Revista Presei – 28 octombrie. Acciza pe kerosen sau mâna lungă a Moscovei
28/10/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 28 octombrie! Luni, vremea marchează primele semne ale unei răciri care e așteptată mai ales în cea de-a doua parte a săptămânii. Deocamdată, temperaturile scad ușor, așa că va fi în continuare cald și astăzi. Maximele zilei sunt cuprinse între 16 – 23 de grade Celsius. În nord și vest, cerul se va înnora spre seară și noaptea și va ploua slab în Maramureș, jumătatea de nord a Transilvaniei și a Moldovei. Ploi locale ar putea fi semnalate și în Crișana. Noaptea și dimineață va fi în continuare ceață în majoritatea zonelor de câmpie în special. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări la munte. Minimele vor fi cuprinse între 2 – 13 grade Celsius. Presiunea atmosferică începe să scadă dinspre partea de sud-est a țării. Luni, în Capitală, vremea continuă să fie frumoasă, ba chiar foarte caldă pentru această dată în cursul după-amiezii. Noaptea și dimineața va fi ceață. Maxima zilei în București va urca la 20 de grade Celsius, în timp ce temperaturile nocturne vor fi între 6 – 8 grade.
Medicul Dan Grigorescu: Raed Arafat nu a catadicsit să calce prin Sectorul de arși grav din prima Unitate Funcțională de Arși din țară, înființată după Colectiv / S-au întâmplat suficiente grozăvii încât să determine dislocarea sa. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, “nici n-a catadicsit să calce prin Sectorul de arși grav din prima Unitate Funcțională de Arși înființată în țară (la Brașov) după Colectiv”, afirmă medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de chirurgie plastică și reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov. Dan Grigorescu a reușit să amenajeze, la Brașov, prima Unitate Funcțională pentru Arși din țară, cu două paturi pentru mari arși, cumpărate dintr-o sponsorizare oferită medicului.Dan Grigorescu subliniază că “s-au întâmplat suficient de multe grozăvii intim legate de sistemul pe care EL, SUPREMUL, l-a clocit la DSU, încât fiecare dintre ele, separat, sau toate adunate la un loc, să determine dislocarea acestui personaj nu numai din funcția de comandă, cât, mai ales, din cea de “strateg eșuat” al managementului situațiilor de urgență”. “Știți voi, români, că, în afară de Ministrul Sănătății Sorina Pintea, nimeni de la DSU nu a binevoit, din februarie și până acum (adică de 9 luni!), să vină să se convingă nemijlocit cum arată Unitatea Funcțională de Arși de la Brașov? Și să se intereseze dacă ar trebui sprijinită suplimentar și din resursele lor? Cum s-o facă dacă erau ocupați cu “îngroparea” virtuală a probelor care le incriminau nepriceperea? Cum?”, se întreabă retoric medicul Dan Grigorescu. De remarcat că șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a coordonat intervenția din seara incendiului din clubul Colectiv, nu a vizitat nici unitățile pentru mari arși de la Timișoara și Iași, care au câte 5 paturi și au fost inaugurate recent. La inaugurarea acestora a fost prezentă doar Sorina Pintea, ministrul Sănătății. Sub titlul “Săriți, bă’! Iar îl atacară pe Arafat!“, chirurgul Dan Grigorescu a postat, pe pagina sa de Facebook, un text în care mărturisește faptul că ”în anul 2012 am ieșit în stradă cu întreaga familie ca să-l apăr pe Raed Arafat”, însă de atunci, atrage atenția medicul, “s-au întâmplat suficient de multe grozăvii intim legate de sistemul pe care el, supremul, l-a clocit la DSU, încât fiecare dintre ele, separat, sau toate adunate la un loc, să determine dislocarea acestui personaj nu numai din funcția de comandă, cât, mai ales, din cea de “strateg eșuat” al managementului situațiilor de urgență. Acelea reale, neașteptate, grave, nu cele îndelung planificate ca “igzircițiu”!”. Integral pe Hotnews
Vin competenții! PAH comentează guvernul propus de Ludovic Orban ……Atât de mult s-a discutat despre incompetența unor miniștri din ultimele trei guverne, atât de mult s-a bătut monedă pe capacitatea intelectuală redusă a Vioricăi Dăncilă, încât era de așteptat ca, încă din decembrie 2016, PNL să aibă pregătită o garnitură de superspecialiști, de genii pregătite să preia guvernarea imediat ce era înlăturat de la putere PSD. Așa sunt, oare, membrii Cabinetului Orban? Poate, câțiva. Premierul însuși nu intră în această categorie. De fapt, Ludovic Orban a muncit în lumea reală maximum doi ani după 1990 și doi ani înainte de 1990. Din acești patru ani, domnul Orban a funcționat în meseria pentru care s-a pregătit, aceea de inginer, doar trei ani, din care doi ca stagiar. După aceea a devenit om politic, la diverse niveluri. De trei ani, Ludovic Orban este angajat fictiv la firma din provincie a unui amic. Amic ce ar putea fi condamnat precum Liviu Dragnea, pentru angajări fictive, dacă ar conduce o instituție de stat. Conducând doar o firmă privată, scapă și fără proces. Altfel, cariera domnului Orban este plină de funcții alese și sinecuri, venite, toate, pe filiera liberală. Prin ele însele, cum ar spune sloganul tradițional al partidului. Vicepremier al Cabinetului Orban va fi doamna Turcan. Raluca Turcan. În guvernul celor care acuză de mai bine de trei ani influența nefastă a Rusiei în politica românească, vicepremier va fi o persoană care și-a făcut studiile la Moscova, la Institutul Pușkin, între 1996 și 1999. Remarcăm ipocrizia, nu taxăm studiile în sine. Altceva este deranjant și în cazul doamnei Turcan: lipsa de legătură cu realitatea. A lucrat în mediul privat un singur an, pe un post- fantomă la Tofan Grup, din 1999 până în 2000, în perioada în care Tofan Grup era sponsor al PNL și al lui Theodor Stolojan. De altfel, așa a și intrat în politica mare: ca asistentă/secretară a lui Theodor Stolojan. Din 2000 nu a mai ieșit din Parlamentul României, ca să dea piept cu realitățile României. 4 ani expert parlamentar, iar apoi, din 2004 încoace, deputat. Cu așa o conducere competentă și ancorată în realitate, să nu ne mai mirăm, așadar, că ministru al culturii ar urma să fie un cetățean care a condus OTV Suceava. Un cărturar și un manager, un om despre care bibliotecile n-au auzit până acum, dar de care vor auzi, cu siguranță, de acum înainte. Cât despre propusul ministru al finanțelor… Florin Cîțu, chiar dacă oficial nu a fost banat de BNR, a fost eliminat ușor-ușor din sistemul bancar românesc după un atac speculativ ratat la adresa leului. Așadar, viitorul ministru al finanțelor a încercat să dărâme moneda națională, în scopul unor câștiguri rapide și nu neapărat meritate. A încercat, practic, să dea o lovitură economiei românești. Și nici n-a reușit, asta-i culmea. Atât de priceput este. Integral: https://www.libertatea.ro
Pintea, despre ancheta Colectiv: Arafat si Banicioiu mi-au reprosat ca am dat documente la instanta fara sa-i anunt! Reprezentantii victimelor incendiului de la Colectiv au inregistrat-o pe Sorina Pintea plangandu-se ca Raed Arafat si Nicolae Banicioiu au certat-o din cauza ca a prezentat instantei informatii fara sa ii intrebe in prealabil. Raed Arafat este seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU), iar Nicolae Banicioiu era ministrul Sanatatii in momentul in care a avut loc tragedia. Jurnalistii de la Libertatea consemneaza faptul ca, pe data de 4 octombrie, un grup de reprezentanti ai victimelor din Colectiv a discutat, in sediul Ministerului Sanatatii, cu Sorina Pintea. La un moment dat, o parte dintre supravietuitorii incendiului si rudele unor tineri decedati in club au intrebat-o pe Pintea de ce noua ancheta a Parchetului avanseaza atat de incet. In plus, ei i-au atras atentia ca “nici pana acum nu au ajuns la procurori documentele in care se vede ca nu s-au consemnat evenimentele din timpul zborurilor (transferul victimelor in strainatate – n.red.)”. Sorina Pintea le-a oferit interlocutorilor un raspuns halucinant: “Va rog eu frumos sa nu-mi mai spuneti de documente ca si asa mi-a reprosat si Banicioiu si Arafat ca am dat documente la instanta fara sa-i anunt!”. Ministrul demis al Sanatatii nu a stiu ca respectiva conversatie este inregistrata. In consecinta, cand junalistii de la Libertatea au intrebat-o, telefonic, daca a declarat asa ceva, ea a dezmintit. “Nu am spus asa ceva. Nici Nicolae Banicioiu, nici Raed Arafat nu au venit la mine. In general, reprosurile trec pe langa mine. Nu am discutat asa ceva cu grupul Colectiv, dar am discutat despre problema transferurilor in strainatate ale marilor arsi. Integral: http://www.ziare.com
Carmen Dan intervine în scandalul înregistrărilor din Colectiv: Se fabrică din nou teme care să stârnească emoție publică/ Ca și momentul 10 August, acum văd că e momentul “Arafat” Fostul ministru de Interne Carmen Dan intervine în scandalul din spațiul public generat de publicarea imaginilor cu intervenția autorităților la incendiul din clubul Colectiv și condamnă atacurile la adresa lui Raed Arafat, spunând că nu pot fi “destabilizate instituții vitale doar de dragul unui vot”. Ea susține că, “pe fondul interesului electoral, se fabrică din nou teme care să stârnească emoție publică, oferind doritorilor de senzațional sânge, prin sacrificarea unor oameni care au făcut ceva pentru acest sistem”: “Ca și momentul 10 August, acum văd că e momentul “Arafat”. Într-un mesaj publicat pe Facebook, fostul ministru Carmen Dan, senator PSD, susține că, “în practica obișnuită, pe fondul interesului electoral, se fabrică din nou teme care să stârnească emoție publică, oferind doritorilor de senzațional sânge, prin sacrificarea unor oameni care au făcut ceva pentru acest sistem”. Ea spune că “ar fi bine să existe cumpătare, bun simț în evaluare și încredere că organele judiciare își vor face treaba fără a le oferi înainte de decizia legală victime”. “Ca și momentul 10 August, acum văd că e momentul “Arafat”. Nu sunt eu avocatul lui Raed Arafat; am convingerea că poate răspunde singur și cu argumente, însă nu pot să nu condamn punerea sa la zid în aceste zile”, afirmă Carmen Dan. Ea mai spune că “poate este mai util” pentru sistemul de intervenție de urgență să se reflecteze asupra beneficiului creării unei Agenții Guvernamentale pentru Situații de Urgență, “așezată pe principii solide de coordonare a tuturor instituțiilor cu competențe în gestionarea situațiilor de urgență” și nu pierde ocazia de a ataca PNL: “Acum câteva luni exista o astfel de viziune și era o construcție pe care o analizam, chiar înainte de a pleca din minister. Ar fi fost singurul obiectiv inedit al programului de guvernare propus de PNL! Este însă campanie electorală! Și este trist că în astfel de momente, printre instrumentele pentru lupta politică se află și discreditarea unor oameni și a unor instituții!”. Integral: https://www.hotnews.ro
Măsurile Guvernului demis îşi arată colţii la final de an. România riscă amenzi de miliarde de euro din partea CE România este la limită cu deficitul bugetar. Va fi greu să se atingă ținta de trei procente din Produsul Intern Brut la final de an. O spune chiar premierul desemnat Ludovic Orban. După primele opt luni din an, gaura din buget e de aproape 22 de miliarde de lei. Dacă vom depăşi la sfârşitul anului pragul de 3%, Comisia Europeană ar putea declanşa anul viitor procedura de deficit excesiv împotriva României. Asta înseamnă că autorităţile de la Bruxelles vor face o serie de recomandări pentru a reduce deficitul, iar dacă ele nu sunt respectate, ţara noastră riscă amenzi de miliarde de euro şi suspendarea fondurilor europene. Analist fiscal: Problema nu e că e un deficit şi că e mare, ci că nu se duce spre zona de investiţii pe termen lung, ci către consum. …„Problema nu e că e un deficit şi că e mare, ci că nu se duce spre zona de investiţii pe termen lung, ci către cosum. Asta e problema unui deficit foarte mare: suntem datori pentru ceva, în loc să fim datori ca să ne dezvoltăm ne îndatorăm pentru consum pe termen scurt”, a explicat analistul fiscal….. El a afirmat că s-a uitat pe programul de guvernare al PNL şi că a remarcat că nu detaliază anumite măsuri, aşa cum sunt cele referitoare la OUG 114 sau suprataxare. „S-a spus – vom corecta OUG 114. Foarte bine, dar ce anume vom corecta? Acea ordonanţă modifică 10 acte normatve, unele bune, altele nu. Dacă va spune cineva – vom tăia facilităţile salariaţilor din cosntrucţii, vom corectat OUG 114, mă întreb: E o măsură bună? Dacă sunt programe de investiţii locale şi nu se mai fac? De asta spun, se pune problema ce anume se corectează. Alt exemplu, se pune – vom elimina supraacciza. Perfect, dar ce punem în loc? Pentru că banii la buget sunt necesari”, a spus Benţa. În ceea ce priveşte măsurile pe care ar putea să le ia Comisia Europeană la adresa României, analistul fiscal a opinat că, cel mai probabil se va ajunge doar la recomandări şi la critici, nu până la suspendarea fondurilor europene. Integral: https://www.digi24.ro
Padurarii se intorc in strada: Nu mai avem arme, masini, uniforme! Gata, asa nu se mai poate! Satui sa isi vada tot mai des colegii batuti crunt si chiar ucisi de hotii de lemne, silvicultorii vor protesta marti, pe 29 octombrie, la Palatul Parlamentului. Cu cateva zile inainte de aceasta manifestatie, liderul sindical Silviu Geana a explicat pe larg pentru Ziare.com ce i-a adus pe padurari la capatul rabdarii si ce anume vor cere ei de la parlamentari. Din cauza ca nu mai au suficiente arme, masini si nici macar uniforme, padurarii reusesc din ce in mai greu sa le tina piept hotilor de lemne pe care ii surprind prin padurile statului. In ultima perioada, n-a fost an in care 30-40 de padurari sa nu incaseze batai de la hoti. Iar lucrurile se tot inrautatesc. Asa se face ca, in aceasta toamna, cate un paznic al padurii a fost ucis de talhari in fiecare luna. Mai intai, la jumatatea lunii septembrie, a pierit, intr-o padure din Iasi, Liviu Gorcioaia (50 de ani). Barbatul – care isi petrecuse ultimele doua decenii pazind padurea statului – a fost “ucis cu lovituri de topor de un grup de infractori surprinsi in timp ce taiau ilegal si sustrageau material lemnos”, transmite Feredatia Sindicatelor Silva (FSS). In octombrie, a fost randul unui padurar din Maramures sa cada la datorie. Liviu Pop (30 de ani) a murit tot timpul unei lupte cu hotii de lemne pe care i-a suprins la furat. Omul a fost “impuscat cu arma de serviciu (…)” si ulterior “strivit de atelajul (caruta -n.red.) incarcat cu lemn al hotilor”, mai informeaza organizatia sindicala a silvicultorilor. Din pacate, nici padurarii care supravietuiesc luptelor cu hotii de lemn n-au viata prea buna, a explicat pentru Ziare.com presedintele FSS, Silviu Geana. “Avem un coleg la Vaslui pe care, in urma cu vreun an, l-au atacat zece cetateni de etnie roma. L-au taiat cu sabia. Si au sarit pe picioarele lui, pana i-au zdrobit oasele. Omul a avut nevoie de luni intregi de spitalizare. A avut tije si suruburi in oasele picioarelor. Abia dupa acele luni grele, starea lui de sanatate a inceput sa se imbunatateasca. Si ce credeti? Nici pana astazi, niciunul dintre agresori n-a fost condamnat pentru faptele sale. Iar probleme apar si atunci cand lucrurile merg mai bine, in Justitie. Spre exemplu, la Arad, un alt coleg a fost impuscat de un grup de braconieri. Unul dintre vinovati – care probabil si-a asumat vina tututor celor implicati – a fost identificat, judecat si condamnat, in primavara acestui an, la 8 ani de inchisoare cu executare. Numai ca, inainte sa fie retinut, a disparut. Asa ca e inca liber! Va dati seama in ce teroare traieste familia acelui om, in fiecare zi!”, a mai spus Silviu Geana pentru Ziare.com. …”La acest moment, toti padurarii fac paza cu masinile lor. Daca le au. Daca nu, se duc in padure cu caruta sau cu ce au la indemana. Iar hotii de lemn nu stau sa-i astepte (mai ales ca multi padurari au in grija suprafete mari de padure, care nu pot fi strabatute cu usurinta – n.red.). In plus, oamenii au nevoie de telefoane si chiar de statii cu care se poata comunica intre ei si cu celelalte autoritati si din zonele in care nu exista acoperite GSM. Au nevoie si de spay-uri, de tonfe, de dispozitive cu electrosocuri. Practic de dotari care sa le permita sa isi faca meseria. Si nu in ultimul rand, au nevoie de uniforme. Ce autoritate credeti ca are un padurar care se duce in padure in tenisi si cu hainele de toata ziua?”, a mai spus Silviu Geana pentru Ziare.com…..Iar motivul e cat se poate de simplu, spun silvicultorii: fiecare zi care trece fara ca legea sa fie modificata e inca una in care padurarii vor fi nevoiti sa iasa cu dotari improprii in fata hotilor de lemne, riscandu-si astfel sanatatea si chiar vietile. Integral: http://www.ziare.com
În timpul guvernării de stânga a PSD, numărul milionarilor din România s-a dublat în 2019 față de 2018 …. Potrivit unui studiu al băncii elvețiene Credit Suisse, citat de Profit.ro, numărul românilor cu o avere estimată la peste un milion de dolari a crescut la peste 30 de mii persoane la mijlocul acestui an, față de 15.980 de persoane în iunie anul trecut. Este o creștere de aproape 100% în doar un an. Totodată, numărul românilor cu o avere cuprinsă între o suta de mii de dolari și 1 milion de dolari aproape s-a triplat, de la 385 de mii de persoane la 1,11 milioane de persoane, în același interval analizat. Dacă mărim suma, vedem cum scade numărul de bogați. Doar 22 de români au o avere estimată între 100 și 500 milioane de dolari. Iar în vârful topului, vedem că au reușit să ajungă doi români, ce au estimate averi de peste 500 milioane de dolari fiecare. Anul trecut erau trei, dar se pare că unuia i-a mai scăzut valoarea. Ne uităm și spre avuția netă a românilor. Vedem și aici un plus, dar destul de modest. Aceasta a urcat la 668 miliarde de dolari la mijlocul acestui an, de la 667 miliarde de dolari în iunie 2018. În ceea ce privește distribuția avuției private, aproape o treime dintre români, 29,8% au o avere mai mică de 10 mii de dolari. Integral: https://www.digi24.ro
Firmele mici și mijlocii din România, mai multă valoare adaugată decât marile companii Firmele mici și mijlocii (IMM) însumate asigură mai multă valoare adăugată în economia României decât companiile mari, în sectorul non-financiar, după cum arată un studiu prezentat joi de Eurostat. În România, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii adunate au asigurat, în anul 2016, un procent de 52,2% din valoarea adăugată în sectorul de business non-financiar, iar companiile mari restul de 47,8%. Ca pondere, situația din România este asemănătoare cu cea din Polonia, Ungaria sau Germania (măcar aici, că în rest…). În medie, în UE, IMM-urile au contribuit cu 56,2% din valoarea adăugată, iar companiile mari cu restul de 43,8%. În total, în anul 2016, erau 24,7 milioane de IMM-uri (firme cu mai puțn de 250 de angajați) în sectorul de business non-financiar, în toată Uniunea Europeană. IMM-urile aveau 95 de milioane de angajați și contribuiau cu 4018 miliarde de euro, valoare adăugată. 93% din toate firmele din UE erau microîntreprinderi (sub 10 salariați) în anul 2016. În acestea lucrau 29,5% din toți angajații din sectorul de business non-financiar din UE. Microîntreprinderile asigurau 20,4% din valoarea adăugată. În privința condițiilor de trai, România este a doua cea mai săracă țară din UE. 35,7% dintre români trăiesc în risc de sărăcie sau excludere socială, conform datelor din anul 2017. Doar bulgarii au un procent mai mare, dintre cei din UE, 38,9%. În total UE, 22,4% din populație este în risc de sărăcie și excludere socială. De asemenea, 65% dintre români spun că nu-și permit să plece în vacanță măcar o săptămână pe an, cel mai mare procentaj din UE. Integral: https://www.startupcafe.ro
B. Mateescu, judecator CSM: Perceptia de partizanat al CSM este devastatoare. Deciziile au fost mutate in mainile unui grup restrans. Ar trebui sa ne testam cu adevarat reprezentativitatea. Interviu. Am votat la referendum nu ca sa confirm, sa sigilez modificarile recente ale legilor justitiei, pe care le dezaprob in cvasitotalitatea lor cu toata convingerea, operate inclusiv prin OUG. Votul meu a fost inainte de toate unul de blam la adresa modificarilor operate recent, criticate de toate organismele internationale, modificari care, in opinia mea, ar trebui intoarse cat de repede posibil. Iar dupa reparatie, am fost de acord sa nu mai fie adoptate OUG, intre altele in materia organizarii judiciare, acesta a fost rationamentul meu, afirma judecatorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Intr-un interviu fara menajamente, acordat Ziare.com, judecatorul Mateescu a apreciat ca este imperios necesara implementarea recomandarilor MCV si a aratat ca principala cauza a situatiei grave din CSM o reprezinta modificarile legislative care au mutat decizii foarte importante in mainile unui grup restrans de membri.
Iata principalele declaratii ale judecatorului Bogdan Mateescu:
– CSM functioneaza la un nivel indepartat de asteptarile colegilor si ale societatii.
– Cei care au determinat aparitia si consolidarea perceptiei de partizanat al CSM sa isi asume responsabilitati. Daca eu as fi fost perceput astfel mi-as da demisia imediat.
– Pentru redresare e necesara reevaluarea urgenta a legislatiei si restabilirea competentelor CSM ca tot unitar.
– Poate ca trebui sa analizam serios daca nu cumva ar fi timpul sa ne intoarcem la colegii nostri si sa ne testam cu adevarat reprezentativitatea.
– Persoanele alese de comisiile de concurs ale CSM in urma unor interviuri au constituit si optiunile unor politicieni pentru inalte functii. De exemplu, Gheorghe Stan si Adina Florea. Integral pe Ziare.com
ANAF lasă piloţii de luptă fără zborurile de antrenament. Forţele Aeriene, obligate să plătească acciză pentru kerosen. În ciuda reglementărilor în domeniu, ANAF a impus o acciză de peste 30 de milioane de lei pentru livrările de petrol de aviaţie către Forţele Aeriene Române, care au rămas astfel fără banii pentru achiziţionarea combustibilului necesar pentru antrenamentele piloţilor. Aflate în plin proces de trecere la modernele dotări de tip NATO, Forţele Aeriene Române nu pot îndeplini în prezent una dintre condiţiile operaţionale impuse de standardele aliate. Este vorba de numărul de ore de zbor de antrenament pe care piloţii români de F-16 Fighting Falcon din cadrul Escadrilei 53, Baza 86 Aeriană Feteşti, dar şi colegii lor care operează bătrânele MIG 21 Lancer, nu le mai pot face pentru că Forţele Aeriene Române au fost văduvite de peste 30 de milioane de lei din suma alocată pentru petrolul de aviaţie. Concret, în luna septembrie a acestui an, printr-o decizie de impunere care nu se încadrează în normele legale, spun experţii în domeniu, furnizorul de combustibil al Forţelor Aeriene a fost obligat să plătească către stat acciza pe acest combustibil, iar acesta la rândul său a facturat suma către MApN. Timp de patru ani nu s-au plătit accize Până în anul 2018, printr-un contract de 4 ani, Forţele Aeriene au fost alimentate cu petrol de aviaţie de către compania Petrom Aviation. Militarii achiziţionau combustibilul fără să achite accize, aşa cum se stipulează în normele de metodologice de aplicare ale Codului fiscal impuse prin Hotărârea de Guvern numărul 1 din 6 ianuarie 2016. Astfel, în acest act normativ, la punctul 92, se arată negru pe alb că “livrarea produselor energetice destinate utilizării drept combustibil pentru aviaţie se efectuează la preţuri fără accize către: (…) instituţiile de stat care implică apărarea, ordinea publică, sănătatea publică, siguranţa şi securitatea naţională”. Integral pe Adevarul
Patriarhul Daniel, propus ministru la Finanţe ca să-şi ia el cât vrea şi să nu mai ceară Indiferent de culoarea politică a următorului Guvern, un lucru e sigur: şi unii, şi alţii s-au săturat să fie bătuţi la cap. Prin urmare, toate forţele politice s-au înţeles să îl numească ministru de Finanţe pe Patriarhul Daniel. Astfel, întâistătătorul Bisericii ar deveni el însuşi cel care împarte bugetului. “Să-şi ia din start cât vrea pentru Catedrala aia a lui, că ne-am săturat să vină în fiecare lună că ştiţi, a mai apărut o cheltuială, mai trebuie aurit un stâlp, mai avem de pictat un sfânt… De unde să ştim noi cât costă o Catedrală, ce, suntem dezvoltatori de catedrale? Nu, nene. Îl punem ministru, face el bugetul. Poate să-l ia şi pe tot, câtă vreme ne bagă şi pe noi pe combinaţie”, a declarat un reprezentant al tuturor forţelor politice. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va uram o zi linistita!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
http://www.ziare.com/stiri/justitie/b-mateescu-judecator-csm-perceptia-de-partizanat-al-csm-este-devastatoare-deciziile-au-fost-mutate-in-mainile-unui-grup-restrans-ar-trebui-sa-ne-testam-cu-adevarat-reprezentativitatea-interviu-1583192
https://www.bbc.com/news/uk-politics-50205603
Am impresia ca multi s-au cam grabit degeaba cu Brexit. S-ar putea sa nu mai fie.
Bună ziua!
Am zis de la început că nu va fi nici un Brexit. Asta, în ideea că britii se vor trezi în “ceasul al douăsprezecelea”…
Sau va fi, mea culpa – pe 32 ianuarie! ☺
Buna ziua
brexit este cert!cu sau fără acord e alta poveste
Prin”flextention”UE s a asigurat ca nu va fi vinovata de o eventuala ieșire fără acord….
dar lei ieșirea din UE,Regatul unit are o noua -și grea-problema=Scoția !scotienii au votat covârșitor pentru rămânere in UE…și acum discuta despre un nou referendum privind rămânerea sau separarea de Regatul Unit…s ar putea sa fie chiar anul viitor….daca va fi,rezultatul e previzibil=ieșire din Regat și aderare la UE
Buna ziua. Șica Orban vrea sa-i convinga pe psd ca exista o cutuma cu investorea guvernului si nu e corect sa traga de timp! E un argument de nestirbit in fata unora ca Ciordache si Nicolicea
Bună ziua!
Ca răspuns, borfașii i-au dat cu flit.
Buna ziua,
pt paganel re 26 oct 20 55
comunisti care au fost si mai sunt etc.
https://dissidentvoice.org/2019/10/the-eu-is-rewriting-wwii-history-to-demonize-russia/
asta e un site radical pt “peace and social justice”
incepe interesant (nu stiam si suna bine)
“Last month, on the 80th anniversary of the start of World War II, the European Parliament voted on a resolution entitled “On the Importance of European Remembrance for the Future of Europe.” The adopted document:
2. Stresses that the Second World War, the most devastating war in Europe’s history, was started as an immediate result of the notorious Nazi-Soviet Treaty on Non-Aggression of 23 August 1939, also known as the Molotov-Ribbentrop Pact, and its secret protocols, whereby two totalitarian regimes that shared the goal of world conquest divided Europe into two zones of influence;
3. Recalls that the Nazi and communist regimes carried out mass murders, genocide and deportations and caused a loss of life and freedom in the 20th century on a scale unseen in human history, and recalls the horrific crime of the Holocaust perpetrated by the Nazi regime; condemns in the strongest terms the acts of aggression, crimes against humanity and mass human rights violations perpetrated by the Nazi, communist and other totalitarian regimes.”
si imediat continua
“Now we are to understand that it actually began eight days prior when the German foreign minister visited Moscow. Take no notice of the inherent doublespeak in the premise that a war could be the consequence of a peace agreement, which without any evidence provided is said to have contained “secret protocols”, not provisions. You see, unlike the other pacts signed between European countries and Nazi Germany — such as the Munich Betrayal of 1938 with France and Great Britain to which the Soviets were uninvited while Austria and Czechoslovakia were gifted to Hitler for the courtesy of attacking Moscow — Molotov-Ribbentrop was really a confidential agreement between Hitler and Stalin to conquer Europe and divide it between them.”
dupa care se dezlantuie intr-o furioasa explicatie despre cat de nevinovata si principiala a fost urss.
Slava Domnului ca eu a adoptat rezolutia – e surpinzator. e enervant ca aflu asta de pe un site neo-comunist.
Bună ziua!
Foarte interesant, mulțumesc!
Voi pune bază pe tanti UE, atunci când va fi adoptată o rezoluție prin care comunismul va fi condamnat în aceiași termeni precum nazismul! Aștept ziua aceea, dar nu știu de ce, cred că mai am de așteptat mult și bine!
Culmea e că, după aderarea lor, tocmai statele foste comuniste estice au vrut așa ceva și s-au opus vesticii!
Buna ziua,
multumim dnei Desy – ca intotdeauna – pt selectia facuta. de data asta ati introdus un articol de pe libertatea
care mi se pare excelent. asta ma deranjeaza oarecum pt ca ma obliga sa arunc un ochi pe o publicatie noua – macar odata la cateva saptamani – si ma intreb ce publicatie sa elimin –
Buna ziua 🙂
Nu eliminati! Adaugati! 🙂
Buna ziua,
re: În timpul guvernării de stânga a PSD, numărul milionarilor din România s-a dublat în 2019 față de 2018
putina aritmetica cu cifrele citate: averea neta a romanilor in ultimul an (2018) a crescut cu 1/667 adica aprox 0.15 % adica mai deloc dar milionarii s-au dublat deci ceilalti au o felie mult mai mica. ro se polarizeaza rapid cu un partid de “stanga” – campioni la furt si frauda.
Buna ziua
Pe usr “îl fac” toți “neocomunist”….un bun prilej sa se declare de centru și sa tragă tare in “stanga” pesedista și aripa ponta a acestora
Buna ziua,
nici unde nu se pot dubla milionarii daca inflatia e sa zicem sub 10% si functioneaza intr-o economie corecta de piata (sa zicem ca black market e sub 25% si piata nu e total monopolizat sau oligopolizata). Deci dublarea ritmului dovedeste o explozie a jafului.
https://www.g4media.ro/noul-proprietar-al-pro-tv-miliardarul-ceh-petr-kellner-are-legaturi-puternice-cu-rusia-apare-in-telegramele-wikileaks-plangandu-se-ca-cehia-i-a-tradat-pe-fratii-slavi-din-rusia.html
buna ziua,
ok protv are acum potential de antena 4
Bună ziua!
O cloacă, cu „patron” ca adrian sârbu – jigodia aia care voia vreo 20 kg de trotil pentru protestatarii din Piața Universității, și care, pentru mine, de ani de zile, se cheamă prost tv!…
Un alt kkt nu om…
https://www.g4media.ro/cozmin-gusa-s-a-inscris-in-psd.html
Buna ziua 🙂
Mui.. pentru Netejoru de la Inalta Curte 😀 😀 😀
http://www.ziare.com/stiri/protest-diaspora/inca-o-lovitura-pentru-inspectia-judiciara-inalta-curte-respinge-actiunea-impotriva-procurorilor-din-dosarul-10-august-1583305
In sfarsit 🙂
buna ziua
se grabesc sa schimbe macazul, sau macar ceva “hedging”
Bună ziua!
Poate, de-asta „schimbă macazul” și ăsta?
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23451468-declaratie-surpriza-lui-paul-stanescu-despre-cabinetul-orban-pentru-mine-politic-cetatean-acest-guvern-trebuie-investit.htm
sunt curios cine e judecatorul/cine sunt judecatorii. Daca e Francesca Vasile, nu m-as mira deloc. daca e altcineva, tot nu m-as mira 🙂
La ICCJ e ultima reduta anti-SS, speram sa tranteasca tot ce vine de la fufa aia Florea.
Bună ziua!
O țară (?) de inculți!
https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-23451830-cata-cultura-consuma-romanii-67-dintre-romani-nu-vazut-vreodata-piesa-teatru-cat-liberi-simt-romanii-30-ani-caderea-comunismului.htm
Cu tristețe, mi-am adus aminte de un banc:
„-Bulă, care e diferența dintre comuna primitivă și comunism?
– În comuna primitivă era practicat cultul morților, comuniștii practică moartea culților!”
@paganel…buna seara…daca nu Știați educația e “periculoasa” sau “toxica” sau “stresanta “…n am reținut exact dar angajații ministerului educației au 10%spor la salariu pentru unul din motivele de mai sus…așa ca…
Bună seara!
Da, „spor de stres” se cheamă… Dacă ar fi să accept un asemenea „spor” acesta ar fi doar pentru prostia, mitocănia și nesimțirea celor care ne înconjoară (destui dintre ei, cică, „studenți”!)!… Nesimțirea, tupeul, mitocănia și altele asemenea îmi distrug, la propriu, neuronii, pe care îi am alocați/consacrați pentru cercetare și oferirea rezultatelor acesteia către cei cu adevărat interesați de ea!…
buna seara
din nou ….”Brexit”
ce se intampla in camera comunelor eu nu mai inteleg/sau e “politicianism de cea mai joasa factura”sau e “democratie la cel mai inalt nivel”
alegeri anticipate refuzate, discutarea acordului refuzat,amendamente peste amendamente, propuneri peste propuneri….oricum este “circ ”
cred ca cea mai buna reactie e cea a lui Versthofen( daca n am scris corect numele,scuze)..”.bine ca n a murit nimeni in santz” asa cum spusese premierul britanic “I d rather be dead in a ditch”…decat sa nu finalizeze iesirea din EU pana pe 31 oct
partea proasta pentru noi,romanii,e ca -parafrazand- politicienii unei mari puteri pot avea ,a doua,.a treia,a patra ,a n- a opinie