Revista Presei – 28 martie. Sabotarea referendumului și modificarea legii 47/1992
28/03/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 28 martie! Vremea va fi frumoasă și caldă în toată țara, doar în nordul Carpaților Orientali va ploua. Vântul va sufla slab în cea mai mare parte a țării și moderat în nordul Moldovei și al Olteniei. Maximele termice se vor situa între 13-18 grade în Transilvania și Maramureș, 16-21 de grade în Banat, Crișana și Oltenia și 14-19 grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova. Cele mai scăzute valori sunt așteptate să se înregistreze în zona litoralului. Vremea de joi aduce cer senin, însorit chiar, în Capitală, dar temperaturile mai scad cu un grad față de ziua de miercuri. În Capitală, prognoza meteo anunță temperaturi ce se încadrează între 11°C și 2°C. Vântul va sufla slab și moderat, cu 5 km/h dinspre NE și în rafale de 24 km/h. Cerul va fi parțial noros pe timpul nopții. Vineri, temperaturile mai cresc cu un grad pe timpul zilei, dar mai scad cu un grad pe timpul nopții. Weekendul aduce temperaturi mai ridicate în București, dar nu scăpăm de vânt.
Culise. Cum încearcă PSD să saboteze referendumul pe justiţie: secţii separate de vot. Tăriceanu a procedat la fel în 2007.Chiar dacă referendumul pe Justiţie va avea loc concomitent cu alegerile europarlamentare, Guvernul Dăncilă va organiza secţii de vot diferite, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Astfel, PSD va putea mobiliza electoratul la urne pentru euroalegeri, dar în acelaşi timp va sabota atingerea cvorumului de prezenţă la referendum (30%). Există şi un precedent: referendumul declanşat de Traian Băsescu în 2007. PSD şi-a pregătit tactica pentru a sabota referendumul pe Justiţie „aproape“ anunţat de preşedintele Klaus Iohannis. Surse din conducerea PSD susţin că Guvernul Dăncilă va organiza secţii de vot separate pentru referendum şi pentru europarlamentare, deşi cele două procese electorale vor avea loc în acelaşi timp, pe 26 mai. „Secţia de vot pentru euroalegeri va fi la parterul şcolii, la intrare, iar secţia de vot pentru referendum lui Iohannis va fi în capătul culoarului, la etaj sau în sala de sport. Să vedem atunci dacă va atinge cvorumul de prezenţă“, susţine unul dintre deputaţii PSD pentru „Adevărul“. Astfel, primarii PSD vor putea îndemna electoratul să iasă la urne, însă doar pentru euroalegeri, astfel încât partidul condus de Liviu Dragnea să obţină un rezultat cât mai mare. În acelaşi timp, liderii social-democraţi mizează pe faptul că oamenii mobilizaţi de primari nu vor mai merge şi în a doua secţie de vot, de la etajul şcolii, pentru a valida referendumul declanşat de şeful statului. PSD se bazează pe reţeau de aleşi locali, care vor pune umărul la sabotarea consultării populare pe tema Justiţiei, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis mizează pe mobilizarea electoratului de dreapta şi a societăţii civile. „Noi credem că nu va atins pragul de 30%. Oricum, va fi pe muchie de cuţit. Depinde foarte mult câţi oameni vor scoate la urne partidele de dreapta. Dacă prezenţa la europarlamntare nu va fi mai mare de 35%, referendumul nu trece“, susţin sursele citate. Comprativ, la alegerile europene din urmă cu cinci ani prezenţa la vot a fost de 32, 44%. În 2009, prezenţa a fost şi mai mică: 27,67%. Anul acesta, mobilizarea la urne se anunţă a fi mai mare. Un sondaj de opinie comandat de PNL estimează o prezenţă între 37% şi 40%, pe fondul nemulţumirii faţă de guvernarea PSD. Integral pe Adevarul
DNA critică proiectul de modificare a Codurilor penale: Statul nu va mai putea recupera prejudicii de 20 de milioane de euro Critici aspre din partea DNA pe tema modificărilor codurilor penale, la care lucreză Ministerul Justiţiei. Procurorii anticorupţie spun că 42 de dosare s-ar redeschide, iar statul nu va mai putea recupera prejudicii de aproape 20 de milioane de euro. Mai mult, 25 la sută dintre dosarele la care lucrează acum procurorii anticorupţie s-ar putea închide, pentru că ministerul ar vrea să abroge abuzul în serviciu din legea combaterii corupţiei….Prin cele 42 de hotărâri definitive pronunțate de completurile de 5 judecători s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 5.5 milioane lei, 16.5 milioane euro și 2 milioane USD, precum și despăgubiri civile în favoarea statului român în cuantum de 23 milioane lei și în favoarea altor părți civile în cuantum de 2 milioane lei. Practic, prin acest text legal, în cazul hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în apel de către completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală și pentru care termenul de introducere a contestației în anulare referitor la cazul prevăzut de art.426 alin.(1) lit.d teza I Cod procedură penală (când instanța nu a fost compusă potrivit legii) s-a împlinit anterior datei de 29.11.2018, posibilii titulari ai acestei căi de atac sunt repuși în termen, în sensul că pot ataca aceste hotărâri definitive timp de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. O astfel de normă prin care se repun în termen titularii contestației în anulare întemeiat pe cazul prevăzut de art.426 alin.(1) lit.d teza I Cod procedură penală este neconstituțională și încalcă dispozițiile art.1 alin.(4) și (5) precum și art.115 alin.(4) din Constituție. Integral: https://www.digi24.ro
Alegeri in Absurdistan: Siretlicul prin care PSD si-a securizat un vot in plus in BEC. Se mai poate face ceva? PPU, partidul fondat de Dan Voiculescu in 2015, are reprezentant in Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare si implicit putere de decizie, fara sa aiba un reprezentant si in Parlamentul European, ceea ce contravine prevederilor legii. Acest lucru a fost posibil printr-un siretlic care a avut-o ca protagonista pe Maria Grapini. Legea 33/2007 stabileste un tratament distinct al partidelor politice care au membri in Parlamentul European fata de cele care nu au, doar primele avand dreptul sa aiba un reprezentant in Biroul Electoral Central.La data constituirii BEC, Maria Grapini era membru (marcant si vechi) al Partidului Puterii Umaniste (PPU), motiv pentru care partidul fondat de Dan Voiculescu si condus de Cristian Popescu Piedone a avut dreptul sa isi desemneze un reprezentant. In urma cu doua zile, Maria Grapini a trecut pe neasteptate (pentru opinia publica) in barca PSD, insa reprezentantul PPU in BEC a ramas neclintit. Prin urmare, la ora actuala un partid care nu are europarlamentari si care a fost infiintat in 2015, adica dupa ultimul scrutin european (2014), are reprezentant in BEC, avand dreptul sa voteze decizii esentiale pentru buna desfasurare a alegerilor din 26 mai, desi spiritul legii este altul. Reamintim ca actualul BEC este format din 16 membri: 5 judecatori, 3 reprezentanti ai Autoritatii Electorale Permanente (AEP) si 8 reprezentanti ai partidelor (PSD, PNL, ALDE, PLUS, UDMR, ProRomania, Prodemo, PPU). Contactat de Ziare.com pentru a afla daca reprezentantul PPU mai poate fi scos din BEC dupa plecarea Mariei Grapini la PSD, purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet, ne-a explicat care este contextul legal. “Exista Hotararea 2 a BEC, in interpretarea legii, prin care se statueaza faptul ca se ia ca moment de referinta al participarii la alegeri momentul comunicarii AEP catre BEC cu lista partidelor care au membri in Parlamentul European (2.03.2019 – n.red.). Chestiunea asta s-a stabilit la momentul formarii BEC. Atunci PPU avea reprezentant in Parlamentul European, asa ca a intrat in componenta BEC”, a precizat Marian Muhulet, care este si vicepresedinte al AEP. Intrebat daca se mai poate face ceva pentru ca reprezentantul PPU sa fie inlaturat, purtatorul de cuvant al BEC a raspuns ca “In principiu, nu”, precizand si ca “nu e niciun alt termen in lege de care sa ne putem lega”. Integral: http://www.ziare.com
Preot american în urzeala israeliană. Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a devenit dependent de consilierii israelieni. Practic nimic nu mişcă la vârful formaţiunii social-democrate fără să treacă prin filtrul echipei de consilieri israelieni care trebuie să aprobe fiecare mutare a PSD, indiferent de planul în care este efectuată. Cel mai recent exemplu în acest sens este impunerea preotului Christian Terheş pe locul 4 pe lista PSD de candidaţi pentru Parlamentul European, la alegerile din 26 mai 2019. Terheş, un preot român din SUA, care s-a făcut remarcat doar prin polemica împotriva abuzurilor din justiţie şi poziţionarea ulterioară de partea PSD, fără a fi însă membru al acestui partid. Slugă la doi stăpâni este un concept care descalifică o persoană, din punct de vedere moral. Părintele Christian Terheş se pare că şi-a ales să slujească la doi stăpâni. Primul este cunoscut: cel din biserica unde îşi desfăşoară activitatea. Al doilea, deşi se întrezăreşte, nu este ceea ce pare a fi la prima vedere. Mulţi, văzându-l pe Terheş pe lista PSD pentru europarlamentare, ar crede că acesta este sluga lui Dragnea. Sau a social-democraţilor. Alţii, care ştiu modul în care pastorul Mihai Gâdea l-a promovat pe Terheş la Antena 3, ar spune că preotul de peste Ocean este omul securistului dovedit Dan Voiculescu, alias Felix, aşa cum apare în dosarul său de informator aflat la consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Toţi cei de mai sus se înşeală. Christian Terheş are doi stăpâni. Primul l-am numit mai sus. Al doilea este mult mai puternic decât teleormăneanul care conduce vremelnic PSD. Iar legăturile politice ale acestuia au ramificaţii atât în Europa, cât şi în SUA, ajungând până în apropierea actualului preşedinte american Donald Trump şi chiar al companiei care a furnizat rachetele pentru sistemul Patriot de la Deveselu. Terheş este prieten cu Ady Simion, un agent imobiliar de succes pe coasta californiană. Simion, prin prisma relaţiilor şi al succesului în afaceri, a reuşit să îşi facă unele legături în mediul politic american. Una dintre ele este fosta congresmană Loretta Sanchez, reprezentanta comunităţii hispanice din California. Integral pe Bursa.ro
Procurorul general cere CSM să dispună verificări disciplinare privind-o pe procuroarea Adina Florea / Ea ar fi cerut de la DNA dosarul Tel Drum în baza unui denunţ anonim pe numele lui Ştefan Iulian, actorul preferat al lui Caragiale / Florea l-a pus sub acuzare pe Portocală pentru un caz similar. Procurorul general al României Augustin Lazăr cere CSM să dispună verificări faţă de adjuncta Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Adina Florea, pentru două presupuse abateri disciplinare, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Secţia pentru procurori a CSM va lua în discuţie cererea lui Lazăr la şedinţa de săptămâna viitoare, potrivit aceloraşi surse. Este vorba de abaterile disciplinare de la punctele l) şi t) din legea 303/2004 modificată: „l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală”. Presupusele abateri disciplinare comise de Adina Florea au fost descoperite cu ocazia soluţionării de către procurorul general a conflictului pozitiv de competenţă dintre DNA şi SIIJ privind dosarul Tel Drum. Pe 13 martie, procurorul general a decis ca ancheta Tel Drum să fie făcută în continuare de DNA. Potrivit unui comunicat al Parchetului general din 13 martie, „soluția a fost pronunțată ca urmare a constatării că faptele care fac obiectul urmăririi penale în dosarul nr 986/P/2014 al D.N.A. (Tel Drum – n.r.) nu au nicio legătură cu faptele denunțate anonim în dosarul nr. 1164/P/2018 al S.I.I.J”. Potrivit surselor G4Media.ro, Adina Florea a deschis dosarul penal nr. 1164/P/2018 plecând de la un denunţ anonim formulat pe numele lui Ştefan Iulian. Este numele unei străzi din sectorul 1, din spatele Primăriei Sectorului 1 şi al unui actor celebru în Bucureşti la sfârşitul secolului XIX, pe vremea lui Caragiale. Potrivit memorialistului Constantin Bacalbaşa în „Bucureştii de altadată”, „pe Iulian, mai ales, se întemeia Caragiale când îşi scria piesele”. Integral pe G4Media
Deputatii au adoptat initiativa lui Iordache care modifica legea CCR. Opozitia va sesiza Curtea Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativa initiata de social-democratul Florin Iordache privind instituirea unui termen de cel mult 15 zile in care hotararile Parlamentului pot fi contestate la Curtea Constitutionala. PNL si USR au anuntat ca vor ataca proiectul la CCR daca trece si de Senat in aceeasi forma. In Camera Deputatilor, propunerea a inregistrat 168 de voturi “pentru”, 91 de voturi “impotriva” si trei abtineri. Propunerea legislativa completeaza art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. “Sesizarea Curtii Constitutionale asupra hotararilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputatilor si al celor doua Camere ale Parlamentului se formuleaza in maximum 15 zile de la publicarea acestora in Monitorul Oficial”, prevede proiectul adoptat. In prezent, in Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, in procedura jurisdictionala a controlului constitutionalitatii actelor Parlamentului nu este stabilit un termen in care cei indrituiti sa sesizeze CCR sa isi poata exercita acest drept. Conform celor adoptate, Curtea asigura controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, regulamentelor Parlamentului, hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, precum si a ordonantelor Guvernului. Integral: http://www.ziare.com
Eforturi disperate in CSM pentru ca Netejoru sa ramana sef la Inspectia Judiciara: Detalii de culise si manevre de neimaginat Judecatorul Lucian Netejoru, seful interimar al Inspectiei Judiciare, a sustinul in aceasta dimineata interviul pentru inca un mandat de 3 ani la sefia acestei institutii, in fata unei comisii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Lucian Netejoru este singurul candidat pentru aceasta functie si este considerat un apropiat al sefei CSM, Lia Savonea. Mandatul lui a expirat inca din 1 septembrie 2018, iar, potrivit legii, mai are dreptul la inca unul de 3 ani. Lucian Netejoru conduce insa Inspectia Judiciara in baza unei ordonante de urgenta promovate de Tudorel Toader. La vremea respectiva, liderul PSD, Liviu Dragnea, a solicitat ca aceasta ordonanta sa intre in vigoare cat mai rapid. El a dat de inteles ca ar fi trebuit sa treaca actul normativ fara avizul CSM, ceea ce s-a si intamplat…..”In Regulament scrie ca se dau note de la 1 la 100, iar nota minima a fost stabilita la 25. El este sustinut in acest interviu de Savonea, Oprina si Alistar. Au fost adaugate mai multe subcriterii. Asta in contextul in care Netejoru avea nevoie de inca 70 de puncte”, sustin sursele din magistratura. Pentru a fi numit, judecatorul are nevoie de minim 350 de puncte. Astfel, daca Netejoru este punctat cu 100 de puncte de Savonea, Oprina si Alistar, mai primeste sigur alte minim 50 de puncte de la Chis si Deac, care sunt obligati sa dea 25 fiecare. In plus, fisele de notare pentru Inspectia Judiciara sunt diferite de cele de la Sectia de investigare a infractiunilor din Justitie, desi dispozitiile legale sunt similare, mai explica sursele citate. Integral: http://www.ziare.com
Kovesi a fost audiata la CSM in doua dosare de abatere disciplinara: Nu imi fac apararea public, pe scari Laura Codruta Kovesi a anuntat, miercuri, la iesirea de la CSM, care avea pe ordinea de zi doua rapoarte intocmite de Inspectia Judiciara cu privire la savarsirea unor abateri disciplinare de catre fostul procuror-sef al DNA, ca discutiile au fost amanate.”Eu nu fac aparari publice. Exista tendinta de a fi judecata public. Nu imi fac apararea pe scari. Mi-am facut-o in interior. O sa vedem solutiile care se vor da. Ambele cauze de astazi s-au amanat”, a spus Kovesi. Intrebata daca ceea ce se intampla in tara va influenta negocierile pentru desemnarea procurorului sef european, Kovesi a spus ca acolo “cred ca se negociaza profesionalismul celui care trebuie sa detina aceasta functie. Pana in acest moment, din perspectiva comisiei tehnice, am fost prima dintre toti candidatii care s-au calificat in aceasta procedura. In urma audierilor din Parlament, din nou am fost prima. Astept rezultatul. Nu stiu ce elemente de negociere sunt avute in vedere. Ca profesionist, eu mi-am facut treaba, am iesit prima”.Pe ordinea de zi a CSM s-au aflat doua rapoarte ce o priveau pe Kovesi. Primul se refera la inregistrarile aparute in spatiul public, din timpul unei sedinte de lucru, pe data de 18 iunie 2017. Al doilea raport a fost intocmit, deoarece, conform Inspectiei Judiciare, Kovesi nu a respectat confidentialitatea lucrarilor si a inserat intr-un comunicat de presa pasaje din discutii ce vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe in respectiva cauza. Potrivit unor surse citate de Mediafax, cauzele au fost amanate pentru 8 mai. Integral: http://www.ziare.com
Motivare CCR: Se pot genera blocaje constituţionale. Referendumurile ar fi oprite de alegerile care pot fi anuale. Judecătorii CCR au motivat miercuri hotărârea prin care arătau că referendumul se poate organiza în aceeaşi zi cu alegerile europarlamnetare, anunţând că o condiţie în acest sens ar face ca referendumurile să fie blocate de alegeri, incluzând şi cele interne, care pot să fie şi anuale. „Completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, potrivit cărora la art.5 din lege se intenţiona introducerea unui nou alineat, alin.(3), în conformitate cu care referendumul nu poate avea loc simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate, Curtea a constatat că prin textul de lege criticat sunt încălcate prevederile constituţionale (…) Referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau, după caz, a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă”, se arată în motivarea CCR. Integral pe Mediafax
Cand pot judecatorii sa ignore modificarile Codurilor Penale facute in favoarea infractorilor Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit in septembrie 2015 ca instantele din Italia sa nu aplice articolele dintr-o lege prin care s-au scazut termenele de prescriptie in cazul unor infractiuni de evaziune fiscala. Motivul: aceste prevederi ar fi impiedicat sa se pronunte condamnari intr-un numar considerabil de procese de frauda financiara si evaziune fiscala, aducand atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. Concluzia CJUE: Instantele nationale au sarcina de a asigura efectul deplin al articolelor din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE), lasand, daca este necesar, neaplicate dispozitiile de drept national care ar avea ca efect impiedicarea statului membru vizat sa respecte obligatiile care ii sunt impuse prin acest tratat. In esenta, CJUE stabileste ca instanta poate inlatura dispozitiile nationale pentru a proteja banii europeni. Un alt efect, in acest caz, a primat legislatia europena in dauna celei nationale. Este vorba de dosarul C- 105/14, Ivo Taricco si altii, care a avut ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de Tribunale di Cuneo (Italia)….Analizand intreg dosarul, CJUE a stabilit ca legislatia europeana primeaza in fata celei nationale. “Trebuie subliniat ca obligatia statelor membre de a combate activitatile ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin masuri care sa descurajeze fraudele si sa ofere o protectie efectiva, precum si obligatia de a adopta, pentru a combate frauda care aduce atingere acestor interese, aceleasi masuri precum cele pe care le adopta pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor interese financiare sunt obligatii impuse, printre altele, de dreptul primar al Uniunii, si anume articolul 325 alineatele (1) si (2) TFUE”, motiveaza magistratii europeni. Integral: http://www.ziare.com
Autostrăzile ar putea fi construite și în ariile protejate. Autoritățile nu vor mai fie obligate să actualizeze avizele de mediu dacă proiectul se modifică – proiect de OUG la Transporturi, contestat puternic de societatea civilă Autostrăzile, drumurile expres sau liniile de cale ferată ar putea fi construite în ariile naturale protejate, în zonele de protecție integrală sau zone-tampon, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență inițiat de Ministerul Transporturilor. Mai mult, Compania de Drumuri nu ar mai fi obligată să ceară reactualizarea avizului de mediu dacă proiectul tehnic este modificat sau dacă aliniamentul este schimbat. „Dacă avizul stabilește un tunel, Compania de Drumuri poate astfel să facă o săpătură în schimb fără să mai ceară un nou aviz de mediu”, atrag atenția specialiștii. Pro Infrastructura spune despre proiect că va „instaura haosul”, iar organizațiile de mediu și cer ca planificarea adecvată a proiectelor, „nu includerea unor excepții legislative”. Info pe scurt:- Ministerul Transporturilor a publicat un proiect de OUG care schimbă regulile pentru infrastructura de transport: autostrăzi, drumuri expres sau căi ferate pot fi acum catalogate drept „proiecte de transport de interes național”- Proiectul de OUG permite ca „proiectele de transport de interes național” să fie construite în ariile protejate, zonele tampon și zonele de proiecție integrală.- Altă prevedere: Autoritățile din Transporturi, precum Compania de Drumuri, nu vor mai fi obligate să ceară revizuirea avizului de mediu, chiar dacă proiectul a fost modificat, există alt aliniament sau soluția tehnică adoptată diferă. Condiția? Proiectul să rămână în limitele zonei pentru care a fost analizat impactul proiectului asupra mediului.Integral: https://monitorizari.hotnews.ro
Pacaleala Guvernului: A atacat ROBOR-ul, a introdus o noua referinta pentru credite, dar ratele nu scad. Guvernul a acuzat in nenumarate randuri ca din cauza ROBOR si a modului in care este calculat romanii platesc rate mari la creditele in lei si a promis ca va gasi o varianta prin care sa le faca viata mai usoara celor care au contractat imprumuturi in moneda nationala. Asadar, a luat decizia de a introduce un nou mod de calcul al referintei pentru creditele in lei, se arata in proiectul de ordonanta care modifica controversata OUG 114, pus in dezbatere pe site-ul Ministerului de Finante, marti, aproape de miezul noptii si cu doar o zi inainte ca actul normativ sa ajunga pe masa Guvernului. Potrivit proiectului, creditele in lei se vor raporta la un indice de referinta calculat pe baza tranzactiilor efective, aproape in totalitate tranzactii pe termen scurt, ce va fi calculat de catre BNR trimestrial. Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, anuntase inca de marti ca noua formula de calcul al referintei pentru creditele in lei se va aplica doar imprumuturilor noi. Pentru cele existente, a afirmat el, exista posibilitatea unei refinantari. Asta desi in repetate randuri a spus ca va fi valabila si pentru creditele aflate in derulare….”Exista o categorie de clienti captivi, care nu pot sa isi refinanteze creditele, si anume cei care au Prima Casa. Acolo nu exista legislatie care sa iti permita refinantarea creditului. Si vorbim de cel putin 200 de mii de clienti cu credite in lei, care nu pot sa isi refinanteze creditul, orice ar face, si sunt legati de ROBOR”, ne-a spus Dragos Nichifor. Analistul bancar a subliniat ca ceilalti romani care au credite in lei si au posibilitatea legala sa o faca ar putea sa nu apeleze la aceasta varianta pentru ca vor avea de suportat costuri bancare si notariale mari. Integral: http://www.ziare.com
Adrian Vasilescu: Nu am cum sa cred ca o ordonanta de urgenta poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania O ordonanta de urgenta nu poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania, aceasta este in primul rand un act fiscal si printr-un act fiscal nu se poate schimba nivelul dobanzilor la creditele pe care le dau bancile, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei (BNR), facand referire la modificarile OUG 114, precizand ca este un punct de vedere personal.”Inca nu stiu exact cum va arata maine dupa sedinta de Guvern acest document. Ceeea ce pot sa va spun este ca nu am cum sa cred ca o ordonanta de urgenta poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania. O ordonanta de urgenta este in primul rand un act fiscal. Guvernul gestioneaza fiscalitatea, politica fiscala si are tot dreptul sa fiscalizeze in aceasta tara si normal ca are tot dreptul sa introduca impozite pentru banci, bineinteles respectand legitatile economice. Pentru ca acesta este un lucru important. Dar aceasta nu inseamna ca printr-un act fiscal se poate schimba nivelul dobanzilor la creditele pe care le dau bancile, fie la ipotecare, fie pentru creditele de consum, fie pentru populatie”, a spus Adrian Vasilescu, precizand ca este un punct de vedere personal. El a oferit exemplul unui credit care are o dobanda de 8% si a explicat componentele acesteia. Astfel, patru parti reprezinta operatiunile bancii, doua parti reprezinta apararea de riscul de creditare, o parte o reprezinta costul finantarii si o parte costul capitalului. “E ROBOR-ul in ecuatia asta? Are vreun rol ROBOR-ul in ecuatia asta? ROBOR-ul are un rol numai sub incidenta OUG 50 din 2010, ordonanta care spune ca dobanda activa se stabileste prin adunarea nivelului ROBOR-ului la cotatii, cotatii de obicei pe trei luni sau sase luni, plus marja bancii. Marja bancii e fixa, iar ROBOR-ul variabil. Cu anumite indicatii precise prin ordonanta cum sa se calculeze ROBOR-ul si ce se intampla acesta nu schimba nicio realitate”, a spus Vasilescu. El a dat si exemplu cotatiilor de miercuri pe trei luni si sase luni, dar si media pe luna februarie. Astfel, media pe luna trecuta este de 3,37%, cel pe trei luni este miercuri de 3,23%, iar la sase luni de 3,32%. Integral: http://www.business24.ro
Cenzura in era ciberneticii si nebunii periculosi …Daca va ajunge sa fie aprobata in forma ei actuala, cu tot cu articolele ei controversate, de liderii UE, noua reglementare va reclama indirect, intre altele, introducerea asa-numitelor filtre de upload. Acesti algoritmi ar verifica si cenzura automatizat continuturile incarcate si puse in circulatie pe Net. Automatizate le-ar fi, desigur, si erorile. In plus, alta prevedere necoapta preconizeaza perceperea de taxe pe link-uri, prin intermediul carora se amplifica riscul controlului continuturilor din motoarele de cautare. Dupa cum pe drept se tem criticii reformei, cetateanului i s-ar putea prescrie, astfel, ce anume i se da voie sa afle si sa aprofundeze. Si ce nu. Mai grav e ca s-ar crea astfel o veritabila infrastructura a cenzurii in Internet. Iar toate acestea s-au intamplat in PE in pofida masivelor proteste ale unui numar impresionant de oameni, inclusiv maturi, manifestand alaturi de asa-zisi “digital natives”, de elevi si de studenti. Legea a fost adoptata, totusi, la Strasbourg cu girul, votul si patalamaua crestin-democratiei si social-democratiei germane si europene, fiind apoi ipocrit contestata de unii politicieni aflati in campanie electorala…..La Paris, triumviratul Europei, compus din Juncker, Merkel si Macron, l-a primit cu o gingasie diplomatica demna de o cauza mai buna pe Xi Jinping, imparatul neincoronat al cenzurii chinezesti. Una similara celei iraniene sau rusesti, pe baza de retele interne care, din unghiul regimurilor totalitare, au virtutea terifianta de a fi perfect compatibile cu demersuri de supraveghere digitala totala a populatiei. De pilda a celei comunizate a Imperiului de Mijloc. Ca si de spionaj extern. Ori de razboi hibrid. Marea problema nu vizeaza insa doar aparatele rasaritene de indoctrinare, cenzura si razboi hibrid. De la care mai nimeni nu se putea, realist, astepta la performante mai putin nocive. Alarma in cel mai inalt grad trebuie sa provoace in schimb tentatiile occidentale de a “rezolva” prin foarfece si blocari de semnale, pagini, articole, carti si discursuri demontand si contestand legitim, din interior, potentiale pervertiri ale societatilor deschise. Integral: http://www.ziare.com
Va dorim o zi senina! (@Desy si @Cetatean)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
Un cantecel dedicat tuturor penalilor tradatori de tara, dar care indica si cantitatea mare de neam-prost decazut din poporul nostru mandru si patriot doar de fatada:
http://www.ziare.com/stiri/proteste/trupa-taxi-revine-cu-o-piesa-militanta-dedicata-celor-responsabili-pentru-suferinta-a-sute-de-mii-de-copii-romani-1555298
Bună ziua!
Adică, în numele noii “limbi de lemn”zisă “political correctness” , ni se va “sugera” că e “bine” să fii gay și e “rău” să fii creștin. Cum “sugerează” facebook, care interzice “naționalismul alb”.
Am impresia ca s-ar putea sa fie vorba despre altceva, nu despre LGBTQ, crestinism, etc:
https://apnews.com/2983742f2c494b59bb104cfa97903f02
Alte forme de neofascism putinist (cu idiotii lui utili de oriunde).
Buna dimineata! Oricum, Facebookul a devenit (a fost mereu) o unealta in mainile marilor firme care fac Big Data Analysis si/sau livreaza apoi politicienilor sau “greilor” din domeniul IT tot ce au extras din activitatile celor care au cont (chiar si ale celor care nu au!).
Nu e decat o unealta de facut bani si de spalat minti, care are drept imagine “iconica” un aparent nevinovat puști cu tricou si blugi ce vrea sa treaca drept idealist si lipsit de bariere insa care isi pazeste cu strictete intimitatea.
https://fortuneinsider.com/leadership/mark-zuckerberg/mark-zuckerberg-buys-neighbors-houses-for-privacy/
In clar, despre ce se banuia ieri pe aici:
http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-europarlamentare-2019/adevarate-batalii-din-mai-cinismul-lui-iohannis-si-alianta-in-referendumul-gol-analiza-1555297
Din pacate, cam asa e. La nervi analiza, insa tind si eu sa ii dau dreptate: referendum facut tarziu (prea tarziu), Comisie de la Venetia sesizata cand deja legile justitiei trecusera de CCR…
Imi place ca UK vrea sa iasa din UE, nu voteaza acordul negociat, insa respinge la foc automat orice alternativa posibila, dar chiar orice alternativa posibila:
http://www.ziare.com/brexit/marea-britanie/toate-alternativele-propuse-pentru-iesirea-marii-britanii-din-ue-au-fost-respinse-de-camera-comunelor-data-probabila-pentru-brexit-22-mai-1555320
Pariem ca vor iesi fara acord si vor da vina pe UE ca dupa 2 ani nu le-au dat mai mlt timp de renegociere? Variantele 3 si 7 au fost cele mai apropiate 😀
Sunt si idioti, ca nu invata nimic. In loc sa stea dupa ce voteaza sa renegocieze in Parlament imbunatatirea optiunilor care au fost cel mai aproape de a fi adoptate, ei reiau ca prostii votul si voteaza noi variante.
Sapa mereu din loc in loc crezand ca de data asta vor da de apa aproape de suprafata, in loc sa mai dea doua-trei lopeti in gaura unde a inceput sa fie umed pamantul.
Din ce am urmarit direct ieri, am capatat senzatia ca vor o prelungire mai mare a perioadei inainte de Brexit ca sa faca alegeri generale in UK organizand si alegerile UE din mai; iar dupa alegerile generale sa vada incotro o iau partidele alese. Pana la urma, in finalul finalului, s-ar putea sa se ajunga la nou referendum, dupa cum mi se arata astazi (intelegerea mea).
– Vrei să vedem un film?
– Nu, nu am chef de film.
– Atunci să mergem la un pahar de vin în centru?
– Mmmnu.
– Vrei să vii la mine, bem câteva beri, ascultăm niște muzică și după aceea…
– Nu.
– Stai, putem să lăsăm totul pe altă zi.
– În niciun caz! Vreau să te văd azi!
– Vrei să vin eu la tine?
– Nu, e o dezordine colosală, în niciun caz.
– Atunci hai să ne plimbăm prin parc.
– Exclus, sunt tare obosită.
#brexit
In spatele fiecarei femei se afla un barbat fricos: Liviu Dragnea
https://www.comisarul.ro/articol/video-dragnea-gest-de-o-lasitate-incredibila-in-di_991791.html
Luati-o cu toata sarea posibila, insa nu m-ar mira:
“Informație. NU Dragnea va fi candidatul PSD la prezidențiale, ci Viorica Dăncilă! Este o decizie bătută deja în cuie și lăsată să se scurgă pe canale diplomatice informale către principalii parteneri strategici ai României. Conform informațiilor noastre, la nivelul echipei de strategi care face consultanță pentru PSD se fac deja măsurători și se lucrează la construirea imaginii de prezidențiabil a Vioricăi Dăncilă. Care a acceptat oferta lui Dragnea și va demisiona din funcție imediat după europarlamentare pentru ca Dragnea să preia funcția de premier” (comisarul)
Scenariul ar avea avantajul ca o proasta presedinte ar putea nominaliza premier un condamnat penal. Insa nu cred acest scenariu, Dragnea vrea sa fie Presedinte, nu premier.
Asadar, Trump nu e vinovat cu nimic, dupa ancheta lui Muller, sau, mai concret, nu sunt probe in sensul unei infractiuni.
Insa pentru asa ceva sunt suficiente probe:
https://www.g4media.ro/lista-faptelor-ce-stim-despre-operatiunile-de-interferenta-al-rusiei-in-alegerile-din-statele-unite-alliance-for-securing-democracy.html
Dupa Apador-CH, s-au trezit si aia de la CRJ sa conteste ideea referendumului odata cu europarlamentarele, pe motive de Venetia:
“Centrul de Resurse Juridice (CRJ) anunță că este împotriva organizării unui referendum odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai de anul acesta, transmite organizaţia într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX, după întâlnirea avută marţi cu preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni. Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice (CRJ) sunt de părere că alegerile alegerile europarlamentare “trebuie să se bazeze exclusiv pe teme europene și că orice altă temă riscă să compromită natura și buna informare a cetățenilor cu privire la alegerile din mai 2019, suprapunerea temelor intrând în contradicție cu îndrumările de bună practică ale Comisiei de la Veneția”.
Care “exclusiv teme europene”, papagalilor? Vi se pare ca PSD+ALDE vorbeste de “teme europene” sau au concentrat discutia pe Romania vs Europa? Indrumari de buna practica de la Venetia? Cand CCR se …. pe Venetia, iar Parlamentul si Guvernul faceau la fel, unde erati, “juristi” din CRJ? Vreun Amicus Curiae trimis la CCR, niste argumente de contestat legile Justitiei ati trimis la Presedintie, la ICCJ, la CSM?
Nulitati cu staif, juristii lui peste prajit, nu sunt in stare sa scrie nici macar o foaie A4 cu argumente juridice, si se dau drept “centru de resurse juridice”. Cand vor scrie asa ceva sau asa ceva sau asa ceva, vor fi “centru”, pana atunci, sunt doar un ONG care nu isi justifica numele.
Altii insa, mai modesti in a se declara “juristi” au luptat cu baioneta impotriva tancului anul trecut!
http://m.ziare.com/ccr/grupul-civic-rezistenta-a-sesizat-ccr-pentru-cercetarea-disciplinara-a-sefului-valer-dorneanu-1521837
Bună dimineața!
Trădiceanu se crede Dumnezeu! Mai are puțin și va ajunge ca Ceaușescu, va trasa pe hartă ce să se demoleze și unde să se construiască. Este incredibil cât tupeu are sluga putinistă.
https://www.g4media.ro/tariceanu-atac-la-sefa-curtii-supreme-doamna-tarcea-sa-ne-lase-si-sa-predea-locul-cuiva-care-traieste-si-gandeste-ca-in-secolul-21.html
Buna ziua. Broscoiul râios vrea sa mai pacaleasca 3,4 babe pensionate de la Apaca daca Petrica nu mai candideaza https://bit.ly/2JURwdY
Aduce aminte de neanicu cu celebrele lui tablouri suprarealiste ”intr-o ureche”
Salutare!
L-ati vazut pe Tariceanu in afisele electorale?
Cred ca fostele neveste regreta ca au divortat. 🙂 🙂
https://www.b1.ro/stiri/politica/tariceanu-photoshop-afise-campanie-electorala-269072.html
Buna dimineata!
https://comentacii.ro/tariceanu-apare-intr-o-reclama-la-servicii-de-imbalsamare/?fbclid=IwAR2XyF3zOW0mSR4DEqarNaaNditj4_R4utFgKASp00GqQ-0XgFOyEqVulI4
Imi plac versurile din comentariu!
Eheheeee…daca mai traia Stan Patras (de la Sapanta), i-ar fi facut o mandrete de cruce! 🙂
Poate că a apelat la fillere faciale 🙂 Ce nu face omul pentru ”sănătatea familigliei” și bunăstarea/prosteala electoratului. Stau și mă gândesc cine-l votează/cine-l mai votează, pentru că până acum a folosit numai artificii ca să ajungă la butoane. În urmă cu ani, în Ilfov nu a strâns 1000 de voturi.
Cred ca fara o coagulare a opozitiei, fie ea si formala, n-avem nici o sansa in fata “urzelii israeliene”.
Electoratul trebuie pus in fata optiunii “PSD-ALDE” vs. “NON PSD-ALDE”.
Faramitarea dauneaza.
PNL nu va dori asta, sau va dori sa o faca in conditiile dictate de ei.
Nu m-ar mira, cu trupa de amatori de la conducere.
PNL nu dorește pentru că au blatul făcut cu PSD-ul. Amatorii de la conducere sunt tăticii USL-ului, care într-o formă sau alta a funcționat impecabil.
Numai că sunt șanse ca PSD-ul să aibă surprize. Din motive de trafic infernal, aseară l-am auzit pe Ponta la Europa Fm, care a vorbit foarte bine, a punctat surprinzător și a lăsat să înțeleagă că PSD-ul în actuala formulă va avea o mare surpriză în mai. În opinia mea, din cea am ascultat, nu a vorbit vorbe. Am impresia că s-a maturizat și când vrea poate să facă și treabă, să sperăm că a învățat ceva din ce înseamnă ”camarilă” și cât de toxică este.
Ponta ramane smecherasul-jigodie care a fost, in ciuda vopselii cu care se camufleaza.
Daca pica Dragnea, se intoarce in PSD imediat.
Clar! Nu știu dacă PSD, dar o aripă care se vrea ”curată” cert. O cioară vopsită în alb – roșu și mai puțin toxică.
Nici consilierii de tip “…stein” nu mi se par infailibili.
Sa fii partid la guvernare si sa iesi cu sloganul “Romania merita mai mult!”, inseamna ca poti destul de putin.
Adevarul e ca ori sloganul asta, ori imbecilitatea liberala “Romania in primul rand” numai inteligenta nu arata!
Al liberalilor e doar o copie nereusita.
Nu sunt in stare de altceva.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23054949-psd-confirma-vor-sectii-votare-separate-pentru-referendum-europarlamentare-draghici-legea-nu-permite-decat-sectii-votare-diferite.htm
Sluga devotata isi primeste “plata”, ca urmare ii musca pe cei pe care i-a servit pana ieri:
https://www.aktual24.ro/nici-du-te-n-nu-mi-a-spus-partidul-meu-razbunarea-slugii-alungate-pascu-ataca-furibund-psd-ul-si-pe-liviu-dragnea/
In zadar incearca UE sa-l intoarca pe Toader la “ganduri ” mai bune, nemernicul isi continua actiunea de distrugere a justitiei mintind cu nerusinare:
https://www.comisarul.ro/articol/alarma-toader-i-a-spus-ambasadoarei-olandei-ca-guv_991813.html
Buna ziua,
distinsa doamna ambasador ar trebui sa-l intrebe si pe Timmermans ,despre discutiile referitoare la justitia din tara noastra.
Sau ii este oarecum teama ca va gasi ditamai blatul facut de conationalul dansei , i Timmermans si dragnea ,cu arbitru de scaun ,sau pat , Johannis.
Apropo de Johannis : l-a primit pe Sica Orban , batand saua sa priceapa poporul,ca acesta va fi prim ministru ?
Zau domnule Johannis ?
Sunt în stare să modifice legea prin OUG și să iasă cum vor ei! – ”Ce a spus Drăghici:
„Legea nu ne permite decât secții de votare diferite. Aduceți-vă aminte că atunci când a fost organizat un referendum în paralel cu orice alt scrutin electoral au fost secții de votare diferite”
Ce spune legea în cazul referendumului național, convocat de președinte:
art. 15/1
(1) În situația în care referendumul are loc simultan cu procesul electoral desfășurat pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, respectiv pentru alegerea Președintelui României ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale, organizarea și desfășurarea referendumului se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale, constituite potrivit legii.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23055108-fake-news-psd-social-democratii-sustin-legea-obliga-faca-sectii-separate-pentru-europarlamentare-referendum-legea-prevede-insa-contrariul.htm
Nu stiu daca este cineva la Cotroceni….
“Domnule președinte, să nu marcăm după sfârșitul jocului! Declanșați referendumul înainte de OUG!
Moise Guran
Adică azi. Informațiile privind iminența modificării Codului Penal prin ordonanță de urgență sunt numeroase și sunt credibile. Cel mai târziu mâine, guvernul Dăncilă va dezincrimina unele infracțiuni, va scădea pedepsele pentru altele, micșorând implicit termenele de prescripție astfel încât Liviu Dragnea (și alături de el mulți alții) să scape imediat de procesul Bombonica, cel în care deja a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Efectele sunt retroactive și anularea ulterioară e inutilă. Lansarea unui referendum în care populația să se pronunțe pentru o politică penală mai severă (adică opus unei legi penale mai favorabile, aceasta este terminologia Codului Penal) ridică un fanion. Offside! Invers, lansarea referendumului după OUG e ca un gol dat după fluierul final.
https://www.moise.ro/2019/03/28/domnule-presedinte-sa-nu-marcam-dupa-sfarsitul-jocului-declansati-referendumul-inainte-de-oug/
Bună ziua!
Poate „răspunde” putler! Sau bibi netanyahu!…
Ori „robotul”: „Dom-nul pre-șe-din-te es-te în-tr-o de-pla-sa-re pri-va-tă la Mi-a-mi! Vă ru-găm re-ve-niți du-pă 1 iu-lie!”
Bună ziua!
https://moldova.europalibera.org/a/%C3%AEn-m%C3%A2inile-inamicului-prizonierii-rom%C3%A2ni-la-centrali-1916-1918-(xiv)/29845772.html
„Din 1987, autoritățile poloneze au trecut cimitirul în registrul operelor comemorative de război. Cimitirul a fost îngrijit începând din anii 1980 de un profesor de istorie de la școala elementară din localitate. Profesorul făcea un efort considerabil împreună cu elevii săi, pentru memoria unor oameni care muriseră la mai mult de o mie de kilometri de locurile în care se născuseră ori își aveau familiile. Același profesor a scris o scurtă monografie a cimitirului și a publicat mai multe articole în presa locală, cu scopul de a menține treaz interesul pentru memoria locului. Și autoritățile comunale s-au implicat în acțiunile de îngrijire și amenajare a cimitirului prizonierilor de război.
Românii s-au sesizat târziu, abia în anii 2000, cu privire la situația acestui cimitir pierdut în pădurile Poloniei. Unii dintre cei care au popularizat cazul au făcut adevărate rechizitorii la adresa nepăsării instituțiilor și societății românești. În fond era vorba de recuperarea memoriei unor oameni care fuseseră trimiși la moarte în numele unei țări care îi uitase multă vreme.”
De ce nu mă mir?…
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/foto-camionul-a-mi-e-rusine-cu-rectorul-toadera-blocat-de-masinile-universitatii–215211.html
„Parcarea din faţa Universităţii “Al. I. Cuza” a fost blocată de către cele două maşini cu număr cu număr de înmatriculare JUS pe care Tudorel Toader le-a adus la Iaşi după ce a plecat de la Curtea Constituţională şi de mai multe maşini cu numerele UNV, ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Parcarea a fost blocată pentru ca să nu poată parca acolo camionul cu mesh-urile pe care scrie „mi-e ruşine cu rectorul Toader”, plimbată prin oraş de organizaţia Reset.”
Niște jigodii! „Universitare”, dar tot jigodii!…
Bună ziua!
Efectul a fost obținut, camionul a fost văzut în oraș și vor găsi soluții și pentru parcare. Oricum, felicitări pentru acțiune și inventivitate!
Poate ne ajută C. cu o părere!
https://www.g4media.ro/fostul-sef-diicot-daniel-horodniceanu-si-daniela-scutea-cea-care-a-impiedicat-intrarea-in-vigoare-imediata-a-oug-13-s-au-inscris-in-cursa-pentru-parchetul-general.html
Buna ziua
https://www.comisarul.ro/articol/dan-turturica-cand-si-de-ce-i-a-fost-retrasa-lui-d_991883.html
dragnea oficial radioactiv
Nea Klause , iesi domn`e de sub pat ,ca inca nu te suspenda. doar se pregateste terenul . Diseara la latrine si la guita vor fi adunari unde se va solicita suspendare .Da` stai bre linistit. Petarda este sa te sperie. Pelikanul nu mai poate.Nici flausatul.
“”Temeiul invitației Președintelui României (la consultările de la Cotroceni – n. red.) a vizat „modificările recente și succesive aduse legilor justiției, ce au generat reacții atât în plan intern, cât și european”, iar, în deschiderea întâlnirii, a precizat că acţionează ca mediator la această dezbatere. Cu toate acestea, a rezultat că dispoziţiile art. 80 alin. 2 teza finală din Constituția României, ce prevăd că „Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului”, ar fi determinat, cu necesitate, o altă configurare a cadrului întâlnirii, iar nu doar între instituţiile din cadrul autorităţii judecătoreşti, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi ONG-uri”, se arată în comunicatul transmis de Savonea.”
https://www.g4media.ro/lia-savonea-il-acuza-pe-presedintele-iohannis-ca-submineaza-autoritatea-csm-si-ii-cere-sa-respecte-independenta-justitiei.html
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/live-klaus-iohannis-face-declaratii-de-presa-1555418
Buna ziua!
Poate ati aflat: legea referendumului, modificata in 2009, OBLIGA sa se tina referendumul in aceleasi sectii cu europarlamentarele.
Legea NU poate fi modificata prin OUG, cu mai putin de un an inainte de un referendum, asa cum spune CCR in decizia 334/2013.
Organizarea in sectii diferite ar putea fi facute prin Hotarare de Guvern (conform codului de practici al Comisiei de la Venetia), insa hotararea de Guvern nu bate legea (care spune explicit ca trebuie facute in aceleasi sectii), asa ca Guvernul e 99% legat de maini. Restul de 1% tine de alte chestiuni, adica de CCRul lui Dorneanu.
Vorbeste Iohannis.
https://www.g4media.ro/presedintele-klaus-iohannis-sustine-o-declaratie-de-presa-la-ora-17-00.html
Voi convoca referendum pe 26 mai pentru că așa nu se mai poate
PSD continuă asaltul la adresa justiției
PSD vrea oug pentru codurile penale
Golăneala guvernului PSD de azi a depășit porice limită. Nu trec 33 zile fără o OUG într-un domeniu sau altul
OUG practic și-au pierdut menirea esențială și au devenit în timpul acestui acciudent al democrației un instrument folosit abuziv în exces, eludând orice control de constituționalitate
https://www.g4media.ro/surse-ministrul-justitiei-tudorel-toader-ar-urma-sa-fie-demis-daca-nu-semneaza-oug-pentru-modificarea-codurilor-penale.html
Va uitati la tv?
Pavelescu, marele PNTist langa Dragnea va sustine lista PSD la europarlamentare.
Credeam ca am vazut pana acum tot ce e mai rau, dar ce urmeaza e de neimaginat.
Si ecologistii sustin lista PSD!
https://www.comisarul.ro/articol/crima-morala!-pntcd-va-sprijini-psd-in-alegerile-p_991933.html
https://ziaristii.com/dragnea-mai-arestat-doua-partide-pntcd-si-per-se-rasucesc-mormant-inaintasii-taranisti-coposu-maniu-mihalache/
Buna seara. Auzim ca Buborel se lauda ca exista viata dupa ministeriat, Radio Erevan ar spune ”corect exista si-o sa o traiti prin tribunale nu se stie in care banca” http://www.ziare.com/alianta-2020-usr-plus/dacian-ciolos/usr-plus-denunt-penal-impotriva-lui-toader-ministerul-a-mintit-in-instanta-privind-oug-pe-modificarea-codurilor-penale-1555404
Pavelescu. Cu asta voia MRU sa faca alianta, nu? Asta a vandut si perdelele din sediul PNT.
Daaa…cea mai tare alianta electorala, PSD-PNTCD/Pavelescu-PER! 🙂
Ce rau au ajuns!
Daca e asa, inseamna ca vor s-o blocheze in tara, sa nu mai poata iesi.
“Laura Codruța Kovesi, a fost pusă sub control judiciar de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.”
Buna seara. Nu il sprijina pe Iohannis ”Este un referendum organizat de politicieni nu comentez!”
Probabil chiar nu are voie sa plece din tara ,sa vedem cum raspund europenii si daca o vor numi procuror sef intelegand ca nu se poate negocia cu psd pe justitie
Cel mai probabil va contesta decizia parchetului in instanta. Ori in instanta pot aparea si surprize: cum e cea cu delatiunea semnata de un mort.
Grajdanii astia sunt prosti, umla cu chibritele aprinse in mana si cu hainele pline de benzina. Parca o vad pe Adina Florea cum se alege cu dosar penal din prea mult zel.
Da, asta a fost intentia, sa nu mai poata pleca din tara.
Se face parchetul European cu un sediu in Bucuresti? Sau in Cluj?
Nu mai are nevoie sa plece din tara, pentru moment.
Pariu ca nu are calitatea oficiala de inculpata, pentru ca in secunda doi mizeria aia de act de trimitere in instanta e atacabil in fata judecatorului si e rapid desfiintat.
Pe de alta parte, continutul controlului judiciar e urmatorul:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;
f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Nu vad nimic de interdictia de a comunica informatii din dosar presei. Odata ce dosarul ajunge in instanta, e public. De unde deducem ca dosarul nu a ajuns in instanta, deci nu e inculpata.
Bingo City:
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;
Vor sa o împiedice să fie procuror impiedicand-o să-și exercite meseria
“activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta” ..procuror la DNA e o activitate. La Luxemburg e alta activitate. Eu asa zic.
Mi se pare mai mult decât interesant, e chiar util să urmăriți felul în care își face ”Bibi” Netanyahu propaganda în Israel, împotriva unor interdicții legale…
Evident, orice asemănare cu România nu e întâmplătoare… Doar sunt folosite cam aceleași rețete și de către aceiași păpușari!
https://www.timesofisrael.com/with-over-6-million-online-followers-pms-internet-empire-prepares-for-election/
Romania este un stat criminal.
Vor plati pentru Kovesi.
As vrea sa plateasca cat mai curand dar deocamdata criminalii astia nu mai au nici o limita!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dacian-ciolos-despre-alianta-pntcd-per-psd-ce-face-dragnea-e-patetic-cele-doua-partide-nici-nu-exista-1105356
Bună seara!
Deci au reușit nefăcuta 👿 Varanu, Ghiță, Nicolae, Pablito, Udrea, Bica și câți mai sunt, în seara asta țopăie de fericire. Încet și sigur, România a ajuns să semene cu Rusia, unde incomozii sunt arestați, plasați sub control judiciar sau se ”usucă” din mers. Azi a fost Laura Codruța Kovesi, mâine putem fi oricare dintre noi, toți care nu sunt de acord cu Pablito&Co. Sper ca această acțiune să fie sancționată dur de UE, sper ca în următoarele 48 de ore să fie activat art.7.
Buna seara
Nu ma pricep dar …Care este treaba cu ilegitimitatea inainte de referendum ? De ce e asa convins neamtul ca i-a blocat ? Parerea mea e ca p-astia ii doare exact in cot de opinia prezidentului,ue..care mai vreti dvs..pentru ca pot, e una..si a doua e ca nu mai pot da inapoi. Vorbim de ani de puscarie in cazul lor.
Si apoi legea de infiintare a SS SchutzStaffel/SectiaSpeciala a fost promulgata chiar de neamt ! Nu mai e paramilitara de data asta…e mai subtila…parajudiciara
Fundatia Corneliu Coposu a emis un comunicat de presa foarte dur dupa ce presedintele PNTCD, Aurelian Pavelescu, a anuntat ca partidul sau sustine candidatii PSD la europarlamentare.
https://www.aktual24.ro/pavelescu-ii-face-prosti-si-imbecili-pe-cei-care-critica-alianta-dintre-pntcd-si-psd-val-de-furie-printre-taranisti/
Chiar ma intrebam daca mai traiesc surorile Coposu..
zic ei ca se rasuceste in mormant.Eu cred ca nu mai e acolo deja …a plecat sa-i intimpine p-astia cum se cuvine.
Cum dracu a gafat asa de rau cucoana asta? Parca e maritata cu un englez, a facut facultatea prin SUA!
Trebuie sa-i caut CV ul!
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ana-birchall-la-un-discurs-pentru-tineri-good-morning-very-much.html#ziarecom
http://gov.ro/fisiere/ministri_fisiere/CV_-_BIRCHALL_Ana_ENG.pdf
“Ph.D. in Law Degree, (J.S.D), Yale Law School (“Student Marshal” – as representative of
the Ph.D. students of 2002) under the guidance of Professor Anthony T. Kronman, Dean of
Yale Law School. The theme of PhD thesis: “Bankruptcy law applied to banking systems
in Central and Eastern European countries” – a comparative analysis of bankruptcy law
applicable to the banking system in USA, UK, France, Germany, Romania, Hungary,
Poland and the Czech Republic”.
Daca eu ma duc in Franta si zic “Bonjour beaucoup!” ma dau aia afara si imi rup toate diplomele (care sunt pe bune 😉
Asa e! Am gasit si eu CV ul. Inexplicabil!
Primul care reactioneaza:
https://www.g4media.ro/ambasadorul-canadei-sunt-ingrijorat-de-punerea-sub-control-judiciar-a-laurei-codruta-kovesi-si-interdictia-de-a-parisi-tara.html
Deocamdata altii tac. Sper sa se porneasca maine!
Buna seara,
daca a fost “inducted” in “skull and bones” engleza ei nu are importanta.
ca si in franta “bonfour beaucoup” e ok daca tii de loja corecta (cohn-bendit?). Nu cred ca ar merge daca ar fi “ena-archista” . Ce ti-e si cu meritocratia asta 🙂
https://www.aktual24.ro/adina-florea-si-lia-savonea-psd-vor-plati-scump-slugarnicia-fost-consilier-prezidential-despre-noul-atac-al-mafiei-din-justitie/
Tot ce se poate! – ”Mi se pare firesc tot ce se întâmplă aici. Eu am spus asta când au început audierile la Comisia Europeană. Am spus că astfel o vor putea opri. Și asta se vrea. Dacă are interdicție… Să fie numit procuror-șef european și ea să nu aibă voie să părăseasca țara… Dacă acolo se va continua să fie numită, aici se va continua să fie condamnată. După cum merg lucrurile acolo se va ajunge.
Nu vreau să fiu profet, dar mă tem că acolo se va ajunge.”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/zegrean-despre-kovesi-daca-se-va-continua-sa-fie-numita-la-parchetul-european-aici-se-va-continua-sa-fie-condamnata-1105381
Mafie! – ”Laurei Codruta Kovesi i s-a interzis sa mai lucreze ca procuror, conform acelorasi surse, pana la ridicarea masurii.”
http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/adina-florea/kovesi-a-fost-inculpata-si-plasata-sub-control-judiciar-nu-mai-poate-pleca-din-tara-fara-aprobarea-adinei-florea-surse-1555460