Revista presei – 29 aprilie / “Ziua Varanului”
29/04/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Marţi, vremea va fi în general instabilă în vestul, sudul şi centrul ţării precum şi în zona montană unde, mai ales după-amiaza şi noaptea, înnorările vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
zolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp, îndeosebi la munte. În restul teritoriului cerul va fi variabil spre parţial noros, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia doar pe spaţii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări şi cu precădere după-amiaza şi noaptea vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4549 RON; 1 USD = 3. 2121 RON; 1 EURO = 1. 3869 USD; Francul elvetian 3. 6595 RON. Gramul de aur 134.4120 RON.
Victor Ponta: PNL nu va lua 20% la europarlamentare. Premierul Victor Ponta a fost invitatul emisiunii „Ediţie Specială“, la România TV, alături de ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea. Premierul a declarat, printre altele, că în 2014 salariile nu vor creşte. De asemenea, premierul a spus că nu crede că PNL va lua 20% la euroalegeri, aşa cum estimează liberalii. Victor Ponta: Ştiu că şi domnul Băsescu şi domnul Antonescu au susţinut ideea că în România taxarea muncii este la un nivel foarte înalt. Este adevărat! Soluţia inteligentă din 2010 a fost să tăiem pensiile şi salariile. O asemenea soluţie nu susţinem. În ceea ce ne priveşte este un deficit al bugetului asigurărilor sociale care se compensează din bugetul de stat. 2013 am încheiat cu o creştere economică cu mult peste ce mă aşteptam: 3,5%. Singura cerinţă a mediului de afaceri este reducerea taxării pe forţa de muncă. Îmi pare rău că domnul Băsescu nu spune adevărul. Problema României este faptul că peste 15-20 ani, dacă nu creem locuri de muncă, ne vom sufoca. În mod sigur nu tăiem de la pensii.Trei surse: încasări suplimentare, reducerea unor anumitor tipuri de cheltuieli şi noi venituri. Eu văd criza din Ucraina ca pe un mare pericol. Ceea ce se întâmplă din punct de vedere militar, economic va afecta ţările din zonă. Dar pentru România este şi o mare oportunitate: au crescut investiţiile, am devenit mai competitivi din punct de vedere economic, am importat din Rusia anul acesta doar 5% din gaze. O altă problemă a României este lipsa infrastructurii. Pentru autostrăzi vom avea 4 miliarde de euro, ceea este foarte puţin, avem bugetul de stat şi parteneriate public-private, unde statul vine cu o contribuţie. Integral aduce Adevarul.
Fostul senator Cătălin Voicu, implicat în dosarul lui Radu Mazăre: Vezi interceptări ale discuțiilor lui Alexandru Mazăre cu Voicu. Fostul senator Cătălin Voicu ar fi implicat în dosarul Radu Mazăre, informează B1 TV. Este vorba, se pare, despre dosarul retrocedărilor. „Intervenţiile solicitate inculpatului CĂTĂLIN VOICU de învinuitul ALEXANDRU MAZĂRE vizau în principal punerea sub acuzare a specialiştilor D.N.A. Cucoară Ion Cătălin şi Macovei Gheorghe în scopul lipsirii de eficienţă probatorie a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de aceştia în dosarul nr. 29/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind pe ŞTEFAN RADU MAZĂRE şi alţi 36 de inculpaţi, dosar aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. În această cauză fratele învinuitului Alexandru Mazăre a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în calitate de primar al municipiului Constanţa a mai multor infracţiuni soldate cu un prejudiciu total de 77,77 milioane euro localizat în bugetul de stat şi 36,16 milioane euro în patrimoniul municipiului Constanţa”, se arată în referatul DNA. INREGISTRARE A UNEI DISCUŢII ÎNTRE ALEXANDRU MAZĂRE ŞI CĂTĂLIN VOICU, 26.11.2009. Integral aduce B1TV
3 miliarde de euro anual – prinși între autostrăzi și pietruiri de drumuri/ Şoferii plătesc pentru șosele 20 de cenţi pe litru. Plus rovigneta. Plus plata înainte. O cifră din ultima statistică INS: aproape 40% din drumurile României (33.543 de km) sunt drumuri pietruite sau din pământ. Structura drumurilor din România este greu de explicat în condiţiile în care, anual, şoferii contibuie direct la bugetul de stat cu 2,3 miliarde de euro, bani care au ca destinaţie oficială construcţia şi întreţinerea drumurilor, la care se adaugă încă circa 600 de milioane de euro – rezultați din noua supraacciză pe combustibili. Și, poate, alte sute de milioane, fonduri europene. Banii dați direct de șoferi pentru drumuri : 3 miliarde de euro – plata înainte. Conform structurii de preţ aprobate de guvern, de la 1ianuarie 2012, preţul la pompă al combustibilului este format astfel: Preţ de producător, aproximativ 370 euro/tonă – Acciza, 467 euro/ tonă; Taxa de drum, 125 euro/ tonă; Taxa de solidaritate, 13 euro/ tonă; Însumate cele de mai sus rezultă 975 euro/tonă, la care se adaugă TVA 24%. Un calcul simplu arată că statul încasează pentru un litru de combustibil de 2 ori şi jumătate mai mult decât producătorul. Integral aduce Curs de Guvernare
Parlamentari apăraţi de colegi. Cereri de arestare preventivă respinse de deputați și senatori. Încă o cerere de arestare respinsă în Parlament, de Comisia Juridică, pentru deputatul Florin Popescu, acuzat că a luat mită peste 60 de tone de pui grill. Nu e prima cerere de arestare care dă semne că se va împotmoli în Parlament. Mai mulți aleși au scăpat de arestare preventivă datorită votului dat de colegii lor. Printre aceștia se află deputații PSD Vlad Cosma și Ioan Stan, acuzați de trafic de influenţă. Pe de altă parte, fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu, acuzat de abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, acuzat de subminarea economiei naţionale, fostul ministru al Mediului Laszlo Borbley, acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii, și fostul ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre,acuzat de abuz în serviciu, au scăpat de trimiterea îm judecată. În cazul unui singur parlamentar a fost aprobată cererea DNA de arestare preventivă. Este vorba despre deputatul Gheorghe Coman, acuzat de luare de mită, care astăzi a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare. În cazul lui Florin Popescu, plenul are ultimul cuvânt și probabil va vota săptămâna viitoare dacă le permite procurorilor să ceară în instanța arestarea preventivă a deputatului. Florin Popescu este acuzat că ar fi mituit alegătorii acum doi ani, când a candidat pentru șefia Consiliului Județean Dâmbovița, cu puii pe care el i-ar fi luat ca mită de la un om de afaceri, potrivit procurorilor. Integral aduce Digi24
Robert Negoiță recunoaște “tunul” de 4 milioane de euro dat cu Rosal. Primarul sectorului 3 admite că a indexat ilegal tariful pentru salubrizare și deszăpezire în iarna 2012-2013. După ce reporterii Evenimentului zilei au arătat că Robert Negoiță a achitat, ilegal, 16 milioane de lei, edilul a semnat o hârtie și le cere consilierilor locali să suspende majorarea tarifului cu 57,74%. Ziarul Evenimentul zilei a dezvăluit cum primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a umflat ilegal conturile firmei Rosal, iar directorii din Primărie au chefuit cu șefii firmei de salubrizare, după plățile ilegale, la un hotel de lux din Poiana Brașov. După dezvăluirile noastre, edilul-sectorului 3 încearcă să se spele pe mâini. El a semnat un act prin care vrea să reducă banii care sunt dați pentru salubrizare. Cu alte cuvinte, edilul recunoaște că a umflat prețul plătit pentru gunoi și deszăpezire firmei Rosal, fără vreo acoperire legală. Reporterii EVZ au intrat în posesia unui document care arată că primarul Negoiță a semnat un proiect de hotărâre a Consiliului Local care prevede reducerea indexării prețului privind ridicarea gunoiului, măturării străzilor și deszăpezirii lor. Asta, după ce tot el a decis, în iarna 2012-2013, să crească cu 57,74% prețul plătit firmei Rosal și, ca să nu se revolte oamenii, a făcut taxa la gunoi 0 lei, iar banii au fost achitați din bugetul sectorului. Integral aduce EVZ
Zi crucială pentru Dan Voiculescu, judecat pentru o fraudă de 60 milioane euro. Judecătorii, în faţa unei decizii în dosarul ICA. Curtea de Apel Bucureşti judecă marţi al patrulea termen din apelul dosarului în care Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Judecătorii vor decide dacă judecă în continuare dosarul sau dacă vor amâna din nou verdictul final. La termenul precedent, avocaţii lui Voiculescu au ridicat o serie de excepţii care, dacă sunt aprobate, vor duce tergiversarea judecării dosarului. Tot la termenul precedent Voiculescu a cerut ştergerea prejudiciului de 60 milioane euro. În acest dosar, Dan Voiculescu este acuzat de fraudarea privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, o fraudă evaluată de procurori la 60 milioane euro. Până acum Voiculescu a reuşit să obţină amânare după amânare folosind diverse tactici avocăţeşti. 15 aprilie 2014. Judecătorii au deliberat al treilea termen de apel. Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a formulat trei cereri în debutul şedinţei. În prima cerere contesta o încheiere a Tribunalului Bucureşti prin care a fost respinsă cerere de restituire a dosarului al parchet. Asta ar fi echivalat cu îngroparea cauzei. Avocatul Mateuţ a solicit redeschiderea acestui subiect având în vedere noile prevederi din Codul Peanal intrat în vigoare la data de 1 februarie. Apărătorul lui Voiculescu a mai cerut şi ca dosarul să fie introdus în procedura de cameră preliminară. Asta ar însemna din nou o amânare generoasă de câteva luni a verdictului final. În plus Mateut a mai solicitat şi sesizarea Curţii Supreme cu o întrebare preliminară care vizează tocmai aspectele arătate mai sus. Apărătorul lui Voiculescu a mai cerut şi ca în dosar Ministerul Agriculturii să fie înlocuit cu Ministerul Finanţelor ca parte civilă. Adică prejudiciul să fie cerut de Ministerul Finanţelor nu de cel al Agriculturii. Avocatul lui Sin Gheorghe un alt inculpat din dosar a cerut instanţei să anuleze Hotărârea de Guvern prin care a fost privatizat Institutul de Chimie Alimentară. “Asta ar însemna o restitutio in integrum”, a menţionat unul dintre judecătorii din complet. La finalul procesului Voiculescu a declarat că ar fi de acord cu anularea privatizării dacă i se şterge prejudiciul şi statul îi plăteste investiţiile făcute acolo. Voiculescu declarând că investiţiile sale sunt mult mai mari. Instanţa a decis să amâne procesul pentrru 29 aprilie când se va pronunţa pe cererile formulate de avocaţi. Integral aduce Gandul.
Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea si Daniel Constantin, in vizita la Patriarhul Daniel impreuna cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu / Intrebat de ce l-a vizitat pe Patriarh, Ponta a raspuns: Pentru binecuvantare… Bineinteles ca am discutat despre Catedrala. Premierul Victor Ponta, impreuna cu o delegatie formata din vicepremierii Liviu Dragnea, Gabriel Oprea si Daniel Constantin, au fost astazi in jurul orei 15.00 intr-o vizita la Patriarhul Daniel, fiind insotiti de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, potrivit unor surse BOR confirmate de surse guvernamentale. Intrebat de Hotnews.ro de ce a mers in vizita la Patriarh cu ministri si guvernatorul Isarescu, premierul Ponta a raspuns scurt: “Pentru binecuvantare”. Vizita are loc la cateva zile dupa debutul oficial al campaniei electorale la europarlamentare. Premierul Victor Ponta si-a intensificat programul de vizite la biserici si manastiri din tara, ultima vizitata fiind manastirea Nucet, unde a facut si o baie de multime, fiind insotit de candidatii PSD la Parlamentul European. Parintele Constantin Stoica: Premierul a fost primit de Patriarhul Daniel intr-o vizita particulara de binecuvantare. Guvernul Ponta, BNR si ministerul agriculturii in particular au mai avut discutii cu Patriarhia pe tema finantarii Catedralei sau pe tema implicarii preotilor in procesul de absorbtie a fondurilor UE. Premierul Ponta a declarat luni seara la Romania TV ca s-a discutat si despre subiectul Catedralei Mantuirii Neamului. “Bineinteles ca am discutat despre Catedrala. Nu aveam cum sa nu vorbim despre Catedrala pentru ca este si in proiectul Romania 100. Este un proiect pe care il sustin si de altfel, in fiecare an, am alocat o parte din bani. Integral aduce HotNews
Alianța anti-DNA funcționează ca unsă. Sub protecția votului secret, puterea și opoziția din Comisia juridică a Camerei au respins cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Florin Popescu, acuzat că și-a folosit influența pentru a obține foloase necuvenite în campania electorală din iunie 2012. În favoarea solicitării DNA de încuviințare a arestării preventive a lui Florin Popescu s-au înregistrat 15 voturi „împotrivă“, 7 voturi „pentru“ și o abținere, în timp ce patru membri ai Comisiei juridice au absentat. Dacă ne uităm la componența comisiei conduse de Bogdan Ciucă (PC) –PSD+UNPR+PC au 13 membri, UDMR–1, minoritățile–2, PNL–6, PDL–2 și PP-DD–3 – devine evident faptul că puterea și opoziția și-au dat mâna pentru a-l proteja pe fostul șef al CJ Dâmbovița. Aceasta în pofida declarațiilor sforăitoare despre „strigoi“, despre „vechii corupți și vechii profitori“ care s-ar afla în jurul președintelui Traian Băsescu, aruncate recent în spațiul public chiar de președintele PSD, premierul Victor Ponta. Partidul Mișcarea Populară, în conducerea căruia Popescu s-a aflat până la izbucnirea scandalului, nu are nici un reprezentant în Comisia juridică. Laitmotivul „plenului suveran“„Plenul este cel care stabilește și e suveran“, a precizat președintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, întrebat fiind despre raportul negativ care va fi întocmit la cererea DNA. Integral aduce Romania Libera
Kaufland şi-a dublat afacerile şi a angajat 5.000 de oameni în criză, cei mai mulţi sunt însă casieri plătiţi cu mai puţin de 1.000 de lei. Retailerul german Kaufland, care a reuşit în 2011 să preia poziţia de lider în comerţul modern local, aproape şi-a dublat afacerile în criză, perioadă în care a deschis 44 de magazine şi a angajat peste 5.000 de oameni. Cifra de afaceri a lanţului de hipermarketuri cu politică de discount a ajuns anul trecut la 1,63 mld. euro, în creştere cu 86,5% faţă de 2009, primul an de criză. Mai mult, Kaufland şi-a bugetat ca până în 2018 să ajungă la afaceri de 2 mld. euro. Cu toate acestea, vânzările per magazin ale Kaufland au scăzut cu 5,7%, potrivit calculelor ZF. „România a ajuns pentru grupul Kaufland în topul celor mai bune pieţe. Piaţa-mamă, Germania, are peste 700 din cele peste 1.100 de magazine, fiind astfel de departe cea mai importantă piaţă. România intră în competiţie cu pieţele apropiate, Cehia sau Polonia. Vânzările per magazin sunt în România apropiate de cele din Cehia, pe când în Polonia competiţia este mai acerbă, deci şi vânzările per unitate sunt mai mici“, potrivit unei surse apropiate companiei. Germanii mai sunt prezenţi şi pe pieţele din Bulgaria, Croaţia şi Slovacia. Într-o perioadă în care consumul a scăzut cumulat cu peste 15%, vânzările per metru pătrat (cel mai important indicator din comerţ) ale Kaufland au scăzut cu 5,7%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor furnizate anterior de companie. În aceeaşi perioadă (2009-2013)vânzările per metru pătrat ale tuturor magazinelor din comerţul modern au scăzut în medie cu aproape 40%. Kaufland, parte a grupului german Schwarz alături de Lidl, este singurul lanţ de hipermarketuri din România care are o politică de discount, fiind astfel o combinaţie între magazinele de tip discount şi hipermarketuri. Germanii au o politică de discount însă au magazine cu suprafeţe de trei-patru ori mai mari decât ale discounterilor clasici Lidl şi Penny Market. Magazinele Kaufland au în medie 3.600 mp (suprafaţa variază de la 2000 mp în oraşele mici la 5.500 mp în Bucureşti) şi sunt astfel mai mici decât hipermarketurile clasice ale reţelelor concurente, care pot ajunge la peste 10.000 mp. Integral aduce Ziarul Financiar
PSDistii au fiert cu totii degeaba. Va aduceti aminte de ce a clocotit viata politica in vara lui 2012, o luna de zile, intre momentul referendumului de demitere a presedintelui si momentul invalidarii acestuia? Pentru ca USL a contestat listele electorale, care includeau 18.308.612 de persoane, si a incercat eliminarea din ele a romanilor care erau la munca in strainatate ca sa iasa cvorumul. Chestiunea a fost extrem de grava, s-a soldat cu demisia unui ministru de Interne, ma refer la Ioan Rus, care a refuzat sa opereze modificari pe care le-a considerat ilegale. Crin Antonescu l-a acuzat ca a zadarnicit practic referendumul: “in momentul cand s-a ajuns la referendum, a refuzat (Ioan Rus – n.red.) sa tina cont de solicitarile legitime de a reanaliza numarul de alegatori din Romania. Va aduceti aminte cat de prompt a dat Ioan Rus o cifra fantasmagorica. (…) i-am cerut lui Victor Ponta demiterea lui Ioan Rus”. CCR a cerut verificarea listelor, s-a incercat un soi de recensamant pe picior in care primarii sa umble din casa in casa pentru a verifica cine e plecat, cine nu e plecat. O aiureala care esuat.Eram blocati din punct de vedere politic, cu un presedinte suspendat, un referendum consumat, un presedinte interimar, o dezbatere haotica si isterica, o Europa politica si economica uitandu-se consternata la noi. A fost invocat printre altele rezultatul, pe atunci inca provizoriu, al unui recensamant, si el controversat, care ar fi aratat ca suntem cu vreo doua milioane mai putini decat stiam pana atunci si, pe cale de consecinta, si numarul alegatorilor ar trebui sa fie mai mic, vreo 15 milioane, estima USL.Pana la urma listele au ramas la fel, cu exceptia eliminarii unui numar nesemnificativ de persoane decedate intre timp, si referendumul a fost invalidat din lipsa de cvorum. Integral aduce ziare.com
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata si aici!
Se pare ca si popa Sarbu ar fi implicat in fratia teenurilor ICA!
http://www.curentul.ro/2014new/dezvaluiri/200-cum-l-a-ajutat-ilie-s%C3%A2rbu-pe-dan-voiculescu-s%C4%83-pun%C4%83-m%C3%A2na-pe-ica
Buna si aici 🙂
daca este asa, atunci s-ar putea sa iasa cu cantec. Chiar cu fanfare!
buna dimineata 🙂
buna ziggy 🙂
o zi buna.
buna Sare,
multumesc pentru material 🙂
salutare! 🙂
Aici este rechizitoriul procurorilor in dosarul ICA http://www.scribd.com/doc/75035548/Rechizitoriu-Voiculescu-watermark-protected
Insa sa stam cu emotie azi, ca Mateut a bagat tot felul de cereri catre instanta, si nu stiu daca judecatorii de la CA sunt la fel de duri ca cei de la ICCJ.
Din cate stiu, nu este inceputa urmarirea impotriva lui Sarbu, insa nu ar fi rau 😛
Sa aveti gura aurita cu procesul varanului. Inchiderea spalatoriei de creiere va fi cea mai buna actiune a ultimilor 10 ani. Depasita doar de rolul DNA in viata publica din Romania.
buna dimineata
drumuri&bani
din cele 3 miliarde ,2 miliarde merg la “finantatorii”shpagarilor politici si de acolo incepe “alocarea”
uitam de ce mai e de la buget,
una peste alta cel putin 4 miliarde de euro/an din buget “dispar”in buzunare adanci
cam asta e grosso modo pretul platit pentru ulei,zahar ,pui,galeti
“bun business”,bate in rentabilitate si traficul de droguri
apropo,inca o intrebare pentru cei doi comici vestiti ai teveurilor=ponta&sova:cand incep lucrarile la faimoasa autostrada comarnic brasov/aprilie s-a dus,”mama omida” mi-a soptit ca nici o banca nu prea e interesata
Rechizitoriul lucrat de Emilian Eva si verificat de Doru Tulus, “basistul” de la DNA. Am citit in fuga, pare beton. Sa vedem ce zic judecatorii. Cauza de complexitate mare, operatiuni comerciale cu multe ite.
Judecatorul Stan Mustata ,din completul care trebuia sa-l judece pe Voiculescu azi, a fost ridicat de DNA pt. luare de mita! Deci procesul nu poate incepe.
Noroc sau ghinion pt. Felix?
Buna dimineata!
Stan Mustata se recuzase parca acum doua saptamani…
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-17130680-surse-judecator-curtea-apel-bucuresti-ridicat-procurorii-dna-magistratul-este-suspectat-luare-mita.htm
Buna dimineata,
gunoiul cea mai profitabila afacere, din pacate si cea mai puturoasa la propriu si figurat. Asa mai vedem si noi gunoaiele politichei dambovitene care in fata se scuipa, se balacaresc ca la usa cortului si la primarie se pupa si incaseaza bani, felicitarile masa si dansul la Poiana Brasov.
pentru interesati – Ştiri Externe: 29 aprilie 2014 – Criza Ucraineană / Le Monde: România nu s-a pronunțat în privința sancțiunilor suplimentare împotriva Moscovei.
Mateut zice ca e al doilea judecator ridicat in cursul procesului lui Voiculescu! Ce sa fie oare?
reteaua judecatorilor spagari de la CA Bucuresti, destructurata de DNA.
S-a scris aici: http://www.evz.ro/reteaua-spagarilor-din-tribunal-lacrimi-si-parada-modei-in-catuse-viorica-si-antonela-nu-1.html
Atitudinea celor două judecătoare este una de corupţie activă. Iniţiativa era a Vioricăi Dinu. Activitatea celor două judecătoare s-a extins şi asupra instanţei superiore, Curtea de Apel Bucureşti”, a mai arătat procurorul DNA
Excelente fotografii ,insotite de un articol bun,in care ne sunt aratati “corifeii democratiei “noastre. CrstianParvulescu ; Lucia Hossu Longin ,o da , si Mrcea Toma .Iar cu voia acestora, ultimul ( dar primul plagiator) veve ponta !
O zi buna 😀
http://www.amosnews.ro/referatul-dna-cu-toate-numele-de-judecatori-care-apar-dosarul-veronicai-cirstoiu-2013-08-14
Adriana Dascalu s-a laudat ca poate dirija dosarul judecatoarelor Dinu si Costache spre un complet favorabil. Dascalu a cerut 150.000 de euro pentru a-i da judecatorilor Veronica Dinu, Mustata Stan si Ursulescu Elena
In afara magistratilor de la ICCJ, in dosarul Veronicai Cirstoiu apar si numele unor judecatori de la Curtea de Apel Bucuresti. La fel ca si in cazul de mai sus, respectivii judecatori sunt mentionati tot in discutiile purtate de catre Adriana Dascalu.
Astfel, potrivit DNA, Dascalu a sustinut ca poate interveni pentru dirijarea dosarului in care au fost trimise in judecata Viorica Dinu si Antonela Costache, dar si Marian Staicu si Alina Raducanu, catre un complet care sa pronunte o hotarare favorabila. In acest sens, Dascalu a explicat ca este nevoie de 100.000 de euro, bani care sa fie dati judecatorilor Veronica Cirstoiu si M.S. de la Curtea de Apel Bucuresti, care urmau sa ia fiecare cate 50.000 de euro. De asemenea, Dascalu a precizat ca este nevoie si de alti 50.000 de euro, din care 10.000 de euro urmau sa fie dati judecatorului U.E., presedintele Sectiei a II-a penale a CAB, care ar putea avea si el un rol important in dirijarea dosarului.
Potrivit site-ului CAB, judecatorii M.S. si U.E. care activeaza la aceasta instanta si care au aceste initiale sunt: Mustata Stan si Ursulescu Elena (foto), presedinta Sectiei a II-a. Altfel, dosarul in care au fost trimise in judecata Viorica Dinu si Antonela Costache este judecat de magistratul Bogdan Tudorel.
Cu prilejul intalnirii pe care a avut-o cu martora denuntatoare R.I.A., la data de 03.07.2013, invinuita DASCALU ADRIANA a reiterat pretentia de a primi datoria de 300.000 euro (din suma de 1.500.000 euro promisa pentru anularea pedepsei de 7 ani inchisoare), sustinand ca nu putea sa „evite” decat o parte de datorie, in cuantum de 200.000 euro (a scris „3” cand s-a referit la 300.000 euro si, respectiv, cifra „2” pe care a taiat-o cu un „x” atunci cand a afirmat ca nu poate evita decat suma de 200.000 euro). In continuare, a precizat ca trebuie neaparat sa remita suma de 100.000 euro judecatorilor CIRSTOIU VERONICA (a scris „V”) si M.S. (a scris „M”) de la Curtea de Apel Bucuresti, respectiv cate 50.000 euro fiecaruia dintre acestia, pentru „dirijarea” dosarului nr. 388/P/2012, la momentul sesizarii instantei de judecata prin rechizitoriu, la un complet favorabil care va pronunta o hotarare avantajoasa.
Pfuai,am lasat linkul in mouse : http://inliniedreapta.net/insemnare/cristian-pirvulescu-intre-morala-victor-ponta-si-karl-marx/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+InLinieDreapta+%28%C3%8En+Linie+Dreapt%C4%83%29
Din gandul:
UPDATE: Faptele judecătorului au legătură cu dosarul lui Dan Voiculescu, dar şi cu cauza lui Mihai Stoica, cel care a fost condamnat definitiv în dosarul Transferurilor.
He, he! Ce o sa ne mai distram!!
Doamne ajuta, o sa curga sange 😛
In alta ordine de idei, Ponta ii intinde o mana Elenei Udrea si locotenentului ei, Florin Popescu “Pui Grill”:
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/deputatul-ponta-nu-voteaza-in-cazul-arestarii-lui-florin-popescu-1296212
Premierul Victor Ponta a precizat ca nu va participa, in calitate de parlamentar, la votul din plenul reunit al Camerei Deputatilor in cazul cererii de arestare preventiva a lui Florin Popescu, acuzat ca a cerut mita 70 de tone de pui.
De asemenea, Ponta a adaugat, la Romania TV, ca nici nu va exista o directiva in interiorul PSD-ului, ci fiecare deputat va avea posibilitatea sa voteze cum crede de cuviinta.
“Nu o sa ma duc sa le spun cum sa voteze. Nici nu vreau, ca prim-ministru, sa ma apuc sa citesc cereri de arestare, nu am facut-o la nimeni altcineva. Nu particip la vot, nu am participat nici la celelalte voturi.
Daca ratinementul sau ar fi aplicat de toti parlamentarii, nici un membru al Parlamentului nu ar participa la vot cand vine vorba de ridicat imunitatea:
Constitutia ar fi interpretata in sensul neaplicarii ei:
“(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Neprezentandu-se nici un parlamentar la vot, ca Ponta, nu s-ar mai da niciodata incuviintarea Camerei.
Ponta minte! A votat in cazul Vlad Cosma, chir printre primii.
DNA cere aviz CSM pentru retinerea judecatorului Mustata!
sper sa il primeasca, insa parca vad ca va fi vot de 5 la 4 impotriva retinerii, cu Norel Popescu dand votul decisiv 😀
O analiza interesanta. – Forţa Civică: Schimbă-i cu forţa!. „Un mesaj radical, care se adresează celor nehotărâţi sau celor care refuză să voteze. Altfel spus, se adresează celor 70% care nu vin la alegerile europarlamentare, dezamăgiţi de clasa politică. Este un slogan raţional în raport cu obiectivele şi cu mesajele promovate de MRU“, crede Ştefureac. „E singurul mesaj care are o legătură reală cu partidul, fie şi prin faptul că repetă un cuvânt. Au măcar acest merit că au introdus un element de identitate“, crede şi Bulai.
http://adevarul.ro/news/politica/batalia-sloganurilor-campanie-1_535e871e0d133766a82c59da/index.html
prim printerul Romaniei!
Tot boborul stie ca “zece! cat esti de ochioasa” 😛 este melodia preferata a gruparii interne a lupilor tineri!
http://www.evz.ro/victor-ponta-s-a-clonat-interviu-identic-cu-premierul-in-zece-ziare-locale-.html
PSD se pregateste sa-si extinda cenzura:
http://www.ziare.com/media/cna/libertatea-de-expresie-pe-internet-in-pericol-interviu-cu-narcisa-iorga-cna-1296184
salut Cedric,
ce sa facem? Intram si noi in lumea buna 😆
Da, la un loc cu chinezii , turcii si alte natii “occidentale” si democratice! Imi vine sa injur poporul asta inapoiat si pe cei “cu pretentii” care , prin neprezentarea la vot, ii lasa sa ne decida soarta.
Parca vad ca pe 25 mai, lumea buna va fi la “gratare” iar la vot vor merge tot intretinutii statului, suportul vajnic al PSD.
dragoste cu forta nu se poate face. Inotdeauna poporul asta a pierdut pe mana lui, din nefericire 🙁
Plesu
http://adevarul.ro/news/politica/inventar-1_535d70430d133766a8256646/index.html
Ziua buna
– 70 tone de pui mita ? Tara condusa de gainari. 😆
– Vad pe hotnews ca un judecator de la procesul lui Voiculescu a fost saltat pentru mita .
Va cere pensionarea anticipata ca altii ?
Normal si democratic ar fi sa fie radiat din lista magistratilor pe viata , ceva ani de puscarie si confiscarea totala a averii . Inclusiv chilotii de pe el sechestrati preventiv . 🙂
– Voiculescu sa ajunga la puscarie pentru cel putin 20 de ani . Slabe sperante . 🙁
ziua Buna Stef,
de acord pana la ultimul punct. Voiculescu o sa intre la puscarie!
Theophyle sa inteleg ca cei doi marineri de balta inundata se cam inghiontesc! Bine ar fi sa nu fie trei intr-o barca ! 🙂 (adica mai intai fara Varan viata le-ar fi cam grea si apoi, in ordinea de intrare inscrise pe tricouri! )”Eu nu ma mai urc in barca cu tine. Daca vrei, regularizam Prutul, dar atat!”
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17131708-ponta-catre-dragnea-dupa-experienta-din-beiu-nu-mai-urc-barca-tine.htm
Ora 14:32 Consiliul Superior al Magistraturii a incuviintat retinerea si arestarea preventiva a magistratului Stan Mustata
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-17130680-surse-judecator-curtea-apel-bucuresti-ridicat-procurorii-dna-magistratul-este-suspectat-luare-mita.htm
asta era 🙂
O interpretare posibila la cererea de abtinere a lui Mustata: O fi vrut omul sa iasa din hora. A decis ca e destul si nu mai merita sa riste… O fi incercat sa paraseasca corabia…
Dar i-a fost respinsa …
sau a fost convins cu argumente specifice chiar de catre cei pe care trebuia sa-i apere. Ceva de genul: “Ce ma’ nu mai vrei? Dar cand mergea treaba iti placea?”
Aviz amatorilor de hore din astea: Joci cand ai chef dar mai rau este ca vei juca si dupa ce nu mai ai chef. Joci pana cazi mort nu pana cand vrei tu!
http://www.cotidianul.ro/dan-voiculescu-dna-nu-este-dumnezeu-pe-pamant-236774/
Justitia nu e Dumnezeu pe pamant,dar Iahve iubeste actele de dreptate! 🙂
Motivarea condamnarii lui Becali 😛
http://www.stiripesurse.ro/wp-content/uploads/2014/04/Motivare.pdf
Nerusinarea lui Voiculescu e semn de disperare maxima. Daca a ajuns sa ceara comisie parlamentara care sa-i ancheteze pe procurori, inseamna ca e ori prost (nu cunoaste legea) ori nu mai poate judeca , dandu-si seama ca nu mai are nici o scapare:
http://www.evz.ro/dan-voiculescu-despre-anchetarea-judecatorului-mustata-.html
Curtea de Apel Bucuresti a anuntat acum noul termen in dosarul ICA : 13 mai ( semn rau- marti 13)!
Vad ca Hagi este lovit direct in “obiectul de activitate”: Parintii sunt nemultumiti de transformarea clubului intr-o “fortareata” odata cu primirea lui Becali la “munca”.
Gica, Gica, tu crezi ca Becali ti-a facut vreun bine vreodata? Talentul tau ti-a dat viata pe care o ai nu panglicarul ala, un oier nespalat ajuns milionar intr-o tara “gri”.
postare noua – Agent Ponta-Smith în apărarea Matricei PSD: clone fără numar!