Revista Presei – 29 august. Papagalii Sistemului merg la Bruxelles!
29/08/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 29 august. Astazi este praznuita taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, cel care l-a mustrat pe Irod pentru pacatele sale. Sfantul Ioan Botezatorul este cunoscut in mod special pentru sfintenia vietii lui, pentru severitatea ascezei si ravna inflacarata dupa dreptate si dupa cele ceresti. A fost denumit de imnologii Bisericii ‘inger in trup’ sau ‘inger omenesc’. Iisus Hristos Insusi il cinsteste pe Sfantul Ioan, zicand: „Ce ati iesit sa vedeti in pustie?… Un proroc? Da, zic voua, si mai mult decat un proroc… Adevarat zic voua: Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul” (Matei 11, 7; 9; 11)
Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în Crişana, Banat, vestul şi sud-vestul Olteniei, în centrul şi sudul Moldovei, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Local, în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări, noaptea, în deltă şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 30 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 24 de grade în Dealurile de Vest şi în estul Dobrogei. LA BUCUREŞTI: vremea va fi călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 19…20 de grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Istoricul Neagu Djuvara: Criza refugiaţilor, comparabilă cu invadarea Imperiului Roman. Se declară el însuşi un pribeag şi, după ani de viaţă petrecuţi în Africa sau Occidentul European, istoricul Neagu Djuvara spune că Europa traversează azi o perioadă ca acum 2.000 de ani. Când Imperiul Roman se apropia de apusul său şi era invadat de popoare din Asia sau Africa. Istoria se schimbă, dar Europa zilelor noastre este mai reticentă şi la limita unui refuz în faţa valurilor de imigranţi. Un procent e asimilabil, dar 10 înseamnă enorm pentru orice cultură, iar Europa nu este pregătită să facă faţă unei asemenea invazii, ne spune Neagu Djuvara. Poate Europa absorbi noua populaţie, cea a miilor de refugiaţi care se îndreaptă spre inima continentului? Este întrebarea pe care o lansează istoricul Neagu Djuvara, într-un dialog cu Luca Niculescu, la Digi24. „Nu sunt indo-europeni, sunt deci o etnie foarte deosebită, ceea ce ne apropie de problema din sfârşitul Imperiului Roman, când a fost invadat de populaţii din Africa, Asia. Trăim un lucru ca acum 2000 de ani, a invaziei Europei, care de bine, de rău, se cam unificase”, spune istoricul Neagu Djuvara. Găsirea unei soluţii prin care să fie oprit valul de imigranţi, considerat cel mai mare din timpurile moderne, nu va fi o misiune uşoară. Integral pe Digi24
Scatoalcele lui Dragnea pentru Ponta: de la „prietenul nepreţuit“ la premierul mazilit. Odată întors din vacanţă, proaspătul şef interimar al PSD, Liviu Dragnea, a schimbat tonul faţă de premierul Victor Ponta, pe care l-a criticat înainte să plece în concediu. De la „prietenul care a făcut câteva gesturi anapoda“, Ponta a devenit, pentru Dragnea, un şef de Cabinet mult prea ocupat pentru a deţine monopolul asupra comunicării pe teme guvernamentale, iar miniştrii săi au fost convocaţi la raport, nu de Guvern, ci de către partid. De la întoarcerea sa în ţară, Liviu Dragnea a dat mai multe semnale referitoare la relaţia dintre el şi premierul Victor Ponta. Codul Fiscal a fost prima dovadă că între Dragnea şi Ponta sunt asperităţi, după ce Dragnea a anunţat că refuză reexaminarea proiectului în sesiune extraordinară şi a mai cerut o întâlnire la care el, personal, să participe. La polul opus, Ponta a comentat evaziv gestul lui Liviu Dragnea. „Să se întâlnească, domnule!“, a reacţionat premierul, după anunţul făcut de şeful interimar al PSD. Ulterior, întrebat cum vede faptul că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat că Parlamentul poate vota în sesiune extraordinară varianta finală a Codului Fiscal, Dragnea a răspuns, vizibil enervat: „A greşit. El a avut un singur mandat de la partid: să asculte!“. La finalul acestei săptămâni, Liviu Dragnea şi Victor Ponta au avut destinaţii separate: premierul a plecat în Delta Dunării cu mai mulţi miniştri, iar Liviu Dragnea participă, vineri, la Şcoala de Vară a Femeilor Social-Democrate, care are loc la Constanţa. Integral pe Adevarul
Fețele corupției din Sănătate. Mită în ministerul care vrea să legalizeze șpaga pentru medici. O directoare care aviza deschiderea de noi farmacii a fost prinsă cu 2.000 de lei în buzunar. În birou au fost descoperite alte plicuri cu bani și parfumuri. În timp ce se discută intens de legalizarea „plicului” pentru medici și de mărirea salariilor personalului medical, unii directori din ministerul Sănătății își văd liniștiți de ceea ce știu cel mai bine: iau șpăgi. Ieri, Mihaela Ela Udrea, director al Direcţiei Politica Medicamentului din Ministerul Sănătăţii, a fost prinsă în flagrant pe când lua mită chiar în biroul de la minister, fiind reținută pentru 24 de ore. DNA susține că Udrea, „în perioada aprilie – august, a luat de șase ori mită pentru avizarea unor puncte farmaceutice”. Asupra directoarei au fost găsiți 2.000 de lei, iar în alte plicuri din birou alți 4.000 de lei și diverse produse cosmetice. Mihaela Udrea lucrează în Ministerul Sănătăţii din 2008, iar în urmă cu o săptămână a dat concurs pentru postul de director al Direcţiei Farmaceutice. Conform ultimei declarații de avere, ea are împreună cu soțul Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, trei terenuri în Ilfov și Prahova, un apartament și o casă în București, precum și o casă de vacanță în Prahova. Veniturile anuale ale familiei se ridicau, în 2014, la 198.000 de lei. Mihaela Udrea susține că a primit în 2011, printr-un contract de donație, 30.000 de euro și că a împrumutat, în intervalul 2011- 2014, suma de 55.000 de euro. Integral pe EVZ
Dragnea îi ”caută” înlocuitor lui Victor Ponta: PSD ar putea da un premier femeie. Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, spune că, în patru-cinci ani, partidul ar putea da un premier femeie, iar atunci România ar avea “un prim-ministru frumos şi căsătorit cu un bărbat”, adăugând: “Nu că Victor nu este un băiat frumos şi tânăr”. Liviu Dragnea a afirmat, vineri seară, la Şcoala de Vară a femeilor social-democrate, că femeile au fost credincioase PSD mai mult decât unii bărbaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX. “Dacă PSD este un partid mare, asta se datorează, cred eu, în bună măsură, dacă nu în primă măsură, se datorează femeilor din PSD. Femeile din PSD i-au fost credincioase acestui partid poate mai mult decât unii bărbaţi. Unora nu prea le-a ieşit, au fost bărbaţi în PSD – care nu mai sunt în partid – care nu au fost aşa credincioşi acestui partid cum au fost, sunt şi vor fi mereu femeile din PSD şi pentru asta tot partidul, în frunte cu mine şi cu ceilalţi colegi bărbaţi, vă suntem recunoscători şi vă mulţumim că în continuare ne mai răbdaţi”, a spus Dragnea. Integral pe Gandul [in imagine, deputata catalina Stefanescu, protejata lui Dragnea]
Sănătatea, între stat şi privat. Graniţa dintre cele două sisteme a devenit neclară. Calculele făcute pe creşterea salariilor din spitalele de stat i-au făcut pe unii economişti să se întrebe dacă nu cumva ar fi mai bine ca sistemul de sănătate să fie privatizat. De fapt, se poate spune că procesul de trecere de la un sistem la altul a început deja. Piaţa serviciilor private de sănătate a ajuns la un miliard de euro. Continuă să fie de şase ori mai mică decât sistemul public. Însă creşterea pe care a înregistrat-o a fost imensă având în vedere că în urmă cu un deceniu, sănătatea privată era practic inexistentă. Sănătatea privată şi cea de stat au ajuns să coexiste într-o asemenea măsură, încât graniţa dintre cele două sisteme a devenit neclară. Statul decontează o parte din cheltuielile clinicilor şi spitalelor particulare, iar unii medici lucrează atât la stat cât şi la privat. Şi totuşi accesul populaţiei la serviciile medicale continuă să fie ori de o calitate îndoielnică, ori prea scump, iar majoritatea medicilor şi asistentelor continuă să aibă salarii foarte mici. Sistemul de sănătate din România trece printr-un moment de transformare, însă deocamdată este greu de spus dacă este sau nu pe calea cea bună. În ultimul deceniu, ponderea serviciilor medicale private a crescut enorm. Integral pe Digi24
Papagalii de serviciu ai Sistemului! Pe cine trimite Romania in Comitetul economic si social de la Bruxelles: Pirvulescu, Alistar si un fost general STS printre nominalizari. Guvernul a transmis nominalizrile Romaniei pentru cele cinci locuri din partea societatii civile in Comitetul Economic si Social European (CESE), un important organism cu rol consultativ in luarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, cele cinci persoane din partea societatii civile si grupurilor de interese din domeniile profesional, economic, cultural, etc., nominalizate sa reprezinte Romania in CESE sunt: Cristian Pirvulescu ¬ Asociatia Pro Democratia, Ionut Sibian ¬ Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Mihai Ivascu ¬ Camera de Comert si Industrie a Romaniei, Marius Opran ¬ Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara / Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Fizica Laserelor Plasemei si Radiatiei, Victor Alistar ¬ Transparency International Romania.Marius Opran este si in prezent membru CESE, in mandatul 2010-2015, din partea patronatelor, insa pentru mandatul urmator, 2015-2020, a fost nominalizat din partea comunitatii stiintifice. Opran este general in rezerva al Serviciului de Telecomunicatii Spciale (STS), dupa cum a scris Romania Libera. Integral pe Hotnews
Manipulare si adevar la Romatsa. Protestul angajatilor de la Romatsa ar trebui privit cu maxima seriozitate si nu numai pentru ca el este pe cale sa provoace pe 1 septembrie un blocaj de proportii al traficului aerian. Nu este un protest legat de revendicari salariale. Si nici nu ar avea cum sa fie pentru ca, in pofida celor afirmate, din nestiinta sau manipulator de-a dreptul, angajatii Romatsa nu sunt bugetari si salariile lor nu sunt platite de la buget, desi este vorba despre o companie de stat. Una cu statut special. Salariile de la Romatsa sunt platite exclusiv din banii colectati de la companiile aeriene prin taxele de survol, iar fondul general de salarii este stabilit anual impreuna cu autoritatea europeana in domeniu, Eurocontrol. Deci de la buget nu numai ca nu pleaca niciun leu pentru angajatii Romatsa, dar bugetul are de castigat prin impozitarea acestor salarii. Cu cat ele sunt mai mari, cu atat castigul statului este mai mare. Deci, daca ne-am lamurit, sper, ca nu-i platim pe controlorii de trafic cu 7.000 de euro pe luna din banii nostri, decat in masura in care cumparam bilete de avion, in schimb impozitele lor ajung la buget, ar trebui sa ne uitam nitel pe revendicari. Eu vad ca ele tin in mare masura de siguranta traficului aerian. Sindicalistii, pe care, marturisesc, eu ii privesc intotdeauna cu mare prudenta, invoca aparatura invechita si deficitara cu care se lucreaza, invoca ocuparea posturilor pe criterii clientelare, invoca intarzierea unor licitatii. Eu intreb: orice om care se suie intr-un avion nu vrea de fapt ca aeronava in care se afla sa fie dirijata de la sol in conditii de maxima siguranta si putem discuta despre maxima siguranta cu aparatura veche si incompleta si aceasta folosita de oameni cu insuficienta calificare, ajunsi acolo pentru ca sunt rubedeniile, amantele sau prietenii unui decident sau al altuia? Integral pe Ziare.com
Ce ar fi zis Sfantul Ioan Botezatorul? Vaticanul BINECUVÂNTEAZĂ o autoare lesbiană de cărți pentru copii despre părinții de ACELAȘI sex. Italianca Francesca Pardi a trimis la Vatican cărțile sale pentru copii, condamnate de catolici și interzise de școli. Vaticanul i-a răspuns cu o scrisoare de binecuvântare. Francesca Pardi este autoarea de cărți pentru copii despre homoparentalitate, în care le explică micuților că nu este nimic anormal să ai doi părinți de același sex. În același timp, Pardi este și editoare, împreună cu partenera sa de viață, a unor cărți precum „Cartea cea mare a familiilor” sau „De ce ai două mămici”. În iunie, Pardi, care are patru copii, a trimis Papei Francisc un colet cu toate cărțile sale și ale partenerei de viață, plus fotografii ale familiei sale, dar și mostre ale condamnărilor pe care le-a primit pentru cărțile sale din partea unei organizații creștine. Recent, primarul de centru-dreapta al Veneției, Luigi Brugnaro a interzis aceste cărți în școlile din orașul său. Spre marea sa surpriză, Francesca Pardi a primit un răspuns semnat în numele Papei de un înalt responsabil de la secretariatul de stat al Vaticanului, în care i se „mulțumește pentru gestul său delicat” și i se trimite binecuvântarea apostolică ei, partenerei sale de viață și apropiaților lor. Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bun gasit 🙂
@ Cetatean , prieteni…imi cer scuze pentru lungimea comentariului off topic ,dar eu unul m-am saturat de un presedinte pe care nu-l simt alaturi de mine.!
Domnul Presedinte va pleca peste cateva zile in SUA ,si sigur se va intalni si cu romanii de acolo. Probabil ca vor fi “selectati” ca pe vremuri ,ca nu cumva sa-i tulbure vizita cu vre-o intrebare nelalocul ei. Cum ar fi votul electronic sau ,poate si faptul ca de ce tot mai multi romani ne simtim ,marginalizati…. ,nu imi permit sa zic tradati,de cel pe care l-am votat!
Deci 🙂 rasfoind presa in asteptarea Revistei Presei 🙂 , am dat peste o stire din evz.ro care m-a pus serios pe ganduri. Incet ,incet …:) am realizat ca totul are logica,ca nimic nu este intamplator.
Titlu :
În Odorheiul Secuiesc mașina Poliției Locale este înscripționată în maghiară
http://www.evz.ro/in-odorheiul-secuiesc-masina-politiei-locale-este-inscriptionata-in-maghiara.html
Din fotografia ce insoteste articolul este clar ca pe lateralele unei masini a politiei locale sunt inscriptii DOAR in limba maghiara. Pe usa din spate intelegem ca este vorba despre “politia locala ” (si inutila ##)
Si..? se vor intreba ,poate unii…
Pai in primul rand avem Constitutia ,care la art. 13 ( inca nemodificat !!) spune :
IN ROMANIA,LIMBA OFICIALA ESTE LIMBA ROMANA
pe urma este art. 54 care se refera la FIDELITATEA FATA DE TARA
1. Fidelitatea fata de tara este sacra
la ART. 54
Fidelitatea fată de tară
(1) Fidelitatea fată de tară este sacră.
(2) Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu
credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune .juramantul cerut de lege.
CAP. 2
Presedintele Romaniei
ART. 80
Rolul Presedintelui
(1) Presedintele Romaniei reprezintă statul roman si este garantul independentei nationale, al unitătii si al integritătii teritoriale a tării.
(2) Presedintele Romaniei veghează la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritătilor
publice. In acest scop, Presedintele exercită functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea si priceperea pentru propăsirea spirituală si materială a poporului
roman, să respect Constitutia si legile tării, să apăr democratia, drepturile si libertătile fundamentale ale
cetătenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritorială a Romaniei. Asa să-mi ajute
Dumnezeu!”.
Intrebare : cine “doarme “la locul de munca ?
Presedintele ? Serviciile ? Prefectul ? Poporul??
## inutila imi permit sa adaug eu;deoarece domnii de la locala au grija strict ,doar unde parchezi si “controale” prin piete…….
Buna dimineata!
Ce te mira ? Noi nu avem politicieni ci doar niste amarati de cersetori de voturi, decuplati de comunitatile pe care chipurile le reprezinta!
Daca in tara lui Enescu ”partiturile cu lucrările lui Enescu, ale căror drepturi de autor sunt deţinute de editurile franceze Salabert şi Enoch. ‘si drepturile pentru muzica si noi ar trebui să le cumpărăm de la ei, ca să poată fi cantate la Festivalul dedicat compozitorului …
http://www.descopera.ro/cultura/14690676-problema-rusinoasa-de-la-festivalul-enescu-de-ce-nu-se-canta-niciodata-muzica-marelui-compozitor-roman
pacaliciul este in stare sa umble spoit si cu ..smoala ,”decat” sa ramana la “butoane. Si deocamdata ramane.
.
Si un binevenit respiro, marca Andrei Plesu :
“Două lucruri ştim sigur despre români: că sunt născuţi poeţi şi că sunt inteligenţi! În general, îmi sună prost suficienţa patriotică, în numele căreia ne auto-proclamăm ca „elită” a lumii. Îmi sună la fel de prost şi filosofia defetistă de tipul „ca la noi la nimenea”.
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/cum-stam-inteligenta
citisem, multumesc!
editorialul saptamanii pt mine a fost acesta!
”Nu e vorba să evacuăm din conştiinţa noastră memoria veacurilor anterioare, nu e vorba să renunţăm la statui. Trebuie însă să înţelegem, cum o face Ortega, că membrii unei comunităţi statale „nu convieţuiesc ca să stea pur şi simplu laolaltă“, contemplînd, pios, ample fresce istorice, ci „ca să facă ceva laolaltă“. Ne trebuie, deci, „un program de viaţă comun“, un „proiect pentru mîine“. Ce vrem să facem din România? Ce se poate face, realist vorbind, din România?” http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/viitorul-romanesc
Buna dimineata !
http://www.nasul.tv/imagini-incredibile-cu-poluarea-de-pe-raul-bistrita-dezastrul-a-inceput-din-iulie/
Ziua buna
http://www.ziare.com/invazie-imigranti/europa/principiul-geamului-spart-1379687
In esenta :
1- E necesar sa triem refugiatii tovarasi . Ca vin din zone de razboi civil unde se moare , tacem chitic . Razboi creat de occidentul european in primis , nu discutam .
Migrantii cu scoala sa fie primiti . Aia mai fara pregatire , inapoi la murit pentru “democratie” . Ca sint barbati , femei sau copii , neimportant . Asa am invatat noi astia cu doctorate despre principile democratiei reale (nu originale )
2- Ajutoare financiare tarilor de origine din care provin fluxurile de migranti . Bine , au fost pompate zeci de miliarde in Irak . Tot haosul si coruptia domina natiunea . In Afganistan si mai multe miliarde iar situatia e catastrofala . Ca sa nu mai aducem aminte de “succesul” interventiei occidentale din anii 1992-1993 din Somalia . In Libia nu ne explica maretul “telectual” pe cine sa finanteze UE . Guvernul de la Tobruk ? Guvernul de la Tripoli ? (sint doua guverne in Libia , fiecare cu propria zona de control ) ) Finantam fortele ISIS care au si ele partea lor de teritoriu ?
Papagalii Sistemului merg la Bruxelles ? Alti papagali raman in tara si debiteaza aiureli totale dar cu priza la publicul neinformat . 🙁
Pentru cine nu mai tine minte : Teodor Baconschi e acelasi care de pe functia de ministru de externe ameninta public si oficial ca vom bloca (veto) admiterea Croatiei in UE daca Romania nu era primita in zona Schengen .
Croatia e in UE si tara noastra tot in afara Schengen . Domnul a fost schimbat din functie dupa “capodopera” de politica internationala si gandire strategic- progresista etalata la cel mai inalt nivel al reuniunii UE .
Vai de capul ei natiune cu astfel de papagali . Pardon , politicieni . 🙁
Alt papagal .
http://www.contributors.ro/global-europa/vre%C8%9Bi-sa-ajuta%C8%9Bi-migran%C8%9Bii-ilegali-trimite%C8%9Bi-i-acasa/
“A repatria migranții africani și a redirecționa spre țările lor de origine sumele pe care le-am cheltui cu protecția lor socială în UE sunt acțiuni de bun simț economic și de eficiență a politicii publice.”
Unde trimiti banii ? In Libia , Nigeria , Etiopia , Somalia , Sudan (din 2011 sint doua ) ? Toate tari cu o clasa politica incoruptibila . 🙂 🙂
“În încheiere, aș milita pentru mai puțină ipocrizie și mai mult pragmatism.”
– Ipocrizia e cind se ascunde sub pres ce nu a functionat . Cind se trece sub tacere ce decizii catastrofale a luat occidentul in ultimii 20 de ani si care au provocat acest flux de migranti .
– Nu poti discuta de pragmatism cind “la butoane” sint aceiasi si cu aceleasi “viziuni” politice .
E cum ai pretinde ca se construieste capitalism in Romania cu aceiasi nomenclatura reciclata de pe vremea RSR . Sau a fost schimbata si nu stiu eu ? 🙂 🙂 🙂
Inchei nu inainte de a constata cit de sublima e “intelectualitatea” mioritica .
Citeste presa occidentala , asculta cam se se vorbeste la nivele inalte si creaza articole “dupa cum bate vantul” .
Nici o vorba despre ce este mai periculos , mai spus cu jumatate de gura dar intens discutat “in spatele usilor inchise” .
Adica “asezarea” acestor sute de mii de migranti in teritorii europene unde numarul de migranti e extrem de redus in comparatie cu populatia autohtona .
Ghiciti care sint tarile astea . 🙂 🙂
Salut!
Colac peste pupaza : http://www.flux24.ro/video-exploziv-un-fost-consilier-al-lui-putin-a-anuntat-invazia-islamica-in-2014/
Zilele trecute se infiera cu manie proletara impotriva ungurilor ca amesteca romanii in traficul de migranti .
Uite ca apar si argumentele contra . REALE nu ideologie , xenofobism sau altele .
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20386793-video-alti-patru-romani-fost-retinuti-politia-ungara-pentru-trafic-persoane.htm
buna ziua
eu eram cel care “infiera cu manie proletara”
probabil ca nu vreti sa intelegeti
banii “n-au miros” /bine-nteles ca e posibil sa fie si romani,si sunt
dar
NU sunt romanii principalii “traficanti”
cati unguri au fost arestati,cati bulgari,cati sarbi,cati austrieci?
asa ar trebui sa fie o stire nu “alti 4 romani arestati”/din asta se intelege ca numai romani se ocupa cu treaba asta
16 romani arestati in Ungaria . Nu doar ultimii 4 .
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20385599-16-cetateni-romani-retinuti-ungaria-pentru-trafic-persoane.htm
Evident ca nu sintem principalii traficanti dar pare ca recuperam rapid terenul pierdut . 🙂
22
http://cursdeguvernare.ro/22-de-romani-retinuti-de-politia-ungara-pentru-trafic-de-persoane.html
http://www.euronews.com/2015/08/28/exclusive-eu-should-create-immigrant-processing-centre-in-turkey-says-german/ :))
se invart ceva bani in chestia asta cu migratia .
Nici o sansa in Turcia @zigzag .
Nu au nevoie de banii UE . Le trebuie altceva . Ceva strict politic si legat de cererea (de zeci de ani) de a fi admisi in UE .
se pare ca e mai banoasa afacerea decat cea cu droguri!
http://uk.reuters.com/article/2015/06/04/uk-italy-corruption-idUKKBN0OK0NL20150604
http://www.express.co.uk/news/uk/598733/Calais-migrant-crisis-Belgium-port-channel-security-measures-English-mafia
Postare noua !!!
http://politeia.org.ro/editoriale/criza-refugiatilor/40268/
M.Palsu, isi pune intrebari! Parerea mea este ca are ceva, din profil, cu Ioan Botezatorul ! 🙂
– Cine sunt creatorii Fraudei EADS şi mobilul economico-politic?
– Cât de implicaţi sunt liderii francezi şi germani şi mobilul politic?
– Ce lideri români au participat prin diverse activităţi ilegale la Frauda EADS şi mobilul economico-politic?
– Cum s-au pus bazele Fraudei EADS în România?
– Când şi ce au aflat preşedinţii Ion Iliescu şi Traian Băsescu despre Contractul EADS?
– Rolul jucat de ex-premierul Adrian Năstase şi de ex-miniştrii de Interne Ioan Rus şi Vasile Blaga în Frauda EADS?
– Dar ce rolul a jucat ex-ministru Dan Nica, actual europarlamentar cu imunitate UE, cel care a majorat contractul cu EADS ridicându-l la suma de 750 de milioane de euro?
– Când, cum şi cât au încălcat legea generalii MAI implicaţi în Frauda EADS – Zaharia, Carp şi Gagiu?
– De ce Laura Codruţa Kovesi nu confirmă un fapt real: SIEMENS a depus la DNA câteva zeci de dosare despre drumul banilor în Frauda EADS?
– De ce generalii Zaharia, Carp şi Gagiu nu au fost audiaţi de procurorii DNA?
– De ce semnatarii şi principalii pioni din Frauda EADS nu au fost încă puşi sub acuzare?
– De ce DNA a disjuns Dosarul EADS şi a apărut un nou dosar cu numărul 245/p/2015?
– Au fost semnat contractele obigatorii de tip Off-Set? Dacă da, în ce buzunare au ajuns cei 600 de milioane de euro din contractele Off-Set?;
– Cât de implicat este actualul vicepremier Gabriel Oprea în Frauda EADS?
ETC, ETC, ETC…
https://mihaipalsu.wordpress.com/2015/08/26/frauda-eads-antena-3-si-dna/
ep.4 !