Revista Presei – 3 decembrie / Educatia copy-paste
03/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de luni. Luni în ţară cerul va fi mai mult noros. Temporar vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia unde acestea se vor semnala cu totul izolat. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar în rest vor fi precipitaţii mixte. La munte vor predomina ninsorile. În estul ţării, izolat, cantităţile de apă vor mai depăşi 15 l/mp. Vântul va avea intensificări îndeosebi în sudul şi estul teritoriului, susţinute pe litoral şi în deltă, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. Temperatura aerului, în scădere în regiunile intracarpatice, va avea maxime cuprinse între 2 şi 12 grade şi minime între -5 şi 5 grade.
La Bucureşti, începutul săptămânii viitoare va aduce un cer temporar noros. Va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 2-3 grade Celsius.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5059 RON; 1 USD = 3. 4687 RON; 1 EURO = 1. 2990 USD; Francul elvetian 3. 7424 RON. Gramul de aur 192.3210 RON.
Ecaterina Andronescu, al treilea plagiat. Portalul Integru.org antiplagiat a mai depistat un caz de furt intelectual în care este implicată Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei. Este al treilea în ultima lună. „Plagiat, autoplagiat şi suspiciuni de multiple încălcări ale drepturilor de autor”. Aşa sună titlul cu care portalul Integru.org a dezvăluit duminică seara un nou caz de încălcare a eticii academice, în care este implicată Evaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării.De data asta este vorba de un articol publicat de patru ori între anii 2006 şi 2007, cu modificări minore între diversele versiuni, dar ai căror autori diferă semnificativ. Primul articol, referitor la materiale ceramice, a fost publicat pe 12 iunie 2006 într-unul dintre jurnalele editurii ştiinţifice Elsevier din Olanda. Lucrarea avea nouă autori: opt de la Institutul Naţional pentru Fizica Materialelor de la Măgurele (Ioachim, Toacsăn, Banciu, Nedelcu, Duţu, Feder, Plăpcianu, Lifei) şi unul de la firma Metav SA Bucureşti (Niţă). În finalul articolului, se precizează că studiul a fost finanţat de Ministerul Educaţiei prin contractul 09N/505.2003. Al doilea articol, cu titlu schimbat, dar cu modificări minore de conţinut, a fost publicat tot în 2006 într-o altă publicaţie internaţională (IEEE-CAS), dar echipa de autori era semnificativ schimbată. Rămâneau primii cinci de la prima publicare, adică Ioachim, Toacsăn, Banciu, Nedelcu, Duţă, dar dispăreau ultimii patru, în locul cărora apăreau două nume noi: Ecaterina Andronescu şi Sorin Jinga, ambii de la Politehnica din Bucureşti.A urmat în 2007 o nouă publicare, în ”Jurnalul Român de Informaţie, Ştiinţă şi Tehnologie”, a aceluiaşi articol, cu titlul schimbat şi cu aceeaşi echipă de autori de la a doua publicare. Integral in Adevarul
La paradă, separaţia puterilor în stradă. Sărbătorirea Zilei Naționale a României a arătat dezbinarea existentă între puterile statului. Președintele şi premierul au stat separat, iar magistrații nici n-au fost invitați. Tot greul l-a dus Armata. Vremea însorită de sâmbătă a scos din case aproape 20.000 de bucureşteni dornici să vadă parada militară organizată în cinstea celor 94 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. De Ziua Naţională a României, aceştia s-au aşezat de-a lungul Şoselei Kiseleff pentru a vedea defilarea celor 1.500 de militari ai MApN, MAI, SRI şi SPP. Evenimentul a fost umbrit de huiduielile unor indivizi, aşezaţi „strategic” în spatele Regimentului de Gardă care prezintă onorul preşedintelui României. Aceştia s-au făcut auziţi odată cu apariţia şefului statului, Traian Băsescu. N-au încetat nici atunci când preşedintele a trecut în revistă Garda de Onoare şi nici măcar în momentul solemn al depunerii unei coroane în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă. La intonarea imnului naţional, nu s-au mai auzit. Înainte de acest moment, şeful statului i-a salutat din mers pe membrii Guvernului şi s-a aşezat la tribuna oficială lângă judecătoarea Curţii Constituţionale, Aspazia Cojocaru, şi consilierul prezidenţial Iulian Fota. La stânga, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Mult mai la stânga, se aflau premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a lipsit. Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii nici măcar nu au fost invitaţi. Integral in EVZ.
Administraţia Locală SRL. Jumătate dintre consilierii locali şi judeţeni verificaţi de ANI au firme. Câţi au contracte cu statul? În perioada 2008-2012, la bugetele judeţelor, municipiilor şi comunelor din România s-au conectat 802 companii private deţinute de 190 de consilieri judeţeni sau locali. Aceştia au accesat fonduri publice de peste 110 milioane lei. 78 de consilieri au fost acuzaţi de conflict de interese şi incompatibilitate. Cele mai multe contracte au fost obţinute de consilierii PSD. Un raport ANI a arătat că din aproape 3000 de consilieri judeţeni şi locali verificaţi jumătate aveau pe numele lor societăţi comerciale. ANI a realizat o amplă analiză privind contractele publice pe care le au companiile deţinute de consilierii judeţeni şi consilierii locali din toate cele 41 de judeţe ale României. În perioada 2011-2012, ANI a verificat 2856 de consilieri judeţeni şi consilieri locali dintre aceştia aproape 45% deţineau acţiuni la companii private sau erau administratori sau aveau soţi/soţii care aveau acţiunui la firme private. Din 2856 de consilieri judeţeni şi consilieri locali, 1.240 sunt acţionari/administratori la companii private. Cei 1.240 deţin în total 2.598 de companii. Inspectorii de integritate au descoperit că 190 de consilieri judeţeni şi locali deţineau companii care au încheiat contracte pe bani publici. Au fost identificate în total 802 contracte finaţate din bani publici cu o valoare totală de 113.743.747 lei, adică aproximativ 25 milioane euro. Integral in Gandul.
A fost arestat Nelu Iordache, omul care a încheiat cu statul, într-un singur an, contracte în valoare de un miliard de euro. Omul de afaceri Nelu Iordache, reţinut sâmbătă de DNA în dosarul în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, a fost arestat preventiv, duminică, de Tribunalul Bucureşti, potrivit Mediafax. Instanţa a admis astfel propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri. În aceste condiţii, Iordache va fi dus, duminică, înapoi în arest. n sarcina lui Nelu Iordache, supranumit “regele asfaltului”, s-au reţinut infracţiunile de schimbare, fără respectarea legilor, a destinaţiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, toate în formă continuată, agravanta care atrage pedeapsa maxima in cazul in care va fi gasit vinovat de instanta de judecata. Prejudiciul este de aproximativ 6 milioane de euro. Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a anunţat hotărârea la câteva zeci de minute după ora 17.00, când a expirat ordonaţa de reţinere a lui Iordache, însă acesta nu a părăsit tribunalul, deşi era liber să plece, în aşteptarea deciziei. Integral in Romania Libera.
Schimbările pe care le aduce tranzacţia Auchan-Real: preţuri mai mici la raft şi unele magazine închise. După ce Auchan a preluat hipermarketurile Real din România, puterea de negociere a francezilor va creşte, astfel că preţurile la raft ar putea să scadă, dar şi unele magazine neprofitabile ar putea fi închise. După ce grupul francez Auchan a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute preluarea reţelei Real din Europa Centrală şi de Est, inclusiv hipermarketurile din România, acum este analizat impactul acestei tranzacţii pe piaţa locală. Francezii au plătit nemţilor 1,1 miliarde de euro, iar operaţiunile din România sunt estimate la 90-100 de milioane de euro. Tranzacţia urmează să fie finalizată în 2013, iar, în urma acesteia, numărul de hipermarketuri Auchan va creşte de la 10 la 34. Afacerile cumulate din România ale celor două lanţuri depăşesc un miliard de euro. Ce înseamnă asta pentru piaţa românească? Unul dintre efecte ar putea fi preţurile mai mici practicate de retailer la raft. Dan Şucu, preşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, spune că puterea de negociere a grupului Auchan se va întări odată cu preluarea Real, ceea ce crează premisele unor reduceri de preţuri. Mai mult, politica Auchan orientată spre preţuri mici va pune presiune şi pe ceilalţi retaileri. „Posibilitatea Auchan de a negocia cu producătorii se va întări. În plus, politica Auchan este aceea de a fi cel mai ieftin, iar asta va pune presiune şi pe concurenţă. Iar asta va fi în favoarea clienţilor“, a declarat pentru „Adevărul“ Dan Şucu. Integral in Adevarul.
Sebastian Lăzăroiu, atac dur la PDL: “Mi-au tras preșul de sub picioare”. Într-o postare pe Facebook, Sebastian Lăzăroiu a declarat că, duminică, va vota cu ARD, deși relația sa cu PDL-ul nu este una amicală, dar că aceasta șansa României de a nu se prăbuși. “Ce voi face duminica viitoare? Voi vota, sigur. Dar cu cine? Din punctul meu de vedere alegerea este simplă. Știu, sunt alegeri uninominale și ar trebui să conteze mai mult candidatul decât partidul. Contextul însă nu ne permite judecăți în termeni de candidați. Pentru mine un lucru este clar. Dacă USL va avea o majoritate zdrobitoare, România va aluneca în prăpastie. O nouă lovitură de stat sub acoperire parlamentară va fi inevitabilă. Instituții ale statului de drept, plus institutia Președintelui, vor fi demolate pe parcursul următoarelor luni. Urmează izolarea României de lumea occidentală. N-am niciun dubiu. Asadar, dacă nu merg la vot pentru că nu-mi place niciun partid, cresc șansele ca USL să obțină o majoritate covărșitoare”, consideră Lăzăroiu Integral in EVZ.
Scheletele lui Antonescu: actele prin care a transferat la BTT 17 hectare de teren din Herăstrău, Băneasa şi Pantelimon. Cel mai periculos schelet din şifonierul politic al preşedintelui PNL a ieşit la lumină, sâmbătă seara, la postul B1 TV, o dată cu o serie de documente făcute publice de jurnalistul Cătălin Prisăcariu. Acestea indică faptul că, în anul 2000, Crin Antonescu, pe atunci Ministru al Tineretului şi Sportului în guvernarea CDR a semnat actele de punere în posesie a BTT (Biroul de Turism şi Tranzacţii, fost de Turism şi Tineret înainte de 1990), cu suprafeţe mari de terenuri în zone imobiliare de gradul zero, cum este parcul Herăstrău. Imediat după aceste împroprietăriri, terenurile au ajuns la companii private, operaţiune care a reprezentat una dintre cele mai mari ţepe imobiliare postdecembriste. Statul român a fost deposedat de unele dintre cele mai valoroase terenuri ale sale, de către un grup de interese format din afacerişti apropiaţi de serviciile secrete şi politicieni.Implicarea lui Crin Antonescu în scandalul împroprietăririi ilegale a BTT cu terenuri a făcut turul presei la începutul anilor 2000. Scandalul mediatic declanşat atunci a dus la anularea în justiţie a vânzării la preţ de chilipir a unei bucăţi de 7 hectare din parcul Herăstrău, către apropiaţii lui Alexandru Bittner şi la arestarea şefului BTT de la acea vreme. Integral in Romania Libera.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata ! gunoiul varsat de uslinosi asupra societatii romanesti abunda. sufoca orice domeniu.
Buna dimineata! 🙂
Ioana Ene are, ca de obicei, un articol foarte bun 😉
http://www.ziare.com/adrian-nastase/inchisoare/o-sa-l-scoatem-1204982
“Si daca numai instanta este competenta sa decida scoaterea lui Adrian Nastase, atunci, intreb si eu, cine “o sa-l scoatem”? Cine este personajul colectiv la care se refera dl. Ponta? Guvernul? USL? Dar guvernul si USL nu pot face asa ceva, decat dand ordin unei instante, adica incalcand doua dintre fundamentele statului de drept, independenta justitiei si speraratia puterilor in stat. Asta ne anunta voios Victor Ponta, ca USL va incaleca justitia? A mai facut-o, propunand trecerea CSM in subordinea parlamentului, dar nu la fel de direct, e drept.
Cand un prim-ministru face o astfel de afirmatie referitoare la un detinut, condamnat definitiv si irevocabil de o instanta, mai precis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, el se autodefineste la fel de definitiv si irevocabil drept absolut incompatibil cu orice demnitate publica
Aceasta afirmatie dovedeste ca Victor Ponta ori nu intelege nimic din ceea ce in inseamna statul de drept, ceea ce am spus ca ma indoiesc, avand in vedere studiile domniei sale, ori nu da doi bani pe ceea ce insemna statul de drept si nici macar nu ascunde acest lucru”.
Asa ca, in acest orizont, stati pregatiti pentru postarea de dupa amiaza 😆
Buna dimineata tuturor.
buna, clemy 🙂
Salut city, cam liniste pe aici 🙂
Buna Clemy,
numai linistita saptamana nu ne astepta 🙂
Stiu, stiu dar eu ma refeream la linistea de pe blog 🙂
o zi buna tuturor!
http://sareinochi.com/2012/12/02/votati-usl-sa-l-scoatem-pe-nastase-din-parnaie-ii-plang-casele-de-dor/
Buna Sare 🙂
Herta Muller ia o dura pozitie anti USL.
http://www.b1.ro/stiri/politica/herta-muller-atac-la-psd-sunt-ni-te-stalini-ti-care-ne-duc-ara-inapoi-in-trecut-43925.html
Buna Mircea,
foarte bun interviul dnei muller in The Guardian!!
Salutare !
Hotie la toate nivelurile, inclusiv stiintific.
Jaf generalizat, care a secat tara.
Clanul plagiatorilor : Ponta-Abramburica
Clanul imobiliarelor (afacerea BTT): Crin Antonescu-Bittner-Cocos/Udrea-Neagu-Bejinariu-Nastase.
Super combinatie !
Sa ne traiasca !
Si cel mai tare clan, clanul securistilor/activistilor PCR, patronat de “ultimul pe lista, cu voia dv.” :
Talpes, Melescanu, Hrebenciuc, Ristea Priboi, Dijmarescu, Ion Mircea Pascu, Agathon, Cozmanca, Serban Mihailescu, Razvan Theodorescu, SRS, Chireac si multi, foarte multi altii.
Remarcati o buna parte din prea-laudatul guvern Nastase.
Din nefericire, romanii au memoria scurta.
Bun timi,
o sa discutam putin in zilele viitoare despre asta!
Buna dimineata!
Nelu Iordache va lasa prapad in urma la fel ca alti mari escroci (Penescu, Patriciu samd): firme aproape de faliment, oameni fara serviciu, gauri la bugetul de stat si de asigurari suportate de noi toti samd. Si pun pariu ca in curand o sa-l vedem ca pe Penescu defiland tot in Bentley pe drumurile patriei pentru ca politicul va face totul sa-l scoata.
Salut ribe 🙂
ai dreptate din nefericire 🙁 ai raspuns la comentariul tau despre Tepes 😆
Omul cat traieste invata :). Totusi sunt destul de “umflati cu pompa domnitorii” nostri. Faptele marete din istoria noastra de 800 de ani le numeri pe degete.
Buna ziua 🙂
Buna mar 🙂
bunä,
eu cred cä plagiatorul il pune in guvern 5 zile pe Varujan.
“poate nu are timp presedintele 6 zile,” ………………este posibil????????????
indiferent cine este, este un circ, sä schimbi guvernul cu cateva zile inainte
de alegeri.
am citit,
vagabondul de Ivan, a fost recunoscut de UE, ca un mincinos,
a räspandit acolo ,numai minciuni de dna. Macovei.ce mä bucur
Salut theo- nona 🙂
Mai intai, alegerile si dupa aia guverne 😆
Buna dimineata tuturor:)
Sa avem o saptamana de desteptare! ( oare e posibil…)
Buna ria 🙂
Mai devreme sau mai tarziu se vor destepta. Din nefericire costurile cu costuri mai mari!
Buna ziua,
comisia juridica de la camera si-a dat avizul pt. arestarea lui Stan.
Dar cel mai probabil , plenul nu se va mai intruni!
Se pare ca PSDistii nu s-au prezentat la comisie. Nu stiu daca am inteles bine.
Buna Cedric 🙂
Naiba sa inteleaga Parlamentul asta 🙁
Pentru interesati: Europa: 3 decembrie 2012 / BCE le cere politicienilor să iasă din „lumea basmelor“.
Cristian Botan- consilierul surpriza anuntat de Ponta ! Un tanar de 25 de ani, parca specialist IT.
ha, ha 🙂
Ce sa-ti spun! Am cazut in fund 😆
Macar ti-ai pus o perna?
🙂 nu dar m-am aranjat. Am cazut in fotoliu.
Bine si asa!!
E doctorand la Stefan Gheorghiu. Pardon, SNS-SPA sau cum dracu i-o zice azi.
salut,
Iti dai seama ce nautate! E si el canapist? Recomandat de Alina Gheorgiu, vezi goagal!
Salutare.
Vine noul val de politicieni. Incepe sa-mi fie dor de comunisti de calibru ca Alexandru Barladeanu 🙂
Hai, ca ne-am luminat :
http://www.mediafax.ro/politic/surpriza-lui-ponta-cristian-botan-tanarul-care-a-lansat-un-site-de-recrutare-in-administratie-10362911
Buna dimineata,
l-a lansat pe Botan cu surle si trambite pentru ca in mod sigur este o pila a cuiva si il pune in guvern ca sa dea bine la CV. Vorba stim noi cui, a anuntat dupa care a cazut pe spate de extaz.
A facut un website in wordpress: publicjob.ro, care fara sprijinul guvernamental este un esec cert. Sprijin constand in obligarea institutiilor publice sa publice in el anunturi pe care de obicei nu le publica nici pe siteul lor propriu, asa cum sunt obligate de lege.
Cu alte cuvinte, sigur e pila cuiva care il propulseaza cu surle si trambite. Marea lui realizare este o gluma fara sprijin institutional. Si chiar cu acest sprijin, eu ma indoiesc profund de posibilitatile granulare ale WordPress de a gestiona multi categorii de useri cu drepturi si functii diferite: admin, cei care baga anunturile, cei care depun cv-urile, etc.
Ponta a descoperit in informatician care a descoperit WordPressul, cel mai utilizat CMS din lume. Sunt in delir! A putut Ponta sa faca asta?
Si, ne spune Nona mai jos, l-a ajutat pe Dragnea la furat cu telefonul. Reazlizari, nu? Rasplata, nu?
AAAuuuu! nici macar nu are scripturi originale care sa-l faca mai complex decat ar fi WordPressul stock!
Din comentariile hotnews:
http://demos.appthemes.com/?theme=jobroller
Comparati-l cu PublicJob.ro
Pai daca asta merita o functie asa de mare eu ar trebui sa fiu presedintele ONU!
Sorry, dar pentru scripturi originale e nevoie de ceva stiinta si munca, sa fim seriosi! Ponta, gubernam si noi ceva?
Buna ziua tuturor! Sa-mi fie cu iertare, dar un “informatician care a descoperit WordPressul” nu se afla decat undeva in apropierea talpii broastei. In aria CMS, WordPress (alaturi de Google blogs) este doar un fel de abecedar. Va invit deci sa cadem toti pe spate simultan, 1, 2, 3, acuuum! Vrajeala de vrajeala!
Google blogger, rectific
Luni seara, Victor Ponta a declarat la Antena 3……
Marti seara, Crin Antonescu a declarat la Antena 3…
Miercuri seara, Victor Ponta a declarat la Antena 3…
Joi seara, Crin Antonescu a declarat la Antena 3…
Vineri seara, Victor Ponta a declarat la Antena 3…
Sambata seara, C. Antonescu a declarat la Antena 3…
Duminica seara, Victor Ponta a declarat la Antena 3…
…………………………………………………………………………
CALENDAR SAPTAMANAL USL (de rit nou !).
Dupa angajarea lui Botan, economia o sa duduie. 😆 😆
Astea-s maruntisuri, plagiatorule…doar maruntisuri…
Un PM lipsit de anvergura, care se ocupa de detalii.
Un PM lipsit de anvergura? Poate un papagal rasucit care ajunge sa se laude in fata unei intregi societati ca un pilos de copil a invatat abecedarul CMS-urilor!
Ce naiba, acuma si barbatii sunt canapisti in guvernul Ponta? 😆
Poi na?
De ce sa fie ei mai prejos decat “the other 50 percentile”?
Salutare tuturor.
salut! 🙂
MI-A SPUS “CINEVA”
copilul pus consilier, este unul din istetzii ce a manipulat cu dragnea
cu numere de informare,s-au fäcut cadou multe tel. mobile,
deci incä o fraudare—–, a mai lucrat pt. ei ,dar pe ne-ve
, acum il recompenseazä. asta este o mafie de curve si escroci.
o sä duduie , numai retzeau inventatä de ei, pt. fraudare.
Salutare tuturor,
In primul caz de furt intelectual al Abramburicai si doctorandei Nichifor cred ca ne aflam in piesa “Doua lozuri” apartinand lui Nenea Iancu. Principala dovada in aceasta speta e o fotografie facuta prin microscopie electronica care ar fi fost preluata dintr-o alta lucrare. Uitati ce spune Dr Philip Camp ca raspuns la Conferinta de presa sustinuta de ministru saptamana trecuta: “As shown by the comparison, this microscope image was first published by by Ana-Mariana Nechifor in 1993 (not by Aurelia Cristina Nechifor, who was a PhD student in 2003). Evidence of collaboration with Prof Albert P. Philipse shows Ana-Mariana Nechifor (not Aurelia Cristina Nechifor), and her affiliation to be the Research Center for Macromolecular Materials and Membranes (not the Department of Analytical Chemistry at the Politehnic University Bucharest). Aurielia Cristina Nechifor and Ana-Mariana Nechifor are two different persons, which was made clear on page 2 of the comparison. In fact, it appears that in 1993, Aurelia Cristina was not named Nechifor…….. Ana-Mariana Nechifor (1993 author) was the first wife of Gheorghe Nechifor (also 1993 author, a professor at the same institution since 1991) and that Aurelia Cristina Nechifor (2003 author) is Gheorghe Nechifor’s second wife, and also that Aurelia Cristina was not named Nechifor in 1993. Gheorghe Nechifor has been with the same institution as the other authors, Politehnica University Bucharest, since 1993″
Fratilor telenovela Suleyman Magnificul e apa de ploaie fata de povestea romaneasca imaginea pulberilor feromagnetice obtinuta cu un microscop electronic.
PS Astazi la o tigare cu un coleg prof. univ. avand 58 de ani. Spune colegul fara pic de rusine; Eu voi vota cu USL pentru ca mai am 7 ani pana la pensie si nu mai vreau sa ma mai evalueze oamenii lui Funeriu”.
Hai sa imi frec palme!!! Si pe chestia cu Nechifor, si mai ales pe chestia cu proful de 58 de ani pentru care nu pot resimti decat un dispret infinit.
Buna ziua!
Chestia cu proful de 58 de ani… cea mai mare spaima a lor … sa fie evaluati dupa criteriile lui Funeriu…asa este. Nici nu va inchipuiti ce spaima a fost…
PLAGIATORUL PONTA, pune dantelutze la chilotzii plin de rahat.
@ion
Mos Nechifor cotzcariul… 😆
insuratel de-al doilea 😉
Pe care o lua de nevasta, aleia ii dadea o poza facuta la microscopul electronic, doar – doar va iesi o tema de comunicare stiintifica 95% la nivel mondial si 5% peste nivelul mondial!
Si, exact cum aseara Androneasca a refuzat sa spuna daca ea personal condamna plagiatul ca principiu, la afel astazi comisia juridica da avizul pentru Stan, ca tot nu “mai au timp” sa se intalneasca in plen. Niste mincinosi abjecti.
Vor sa o lungeasca numai ca sa nu il prinda alegerile pe nea Caisa Diaconu fara mandat si pensie.
Exact. Continua sa ne creada prosti.
Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) scrie, pentru a doua oară în decurs mai puţin de o lună, despre campaniile de instigare la ură duse de Antena 3 contra celor care luptă împotriva corupţiei. În articol, este prezentat în detaliu modul în care Antena 3 i-a atacat pe preşedintele ANI, Horia Georgescu, pe judecătorul Cristian Danileţ, membru al CSM, precum şi pe judecătoarea Iulia Moţoc, de la Curtea Constituţională. „În România domnește frica”, scrie FAZ.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/frankfurter-allgemeine-din-nou-despre-linsajul-mediatic-si-teroarea-psihica-declansata-de-1014.html
cred cä ar fi necesar si o urgentzä, ca doctoratul lui Fenechiu si
Sova, sä fie studiate si controlate, se pare amandoi, special Fenechiu
este precis un plagiator.precupeatza Cati, are si ea un cäcätzel pe coadä.
as dorii sä se ajungä la UE, si sä se stie cä totzi oamenii normali si ce
ce au muncit pt. un titlu, nu mai pot tolera sä fie condusi de plagiatori.
securistii si plagiatorii, trebuie sä disparä din orce conducere a Romaniei.
In cazul precupetzei Cati, greu de crezut ca, la frenezia cu care a publicat, lista de cacatzei nu se va lungi. In cazurile Sova si Fenechiu, inclin sa cred ca deja se lucreaza…
Palma! Rasunatoare! Candidatul Craciun spune ca astazi este ziua mondiala a persoanelor cu dizabilitati – Premierul Ponta n-a pomenit nimic despre asta! Bravo! Ce bine mi-a sunat palma data lui Ponta!
Liviu Voinea, acest Piturca al finantelor USl-iste si adversar declarat al cotei unice il ingroape pe Ponta:
“Voinea apreciaza ca o crestere a salariilor este de dorit, “dar doar daca exista crestere economica””
Pariu ca zboara din Ministerul Finantelor instant?
Pe Voinea l-a mai pus odata la punct Ponta. Acuma, te mai pui si tu pentru o saptamana, zboara el, dar numai daca mai au ce pune-n loc su numai dupa alegeri. Deocamdata fac exercitii de incalzit “populatia” la adevaruri.
Dap. “Fezandeaza” bizontele ca sa-l puna mai usor in frigare dupa 01.01.2013.
Si nici nu trecura alegerile, ca iote cum se alege adevarul.
Liviu Voinea, secretar de stat in Ministerul de Finante, considera, intr-un interviu acordat AFP, ca masurile de austeritate adoptate in 2010, chiar daca nu au fost cele mai “adecvate”, au reprezentat un rau “necesar”, deoarece au asigurat echilibrele macroeconomice.
Majorarea salariilor, doar daca exista crestere
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-13736371-liviu-voinea-cura-austeritate-din-2010-rau-necesar-care-asigura-macrostabilitatea-economica-majorarea-salariilor-doar-daca-exista-crestere.htm
Ce vreau eu sa spun este ca asa zisa ura impotriva Piratului a oamenilor cu studii superioare sau cum li se spune in sondaje bazinul electoral al PNL-ului nu are nimic cu taierile de pensii si salarii din 2010. Are de aface cu frica pierderii de privilegii minuscule castigate in cei 20 de ani. Cum spunea amicul meu psihiatru frustarile personale, fantomele din trecut, portretul lui Dorian nu trebuie aduse la lumina pentru multi.
da, asa e. Sotia mea a fost martora unor scene de cancelarie incredibile, cu colege care mai aveau un an pana la pensie care urlau ca vor muri de foame cu salariile taiate cu 25%.
buna ziua. ponta are a 3-a declaratie pe ziua de azi. dormeo e la prima dar e distrus pentru ca s-a trezit devreme pe la 11.
ponta profita cat mai e PM.
Se lauda Ponta cat cuprinde. Numai minciuni :au adus salariile la vechile valori, platesc salariile la Oltchim, ce mai, curge lapte si miere.
Cat despre Voinea, cred ca ar vrea un post si in noul guvern care nu va fi USList (parerea mea, vorba lui nea Nicu Vacaroiu)
Am o intrebare: de ce nu-l pune Ponta pe Botan in locul lui Nica, ministrul comunicatiilor? Ca tot n-a facut absolut nimic. Asta ar fi , intradevar, o masura revolutonara in guvern.
Consilier, si fara precizarea domeniului de care va raspunde , e un mare zero !
haha, exista Nica in guvern?! 😆
Cum nu? Nu e ala care a tocat vreo 200000 de euroi in plimbare prin Dubai?
Si tot Nica are ceva probleme in afacerea Ericsson! El crede ca scapa. Noroc ca suedezii sunt seriosi!
Si noi ne indoim ca Nica ar exista in Guberniu? Cum ne permitem?
Buna ziua.
Imi place ca Liviu Voinea parca vorbeste in locul celor de la ARD: “Romania a reusit o performanta de care vorbim prea putin, reducerea deficitului…”,”cura de austeritate, un rau necesar”.Sant curios ce o sa descopere Antena 3 despre el acum.Oricum nu-l mai vad intr-un alt eventual guvern USL.
Si sant curios ce or sa faca USL-asii cand, foarte curand vor fi nevoiti probabil sa ia aceleasi masuri.
Buna Papiciulo
Cu Voinea liviu treaba sta invers. L-au anuntat ca se dispenseaza de serviciile lui. El se va intoarce inapoi la catedra la ASE. Si atunci in dulcele stil romanec incepe sa maraie.
Problema e ca PDL-ul nu a explicat suficient masurile de austeritate la timpul lor .Parca au fost prinsi cu musca pe caciula, parca aveau ceva de ascuns, parca se simteau vinovati, de aia stau cum stau acum ,resemnati in opozitie.A mai zis ceva Basescu, dar nu pe intelesul omului simplu.Trebuiau prezentate alternativele : daca nu facem asta, se intampla ceva mult mai grav.
Asta deoarece toti pedelistii de top de acum 2 ani nu doar ca nu credeau in masurile respective, dar erau ferm convinsi ca sunt un lucru infiorator de rau. In conditiile in care lor le era groaza/sila de masurile ce trebuiau luate, cum ar fi putut vorbi in apararea lor?
buna ziua,citi! Voinea, in naivitatea sa nu a stiut aprecia ticalosia lui Ponta. Blivernele cu salariu minim si cu TVA la incasare nu rezista, asa ca toate retorica baloasa s-a izbit de realitate.
Uite domnule ce-l doare pe somnorila astazi
“Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca porecla “Cacarau” este o “facatura de presa de proasta calitate”, mentionand ca nu a auzit-o niciodata, relateaza Mediafax
Scuze de off-topic
Poate a mai fost dat link-ul dar merita citit… interviu cu Herta Muller
http://www.guardian.co.uk/books/2012/nov/30/herta-muller-life-in-books#start-of-comments
Buna ziua!
Eu sunt dezamagita si furioasa. Am impresia ca i se pun bete in roate lui MRU din toate directiile.
Ce parere aveti despre faptul ca niciun ziar nu preia vreo afirmatie de-a lui MRU de aseara?
Dar despre ce a spus Base: “Nu eu am investit cel mai mult în Mihai Răzvan Ungureanu, ci PDL-ul”? Nu e ok.
Salut maraco,
ai dreptate! Trebuie sa ajungem impreuna pana in 10 septembrie. Dupa aia mai vorbim 🙂 Putina Rabdare!
10 decembrie, nu-i asa? La furia pe care o am, ma duc sa votez, chiar de-ar fi sa merg de-a busilea pana la sectia de votare. M-e sila doar ca votul meu va ajuta si PDL-ul. Iar Base? Are o mare bila neagra din partea mea. Nu ca asta i-ar da cosmaruri.
buna maraco 🙂
eu m-as gindi de 2 ori pana sa ii dau bila aia mare si neagra lui Basescu
TDS,
Basescu sta aproape de PDL, e normal in cazul unei noi suspendari. Remarca lui de ieri seara (si nu numai) a fost ticaloasa!
Sper sa nu ajung la ziua cand voi fi silit sa aleg. In orice caz am sa ALEG MRU!
Asa e, asa m-am gandit si eu! Dar nu-ti vinzi speranta pentru asta. Macar taci din gura. Totusi afirmatia scorpioneasca a intepat in doua locuri, a intepat si in PDL. Nu inteleg de ce a facut-o, nu am vazut PDL-ul entuziasmat de MRU.
Buna TDS!
Nu e prima data cand nu suntem de acord :).
Si daca tot vorbim, sunt absolut superbe pozele din Italia! Daca permiti parerea unui plebeu, se vede ochiul de arhitect. Jos palaria, ai surprins nedefinitul definitoriu 🙂 si mie una mi-ai trezit multe nostalgii.
Maraco. Nu e o problema. Aici nimeni nu e de acord cu mine in general 🙂 Dar ce naiba sa fac? Am niste opinii si principii in care cred de multi ani si gata 🙂
Ma bucur ca iti plac pozele. Mai intra pe acolo si mai incurajeaza-ma
TDS, eu nu sunt de acord cu tine, dar iti respect opiniile si principiile si te admir pentru ca tii la ele. Esti un partener de discutie, chiar in contradictoriu, care are toata aprecierea mea.
Trebuie,
Daca vrei un nou partid de treapta MRU trebuie sa reuseasca un grup parlamentar FC! Musai.
Sper foarte mult sa reuseasca, voi incerca sa contribui si eu dupa puteri. Eu cred ca sistemul il percepe periculos si diferit pe MRU si incearca prin toti porii lui, inclusiv basescieni sa-l elimine.
Maraoco am scris la inceputul periplului lui MRU un citat a lui Brancusi:
” care dupa cum se stie a refuzat sa lucreze ca ajutor în atelierul marelui Rodin: “Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).” Cred ca experienta anterioara pe care a avut-o dl Ungureanu justifica acest sfat!”
Pe National Geografic tot se difuzeaza un documentar care arata ascensiunea lui Hitler catre putere. Similitudinea mergea pana la detalii aporoape.
Un exemplu concludent este situatia din 1932 cand Hitler ajunsese sa tina 5 discursuri pe zi in locatii diferite. Altul este dorinta lui Hitler afirmata public de a desfiinta partidele de opozitie. Altul este lupta impotriva presedintelui Hindenburg, ultimul bastion al Germanie democrate. Mai adaugam furtul voturilor, demonizarea adversarilor, fanatizarea maselor samd.
Cetatean a scris exact despre asta cum cateva zile!
Postare noua!
Securitatea ne cere votul pentru a ne fura democraţia