Revista Presei – 3 februarie.”Indicele Democrației pentru 2022: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu o democrație considerată „deficitară””
03/02/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 3 februarie! Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice și va avea înnorări temporare în restul teritoriului. În Maramureș și la munte va ninge, în Transilvania vor fi predominant ninsori, iar în Banat și Crișana și pe arii restrânse în celelalte regiuni vor fi precipitații mixte (averse de ploaie, lapoviță, măzăriche și trecător ninsoare). În zona de munte ninsorile vor fi însemnate cantitativ (peste 15…20 l/mp), astfel că se va depune strat de zăpadă, local mai consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze mai mari la peste 1700 m, unde vor fi rafale de peste 80…90 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută. Temperaturile maxime vor fi de la 0 gr în estul Transilvaniei, până la 8…10 gr în Oltenia și Muntenia, iar cele minime se vor situa între -5 și 0 gr. Bucuresti: Cerul va fi temporar noros, iar trecător, în special după-amiaza, vor fi condiții pentru precipitații slabe mixte. Temperaturi: 8/0 gr.C.
“Doctorul care a trimis un pacient să scoată 2.000 de euro de la bancomatul spitalului, condamnat cu suspendare din „încredere că nu va reitera” Chirurgul brașovean Sorin Baloș a fost condamnat la aproape trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Tariful standard pe care-l cerea pacienților pentru operație era de 2.000 de euro sau echivalentul în lei. În motivare, judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei” din societatea românească, dar își arată „încrederea” că medicul nu va repeta fapta. …. Baloș a fost prins în flagrant delict pe 2 noiembrie 2021, în timp ce lua mită pentru o operație pe cord deschis, după cum a relatat Libertatea la acea dată. Flagrantul delict s-a realizat după ce un apropiat de-al pacientei i-a scris polițistului Marian Godină, originar, la rândul lui, din Brașov, pentru a-i cere un sfat cu privire la faptul că medicul, la câteva zile de la operație, ar fi cerut suma de 10.000 de lei pentru „personalul participant” la intervenția chirurgicală. …. În total, patru martori au făcut declarații din care a reieșit că medicul Sorin Baloș primea bani pentru operațiile efectuate, judecătorii Tribunalului Brașov, unde cazul s-a judecat în primă instanță, reținând două infracțiuni de luare de mită: una în formă continuată, dovedită prin trei acte materiale datând din 2021, și una singulară, datând din 2015. … Chirurgul brașovean avea, conform declarațiilor acestor martori, un tarif standard: 2.000 de euro sau echivalentul acestei sume în lei. …. La răspunsul pacientului că nu dispune de această sumă asupra sa, banii fiind în cont, inculpatul (…) i-a indicat să se deplaseze la parterul instituției unde sunt amplasate ATM-uri de la mai multe unități bancare. Motivarea judecătorilor: Martorul în cauză s-a executat și, astfel, medicul a primit banii. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Rectorul Leonard Azamfirei are venituri lunare de peste 20.000 euro. Este și medic, senator, om de afaceri El este la al treilea mandat în fruntea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Leonard Azamfirei este unul din beneficiarii cumulului de funcții pe care rectorii din România îl pot avea. În perioada iunie 2021- iunie 2022 a avut venituri de 101.065 de lei pe lună (20.612 euro). Leonard Azamfirei este rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST), aflat la al treilea mandat (mandatul unui rector este de 4 ani). UMFST a luat ființă în 2018 prin fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș. Conturile familiei Azamfirei sunt pline, potrivit ultimei declarații de avere a rectorului: 1.076.846 lei, 8.632 euro și 947 de dolari. În calitatea sa de rector, Leonard Azamfirei a câștigat, în perioada sus-menționată, suma de 301.309 lei, iar ca medic la Spitalul județean de urgență din Târgu Mureș a încasat 118.775 de lei. Ca senator PSD, Azamfirei a fost remunerat cu 147.956 lei, iar ca membru al senatului Colegiului Medicilor Mureș, cu 25.248 lei. Din activități independente a obținut 23.149 lei de la Editura Hipocrate, din drepturi de autor, și 37.789 lei din dobanzi la depozite bancare (Banca Transilvania). …. Rectorii, favorizați de noile legi ale educației Proiectul Legii învățământului superior, elaborat de ministrul Ligia Deca, dă posibilitatea rectorilor să rămână la șefia universităților încă 8 ani, indiferent de numărul mandatelor pe care le-au avut deja. Concret, o persoană va putea ocupa funcția de rector la aceeași universitate cel mult două mandate de câte patru ani și că “la finalizarea actualului mandat‚ noile organe de conducere ale instituțiilor de învățământ superior se vor stabili în baza prezentei legi”. Noile legi ale educației – care nu fac nicio referire la mandatele trecute – resetează practic numărătoarea mandatelor în cazul rectorilor actuali. Indiferent dacă vorbim despre rectori cu unul sau trei mandate (adică 12 ani) la șefia universităților, aceștia vor beneficia de o “ștergere” a mandatelor trecute. În cazul a 10 rectori, perspectiva este de a conduce universitățile timp de 20 de ani. ….” Integral: https://punctuldefierbere.ro
“Fabrica de zahăr Luduș a fost cumpărată de „doi investitori români independenți”. Unul dintre investitori, Mihaela Neagu, a cumpărat și fabrica de zahăr Bod și controlează două firme abonate la contracte cu statul în ultimul deceniu Compania franceză Tereos a anunțat miercuri că a vândut fabrica de zahăr Luduș către doi investitori români independenți, Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, investitori în sectorul agroalimentar și al produselor alimentare de consum. Mihaela Elena Neagu a cumpărat anul trecut și fabrica de zahăr Bod. Firmele controlate de Mihaela Elena Neagu s-au remarcat în ultimul deceniu prin zeci de contracte cu statul: de la ministere, agenții guvernamentale, primării, companii deținute de primării sau companii deținute de ministere. …. Inițial, Tereos anunțase că intenționează să închidă fabrica. Atunci, mai mulți cultivatori de sfeclă de zahăr din Transilvania, reuniţi într-o asociaţie profesională, afirmau că l-au convins pe proprietarul francez al fabricii de zahăr din Luduș să le vândă pachetul majoritar de acţiuni. Aceștia ar avea bani pentru a cumpăra fabrica de zahăr de la Luduș de la producătorul francez de zahăr Tereos, potrivit surselor Economedia. „S-au prezentat garanții financiare ca această cooperativă este capabilă să achiziționeze fabrica de zahăr de la Luduș”, conform surselor Economedia. Și Tereos a confirmat ulterior că a ajuns la un acord cu un grup de fermieri români pentru a le vinde acestora fabrica de zahăr din Luduș. Acum fermierii spun că, în ziua în care trebuiau să semneze contractul, francezii de la Tereos i-au anunțat pe cultivatorii de sfeclă de zahăr că fabrica de la Luduș este deja vândută altcuiva. …. Suntem și noi șocați pentru că am făcut descoperiri în bancă, împrumuturi, cultivatorii de sfeclă se bazau pe noi. Nu au fost dispute, doar câteva lucrurile care țineau de acte, spre exemplu ne trebuia o hârtie cerută de avocați la dosar că fabrica este funcțională. Mai erau câteva detalii minore care țin de confidențialitatea negocierilor, dar nu au fost probleme majore. Nu știu ce vom face acum, vestea a venit ca un trăznet, ne luptăm de un an aproape. Nu știu ce vom face…”, a fost prima declarație dată de Teodor Aflat, citat de Agrointel. Fabrica, situată în Luduș, este una dintre ultimele două fabrici de prelucrare a zahărului rămase în România. Aceasta a suferit din cauza reducerii constante a suprafeței de teren plantate cu zahăr în țară. …. Cine este Mihaela Neagu Mihaela Neagu este director general al Best Achiziții, companie care a cumpărat anul trecut și Fabrica de Zahăr Bod, pentru a o reporni. Sub conducerea lui Dan Tartagă, fabrica fost închisă în 2018, declarată în faliment după alţi 7 ani în care a fost în insolvenţă. … Totodată, Mihaela Elena Neagu controlează, ca unic acționar, și Libro Events SRL, potrivit Confidas. Înfiinţată în 2013, a avut cel mai bun an de existenţă în 2015, când a înregistrat o cifră de afaceri de 126 de milioane de lei şi un profit de 13 milioane. În 2021, cifra de afaceri a fost de 34.138.178 lei şi profitul de 716.965 de lei. A declarat 435 angajaţi. Libro Events numără 350 de contracte publice, potrivit Confidas. Printre instituțiile cu care are contracte se se numără: Administrația Grădina Zoologică, ADMINISTRATIA ȘCOLILOR , LICEELOR ȘI GRĂDINIȚELOR SECTOR 4, ANFP, CENTRUL DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI,CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR REȘIȚA, Compania Națională Aeroporturi București SA, CJ călărași, CJ Constanța, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TELEORMAN. Și Best Achiziții a câștigat o serie de contracte importante cu instituții ale statului. Printre cele mai importante contracte ale celor două companii: Spectacole, conferințe, expoziții și târguri, pentru Primăria Sectorului 4. ….Curățenie în autobuzele STB. ….Dotare cu măști și combinezoane pentru spitalele din subordinea Primăriei București. …. În 2013, www.tolo.ro arăta că: „Mihaela Neagu făcuse parte din desantul PD-L adus de Monica Ridzi în minister în anul 2009. Iniţial, Neagu fusese numită politic directoarea hotelului Sport din Complexul „Lia Manoliu”. Dar pentru că numirile politice au fost contestate în instanţă și MTS a pierdut, Neagu a fost mutată la Olimpia, în locul directorului mort. Contestaţie exclusă.”Ulterior, ar fi plecat de la conducerea bazei Olimpia, organism de stat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, în urma unui audit care ar fi arătat, pe lângă nenumărate nereguli financiare, şi faptul că redirecţionase o parte din bani către firma sa, „Amma General Store SRL”, actuala Libro Events. ….” Integral: https://economedia.ro
“Indicele Democrației pentru 2022: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu o democrație considerată „deficitară” România înregistrează un indice de 6,45 și ocupă locul 62 în lume și ultimul în Uniunea Europeană în Indicele anual al democrațiilor întocmit de revista britanică The Economist, un clasament anual care ia în calcul cinci criterii şi care ierarhizează 167 de ţări. România se încadrează la „democraţii deficitare”, la fel ca majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est. Singurul stat din regiune încadrat la „democrații depline”, cea mai înaltă categorie, este Austria. Pentru întocmirea clasamentului, sunt luate în calcul cinci categorii de criterii: procesele electorale şi pluralismul, funcţionarea guvernului, participarea politică, cultura politică şi libertăţile civile. România este devansată în clasamentul democrațiile de alte state din regiune. Polonia este pe locul 47 (indice 7,04), Ungaria – locul 56 (indice 6,64) și Bulgaria – locul 57 (indice 6,53). …. Pe primul loc în clasament se menține Norvegia (9,81), urmată de Noua Zeelandă (9,61), Islanda (9,52), Suedia (9,39) și Finlanda (9,29). Pe ultimul loc se află Afganistan (0,32), Myanmar (0,74) și Coreea de Nord (1,08). ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“USR: 195 de posturi noi la Ministerul Investițiilor / În total 731 de posturi noi în doar 7 luni de mandat al lui Boloș, cu salarii care încep de la 6.000 de lei Marius Vasiliu (USR), fost secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), arată într-un comunicat că o hotărâre aprobată marți de guvernul Ciucă prevede înființarea a 195 de posturi noi la MIPE, pe lângă cele 536 înființate în luna mai 2022. În total, scrie Vasiliu, la ministerul condus de Marcel Boloș (PNL) s-au înființat 731 de posturi noi în doar un an. ”Sute de posturi noi pentru a mulțumi clientela PSD și PNL”, spune acesta. ”În total 731 de posturi noi, doar la MIPE în doar 7 luni de mandat al lui Boloș la MIPE. Sînt ministere care împreună luate nu au atîtea. Directori generali, directori, șefi de servicii, șefi de birouri … fără număr, fără număr! Ca la maneliști. Salariile sînt între 6-7000 lei execuție și peste 10.000 lei de la șef serviciu în sus. 35 milioane de lei pe an, doar astea 195 de ieri”, a scris Marius Vasiliu. El arată că în mandatul lui Boloș au apărut la minister 3 secretari de stat și 2 subsecretari de stat, fiecare cu cabinete de consilieri, mașini, șoferi, telefoane, mobilier, etc. Plus încă doi secretari generali adjuncți. …” Integral: https://economedia.ro
“Talentatul domn Țuțu și militarizarea României …. Cu o privire severă, cu un aer de bătăuș de cartier, fericit că a intrat în afaceri cu băieții deștepți, Gabriel Țuțu, fostul director Romarm, pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual, reprezintă noua elită din România. Fumează trabuc, cară câteva kilograme în plus, neras și descheiat la cămașă, omul cheie al industriei de apărare aduce mai mult cu un traficant de arme rus decât cu un profesionist chemat să pună pe picioare o activitate economică importantă în contextul perioadei tensionate prin care trecem. Gabriel Țuțu a fost numit să conducă 15 fabrici de armament, aflate în subordinea Ministerului Economiei, deși avea o interdicție de cinci ani de a lucra în domeniul asigurărilor, după o serie de escrocherii pe care le făcuse în timp ce conducea o firmă din domeniu. De asemenea, a fost vreme de un deceniu agent de informații, angajat al SRI, cum anunță în prezentarea de pe site-ul companiei publice. Punerea lui sub acuzare pentru achiziționarea și distribuirea de măști neconforme e al doilea caz după cel al lui Adrian Ionel, fost director UNIFARM, condamnat la 6 ani și opt luni închisoare pentru că a luat 780.000 de dolari mită. Acesta se ocupa cu oferirea de contracte preferențiale unor firme pentru echipamente de protecție necesare sistemului de sănătate în perioada pandemiei. …. Începând cu sfârșitul anilor ‘90, „o nouă politică de cadre” a fost lansată în România după o serie de scandaluri financiare, privatizări frauduloase, falimente bancare și un carusel de scheme Ponzi, care au bulversat și sărăcit populația în deceniul care a urmat prăbușirii regimului comunist. Într-o serie de întâlniri, liderii partidelor politice semnează în data de 21 iunie 1995 „Declarația de la Snagov”, documentul prin care România începea un lung proces de reformă și pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar și NATO. Deși pare incredibil, semnătura lui Gheorghe Funar, atunci liderul PUNR, dar și cea a lui Corneliu Vadim Tudor, președinte PRM, se află pe documentul respectiv. …. România venea după un deceniu de jaf, în care toate companiile publice au fost falimentate și apoi transferate în portofoliile unor persoane și grupuri private. Vremea mogulilor Dar de la idee la aplicare a fost un drum lung și întortocheat. Astfel s-a ajuns ca în anii 2000, întreaga societate să fie controlată de „moguli”, persoane îmbogățite peste noapte în urma unor „privatizări dubioase”. Cei mai de seamă reprezentanți ai acestora au fost Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu. Bogăția și puterea lor a devenit atât de mare încât s-a declanșat un război între ei, mogulii care se aliaseră, și grupări politice, pentru controlul statului. Confruntarea a atins punctul culminant în 9 martie 2009, atunci când Sorin Ovidiu Vântu, proprietarul unui trust media, urmărea să-l înlăture pe Traian Băsescu, președintele de atunci. ….. Academicienii SRI În perioada 2016-2019, atunci când Liviu Dragnea și-a propus să impună în România un regim politic autoritar și populist, a avut loc o nouă confruntare între un președinte, Klaus Iohannis, ajutat de serviciile secrete, dar sprijinit și de o mare parte a opiniei publice și un lider politic corupt, care voia să stopeze „domnia legii” (rule of law) și statul de drept. Liviu Dragnea a fost înfrânt, democrația a învins, dar prețul plătit a fost o și mai mare putere oferită pe tavă serviciilor secrete. …. După o perioadă de 15 ani asistăm, în realitate, la transferul puterii din mâinile unui număr de moguli în cel al unei elite a serviciilor de informații, care au distrus educația prin flagelul plagiatelor, etica socială, prin impunerea și promovarea „pensiilor speciale”, dar și o serie de companii publice și instituții, incapabile să se modernizeze și să funcționeze în interesul cetățenilor din cauza dublei comenzi, civile și „militare”. Ștampila de patrioți În opinia mea, Klaus Iohannis, care a avut un al doilea mandat catastrofal, după ce în primul a luptat pentru supraviețuire cu Dragnea, e responsabil și, mai mult, a încurajat procesul de „militarizare” a României, prin care s-a eliminat promovarea angajaților din domeniul public pe criterii de valoare, experiență și studii, fiind înlocuiți de „domnii Țuțu”, care flutură prin aer „ștampila de patrioți”, obținută de la SRI, direct sau indirect. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“REFERAT DNA: Șeful ROMARM ar fi încasat un comision de 1,439% din profitul de 750.000 de euro realizat de familia Pițurcă în afacerea măștilor către MAPN / Gabriel Ţuţu ar fi solicitat Ucrainei, „în numele statului român”, un avion ca să aducă măştile din China Referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Piţurcă junior şi a şefului ROMARM, Gabriel Ţuţu, conţine informaţii surprinzătoare. Șeful ROMARM ar fi încasat 50.000 de lei reprezentând un comision de 1,439% din profitul de 750.000 de euro realizat de familia Pițurcă din afacerea măștilor către MAPN. Banii ar fi fost livraţi în contul lui Ţuţu de către mama lui Andrei Alexandru Hudea, un prieten al lui Ţuţu, plasat ca intermediar în afacere. Hudea ar fi încheiat un contract de consultanţă cu firma lui Piţurcă şi ar fi primit un procent de 13,26 % sută din profitul realizat: peste 95.000 de euro. …. Se remarcă, astfel, că sumele obținute efectiv sunt în consonanță cu discuțiile inițiale între suspecți, referitoare la sumele pretinse de fiecare în parte și se evidențiază faptul că profitul cert pe care l-au garantat finanțatorului (Victor Piţurcă – n.r.) , în procent de 60%, a fost realizat și distribuit între cotele negociate (HUDEA ANDREI-ALEXANDRU, ora 13:53: Eu am scăzut de la 500.000 a lui Piţurcă la 390k), iar cota de 40% a fost împărțită între ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii”, se arată în referatul procurorilor. Şeful ROMARM Gabriel Ţuţu ar fi intervenit la funcţionarii din MAPN: …..– să accepte implicarea SC (…) SRL în procedurile comerciale în vederea importului de la (…) CO LTD a unor materiale de protecție împotriva Covid-19 precum și introducerea în acest circuit comercial a prietenului său, (…), fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare de produse de protecție împotriva Covid-19 și să efectueze plata către acesta a unor sume de bani din cota de profit de rezultată, sub aparența unui contract de consultanță, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N., promițând că îi va determina pe aceștia să: – îi susțină demersurile, formulate în numele statului român, către Ministerul Apărării din Ucraina, în vederea punerii la dispoziție a unui avion militar de transport greu, în vederea asigurării transportului mărfurilor pe cale aeriană – Secția legături cu forțele armate străine, Centrul Național Militar de Comandă; – încredințeze direct și fără proceduri publice contractul de furnizare, recepția fără problemă a produselor – U.M. (…) din M.Ap.N.; – achite integral, la timp și fără probleme facturile ce urmau a fi emise – Direcția Medicală din M.Ap.N.; ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Adevărul: Două droguri sintetice fac ravagii printre adolescenții români / De ce n-au fost interzise până acum? 3-MMC și 3-CMC, două droguri sintetice încadrate ca substanțe psihoactive și nelistate ca droguri, fac ravagii printre adolescenții români. Deși proiectul privind introducerea celor două substanțe în categoria drogurilor trebuie aprobat până în 18 februarie, acesta este încă la Parlament, scrie Adevărul.ro În martie 2022, Comisia Europeană a avertizat România să listeze oficial aceste substanțe psihoactive ca droguri, dând ca termen-limită 18 februarie a.c. Și la acest moment, proiectul este încă la Parlament. Trecerea acestor substanțe în categoria drogurilor ar descuraja consumul lor din două motive: diferența de preț între cele două tipuri și pedepse mai mari pentru traficanți, dar și pedepsirea consumatorilor. Aceste droguri sintetice, considerate deocamdată oficial în România doar substanțe psihoactive, sunt consumate din ce în ce mai mult, iar efectele asupra tinerilor și chiar a copiilor sunt devastatoare. DIICOT nu deține statistici privind numărul de consumatori, însă surse judiciare au confirmat pentru „Adevărul” că numai anul trecut în județul Argeș, spre exemplu, au fost depistați peste 500 de consumatori de 3-MMC și 3-CMC. În țara noastră, Comisia Europeană a impus României și țărilor membre, printr-o directivă dată pe 18 martie 2022, introducerea celor două substanțe psihoactive în categoria drogurilor, termenul-limită de adoptare a legii fiind 18 februarie a.c. Numai că România nu s-a conformat încă. „Până în prezent, nu a fost transpusă Directiva Comisiei Europene din 18 martie 2022. Menționăm că termenul de transpunere a acestei directive expiră la 18 februarie 2023”, au precizat reprezentanții DIICOT pentru ”Adevărul”. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Șapte ONG-uri cer demisia ”imediată” a ministrului Cătălin Predoiu și reclamă ”încercarea de mușamalizare a unei intervenții politice în justiție” după ce G4Media a dezvăluit că s-a întâlnit cu o judecătoare din dosarul Hosu …. Pe data de 18 ianuarie 2023, într-un interviu, dl. Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a afirmat că sentința în dosarul dlui. Dan Hosu (soțul fostei procuroare-șefe DIICOT, Georgiana Hosu), ar fi de achitare. Însă Ministrul a făcut o greșeală, deoarece dosarul respectiv încă se judecă, iar următorul termen este programat pe 7 februarie 2023. A doua zi, pe 19 ianuarie, dl. Predoiu a prezentat scuze publice, afirmând că aflase informația „pe surse neoficiale”, dar fără a explica în ce situații ministrul justiției ajunge să discute „neoficial” despre dosare aflate pe rolul instanțelor, mai ales despre un dosar cu o mare încărcătură politică. Ulterior, publicația G4Media a dezvăluit că tot pe 19 ianuarie, dl. Predoiu a avut o întâlnire la Ministerul Justiției cu una din judecătoarele din dosarul amintit, pe care o convocase sub motivația oficială a discutării prezenței magistratului de la Curtea de Apel București pe lista de propuneri aprobată de Guvern pentru postul de judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, rezultatul acestei selecții fusese comunicat public, de către Guvernul României cu trei luni înainte, la data de 19 octombrie 2022. Într-un răspuns către aceeași publicație, transmis pe 31 ianuarie, Ministerul Justiției afirmă că decizia privind lista de candidați pentru judecător CEDO a fost luată în ședința de Guvern din data de 18 ianuarie 2023, ceea ce ar justifica convocarea doamnei judecător la minister pe 19 ianuarie. Jurnaliștii G4Media au continuat investigația și au arătat, la data de 1 februarie, că nu a existat niciun document legat de aceste numiri la CEDO pe agenda ședinței de Guvern din 18 ianuarie, comunicată public. Mai mult, pe pagina de Internet a Guvernului, a fost modificat anunțul cu privire la ședința din 19 octombrie 2022, astfel încât să nu mai includă memorandumul cu privire la CEDO. Totuși, informațiile au rămas în preluările de presă din ziua respectivă. …. Având în vedere faptele expuse mai sus, constatăm următoarele: – Există suspiciuni rezonabile că ministrul Justiției, dl. Cătălin Predoiu, a avut acces la informații dintr-un dosar aflat pe rol, un dosar cu mare încărcătură politică. – Dl. Predoiu nu a furnizat nicio explicație rezonabilă pentru „sursele neoficiale” ale informațiilor sale. – Coincidență sau nu, dl. Predoiu a intrat într-un dialog direct cu una din judecătoarele din dosarul în cauză, a doua zi după ce a recunoscut public că are informații din dosar. – Ministerul Justiției și Guvernul României au modificat informații din comunicatele oficiale, aparent cu scopul de a acoperi pretextul invocat de dl. Predoiu pentru convocarea judecătoarei în cauză. Considerăm că dl. Predoiu și-a depășit mult atribuțiile de ministru, iar toată evoluția faptelor ridică suspiciuni rezonabile cu privire la o încercare de mușamalizare a unei intervenții politice în justiție. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Politica SUA de contracarare a Chinei nu funcționează. Pericolele unei decuplări economice pe scară largă (Foreign Affairs) „În loc să accepte fatalist coborârea unei cortine de fier economice, Washingtonul ar trebui să negocieze agresiv cu China pentru a câștiga oportunități pentru americani pe piața sa.” Cu toate discuțiile despre cum am intrat într-o nouă eră globală, ultimul an seamănă izbitor cu 2008. În acel an, Rusia și-a invadat vecinul, Georgia. Tensiunile cu Iranul și Coreea de Nord erau mari. Și lumea s-a confruntat cu provocări economice globale severe, scrie Henry M. Paulson, fost Secretar al Trezoreriei SUA, într-o analiză „Foreign Affairs”. O diferență notabilă este însă starea relațiilor dintre China și SUA. La acea vreme, cooperarea era posibilă chiar și pe fondul diferențelor politice și ideologice, a intereselor de securitate conflictuale și a viziunilor divergente despre economia globală, inclusiv despre evaluarea monedei Chinei și subvențiile sale industriale. …. Astăzi, o astfel de cooperare este de neconceput. Spre deosebire de criza financiară, pandemia de COVID-19 nu a reușit să declanșeze cooperarea chineză-americană și nu a făcut decât să intensifice antagonismul din ce în ce mai adânc. China și Statele Unite ale Americii se arată cu degetul acuzator una pe cealaltă, se învinuiesc reciproc pentru politicile proaste și fac schimb de bătăi cu privire la o recesiune economică globală din care atât țările, cât și lumea încă nu și-au revenit. Lumea s-a schimbat clar. China are o conducere foarte diferită și mai asertivă. Și-a triplat economia, din 2008, și acum are capacități mai puternice de a implementa politici adverse. În același timp, a făcut mult mai puțin pentru a-și deschide economia concurenței străine decât au susținut și așteptat mulți din Occident. Între timp, atitudinile SUA față de China au devenit puternic negative, la fel ca și politica de la Washington. Ceea ce nu s-a schimbat, însă, este faptul că fără o relație stabilă între Statele Unite și China, unde este posibilă cooperarea pe interese comune, lumea va fi un loc foarte periculos și mai puțin prosper. În 2023, spre deosebire de 2008, aproape fiecare aspect al relațiilor chinezo-americane este privit de ambele părți prin prisma securității naționale, chiar și chestiuni care erau considerate odată pozitive, cum ar fi investițiile în crearea de locuri de muncă sau co-inovarea în tehnologii inovatoare. Beijingul consideră că controalele la export ale SUA menite să protejeze tehnologiile Statelor Unite sunt o amenințare pentru creșterea viitoare a Chinei; Washington consideră că orice ar putea avansa capacitatea tehnologică a Chinei ca făcând posibilă ascensiunea unui competitor strategic și sprijinind dezvoltarea agresivă a armatei Beijingului. China și Statele Unite fac tranziția de la o relație competitivă, dar uneori de cooperare, la una de confruntare în aproape toate privințele. Drept urmare, Statele Unite se confruntă cu perspectiva de a-și pune companiile într-un dezavantaj față de aliații săi, limitându-și capacitatea de a comercializa inovații. Ar putea pierde cota de piață în țări terțe. Pentru cei care se tem că Statele Unite pierd cursa competitivă cu China, acțiunile SUA tind să confirme acest lucru. ….. De fapt, multe țări fac opusul a ceea ce vrea Washington-ul. În loc să se decupleze economic, multe țări aprofundează comerțul cu China, chiar dacă se protejează împotriva potențialelor presiuni chineze prin diversificarea operațiunilor comerciale, construirea de noi lanțuri de aprovizionare în țări terțe și reducerea expunerii în zonele cele mai sensibile. Poate de aceea, în 2020, în ciuda avertismentelor americane, China a depășit Statele Unite drept cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene. Atât exporturile UE, cât și importurile din China au crescut în 2022. Iar liderii asiatici și europeni, încurajați de vizita din noiembrie 2022 la Beijing a cancelarului german Olaf Scholz, par acum pregătiți să bată la ușa președintelui chinez Xi Jinping. Politica „Mai puțin din China” nu funcționează Abordarea Washingtonului „mai puțin din China” merge și mai rău în Sudul global. Comerțul chinezo-african a atins un maxim istoric în 2021, crescând cu 35% față de 2020. O campanie intensă din SUA menită a scoaate firmele chineze de tehnologie, precum Huawei, din arhitectura de telecomunicații a unor țări s-a descurcat comparativ mai bine în Europa și India. În Arabia Saudită a eșuat, spre exemplu. ….China este al doilea cel mai mare deținător de obligațiuni de trezorerie americane și un mare investitor în alte titluri americane, așa că este în interesul ambelor țări ca China să înțeleagă politica economică a SUA și să aibă încredere în factorii de decizie din SUA, în special atunci când Congresul se ceartă pe limita datoriei. …. Tensiunile de securitate chinezo-americane nu pot fi eliminate, iar americanii sunt pe bună dreptate îngrijorați, mai ales după brutala invazie rusă a Ucrainei, că Beijingul își va arunca greutatea, nu în ultimul rând prin constrângerea Taiwanului. Întărirea descurajării este o mare parte a răspunsului. La fel și relațiile îmbunătățite cu aliații. Dar aliații și partenerii SUA nu au ascuns dorința lor de a nu izola sau de a limita Beijingul. ….” Integral: https://punctuldefierbere.ro
“The Economist: Rusia dobândește caracteristicile unei dictaturi …. Potrivit EIU, mai puțin de jumătate din populația lumii (45,3%) trăiește într-o democrație, iar mai mult de o treime – 36,9% – în regimuri autoritare, în principal în Rusia și China. Puțin mai puțin de 8% din populație trăiește într-o „democrație deplină” – acest grup include peste 20 de țări, printre care Canada, Suedia și Uruguay. „De la invazia Ucrainei, performanța [democratică] a Rusiei a înregistrat cea mai accentuată scădere dintre toate țările din lume”, a declarat think tank-ul. „Rusia se află de mult timp pe o traiectorie care o îndepărtează de democrație și acum dobândește multe dintre caracteristicile unei dictaturi”. EIU notează că autoritățile ruse au desfășurat o represiune fără precedent împotriva mass-media și a opoziției de când președintele rus Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, în urmă cu un an. Printre tendințele pozitive pe care le remarcă analiștii se numără trecerea Chile, Franța și Spania de la categoria „democrație imperfectă” la cea de „democrație deplină” – acest lucru s-a datorat în principal ridicării măsurilor dure privind coronavirusul care limitau libertatea cetățenilor. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“MAE, avertizare de călătorie în Elveția: Riscați să nu vă mai întoarceți! Ministerul de Externe a emis o avertizare pentru toți românii care călătoresc în Elveția în această perioadă. Din cauza ttraiului decent, a salariilor bune și a orașelor curate și funcționale, românii riscă să rămână definitiv acolo și să nu se mai întoarcă. Pericolul este major în orașele mari, precum Zurich sau Geneva, unde trotuarele nu sunt sufocate de mașini, șoferii sunt atât de disciplinați încât se străzile pot fi traversate fără probleme, nu există gunoaie la tot pasul și mai ales la periferiile acestor orașe nu există triburi primitive care ard cabluri, otrăvind populația, cum se întâmplă în București și alte orașe din România. Ambasada României în Elveția confirmă că există risc major de rămânere definitivă a românilor care călătoresc în această țară: ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Vinovați de „prea mult Bode”. „Trebuie să știm lungimea lesei”. Noua strategie de blocare a presei – Interviu video cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir….”
https://spotmedia.ro/stiri/media/vinovati-de-prea-mult-bode-trebuie-sa-stim-lungimea-lesei-noua-strategie-de-blocare-a-presei-interviu-video-cu-radu-buzaianu-si-razvan-zamfir
Iliberalii adunati sub pulpana plavanului ticalos 😆… astia blocheaza presa.
Buna ziua.
Buna dimineata! Trump este istorie. Definitiv. Nu pot sa trimit link-ul dar intrati pe net si cautati “ top FBI agent McGonigal arrested”. In 23.01.2023. Au prins omul lui Putin/Deripaska in SUA.
https://snyder.substack.com/p/the-trauma-of-2016-spy-scandal-part?r=1raw5u&utm_campaign=post&utm_medium=email
🤣
Mona 🙂
Si oare cate cartite mai sunt?
O mare parte din gop-ul activ in Congres… 🙂
Bine v-am gasit! Sper ca sunteti cu totii bine sanatosi. Eu am muncit pe branci nu v-am uitat.
Allison Guerierro , amanta lui McGonigal, se cunostea cu probabil cu Giuliani de ceva timp. In 2021 dupa un incendiu la casa tatalui ei a fost cazata in camera de oaspeti la rezidenta acestuia.
Barfe cu sperante sa aflam mai multe.
https://www.businessinsider.com/charles-mcgonigal-fbi-indictment-allison-guerriero-russia-deripaska-spies-nypd-giuliani-2023-1
De asta a primit Nicusor Dan cele 10 porunci de la PNL? Posibil.
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/elcen-a-iesit-din-insolventa-dupa-mai-mult-de-6-ani-ce-inseamna-pentru-termoficarea-capitalei
Seara buna
https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/dezastru-pe-autostrada-a10-sebes-turda-cum-2239532.html
Pai am scris de foraje geologice, necesitatea drenajelor ,a consolidărilor prin prisma a ce au făcut macaronarii in regiunea mea când au lărgit autostrada la 3 benzi pe sens de circulație ?
Am scris.
Degeaba.
In tara furtului generalizat combinata cu prețul cel mai mic, inimaginabilul e realitate.
Doamne ferește de un cutremur. Vor cădea o grămadă de blocuri noi construite pe aceleași “criterii” enumerate.
Catastrofe anunțate în indiferenta generala.