Revista Presei – 28 martie. “Doamna cu potențial de creștere” așteaptă sentința
28/03/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 28 martie. Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, informează ANM. Cerul va fi variabil în nordul, nord-estul, centrul ţării şi la munte şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar pe parcursul zilei şi în regiunile estice. Temperaturile minime se vor încadra între 1 şi 10 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane (spre -4 grade), unde se va produce brumă. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, izolat, se va forma ceaţă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Un fost agent secret din Ungaria dezvăluie cât de periculoasă este Rusia. Un agent secret ungar care a lucrat pentru serviciul de contraspionaj vreme de 13 ani a dezvăluit, într-un interviu acordat în exclusivitate portalului de ştiri din Ungaria „Index“, cât de mare este pericolul reprezentat de Rusia pentru Uniunea Europeană şi care sunt armele pe care mizează agenţii Moscovei. Ferenc Katrein, care a încetat să lucreze ca agent secret în anul 2013 şi care trăieşte în prezent în străinătate, ca civil, a lucrat pentru Oficiul ungar pentru Securitate Naţională (NBH), iar apoi pentru Oficiul pentru Protecţia Constituţiei (AH). A fost speciliazat în domeniile extremismului, terorismului internaţional şi contraspionajului, iar cea mai înaltă funcţie pe care a avut-o a fost cea de şef de operaţiuni. Spune că a plecat din cadrul serviciilor atunci când a simţit că nu mai este pe aceeaşi lungime de undă cu conducerea. În opinia lui Katrein, atitudinea politică faţă de Rusia se schimbase, iar serviciile erau obstrucţionate la nivel politic. „Nu aveam voie să efectuăm operaţiuni active ce erau necesare din considerente de natură profesională, iar cooperarea internaţională era mai puţin intensă în comparaţie cu anii precedenţi“, a declarat el, adăugând totuşi că, având în vedere faptul că din 2013 a părăsit serviciile, nu se poate pronunţa asupra modului în care sunt conduse acum acestea. În plus, oamenii aflaţi la vârf s-au schimbat. „Actualul director general nu ar putea avea legături cu Rusia, având în vedere vârsta lui“, mai spune el. Integral pe Adevarul
EXCLUSIV. Cum a fost blocat fostul premier să intre-n USR: Nicuşor Dan şi-a minţit partidul ca să scape de Dacian Cioloş. Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a ignorat votul exprimat de nu mai puţin de 36 de preşedinţi de filiale care i-au cerut să negocieze cu fostul premier Dacian Cioloş intrarea acestuia în partid, au declarat pentru „România liberă“ surse din interiorul acestei formaţiuni. „Am defilat cu Dacian Cioloş peste tot în campania electorală, ne-a ridicat scorul electoral şi acum Nicuşor Dan ne îngroapă. Ţine partidul închis de teamă că i-l fură Cioloş.“ Atmosfera din USR este foarte tensionată după ce Nicuşor Dan, liderul partidului, nu a ţinut cont de opinia majoritară, favorabilă alăturării lui Dacian Cioloş acestei formaţiuni. Un lider de filială, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, a dezvăluit „României libere“ informaţii relevante din interiorul USR. Integral pe Romania Libera, dupa ora 10.
Deputaţii au adoptat pe articole iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei. Deputaţii au adoptat, luni, pe articole iniţiativa cetăţenească pentru revizuirea Constituţiei în sensul stabilirii că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. La dezbaterile din plen, deputaţii PSD, ALDE, PMP şi PNL au declarat că vor susţine la votul final iniţiativa cetăţenească, în timp ce reprezentanţii USR nu au luat cuvântul. “Faptul că eu cred că şansa de reîmprospătare a poporului român stă în familia care procreează şi care îşi educă odraslele în spiritul valorilor tradiţionale şi al năzuinţelor face parte din destinul meu de român”, a declarat deputaul ALDE, Varujan Vosganian, urmat de deputatul PMP, Ionuţ Simioncă, care a afirmat că “trebuie să ne păstrăm valorile creştin-ortodoxe”. În schimb, deputatul PNL, Grabriel Andronache, a declarat că textul, în actuala formă, “este o greşeală” în contextul în care modificarea propusă va lipsi de protecţia unei norme constituţionale mama care îşi creşte copilul. Mai mult, Andronache a acuzat faptul că modificarea Constituţiei, în forma propusă de Comisia juridică, „este doar o primă încercare”, scopul final fiind acela de a se ajunge la restrângerea drepturilor fundamentale ale femeii în România, propunând plenului adoptarea amendamentului PNL, potrivit căruia „familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului prin măsuri economice şi sociale, inclusiv prin încheirea căsătoriei”. Colegii săi de partid, Daniel Gheorghe şi Ben-Oni Ardelean au pledat, însă, pentru modificarea Constituţiei în forma propusă de Coaliţia pentru familie, îndepărtându-se de poziţia PNL. Integral pe Gandul
Udrea așteaptă astăzi verdictul în dosarul „Gala Bute”. Udrea aşteaptă, marți, verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul Gala Bute. Procurorii DNA, care o acuză de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de deturnare de fonduri europene, au cerut pedeapsa maximă peste 20 de ani de închisoare. Udrea ar fi finanţat ilegal, din bugetul Ministerului Dezvoltării, organizarea Galei Bute în 2011. De asemenea, ar fi încasat comisioane de 10% din contractele ministerului, spun procurorii. La ultimul termen de judecată, Elena Udrea a declarat că este nevinovată și a spus că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face „în aşa fel încât Bute să boxeze în România”, relatează News.ro. Dosarul Gala Bute a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă. Integral pe EVZ
Să vă fie frică, PSD nu pică! Nu vrea Nicuşor Dan. Prima tentativă de coagulare a unei mișcări politice suficient de puternice încât să propună, în 2019, un prezidențiabil capabil să învingă candidatul PSD a eșuat. Discuțiile dintre Dacian Cioloș și Uniunea Salvați România (USR) nu s-au concretizat, astfel că fostul premier a anunțat public că nu va face pasul către formațiunea condusă de Nicușor Dan, cel care, de altfel, i-a blocat accesul de teamă că i-ar trage partidul de sub picioare. Nici Dacian Cioloș, nici Nicușor Dan nu au, poate, datele necesare pentru a fi un prezidențiabil de succes. Alianța celor doi ar fi dat însă semnalul că se construiește ceva de partea cealaltă, ar fi fost o injecție cu speranță, cu încredere că PSD nu va acapara toată România. Din acest punct de vedere, situația este destul de sumbră. Klaus Iohannis nu este o locomotivă electorală suficient de puternică. S-a văzut acest lucru la alegerile parlamentare de anul trecut, când PSD a luat cel mai mare scor din istoria sa, chiar dacă pe fondul unui absenteism ridicat. Actualul președinte are momente, rare și de scurtă durată, când acționează eficient politic și dă satisfacție electoratului anti-PSD, dar dispare apoi perioade lungi. S-a întâmplat asta în cazul OUG 13/2017, când șeful statului a intervenit decisiv în blocarea ei, a electrizat mulțimea ieșită în stradă, a propus un referendum pe Justiție, a renunțat însă la acesta fără explicații detaliate și s-a retras apoi în cochilia de la Cotroceni, lăsând impresia de țară părăsită, la dispoziția PSD-ului, care pârjolește totul în calea sa. Integral pe Romania Libera
Marea Britanie trimite avioane multirol Typhoon in Romania. Marea Britanie va trimite avioane multirol Typhoon la o baza aeriana din Romania, pentru misiuni de patrulare ale NATO, a anuntat luni Michael Fallon, ministrul britanic al Apararii. “Marea Britanie intensifica actiunile de sustinere a apararii colective NATO din nordul pana in sudul Aliantei Nord-Atlantice. Prin aceasta misiune, avioanele Fortelor Aeriene britanice vor fi pregatite sa securizeze spatiul aerian NATO si sa ofere garantii de securitate aliatilor din regiunea Marii Negre”, a declarat Michael Fallon. Cel putin patru avioane multirol Typhoon ale Fortelor Aeriene Regale britanice vor fi trimise de la unitatea aeriana britanica Coningsby la baza aeriana Mihail Kogalniceanu din Romania.Misiunea britanica de patrulare aeriana in zona Marii Negre, in cadrul operatiunilor NATO, va incepe in luna mai, conform unui comunicat al Ministerului britanic al Apararii.NATO a aprobat, in iulie 2016, un plan de consolidare a prezentei militare in Europa de Est prin desfasurarea a mii de militari in Polonia si in tarile baltice. O structura multinationala NATO ar urma sa fie stationata in Romania. Integral pe Ziare.com
Ministerul Justitiei: Tudorel Toader si Hans Klemm au discutat despre sprijinul SUA in recuperarea prejudiciilor. Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, si ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, au discutat, luni, despre proiecte comune in domeniul justitiei, inclusiv despre sprijinul oferit de Statele Unite in recuperarea prejudiciilor provenite din infractiuni, anunta Ministerul Justitiei, potrivit news.ro. “Cei doi oficiali au discutat aspecte referitoare la cooperarea bilaterală pe teme de justiţie, inclusiv derularea unor proiecte comune, printre care şi colaborarea oferită de către SUA în domeniul recuperării prejudiciilor provenite din infracţiuni”, precizează reprezentanţii Ministerului Justiţiei. Ei mai spun că, în cadrul discuţiilor dintre Toader şi Klemm, a fost reiterată deschiderea părţii române în ceea ce priveşte schimbul de experienţă cu partenerii americani, precum şi furnizarea de expertiză din partea acestora. “Vizita de astăzi (luni, n.r.) a constituit un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor de cooperare şi colaborare dintre cele două state”, mai arată Ministerul Justiţiei. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, luni, după întâlnirea de aproximativ o oră cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că i-a transmis oficialului român sprijinul său şi al ţării sale pentru întărirea statului de drept. Integral pe Hotnews
Veniturile bugetului au crescut în februarie cu 4%, dar sunt departe de ţintă. Cheltuielile au scăzut, cu sacrificarea majoră a investiţiilor. Pe primele două luni, veniturile sunt afectate de prăbuşirea neaşteptată din ianuarie, când încasările la buget au scăzut cu aproape 6%, în special din cauza căderii severe înregistrate la TVA, cu un minus de 25% (urmare a vânzărilor slabe din decembrie 2016). În februarie însă, prima lună care înregistrează, de fapt, situaţia TVA din 2017, veniturile din această sursă au crescut cu 2,5% faţă de februarie 2016.De asemenea, cheltuielile totale au fost mai mici în februarie cu 3,4% faţă de februarie 2016, dar aici nu există niciun semn bun pentru că întreaga tăiere este de la cheltuielile de investiţii. Au scăzut, astfel, cu 1,7 miliarde de lei cheltuielile efectuate în proiecte cu fonduri UE – 192 de milioane în februarie curent faţă de aproape 2 miliarde de lei în februarie 2016.De asemenea, cheltuielile de capital (investiţiile din buget) au scăzut cu 5,7%, până la 396 de milioane de lei. Au scăzut uşor şi cheltuielile de bunuri şi servicii, cu 3,4%, până la 2,6 mld. lei. În rest, în februarie, creşterile sunt pe linie – de aşteptat, de altfel, date fiind majorările salariale şi de pensii. Astfel, cheltuielile cu salariile au crescut major, cu aproape 19%, până la aproape 5,5 miliarde de lei. Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut şi ele, februarie/februarie, cu 9,4%, până la 7,2 mld. lei. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata si…Doamne ajuta 🙂
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21685415-nou-termen-dosarul-care-liviu-dragnea-este-acuzat-instigare-abuz-serviciu-instanta-suprema.htm
si finul are emotii azi!
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21685392-fostul-deputat-adrian-gurzau-acuzat-trafic-influenta-cazul-carpatica-putea-primi-sentinta.htm
Buna dimineata. Am o placere bolnava aproape,de a o vedea pe doamna cu potential in drum spre inchisoare. Un deget pe nas ceva?
Nicusor Dan,pe zi ce trece dezamageste tot mai mult. Am crezut sincer ca poate unifica dreapta. Care dreapta? Ce unificare…. Palaria e prea mare pentru el.
Buna ziua,
ND de dreapta??? Imi aduc aminte ca la o vizita electorala ne invita sa vedem realizarile primarului Bogotei, Aurelijus Rutenis Antanas Mockus Šivickas, mai cunoscut sub numele Antanas Mockus…
Buna dimineata,
1. Scuzatzi, politicianul cu “cel mai mare ” potential de crestere ! Asa ca, dosarul este 101% politic.
2. Comunicatul MJ este, cel putin, ciudat. Eu stiam ca ANAF se ocupa cu recuperarea prejudiciilor.
3. Cat despre usr, am citit un comentariu al lui Paun, pe un fb, cum ca exista doua persoane in usr care vor sa-i fure partidul lui Nicusor Dan.
4. Dragneo nu se lasa, tine cu dintii de “gaura”. Via Florin Citu :
” In tot acest timp criza lui Dragnea a fost accentuata si de concluziile raportului de ancheta a “gaurii” de la buget. Ancheta generata de declaratiile sale. Saptamana trecuta marele Dragnea a intors raportul din plen la comisie. Asta pentru ca raportul nu continea concluziile pe care el le-a ordonat. Mai mult, in criza sa de nervi a decis inlocuirea presedintelui psd a comisiei de la senat cu Eugen Teodorovici, ministrul specialist, ca orice psdist, in mai multe portofolii, al lui Ponta.
Sunt tare curios cum va reusi Teodorovici sa modifice concluziile raportului. I s-a cerut ca raportul sa contina si concluzii cu trimiteri la fapte penale. Ce nu stie insa Dragnea este ca Teodorovici a fost membru al comisiei si nu a fost de acord cu intocmirea acestei comisii si nici cu concluziile Curti de Conturi. Asta in primul rand pentru ca secretarii de stat din ministerul de finante sunt aceeasi de ani de zile. Tare nu?
Va putea Teodorovici sa modifice conluziile angrenand in acest joc persoane si institutii care s-au exprimat deja? Asta ar fi ceva penal si eu nu cred ca are curaj sa o faca. Dar mai stii, functia doboara gradul.
In concluzie, Dragnea urmareste continuarea acestei petarde cu “gaura” pentru a-si putea definitiva in fapt ROEXIT-ul. Adica aprobarea legii achizitiilor strategice, cea care ii permite sa ia bani europeni si sa-i distribuie dupa bunul plac.
Cine ii mai opreste pe oamenii astia?”
salutare 🙂
da, Matei Paun este “aparatorul USR”. Eu cred ca exista o singura persoana care vrea sa fure USR-ul si ala e chiar Matei Paun.
Basescu a luat-o razna?
http://www.evz.ro/basescu-acuzatii-sefa-dna.html
Iar la dilema lui ca nu stie ce a discutat ambasadorul SUA cu ministrul justitiei uite aici raspunsul:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21685162-ministerul-justitiei-tudorel-toader-hans-klemm-discutat-despre-sprijinul-sua-recuperarea-prejudiciilor.htm
Vorba unui comentator: in 2004 te-am adulat, in 2012 te-am sustinut, acum te detest!
Guvernul Grindeanu scoate de la sertar marea descentralizare propusă de Liviu Dragnea la sfârşitului 2013 şi blocată de Curtea Constituţională, în ianuarie 2014, care a decis, cu unanimitate de voturi că legea pe care Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea era, în ansamblu, neconstituţională.
http://www.mdrap.ro/proiect-de-hg-privind-aprobarea-strategiei-generale-de-descentralizare
O analiza mai detaliata aici – http://www.gandul.info/politica/marea-descentralizare-a-lui-dragnea-scoasa-de-la-sertar-de-guvernul-grindeanu-document-16210222
Salut !
” Contactul ‘ tripletei de aur a Romaniei – silberstein/steinmetz/kondyakov , nu se lasa ! http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21685558-propunerea-lui-tariceanu-privind-modalitatea-numire-conducerii-instantei-supreme-ordinea-comisiei-juridice-din-senat.htm
Sluga doamnei Nuty , Baselu – zis si sarmaluta de pe canapea , dixit :
” ”E un grup infracțional organizat al grupului de la K2. Acolo se stabilea cine rămânea în viață, pe cine executau. Erau împotriva politicienilor. Grupul infracțional era format din Livia Stanciu, Laura Codruța Kovesi sau Florian Coldea. Grupul infracțional a vrut să pună stăpânirea pe statul român și a fost susținut de un imberb ca Hans Klemm. ”
Pai daca e asa mai Baselule , mai carpa a lui Silberstein si fiu de cucuvea bolsevica … cati din cei enumerati sunt sau au fost promovati de tine ?!
Salut
Bautura cred ca face ravagii.
Numesti personal pe cei citati si acum te plangi ca erau grup organizat ? Numai drogurile sau alcolul pot distruge in asa hal neuronii.
Buna ziua
nu numai, da “exemplu”justitia americana care ii da in cap lui trump…bai nene, trump e “politician” si voi va luati de justitie exact pentru asta,ca se leaga de politicieni…pan la urma gura pacatosului adevar graieste
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/strangeti-lantul-pe-ei-pana-nu-e-prea-tarziu/52869/