Revista Presei – 3 aprilie. Adina Florea: pentru mine, ICCJ nu valorează nimic!
03/04/2021 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 3 aprilie. Astazi se vor înregistra temperaturi mai scăzute pentru această perioadă a anului, iar cerul va fi predominant înnorat în timpul zile, iar pe timpul nopții centrul, estul şi sud-estul ţãrii vor avea parte de un cer noros. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că se vor înregistra temperaturi maxime între 8 grade Celsius și 16 grade Celsius, iar cele mai ridicate valori vor fi în sud-vestul României. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea se vor situa între -3 grade Celsius și 7 grade Celsius. Sâmbăta aceasta vine cu precipitații sub formă de ploaie în mai multe zone ale țării, însă în Transilvania și în zonele deluroase precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Preot: Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică, printr-o conspirație ce poate destabiliza. Dacă Dumnezeu ne dă instrumente – inclusiv științifice – prin care noi să fim prudenți și să ne apărăm, să nu-l ispitim pe Dumnezeu și să spunem: Pe mine credința mă salvează! Credința ne mântuiește, dar unele măsuri medicale ne vindecă pe acest pământ și nu sunt în contradicție unele cu altele, iar vaccinul dintotdeauna a fost unul dintre instrumentele prin care ne putem menține sănătoși, spune preotul catolic Francis Doboș. „În această perioadă, este mai important să punem credința și știința împreună, să evităm lecturile conspiraționiste. Putem găsi întotdeauna ceva de care să ne fie frică. Recent, s-a viralizat un clip cu măștile, care ar conține nano-cipo-particule și așa mai departe, am văzut și alte explicații… Pentru un om care crede cu adevărat în Dumnezeu și nu trăiește o credință la nivelul oarecum superstițios, nu poate exista această abordare, care să mă ducă în zona conspirației”, a declarat la Digi24 părintele Francisc Doboș. „Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică, mi-l pune printr-o conspirație, care poate destabiliza o țară, poate destabiliza națiuni și ne poate pune unii împotriva celorlalți. Iar treaba aceasta, în fișa postului, este a diavolului! Să avem grijă și noi, oamenii credincioși, dar și cei care nu cred, să ne respectăm unii pe alții”, îndeamnă preotul. Integral pe Digi24
Elena Băsescu: „Sunt angajată la Camera Deputaților”. Cât câștigă în Parlament fiica fostului șef al statului. Elena Băsescu a postat pe Facebook o poză în care arăta că s-a vaccinat, fiind indicat și locul: Parlamentul României. Întrebată cum a fost posibil, ea a scris că este angajată a Camerei Deputaților și a luat la rost o internaută: „Că nu te tragi de șireturi cu fața aia modificată în aplicații de pițipoancă organizatoare de doar știi tu ce…”. Elena Băsescu a fost angajată la Camera Deputaților încă de la finalul legislaturii trecute, fiind salariată la grupul parlamentar al PMP, scrie Adevărul, care citează informații obținute de Antena 3. Fost europarlamentar, fiica fostului șef al statului a ajuns între timp consilieră la Comisia de Afaceri Europene din Cameră, cu o leafă de aproximativ 6.000 de lei, notează sursa citată. Elena Băsescu a candidat toamna trecută pe listele PMP pentru un loc de deputat în Constanţa, însă partidul nu a trecut pragul electoral. Integral pe Libertatea
Pagina de Media semnalează derapajele RomâniaTV: Burtiere cu mesaje dramatice peste imagini de arhivă care sunt prezentate ca fiind „în direct”. Publicația paginademedia.ro semnalează gravele derapaje ale RomâniaTV care în mod fals utilizează filmări și secvențe de arhivă pe care le transmite ca fiind „în direct”, însoțite de mesaje dramatice, menite să transmită publicului telespectator ideea că în Capitală și în țară ar avea loc o Revoluție. În jurul orei 18.00, România TV vorbea despre „Primele intervenții ale jandarmilor în piețe„. „Protestatarii, aliniați la duba jandarmilor„, era una dintre burtiere. „Liderii străzii sună adunarea pentru marele protest„, o alta. Sau „Jandarmi doborâți în piață, scene violente. (…) Ce înțelegea cineva dacă la prânz, nimerea pe la România TV, fără sonor?” – scrie pagina de media. „Oameni revoltați au fost aduși în Capitală„, titra azi România TV, în jurul prânzului. „Mobilizare totală pentru cel mai mare protest„, urma pe ecran. „Cine pregătește bătăi și atacuri la proteste„, era o altă burtieră. Plus „Protestatarii vor fi verificați până la piele„. În timpul acestor burtiere, pe ecran rulau imagini cu oameni protestând. Pe ecran scria DIRECT când, în fapt, erau imagini de zilele trecute. „Jandarmi doborâți în piață, scene violente”. Integral pe G4Media
EXCLUSIV. Cum si in ce conditii se va face vaccinarea impotriva COVID-19 in cabinetele medicilor de familie. Incepand cu data de 4 mai, vaccinarea anti COVID-19 se va putea face si in cabinetele medicilor de familie care si-au exprimat dorinta de a se implica in campania de imunizare. Concret, serul folosit de acestia pentru a-si imuniza pacientii va fi vaccinul AstraZeneca, dar si alte vaccinuri pentru care vor fi indeplinite conditiile specifice de pastrare. Potrivit unui document intrat in posesia Ziare.com, emis de Comitetul National de Coordonare a Activitatilor Privind Vaccinarea impotriva SARS-COV-2 (CNCAV), un medic de familie va putea beneficia de 10 doze de vaccin pe zi, pentru cinci zile lucratoare pe saptamana. Conform aceluiasi document, Directia de Sanatate Publica Judeteana va fi cea care va solicita, la centrul regional de stocare, dozele necesare pentru medicii de familie centralizate pe judet. Numarul necesar de doze va fi distribuit catre medicii de familie de doua ori pe luna, cu respectarea lantului de frig. De asemenea, o data cu vaccinul vor fi distribuite si seringile aferente impreuna cu acele corespunzatoare. Directiile de sanatate publica vor monitoriza stocurile de vaccin si vor opri livrarile catre medicii de familie care nu au consumat vaccinul repartizat. Medicii de familie vor stabili un circuit orar diferit astfel incat persoanele sanatoase care se prezinta la vaccinare sa nu se intersecteze cu cele care se prezinta pentru afectiuni acute. Conform documentului, medicii de familie poarta responsabilitatea organizarii programului de vaccinare si tot ei vor fi cei care vor receptiona cantitatea de vaccin si lotul in Registrul Electronic National al Vaccinarilor. Integral pe Ziare.com
Sporuri păstrate în pandemie la Camera Deputaților: secretar – 3.000 lei/lună, director – 2.300 lei. Deși a trecut un an de la debutul pandemiei de coronavirus, angajații plătiți de la buget din Camera Deputaților au rămas cu sporurile intacte. Sporul pentru condiții vătămătoare s-a păstrat într-o perioadă în care mulți alți angajați (din privat) și-au pierdut slujbele. Situația plăților făcute către angajați la data de 31 martie 2021 arată că, față de aceeași dată a anului trecut, sporurile pentru condiții vătămătoare au rămas neatinse. Într-un răspuns pentru Newsweek România, reprezentanții Camerei Deputaților ne-au comunicat: „cuantumul sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă corespunzător funcției de secretar general a fost determinat prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază, în conformitate cu legislația în vigoare în acest domeniu“. Acordarea sporurilor a fost suspendată pentru angajații care au lucrat de acasă. Integral pe Newsweek
USR vrea să rezolve ca-n Vest o problemă cu care România se confruntă de 30 de ani. Ce sunt asistenții în educație timpurie și cum ar putea apărea centre de zi pentru copii în clădirile de birouri. Deputatul USR-PLUS Alin Apostol a lansat luna trecută în dezbatere publică un proiect de lege prin care propune introducerea în România a profesiei de asistent în educație timpurie, practicată în mai multe state europene și în SUA, despre care afirmă că ar rezolva parțial problema lipsei locurilor în creșe pentru copiii de la 0 la 3 ani. Apostol a declarat joi că această lege ar permite amenajarea de centre de zi sau de ludoteci în clădirile de birouri. Potrivit proiectului, asistent în educație timpurie va putea fi persoana cu domiciliul ori reședința legală în România, care îndeplinește anumite condiții, care este calificată să desfășoare servicii de îngrijire și educație și este înscrisă într-un Registru național gestionat de Ministerul Educației. Asistentul în educație timpurie va putea oferi servicii de îngrijire și educație pentru un maximum de 5 copii antepreșcolari sau preșcolari simultan, inclusiv propriii copii. “S-a încercat de-a lungul timpului să se facă creşe în clădiri de birouri, în zone de business. Nu prea s-a reuşit. Prin această lege, un angajator poate să decidă că o zonă importantă din acea clădire de birouri să se transforme în centru de zi sau ludotecă şi părintele să poate să îl lase pe copil dimineaţa, să îl viziteze la prânz şi să îl ia seara”, a precizat el, în cadrul dezbaterii “Educaţia timpurie în România. Oportunităţi şi provocări”, organizată de USR PLUS la Parlament, potrivit Agerpres. Deputatul a mai afirmat că proiectul ar avea un impact pozitiv inclusiv în zonele rurale, unde multe locuinţe se află la distanţă mare de creşă, dar ar putea fi util pentru toţi părinţii ai căror copii au vârsta sub cea de şcolarizare obligatorie. Potrivit datelor prezentate de Apostol, din 587.808 copii de 0-3 ani la nivel național, doar 20334 au locuri în creșă. În România funcționează doar 346 de creșe și centre de zi pentru copiii 0-3 ani, iar 19 grădinițe oferă și servicii de creșă. Integral pe Hotnews
SIIJ nu a respectat termenul impus de Instanţa supremă pentru soluţionarea dosarului Laurei Codruţa Kovesi. Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) nu a respectat termenul stabilit de Instanţa supremă, respectiv 1 aprilie, pentru soluţionarea dosarului în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Pe 27 ianuarie, un judecător la Înalta Curte i-a dat termen Adinei Florea, procurorul de la Secţia specială care instrumentează acest caz, să finalizeze ancheta până la 1 aprilie, având două variante, fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul. Într-un răspuns la solicitarea AGERPRES, Secţia specială a transmis vineri, prin intermediul Biroului de presă al Parchetului General, că în dosarul Laurei Kovesi „nu a fost adoptată o soluţie„. Practic, Secţia specială nu a pus în aplicare o decizie definitivă a Instanţei supreme. Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea. Integral pe Spotmedia
Nu libertatea ne lipsește, ci autoritatea. În stradă au fost acuzate excesul de autoritate, dictatura medicală. În țara unde au fost impuse printre cele mai blânde restrângeri din UE. La fel de paradoxală este însăși existența protestelor în această „dictatură” care, dacă ar fi autentică, ar reprima orice nesupunere, mai ales când ea încalcă legea. De fapt, e fix pe dos. Ceea ce provoacă nemulțumire, degrigolada, acele proteste care nu sunt propagandă pură, este tocmai lipsa de autoritate a statului și lipsa unei autorități centrale recunoscute ca atare și credibilă. În Franța, restricțiile au fost anunțate de președintele Macron. În Italia, de premierul Draghi. Peste tot liderul este cel care prezintă și explică necesitatea și perspectiva, logica fiecărei decizii în parte, fundamentarea ei. Așa cum făcea și președintele Iohannis în starea de urgență în anul electoral 2020. La noi, restricțiile sunt anunțate în cel mai bun caz de Raed Arafat, pe care oamenii au ajuns să-l asimilieze noțiunii de dezastru, dacă nu de un ministru pe care îl bufnește râsul, nu contează din ce motive, în timp ce începe să vorbească despre ele. Premierul Cîțu se laudă cu faptul că avem cele mai puțin drastice restricții din Europa. Ar fi un motiv de laudă dacă ar fi datorită situației epidemiologice foarte bune. Dar când noi nici măcar nu știm situația epidemiologică reală, când învârtim modul de calcul și corelarea între cifre și măsuri de la o zi la alta, faptul că restricțiile sunt mici nu e decât o măsură a neputinței de a impune altele mai severe de către stat. Integral pe Spotmedia
Percheziţii la coronasceptici. 22 de protestatari care au devastat bulevardele din Bucureşti, duşi la audieri. Peste 20 de persoane suspectate de implicare în incidentele violente de luni noaptea, din Bucureşti, de la finalul manifestaţiei împotriva restricţiilor pentru combaterea pandemiei, au fost ridicate şi duse la audieri în urmă unor percheziţii care au avut loc în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov. „În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei , sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov şi mai multe mandate de aducere, într-o cauză vizând infracţiunile săvârşite în noaptea de 29/30 martie, în zona Piaţa Unirii. În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi vor fi conduse la audieri 22 de persoane”, anunţă Poliţia. Au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice. Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de al Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Stirea, pe Adevarul
Paștele catolic 2021. Programul bisericilor din București și alte județe. Aproape 1,5 milioane de cetățeni români romano-catolici și reformați sărbătoresc, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, Învierea Domnului. În acest an, slujbele vor putea fi oficiate normal, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare în vigoare – purtarea măștii și distanțarea fizică. Restricțiile de circulație vor fi ridicate până la ora 2.00. Accesul credincioșilor în lăcașele de cult se va face astfel încât să se asigure o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de 2 metri între persoane. Iată, mai jos, programul bisericilor din cele mai importante orașe: BUCUREȘTI Catedrala Sf. Iosif Sâmbătă – ora 23.00 – Sfânta Liturghie a Învierii Domnului Liturghiile sunt transmise pe internet, la adresa: catedralaonline.ro IAȘI Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină Sâmbătă – ora 20.00 – Liturghia din Noaptea Învierii Duminică – Liturghii la orele: 8.00; 9.15; 11.00; 16.00; 18.00 Luni și Marți – Liturghii la orele: 8.00; 9.15; 16.00; 18.00. Integral pe Libertatea
Vă urez o zi buna iar celor care vor sărbători Paștile, o sărbătoare a Domnului cu bucurie!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata! 🙂
“Care sunt cele mai bune ţări din lume în funcţie de modul în care au abordat pandemia: România, sub state precum Pakistan şi Bangladesh
Israelul conduce detaşat în cursa vaccinării anti-coronavirus, însă ţara din Orientul Mijlociu nu a reuşit să se claseze decât pe locul cinci în topul ţărilor care au controlat cel mai bine pandemia de COVID-19, realizat de Bloomberg.
Pe prima poziţie se află Noua Zeelandă, care a înregistrat până în prezent doar 2.500 de cazuri şi 26 de decese provocate de SARS-CoV-2. Totuşi, şapte din primele zece locuri sunt ocupate de către ţări din Asia: Singapore, Taiwan, Israel, Coreea de Sud, China, Japonia şi Thailanda. În Europa, singurul stat ce a reuşit să intre în top 10 este Norvegia. La polul opus, ţara europeană cu cel mai slab rezultat este Republica Cehă….tatele Unite, ţara cu cel mai mare număr de morţi generate de COVID-19 (peste 560.000, conform Worldometers), a reuşit să se claseze în prima jumătate a clasamentului, pe locul 21. Cea mai mare economie a planetei ar putea raporta anul acesta o creştere 5,7%, conform estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg.
Între timp, România ocupă poziţia cu numărul 46, sub ţări precum Iran (locul 41), Pakistan (37) şi Bangladesh (28). După o scădere de 15 poziţii, alimentată de numărul tot mai mare de infecţii, singurele ţări care au obţinut un rezultat mai slab decât România sunt Mexicul, Republica Cehă, Brazilia, Polonia, Peru, Egipt şi Irak….”
https://www.zf.ro/zf-24/care-sunt-cele-mai-bune-tari-din-lume-in-functie-de-modul-in-care-au-19997566
Buna dimineata!
Cea mai buna reclama la Sputnik V, astept ca si Germania si altei prieteni din Europa sa cumpere miilioane de doze 😀
https://www.g4media.ro/presedintele-argentinei-a-anuntat-ca-s-a-infectat-cu-covid-19-alberto-fernandez-s-a-vaccinat-la-inceputul-anului-cu-sputnik-v.html
Buna ziua
Cică după vaccinarea cu Sputnik V , vaccinatii incep sa strige :
“Davai ceas. Davai palton. “
Meserie… In curand sputnik-5 bate si tesla la reclama din realitate.
Eu as injecta cu sputnik si toate conservele rusesti (cunoscute si necunoscute) din Romania si, in general, din tot UE. Vreo 5-6 vaccinuri de fiecare. In mod sigur si putka tot cu sputnik si-a dat 🙂
Buna ziua.
https://www.libertatea.ro/stiri/strazi-aproape-goale-in-centrul-vechi-din-bucuresti-la-ora-1800-in-prima-zi-de-vineri-in-care-sunt-restrictii-de-weekend-3482180
Parca e o lege care interzice folosirea simbolurilor naționale în context nepotrivit, în afara ceremoniilor oficiale… 🙁
Bună ziua!
Maimuța aia mică a piratului securist arată groaznic! Cred că e olecuță botoxată… La Soare te poți uita, dar la dânsa ba!…
https://www.youtube.com/watch?v=GVn9qT8hRZc
https://www.msn.com/en-us/news/us/u-s-taps-johnson-johnson-to-run-troubled-vaccine-plant/ar-BB1fhml3?ocid=msedgntp
“[…] The extraordinary move by the Department of Health and Human Services came just days after officials had learned that Emergent BioSolutions, a contract manufacturer that has been making both the Johnson & Johnson and the AstraZeneca vaccines, mixed up ingredients from the two, which led regulators to delay authorization of the plant’s production lines.
By moving the AstraZeneca vaccine out, two senior federal health officials said, the plant can be solely devoted to the Johnson & Johnson single-dose vaccine and avoid future mishaps.[…]”
Buna ziua.
Bună ziua.
Daniel Funeriu pe Digi24 acum.
https://www.digi24.ro/emisiuni/in-fata-ta/in-fata-ta-4-aprilie-14-00-1484099
Buna ziua
Sărbătoarea Paștelui la catolici.
Străzi goale, trafic anemic/ rar. ( am crezut că am călătorit în timp , pe vremea raiului socialist ).
Și slujba cu putini oameni , cu masca și distanțați unu de altul.
Ce a reușit să facă covidul asta in doar 1 an și 3 luni , nu a făcut întreaga securitate cu tot personalul în 41 de ani.
Paste fericit tuturor.