Revista Presei – 28 octombrie. USR, pe muchie și cu emoții!
28/10/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 28 octombrie. Valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât ar fi normal la această dată, în special în jumătatea de sud-est a ţării. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea de sud a teritoriului, dar şi în regiunile estice, informează ANM. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea de sud a teritoriului, dar şi în regiunile estice; izolat va ploua slab în sud-vest, iar în rest vor fi condiţii de burniţă. Pe timpul nopţii înnorările vor cuprinde nordul şi centrul, iar precipitaţiile se vor semnala local în zona Carpaţilor Orientali, unde la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări local în sud-est, mai ales spre sfârşitul intervalului când în zona montană va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade. Dimineaţa izolat va fi ceaţă, iar spre sfârşitul nopţii în centru şi în sud vor fi condiţii de brumă. La Bucuresti vremea se va menţine mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în cursul zilei, iar noaptea va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.
Cum a ajuns USR la un pas să rateze alegerile parlamentare. Nicuşor Dan: PSD face acelaşi lucru ca la alegerile prezidenţiale din 2014. Tribunalul Bucureşti a respins semnul electoral al USR, pe motiv că este identic cu semnul USB, iar fuziunea dintre cele două partide nu este încă înregistrată juridic. Problema e că USR a trecut deja acest semn electoral pe lista de semnături, iar PSD poate contesta listele cu candidaţi USR din toate judeţele, pe motiv că nu sunt legale, tocmai pentru că au folosit semnul altui partid. BEC va decide azi dacă USR a preluat legal semnul USB. Uniunea Salvaţi Romania (USR), partidul condus de Nicuşor Dan, ar putea rata, din cauza unei chichiţe juridice, participarea la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Iată cum au stat lucrurile, pas cu pas. Pasul 1. Când a strans semnăturile de susţinere – condiţie obligatorie pentru depunerea candidaturilor – USR a folosit semnul electoral al Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), partidul de pe listele căruia a candidat Nicuşor Dan la Primăria Capitalei. Între timp, USB s-a topit cu tot cu semn în USR. Aşa a gândit Nicuşor Dan când a strans semnături pentru USR folosind semnul USB. Problema este că fuziunea dintre USR şi USB nu a fost încă înregistrată juridic. Deşi USR este înregistrat oficial în Registrul partidelor politice, fuziunea dintre USR şi USB este încă în faza contestaţiilor în instanţă. Tribunalul Bucureşti a dat miercuri seară o decizie favorabilă fuziunii, însă sentinţa poate fi contestată în termen de cinci zile. Pană atunci, noul USR, practic, nu există. Pasul 2. Potrivit legii, fiecare partid trebuie să-şi înregistreze semnul electoral pana la data de 1 noiembrie . Liderii USR au înregistrat semnul USB ca semn USR în data de 28 septembrie, dar BEC s-a opus, pe motiv că este semnul altui partid – USB, partid înregistrat pe numele lui Nicuşor Dan, care nu a cedat dreptul de folosinţă noului partid – USR, înregistrat pe numele Mirabelei Grădinaru, partenera lui Nicuşor Dan. Practic, BEC a taxat faptul că partenera lui Nicuşor Dan nu i-a cerut dreptul lui Nicuşor Dan să folosească semnul electoral al USB. Deşi pare absurd, motivul stă în picioare din punct de vedere juridic. Integral pe Adevarul
USR a depus listele pentru alegeri. Care este strategia lui Nicuşor Dan pentru Parlament. USR a depus, joi seară, listele electorale pentru alegerile parlamentare, la BEM prezentându-se, în absenţa lui Nicuşor Dan, fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu, cel care va deschide lista la Senat în Bucureşti afirmând că USR vrea să fie o contrapondere în Parlament. „Avem un sentiment foarte bun. Reprezentăm cele peste 351.000 de semnături care sprijină USR. Este o mândrie pentru noi. Nu ne facem niciun fel de griji că dreptul de a vota şi de a fi votat, garantat prin Constituţie, va fi respectat în România”, a declarat fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu. El a afirmat că USR vrea să fie o contrapondere în Parlament. „(Scorul USR-n.r.) va arăta că oamenii nu mai vor convivenţa dintre partidele mari, că îşi doresc o forţă politică nouă care nu are alianţe obscure, care nu are interese în teritoriu, care nu are clientelă politică, (…) care va fi o contraputere în Parlament pentru ceea ce nu vrem să se mai întâmple de aici înainte în România”, a mai spus fostul ministru tehnocrat. Stirea, pe Gandul
FOTO: Dacian Cioloș apare pe afișele electorale ale PNL. Reacția premierului: I-am rugat să nu folosească imaginea mea. PNL a lansat, în capitală, afișe electorale pe care apare imaginea premierului Dacian Cioloș și care promovează Platforma România 100. „Ne-am asumat Platfoma România 100, care are un nume, un conţinut şi o poză. Asta apare pe afişul PNL”, a precizat șeful de campanie al liberalilor Gheorghe Falcă, pentru News.ro. Gheorghe Falcă a mai afirmat că PNL a decis în şedinţa conducerii să îl desemneze pe Dacian Cioloş ca şi propunere de premier, cu acceptul acestuia. În afișele care au apărut, joi, în București apar textele: „Platforma România 100”, „Pentru o guvernare cinstită şi competentă” şi „Dacian Cioloş-Prim-ministru”. „I-am rugat să nu folosească imaginea mea, i-am rugat pe amândoi, şi unii şi alţii (PNL şi USR – n.r.), tocmai pentru că am spus că nu vreau să dau mesaje ambigue oamenilor cărora le-am zis că nu voi participa la campania electorală. Nu pentru că nu aş vrea să susţin anumite idei sau valori, ci pentru mi-am luat un angajament”, a afirmat premierul Dacian Cioloş la Realitatea tv. Luni, liberalii au votat, în unanimitate, propunerea liderului Alina Gorghiu de a-l desemna pe Dacian Cioloş premier pentru un nou mandat. Premierul Dacian Cioloș a declarat că este deschis la propunerea PNL de a rămân premier și după alegerile parlamentare din 11 noiembrie, însă a anunțat că nu se va amesteca în campania electorală a formațiunii politice. Integral pe Romania Libera
Dragnea îi ameninţă pe Iohannis, PNL şi USR: O să le iasă penal pe nas toate aceste discuţii şi alegaţii despre penali. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis, de la sediul Biroului Electoral Municipal (BEM) preşedintelui Klaus Iohannis, liderilor PNL şi USR că e foarte posibil “să le iasă penal pe nas toate aceste discuţii şi alegaţii despre penali”. Întrebat la ce ar trebui să se aştepte cei nominalizaţi, Dragnea a răspuns: “Să îşi îngrijească nasul foarte bine. O să vedeţi în perioada următoare”. Întrebat cum vede declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia nu va desemna în funcţia de premier un politician cu dosar penal, Dragnea a precizat că nu a spus niciodată că vrea să fie premier şi că şeful statului va avea o mare surpriză, în acest sens, după alegerile din 11 decembrie. “Văd că are o obsesie. Dacă are o problemă personală cu mine, să îmi pronunţe numele. Dacă pronunţă numele meu, atunci discutăm pe ce domeniu vrea pentru că văd, de exemplu, că şi dumnealui, şi cei de la PNL şi cei de la USR tot ne provoacă să ducem această luptă pe care noi vrem să o ducem ca şi competiţie doar în domeniul economic, şi în domeniul dezvoltării României, ele tot ne invită să jucăm şi în câmpul penal. E foarte posibil să le acceptăm provocarea şi să le iasă penal pe nas toate aceste discuţii şi alegaţii despre penali”, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la Biroul Electoral Municipal. Integral pe Gandul
Un CSM de tot rasul! Rezultate parțiale ale alegerilor pentru CSM. Cine a fost ales să garanteze independența Justiției. Primele rezultate certe au venit de la Curtea de Apel București. Cele trei locuri din CSM care revin judecătorilor de la curțile de apel din întreaga țară au fost câștigate de Lia Savonea de la Curtea de Apel București, Nicoleta Țânț de la Curtea de Apel Brașov și de Andreea Chiș de la Curtea de Apel Cluj. Cele două locuri care revin Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost câștigate de judecătoarele Simona Marcu și Mariana Ghena. Locul care revine procurorului care reprezintă Parchetul General, DIICOT și DNA a fost câștigat de procurorulCodruț Olaru. Alte două locuri câștigate cu certitudine pentru că nu au avut concurență sunt cele pentru reprezentantul procurorului parchelor curților de apel, loc obținut de procurorul Cristian Ban, și locul reprezentantului procurorilor de pe lângă judecătorii, obținut de procurorul Tatiana Toader de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București. Reprezentații parchetelor tribunalelor încă nu au fost făcute publice. Sursele noastre spun că NU a fost cvorum și se repetă alegerile pe 2 noiembrie. Tot lipsă de cvorum a fost și la nivelul tribunalelor, unde se repetă alegerile pe 2 noiembrie. Altfel spus, Gabriel Baltag, președinta AMR cel puțin deocamdată NU a câștigat, așa cum s-a vehiculat inițial. Reprezentanții judecătoriilor din țară ar fi, potrivit unor surse neoficiale, Bogdan Mateescu [el este cel de la care a pornit revocarea lui Danilet si Ghica – nota Politeia] de la Judecătoria Rm Vâlcea și Mihai Andrei Bălan de la Judecătoria Timisoara. Integral pe Romania Libera
Curtea de Apel Bucureşti, aşteptată să se pronunţe asupra cererii lui Ponta de suspendare a ordinului de retragere a titlului de doctor. Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să se pronunţe, vineri, asupra cererii lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor. Avocatul fostului premier a susţinut, vinerea trecută, în faţa instanţei că ordinul prin care lui Ponta i-a fost acordat titlul de doctor nu poate fi revocat după 13 ani, dacă a produs efecte, în timp ce avocatul Ministerului Educaţiei a spus că nu ordinul ministrului ar fi trebuit atacat, ci hotărârea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe vineri, asupra cererii lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor, după cum au anunţat pe 21 octombrie. Victor Ponta nu a fost prezent, vinerea trecută, la Curtea de Apel Bucureşti, dar avocatul său a susţinut, în faţa instanţei, că ordinul prin care ministrul Educaţiei i-a retras titlul de doctor anulează un alt act administrativ, ordinul 5.663 din 15.12.2003, prin care lui Ponta i-a fost atribuit titlul de doctor, document care a produs efecte în circuitul civil. Avocatul fostului premier a adăugat că un act nu poate fi revocat după 13 ani dacă a produs efecte. “În baza acestui titlu, Victor Ponta a fost primit în rândul avocaţilor. Aşa a primit şi titlul de conferenţiar. Ministerul Educaţiei a ignorat şi dispoziţia Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice (CNECS) din 2012, care a hotărât că nu a plagiat. CNECS era competent să analizeze sesizările şi contestaţiile privind inclusiv plagiatul. S-a dorit o sancţionare a reclamantului. Persoana petiţionară devine şi persoana care semnează pentru retragerea titlului de doctor, vorbim de dl. Mircea Dumitru”, a spus apărătorul lui Ponta. Integral pe Adevarul
Traian Băsescu candidează la Senat. ”Nu îmi este ruşine să candidez în Bucureşti”. Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că va candida la Senat, afirmând că nu îi este ruşine să candideze în Bucureşti, după ce a câştigat două mandate de primar general şi două de preşedinte şi că va duce în Senat toată experienţa acumulată.”(Senatorul Traian Băsescu-n.r.) va duce în Senat toată experienţa pe care a acumulat-o în cele cinci guverne în care a fost membru, ca primar general al Capitalei, ca preşedinte al României timp de 10 ani. Toată această experienţă o voi pune în slujba Senatului, a partidului, a ţării, pentru că până la urmă toată viaţa mea am fost în slujba statului, inclusiv, atunci când am fost comandat de navă”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la BEM, la depunerea listelor electorale pentru alegerile parlamentare. Fostul preşedinte a afirmat că nu îi este ruşine să candideze în Bucureşti, afirmând că în urma sa a rămas ceva. ”În Bucureşti eu cred că vom lua un rezultat bun pentru că de pe urma mea a rămas ceva în Bucureşti de când am fost primar general, linia 41 o vedeţi, contorizarea la scara de bloc există, pasajul Basarab pentru care m-am bătut atât s-a dovedit a fi un proiect viabil, 120 de km de linie de tramvai schimbată, 110 şcoli modernizate. Nu îmi este ruşine să candidez la Bucureşti”, a răspuns Traian Băsescu, întrebat ce scor îşi propune în Capitală. Integral pe Mediafax
Ministrul Tudorache despre alegeri: Suntem bine pregătiți; ștampilele – securizate în plicuri transparente. Ministerul Afacerilor Interne este bine pregătit pentru alegerile parlamentare, a precizat, joi, ministrul Dragoș Tudorache, una dintre măsurile stabilite pentru securizarea ștampilelor fiind păstrarea acestora în plicuri transparente la finalul procesului electoral. “Îngrijorări foarte mari nu am, tocmai pentru că eu consider că în acest moment suntem bine pregătiți la nivelul Ministerului de Interne. (…) Nu știu câtă lume a observat hotărârea de guvern pe care am adoptat-o săptămâna trecută și care acoperă două zone care generau constant (…) suspiciuni, acuze din partea unor candidați pentru modul în care se desfășura procedura de numărătoare a voturilor. Era acel moment după închiderea urnelor (…). Tocmai de aceea, eu am vrut să lucrez pe două zone. O dată, pe securizarea ștampilelor, tocmai pentru a împiedica utilizarea ștampilei cu mențiunea votat după încheierea urnelor. Exista suspiciunea că se anulau voturi folosindu-se ștampile, deși ele trebuiau puse și sigilate într-un plic. (…) Am făcut un lucru foarte simplu. Am schimbat tipul de plic. E un plic transparent în care se poate vedea dacă toate ștampilele sunt puse acolo, un plic care se autosigilează, se ștampilează la început”, a explicat Tudorache. Al doilea element de noutate este, potrivit ministrului, înregistrarea video a întreg procesului de votare. Integral pe Agerpres.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
cred ca numai disperarea il face pe Ghita ca, secondat de Diaconu, sa il reclame pe Ciolos la DNA:
http://www.ziare.com/dacian-ciolos/premier/pru-il-denunta-pe-ciolos-la-dna-pentru-achizitia-cuminteniei-pamantului-1441368
Cu atatea reclamatii la DNA lui Ghita i se potriveste proverbul:
“coada caprei de raie pica dar tot mai sus o ridica”!
Astept sa-l vad odata ….fara coada!
Buna dimineata.
In sfarsit un ministru care vrea si stie ce trebuie facut, are cunostinta de ce se intampla in sectiile de votare! In plus, omul a testat hartia si tusul, asa ca trebuie sa fii sora cu inconstienta sa te apuci de prostii intr-o sectie de votare.
Poate asa se explica si disperarea gastii penale care a acaparat puterea. Au recurs la tot arsenalul din dotare, reclamattii si furt de sigle.
Buna dimineata,
dracnea este tot mai impacientat , si a inceput sa ameninte..
Șeful social-democraților a lansat cel mai dur atac la adresa președintelui.
”Omul ăsta, în ultimele zile, bate câmpii. Am văzut că este preocupat de condițiile de angajare a paznicilor. Vreau să îi transmit ceva. Și nu o făceam, dar m-au rugat mai mulți români care trăiesc în afara țării, destul de revoltați. Nu există nicăieri în Europa ca un om, care a avut un necaz în viață, să zicem că a furat un ou, o pâine de foame și a făcut pușcărie șase luni, în concepția domnului Iohannis acel om ar trebui condamnat la moarte pentru că, după ce ispășește acea pedeapsă, el nu mai are nicio șansă de reintegrare, pentru că regele nostru, care este acum la Cotroceni, a spus că nu mai poate fi angajat nici paznic. Deci am văzut care este preocuparea sa. Dincolo de asta, am văzut că premierul României ar trebui să fie paznicul lui, paznic la turma de miniștri din Guvern. El poate cenzura listele din partide? El are un singur vot. Să nu creadă nici el, nici partidul pe care îl susține, că românii se vor lăsa păcăliți. Am înțeles că a spus-o domnul Tăriceanu, o spun și eu – el a fost un candidat penal. Sigur, astrele s-au aliniat ulterior și a obținut o decizie favorabilă. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi candidat? România ar fi fost frustrată de această șansă istorica, să aibă în fruntea statului un om de o asemenea valoare…………………………………………………………………………………………………………..
Dacă are o problemă personală cu mine, să îmi pronunţe numele. Dacă pronunţă numele meu, atunci discutăm pe ce domeniu vrea pentru că văd, de exemplu, că şi dumnealui, şi cei de la PNL şi cei de la USR tot ne provoacă să ducem această luptă pe care noi vrem să o ducem ca şi competiţie doar în domeniul economic, şi în domeniul dezvoltării României, ele tot ne invită să jucăm şi în câmpul penal.
E foarte posibil să le acceptăm provocarea şi să le iasă penal pe nas toate aceste discuţii şi alegaţii despre penali.
Să-și îngrijească nasul foarte bine. O să vadă ei în perioada următoare. Toți vor da socoteală pentru ce au făcut, fac și ce intenționează să facă. Am informații că o parte din ei sigur vor ajunge în situația că instituțiile ar putea să-i cheme la audieri, dacă vor vrea să-și facă treaba.
Sunt curios dacă acești oameni protejați, deasupra legii, vor fi chemați la audieri. ”, a spus Liviu Dragnea.
http://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea-lanseaza-cel-mai-dur-atac-la-adresa-lui-klaus-iohannis-e-un-penal-se-crede-rege_1160451.html
PS mai este un lider de partid….da`mi scapa numele,care stie tot si ameninta pe toti….
Ciufaia rosie nu vrea opozitie 👿 Cand este blocata si nu are spatiu de manevra, face ce stie cel mai bine, circ. Cea mai buna platforma de comunicare si rostogolirea a informatiei este pe scarile tribunalului, cu televiziunile de casa in jur.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21380952-gabriela-firea-judecata-ciprian-ciucu-pentru-declaratii-politice.htm
Titlu la realitatea lui gusa:
Ghita, campanie electorala la DNA 🙂 😀
Foarte interesant
https://www.yahoo.com/news/turkey-says-natos-aegean-migrants-mission-achieved-target-104152588.html
Citeste si da mai departe; adica la DNA si la SRI .
Spun asta deoarece de abia acum aflam si noi,cei cu banii 🙂 ,ceea ce ei ,snapanii stiau ab initio . Ma intreb din nou: platim pentru formarea ofiterilor de informatii ; platim salariile acestor ofiteri ( apropo,pe cand demilitarizarea?) ; si ne trezim ca nu suntem informati despre tot felul de tunuri financiare ! Cum este posibil ca ministrul sanatatii sa afle de la cadre medicale ca acea bijuterie medicala inagurata de nu stiu cate ori ,laudata si para laudata ,s-a dovedit pana la urma ,nu o bijuterie ,ci o biata margica de sticla. Platita la pret de bijuterie!Si totusi nimeni nu zice nimic.Articolul ce-l aduc acum ,a aparut pe Rise Project pe 23.08.a.c.!!! Probabil ca SRI si DNA nu stiau nimic, ceea ce este foarte grav,dar mai grav ar fi ca aceste institutii sa fi stiut,dar totusi sa se fi comportat ca si cum nu ar fi stiut. Ce ziceti domnule Presedinte ,pe cand o curatenie la SRI? Acolo ceva nu functioneaza prea bine,parerea mea. Mai luati-l pe Hellvig la aer curat,ca in birou ,daca este cald,placut,mai poti si motai….. Este revoltator! Ne mor copii,parintii fratii si noi stam si contemplam viitprul.Mai mare rusinea ! Va veti intani cu nume cunoscute in articol….
“Achiziția barocamerei a consumat, totuși, un sfert din bugetul de utilare a secției.
Chiar și profesorul Ioan Lascăr, șef al departamentului de arși de la Floreasca, cel care s-a ocupat de cumpărarea ei, îi recunoaște astăzi inutilitatea.
Timp de un deceniu, cât au durat pregătirile pentru crearea unității de arși gravi de la Floreasca, din 2004 până în 2013, statul român nu a fost în stare să pună pe hârtie necesarul de tehnologie care să utileze această secție.
Aproape un sfert (23 la sută) din investiția în echipamentele acestei secții a fost alocat pentru o ustensilă care nu are nicio legătură cu îngrijirea marilor arși.
Se numește „barocameră monoloc” și este un instrument utilizat în medicina hiperbară, o ramură medicală care funcționează independent de îngrijirea arșilor.
Câțiva specialiști europeni în medicina hiperbară, intervievați de RISE Project – din Franța, Polonia și Belgia – spun că barocamerele „monoloc”, spre deosebire de altele, de generație mai nouă, denumite „multiloc”, nu pot fi utilizate la bolnavii aflați în stare gravă și critică.
„Un mare ars nu ar putea fi niciodată îngrijit într-o barocameră monoloc”, spune profesorul Jacek Kot din Gdansk, secretar general al Comitetului European de Medicină Hiperbară.
„Barocamerele monoloc sunt de concepție veche și periculoase”, afirmă medicul Erika Parmentier din Lille.
„Folosirea barocamerelor monoloc este puternic descurajată”, spune medicul Peter Germonpré din Bruxelles.
Punctele lor de vedere, pe larg, în articol.
Deși recunoaște și el inutilitatea echipamentului, profesorul Ioan Lascăr își păstrează calmul: „Poate, cândva, la un moment dat, în cadrul evoluției clinice a unui pacient, să fie necesară utilizarea unui astfel de serviciu”.
Nu doar că barocamera de la Floreasca e una „monoloc”. E, totodată, o barocameră monoloc „low cost”.
De fapt, e cea mai slabă barocameră monoloc vândută de producătorul neamț care o comercializează, compania Haux.
Spitalulul Floreasca nu a cumpărat-o direct din Germania, ci de la un intermediar român: societatea comercială Gemedica SRL, patronată de Aurel Galea, partenerul de afaceri și prietenul de familie al lui Sorin Oprescu.
Spitalul i-a plătit lui Galea 620.000 de euro pentru ea – de trei ori mai mult decât costă o barocameră cu specificații asemănătoare, vândută de o firmă americană.
Cel care a hotărât achiziționarea unei barocamere de tip monoloc, care a redactat caietul de sarcini al licitației și care, ulterior, a dispus achitarea acestui echipament către firma Gemedica, fără ca măcar să-l testeze, a fost Ioan Lascăr.
https://www.riseproject.ro/spitalul-floreasca-a-irosit-un-sfert-din-banii-unitatii-de-mari-arsi/
Alo DNA !
intelegeti sau sa va desenez:
Conform investigatiilor media, afacerile pornesc de la o firma offshore din Cipru, Laramed Limited, continua apoi cu Gemedica SRL, companie detinuta de Catalin Aurel Galea, fost asociat, prieten, vecin al lui Sorin Oprescu si continua cu sapte SRL-uri de bloc. Catalin Galea, patronul Gemedica SRL, a fost unul din sponsorii importanti ai lui Oprescu la alegerile prezidentiale din 2009.
Offshore-ul cipriot detine 70% din Anais Medical Center, firma care opereaza una din cele doua clinici Academica Medical ale doctorului Sorin Oprescu. Administratorul afacerii din Cipru este firma Medical Prestige SRL, controlata de familia Oprescu si de Galea Gizella, mama lui Catalin Galea.
Cele sapte SRL-uri au livrat echipamente medicale de 275 milioane lei catre spitalele bucurestene in perioada 2007-2011, afacerile lor crescand dupa ce Sorin Oprescu a ajuns primar general. Printre clientii „Gemedica” se numara Spitalul Universitar de Urgenta si Spitalul Elias. Doar in 2010, „Gemedica” a incheiat 15 contracte cu Spitalul Elias.
Intr-o perioada de doar cateva luni, SRL-ul Galea obtinut contracte si cu alte unitati sanitare din Bucuresti. Cu Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central „Carol Davila”, Gemedica a incheiat un contract pentru furnizare de medicamente, atribuit fara licitatie, prin negociere si fara anunt de participare. Motivul: „situatie de urgenta extrema survenita in urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute”.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18338727-harta-intereselor-politice-sanatate.htm
Imi este teama ca in ultimul timp procurorii au drept prioritate, in anchete, cauze de trei lulele, ce le pot aduce, cu efort (munca) minim capital profesional si/sau public. Ca respectivele cauze au prejudicii ridicole (prin comparatie cu marile tunuri din istoria recenta a Romaniei, ramase nerezolvate) nu mai conteaza, “inculpatii” au nume cu rasunet, anchetele fac valuri in media si la o adica, cand se discuta eventuale avansari sau promovari in institutii gen CSM, dosarele cu pricina sunt folositoare.
Un alt exemplu:
DNA nu a găsit niciun vinovat pentru un prejudiciu de zeci de milioane de euro de la Complexul Energetic Oltenia. Curtea de Conturi a sesizat procurorii anticorupţie pentru că responsabilii Complexului au contractat un credit de 170 de milioane de euro din care nu au tras niciun ban, dar au plătit dobânzi uriaşe. Curtea de Conturi a sesizat, prin preşedintele Nicolae Văcăroiu, DNA cu privire la plata de către SC Complexul Energetic Turceni SA, respectiv continuatoarea acesteia SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA, a sumei de 53.038.493 de lei către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) reprezentând comisioane şi penalităţi pentru un credit pe care l-a contractat şi din care nu a efectuat trageri.
Dubios si ingrijorator 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21382356-turcia-cere-incheierea-misiunii-nato-din-marea-egee-care-supravegheaza-retelele-traficanti-migranti.htm
In subteranele sistemului se pregateste o suspendare. Sa vedem daca vor merge mai departe, vor avea tupeu si determinare.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21382227-dragnea-cred-presedintele-iohannis-incalcat-constitutia-dar-nu-sunt-constitutionalist.htm
Nu stiu daca e definitiva:
http://www.stiripesurse.ro/decizie-instanta-ponta-ramane-fara-doctorat_1160627.html
Nu e definitiva dar e un inceput bun:
http://www.evz.ro/victor-ponta-ramane-fara-doctorat-decizia-nu-este-definitiva.html
Cu o singura conditie :
Sa nu ajunga Andronescu sefa la invatamant. Ca este in stare sa emita un OM prin care sa statueze ca daca din 100 de sentinte de plagiat date a 101a este de ne plagiat,aceea este valabil!a!
Cel mai idiot președinte al PSD de la Ceaușescu încoace
http://www.kmkz.ro/recomandari-2/televizor-recomandari-2/cel-mai-idiot-presedinte-al-psd-de-la-ceausescu-incoace/
http://www.timesnewroman.ro/politic/dragnea-s-a-razgandit-taxa-tv-se-incaseaza-in-continuare-dar-va-ajunge-la-antena-3-nu-la-tvr
FYI
https://www.yahoo.com/celebrity/hillary-clinton-eyes-vice-president-044001137.html
Foame mare. Nemernicul, dupa ce anul trecut a pus gazon, acum il scoate si sapa. Mare mizerie, in timp ce orasul se sufoca
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21382810-primarul-sectorului-3-robert-negoita-vrea-infiinteze-inca-doua-firme-stat-una-pentru-construi-locuinte-sociale-una-pentru-paza.htm
Revista presei : http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-29-octombrie-moldova-ultima-sansa/50172/
Buna dimineata !