Revista Presei – 30 aprilie.”Lipsa de aderenţă la realitate şi de informaţie a birocraţiei locale, a stratului de funcţionari din ministere şi agenţii care ar trebui să cunoască cu adevărat ce se întâmplă în România este cauza pentru care a fost întors planul de la Bruxelles. Neştiinţă şi nepăsare”
30/04/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 30 aprilie! In tara este posibil că dimineața să fie ceață în zonele centrale, nordice și sudice, cu valori nu preponderent negative, posibil doar în zona montană înaltă. În restul țării contăm pe valori la nivelul minimelor, în jurul la 6-10 grade Celsius. Cel mai cald va fi în zonele sudice, sud-vestice și sud-estice ale țării. În zona montană, valorile se vor înregistra între 8-10 grade Celsius, iar în Muntenia, Oltenia și Moldova vor fi între 18- 19 grade Celsius. Ploi slabe și câțiva nori vor apărea în zona litoralului. Temperaturile vor fi în jurul valorilor de 18-19 grade C. Începând cu Vinerea Mare în data 30.04.2021, în București, vineri vremea o să fie cu ceva averse dimineaţa, o maximă 25° C, probabilitate de ploaie 50%. In dată de 1 Mai 2021, vremea o să aibă temperatura până la maxima de 27°C, vânt E şi variabil, fără probabilitate de ploaie. Duminică, 2 Mai 2021 –prima zi de Paște, vremea o să fie cu o maximă de 29°C, vânt S între 10 şi 15 km/h. Luni, 3 Mai 2021 – a doua zi de Paște, vremea prezintă averse după-amiază, o maximă de 26°C, vânt V între 15 şi 25 km/h și o probabilitate de ploaie 40%.
Medicul Octavian Jurma sustine ca nu este eficienta platirea medicilor de familie pentru vaccinare: “Haideti sa dam banii astia celor care se vaccineaza” ….”Am o idee mai buna decat sa platim medicilor de familie un bonus pentru fiecare inoculare. Haideti sa dam banii astia celor care se vaccineaza! Pana la urma cei care se vaccineaza fac un efort mai mare decat medicul care ii vaccineaza si isi asuma si niste riscuri eroice, daca ascultam negationistii. Ne costa tot 100 de lei pe vaccinare dar vom avea cu siguranta rezultate mult mai bune”, sustine medicul. Acesta crede ca este o idee proasta sa fie platiti medicii pentru vaccinare. “Alimenteaza suspiciunea ca medicul ii vaccineaza pentru bani si scade autoritatea si credibilitatea medicului si inhiba atat medicul cat si pacientul. Medicii sunt deja platiti pentru a avea grija de sanatatea pacientului lucru care include vaccinarea si in cazul altor boli contagioase”, a mai spus Jurma Suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea impotriva COVID-19 la cabinete este de 30 de lei /persoana vaccinata, dar Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri majorarea sumei la 40 de lei/inoculare, la solicitarea Ministerului Sanatatii. Ordonanta de urgenta aprobata astazi pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 3/2021 privind unele masuri pentru recrutarea si plata personalului implicat in procesul de vaccinare impotriva COVID-19 si stabilirea unor masuri in domeniul sanatatii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului impotriva COVID-19 administrat de catre medicii de familie, de la 30 de lei/persoana vaccinata la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultatia medicala realizata de medicul de familie, administrarea serului, precum si monitorizarea si raportarea reactiilor adverse postvaccinare. Integral: https://ziare.com
INSP: 21.316 persoane imunizate anti-COVID au avut test pozitiv dupa prima doza de vaccin. Cate au avut si dupa a doua doza Institutul National de Sanatate Publica informeaza ca, in perioada 27 decembrie 2020 – 25 aprilie 2021, un numar de 21.316 persoane vaccinate anti-COVID (0,7% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doza) au avut un test pozitiv de infectie cu virusul SARS-CoV-2 dupa administrarea primei doze de vaccin. In intervalul mentionat, 349 de persoane, adica 1,6% din totalul celor care au avut un test pozitiv cu SARS-CoV-2 dupa administrarea primei doze, au decedat. Totodata, 3.862 persoane (0,2% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infectie cu virusul SARS-CoV-2 dupa administrarea celei de a doua doze de vaccin. Integral: https://ziare.com
Ce inseamna vaccinarea pe intreg parcursul vietii. Cati romani s-ar vaccina daca vaccinurile ar fi compensate Aproape 80% din populatie s-ar vaccina daca vaccinurile de rutina ar fi compensate, arata cel mai recent studiu facut de Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC) prin care s-a dorit evaluarea perceptiilor referitoare la vaccinarea pe intreg parcursul vietii. Concret, vaccinarea pe intreg parcursul vietii presupune imunizarea, o data la 10 ani, cu diverse seruri precum cel impotriva hepatitei B. “Vaccinarea nu inseamna doar vaccinarea copiilor. Vaccinarea inseamna o masura pentru a preveni bolile grave, pe de alta parte vaccinarea este o solutie pentru anumite categorii de pacienti cronici”, a explicat profesorul Doina Azoicai, presedintele Societatii Romane de Epidemiologie. Jumatate dintre respondenti nu s-au vaccinat in ultimii 5 ani Concret, la intrebarea daca ar fi utila o schema de vaccinare pentru adulti, 76,4% dintre respondentii la studiul COPAC au raspuns afirmativ, si doar 11% au spus contrariul. De asemenea, 12,6% au ales sa nu isi exprime opinia. In ceea ce priveste cunoasterea posibilitatii de a se vaccina pe parcursul vietii, 87,4% dintre respondenti afirma ca stiu, insa, pe de alta parte, 46,7% dintre respondenti au raspuns ca nu s-au vaccinat deloc in ultimii 5 ani, 17,6% o singura data si 35,7% de doua sau mai multe ori . Romanii nu primesc recomandare de vaccinare Un procent de 51,1% au raspuns ca nu au primit niciodata recomandare de vaccinare de la medicul de familie sau de la specialist, 21,7% au spus ca au primit o singura data recomandare, iar 20,8% au spus ca au primit recomandari pentru mai multe vaccinuri. “Rezultatele cercetarii ne arata ca exista, in randul populatiei, deschidere foarte mare pentru vaccinarea de rutina pe percursul vietii, daca aceasta ar fi compensata. Pe de alta parte, desi cei mai multi spun ca stiu ca se pot vaccina cu vaccinurile de rutina si la varsta adulta, totusi cei mai multi au raspuns ca nu s-au vaccinat in ultimii 5 ani. Acest lucru arata ca populatia adulta nu stie de ce vaccinuri au nevoie, iar 50% din medicii cu care au venit in contact nu le-au recomandat”, a explicat Radu Ganescu, presedintele COPAC in cadrul unei dezbateri. Integral: https://ziare.com
Lipsa de aderenţă la realitate şi de informaţie a birocraţiei locale, a stratului de funcţionari din ministere şi agenţii care ar trebui să cunoască cu adevărat ce se întâmplă în România este cauza pentru care a fost întors planul de la Bruxelles. Neştiinţă şi nepăsare …. Cum să fie administraţia românească capabilă să producă proiecte valabile, de impact şi care să corespundă cerinţelor mult mai stricte ale UE de această dată, când din 2007 încoace, timp de două exerciţii financiare, 2007-2013 şi 2014-2020, deci de 15 ani, nu reuşeşte să folosească fondurile europene ca lumea, să schimbe cu adevărat România. Obstacolul principal este lipsa de aderenţă a administraţiei publice la realitatea economică şi socială din România. Adică una sunt hârtiile care circulă prin birouri şi prezentările în PowerPoint – şi acelea de dată recentă – şi alta este realitatea. Şi realitatea nu de la 300 km, ci de la uşa ministerului. Mergeţi o dată spre exemplu în Bucureşti pe strada Apolodor, vizavi de Casa Poporului, unde-şi au sediul ANAF şi trei ministere: Finanţe, Justiţie, Dezvoltare Regională. Maşini claie peste grămadă, noroaie, haos. Oricine a fost la putere, PSD, PNL, PNTCD, USL sau alte combinaţii, la fel. Păi dacă la cele mai puternice ministere din România este o organizare zero, ce să mai ceri să conduci o ţară? Mergi în Polonia şi vezi organizare – bariera, locuri de parcare civilizate, spaţiu. În holul ministerelor este afişată organigrama, cu numele şi prenumele funcţionarilor responsabili. Există un secretariat unde eşti întâmpinat şi unde eşti lămurit cum ajungi unde ai treabă. Nu jandarmul, deci nu paza, te ghidează. La noi, dezorganizare, dar avem jandarmi. Pai niciunul din toţi miniştrii care s-au perindat pe la ministerele astea nu s-a gândit să facă ce-a văzut prin străinătate, să aducă ordinea şi civilizaţia? Nu. De fapt, sub orice regim, administraţia publică românească mimează administrarea. Miniştrii vin şi pleacă, directorimea rămâne şi învârte normele şi reglementările în folos propriu sau al diverselor grupuri de interese. Impactul în realitatea economică şi socială? Zero. Inerţia este uriaşă…. Şi atunci cum să produci tu în patru luni planuri de investiţii de 30 miliarde de euro care să fie şi verzi şi inteligente, „digitale”? Au adunat de prin sertare diverse documente care au mai apărut de fapt prin orice program de guvernare sau strategie pe 2-3-5 decenii şi i-au spus Plan de Redresare şi Rezilienţă. Drumul mocăniţelor, 200 de clinici şi autostrăzi cu perdele forestiere. Lipsa de aderenţă la realitate şi de informaţie a birocraţiei locale, a stratului de funcţionari din ministere şi agenţii care ar trebui să cunoască cu adevărat ce se întâmplă în România este cauza pentru care a fost întors planul de la Bruxelles. Neştiinţă şi nepăsare. Daca nu vii să arăţi unde eşti astăzi din punct de vedere al dezvoltarii economice şi sociale, cum România este Africa UE din punctul de vedere al accesului la alimentare cu apă şi canalizare, al reţelelor de gaz, cum materia primă este exportată ca atare şi se întoarce prelucrată, cum lipsa de oportunitaţi de joburi în mediul rural drenează milioane de oameni în străinătate, cum astăzi trenul Bucureşti-Iaşi face mai mult timp decât în 1990, cum să fii înţeles? Cum ai tu ca ţară dupa 15 ani de aderare la UE şcoli fără o minge de handbal la orele de sport? În centrul Bucureştiului, nu la Adunaţii Copăceni… Săli de sport unde plouă şi părinţii cumpără echipamente pentru copii… Încă 1.000 de şcoli fără toalete în interior…Niciun kilometru de cale ferată electrificată după 1990… Ce este asta? Nu este de fapt dezinteres? Poţi să vii cu miliarde de euro, că dezinteresul asta le risipeşte pe toate şi ţara nu se alege cu nimic. Acum este momentul adevărului. De fapt dezvoltarea nu înseamnă bani, ci a şti ce să faci cu ei…..Ce faci cu banii? Culmea, ni se spune de fapt acum – voi nu ştiţi ce să faceţi cu banii. Nu ştiţi pentru că de fapt niciodată nu v-aţi bătut capul să schimbaţi cu adevarat România. Ca dacă vă băteaţi capul, o schimbaţi şi fără bani. Precum haosul de pe Apolodor, strada cu trei ministere păzite de jandarmi. Integral: https://www.zf.ro
Clotilde Armand dezvaluie ca fosti sefi din primaria Sectorului 1 si din Politia Locala au primit ilegal locuinte ANL ….”Aflu ca oamenii apropiati de vechea administratie (activisti de partid, fosti sefi de directii ai primarie, actuali angajati ai cabinetului parlamentar al fostului edil, sefi din Politia Locala Sector 1 care se ocupau cu filajul meu si al colegilor la protestele din 10 august 2018 sau angajati de la televiziunile Antena 3 si Romania TV) au fost rasplatiti de fostul primar cu locuinte dedicate exclusiv tinerilor pana in 35 de ani”, sustine Clotilde Armand pe Facebook. Edilul a adaugat apoi ca va trimite Corpul de Control sa faca verificari. “Niciunul dintre ei nu indeplineste conditiile de acordare a locuintelor si majoritatea au “sarit” randul pe lista de asteptare. Astfel, voi trimite Corpul de Control sa verifice situatia si voi initia un proiect de hotarare care sa nu mai permita asemenea anomalii. Nimeni nu este mai presus de lege – si asta trebuie sa le intre bine in cap tuturor. Daca exista angajati ai primariei care au facut nereguli va asigur ca vor plati”, a conchis Clotilde Armand. Aceasta nu este prima oara cand Clotilde Armand ia la puricat fosta administratie. In luna martie a acestui an, edilul a anuntat ca “angajatii ADP Sector 1 au incasat vreme de patru ani spor de antena pentru radiatii inexistente”. Potrivit edilului, in 2016 aceste “radiatii” au fost masurate de o firma privata. “Concluzie: Primaria Sectorului 1 va demara toate procedurile necesare in vederea recuperarii prejudiciului. Am inceput sa masuram nivelul frecventelor din mai multe directii ale Primariei Sectorului 1 si vom taia toate aceste sporuri ilegale”, afirma Armand. Tot in luna martie, primarul Sectorului 1 acuza fostii sefi din Politia Locala Sector 1 ca si-au pontat ore suplimentare degeaba, in valoare de doua milioane de lei. “Sefii Politiei Locale Sector 1 si-au dublat veniturile cu ore suplimentare greu de demonstrat. Toti acesti politisti erau apropiati de vechea administratie. Nimeni nu stie nimic despre cum s-au acordat aceste sporuri. Acesti politisti aveau acordul fostei administratii si pentru ei era de ajuns. Sunt 300 de beneficiari in politia locala si vreo 2 milioane de lei risipite pentru aceste sporuri flagrant de discutabile. Va anunt ca am decis impreuna cu noul director al Politiei Locale Sector 1 sa imputam aceste sume acordate si toti beneficiarii sa inapoieze toti banii din perioada martie – septembrie 2020. Un singur sef de serviciu a luat peste 40.000 lei in plus nefacand nimic (bine, nu chiar nimic. Imi taiau corturile in campania electorala, ma urmareau la evenimente si incercau sa le saboteze, luau filmari de la camerele de supraveghere din sediul Biroului Electoral de Sector si le distribuiau unor pesedisti sau televiziunilor apropiate de ei pentru a ne acuza de frauda electorala). Integral: https://ziare.com
AFACEREA HERĂSTRĂU Câte cârciumi și chioșcuri sunt în parcul simbol al Bucureștiului, cine le deține și pe câți bani a fost dat domeniul public În Parcul Herăstrău, monument istoric, sunt peste 50 de cârciumi – terase și restaurante. Pe Șoseaua Nordului abia dacă mai vezi lacul din cauza pontoanelor uriașe construite pentru terase. Șapte construcții din parc au fost vândute de Primăria Sectorului 1 în baza unei legi din 2002 – iar terenul de sub ele și din jur a fost concesionat de Primăria Sectorului 1 fără acordul Primăriei Capitalei, deci fără respectarea legii, după cum se arată într-un răspuns transmis de instituție la solicitarea HotNews.ro. Pentru restul, Administrația Lacuri Parcuri și Agrement, administratorul parcului, a încheiat 44 de contracte de închiriere și asociere în participațiune 1997-2019, cele mai lungi contracte expirând în 2039. Chiria/redevența pe care o primește municipalitatea pornește de la 200 de euro/lună până la 3.000 de euro, sume modice față de profitul obținut de cârciumi. În timpul administrației Firea, în loc să scadă numărul acestora, în parc au apărut câteva construcții noi. Informația pe scurt:
- Primăria Sectorului 1 și Primăria Capitalei au vândut 10 spații comerciale din Parcul Herăstrău. Atenție însă, terenul de sub ele nu a fost vândut ci a fost concesionat;
- a fost concesionat de Primăria Sectorului 1 fără acordul Primăriei Capitalei, potrivit datelor comunicate de municipalitate;
- redevența pentru terenurile de sub cârciumi, câteva sute de metri, este undeva între 600 și 1.500 euro/an;
- cele mai multe bucăți din parc au fost închiriate/ date în asociere în participațiune în cele două mandate ale fostului primar Sorin Oprescu – respectiv 26 de bucăți de parc. Printre acestea se numără și celebrele chioșcuri pagodă;
- în timpul mandatului Gabrielei Firea au fost închiriate/ date în asociere în participațiune 9 bucăți de parc;
- 9 bucăți de parc au fost închiriate/ date în asociere în participațiune în perioada 1997- 2006;
- chiriile pentru cele 21 de terenuri închiriate în parc varizază între 200 de euro/lună pentru 9 mp de parc și până la 3.000 de euro pentru 416 mp de parc;
- de exemplu, celebrul restaurant Casa di David plătește Primăriei Capitalei chirie pentru 980 mp terasa și 654 mp teren – 925 euro/luna;
- Mitică Dragomir este stăpân pe lacul Herăstrău și pe câteva insule pentru 2.500 dolari/trim + 1.026 euro/trim + 40% cota profit/an;
- o parte din contractele de închiriere/asociere expiră peste 2-3 ani, altele peste aproape 20 de ani;
- printre proprietarii de cârciumi în Herestrău se numără firme controlate prin interpuși de Sebastian Ghiță, gruparea Cocoș-Bittner-Petrache, Mitică Dragomir, fosta soție a lui Cristi Borcea, și fostul comisar șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța. Integral: https://www.hotnews.ro
Cum arată degringolada politică de la Iași: dosare penale în lanț pentru liderii PNL, haos la USR-PLUS, iar PSD nu există Ultimele probleme cu justiția ale liderilor PNL Mihai Chirica și Costel Alexe arată un peisaj familiar la Iași în ultimii zece ani: o nouă ploaie de dosare penale, după „epoca Relu Fenechiu” sfârșită cu condamnări. Cum și la Iași, liberalii se ceartă cu USR-PLUS la fel cum o fac și la București, speranțele locuitorilor la o administrație mai bună par să devină simple iluzii. Din nou. În urmă cu mai bine de zece ani, la Iași se forma un grup de politicieni tineri în PNL, grupați în jurul lui Relu Fenechiu, cel care avea să ajungă ministru al transporturilor, și plasați apoi cu succes de acesta la București în funcții de miniștri sau în poziții-cheie în administrația centrală sau locală. „Gruparea” Fenechiu a avut succes ceva vreme în rândurile populației, pentru că se simțea un entuziasm la nivel local, în jurul unui partid care nu mai promova „lipitorii de afișe” și adusese oameni cu facultate, specializați pe unele domenii, care să promoveze interesul ieșenilor. Ca-n atâtea alte dăți, realitatea a fost însă alta. O parte dintre „tinerele speranțe” ale politicii ieșene au devenit însă nume în dosarele DNA, unii au intrat după gratii, în frunte cu Fenechiu însuși, iar alții s-au făcut remarcați prin alte episoade controversate. Lista e destul de lungă. 2014 – Radu Prisăcaru, fost prefect de Iași, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după ce a cerut mită în 2006, când a fost și arestat, trei hectare dintr-un teren pe care o familie urma să îl primească în proprietate; 2014 – Relu Fenechiu, fost ministru al transporturilor, despre care se vorbește și astăzi că ar trage sforile în partid, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, după ce a fost trimis în judecată în 2012. A vândut ca noi transformatoare uzate din anii 80 printr-o serie de firme ale sale către Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea conducerii. Ieșit din închisoare de ceva vreme, Fenechiu spune că nu mai vrea să audă de politică. 2020 – Cristian Adomniței, fost președinte al Consiliului Județean Iași, fost ministru, condamnat în primă instanță la trei ani și două luni de închisoare cu executare în dosarul numit de presă „Albumul”, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Acesta a fost trimis în judecată în 2015, după ce ar fi comis nereguli într-un contract cu o firmă care avea un contract în derulare de promovare a județului. Noii intrați pe listă sunt la fel de sonori ca predecesorii lor. 2021 – Mihai Chirica, actual primar PNL al Iașiului, trimis în judecată în ianuarie 2021 într-un dosar care vizează achiziția de autoturisme Skoda în 2013, pe când era viceprimar. În aprilie 2021, Mihai Chirica are calitatea de inculpat într-un dosar de prejudiciere cu două milioane de lei a municipalității, după ce a cedat un teren către un patron de ziar local, care în loc să facă pe el pensiune și spații de birouri a făcut apartamente și le-a vândut. Trecerea peste noapte de la PSD la PNL nu l-a împiedicat însă pe Chirica să câștige un nou mandat de primar anul trecut. 2021 – Costel Alexe, președintele PNL Iași, a aflat în aprilie 2021 că este inculpat în dosarul deschis de DNA în ianuarie, în care este acuzat că a cerut 22 de tone de tablă de la un combinat siderurgic, pe vremea când era ministrul mediului, ca să ofere certificatele de emisii de gaze cu efect de seră; 2021 – Petru Avram, vicepreședinte PNL, este anchetat oficial de DNA din aprilie 2021 pentru abuz în serviciu cu obținere de folos necuvenit, după ce a facilitat angajarea unei foste chelnerițe pe post de inginer la ABA-PRUT Iași, unde este director, în cazul scos la iveală de către Recorder.ro. Și trecem de la penal la scandal. Un alt vicepreședinte al PNL Iași, Constantin Șerban, este învățătorul sancționat după ce a fost înregistrat abuzând și umilind verbal mai mulți copii la grădinița unde este învățător. Iar Dumitru Oprea, tot vicepreședinte PNL, fost profesor universitar și rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, se află printre foștii parlamentari care au deschis proces împotriva deciziei de a i se tăia pensia specială. Integral: https://www.libertatea.ro
Sistemul de putere al lui Ludovic Orban se clatină Sistemul de putere al lui Ludovic Orban începe să se clatine după impactul frontal cu președintele Iohannis, însă rezistă încă, cu dinții și unghiile. Este vorba despre un sistem ridicat pe clientelă și trădători pentru care filiala Iași este mostra perfect reprezentativă. Marți seara președintele Iohannis a anunțat că așteaptă reacția partidului la problemele penale ale celor doi lideri ieșeni, primarul Chirica și președintele CJ Alexe, cel de-al doilea fiind acum pus sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a luat mită în tablă pe când era ministru în cabinetul Orban. Miercuri amândoi s-au autosuspendat din funcțiile din partid, președinte al organizației municipale, respectiv județene Iași, iar dl Chirica a anunțat chiar că nu va participa la nicio competiție internă în partid. Autosuspendarea din funcție nu este prevăzută de statutul PNL și pare puțin, dar e mai mult decât pare. Dacă demisionau și din funcțiile administrative pe care le ocupă, la alegerile anticipate, PNL pierdea și președinția CJ și primăria Iași în fața unui foarte probabil tandem Cosette Chichirău – Marius Bodea. Acesta din urmă a fost un liberal foarte respectat la Iași, doborât de Costel Alexe, plecat la USR și devenit senator USR. El poate lua foarte multe voturi liberale la un eventual scrutin candidând împotriva PNL. Sigur că cei doi puteau să se suspende din partid sau puteau fi excluși. Însă asta ar fi însemnat ca Ludovic Orban să demoleze singur o piesă esențială a sistemului său de putere și să transmită un mesaj demolator în restul. A încercat o jumătate de măsură. PNL Iași a însemnat și înseamnă Relu Fenechiu. El este cel care a crescut mai mulți pui: Adomniței, Cozmanciuc, Chiuariu, Alexe, Prisăcaru – primul prefect arestat și condamnat. De altfel, toți sunt fie deja condamnați, fie în cursul anchetei…. Șeful cel mare a rămas Relu Fenechiu, care conduce tot, inclusiv primării. Surse politice spun că el este cel care discută direct cu Orban. Interesant este că nici anturajul prezidențial nu pare scutit de influența lui Relu Fenechiu. Presa spune că și gemenii Muraru, unul consilier prezidențial pe cale să plece ambasador în SUA, celălalt deputat PNL, fac parte din grupul Fenechiu. Evident că tot Relu Fenechiu l-a vrut pe Costel Alexe la Mediu și de acolo toate nenorocirile relatate de Recorder la Apele Române, la Romsilva. Sistemul de la Iași s-a extins ca pata de ulei. În mandatul dlui Alexe, firma Integra Business Consulting a soției lui Relu Fenechiu a obținut aproximativ 60 de contracte de consultanță cu mai multe primării pentru investiții în domeniul iluminatului public, a relatat presa. Caracatița lui Fenechiu a sufocat complet PNL Iași și a îndepărtat oamenii buni. Este edificator ce scrie pe Facebook Dorin Cristea, director executiv al unei mari firme de IT: “Când membrii PNL Iași au avut de ales între reforma internă și continuitate au ales pleiada de hoți pe care îi vedem acum. Au ales și acum au rezultatele. Problema este că sunt prea puțini membri pentru o reformă adevărată încât vor continua tot pe aceeași linie, pe același tip de oameni de proastă calitate și care sunt ori incompetenți, ori hoți. Nu cred că mai exista vreo șansă să-și mai revină vreodată acest partid. Este totul prea închistat și populat cu nulități încât nu are cine să schimbe ceva. PNTCD a murit repede, a făcut implozie. Acest partid va muri încet și pe tăcute fără să-și dea seama că deja a murit. Regret timpul pierdut acolo și dezamăgirea de care am avut parte”. Toate acestea s-au produs sub Ludovic Orban, care nu le-a refuzat nimic liderilor ieșeni. Ba și-a adus contribuția cu un trădător de calibru, primarul Chirica racolat de la PSD. Pe genul acesta de transferuri s-a bazat în bună măsură rezultatul PNL de la alegerile locale, iar bula s-a spart la parlamentare. Și la Iași PNL a pierdut în fata PSD. Pe același sistem de putere se baza Ludovic Orban la congres, cu același sistem de putere spera să ajungă din nou premier. Decontul era inevitabil. Și nu numai la Iași. Și la București, criza bugetului este tot consecința felului în care Ludovic Orban a improvizat construcții politice șubrede. Integral: https://spotmedia.ro
Apel disperat al Patriarhului: Măcar în Săptămâna Mare nu mai faceți podcast! Într-un moment în care întreaga țară așteaptă de la el o pozitie clară în privința pandemiei, patriarhul Daniel a decis în sfârșit să rupă tăcerea și să aibă o poziție clară și oficială cu privire la criza de sănătate cu care ne-am confruntat în ultimul an. Acesta a făcut un apel disperat la toți credincioșii, și chiar și la atei, să nu mai facă podcast. „Păcatul podcastului atârnă greu în sufletul omului și nu sunt mătănii sau slujbe care să poată ridica ușor această povară. Tânărul sau maturul care se lasă pradă podcastului va avea parte numai de nefericire și zbucium sufletesc. Diavolul este foarte viclean în această privință, face cu ochiul șugubăț spunând că nu e nevoie decât de un mixer și două microfoane și gata, imediat cazi în patima podcastului și înregistrezi episoade întregi crezând că lumea vrea să te asculte. Feriți-vă de tentație, copiii mei, măcar în Săptămâna Mare, că e urât lui Dumnezeu!”, a spus preafericitul Daniel. Acesta a mai adăugat că oamenii care dau în patima podcastului nu mai sunt la fel și sufletul le este otrăvit. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.kmkz.ro/de-ras/spionul-rus-expulzat-din-romania-daca-apuca-sa-intre-intr-un-partid-nu-il-mai-deranja-nimeni 🙂
Buna ziua.
“EXCLUSIV Subprefectul de București, Sebastian Buși, vacanță de lux în Kenya după 22 de zile de lucru
Sebastian Nicolae Buși, noul subprefect de București, a contribuit la campania electorală pentru alegerile locale cu 60.000 lei, o sumă de cinci ori mai mare decât salariul său anual. Chiar dacă a încasat în medie un salariul lunar de 214 euro, subprefectul este președintele Clubului Oamenilor de Afaceri liberali, conduce un Porsche Cayenne și este adeptul vacanțelor exotice…..Dar Sebastian Nicolae Buși stă bine la capitolul terenuri și case. Conform declarației sale de avere depusă în noiembrie 2020, deține în coproprietate cu soția sa nu mai puțin de cinci terenuri în localitatea ilfoveană Berceni, trei case de vacanță în orașul Pantelimon și trei apartamente în Berceni. O cotă indiviză de drum în suprafață de 371 mp a fost menționată drept casă de vacanță.
Casele de vacanță din Pantelimon sunt, de fapt, adevărate palate. Una dintre vile a fost construită pe un teren de 1.334 mp și este dotată cu piscină. O altă vilă a fost construită pe un teren de 722 mp, alta, pe 531 mp, iar ultima pe un teren de 371 mp. Primele trei vile sunt deținute în coproprietate cu soția sa, Carmen Buși.
În conturile personale figurează cu aproximativ 82.000 euro și 60.000 lei. Mai are tablouri și bijuterii evaluate la 15.000 euro.
A acordat și împrumuturi pe măsura funcției. Lui Lucian Mitrea i-a împrumutat 14.500 euro, Adreea și Fabrio Mancini trebuie să îi dea 100.000 euro în baza unui precontract de vânzare – cumpărare a unui teren din Berceni. Și-a împrumutat și propria firmă, cu aproximativ 76.000 lei.
O altă firmă, nemenționată în declarația de interese, Ascom Estate Group, patronată de soția sa, a fost împrumutată cu aproximativ 315.000 lei. Dar și această firmă cu un singur angajat a raportat pierderi de aproximativ 40.000 lei….”
https://newsweek.ro/actualitate/exclusiv-subprefectul-de-bucuresti-sebastian-busi-vacanta-de-lux-in-kenya-dupa-22-de-zile-de-lucru?fbclid=IwAR2zFAxOy6Ntbz9FfM-U17N-JxezZn9dIiAO2RFuZxn9Rg2CX8uwlna5FQ8
Buna ziua
Am întâlnit acum ceva timp in urma un partener de afaceri evreu;de fiecare data când discutam un contract îmi spunea ca el pierde….odată l am întrebat “la toate afacerile pierdeți ,din ce trăiți Dvs?”răspuns -după mine-antologic “din pierderi domnule,din pierderi”….la categoria asta l as așeza pe acest domn,care nu e ,din păcate,unic…as zice ca toți gashcarii noștri traiesc “din pierderi”
Am impresia ca nici kaputin nu s-a injectat anticovid cu porcaria asta de sputnik daca chiar si brazilienii in mare nevoie l-au rejectat
https://www.ft.com/content/75b83fd9-1b45-4b11-bb41-fefaff59e503
Bună ziua!
Dacă nu s-a injectat cu vaccin chinezesc, a luat unul unguresc, creat de hunii lui Attila!
Oricum, el era „injectat” deja, cu kaghebin!…
Ba cred ca i-a trimis Angela chiar Pfizer / BioNTech… ca ca el nu mai gasim…
Si in Slovacia au avut probleme.
https://www.rferl.org/a/slovakia-sputnik-vaccine-different/31193492.html
Cred ca Tzarul si.a facut doar o vitamina i.m., nu cred ca din familia B.urilor, pt ca.s uleioase si cam dor, deci ramîn la parerea ca despre C a fost vorba.
https://www.libertatea.ro/stiri/ministerul-apararii-organizeaza-vaccinare-non-stop-intre-4-si-11-mai-in-sapte-spitale-militare-3527206
Care spitale… unde… detaliile se comunica “direct” celor interesa(n)ti ?! Gest de a menține regimul special și “rezervatia” ministerială de specii protejate. 🙁
Buna ziua
Da in cele peste 2.500 comune din Romania ( cu satele lor ) vaccinează cineva ceva ?
Sau la București a fost decis că contează doar orașele ?
Întreb că citesc doar de vaccinări în orașe.
De parcă doar astea exista.
Buna seara
Aveți dreptate….întâi s au vaccinat speciali apoi cei de la orașe …”eșec” total
v ati gândit vreodată câta logistica e necesară sa vaccinezi cu Pfizer “drive through”sau in “maratoane” la liber??? câta organizare trebuie ca sa nu pierzi dozele odată ieșite din “regimul minus 60 gr”sau sa nu i faci sa aștepte?
De bine de rău ,aproape 2 milioane din cele 10 au primit ambele doze și încă un milion și ceva prima doza ….asta duce la 25%….spre informarea Dvs la sate se va merge cu caravana -cum venea cu filmul pe vremea lui Dej -și însă i vaccineze și pe aia…
acum iar ati dat cu batul prin gard
La mine in sat se vaccinează cu Moderna , AZ, și de ceva zile , și cu J&J.
Astea 3 nu au nevoie de – 80 grade.
Nu exista caravana. Sunt medicii de familie care prin rotație vaccinează in dispensar. Pe aia programați tot de ei.
Acum se zice că se vor face vaccinări și în farmacia comunală.
No că iarăși am băgat gardul prin băț. 😀😀😀😀
Lamuriti medicii de familie din România sa se “deranjeze” și sa vaccineze;unul a spus ca daca primește doar 5€/vaccin net,e prea putin…spunea d na @desy ca au venituri lunare cam de €2mii/luna…se pare ca e prea mult…daca 6-7 sute in plus e prea putin
caz concret:am in familia extinsă pe cineva care e medic de familie…nici prin cap nu i trece sa înceapă vaccinarea…motivul: e prea mare bătaie de cap…
Bună ziua!
Acum, că vin anticipatele peste Prut, să vedem ce minciunele mai păregătește blidonul pro-moscovit:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/igor-dodon-minciunile-si-curajul-de-berarie–286860.html
„Pus în faţa faptului împlinit, odată cu semnarea de către Preşedintele Maia Sandu a decretelor de dizolvare a Parlamentului şi de organizare a alegerilor parlamentare anticipate, domnului Igor Dodon i-a revenit brusc curajul de berărie: „Vreţi alegeri? Să mergem la alegeri! Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile, iar noi suntem pregătiţi să facem faţă acestei provocări politice”. După care, fremătând, domnul Dodon a umblat la cufărul cu minciuni şi a început pregătirea pentru noua campanie electorală: „Chemăm poporul Republicii Moldova să fie pregătit pentru a opune rezistenţă uzurpatorilor care tind să lichideze statul moldovenesc independent şi să instaureze o guvernare din exterior. La alegeri sau prin orice altă metodă de drept, noi trebuie să demonstrăm că nu vom ceda ţara noastră planurilor NATO. Şi socialiştii, şi alte partide de pe eşichierul de stânga trebuie să fie pregătiţi, ca în cadrul viitoarelor alegeri, să vină în apărarea poporului nostru moldovenesc ortodox. La parada din 9 Mai, noi va trebui să demonstrăm unitatea noastră, pentru memoria strămoşilor noştri, dar şi pentru a confirma credinţa şi valorile noastre. Împreună vom salva ţara, Patria noastră, Moldova noastră!”
„Ura! Ura! Ura!” au strigat într-un glas mâna de socialişti dispuşi să îl mai creadă încă pe Igor Dodon. Între timp noi pregătim popcorn şi cola, vorba altui Pinocchio politic născut talent, murit speranţă, şi bifăm viitoarele subiecte de campanie ale socialiştilor de peste Prut: forţele externe care vor răul ţării, dictatura NATO, uzurpatorii, ortodoxia şi suveranitatea. Leit subiectele favorite ale lui Victor Orban şi Liviu Dragnea. (Salutări şi spor la treabă acolo unde este!) De parcă toţi trei, Orban, Dragnea şi Dodon ar fi împrumutat de la bibliotecă acelaşi manual de propagandă. Ori poate, Doamne Fereşte, au avut parte de aceiaşi „consultanţi” externi?”
Buna seara!
Poate priviti la digi un preot adevarat, tanar, cu o figura luminoasa, vorbeste inteligent.
Este preot la institutul Marius Nasta.
Se citeste bunatatea pe chip, nu ameninta cu pedeapsa divina, e un preot cum nu mai vezi.
Povesteste despre suferintele bolnavilor de covid si cum incearca sa le aduca alinare.
Impresionant!
Acum e pauza in emisiune dar mai dureaza, puteti sa va uitati.
.
Bagara banii in miscare, dar urmeaza dupa.