Revista Presei – 29 Mai / Blaga prezintă: mizerabilul!
29/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Vremea va continua să se încălzească, în special în vestul, centrul şi nordul ţării, astfel că temperaturile maxime vor avea valori de la 21…22 de grade pe litoral, până la 31…32 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi averse, pe arii restânse la munte şi izolat în rest. Seara şi noaptea nebulozitatea se va accentua în regiunile vestice şi sud-vestice unde aversele se vor semnala local şi vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă pot depăşi 15…20 l/mp. Vântul va prezenta intensificări la munte şi local în regiunile extracarpatice, dar temporar şi în restul zonelor, în timpul ploilor. Temperaturile minime se vor situa între 10 şi 17 grade, mai coborâte în depresiuni spre 5 grade.
În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil şi trecător sunt condiţii pentru ploi de scurtă durată, în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3297 RON; 1 USD = 3. 3506 RON; 1 EURO = 1. 2922 USD; Francul elvetian 3. 4595 RON. Gramul de aur 148.5881 RON.
4 luni din 2013: A crescut cu 50% deficitul, a scăzut cu 33% cofinanțarea proiectelor europene. Deficitul bugetului general consolidat după primele patru luni din 2013 a fost de circa 7,5 miliarde lei, față de numai 5 miliarde lei în aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul unei creșteri mai mari a cheltuielilor față de încasări. Raportat la Produsul Intern Brut, deficitul a crescut de la 0,85% la 1,20%, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor. În acest an, ar trebui să reducem deficitul bugetar de la 2,5% la 2,1% din PIB (echivalentul a 13,4 miliarde lei). Ceea ce mai lasă un ”spațiu de manevră” de doar 5,9 miliarde lei pe următoarele opt luni, ceea ce corespunde unei reduceri a deficitului lunar mediu până la finalul anului la doar 40% comparativ cu cel deja consemnat de la începutul anului.Deși au crescut în termeni nominali cu 2,7 miliarde lei, de la 62,3 miliarde lei la circa 65 miliarde lei, veniturile încasate de stat au scăzut atât în termeni reali cât și raportat la valoarea PIB. Este consecința unui spor nominal situat sub nivelul inflației pe ultimele 12 luni ( 4,28% față de 5,29%). În schimb, creșterea nominală a cheltuielilor a depășit inflația ( ”scor” 7,63% la 5,29%). Integral la Curs de Guvernare
Dedicaţie. Pentru cine a netezit Fenechiu calea către CFR Marfă. Ministerul Transporturilor, condus de Relu Fenechiu, a relaxat criteriile de calificare în procesul de privatizare a CFR Marfă, acceptând o cifră de afaceri mai mică decât în faza iniţială, pentru a permite companiei Transferoviar Grup, deţinută de Călin Mitică, să meargă mai departe în cursă. După ce niciunul dintre cei trei investitori interesaţi de privatizarea CFR Marfă nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de vânzare a operatorului feroviar, Ministerul Transporturilor a reluat procedura în numai o săptămână şi a relaxat condiţiile pentru participanţi. Deşi modificarea criteriilor de participare la privatizarea CFR Marfă ar putea fi interpretată ca o măsură de atragere a mai multor investitori, acest lucru este greu de crezut în condiţiile în care timpul pus la dispoziţie pentru reluarea procedurii a fost unul extrem de scurt, doar o săptămână. Astfel că documentaţia a fost depusă de aceiaşi trei investitori: compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, şi asocierea Transferoviar Grup (TFG, firmă deţinută de Călin Mitică) şi fondul de investiţii Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.Integral in Adevarul.
Blaga o ia pe urmele lui Antonescu. PDL începe seria excluderilor. Inspirat de Crin Antonescu, care tocmai i-a exclus din PNL pe cei care i se opuneau, preşedintele PDL, Vasile Blaga, s-a hotărât să facă şi el linişte în PDL. Pentru că nu au plecat de bună-voie, aşa cum i-a invitat duminică europarlamentarul Traian Ungureanu, democrat- liberalii care au criticat partidul vor fi excluşi lunea viitoare. Printre ei, europarlamentarul Cristian Preda, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, deputatul Theodor Paleologu şi Sever Voinescu. Cel care va face propunerea va fi vicepre şe din tele Alin Popoviciu. „Sută la sută voi propune excluderea lor şi a celorlaţi care se vor abate de la linia partidului”, a declarat pentru EVZ Popoviciu. De alt fel, Vasile Blaga a declarat şi el că „îi va ajuta” pe Cristian Preda şi Teodor Baconschi să-şi „clarifice” poziţia în partid. Pe lista neagră se mai afla şi consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei. Dacă primii patru sunt acuzaţi că în fiecare zi critică partidul, Daniel Funeriu se face vinovat, în viziunea lui Popoviciu, de faptul că „umblă prin ţară încercând să racoleze membri PDL pentru Mişcarea Populară”. Funeriu nu a mai aşteptat să fie exclus, ci a anunţat aseară că demisionează din partid.Când a auzit că acela care va propune excluderea sa este Alin Popoviciu, prima reacţie a lui Sever Voinescu a fost să izbucnească în râs. „Comedia capătă dimensiuni groteşti, mă simt ca într-o piesă de Bulgakov”, a declarat acesta pentru EVZ.
Gigi Becali, 99% dat afară din Parlament. Deputaţii jurişti au votat, urmează plenul. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să propună plenului Camerei un proiect de hotărâre prin care să ia act de încetarea mandatului de deputat al lui George Becali, ca urmare a deciziei ICCJ de condamnare la trei de închisoare.Votul din Comisie a fost secret, presa având acces doar la dezbateri. Deputaţii jurişti au apreciat că este un caz expres de încetare a mandatului şi au spus că le pare rău de situaţia lui George Becali şi sunt alături de familia lui. Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă (PC), a precizat că membrii Comisiei juridice nu pot comenta nicio decizie a ICCJ definitivă şi irevocabilă, arătând că sunt hotărâri care se aplică şi nu se discută. “Rolul Comisiei juridice este să propună Camerei Deputaţilor un proiect de hotărâre în care să ia act de încetarea mandatului. Nu putem să intervenim cu nimic cu privire la ceea ce a decis ICCJ şi cu privire la efectele acestei hotărâri”, a spus Ciucă. Deputatul Ion Adam (PSD) a spus că în această situaţie mandatul de deputat al celui care a suportat pedeapsa cu închisoarea încetează şi “este un caz expres de încetare a mandatului”. Deputaţii Ion Adam (PSD), Bogdan Ciucă (PC) şi Vasile Varga (PNL) au arătat că George Becali a fost colegul lor de comisie şi că sunt alături de familia lui. “Sincer, îmi pare rău, sunt alături de familia lui. Spre deosebire de apariţiile la televizor, Gigi Becali a avut alte manifestări în comisie. Nu a avut un comportament care să determine să nu i se dea voie să vorbească sau să vorbească peste rând, comportamentul său a fost ireproşabil”, a spus Varga. Ciucă a adăugat că “este adevărat că în activitatea acestei comisii deputatul Gigi Becali a respectat rigorile procedurale şi nu a creat probleme”.Integral aduce Gandul.
Cum au fost convinşi investitorii să nu liciteze pentru Poşta Română. Nici un potenţial investitor nu a cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Companiei Naţionale Poşta Română până marţi, la expirarea termenului. Cauzele sunt situaţia financiară a companiei şi noua datorie stabilită de ANAF, a declarat directorul general al companiei, Ion Smeeianu, într-o conferinţă. „Până în acest moment nu a fost nici un investitor”, a spus Smeeianu. Potenţialii investitori interesaţi să participe la privatizarea Poştei au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante, după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale de 107 milioane lei (25 milioane euro). Paradoxul este că acest control, în urma căruia au fost descoperite debitele suplimentare, a fost dispus tocmai de către Ministerul pentru Societatea Informaţională ce are în subordine Poşta Română şi care răspunde de privatizarea companiei, conform angajamentelor luate faţă de organismele internaţionale, printre care şi FMI. „ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 milioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informaţională”, au declarat agenţiei Mediafax, săptămâna trecută, surse din companie. În total, compania are în prezent obligaţii fiscale ce depăşesc 240 milioane de lei. Integral in Romania Libera
Cum a pierdut Ministerul Sanatatii procesul de 4,3 milioane de euro: a uitat sa faca recurs. O firma austriaca ce a efectuat in 2008 studii de fezabilitate pentru reabilitarea a 15 spitale din tara executa silit Ministerul Sanatatii pentru 18,6 milioane de lei. Coincidenta, contractele initiale au fost atribuite in fostul mandat al lui Nicolaescu la conducerea Ministerului Sanatatii. “Eu am luat mandatul pe 23 decembrie. Ce mai puteam face. Nu am stiut, nu am fost anuntat ca avem o asemenea problema. Probabil ca nici in minister nu se stia. Am verificat si am aflat ca in minister a venit foarte tarziu sentinta, impreuna cu executarea. Nu a fost transmisa sentinta din timp, ca sa stii de ea si sa poti sa discuti, daca mai era cazul”, a declarat ministrul Eugen Nicolaescu. Astfel, pe 14 mai 2013, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul Ministerului Sanatatii, insa pentru simplu fapt ca a fost depus tardiv, termenul de recurs fiind depasit de juristii ministerului. Nicolăescu susţine însă că nu toate conturile ministerului au fost blocate de executorii judecătoreşti. “Nu toate conturile ministerului sunt blocate. Un singur cont este blocat, cel de la BCR, în rest, toate conturile prin care se derulează banii ministerului sunt la Trezoreria statului, care nu se pot bloca”. Integral in Adevarul
Mariana Câmpeanu, despre fiul său, deferit justiţiei de DNA: Sunt convinsă de nevinovăţia lui. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, se declară “întru totul convinsă” de nevinovăţia fiului său – deferit justiţiei de DNA, într-un dosar legat de supraevaluarea unui teren cumpărat de RAR -, nevinovăţie care, mai spune demnitarul, “va fi dovedită în instanţă”, informează Rtv.net. “Am luat notă de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind trimiterea în judecată a conducerii Registrului Auto Român, decizie pe care nu o comentez. Sunt întru totul convinsă de nevinovăţia fiului meu, Flavius Câmpeanu, nevinovăţie ce va fi dovedită în instanţă. Am încredere în actul de justiţie şi cred cu convingere că hotărârile instanţei vor fi în spiritul şi litera legii”, afirmă ministrul Muncii, într-un comunicat de presă. Mariana Câmpeanu ţine să sublinieze totodată că între activitatea sa de ministru şi cazul conducerii RAR nu există nicio legătură. “Aş vrea să separăm net acest caz de activitatea şi mandatul meu de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, între acestea nefiind nici o legătură”, spune ministrul Muncii. Fostul director al Registrului Auto Român (RAR) Ovidiu Crăpătureanu şi Flavius Câmpeanu, director tehnic la aceeaşi instituţie, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar legat de cumpărarea unui teren supraevaluat, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de euro. Într-un comunicat de luni, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că fostul director general Crăpătureanu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, iar directorul tehnic Câmpeanu, pentru complicitate la această infracţiune. Integral in Romania Libera
Un partid bricolaj. Ceea ce se petrece acum este doar urmarea logică a unui proiect greşit, care a căutat să împace idei ireconciliabile şi să pună împreună oameni cu convingeri prea diferite. PDL şi grupările care până demult alcătuiau ”partidul preşedintelui” plătesc astăzi asocierile nesincere din trecut. Cei care se simt astăzi ameninţaţi cu excluderea, deşi e greu de crezut că se va ajunge până acolo, nu au ascuns prea bine niciodată că, în sinea lor, au dispreţuit PD-ul, o aripă a fostului FSN. În destule privinţe dispreţul lor era îndreptăţit, căci FSN-ul a fost partidul mineriadelor, partidul Securităţii pe cale de conversiune şi al nomenclaturii care se pregătea să preia pe cont propriu administrarea fostei economii de stat. Privatizarea a fost concepută anume ca foştii directori comunişti să poate prelua activele valoroase, lăsând balastul în proprietatea statului şi pe salariaţi la voia sorţii. După separarea de Ion Iliescu, PD-ul a jucat un rol ambiguu, încurajând pe de o parte anumite reforme alături de PNŢCD şi de PNL, dar blocând, totodată, alte reforme alături de foştii colegi de Front. Dacă ar fi să facă un bilanţ sincer şi fără omisiuni oportune, PDL-ul de astăzi nu ar avea prea multe motive să se mândrească cu trecutul său. Prea multe duplicităţi şi ambiguităţi şi prea puţine poziţii politice demne de a fi reţinute. Or, cei care au intrat recent în PD, fie odată cu gruparea Stoica (PL-D), fie abia mai târziu, ştiau prea bine aceste lucruri. PDL, care urma să şteargă urmele trecutului lipsit de glorie şi să înnobileze partidul, a pus laolaltă oameni care nu aveau nimic în comun, cu excepţia voinţei de a face carieră publică. Integral la Deutsche Welle
Investigaţie uriaşă despre cel mai bogat român: A umflat adevărul? Un articol răvăşitor despre modul mai puţin ortodox în care cel mai bogat român ar fi făcut afaceri cu petrol în Liberia a apărut de curând în presa africană. FrontPageAfrica, preluat de AllAfrica, tocmai a publicat un material în care prezintă îndoielile privind descoperirile de petrol anunţate de miliardar. A falsificat Frank Timis adevărul? În luna februarie 2012, African Petroleum (AP), compania deţinută de omul de afaceri de origine română Frank Timiş a anunţat o descoperire importantă de petrol în blocul Naria-1 din Liberia. Anunţul a fost primit cu bucurie de către pieţe, acţiunile listate la bursă ale companiei înregistrând o creştere de 100% (de la 0,68 de dolari la 1,51 de dolari). Mai mult decât atât, anunţul descoperirii zăcământului uriaş le-a stârnit interesul chinezilor de la PetroChina, care au venit cu o ofertă de cumpărare de 1,35 de dolari pe acţiune pentru toate activele petroliere din Africa ale companiei lui Timiş, scrie AllAfrica. Actori din industria petrolieră au privit neîncrezători atât anunţul câ şi oferta celor de la PetroChina. Dat fiind faptul că negocierile dintre cele două companii au alunecat într-o etapă care nu părea să ducă la succes, AP a publicat un comunicat de presă în luna ianuarie a acestui an, în care scria că “un-risked prospective resources” de la Bee Eater/Narina depăşesc 840 MMstb (Million Stock Tank Barrels) la care se adaugă încă 2396 MMstb în blocurile LB-08 &LB-09 (3.236 MMstb în total). Integral in Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor!
Buna Dimineata Sare 🙂
Buna dimineata tuturor!
Buna Dimineata Clemy 🙂
Buna dimineata,
A mai cazut un “cap PSDist”. Condamnarea nu e definitiva dar este exemplara si reprezinta una din consecintele “disparitiei ” lui Catalin Voicu , marele “aranjor ” in justitie:
http://www.gds.ro/Eveniment/2013-05-29/Lili+Schutz%2C+%E2%80%9Eregina+serelor%E2%80%9C+-++12+ani+de+puscarie
Buna Cedric,
da Sutza lui Geoana 🙂 Candidat la sefia NATO
buna dimineata
de cand ins-ul a publicat uimitoarea cifra privind cresterea pib in tr1,ma tot intreb cat o sa tina chestia asta si cine va deconta aceasta minciuna!
deocamdata aflam ca desi pib-ul creste incasarile la buget scad;
incep sa inteleg de ce ponta l-a luat pe blanculescu la guvern;prevad ca prin vara blanculescu va fi purtat ca sfintele moaste pe la teveuri si va explica ca ” cresterea pib se va vedea un pic mai tarziu in incasari” iar prin toamna va tuna si fulgera impotriva ‘evazionistilor’
ca ‘evazionistii’nu mai au nici dupa ce bea apa,nu conteaza;va da bine la populatie
alt mare ‘succes’ al guvernului ponta=ratarea IN TOTALITATE a privatizarilor oltchim,cfr marfa si posta;
se vor lauda cu romgaz-ul,pe care si un student de anul 1 la spiru l-ar fi privatizat
sunt curios ce-o sa zica olandezul ala de la fmi cand va pune pe doua coloane ce s-a angajat guvernul si ce a facut;
p.s chiar si platile pentru “clienti’au scazut=doar un mizilic de vreo 60 milioane euro….nasol pentru ponta
Buna Dimineata @intamplator,
nu se poate face economie din pix la nesfarsit!
Zi grea astazi votul pentru cvorum de 30% – DEZASTRU!
de ce dezastru? cele 70 pct merita sa aibe ce au votat!
a se vedea si scaderea cheltuielilor sociale in executia bugetara a tr 1 si care va continua;
Stiu, din pacate nu cred ca putem face nimic ptr ca cvorumul de 30% sa nu fie votat de Parlament sau ca CCR va putea bloca aberatia asta.
clemy,
depinde de cine si cum se face contestatia 🙁
apropo de “cele 70 pct”- seamana cu bula din bancul de mai jos
Profesorul il intreaba pe Bula:
– Bula, ce este patria?
– Nu stiu!
Il intreaba pe Vasile:
– Vasile ce este patria?
– Patria este mama mea! Profesorul il intreaba pe Bula din nou:
– Bula ce este patria?
– Patria este mama lui Vasile!
– Nu, Bula, patria este si mama ta! Ia zi, ce ai inteles?
– Ca eu sunt frate cu Vasile
toti suntem frat cu Bula 😀
Neata! Eu nu sunt frate cu Bula, eu sunt, ca fiecare dintre noi, cel care poate face diferenta la un referendum intre 50% si 50% + 1. Deci sa se duca undeva Bula! 😛
Buna Citi,
Nu, nu suntem, dar pana la urma in astia o doresc baietii veseli de la USL sa ne transforme 🙁
ai un mail City !
Pentru interesati – Ştiri Externe: 29 mai 2013 / O Grecie de vânzare ?
buna dimineata ! 🙂
Buna Zigy!
neata buna tuturor 🙂
Un litigiu de munca nesolutionat pe cale amiabila l-a facut pe Bula de Caracal sa cheme in instanta angajatorul….
La al 3-lea termen Bula prezinta…o declaratie cuprinzatoare despre accidentul de munca suferit prin care vrea sa explice slaba coordonare manageriala si deficienta unei planificari de operatiuni pe santier…motive ptr. care solicitarile sale de despagubiri trebuie solutionate in instanta.
“Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare in sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completate ca drept cauze, managementul deficient si slaba organizare de santier,ambele imputabile patronului meu,acestea fiind si cauzele accidentului meu. Ati cerut in mod expres explicatii amanuntite cu privire la accident si sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare.
Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.
Dupa ce mi-am terminat treaba, am realizat ca mi-au ramas caramizi nefolosite, care cantarite mai tarziu au fost gasite a avea aproximativ 270kg.
Decat sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am considerat ca e mai bine sa le cobor odata intr-un butoi, folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii.
Am asigurat franghia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am impins butoiul inafara cladirii si am incarcat caramizile. Dupa aceea am coborat de pe acoperis sa dezleg franghia, tinand-o foarte strans ca sa asigur o coborare lenta a caramizilor. Veti observa in Sectiunea 11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de 72 kg.
Datorita surprizei pe care am avut-o cand am fost literalmente SMULS de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de spirit si am uitat sa dau drumul la franghie. Cred ca nu este nevoie sa va mai spun, am inceput o ascensiune rapida catre acoperis. In apropierea etajului 3, m-am intalnit cu butoiul incarcat cu caramizi care acum se indreapta vertiginos catre sol, intalnire in urma careia m-am ales cu capul spart, zgarieturi minore si o clavicula fracturata.
Datorita impactului, ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda dupa care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decat atunci cand degetele mainii drepte au intepenit in scripete pana la nivelul delei de-a 3-a falange. Din fericire, intre timp mi-am recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strans de franghie, in ciuda faptului ca incepusem sa am dureri. Aproape simultan, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea caramizilor, butoiul cantarea doar 27 kg. Ma refer din nou la greutatea mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborare rapida.
In vecinatatea etajului 3, am intalnit butoiul care acum urca.Urmare a intalnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe taieturi si zgarieturi la picioare si in general.
Aici, norocul meu a inceput sa se schimbe. Intalnind butoiul, a fost bine ca mi-a incetinit usor caderea doar in masura sa-mi limiteze ranile, cand, am cazut pe gramada de caramizi si din fericire, am scapat doar cu bazinul si 3 vertrebe fisurate.
Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am pierdut prezenta de spirit si am scapat franghia din maini. Asa cum stateam intins, pe spate, am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput calatoria in jos, catre mine, care explica cele doua fracturi de la picioare.
Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs. si va convinge ca despagubirile solicitate sunt deplin justificate.
….
Inlocuind butoiul si caramizile cu proiectul const.revizuite si sparlamentarii,zidarul caracalean cu poporul roman, cui oare ne vom putea adresa ptr. a cere daune… 😆
Buna Dimineata Mircea,
Nu cred ca daune, poate onorariu pentru un psihiatru 🙁 In halul asa cam arata tara.
Buna Theo 🙂
Lasa,un zambet trist intr-o zi grea si in general intr-o depresie generalizata usl-ista nu are cum sa strice mai mult.
sigur ca nu strica 🙂 Multe zile amare o sa mai avem!
Buna dimineata,
Sper ca pozitia de ghiocel, de indiferentza totala, care cacterizeza romanul sa nu existe in aceasta poveste. Daca propunerile facute de baietii veseli/gasca penala trec, putem sa stingem lumina 🙁 Din nou Ion Cristoiu, pune punctul pe “i” Chiar dacă parvenite opiniei publice pe calea documentelor date presei pe sub mană, pentru a le imprima forţat o notă de senzaţional şi nu pe calea normală, a Documentului oficial dat publicităţii, Propunerile USL privind revizuirea Constituţiei surprind prin micimea orizontului presupus, prin mediocritatea lor exemplară, prin nota lor stridentă de simple corecturi aduse Constituţiei existente.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-lui-cristoiu-1039709.html
De data aceasta, articolul lui Cristoiu este excelent!
buna Mar
Degeaba.
Discutiile pe tema constitutiei in zonele low level sunt ca inexistente,oamenii fiind prinsi cu prea multe probleme cotidiene.Am incercat azi dimineata la cafea sa provoc putin vorbind de referendum 30% (cu 2,2 mil.) si cateva din observatiile din postarea de ieri.N-am avut cu cine vorbi desi mi-era evident ca nu se mai agreeaza usl ca la inceput iar ideea cu confiscarea averii nejustificate are trecere mare.
Nu stiu,cred ca doar o ura f. mare la adresa usl a.i. recomandarile lor sa nu fie luate in considerare, combinata cu o oferta credibila de cealalta parte ar mai putea salva ceva in privinta asta.
……
parca mi-ar place ca sa vad pirati in locul zidarului,oricum ei sunt mai obisnuiti cu paramele si pot avea reactii mai potrivite.
salut! 🙂
“iar ideea cu confiscarea averii nejustificate are trecere mare”.
Pentru ca oameni ise gandesc mereu ca ALTII vor fi cei cu averea nejustificata confiscata.
buna City 🙂
asa e.
Buna mar,
Aredreptate Cristoiu. In ultimul timp le cam nimereste.
Buna 🙂
experientza de viata actioneaza.
@ buna dimineatza!
n’am avut curiozitatea sa pășesc peste pragul monstruasei ctitorii cu care 98% la suta din populu’ careia’i fuse dedicata se mindreste, asa ca n’am idee daca cineva o fi avut inspiratzia sa amplaseze o placa de malmora pe care sa scrie “lasatzi orice scrupul voi ce intratzi aici”.
o fi sau n’o fi amplasat, “parlamentarii nostri” se conformeaza si fara ea…
Buna nukule,
nu au avut niciodata. De ce sa aiba acum?
in ce’l priveste pe blaga si asociatzii, probabil ca se conformeaza unei lindicatzii din partea lu cacaroa, care daca n’ar fi transpusa’n veatza, ar fi imposibila fuziunea p’in absorbtzie care indubitabil e preconizata dupe evroparlamentare.
lasa, ca nici cu “esclusii” nu mi’e rusine!
puteau macar sa ne intrebe cind au imprumutat de la noi hainutzele idiotzilor utili
Astia sunt incolonati pe drum spre bordelul lui Cacarau.
Sedinta la Camera.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.home?idl=1&iptl0=26&iptl1=78
Cine poate este rugat sa urmareasca. Oficial, proiectul de modificare a legii referendumului nu e pe ordinea de zi, insa cred ca se va face ca la Comisia Juridica, luni 27 mai. In ultimele 2 minute “soseste de la Biroul Permanent” PLx-ul (propunerea de lege), cu cerinta adoptarii “de urgenta”, se introduce pe ordinea de zi, se voteaza si se pleaca acasa.
Asa au facut luni.
Se discuta acum la Camera legea referendumului. Mitrea la Prezidiu.
Citi,
daca poti comenteaza in scris ce se intampla. Sa ramana in arhiva blogului. Multumesc
incerc!
Nu s-a acceptat depunerea de amendamente in plen (propunere din partea minoritatilor).
Iordache (PSD) spune ca Comisia de la Venetia nu recomanda cvorumul. Totusi, PS, marinimos, propune prag de cvorum de 30%.
sa-i sara ochii de mincinos!
Buna ziua,
Ar mai fi de mentionat aceasta stire:
http://www.ziare.com/mihai-razvan-ungureanu/forta-civica/m-r-ungureanu-anunta-ca-fundatia-exclusilor-din-pnl-se-alatura-aliantei-da-1237876
Personal cred ca e o veste proasta. Degeaba il luam la misto pe lazaroa pentru prostiile din ultima vreme daca si noi aducem dubiosi in alianta DA.
In alta oridne de idei, am observat ca multi jurnalisti insista parca interesat pe ideea ca DA ar fi in marja de eroare. Din cate stiu ultimele sondaje i-au dat in zona 5%+, nu in marja de 2%.
salut,
nici mie nu-mi pica bine. dar nu avem ce face. De unde naiba sa luam aderenti daca Basescu saboteaza intr-o veselie! Nu te lua de ceea ce zic “anal-istii” din presa 🙂
Calimente cere scoaterea definitiva a referendumului din Constitutie, daca ar fi dupa el!
“prin aceasta lege, intram in randul tarilor cu democratie consolidata” (unul de la PSD)
marton arpad sustine un amendament.
se respinge.
un nou amendament Arpad. Respins.
Arpad propune un cvorum de revizuire a Constitutiei de 50% sau macar de 33%.
a picat.
se trece la alt proiect. Votarea finala pe legea referendumului dupa ora 12,30, probabil.
Salutare tuturor,
Asta ce vrea sa insemne. Vad ca intram in era “Salvati-l pe Jiji”
Becali, cainat in Comisia juridica de un deputat al lui MRU “Daca din partea uselistilor care l-au sustinut la alegerile parlamentare pe Becali au mai curs pana acum declaratii de simpatie, printre parlamentarii care nu au vrut ca Becali sa isi piarda mandatul se afla si un membru al Opozitiei.
Danut Culetu, deputat de la Forta Civica si coleg cu Becali in Comisia juridica, s-a declarat chiar afectat de situatie, conform Digi 24.”Nu imi face nicio placere sa fiu de acord cu ridicarea mandatului domnului George Becali”, a spus Culetu.
Culetu a declarat astfel:
“Trebuie să luăm act de decizia instanţei, dar trebuie să spun şi eu că nu-mi face nicio plăcere să fiu de acord cu ridicarea mandatului domnului George Becali”, a spus deputatul Forța Civică Dănuț Culețu.
Pentru prima parte a declaratiei: bravo!
Pentru ultima parte de declaratiei: huo!
Per ansamblu: 50-50. 50% confrom legii, 50% idiot.
10 minute pauza. Apoi se intra la votul final pe cvorumul de 30%.
incepe votul final.
229 la 73. Cvorumul de 30% a fost adopta.
Chiar spera cineva altfel? Sincer acuma.
Salutare tuturor.
Nu dar bataliile trebuie duse pana la capat. Inca cateva minute postam un Amicus Curiae pantru CCR – sa fie opinia noastra de ce acest cvorum nu este constitutional
Corect, insa trebuie avut in vedere ca unele batalii sunt pierdute din start, iar lupta e doar pentru spiritul general al corectitudinii. In Parlament nu exista absolut nici o sansa ca pragurile sa pice la vot.
Adevarat, mai este CCR si Pesedinte. Noi nu coabitam cu nimeni
sa le fie ptr. lumanari 👿
Amin!
Buna ziua,
Se poate contesta de catre altcineva decat de catre Basescu sau PDL? Evantual si la alte foruri internationale, nu doar la CCR?
Nu de alta, dar pate Basescu coabiteaza si PDL contesta cu argumente cretine ca sa poata sa fie partid balama in constitutia parvulesciana.
Sper ca Fc o sa contesteze si noi vom contesta direct la CCR ca Amicus Curiae O avem gata si o vom pune pe blog imediat!
Idiot patentat, acum vrea si o sa ajunga cand va zbura porcul 👿 – “La momentul la care se va hotărî candidatul la Primăria Capitalei, dacă voi fi în măsură să câştig primăria, voi candida. (…) Cred că în 2016, Sorin Oprescu este un candidat de bătut. (…) În istoria politică recentă am făcut nişte greşeli. Cea mai mare greşeală a fost că nu am mai candidat în 2008 la Primăria Capitalei. Am avut o frustrare personală, legat de neîncrederea colegilor mei”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/videanu-vrea-un-nou-mandat-la-primaria-capitalei-303265.html
“Cea mai mare greşeală a fost că nu am mai candidat în 2008 la Primăria Capitalei. Am avut o frustrare personală, legat de neîncrederea colegilor mei.”
Da, neincrederea coledzilor, nicidecum foamea de un post menesterial, ca de exemplu al Economiei. La partea cu frustrarea are dreptate, dar nu cum vrea el sa para: mare branza de avantaje nu i-a adus, deoarece grosul caimacului s-a dus la pesedistul Constantin Nita, celalalt Ministru al Economiei, camuflat sub numele de Relatia cu IMM-urile sau cam asa ceva.
Lacomia lui imensa l-a tzepuit temeinic.
mafia bolsevica si-a facut numarul.
tupeu de nesimtiti 🙁
dupa ce calimente zice ca nu e nevoie de referendum ,sparlamentarii decid 30%(era de asteptat)
pasha dar ce darnic esti
…
sa vedem cine iese la bataie
Mircea, nu este tupeu de nesimtiti……este tupeu de borfasi tradatori de neam si tara 👿
Ciuma rosie tb. sa aiba continuitate, se tine cu dintii de privilegiile captate.
Postare Noua – Poziţia Comunităţii Politeia: USL masacrează suveranitatea poporului cu o “majoritate” de 30%.