalte, din beton armat şi zidărie
- Dintre cele 23.000 clădiri, pot suferi avarii grave –nivel de colaps parţial sau total (gradul de avariere 5) cca. 1.000 clădiri dintre care peste 10% sunt înalte, cca. 4.100 clădiri pot suferi avarii la nivel condamnare, dintre care 9% sunt clădiri înalte;
- În scenariul de cutremur pe timp de noapte (ora 21), peste 450.000 locuitori se pot afla în clădiri care pot depăşi gradul 3 de avariere (în clădiri construite până în 1977);
- Dintre aceştia, pot fi consideraţi (în funcţie de caracteristicile clădirii) captivi în clădiri un total de cca. 95.000 persoane, dintre care cca. 54% în clădiri înalte, se pot produce peste 6.500 pierderi de vieţi şi peste 16.000 răniţi grav, cca. 10.500 spitalizaţi şi cca. 13.000 răniţi uşor, concentraţi în clădirile înalte realizate până în 1977…..” Integral: https://ziare.com
“Interviu cu Armand Goșu: “Ucraina, alături de Marea Britanie și Polonia, va fi cel mai important aliat al SUA în Europa. România va fi tot mai izolată și destinată unor jocuri minore ” – Asistăm în ultimele săptămâni la un război de manevre. Rușii aleargă să prindă în clești, să încercuiască forțele ucrainene, însă acestea reușesc mai mereu să scape. – Procesul început la summit-ul NATO de la Varșovia, în vara 2016, se desăvârșește acum, la Madrid, în iunie 2022. – Cancelarul Scholz e o surpriză plăcută. E supus unor mari presiuni. Reunificarea Germaniei, în condițiile lui Helmut Kohl, s-a datorat în mare măsură Rusiei, lui Gorbaciov personal. Clasa politică germană este mai permeabilă la influența rusească decât elita americană sau poloneză. – Agenda Ankarei este dominată de problema kurdă. Așa pot fi înțelese atitudinile Turciei. – Ca să învingă, ucrainenii ar avea nevoie de tancuri, avioane, artilerie, sisteme de rachete. Deocamdată, occidentalii promit mult dar livrează destul de puțin. – România s-a instalat în mediocritate. Nu e clar de ce este în afara jocului politico-diplomatic. Poate că s-a scos singură din joc prin deciziile proaste și incapacitatea de a înțelege ce se întâmplă în Ucraina….. Rușii folosesc cuvântul katiol, care se traduce prin căldare. Desemnează manevra de prindere într-o căldare a trupelor inamice, de încercuire, de strângere într-un clește. Asta se învață în academiile militare din Rusia de 70 de ani. Asta e manevra clasică a armatei sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste manevre au reușit la Ilovaisk în august 2014 și Debalțevo în februarie 2015, obligând Ucraina să accepte acordurile de la Minsk. De data asta, însă, toate manevrele de încercuire, cleștii în care rușii sperau să-i prindă pe ucraineni au eșuat, în ciuda concentrării incredibile de forță umană și tehnică militară….. Rusia este o țară de 145 de milioane, iar Ucraina de 45 de milioane, din care 13 milioane sunt refugiați. Rezerva operativa a armatei ruse este de aproape 2 milioane, în timp ce ucrainenii nu pot mobiliza nici măcar un milion. În materie de tehnică militară, teoretic Rusia dispune de un arsenal incomparabil mai mare decât cel al Ucrainei. Însă, când intrăm în detalii, observăm că arsenalul rusesc este pe hârtie, pentru că atunci când merg să scoată din depozite tancuri sau tunuri, rușii constată că n-au piese, că lipsesc părți componente…..Zilnic suntem bombardați cu imagini despre noi arme occidentale care ajung în Ucraina și, în același timp, oficialii de la Kyiv cer cu disperare armament performant din Vest. Nu e defel un moft al ucrainenilor. Pur și simplu pentru tipurile de arme moștenite de la URSS pe care le folosește armata ucraineană nu mai există uzine care să le poată repara și mai ales se termină muniția acestora. Alta muniție, nu are unde să fie fabricată. Deci, occidentalii ar trebui să trimită nu câteva zeci de tunuri sau câteva lansatoare de rachete, ci sute și mii de arme, împreună cu muniția aferentă. Pentru că, în caz contrar, șansele Ucrainei de a rezista invaziei rusești sunt minime. …..Deocamdată Moscova contează pe armele consacrate, moștenite din perioada sovietică. Noua generație de avioane, SU – 35, nu impresionează și vedem că e doborât de un avion cu o clasa inferioară, MIG 29 pilotat de ucraineni. Noile tancuri “Armata” sunt spectaculoase la paradă, în teatrul de război nu se văd. Celebrele și foarte scumpele rachete intercontinentale “Sarmat”, cunoscute la noi drept “Satan”, care transportă focoase nucleare, sunt sublime … dar lipsesc. Sunt prea costisitoare, le poți trage doar către ținte strategice. Rogozin tot vorbește de 50 de rachete… au fost 10-12 la paradă, mai multe n-am văzut. …. Deși este membră a Consiliului de Securitate, deși Putin stă cu orele pe telefon cu Macron, Scholz și Draghi, Rusia este o țară izolată. Nu e la fel de izolată cum a fost în perioada 1918 până la tratatul de la Rapallo, din aprilie 1922, dar acum a redevenit un stat paria, cum a fost și acum un secol. Fostul spațiu sovietic rămâne dominat de Rusia. Nici Georgia și nici Moldova nu au aderat la sancțiunile Occidentului. Rusia rămâne foarte influentă acolo. Canalele de știri rusești se retransmit. Chiar dacă emisiunile de știri sunt înlocuite la Chișinău cu producții locale, unele din ele sunt la fel de toxice, îmbrățișând temele propagandei rusești. Spre deosebire de Moldova unde simpatia pentru Rusia rămâne importantă, la Tbilisi partidul de guvernământ controlat de oligarhul Ivanișvili, cu afaceri în Rusia, face un balet complicat încercând să păcălească electoratul care e mult mai anti-rusesc decât la Chișinău….. Clasa politică germană este mai permeabilă la influența rusească decât elita americană sau poloneză. Dar nu cred că mai mult decât cea austriacă, franceză sau italiană. Amintiți-vă că în anii 2000 a fost o veritabilă competiție între principalele capitale occidentale ca să atragă miliardari din Rusia. Nu-mi imaginez în Germania o situație similară cu cea din Austria, unde principalul serviciu de contra-spionaj a lucrat pentru Kremlin, urmărindu-l prin Viena pe fondatorul site-ului de investigații Bellingcat, Hristo Grozev, tocmai când acesta ancheta cazul Skripal. Și oferind informații rușilor despre el și familia sa. ….Problema kurdă explică tot. Modestă intelectual, diplomația turcă e prizoniera agendei interne de securitate, unde kurzii sunt pe primul loc. Suedia e una dintre destinațiile favorite ale refugiaților kurzi. Puțin peste 1% din populația Suediei este formată din etnici kurzi. Dacă nu m-a lăsat memoria, nu mai puțin de 6 deputați în Parlamentul de la Stockholm sunt etnici kurzi. Cunoscând Turcia și pe Erdogan ar fi fost ciudat să nu asistăm la această târguială orientală. Ankara cere interzicerea unor asociații kurde din Suedia, punerea altora pe lista organizațiilor teroriste, dar are și pretenții față de americani, cum e reintroducerea Turciei în programul F-35….. Deja vedem cum capitalele occidentale vor pune presiune tot mai mare pe Zelenski să facă concesii, să cedeze teritorii în schimbul unei păci temporare. Poate fi un scenariu în care Kyiv primește insuficiente arme și muniții, contraofensiva din vară va fi respinsă de Rusia. Armata rusă ocupă Lugansk și Donețk, consolidează controlul pe litoralul Mării Azov, organizează referendum la Herson, pe care-l anexează. Își întărește pozițiile militare și se pregătește să apere zonele ocupate acum. Va securiza Crimeea pe care o va transforma într-un bastion inexpugnabil, de unde va proiecta putere nu doar în Marea Neagră ci și Mediterana de Est. Anexarea regiunii Herson o să-i asigure apa necesară din Nipru, deci peninsula nu se va deșertifica. Iar ofensiva pentru ocuparea restului Ucrainei va continua după o pauză de câțiva ani. Este posibil ca, în condițiile eșecului contraofensivei ucrainene, rușii să încerce să ocupe regiunea Odessa, deci sunt șanse ca până la Crăciun să-i avem vecini pe brațul Chilia…..Oricum, Rusia cu bateriile de S-300 instalate pe Insula Șerpilor amenință Dobrogea și regiunea Odesa, instituționalizând o hegemonie locală…..” (de citit tot articolul) Integral: https://www.hotnews.ro
“Ioan Stanomir, despre soldaţii ruşi care vorbesc cu soţiile lor ce trebuie să jefuiască din Ucraina: Este o continuitate istorică .….„Despărţirea de comunism, dacă nu este realizată, poate produce efecte la decenii după dispariţia sa. Lumea a fost consternată să vadă că soldaţii ruşi din Ucraina sunt pasionaţi de treningurile pe care le fură, de televizoare şi au conversaţii cu consoartele lor de ce trebuie să fure din casele jefuite. Este un accident? Aş spune că nu. Este mai degrabă o continuitate istorică. Pentru că, în momentul în care Lenin şi colegii săi au dat drumul acestei energii destructive fără precedent în istoria umanităţii, ei au creat un imens precedent, de care cei care săvârşesc astăzi atrocităţile în Ucraina ţin seama aproape inconştient”, a declarat Ioan Stanomir miercuri, la Bookfest, potrivit Agerpres…..„Şi, de fapt, nici nu este corect să vorbim de piedici morale, pentru că există două tipuri de morală: există o morală comunistă şi există o morală reacţionară. Iar binele şi răul sunt întotdeauna legate de un context al luptei de clasă şi al forţelor care animă societatea. Încât atunci când vedem aceste monstruozităţi care se petrec în vecinătatea noastră imediată trebuie să înţelegem un lucru elementar: continuitatea comunismului este încă şi mai perversă decât ne putem imagina, iar un regim precum cel al lui Vladimir Putin, atât de capitalist în aparenţă, este, alături de cel al Republicii Populare Chineze, unul dintre avatarurile în care această energie infernală a comunismului se poate regăsi”, a mai spus Ioan Stanomir.” Integral: 24.ro/stiri/actualitate
“Forumul de la Davos, elitele globaliste și amprenta de carbon Ambițiile elitelor politice, corporatiste, ONG-iste reunite la Davos de a impune soluții radicale pentru gestiunea planetei se lovesc de ostilitatea stîngii care le acuză de ipocrizie, de opoziția celor care cred că unele teorii conspiraționiste încep să semene prea mult cu realitatea, și de reconfigurările geopolitice. Tema tradiționalei reuniuni anuale de la Davos World Economic Forum (WEF) 2022 care tocmai s-a încheiat (de regulă are loc în ianuarie, pe zăpadă, dar din cauza Omicronului a fost mutată în mai) a fost „Istoria într-un moment de cotitură: politici guvernamentale și strategii de afaceri„ și, previzibil, a fost dominată de războiul din Ucraina și tragediile umanitare pe care le-a provocat. Însă, din nou previzibil, nu aveau cum să lipsească temele dragi lui Klaus Schwab, fondatorul WEF (în 1971) și elitelor politice, corporatiste, ong-iste (pandemia globală, inegalitatea, schimbările climatice) care într-un exercițiu ritualic anual vin să-și exprime profunda preocupare pentru „soarta planetei și a omenirii în ansamblu”. Klaus Schwab le-a spus celor circa 2500 de participanți că ei sunt cei chemați să asigure o „gestiune luminată” a acestor provocări planetare reprezentate de schimbările climatice și pandemii, de pe poziția unui fel de „guvern global”. Reacțiile nu au întîrziat să apară. „Nu este o teorie conspiraționistă că WEF dorește un guvern global, este un obiectiv înscris în Misiunea lor”, crede senatorul american Rand Paul. „Ideea unui guvern care nu este ales de nimeni, iată un pericol mult mai serios decît preocuparea lor caraghioasă pentru amprenta de carbon”. Care, în aceeași ordine de idei se exprimase extrem de critic, alături de alți politicieni americani, față de un demers care ar urma să acorde Organizației Mondiale a Sănătății (acuzată care s-ar afla în bună măsură sub influența Beijingului) dreptul de a impune la nivel național politici sanitare în cazul unor pandemii. …. De pildă J. Michael Evans, președintele Alibaba Group, a vorbit despre un dispozitiv care va analiza „amprenta de carbon” a fiecăruia monitorizînd ce cumperi, ce mănînci, unde și cum călătorești, etc un fel de variantă a sistemului de „credite sociale” din China. Iar Albert Bourla, CEO Pfizer, unul dintre marii beneficiari ai pandemiei, care în 2021 a cîștigat $24,3 milioane, a vorbit despre o tehnologie pe care o dezvoltă corporația sa, cu un microchip inserat într-o tabletă care să semnaleze autorităților dacă pastilele obligatorii au fost într-adevăr ingerate. În timp ce președinta unui gigant financiar norvegian a spus că din cauza tranziției energetice va trebui să ne obișnuim cu penuriile, cu prețurile mari, cu presiunile inflaționiste. Sacrificii care merită însă făcute, a spus ea, din cauza „imperativului luptei cu schimbările climatice”. Aceste idei nu sunt noi. Ele au fost enunțate cu jumătate de veac în urmă de așa numitul Club de la Roma care avertiza despre „limitele creșterii”. Previziunile sumbre avansate atunci nu s-au împlinit, însă ideea în sine, aceea de a promova politici care să limiteze creșterea populației (de unde și campaniile susținute pro-avort sau cele pro-LGBTQ, cu accent în ultimul timp pe transgenderi), care să impună un anumit mod de viață, sub imperativul „sustenabilității”, a redevenit tentantă pentru că frica inoculată privind „moartea Terrei” dacă nu se impun măsuri radicale constituie un instrument de control extrem de eficient într-o societate în care trebuie măcar formal păstrată regula deciziilor luate democratic. Iar din această perspectivă se vede cît de ușor a putut fi inoculată într-o bună parte a populației ideea că schimbările climatice la care asistăm ar fi provocate în principal de om, de unde și toată această titanică „luptă cu carbonul” despre a cărei necesitate („existențială”, după cum ne explică The Guardian și multe alte instituții mass media) suntem informați zilnic. De fapt au existat schimbări climatice, unele mult mai dramatice decît cele de acum, de-a lungul întregii existențe a Pămîntului, cu mult înainte de apariția omului cu impact pozitiv (în ultima perioadă a crescut suprafața verde de pe Terra) sau negativ (creșterea nivelului mării care amenință localități sau chiar regiuni situate în zone litorale). Însă strategia „luptei cu carbonul” îți permite, pe de o parte, să promovezi o agendă ideologică asociată radicală („justiție socială”, „echitate”, etc) iar pe de alta este tentantă din perspectiva levierului de control societal pe care îl oferă (și istoricul Niall Ferguson avertiza la un moment dat în legătură cu măsurile luate în perioada pandemiei în privința a ceea ce el numea tendința de „Chinaficare” a Vestului). În baza ei au fost luate decizii complet nerealiste care au dus la renunțarea la surse de energie tradiționale înainte de avea la dispoziție surse alternative viabile, mai ale dacă se elimină și energia nucleară…..De pildă CNN se întreabă dacă elitele mondiale prezente zilele trecute la Davos chiar au sesizat că lumea s-a schimbat citîndu-l pe jurnalistul american Anand Giridharadas, autorul volumului „Winners Take All: The Elite Charade of Changing the World„, care critică dur ceea ce el numește o „clasă plutocratică de elită” spunînd că ultimii doi ani au clarificat lucrurile, această clasă înfloritoare dorește, în esență, în ciuda discursurilor pe care le livrează despre binele comun, să prezerve un sistem defavorabil tuturor celorlalți……” Integral: https://www.contributors.ro
“Vaslui devine capitala tineretului. Au avut dosar beton, cu topor în țiplă Consiliul Județean Vaslui și Consiliul Local Vaslui vor încheia un parteneriat în vederea susținerii participării municipiului Vaslui la depunerea candidaturii pentru dobândirea titlului de „Capitală a tineretului din România” în anul 2024. Dosarul prezentat de vasluieni a fost deja declarat câștigător întrucât avea un topor foarte ascuțit în țiplă. „Oamenii din Vaslui au fost foarte persuasivi dacă-mi permiteți termenul”, a explicat șeful comitetului de acordare a titlului de capitală a tineretului în timp ce-și mângâia pansamentul de la cap cu mâna la care încă mai avea degete. „Sperăm să fie un eveniment de succes”, a mai adăugat acesta…..Totodată vor mai exista și alte metode de spart bani publici aiurea ce vor fi anunțate pe măsură ce se definitivează calendarul.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“UM România. Cum transformă noile legi ale securității naționale țara într-o mare unitate militară
Din pachetul de zece legi privind securitatea națională aflate deja pe masa coaliției, trei merită o atenție specială: cele două proiecte de lege privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe și proiectul de lege privind activitatea de informații și contrainformații.
Cele trei proiecte de lege acordă puteri sporite principalelor servicii secrete, SRI și SIE, acordă imunitate doar ofițerilor celor două servicii, nu și altora, obligă cetățenii, companiile și autoritățile să colaboreze cu serviciile la cererea acestora și, poate cel mai important, transformă din nou serviciile în organe de cercetare penală printr-un mecanism ceva mai sofisticat, prin lărgirea listei de amenințări la siguranța națională.
Ca observație mai generală, proiectele de legi menționate reflectă tendința de militarizare a statului din ultimii ani, sfidează norme și reguli democratice și buna funcționare a unui stat de drept. De notat apoi că noile legi ale siguranței au așteptat la sertar momentul schimbării componenței Curții Constituționale, care în ultimii ani, sub influența fostului șef DNA, Daniel Morar, a tăiat masiv din atribuțiile serviciilor…..”
https://www.g4media.ro/um-romania-cum-transforma-noile-legi-ale-securitatii-nationale-tara-intr-o-mare-unitate-militara.html
Securistii, militienii, coruptii majori si plavanul ticalos contra-ataca… 10 legi sa-i faca “boss”… nimic despre coruptie si DNA…
https://www.g4media.ro/exclusiv-g4media-publica-integral-cele-10-proiecte-de-legi-ale-securitatii-nationale-documente.html
https://www.g4media.ro/atentie-la-legile-securitatii-de-ce-sunt-mai-grave-decat-oug-13-sau-chiar-decat-asaltul-antidemocratic-din-2012.html
Are dreptate.
Legile sunt doar pentru protejarea privilegiilor si cresterea coruptiei inalte, nicidecum pentru apararea nationala sau starpirea coruptiei si jafului.
“Surse: Coaliția a decis să renegocieze PNRR, din cauza crizei alimentare generate de războiul din Ucraina
….În actualul PNRR al României nu există prevederi legate de programul de irigații, or, după cum au explicat liderii Coaliției în ședința de vineri, acest lucru este o mare vulnerabilitate la adresa securității alimentare, în contextul războiului din Ucraina, care a fost un furnizor major de cereale și ulei de floarea soarelui.
Un alt subiect discutat a fost cel legat de independența energetică, dorindu-se obținerea unor fonduri mai mari pentru exploatarea de gaze și pentru energie verde.
Tot prin PNRR se dorește capitalizarea firmelor prin acordarea de noi granturi. În plus, vor fi acordate 1,1 miliarde de lei pentru spitale noi și secții noi de spitale și 600 de milioane de euro pentru modernizarea celor existente. În total, este vorba despre 25 de spitale noi care să deservească mai multe orașe. …”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-coalitia-a-decis-sa-renegocieze-pnrr-din-cauza-crizei-alimentare-generate-de-razboiul-din-ucraina-1962393