Revista Presei – 29 august.”Medici exasperați de lipsurile din spitale: „Nu avem seringi, eprubete, leucoplast, tifon. Dacă nu există astea, putem închide””
29/08/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 29 august! În continuare va fi val de căldură în cea mai mare parte a țării. Pe arii restrânse în zonele de câmpie mai ales din sudul și sud-estul țării va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei în zonele montane, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și posibile descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 gr, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 21 gr, cu valori mai ridicate pe litoral spre 24 gr, dar și mai coborâte în estul Transilvaniei până la 9 gr. In Bucuresti indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 36 gr., iar cea minimă de 18…19 gr.
“Iulian Anghel, ZF: Cât mai este şpaga prin spitalele statului “I-am întins plicul şi el, cu o voce aproape plângând :<Da’ da nu trebuia!>. Dar, după aia, haţ, a înşfăcat plicul cu 1.000 de lei în el şi jap la buzunarul lui”. 1.000 de lei pentru chirurg, 200 de lei pentru anestezist, pentru o operaţie de “piatră la fiere”, cum se spune în limbajul popular. Asta era şpaga, în luna iunie, la spitalul militar de urgenţă din Galaţi. Vă mai amintiţi? Traian Băsescu, preşedinte al României, s-a operat de „hernie de disc” în străinătate. Toţi l-au condamnat atunci. Că nu are încredere în sistemul de sănătate din România, că e chiabur, că aia şi aia. Şpaga pentru o operaţie de „hernie de disc” este, la spitalul militar din Galaţi, de 1.600 de lei, doar pentru medicul chirurg. „Aveam în plic 1.000 de lei. Urma să fie operat tatăl meu. I-am întins plicul. Iar el mi-a zis, cu plicul în mână: 16 milioane (1.600 de lei – nota mea). I-am smuls plicul din mână si am mai pus 600. E drept ca mi l-a adus pe picioare acasa.” …. Un mare chirurg de la Spitalul Fundeni voia să intre în politică. Era celebru, făcuse, se spunea, primul transplant de ficat din România. Dar voia, cum ziceam, să intre în politică aşa că şi-a angajat o asistentă deşteaptă – o absolventă de ştiinţe politice de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, pe care o plătea cu 300 de dolari pe lună, fără ca ceva să treacă prin vreo contabilitate. „I-am spus. A trecut luna, nu-mi daţi banii? S-a căutat prin buzunare şi a scos un morman cu bani de dolari şi euro şi mi-a dat 300 de dolari.” ….. „M-am pregătit cu banii. Mi-au spus din prima, chiar înainte de a mă programa pentru operaţie: 1.000 de lei chirurgul, 300 de lei anestezistul şi 100 de lei asistentele. Câte or fi asistentele alea, acum nu mai ştiu”. Este şpaga pentru o operaţie de felul celei de care vorbeam mai sus, de „piatră la fiere”, cerută, de data asta, la spitalul Colentina din Bucureşti, în această săptămână. …..Când oamenii intră într-un spital, prima lor grijă este să-i întrebe pe ceilalţi pacienţi cât este şpaga la doctor şi cât la asistente. Într-un spital din România, toate buzunarele sunt pline cu bani. Banii curg din buzunarele celor lungiţi în pat de durere în buzunarele acelor zei în alb care stau în picioare cu mâna întinsă. La spitalul Colţea, nu se cere şpagă, dar medicul nu zice nu, dacă-i pui în buzunar 300 de lei pentru o zgâtietură la nas care trebuie cumva cusută. La Lahovary, spitalul de ochi din Piaţa Romană, lucurile stau altfel: bagi banii, discret, în halatul alb sau albastru, dacă vrei să fii luat în seamă. La câtă aglomeraţie este, şi e cumplită, poţi veni şi peste doi ani, dacă nu te-o fi îngropat popa până atunci. Şi lucrurile nu se opresc aici. O operaţie de „cataracta” este abia începutul. Oricum, statul nu plăteşte schimbarea cristalinului, îl cumperi singur – cam 300 – 400 de euro bucata, deşi tu ai plătit 45 de ani la fondul de sănătate. Apoi medicul îşi spune că spitalul nu mai poate suporta costul unei examinări de o jumătate de oră, dar el are o soluţie – îţi recomandă un consult la o clinică privată unde o examinare de 10 minute costa acum trei ani 300 de lei. ….Pentru că, în momentul în care tu foloseşti spaţiul public/un spital public pentru a-ţi racola clientelă pentru afacerea ta privată – şi primind şi salariu public pentru asta – ei, bine, asta nu are decât un nume: frauda.” Integral: https://www.zf.ro
“Medici exasperați de lipsurile din spitale: „Nu avem seringi, eprubete, leucoplast, tifon. Dacă nu există astea, putem închide” ..… Medic: Lipsesc seringile, eprubetele pentru analizele de sânge, leucoplast, gips, tifon, lucruri esențiale pentru un spital. Dacă nu există astea, putem închide spitalul. Personalul a cumpărat din banii personali o parte din aceste materiale, pentru că trebuiau să își asigure minimul de materiale pentru a-și desfășura activitatea. Medic: Vorbim de materiale sanitare însemnând momente în care lipsesc compresele sterile, momente în care lipsesc feșe, materiale care sunt folosite la prinderea plăgilor, fire de sutură. Pacienții sunt primii care au de suferit, pentru că trebuie să cumpere și medicamentele pe care nu le are spitalul, iar această situație nu există numai la Iași. …. Vasile Barbu, președinte Asociația pentru Protecția Pacienților: Din păcate sunt manageri de spitale, șefi de secții care fac compromisuri serioase legat de criză. Spun că nu există nicio problema, că totul e perfect. Există acest sistem de a ascunde această criză, ceea ce nu e corect, pentru că ascund și față de Ministerul Sănătății și față de CNAS, care ar trebui să perceapă corect această criză, așa cum o percepem noi, pacienții. 80% din bugetul spitalelor este alocat pentru salarii și utilități, iar pentru medicamente și materiale sanitare rămân din ce în ce mai puțini bani..…” Integral: https://www.digi24.ro
“Pfizer a cerut autorizarea vaccinului anti-Covid pentru variantele Omicron Companiile Pfizer și BioNTech au depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) cererea de autorizare a celui mai recent vaccin anti-Covid, conceput pentru a combate variantele actuale de Omicron BA.4 şi BA.5, au anunţat rreprezentanţii celor două companii, relatează agenția DPA, preluată de Agerpres. Datele furnizate de studiile preclinice sugerează că acest vaccin actualizat oferă „o bună reacţie neutralizantă a anticorpilor” împotriva acestor două subtipuri, precum şi împotriva altor subtipuri ale variantei Omicron. Cererea de autorizare include, de asemenea, informaţii despre calitatea şi procesul privind producţia vaccinului şi se bazează parţial pe datele furnizate de un studiu asociat unui vaccin dezvoltat împotriva variantei originale de Omicron, BA.1, pentru care alianţa Pfizer-BioNTech a depus deja o cerere de autorizare la EMA în luna iulie. EMA a anunţat recent că o decizie referitoare la cererile depuse atât de Pfizer-BioNTech, cât şi de compania americană Moderna, pentru autorizarea unor vaccinuri dezvoltate împotriva subvariantei BA.1 va fi luată pe 1 septembrie. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Expert: Dacă nu facem tot ce trebuie acum, la iarnă vom fi nevoiți să naționalizăm unii furnizori de gaze Din cauza scumpirilor exagerate de pe piețele de energie, noi, cetățenii, n-am avea nicio șansă să ne putem achita din propriul buzunar consumul de gaze naturale. Așa că suntem dependenți de sprijinul pe care ni-l dă Guvernul. Marea problemă este că – de mai bine de jumătate de an – Guvernul n-a făcut aproape nimic pentru a evita o criză. Și constată abia acum că s-ar putea să nu-i mai ajungă banii ca să ne ajute la plata gazelor. ….. Cresc din ce în ce mai mult prețurile la gaze naturale, pe piețele internaționale. Spre exemplu, potrivit datelor prezentare recent de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) Dumitru Chisăliță, „prețul gazelor naturale pe cea mai mare bursă de gaze din Europa, bursa din Olanda (cunoscută sub numele de TTF – n.red.), a prezentat o creștere de 23%, atingând valori de 276 euro/MWh. Previziunile sunt ca în iarnă să ajungă la un nivel de cel puțin 330 euro/MWh”. În lei, asta înseamnă că prețul unui MWh ar putea crește cu încă 20%, de la circa 1.366 lei la 1.633 lei. ….. Statul n-a plătit nici până acum, la timp, sumele pe care trebuie să le achite furnizorilor, pentru schema de compensare și plafonare a prețurilor pentru populație. Dar furnizorii s-au descurcat. Dar cu încă o creștere majoră de preț la gaze, însă, lucrurile riscă să se schimbe. Dacă nu își primește la timp banii de la stat, un furnizor – oricât de mare ar fi – riscă să se blocheze. ….Iar în acest caz – mai ales dacă vorbim despre un furnizor mare – sute de mii de români ar rămâne fără furnizor de gaze, în plină iarnă. ….Dumitru Chisăliță susține că există două soluții pe care le are Guvernul, în acest moment. Și pe niciuna nu pare pregătit să o aplice….. Din punctul meu de vedere, există doar două căi de urmat acum. Prima este cea a reglementării, despre care se tot vorbește. Dar ca să funcționeze, trebuie să reglementezi tot. În paralel cu plafonarea profitului producătorului și furnizorului, trebuie să interzici exporturile, pe termen scurt. Altfel, degeaba impui obligația de a vinde gazele ieftin în România (singurul teritoriu pe care Guvernul poate dispune reglementări – n.red.) , Cine le are, le va vinde pe piețele externe la preț mai mare. Și vei rămâne fără gaze. Or, o astfel de interdicție de a exporta vine, bineînțeles, cu o serie de costuri. Sancțiuni de la UE, infringement, tot pachetul… …. Primele măsuri, care ar trebui luate chiar acum, potrivit Asociației Energia Inteligentă (AEI) sunt: – reglementarea pentru 12 luni a marjei de profit lunare a furnizorilor, traderilor (firmele care comercializează energia ca pe marfă, nu ca furnizori care i-o vând unui consumator – n.red.) și producătorilor de energie. Măsura va reduce prețurile de achiziție și vânzare gaze naturale, atât pentru contractele în derulare cât și pentru contractele noi încheiate. – eliminarea pentru 12 luni a TVA și a accizelor, va reduce prețurile de vânzare gaze naturale, atât pentru contractele în derulare cât și pentru contractele noi încheiate. – suspendarea Gas Release Program (GRP). Această este modalitatea prin care statul a obligat Romgaz și Petrom să își vândă 40% din producție pe Bursa Română de Mărfuri (BRM). Scopul era să nu le permită acestor firme să își vândă producția doar la export, ci să le forțeze să alimenteze și piața locală. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“ZF Live. Cristian Păun, profesor la ASE: Ne bucurăm de creşterea economică, dar economia creşte pe deficit şi pe datorie, iar nota de plată va veni repede. Imaginaţi-vă o familie ce aduce în casă un frigider nou, o maşină nouă, toate pe credit. Dar, împrumutând aşa, familia devine sclavul viitorului şi al creditorului …. În ciuda anticipărilor guvernului care susţin că deficitul bugetar va scădea semnificativ, adică sub 6% din PIB, Consiliul Fiscal (autoritatea care examinează deciziile fiscale ale guvernului) crede că deficitul nu poate coborî, în acest an, sub 7% din PIB. Avem, aşadar, un deficit de 7% din PIB şi o datorie publică ce a trecut de 50% din PIB. Dar o creştere economică puternică laolaltă cu o inflaţie de 15%. Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, spune că avansul economic pe deficit şi datorie nu are cum să fie sănătos, iar creşterea economică este alimentată de importuri de bunuri, care generează la rândul lor deficit de cont curent. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Exclusiv Fost șef de CAP, exportator de vinuri sau casier. Care au fost primele meserii ale miniștrilor lui Ciucă …. Aproape toți ceilalți membri ai Cabinetului par să fi venit doar cu o foarte bună recomandare pe linie de partid. În Cabinetul Ciucă sunt, spre exemplu, doi foști jurnaliști: Gabriela Firea și Kelemen Hunor. Firea a început cu presa în 1990, la un săptămânal din Bacău, apoi a trecut pe la Azi, Radio Contact, TVR, Antena 1 și Antena 3. 22 de ani mai târziu, Gabriela Firea intra pe listele PSD pentru Senat, apoi ajungea primar al Capitalei, deși pregătirea sa universitară este pe zona de filologie, specializarea Bibliologie și Știința Informării. Kelemen Hunor, actualmente vice prim-ministru, vine tot din presă, începutul vieții sale profesionale găsindu-l în poziția de redactor la Radio Cluj, emisiunea în limba maghiară, în perioada 1990-1997. Kelemen are două specializări universitare: medicina veterinară și filosofia, dar nici una dintre acestea nu-l recomanda să ajungă în 2019 ministru al Culturii și apoi vicepremier. …. Cel mai straniu CV pare să fie cel al ministrului Muncii, Marius-Constantin Budăi. Timp de 18 ani, la pregătirea sa educațională era trecută doar diploma de bacalaureat. Cine l-a ajutat pe Budăi să-și scrie CV-ul a lăsat în document, în dreptul liceului din Botoșani absolvit în 1990, următoarea mențiune: “Scrieţi lista principalelor materii studiate şi abilităţile acumulate”. Budăi n-a mai apucat să scrie nimic, dar nu a uitat să menționeze că în 2008 a devenit licențiat în finanțe și bănci la o universitate privată. Budăi a fost timp de mai mulți ani, între 1995 și 2008, referent la Direcția de Asistență Socială din Botoșani, responsabil cu gestiunea, aprovizionarea și casieria. Budăi se laudă și cu o diplomă de “Public speaking și prezentări moderne”, obținută la Agenția națională a funcționarilor publici în anul 2016. În același an, el ajunge parlamentar de Botoșani și, doi ani mai târziu, ministru al Muncii. Poziție pe care o ocupă și astăzi. ….” Integral: https://www.digi24.ro
“România educată de funcționari nepricepuți Consultarea națională privind legile educației se termină astăzi, după ce ministrul și decidenții au stat față în față cu prietenii, dar s-au ferit de specialiști. Se cere prelungirea dezbaterilor. …. Nu au fost dezbateri reale, reclamă beneficiarii legislației aflate în lucru, și îl acuză pe ministru că a binevoit să le răspundă doar partenerilor prieteni, care nu l-au incomodat, ci au formulat întrebări delicate, chiar ajutătoare, pentru răspunsuri dinainte pregătite. După întâlnirea cu Sorin Cîmpeanu, reprezentanții asociațiilor studențești s-au plâns că ministrul i-a tratat cu superficialitate, că le-a alocat timp insuficient și le-a ignorat amendamentele, respingându-le pe bandă rulantă. „Am fost. Am rezolvat. Nu se poate”, au comentat, după întâlnire, trimișii la minister ai Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești ANOSR. Și cer noi consultări. De fapt, și profesorii acestora vor același lucru. Într-o scrisoare semnată inițial de 70 de cadre universitare, ministrul a fost invitat să treacă, practic, peste eventuale orgolii și să prelungească termenul consultărilor până la sfârșitul acestui an. …. „Este evident, mai ales pentru lumea universitară, că încrederea pe care cetățenii o pot avea în sistemul nostru universitar este distrusă cu bună știință, fiindcă în chestiunea eticii, și în particular a plagiatului, ministrul propune legalizarea fraudelor comise în ultimii ani și pe care el le-a apărat până acum în alte forme.” Îi mai reproșează ceva ministrului Cîmpeanu: că a ratat să facă legătura dintre nivelul preuniversitar și cel universitar. „Nu a fost în stare să propună o lege ci două, ca și când am avea două educații, două vieți diferite, o viață înainte de universitate și o viață odată cu universitatea. Educația”, consideră Preda, „are nevoie de o legiferare ca întreg, pentru că ea nu poate fi privită distinct.” Dar, constată decanul Facultății de Științe Politice, „o simulare a consultării în întruniri de partid sau prin comanda unor inspectorate școlare nu ține loc de schimb de idei, de culegerea unor experiențe valoroase care să conducă la formularea unor legi bune.” …” Integral: https://www.dw.com
“Opinie: Klaus Iohannis, dirijorul scenei politice Este președintele șantajabil, la mâna PSD? Este un stângist de profesie în blană de liberal? Sau și una și alta? Parcă e un făcut ca președinții care au condus România postdecembristă să-și piardă suflul și busola după primul mandat. Desigur, nu e și cazul lui Ion Iliescu, susținut în toate cele trei mandate de fostele structuri fesenisto-securiste, și nici al lui Emil Constantinescu, cel care a călcat în picioare moștenirea lui Corneliu Coposu și care după primul mandat a plecat acasă „învins de sistem“. …. Potrivit unui sondaj Avangarde publicat la începutul lunii, încrederea românilor în Klaus Iohannis a ajuns la 15%. Și iată de ce. În plină criză pandemică, a decretat o singură dată starea de urgență, în 16 martie 2020, pentru ca ulterior să relaxeze măsurile de protecție în funcție de interesele politicienilor care serveau proprietarii de hoteluri, restaurante, pensiuni turistice, în genere proprietarii vacanțelor românilor. Iar asta, în situația în care după încheierea vacanțelor la mare ori la munte numărul infectărilor, al bolnavilor din secțiile ATI și al morților creștea alarmant de la o zi la alta. Pe 19 octombrie 2021 a fost ziua cea mai neagră de la începutul pandemiei….. În parcursul prezidențial al lui Iohannis a început să se vadă tot mai mult arhitectul jocurilor politice. A folosit și folosește cu aceeași cadență sintagma „trebuie să construim o Românie normală“. Cum se leagă asta de faptul că a numit la conducerea parchetelor procurori aserviți politic, șantajabili, instrumente ale unor decidenți politici și ai clientelei acestora din lumea afacerilor murdare, cu ani grei de închisoare la purtător? Noul USL, opereta politică a lui Iohannis De mai bine de doi ani, Iohannis face și desface guverne, numește premieri care ulterior îi cad în dizgrație. De la începutul celui de-al doilea mandat, locatarul de la Cotroceni nu se mai comportă ca șef al statului, ci ca dirijorul scenei politice. …..Alianța contra naturii dintre PNL și PSD a fost visul măreț și împlinit al lui Dan Voiculescu, gazda de la Grivco, pe unde a trecut și fostul primar al Sibiului în 2009. Uniunea Social-Liberală (USL) care a câștigat alegerile parlamentare din 2012 cu o reprezentare uriașă de 60% revine, după zece ani, la putere. E adevărat, fără același nume de botez. Mai exact, rămasă nebotezată. Artizanul a fost de data aceasta președintele Iohannis, cel care a făcut toate jocurile subterane pentru a se ajunge aici. ….Alianța contra naturii dintre PNL și PSD a fost visul măreț și împlinit al lui Dan Voiculescu, gazda de la Grivco, pe unde a trecut și fostul primar al Sibiului în 2009. Uniunea Social-Liberală (USL) care a câștigat alegerile parlamentare din 2012 cu o reprezentare uriașă de 60% revine, după zece ani, la putere. E adevărat, fără același nume de botez. Mai exact, rămasă nebotezată. Artizanul a fost de data aceasta președintele Iohannis, cel care a făcut toate jocurile subterane pentru a se ajunge aici. ….” Integral: https://www.dw.com
“Analiză Financial Times: Europa devine o putere politică mondială Articol publicat în Financial Times de Laurence Boone, secretar de stat pentru afaceri europene al Franței, preluat de Rador: ….Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina zguduie Uniunea Europeană, accelerând transformarea ei într-o putere politică deplin suverană, care se adaugă actualei sale puteri economice….. Mai întâi, o “Europă a apărării”. UE capătă noi dimensiuni în sectorul apărării. După summit-ul de la Versailles din luna martie, UE și-a consolidat, și-a sporit și a coordonat investițiile naționale și europene în capacitățile de apărare. Ea a lansat totodată niște inițiative financiare comune, cum ar fi Fondul European pentru Apărare, și o nouă structură care să răspundă pericolelor din sectorul informatic. Referendumul din luna iunie în favoarea aderării Danemarcei la politica europeană de apărare este un semn al acestei dinamici accelerate. În al doilea rând, “Europa suveranității industriale”, concentrată asupra energiei, asupra tehnologiei digitale și asupra industriilor. În lunile următoare, Europa va continua să-și reducă drastic dependența energetică de Rusia prin economii de energie coordonate, așa cum au fost ele aprobate de Consiliul UE la sfârșitul lunii iulie, prin diversificarea aprovizionării și prin mecanisme de solidaritate bazate pe necesarul energetic al fiecărui stat membru. …. În al treilea rând, “Europa democrației”. UE va continua să își afirme identitatea ca forță democratică puternic ancorată în statul de drept. În această privință, nu există și nici nu va exista vreodată un compromis și nu se va arăta nicio indulgență față de cei care, atât din Europa, cât și din afara ei, caută să îngrădească libertatea și integritatea proceselor noastre electorale, independența noastră, imparțialitatea sistemelor juridice sau lupta împotriva corupției. În sfârșit, există mai apoi și o “Europă ca forță geopolitică”. UE trebuie să devină o ancoră de stabilitate pentru întregul continent european. Nu pot exista jumătăți de măsură în contextul acestui război hibrid lansat de Rusia: războiul său imperialist din Ucraina și folosirea energiei și a alimentelor ca arme menite să destabilizeze o lume întreagă. …..” Integral: https://www.g4media.ro
“FOTOREPORTAJ Planeta pe picior de război. Cum arată cursa înarmărilor pe axa SUA – China – Rusia …. Pandemia COVID-19 a avut consecințe economice de anvergură. Iar recesiunea COVID-19 este a doua cea mai mare scădere economică globală din istoria recentă. Ea a generat: diminuarea afacerilor în sectorul serviciilor în timpul blocajelor COVID-19, prăbușirea Bursei din 2020, care a inclus cel mai mare declin bursier într-o singură săptămână de la criza financiară din 2007-2008 și impactul COVID-19 asupra piețelor financiare, criza lanțului de aprovizionare global din 2021-2022, valul de inflație din 2021-2022, penuria legată de pandemia COVID-19, inclusiv criza globală de cipuri din 2020 până în prezent. Cumpărarea în panică și scumpirea produselor de necesitate zilnică au determinat guvernele să ofere o cantitate fără precedent de stimulente, slăbind bugetele. Pandemia a fost un factor în criza energetică globală din 2021-2022 și în criza alimentară din 2022. Instabilitatea generată de pandemie și de schimbările comportamentale asociate ce duc la penurii de alimente, la creșteri de prețuri, la perturbarea piețelor și la slăbirea guvernelor au creat premise pentru strategii riscante. Rusia a crezut că este momentul oportun să-și realizeze ambițiile geopolitice, pe fondul instabilității politice și sociale creată de pandemia Covid-19. Exercițiile militare de anvergură din 2022, departe de a fi cele obișnuite, arată că lumea stă pe un butoi de pulbere. Exercițiul militar premergător invaziei Rusiei în Ucraina La 10 februarie, Rusia și Belarus au desfășurat 10 zile de exerciții militare comune, pe fondul temerilor privind o invazie rusă în Ucraina. NATO a catalogat acele exerciții ca fiind „cea mai mare desfășurare a Rusiei în Belarusul ex-sovietic de la Războiul Rece până în prezent“. Exercițiile – cunoscute sub numele de Allied Resolve 2022 – au avut loc în apropierea graniței dintre Belarus și Ucraina, care are o lungime puțin peste 1.000 kilometri, și toată lumea aștepta să se întâmple ceea ce nu era de dorit. La 24 februarie, Rusia și-a început „operațiunea specială“ de invadare a Ucrainei. Exerciții militare NATO, pentru a contracara Rusia Alianța Nord-Atlantică s-a pus imediat în mișcare. …. DEFENDER EUROPE 22, 6 – 27 mai. Exercițiul DEFENDER-Europa 22 a demonstrat capacitatea armatei americane de a desfășura rapid o forță mare, eficientă, pentru luptă, formată din soldați și echipamente din Statele Unite în Europa, în sprijinul atât al strategiei naționale de apărare a SUA, cât și al obiectivelor definite de NATO: de a consolida parteneriatele, de a atinge o stare de pregătire comună în cadrul Alianței și de a descuraja potențialii adversari. …. La DEFENDER-Europa 22 au participat Albania, Polonia, Germania, Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia, Slovacia. WIND SPRING 22, 20 iunie – 5 iulie, România. Exercițiul terestru de instruire multilaterală găzduit de Forțele Terestre Române a avut ca scop menținerea și creșterea interoperabilității între aliații NATO. International Anatolian Eagle 2022. Turcia, a doua armată din NATO, are Centrul de pregătire Anatolian Eagle (AKEM/AETC), unul dintre cele trei centre de pregătire tactică din lume cu capacități similare și singurul centru de pregătire tactică din Europa….. Exercițiile militare African Lion 2022. O nouă ediție a exercițiilor militare African Lion, organizate de Forțele Armate Regale Marocane (FAR) și de armata Statelor Unite ale Americii, s-au desfășurat între 20-30 iunie. Au participat delegații din 13 țări aliate, precum și observatori militari din 30 de țări africane și de pe alte continente. Manevrele din cadrul acestei „repetiții“ militare s-au desfășurat în perioada 2022 în regiunile Kenitra, în nordul Marocului, și în Agadir, TanTan, Taroudant și Mahbès, la sud în Maroc, după cum a indicat Statul Major General al Forțelor Armate Regale Marocane (FAR). …. Exercițiul militar al Israelului ce simulează un atac pe scară largă asupra Iranului Chariots of Fire vine pe fondul incertitudinii privind revenirea Iranului la acordul nuclear din 2015, la care participă SUA, China, Rusia, Franța, Germania și Marea Britanie. ….Rusia are în vedere extinderea războiului din Ucraina, care a devenit unul de artilerie. „Rusia va pleca într-o altă campanie, granițele sale nu se termină nicăieri“, a scris fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev cu privire la dorința Rusiei de a readuce Georgia și Kazahstanul în componența Rusiei……Întreruperile lanțului de aprovizionare completează primele trei riscuri globale, urmate de prețurile volatile ale energiei și de creșterea ratelor dobânzilor. Și peste acestea, „plutește“ amenințarea unui nou val de Covid-19. ….” Integral: https://newsweek.ro
“Coloane pe DN1. Bugetarii mai pleacă într-o vacanță, că iar li s-au mărit salariile .… Colegii care au ales să plece în altă săptămână au primit rugămintea să afișeze la ghișee cartoanele cu ”Program redus din cauza valului 6 de Covid”, sau ”Concediu medical”. Se discută deja ca începerea școlii să fie decalată cu o săptămână, pentru că profesorii au primit și ei bani în plus și mai vor un pic de concediu, pe lângă cele trei luni regulamentare de vacanță, plătite anual din munca oamenilor cinstiți. Bugetarii vor ca angajații din privat să elibereze hotelurile mai devreme, ca să fie siguri că vor avea spații de cazare: ”Hai, la muncă, n-o mai ardeți aiurea pe litoral și pe la munte, că ați văzut unde ați dus economia, putorilor!”, a exclamat un bugetar la adresa angajaților la privat.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“VIDEO Ziarul de Gardă: În culisele alertelor false cu bombă – Cine terorizează Republica Moldova?
Aproape 150 de alerte false cu bombă au „lovit” Republica Moldova de la începutul anului, fiind vizate nu mai puțin de 885 de locații. Autoritățile sunt informate despre minarea unor instituții publice sau private fie prin intermediul poștei electronice, fiind utilizate servicii criptate de mesagerie, fie prin telefon…..”
https://www.g4media.ro/video-ziarul-de-garda-in-culisele-alertelor-false-cu-bomba-cine-terorizeaza-republica-moldova.html
Buna ziua
Sa râdem de “profesionalitatea” unora ajunși și bine plătiți.
https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-25755257-autostrada-metrou-sau-cum-blochezi-proiectul-ploiesti-brasov-intr-cost-9-miliarde-euro-zeci-tuneluri-aberante-inclusiv-campia-langa-ploiesti.htm
Acum că eu locuiesc în o zona cu dealuri și munți , e realitate.
Că în aceiași zona exista autostrada ( 3 benzi + 1 de urgență pe fiecare sens. ) plus niste străzi expres e normalitate . In zona muntoasa ( basca sismica ) sunt o grămadă de tuneluri iluminate ca ziua , e evident.
Dar sa faci mega tunel la Ploiesti ( unde e toată câmpie ) , nu credeam să citesc vreodată.
Se vede că prostii ăștia de italieni cu peste 5.000 km autostrăzi functionante nu au avut parte de genii ăștia carpatini.
Efectiv stat eșuat.
Daca ăștia erau în Arabia Saudită , reușeau să oblige pe toți sa bage calorifere in toate clădirile din desert ? Sau erau decapitați in piața publică ?
Mare dilema. 😀😀
Noi avem genii nenumarate si nestiute. 🙁 Toti in functii.
https://www.msn.com/en-xl/news/other/scholz-eyes-sovereign-enlarged-eu-including-ukraine/ar-AA11e7Wk?ocid=msedgntp&cvid=862abadf2fff9170de4d72afbf686ee2
“… The German leader also cracked open the door of Europe’s borderless Schengen group to Croatia, Romania and Bulgaria, saying he will “work to see them become full members” — something welcomed immediately by Romanian President Klaus Iohannis….”
Asta a dat de inteles Scholz, nu ce bat aia campiile prin presa romaneasca ca, gata! Romania-i numai buna de Schengen
Le cade buza sa bifeze intrarea în Schengen sau ridicarea MCV. ( Capital electoral)
Despre MCV , nici o șansă. Atâta timp cât Predoiu e ministru justiției.
Adevărul că din 2007 încoace, toate guvernele au fugit că dracul de tămâie in reformarea justiției.
Toți iubitori de pile, cunostinte, relații.
Și cine a făcut datoria juritic in mod imparțial , imediat a fost eliminat din sistem.
Dar când niste procurori fac treabă de mântuială, nici o sancțiune ( un șut in cur și afara din sistem , ca în oricare democrație functionanta? )
Nu contează că însăși CEDO declara că respectivul e o rușine. In (in) justiția lui Predoiu și a grupului de borfași sub umbrela USL II, e un profesionist. Aștept să fie avansat. ☹️☹️
Și ca fapt divers. In care justiție functionanta un raport sexual cu o minora de 11 sau 14 ani e declarat “cu consimțământul părților”. ?
In o societate normala , se îndeplinesc toate condițiile pentru viol cu agravantul vârstei victimei ( minora) și extremele pentru pedofilie.
De la 7 la 20 de ani de pușcărie. In ROmania pe drumuri, zile pușcărie = zero barat.
După care se mira că avem cele mai tinere mame din întreaga UE.
https://adevarul.ro/stiri-locale/brasov/romania-condamnata-la-cedo-pentru-o-ancheta-2201213.html?utm_campaign=homepage&utm_source=adevarul.ro
Sursa