Revista Presei – 29 martie. Dezastrul din buget, peticit cu OUG-uri. Zilnic.
29/03/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 29 martie. Vremea va continua să se încălzească uşor, astfel încât valorile termice se vor apropia de cele caracteristice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării, informează ANM. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, iar cele minime, în general, între -1 şi 8 grade. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat în vestul, nord-vestul şi nordul teritoriului unde, mai ales din a doua parte a zilei şi noaptea, local va ploua. Pe crestele montane vor mai fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte şi în Câmpia de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase în special din sud şi est, va fi ceaţă. LA BUCUREŞTI: Vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor apropia de cele caracteristice acestei perioade. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Lider al mafiei italiene, ridicat de mascați în București. Cum storcea rețeaua lui bani din conturile naivilor. Acţiune de proporţii în România şi în Italia la capătul căreia o grupare condusă de mafia calabreză a fost destructurată. Chiar liderul temutei N’drangheta din regiunea Calabria a fost ridicat dimineaţă de mascaţi din Bucureşti. Alături de el, zeci de români şi italieni au ajuns la DIICOT, unde procurorii antimafia îi acuză că au escrocat sute de persoane. Un milion de euro ar fi furat din conturi bancare. Gruparea era condusă de Giuseppe Pensabene, liderul temutei N’dragheta, mafia din regiunea Calabria. Tradus în română, numele său ar însemna Iosif Gândeşte Bine, iar procurorii DIICOT l-au ridicat pentru că a gândit o metodă prin care storcea bani din conturile naivilor. Nu singur, ci cu ajutor, atât din România, cât şi din Italia. 15 percheziţii au fost făcute la adrese din Bucureşti şi din şapte judeţe. „20 de percheziţii au fost făcute şi în Italia, cele mai multe la Milano şi în zona Calabria. Carabinierii au ridicat mai multe documente şi calculatoare cu care speră să-şi întărească acuzaţiile. De asemenea, mai mulţi italieni au fost ridicaţi pentru explicaţii, iar investigaţiile carabinierilor arată că aceştia fac parte din N’dragheta, una dintre cele mai puternice organizaţii criminale din Italia”, relatează Sergiu Balaban, jurnalist Digi24. În Bucureşti, zeci de persoane au fost aduse la DIICOT pentru explicaţii. Fiecare ar fi avut un rol în schema gândită de mafiot. Trei români l-ar fi ajutat pe Giuseppe Pensabene să-şi pună la punct metoda. Ei ar fi clonat site-urile unor bănci sau instituţii financiare şi ar fi trimis mii de mesaje electronice către clienţi, chipurile, pentru reactualizarea datelor personale ori pentru remedierea unor breşe de securitate. În felul acesta, clienţii naivi care au accesat link-ul prezentat în cuprinsul mesajelor şi au introdus datele de identificare în relaţia cu banca se regăsesc acum pe lista victimelor. Datele lor au fost folosite de grupare pentru a le goli conturile. Integral pe Digi24
EXCLUSIV. “Afacerile” milionarului roman care s-a sinucis in drum spre Costa Rica: cum s-au evaporat pana in Brazilia subventii de zeci de milioane de euro. Un raport al inspectorilor antifrauda din cadrul Fiscului dezvaluie ca milionarul Costel Comana, cel care la sfarsitul lunii februarie 2015 a fost gasit mort intr-un avion cu destinatia Costa Rica, a transferat banii din firma Regiotrans catre alte societati pe care le controla sau catre propriile conturi. In esenta era vorba de bani pe care Regiotrans ii incasa de la statul roman, in baza unor subventii pentru transportul public de calatori si care trebuiau investiti in dezvoltarea transportului feroviar. Prin diverse artificii financiare, o parte din bani ar fi ajuns in alta parte. Mai multe rapoarte ale Fiscului sunt probe cheie in dosarul in care Iorgu Ganea, asociat si administrator al companiei Regiotrans, Estrela Stefanescu, sef serviciu Urmarire Transporturi in cadrul CNCF CFR SA, firmele Regiotrans, Rail Force, RC CF Trans si Marub au fost trimisi in judecata. Este vorba de cazul in care era cercetat milionarul Costel Comana. Moartea lui Costel Comana, clasata de anchetatorii DNA drept sinucidere, nu a venit deloc in vreun moment lipsit de importanta. Contextul cat se poate de concret a fost declansarea de catre DNA a unui dosar avand in centru Regiotrans si contractul companiei cu CFR, acuzarea lui Comana de mita si retinerea celui mai apropiat colaborator – partenerul sau Iorgu Ganea. La o saptamana dupa, afaceristul milionar a fost gasit mort in avionul care il ducea spre Costa Rica. Integral pe Ziare.com
Toader: Guvernul este cel care autorizează publicarea raportului GRECO. Am semnat memorandumul/ PNL: Toader să publice raportul pe legile justiţiei. Cerem PPE să sesizeze Comisia de la Veneţia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat miercuri că guvernul este cel care autorizează publicarea raportului GRECO şi nu ministerul pe care îl conduce, acesta subliniind că a semnat memorandumul prin care solicita autorizarea pentru acestei acţiuni. „Guvernul şi nu ministrul Justiţiei, autorizează publicarea Raportului GRECO! În cadrul reuniunii plenare din perioada 19 – 23 martie 2018, GRECO a adoptat Raportul ad-hoc privind România, în temeiul procedurii prevăzute de Regula 34 din Regulile de procedura ale GRECO. Aceasta a avut ca temă modificările aduse legilor justiţiei. Autorităţile române au primit raportul în data de 28 martie 2018, acesta urmând a fi tradus în limba română şi înaintat Guvernului pentru a autoriza publicarea. Potrivit Regulilor 34 par. 3 şi 35 din Regulile de Procedură ale GRECO, informaţiile conţinute în rapoarte sunt confidenţiale, până la data publicării. Precizăm faptul că, până în prezent, a fost autorizată publicarea tuturor rapoartelor de evaluare şi de conformitate adoptate de GRECO cu privire la România. În acest context, am semnat Memorandumul adresat Guvernului prin care se solicită autorizarea publicării raportului”, a precizat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe Facebook. Explicaţiile vin după ce Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a adoptat un nou raport privind reformele justiţiei din România, în cadrul reuniunii plenare din 19-23 martie, şi îndeamnă autorităţile române să autorizeze cât mai rapid publicarea raportului. Integral pe Mediafax
EXCLUSIV. Ce critică GRECO la Legile Justiţiei: epurarea sistemului, intimidarea magistraţilor, slăbirea DNA. Ministerul Justiţiei ţine raportul la secret. Grupul de State Împotriva Corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a întocmit un raport extrem de critic faţă de Legile Justiţiei adoptate recent la Bucureşti. Un oficial din Consiliul Europei, care a citit raportul, ne-a sintetizat care sunt principalele obiecţii ale experţilor europeni. Raportul este singura evaluare externă, imparţială şi profesionistă asupra acestor legi. Experţii GRECO au finalizat Raportul de evaluare ad-hoc cu privire la impactul modificărilor aduse legilor justiţiei asupra politicilor anticorupţie din România. Raportul a fost adoptat de plenul GRECO săptămâna trecută, dar potrivit regulilor de procedură, documentul poate fi publicat doar dacă şi autorităţile române îşi dau acceptul. Până acum, Ministerul Justiţiei nu a luat o decizie în acest sens. Totuşi, un oficial de la Consiliul Europei, care a citit documentul, ne-a sintetizat extrem de succinct în ce constau principalele critici. 1. Legile induc un risc de arbitrariu în ceea ce priveşte promovarea judecătorilor şi procurorilor, dar şi privitor la reducerea corpului magistraţilor. Pensionarea la 20 de ani vechime fără limită de vârstă ar putea disponibiliza între 1.500 şi 2.000 de magistraţi (din totalul de 7.000 – n.r.), precum şi 90% dintre judecătorii ÎCCJ. Se reţine creşterea durateii formării iniţiale la şase ani (cursuri la INM patru ani şi stagiatura doi ani – n.r.) şi dispariţia criteriilor de meritocraţie la promovarea magistraţilor. Raportul cere evaluarea clară a impactului pensionărilor, evitarea unor situaţii dezastruoase şi revenirea la promovarea pe bază de meritocraţie. Se notează lipsa studiilor de impact. Integral pe Adevarul
Cum explică Iohannis lipsa din Parlament, la 100 de ani de la Unirea cu Basarabia: Discursurile populist-electoraliste nu ajută nici Republica Moldova, nici România. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la absenţa sa de la şedinţa comună din Parlament pentru marcarea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, că discursurile bombastice în stil „populist-electoralist” nu ajută nici Republica Moldova, nici România. „Este, pe de altă parte, bine să ne putem întrebarea: cum putem real, astăzi, să ajutăm Moldova şi cred că putem prin măsuri economice, putem prin ajutor cum, de exemplu, am avut ajutorul financiar. Pentru Moldova este extrem de important să-i sprijinim, să-i ajutăm în parcursul lor european. Şi cred că aici, deja, avem un punct unde abordările politice sunt uşor diferite, de la politician la politician. Eu sunt de părere că trebuie să-i ajutăm, să fim alături de ei pe parcursul lor european, şi să facem lucruri concrete, care ajung la cetăţeanul moldovean. Şi cred că este mai puţin important să avem discursuri bombastice într-un ton populist-electoralist, fiindcă acelea nu-i ajută nici pe ei, nici pe noi”, a răspuns Iohannis, întrebat de ce a lipsit de la şedinţa solemnă a Parlamentului, care a avut loc marţi. Şeful statului a precizat că ziua de ieri a fost una foarte importantă, dar că, de asemenea, este important să cunoaştem istoria şi să vedem prezentul. „Şi dacă vorbim despre Republica Moldova, cred că este datoria României să sprijine real Republica Moldova şi pe moldoveni şi aici, personal, pot să vă spun că mă implic în foarte multe teme. Moldova este tema de discuţie în toate întâlnirile pe care le-am avut, indiferent dacă vorbim de Europa sau de Statele Unite sau oriunde am mers, am avut o temă specială Moldova, fiindcă mă interesează, mă preocupă şi cred că acest lucru putem să-l constatăm la mulţi români şi chiar şi la unii politicieni români”. Integral pe Mediafax
Germania a aprobat gazoductul rusesc Nord Stream 2, care o îndepărtează de SUA, Polonia şi Ucraina şi o face dependentă de Rusia. Controversatul proiect privind gazoductul Nord Stream 2 a primit unda verde finală pentru începerea lucrărilor de construcţii şi operare în Germania, scrie Deutsche Welle. Statele Unite şi membrele estice ale UE se tem că gazoductul va întări puterea Rusiei. Polonia şi Ucraina încă mai speră că proiectul nu se va realiza. Germania a aprobat construirea controversatului gazoduct sub Marea Baltică, a anunţat Agenţia Federală Maritimă şi Hidrografică. Decizia înseamnă că toate obstacolele de ordin juridic privind construirea unui segment de 31 de kilometri în zona economică exclusivă a Germaniei au fost înlăturate. În ianuarie, autorităţile au aprobat construirea unui segment al gazoductului în apele teritoriale germane. Gazoductul de 1.200 de kilometri este de aşteptat să aducă gaze naturale ruseşti în Germania pe sub Marea Baltică. Nord Stream 1 este funcţional din 2011. Construcţia segmentului german al gazoductului va începe în această primăvară. Finlanda, Suedia şi Danemarca nu au aprobat încă proiectul. Aprobarea din partea acestor ţări este aşteptată a fi obţinută către sfârşitul acestui an. Potrivit lui Mariusz Staniszewski, director adjunct al Polish Radio, decizia nemţilor nu înseamnă neapărat că gazoductul controversat va fi construit pentru că şi alte ţări trebuie să-i dea undă verde. Membrele estice ale UE şi statele baltice se opun construirii gazoductului, temându-se că astfel va spori dominaţia Rusiei asupra pieţei energetice europene. Integral pe Zf.ro
România are cel mai mare deficit bugetar din ultimii ani. Ca în timpul crizei. Dezastru la buget, în ciuda creșterii economice record. Primele două luni ale anului s-au încheiat cu un deficit bugetar uriaș, apropiat doar de cel din 2010, când însă România încă resimțea efectele crizei financiare globale. Politica fiscal-bugetară a Guvernului are o notă de plată îngrijorătoare. În ciuda creșterii economice record de anul trecut, primele două luni din 2018 s-au încheiat cu un rezultat dezastruos și extrem de îngrijorător pentru Ministerul Finanțelor: un deficit de 5,48 miliarde de lei, cel mai mare din ultimii opt ani. Potrivit datelor Finanțelor consultate de RL, doar în 2010 s-a înregistrat un deficit ceva mai mare, respectiv de 5,81 miliarde lei. În acel an însă economia venea după o scădere abruptă de 6,5% înregistrată în 2009, ca urmare a crizei financiare globale, iar motoarele economice abia începeau să se reseteze. Să ne aducem aminte că anul 2010 s-a încheiat cu o scădere economică de 0,4% din PIB. Comparativ, în 2017 România a înregistrat cel mai mare grad de creștere economică din UE și din ultimii zece ani, de 7%, procent care l-a depășit chiar și pe cel al Chinei, a doua mare economie a lumii. Și totuși, bugetul are probleme mari, neglijate de autorități, în ciuda numeroaselor avertismente publice venite din partea experților, care au atras atenția că -această creștere economică nu este sustenabilă și România trebuie să se pregătească pentru consecințe dificile. Datele publicate de Ministerul Finanțelor luni seară, pentru perioada ianuarie–februarie, arată foarte clar că, în ciuda reducerilor de impozite și a creșterii consumului, economia nu poate da suficient de mulți bani la buget pentru a ține pasul cu majorările de cheltuieli. Veniturile colectate din accize sunt mai mici cu 6,2% decât cele din perioada similară a anului trecut, chiar dacă cele din TVA sunt mai mari cu 7,8%. Impozitul pe profit, un indicator care arată starea firmelor, bulversate de „revoluția fiscală”, a adus cu 5,6% mai puțini bani la buget, iar impozitul pe salarii și venit, o sumă similară celei de anul trecut. Integral pe Romania Libera
Guvernul continua carpirea “revolutiei fiscale”. A cincea ordonanta de urgenta vizeaza impozitarea firmelor. Guvernul carpeste din nou revolutia fiscala si ar putea adopta, in sedinta de joi, o noua ordonanta de urgenta. Proiectul a fost publicat marti pe site-ul Ministerului de Finante. Eugen Teodorovici a anuntat la finalul saptamanii trecute ca cel mai important amendament al ordonantei va viza posibilitatea firmelor de a alege impozitul, in anumite conditii. “Plafonul de un milion de euro sub care firmele sa poata opta daca doresc impozit pe profit sau pe cifra de afaceri, cu doua conditii cumulative, un capital social de 45.000 de lei si sa aiba minim doi angajati”, a declarat Teodorovici. Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Florin Jianu, a declarat pentru Ziare.com ca este o masura buna, pentru ca astfel fiecare firma va alege varianta care ii este favorabila. “Este o masura buna, pentru ca fiecare firma va alege unde ii este favorabil. Era un calcul de rentabilitate de 6% adaos comercial. Daca cineva avea peste 6%, ii era convenabil sa plateasca 1% din cifra de afaceri, adica impozit pe cifra de afaceri, iar daca era sub un profit de 6%, era convenabil sa plateasca impozit pe profit. Acum, practic, lasand la optiunea intreprinzatorului, acesta va opta pentru ce ii este favorabil. Este o masura buna, pozitiva”, ne-a declarat Jianu. In ceea ce priveste cele doua conditii puse, capital social de 45.000 de lei si cel putin doi angajati, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania afirma ca acestea pot fi indeplinite. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Carpirea “revolutiei fiscale” prin ordonante denota amatorismul guvernului.
Care n-a facut (nu stie sa faca?) evaluari de impact inainte de adoptarea legilor.
Nici nu ma asteptam la altceva din partea unor canapiste/tzoape/stalpi de discoteca instalati in capul ministerelor.
Doar habarnisti cu gura mare, propulsati pe criterii de obedienta.
Acelasi lucru se intampla la primaria capitalei, unde Firea lanseaza “proiecte” fanteziste, infiinteaza “n” companii satelit si ameninta cu tupeu opozitia care nu-i voteaza ineptiile.
Daca la nivel de capitala avem de-a face cu “pandelizarea” orasului, la nivel de tara constatam “teleormanizarea” Romaniei.
Se testeaza, cred, gradul de suportabilitate al romanilor.
Si probabil ca, din nefericire, e sus, chiar foarte sus.
@cetatean, ce parere aveti despre aceasta contestatie?
https://www.comisarul.ro/articol/ccr-dezbate-sesizarea-lui-iohannis-pe-legea-privin_939295.html
buna ziua! E o contestatie pe forma (extrinseca). Acest tip de contestatie e mai fragil si tine mai mult de bunavointa CCR decat de argumentele substantiale. Am vazut si respinse, si admise. Nu pot sa evaluez rapid, caci e de chitibusareala si, sincer, nu o vad ca avand o mare miza.
mai bine ar ataca la CCR legile Justitiei, in special 303/2004, care ii rapesc de tot dreptul de a numi judecatorii la ICCJ.
Vom vedea cand se ajunge la respectivul pas. Ieri presedintele declara ca a luat la cunostinta toate mesajele primite de la diferite parti, si ca va tine cont de ele. Nu m-ar surprinde sa includa argumentele Forumului Judecatorilor in contestatie.
@Cris, sunt foarte sceptic de cand a refuzat sa sesizeze Venetia.
Din surse 99% sigure, stiu ca are pe masa o contestatie deja redactata, pe ultima varianta a legilor Justitiei. Este 100% decizia lui daca o trimite la CCR sau nu
Credeti ca e o contestatie buna, care cuprinde atat motive intrinseci cat si motive extrinseci?
In ceea ce-l priveste pe presedinte, persoane care au interactionat cu el au zis ca e foarte meticulos si precis, vorbeste putin si e greu de inteles insa nu lasa treburile neterminate. Vom vedea cat e adevar si cat poveste.
Este e pe motive intrinseci, ceea ce e rar. Nu stiu daca are si extrinseci, insa de partea pe intrinseci sunt destul de sigur ca nu e chiar rea.
Bună dimineața!
Precupeața șefă a transformat Primăria în feudă personală, cine nu este cu ea și gașca ei, intră la malaxor. Mai nou îl invocă și pe soțior. În curând consilierii din opoziție nu vor mai fi primiți la ședința. Ieri a căzut victimă Nicușor Dan, care a fost scos din ședință cu Poliția Locală, cu toate că fiind deputat de București avea dreptul să participe.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22367986-firea-catre-ciucu-sunteti-obsedat-mine-dar-nu-cred-sunteti-masochist-asa-fac-cunostinta-sotul-meu-primarul-spune-dea-judecata-consilierii-care-nu-voteaza-pentru-companiile-pmb.htm
Bine că se știe și la Bruxelles.Imaginile fac cât 1000 de cuvinte, juri că a mâncat ciuperci stricate.
http://www.euractiv.ro/politic-intern/firea-a-amenintat-consilierii-care-se-opun-proiectelor-sale-e2-80-9eo-sa-va-fac-cunostinta-cu-sotul-meu-10400
https://www.g4media.ro/exclusiv-cum-a-intrat-primul-milion-de-lei-de-la-tel-drum-in-conturile-familiei-dragnea-banii-au-venit-din-chirii-platite-la-sase-luni-de-la-privatizarea-semnata-de-fostul-sef-al-cj-teleorman.html
Clientul nr. 1 al Black Cube in Romania a fost arestat:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22369728-alexander-adamescu-arestat-londra.htm
Ma rog, el e clientul nr. 2, tatal lui era clientul nr. 1.
postare de grad zero.
http://politeia.org.ro/editoriale/sesizare-catre-ccr-ultima-sansa/57857/