Revista presei – 3 ianuarie / Biruri noi în paşalâcul lui Ponta
03/01/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. În cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice, la deal şi la munte, vremea va rămâne mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii ianuarie. Înnorările vor fi mai persistente în sudul extrem şi în sud-est, iar în rest vor fi temporare. În regiunile nord-vestice local va ploua slab, iar în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. În zonele joase pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales în cursul nopţii şi izolat va burniţa. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în depresiuni şi 12 grade în Dealurile Banatului, iar cele minime vor fi de la -10 grade în depresiuni până la 5 grade în Dealurile de Vest.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări temporare, iar pe timpul nopţii vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4847 RON; 1 USD = 3. 2551 RON; 1 EURO = 1. 3777 USD; Francul elvetian 3. 6546 RON. Gramul de aur 125.8097 RON.
Benzina s-a scumpit din primele zile ale anului şi fără supraacciza de 7 eurocenţi. Chiar dacă introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburant a fost amânată, preţul benzinei şi al motorinei a crescut încă din primele zile ale lui 2014 din cauza modificării modului de calcul al accizelor. Şoferii care credeau că vor scăpa de scumpirea carburanţilor după ce Guvernul a anunţat amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru de benzină şi motorină s-au înşelat. Carburanţii s-au scumpit încă din primele zile ale lui 2014 cu până la 20 de bani. Justificarea vine însă din modificarea, începând cu acest an, a modului de calcul al accizelor, ceea ce presupune costuri mai mari pentru benzinari, acestea fiind transferate clienţilor. Dacă până acum accizele se calculau în funcţie de cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 1 octombrie a anului precedent, începând cu 2014, aceste taxe vor fi indexate cu rata inflaţiei. Mai exact, pentru 2014, este luată în calcul rata medie a inflaţiei din luna septembrie, de 4,77%, care se adaugă referinţei de 4,5223 lei/euro anunţate la 1 octombrie 2012. Inflaţia luată în calcul echivalează astfel cu un curs de schimb de 4,738 lei/euro. Având în vedere că acciza ocupă, în medie, o pondere de 27% din preţul total al carburanţilor, o majorare a valorii acesteia cu 4,77% presupune o scumpire cu 1,29% a litrului de benzină, respectiv motorină. În ultima zi a anului trecut, un litru de benzină Standard 95 se vindea la o benzinărie Petrom din cartierul bucureştean Titan cu 5,78 de lei. Joi dimineaţa, 2 ianuarie, preţul benzinei Standard 95 era în aceeaşi benzinărie de 5,87 lei pe litru, cu 9 bani mai mult sau cu 1,56%, majorare peste cea generată de creşterea valorii accizei. De asemenea, un litru de motorină cu aditivi costa în ultimele zile ale anului trecut 6,33 lei la o benzinărie OMV Petrom din zona Pipera şi a ajuns la un preţ de 6,48 lei imediat după Anul Nou. Mai exact, motorina cu aditivi s-a scumpit cu 15 bani, respectiv 2,37%, peste procentul de 1,29% indus de noul mod de calcul al accizelor. Integral aduce Adevarul.
Vaslui: Peste 200 de persoane au protestat în faţa Primăriei din Pungeşti faţă de edilul comunei. Peste 200 de persoane, majoritatea localnici, au protestat, joi după-amiază, în faţa primăriei din localitatea vasluiană Pungeşti faţă de activităţile desfăşurate în zonă de compania Chevron. Sediul Primăriei Pungeşti, judeţul Vaslui, a fost ţinta unor noi proteste din partea localnicilor, majoritatea din satul Siliştea, faţă de activităţile desfăşurate în zonă de compania Chevron, care deţine în concesiune o suprafaţă de două hectare de teren de la primarul comunei, Mircea Vlasă, scrie Mediafax. Localnicii din Pungeşti, care au intrat în greva foamei de mai bine de 8 zile, continuă să protesteze. Cei 13 protestatari sunt încă în greva foamei , dar starea lor de sănătate este stabilă. Medicul Tudor Ciuhodaru spune că protestatarii au avut nevoie de asistenţă medicală de mai multe ori în ultimele zile. Oamenii spun că sunt hotărâţi să nu renunţe la proteste. Protestatarii sunt nemulţumiţi că, până acum, niciun reprezentant al autorităţilor nu a venit să discute cu ei. B1TV
Vârsta medie de ieșire la pensie, sub 57 de ani. Mai mult de 20% dintre români s-au pensionat timpuriu. În trimestrul II 2012, 3.835 mii persoane în vârstă de 50-69 ani care lucrau sau lucraseră până după împlinirea vârstei de 50 de ani au făcut obiectul anchetei “Tranziţia de la muncă la pensionare”. După prelucrarea datelor colectate, Institutul Național de Statistică a concluzionat că mai mult de jumătate din aceste persoane (mai precis 51,7%) beneficiau de un tip sau altul de pensie. Vârsta medie la data pensionării, calculată pentru persoanele care au făcut obiectul acestei cercetări statistice, a fost de numai 56,9 ani, mult sub cerința legală din prezent de 64,5 ani pentru bărbați și 59,5 ani pentru femei. Ieșirea le pensie s-a făcut, în medie, mai târziu în cazul bărbaţilor (58,0 ani) decât al femeilor (56,0 ani), precum şi al persoanelor din mediul rural (57,6 ani faţă de 56,3 ani în cazul celor din mediul urban). Una dintre explicații pentru această stare de fapt este că mai mult de o cincime din pensionari (21,5%) au beneficiat de o formă de pensionare timpurie. În această categorie se includ cei care s-au pensionat anticipat (inclusiv cu plata parţială) şi persoanele care în prezent beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, dar au beneficiat anterior de pensie de invaliditate. Integral la Curs de Guvernare
Nota de plată: Câți bani are de achitat România în 2014 către FMI, UE și Banca Mondială. România trebuie să plătească în 2014 peste 1,172 miliarde euro către Fondul Monetar Internațional (FMI), Uniunea Europeană (UE) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), cu 0,72% mai mult decât în 2013, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României. Astfel, suma care trebuie plătită către FMI se ridică la 1,002 miliarde euro, cea către UE la 150,1 milioane euro, iar către BIRD — 20,5 milioane euro. Din peste un miliard de euro ce trebuie să ajungă la FMI, 984,8 milioane euro reprezintă rambursări de rate de capital și 17,2 milioane euro plăți de dobânzi și comisioane. În ceea ce privește plata către Uniunea Europeană, întreaga sumă reprezintă plăți de dobânzi și comisioane ca și în cazul BIRD. Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaționali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autoritățile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro. Integral in Capital
Retrospectivă 2013. Marile dosare de corupție și marile prejudicii aduse statului. Cel mai mare dosar de fraudă la vot, cel legat de referendumul din iulie 2012, l-a adus pe vicepremierul României, Liviu Dragnea, zi de zi la Parchet, timp de o lună. Anchetatorii au scos la iveală şi cea mai vastă reţea de evaziune fiscală cu produse alimentare. S-a dovedit că şefii din Hidroelectrica, societatea de stat căpuşată de contractele cu băieţii deştepţi, erau cei care intermediau înţelegerile păguboase. Gazele naturale din producţia internă, în valoare de sute de milioane de dolari, ar fi fost de asemenea vândute preferenţial, dar cu sprijin politic de la nivel guvernamental. Iar 2013 a însemnat şi scoaterea la lumină a modului în care un trust de presă finanţat de un puternic politician era folosit pentru a-i servi interesele. Anul 2013 a însemnat finalul anchetei în dosarul Referendumului. În mai puţin de 12 luni, cel mai complex dosar instrumentat la DNA în ultimii ani a fost trimis în instanţă. 75 de oameni ar fi vrut să schimbe rezultatul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Al doilea om în Executiv, dar şi în PSD, este cel care ar fi orchestrat întregul sistem. „Citesc şi declaraţiile martorilor şi mă uit cu atenţie, iar deocamdată nu văd altceva decât descrierea campaniei electorale”, a spus Liviu Dragnea, vicepremierul României. În 2013, mai multe anchete au aratat cum mai marii companiilor de stat, uneori cu ajutor din Guvern sau din Parlament, puneau umărul la îngroparea investigaţiilor. Cazul Hidroelectrica, companie proaspăt ieșită din insolvenţă ilustrează perfect situaţia. Doi şefi cu mare putere de decizie au ajuns în arest, denunţaţi de unul dintre colegii lor. Cei doi au vrut să ajute un trader de energie să obţină un contract de 300 de milioane de euro cu societatea de stat, care însă păgubea Hidroelectrica. Un 1.500.000 era mita pentru semnarea contractului. Ministrul Energiei, Constantin Niță, a fost şi el în atenţia procurorilor. Romgaz, o altă mare companie din sistemul energetic naţional, a fost de asemenea căpuşată, spun anchetatorii, cu ajutor guvernamental. Procurorii arată spre doi foşti miniştri, Adriean Videanu și Varujan Vosganian. Dacă pentru Videanu, şeful statului a acordat rapid aviz pentru anchetare, Varujan Vosganian a fost pus la adăpost de colegii senatori, care au respins cererea procurorilor. Ulterior însă, acesta şi-a dat demisia de la Ministerul Economiei. Cei doi l-ar fi favorizat pe cel mai bogat om de afaceri român, Ioan Niculae, să obţină de la stat gaze la preţ preferenţial. Prejudiciul: 130 de milioane de dolari. O altă anchetă a anului 2013 a arătat cum patronul unui mare trust de presă şi-a folosit posturile de televiziune pentru şantaj. „Pentru respect, dau şi ochelarii jos. Să-i transmit la modul cel mai serios lui Băsescu Traian că, adversitatea noastră politică, de mare notorietate, de ani de zile, nu trebuie să afecteze valori fundamentale ale societăţii româneşti, cum e familia şi libertatea de exprimare pentru care au murit oameni în decembrie”, a spus Dan Voiculescu. Şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, a stat o săptămână în arest, dupa ce l-a ameninţat pe administratorul RCS-RDS că publică informaţii compromiţătoare despre contracte pe care acesta şi-a pus semnătură. Integral aduce DIGI24
Turism în stil românesc: şi cu buza spartă şi cu banii luaţi. O ştire pur şi simplu siderantă şi două informaţii interesante oferite de prieteni cu prilejul Crăciunului şi Revelionului spun totul despre viitorul turismului românesc. Dacă reporterii TV care au relatat incidentul nu au greşit, Pensiunea Ingrid de la Rânca este locul unde serviciile turistice se prestează cu pumnul, palma şi piciorul. Aplicate direct în gură turiştilor care îndrăznesc să comenteze gusturile muzicale şi ceafa groasă a patronului. Pentru cei care nu au reuşit să prindă cea mai revoltătoare ştire a Revelionului, am să descriu faptele pe scurt așa cum le-au relatat toate televiziunile de știri. Turiştii care au petrecut Revelionul la Pensiunea Ingrid de la Rânca povestesc că s-au trezit oaspeţi fără voie la petrecerea personală a patronului. Cu stilul tipic al grobianului îmbogăţit peste noapte, şeful de la pensiune a comandat în neştire dedicaţii pe manele suburbane. Evident, fără să-i pese de eventualele preferinţe muzicale mai spălate ale turiştilor care cumpăraseră cazare şi masă de Revelion la pensiunea lui. Vorba unei doamne intervievate de reporterii TV: ”Şi-a făcut petrecere personală de Revelion pe banii turiştilor”. Aşa înţelege să procedeze operatorul de turism manelist, cu ceafă lată. Integral aduce EVZ
Reforma în sănătate. Lista schimbărilor care îi aşteaptă pe românii care merg la medic în 2014. Anul 2014 ar putea fi începutul reformei în Sănătate. Asta promite ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a lansat la finalul anului 2013 o serie de proiecte care ar putea schimba sistemul sanitar românesc. Prin aceste acte normative, românii vor beneficia de mai puţine vizite la medic, vor plăti pentru servicii până acum gratuite, cum este cazul cezarianei la cerere, vor fi înscrişi pe liste de aşteptare pentru tratarea unor afecţiuni care nu sunt considerate o urgenţă, dar vor putea avea parte în mod gratuit de o serie de intervenţii stomatologice, care nu se regăseau până acum în rândul serviciilor asigurate de stat. Tot 2014 este anul în care, după promisiunile ministrului Sănătăţii, va fi actualizată, după mai bine de cinci ani, lista medicamentelor compensate, în care pacienţii vor intra în posesia cardului de sănătate şi în care vom avea o nouă lege a malpraxisului. […] Pachetul de bază de servicii medicale şi pachetul minimal sunt proiectele prin care Nicolăescu susţine că va face “ordine în sistemul sanitar”. Acestea vor intra în vigoare din martie 2014, cu două luni întârziere decât era programat. „Cu aceste pachete pacienţii vor şti exact care sunt serviciile medicale la care au dreptul”, a spus Nicolăescu. Dacă iniţial ministrul anunţase că din 2014 românii nu vor mai da şpagă pentru a beneficia de dreptul lor sau să aştepte până când se vor găsi bani pentru analize, demnitarul şi-a nunaţat pe parcurs discursul. „De la anul românii vor primi ceea ce li s-a promis. Nu vor mai exista cazuri în care în a zecea zi din lună nu vor mai exista bani pentru analize.[…] Şase luni mai târziu Nicolăescu a revenit asupra declaraţiei şi a precizat: „Suntem conştienţi că efectele nu se vor vedea peste noapte şi nici din prima zi când vor intra în vigoare. Ne aşteptăm ca primele rezultate să le obţinem la un an după implementarea lor”, a declarat şeful de la Sănătate. Pachetul de bază de servicii medicale se va acorda persoanelor asigurate, în timp ce pachetul minimal doar persoanelor neasigurate – în acesta din urmă fiind cuprinse servicii medicale de urgenţă, de supraveghere şu depistare a bolilor cu potenţial endemo-epidemic, consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuzei, consultaţii de planificare familială, servicii de prevenţie şi activităţi de suport. Statisticile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate arată că în România, dintr-un total de 20 de milioane de cetăţeni, doar 2 milioane de persoane nu sunt asiugurate. Integral aduce Gandul.
Ghita Ciobanul, despre poza facuta cu premierul Ponta: Fac poze cu toate oile, dapai cu oamenii. Ciobanul Ghita a tinut sa le raspunda prietenilor sai de pe contul de socializare care l-au acuzat ca si-a facut poza cu premierul Victor Ponta. “Dragi pretini care v-ati suparat pe mine, io nu fac politica, la mine vine multa lume si am poarta deschisa tuturor. Fac poze cu toate oile, dapai cu oamenii :)) imi pare rau ca sunteti nacajiti pe mine va astept pa toti la Jina!”, scrie Ghita pe contul sau de Facebook. Postarile au continuat insa si l-au acuzat pe acesta de minciuna, incaperea in care cei doi apar impreuna fiind una din cadrul primariei si nu din casa sa. “Ma Ghita, Io nu zic ca-i bai ca te-ai pozat cu cel ce vremelnic sta in scaunul de prim ministru daca tu zici ca o venit la tine la Jina, numa ca nu-mi dau seama unde ai tu camera aia cu atatea simboluri de stat si nu numai… Asta-i baiul al mai mare. O facut intelegere ala de-i prim ministru cu compania ta de telefonie? Nu stiu. Dar io nu cred ca-i la tine acasa facuta poza. Asa ca nu-i corect sa ne duci cu presul. Altfel io iti urez un an si mai fain si multa sanatate si bucurii dar alaturi de alti oameni (adica oameni adevarati).” ii scrie Dan T pe contul de Facebook. Integral aduce HotNews
Cum îl lucrează PSD pe Antonescu. Premierul Ponta este cel mai apreciat politician, în timp ce Crin Antonescu pierde loc după loc în sondaje, aşa că există tot mai puţine motive pentru a fi menţinut prezidenţiabil al USL. Iată doar unul din „palierele“ pe care social-democraţii îşi concentrează atenţia în lupta cu liberalii. Aproape jumătate din români sunt „foarte mulţumiţi“ şi „destul de mulţumiţi“ de activitatea premierului Victor Ponta în 2013, potrivit unui sondaj IRES, comandat de Digi TV. Acelaşi institut apropiat PSD (este condus de sociologul Vasile Dâncu) îl cotează pe locul doi în aprecierile populaţiei pe preşedintele Traian Băsescu şi-l plasează pe Crin Antonescu pe a treia poziţie, cu sublinierea că doar 4% din intervievaţi s-au declarat „foarte mulţumiţi“ de activitatea liderului liberal. Ideea că preşedintele PNL a fost devansat, în topul încrederii, de către şeful statului a fost întărită şi de sondajele din decembrie ale CSCI (realizate sub coordonarea lui Dan Sultănescu, unul dintre consilierii premierului Victor Ponta). În prima fază, un barometru efectuat între 11-13 decembrie a acreditat ideea că Ponta s-ar situa pe locul doi în topul încrederii (cu 42%), după guvernatorul Mugur Isărescu, în timp ce Antonescu ar fi căzut pe locul patru (cu 23%), după preşedintele Traian Băsescu. Apoi, un al doilea sondaj, realizat între 18-22 decembrie a venit să sublinieze faptul că Ponta ar obţine cele mai multe voturi în primul tur al prezidenţialelor (32%, la mare distanţă de ceilalţi: Antonescu – 24%, MRU – 21%, Predoiu – 8%). Fără a exlude varianta (foarte probabilă, de altfel) că preşedintele PNL a pierdut ceva puncte în sondaje (mai ales în comparaţie cu cifrele din 2012), este foarte interesantă avalanşa de sondaje ale unor institute „de casă“ ale PSD care vin să sublinieze acest fapt. Cui servesc ele? Oferă social-democraţilor un argument în plus pentru a nu-l susţine pe Crin Antonescu pentru Preşedinţie: oricum nu are şanse şi oricum Victor Ponta este mult mai bine plasat. n afara „picajului“ în sondaje, social-democraţii au început să lucreze intens şi la teoria pactului pe care l-ar fi făcut liderul PNL cu preşedintele Traian Băsescu. Ideea a fost lansată public, în octombrie, de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care spunea că vede în Crin Antonescu „un alt Traian Băsescu“ şi că discursurile liberalului seamănă tot mai mult cu cele ale şefului statului. Ipoteza avea să fie apoi rostogolită de Mircea Geoană şi chiar de premierul Victor Ponta (în 19 decembrie, într-o emisiune la postul tv patronat de deputatul PSD Sebastian Ghiţă). Deloc întâmplător, sondajul CSCI realizat între 11-13 decembrie concluziona că 68% dintre români cred că Tra-ian Băsescu şi Crin Antonescu au o înţelegere politică. Integral aduce Romania Libera
Pe ce si-au vandut parlamentarii voturile in 2013: Cele mai rusinoase spagi. Mai multi parlamentari sau magistrati au ajuns in atentia procurorilor, in 2013, dupa ce au primit mita sub forma de tigari, curcani sau cateva zeci de kilograme de carne. Astfel, deputatul Gheorghe Coman a primit 3.140 de lei pentru o masa la restaurant si o sticla de alcool, aminteste Digi 24. Senatorului Niculae Badalau i-au fost oferite 200 de pulpe de pui, 200 de bucati piept de pui si 20 de kilograme ficat de pasare. Spaga a fost chiar mai generoasa pentru procurorul-sef al Parchetului Gheorgheni, Izabella Majeczki, care a primit doua vaci, trei oi, doi miei, o sacosa cu dulciuri si bauturi energizante, precum si un curcan bio. De asemenea, procurorului Angela Nicolae, de la Parchetul General, i-au fost oferiti bani pentru plata ratelor, dar si bani de buzunar pentru fiul sau.Procurorul-sef adjunct al Parchetului Buftea, Aurelia Constantinescu, a primit 3.000 de lei si doua cartuse de tigari. Ziare.com
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata si La Multi Ani !!!
bun gasit, o zi faina
Salutare !
Numai vesti bune.
Returnarea banilor la FMI si WB inseamna ca daca pana acum noile biruri ne-au fost servite cu lingurita, de acum incolo vin cu polonicul.
Ponta Plagiatorul va testa, in 2014, limita de suportabilitate a gugustiucului bastinas.
Da` mai facem niste biserici, mai pupam niste moaste si intoarcem si celalalt obraz.
Oricum, in pozitia “patru labe” le e mult mai usor sa ne traga suturi in dos.
Ne impacam, oare, definitiv cu soarta (de taratoare) ? 🙁
In rest, cum am mai spus : manelisti, borfasi, tarfe, escroci, impostori.
Nulitati penale in functii de decizie.
Buna Dimineata si La multi ani !
Vom asista la o crestere a ratei inflatiei in 2014. Este in interesul lui ponta. Inflatie mare – accize mari.
Buna dimineata,
eu cred ca “echipa de imagine” a lui Ponta are ca scop sa-l discrediteze! Altfel nu se explica rezultatele obtinute: taman pe dos decat ar trebui! Reclama cu regele a avut ca efect infurierea monarhistilor si nu numai. Reclama cu Ghita ciobanul, pe langa batjocura la care l-a supus pe respectivul, face Vodafone victima colaterala :ei l-au descoperit pe Ghita, l-au facut vedeta, iar acum s-a bagat Ponta sa profite si sa le “pulverizeze” clientii! Doar e stiut ca unde se baga Ponta isi baga si Sarsaila coada! Probabil ca urmeaza si exodul oilor de la stana!
buna dimineata
@tzepe:corect cu masinile,
dar,uneori,dupa ce ai masina “care trebuie”si iti poti permite un capriciu ca abarth,pentru oras,merge
“oras” nu inseamna bucuresti
pezele lu’ ponta:la ce spune ghita ciobanul :cred ca a fost politicos si a scris oi in loc de magari
De acord cu Fiat Abarth=capriciu. 🙂
In legatura cu Ponta ciobanu`, eu sunt convins ca poza e facuta undeva, la Guvern/cadru oficial, nu acasa la Ghita.
Argumente :
– atmosfera oficiala, de birou;
– deschideri largi, fara usi;
– camera inalta, diferita de spatiile din locuintele obisnuite;
– in dreapta se vede un scaun care intra in dotarea birourilor din institutiile de stat.
Cred ca e un aranjament de tip “Ponta”, adica inca o mare minciuna.
Daca are “bilute”, Ghita sa dea o poza cu detalii ale aceluiasi spatiu din locuinta sa.
Buna dimineata 🙂
Ziua buna
– “Fac poze cu toate oile, dapai cu oamenii” Adica ciobanul a declarat subtil ca e obisnuit sa se pozeze impreuna cu animalele . Pe 4 sau 2- ua picioare , nu conteaza . 😆 Sa mai zica cineva ca e cioban . 🙂
– Cit priveste pensile , sistemul e in coma dar tac toti din gura ca “dupa noi potopul” .
In USA a fost votat bugetul apararii . Crestere de salarii cu doar 1 % ( !!!!!! ) si in paralel , reducere de pensie pentru oricare ofiter care doreste sa se pensioneze inaintea virstei de 62 de ani .
Unde e Basescu , Dobritoiu , Dogaru sa ne explice ei de ce un ofiter roman e bine sa se pensioneze la doar 52 de ani si cu pensia mereu crescuta prin recalculari , indexari ?
Poate or fi americanii mai putin “patrioti” decit romanii ? 🙁
Buna dimineata,
de fapt Nulitatea mitomana a reusit ceva la capitolul imagine, am sfarsit/inceput anul cu el 🙁
Indiferent ca este publicitate negativa sau pozitiva, echipa lui se foloseste de toate mijloacele ca sa-l prezinte 24 din 24, este ceva subliminal cea ce se intampla.
Incepe sa fie ca mesajaele cu Ceasca, plenarele si congresele. Ziua incepea cu el si gasca si se termina tot asa.
Baietii au inceput sa utilizeze arsenalul securitatii/KGB-ului la capitolul imagine si manipulare.
Putin la pescuit, Putin in Taiga, Putin la vanatoare…………
vs. Ponta la Sarmisegetuza, Ponta la Ghita Ciobanul
Buna Dimineata,
pentru interesati – Ştiri Externe: 3 ianuarie 2014 / Turcia într-o criză politică profundă
Merita citit! vai de noi, mai ales ca suntem “bagati pana la gat” in datorii si eficienta este zero barat. Am platit salarii si pensii 🙁
Conform celor mai recente date disponibile pe site-ul MFE, la 30 noiembrie, Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T), care are alocată cea mai mare sumă din cele 7 programe operaţionale, avea penultima rată de absorbţie. Din cele 20,22 miliarde de lei alocaţi în perioada 2007-2013 au fost absorbiţi doar 876 milioane de euro (3,8 miliarde de lei), adică 19,19%.
Prin comparaţie, Polonia a cheltuit numai pe autostrăzi circa şase miliarde de euro în exerciţiul bugetar 2007-2013.
http://www.zf.ro/fonduri-ue/bilantul-romaniei-in-7-ani-de-fonduri-ue-5-7-mld-euro-absorbite-nicio-autostrada-terminata-11843019
o zi buna tuturor!
“Intr-adevar, cea mai sumbra speculatie pe care o pot face despre 2014 este ca, intr-o societate preocupata de obtinerea timpului liber, cel mai glorios cuvant din vocabular va fi munca” – Isaac Asimov, predictii din 1964
http://ampress.ro/fapt-divers/asimov-prezicea-acum-50-de-ani-cum-vor-trai-oamenii-in-2014-vezi-ce-spunea/ (link-ul este de la un site de kakao – dar nu-i Asimov vinovat)
nu saracu, tembeli care preiau texte tampite! (daca exista aceste texte)
Iar in ceea ce priveste poza cu Ghita Ciobanul, am avut ceva dreptate 😀 “Ghiță Ciobanu i-a prezentat lui Ponta dacă nu o Daciana mai bună, măcar una mai inteligentă”
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201962835945188&set=a.3896039092131.156135.1613719872&type=1&theater
salut Sare,
hai ca e tare! 😆
😀
salut pe toata lumea,
postare noua – Libertatea de circulaţie, acquisul comunitar şi propaganda xenofobă