Revista Presei – 28 iunie. Iordache și măcelărirea Codului Penal
28/06/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 28 iunie. Joi activitatea ciclonica se va menține la parametri ridicați în majoritatea zonelor țării, pe spații relativ extinse urmând să cadă averse de ploaie însoțite de descărcări electrice și cu totul izolat de grindină. În nordul Carpaților Orientali cantitățile de apa așteptate a se acumula vor fi mai importante, de până la 15-20 de mm. Vântul va suflă slab în cea mai mare parte a țării, cel mult moderat în zonă litorala. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 21-26 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana și 24-29 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în nordul extrem al Moldovei.
Presedintele Comisiei de la Venetia, despre atacurile la independenta justitiei: Nu exista o mentalitate democratica. Vor sa schimbe legea pentru ca nu sunt satisfacuti de deciziile justitiei. Comisia de la Venetia urmareste, de cateva luni, situatia Justitiei din Romania, afirma Gianni Buquicchio, presedintele Comisiei. El a precizat ca in prezent se lucreaza la raspunsul pe sesizarea facuta de presedintele Klaus Iohannis legata de Legile justitiei, care va fi gata la finalul lunii iulie. Gianni Buquicchio a subliniat ca opinia se va referi la statutul judecatorilor si organizarea justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii si spera ca va fi luata in considerare. “Urmarim situatia din Romania de cateva luni deja. De la declansarea crizei nu am primit nicio solicitare de la autoritatile romane sau de la APCE de a analiza situatia. Abia in aprilie pesedintele Iohannis ne-a solicitat sa pregatim o opinie. Lucram acum la acest document. Saptamana trecuta, in cadrul sesiunii de la Venetia, am avut un schimb de opinii cu membrii parlamentului de la Bucuresti: dl Iordache, presedintele comisiei juridice din cadrul Camerei Deputatilor si consilierul pe probleme juridice al presedintelui Iohannis. Avand in vedere urgenta situatiei, lucram deja la o opinie preliminara, care va fi gata la finalul lunii iulie, va fi trimisa la Bucuresti, si speram ca va fi luata in considerare. Opinia se va referi la statutul judecatorilor si organizarea justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii”, a declarat presedintele Comisiei de la Venetia intr-un interviu pentru Radio Europa Libera. In ceea ce priveste Codurile penale, Gianni Buquicchio a precizat ca ele nu fac obiectul acestei analize. Integral pe Ziare.com
Comisia Iordache dezbate modificările controversate la Codul Penal: abuzul în serviciu și pragul valoric. Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei se întruneşte joi în şedinţă, începând cu ora 10:00. Pe ordinea de zi se află dezbateri asupra iniţiativei legislative de modificare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, scrie Agerpres. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că, în ceea ce priveşte adoptarea Codului penal, este nevoie doar de accelerarea procedurilor în Parlament, pentru că nu se poate face o sesiune extraordinară toată vara. El a reiterat, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, că este exclusă adoptarea unei OUG pe Codul penal. Cel mai așteptat articol este art. 297, adică acela care definește abuzul în serviciu. La acest articol au fost depuse mai multe amendamente independent de către parlamentari ai PSD și ALDE. Deputatul Cătălin Rădulescu a propus un prag de 200.000 de euro pentru prejudicii, în timp ce alții propun introducerea unui prag de 200.000 de lei și scăderea pedepselor maxime de la 7 la 3 ani de închisoare. De unele dintre modificări ar beneficia în mod direct liderii PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Integral pe Digi24
Liber pentru vitezomani: radare cu clopoţei şi limită de 70 de km/h în oraş. Deşi, conform datelor oficiale, viteza excesivă este cauza unui deces din trei produse în accidente rutiere, parlamentarii români vin cu două propuneri de modificări legislative care vor face mult mai dificilă combaterea acestui flagel. Concret, este vorba de presemnalizarea cu 500-1.000 de metri înainte a radarelor Poliţiei Rutiere şi mărirea limitei de viteză în localităţi până la 70 la oră. Iniţiatorul primului proiect de lege care a şi fost aprobat de Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi ale Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Florin Roman, susţine că radarele trebuie semnalizate „la fel cum se face în toate ţările civilizate”, iar măsurile asemănătoare în alte ţări au dus la scăderea numărului de decese în accidentele rutiere. „Prevenţia trebuie să devină prioritară! Acolo unde sunt machete cu maşini de poliţie, numărul accidentelor soldate cu victime scade”, a mai spus Florin Roman. În replică, deputatul USR Cătălin Drulă susţine că proiectul de lege a revenit într-o formă „oribilă” şi critică partidele politice care au votat aceste modificări. „A revenit proiectul de lege cu interzicerea radarelor într-o formă oribilă care face practic imposibilă aplicarea Codului Rutier în ce priveşte viteza. După promulgare, va fi liber la călcat pedala. Deşi iniţial fusese respins proiectul în Comisia de Transporturi, se pare că s-au dus negocieri şi de data asta a fost votat în Comisiile reunite de toate partidele politice în afară de USR”, a scris şi Drulă pe Facebook. El ironizează amendamentul care prevede afişarea unui panou care să anunţe prezenţa unui radar şi critică restul partidelor care au votat raportul. Integral pe Adevarul
O mare rusine. Discursul dnei Dancila in Parlament a fost, dupa cum era de asteptat, o colectie de ineptii. De la Banca “Monetara”, la “dezinformarea care e pur si simplu minciuna”, la inflatia care nu are legatura cu guvernul si ar fi existat si daca preturile nu cresteau, la “tigrul Europei” si asa mai departe. Dar, dupa cum am mai spus, nu e de ras pentru ca rasul este despre noi, radem de viata si imaginea noastra. Persoana aceasta, cu aparenta de analfabet functional, are cele mai mari puteri din Romania. Le va avea si cand Romania va asigura presedintia semestriala a Consiliului UE. Un infractor condamnat din nou, Liviu Dragnea, exercita in fapt aceste puteri exclusiv in interes personal, iar principalul sau interes este distrugerea justitiei. Si pentru ca situatia este si ramane asa, vina si rusinea cad pe intreaga clasa politica de la un capat la celalalt cu presedintele in frunte. PSD pare invingatorul zilei. Nu este. Ar fi fost daca scapau de Dragnea si Dancila. Faptul ca acest partid, care a avut intotdeauna premieri de un anumit calibru, este reprezentat acum de cel mai catastrofal, cel mai caraghios, cel mai caricatural premier din istoria Romaniei, este o mlastina in care se scufunda pe zi ce trece. Este o rusine infinita pentru PSD ca suporta, de frica, din oportunism, din prostie, nici macar nu conteaza de ce, un astfel de premier, o rusine care se propaga deja si in electoratul sau de baza, care nu e cretin. Care vede si cat costa benzina, si la cat a ajuns rata la banca. Toate pomenile, toate minciunile, toate creatiile de propaganda nu pot sa ascunda goliciunea acestei guvernari. Integral pe Ziare.com
Şpagă uriaşă primită de fostul şef al Poliţiei Române. Ce a cerut Cătălin Ioniţă ca să ajute la retrocedarea unui teren de 18 hectare lângă Bucureşti. Cătălin Ioniţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Procurorii DNA îl acuză pe fostul şef al Poliţiei Române că a pretins cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare dintr-un teren de 18 hecatre, ca să intervină pe lângă funcţionari publici. Cătălin Alexandru Ioniţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii, în formă continuată. În aceeaşi cauză, este urmărită penal şi Petruţa Dinu, pentru cumpărare de influenţă. “Suspectul Ioniţă Alexandru-Cătălin, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, a pretins de la suspecta Dinu Petruţa (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”, arată DNA. În aceste condiţii, femeia i-a promis cedarea cu titlu gratuit a celor 4 hectare de teren lui Cătălin Alexandru Ioniţă. Ca urmare a demersurilor lui Cătălin Ioniţă, pe 3 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea Petruţei Dinu şi a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare. Integral pe Gandul
Culisele negocierilor pentru moțiunea de cenzură. Cum și-a păstrat PSD majoritatea parlamentară. Moțiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament, înregistrând 166 de voturi pentru față de cele 233 necesare pentru adoptare. O ofertă pentru UDMR, plus interdicția de a vota pentru parlamentarii PSD i-au permis liderului PSD Liviu Dragnea să aștepte votul fără emoții. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL împotriva Guvernului Dăncilă a picat. Pentru demiterea echipei de la Palatul Victoria au votat 166 de parlamentari, împotrivă fiind doar patru. Parlamentarii PSD, ALDE și UDMR nu au participat la vot. Pentru demiterea Guvernului erau necesare 233 de voturi. Dezbaterea moțiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului s-a desfășurat, ieri, în condițiile în care șansele demersului erau reduse. Partidele care au semnat moțiunea – PNL, USR, PMP – au, în total, 152 de parlamentari (92 PNL, 41 USR, 20 PMP). În favoarea moțiunii de cenzură s-a pronunțat și fostul premier Victor Ponta, a cărui formațiune, Pro-România, are 10 parlamentari. Pentru aprobarea moțiunii de cenzură erau însă necesare 233 de voturi. PSD și ALDE, partidele care formează Guvernul, au 248 de voturi. PNL a încercat să obțină voturi suplimentare din partea UDMR și a potențialilor nemulțumiți din PSD. Acest plan a fost contracarat de Liviu Dragnea, care a blocat, prin diverse contraoferte, orice posibilitate de fisură în PSD sau printre aliații acestuia. Înainte de ședința plenului, liderii UDMR (30 de parlamentari) au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură. Potrivit unor surse parlamentare, PSD a promis UDMR drepturi suplimentare pentru minoritățile naționale. PSD a acceptat introducerea în lege a unor prevederi noi care extind folosirea limbii materne a minorităților în administrația publică. Liderii UDMR au negat existența unei astfel de înțelgeri, dar raportul final al Codului Administrativ, elaborat de o comisie specială condusă de Marcel Ciolacu (PSD) contrazice declarațiile oficiale ale UDMR. Integral pe Romania Libera
Moțiunea de cenzură. Un eșec previzibil și perspective sumbre. A treia moțiune de cenzură depusă de opoziție a căzut și ea. Nici nu putea fi altfel atâta timp cât a fost depusă mai mult ca să fie bifat obiectivul „o moțiune pe sesiune”, iar principalul partid din opoziție, PNL, nu doar că nu a tratat cu seriozitate propriul demersul, dar s-a dovedit și se dovedește constant tot mai incapabil să-și gestioneze problemele interne, inclusiv să stopeze hemoragia care îi subțiază și mai tare rândurile din Parlament. Singurul câștigător după votul la moțiune pare să fie Liviu Dragnea, motiv pentru care devin și mai sumbre perspectivele pentru întreaga Românie. Odată consemnat votul de miercuri, o primă observație care se desprinde este că voturile obținute de moțiunile opoziției au tendința să scadă invers proporțional cu numărul semnatarilor. Prima moțiune PNL-USR, din februarie 2017, împotriva Guvernului Grindeanu, a avut 123 de semnatari și 161 de voturi „pentru”. A doua moțiune, din noiembrie 2017, împotriva Guvernului Tudose, a avut 148 de semnatari și 159 de voturi „pentru”. A treia moțiune, cea de acum, a adunat 152 de semnatari și doar 166 de voturi „pentru”. Paradoxal, dintre toate cele trei moțiuni depuse de opoziție, aceasta a avut, la start, cele mai mari șanse de reușită. Rând pe rând, șansele s-au spulberat. Integral pe Digi24
DNA contestă decizia în dosarul lui Liviu Dragnea. Procurorii vor o pedeapsă mai mare. Procurorii au făcut apel la decizia instanţei supreme din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Surse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că procurorii au contestat decizia prin care preşedintele PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, solicitând majorarea pedepsei pentru instigare la abuz în serviciu, dar şi condamnare pentru a doua acuzaţie, cea de instigare la fals, pentru care Liviu Dragnea a fost achitat. Integral pe Mediafax
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata
” În schimbul banilor primiţi de la Morgenstern, Radu Mazăre a iniţiat hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de omul de afaceri. În ce priveşte acuzaţiile de fals în declaraţii, procurorii au stabilit că, în declaraţiile de avere depuse în perioada 2011-2012, Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre nu au menţionat conturile personale deschise la unitatea bancară din Israel şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri. ” https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22535608-ccj-putea-pronun-joi-sentin-dosarul-campusului-social-henri-coand-care-dna-cerut-condamn-7-ani-nchisoare-pentru-radu-maz-pentru-fratele.htm
Pronosticuri ? :))
Salutare!
Pronosticuri?
Mazare va face, in continuare, “flyboarding” in Madagascar.
Buna ziua. Daca se judeca cu Pistolu pe masa Mazare 2,3 ani cu suspendare ca oricum mai are, fracsu achitat ca e curat , cheliuta cu tichiuta achitat ca sa revina in Romania (in Argentina acum vremea e cam naspa pentru reumatici)
Buna
Chiar sunt curios cine sunt magistratii din complet 😀
Salve
Si Morgenstern – condamnat sau achitat si decorat de fanii lui bibisor cu Ordinul Hotilor Clasa I ? :))
Sau poate il pune sef la sie :))
@Tzepelica
Sau in guvern.
Ca la inceputul comunismului:
Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn)
Ana Toma (Ana Grossman)
Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman
Vasile Luca (Luka László)
Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman)
Leonte Răutu (Lonia Oigenstein)
Gheorghe Stoica (Moscu Kohn)
Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef)
Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev)
Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin)
Ghizela Vass
David Rotman
Liuba Chișinevschi
Alexandru Sencovici
Valter Roman (Ernst Neulander)
N. Lăzărescu (Burah Lazarovici)
Marcel Breslașu (Mark Breslau)
Aurel Baranga (Ariel Leibovici)
Silviu Brucan (Saul Bruckner)
Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg)
Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki)
gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg)
si alte numeroase “valori” asemenea, carora le datoram infundarea in mlastina comunismului.
Numai VIP uri , multumesc .
Unele nume nu le stiam ., mi le-am notat .
PS- cam fals filmul pe care l traim in Ro “democrata” , cand urmasii astora sunt la butoane si azi si rescriu istoria in aplauzele fanilor , nu ?
Oare de aia nu vor “filo-semitii” un proces – pe bune , al Crimelor Comunismului ?
Se tem ca merg si complicii , alaturi de calai la puscarie ?
Pai cand punem un Tismenetzki sa condamne sistemul comunism, cred ca intentiile sunt clare.
Evitarea unei analize serioase a holocaustului comunist (cu initiatori/vinovati etc.) si mascarea lui cu perdele de fum, avand ca efect scoaterea din istorie a adevaratelor elite romanesti.
Buna! Adevarul e ca nu mereu m-am intrebat daca “dizidenta” lui Tismaneanu nu a fost cumva un fel de aspiratie spre “perestroika” in perioada in care inca se mai putea spera la un “comunism cu fata umana”, virata apoi oportun si la momentul potrivit spre un “anticomunism” confortabil.
Nu cred. L-am urmarit mult timp, impresia mea este ca Tismaneanu intelege de unde vine si poarta vinovatie (in sens de recunoastere) pentru oamenii trecutului sau si faptele lor. Poate ma insel eu.
Exact, oportunism cras.
Plus beneficiile rezultate din accesul la arhivele CC PCR (ca sef al comisiei), de unde cred ca s-a extras material pt. o suta de ani de cursuri despre istoria comunismului, la Maryland.
O adevarata pleasca, la care multi istorici bastinasi n-au acces.
Interesant este ca nu putine odrasle ale nomenclaturistilor comunisti s-au vopsit, dupa `89, in “inamici” ai sistemului de avantajele caruia au beneficiat din plin.
Vezi si Iurii Chisinevschi, de ex.
Bun găsit!
Azi se împlinesc 78 de ani de la începutul destrămării României Mari: la 28 iunie 1940, armata sovietică a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și, „din greșeală”, ținutul Herței. Apoi, prin „arbitrajul” lui hitler și mussolini (un adevărat diktat, semnat la Viena), la 30 august, nordul Transilvaniei era cedat Ungariei horthyste. Apoi, pentru a primi garanțiile (și trupele) germane, Antonescu a ordonat semnarea tratatului de la Craiova, la 7 septembrie, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) era cedat Bulgariei. Astfel, România, țară neutră, neimplicată în războiul mondial, început de Germania, la 1 septembrie 1939, a pierdut, în nici 3 luni, o treime din teritoriu și populație, fără a trage un foc de armă! Din populația totală a teritoriilor cedate, mai mult de jumătate erau etnici români!
Să ne ferească Dumnezeu să se repete anul 1940! La ce „politicieni” avem și la cât de „strâns unit” în jurul „conducătorului iubit” este azi „poporul” (mai exact, turma), poate fi chiar mai rău ca atunci!…
Buna dimineata tuturor…….
Citesc articolul de pe Digi24 si imi dau seama ca tanti aia blonda si grasuta a uitat sa ne spuna unde se vand / distribuie pilulele cu cianura.
Ma intreb daca au avut ceva “viziune” cand au scos din grila “Starea natiei” cu ceva timp in urma. Nu sunt fan Dragos Patraru, dar omul spunea niste lucruri mai pe intelesul cocalarului. Se gandeau ei ca poate au pus niste asfalt tango pe drumul dezastrului?
Vedeti filmuletul.
Edificator.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22535275-video-nu-zut-votul-iunii-cenzur-mpotriva-guvernului-ncil.htm
Buna ziua!
Nu este marți, nici 13 și au scăpat de moțiune….oare vor scăpa și de fapta de trădare, dacă se dovedește? – Oficial: DIICOT a început urmărirea penală in rem (pentru faptă) în cazul mutării ambasadei la Ierusalim
https://www.g4media.ro/diicot-a-inceput-urmarirea-penala-in-rem-pentru-fapta-in-cazul-mutarii-ambasadei-la-ierusalim.html
Azi este joia neagră pentru Pablito&Co., au intrat oficial în corzi.
https://www.g4media.ro/breaking-news-reactie-dura-a-12-state-aliate-dupa-modificarea-codului-de-procedura-penala-evitati-schimbarile-care-ar-slabi-statul-de-drept.html
“Comunicatul remis presei a fost dat în numele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii.
Comunicatul celor 12 mai arată că ”ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane”.
Astept un astfel de comunicat si de la bibisori . Ca la cate pretentii au , ar trebui sa clarifice treaba – merg si ei cu dragnea ‘pana la capat” sau pun o frana si nu’si mai bat joc de un popor cu o istorie pe care multi nu o au !
Noroc cu UE/NATO.
Altfel am fi avut in programa scolara ore obligatorii de limba rusa…
E de bine. Un pas mic, inca insuficient, insa un pas mic.
Buna ziua ,
saraca tanti veorica nici nu stie in ce-a bagat-o flausatul. Inca una de a acestuia ( si a altora ca el 🙂 )
neconfirmata inca de vre-o sursa credibila !
Informație. Dragnea a dat ordin pentru un nou MEGA-miting la București, duminică. Deja se fac contracte cu firmele de transport pe repede-înainte
“Fericiti cei saraci cu duhul…” 🙂 🙂
@AA, 11:28
Nu va inselati. Se intamla, rar, dar se intampla 🙂
Presedintele contesta legea privind organizarea judiciara!
Buna ziua
Cica e o contestatie foarte bine documentata, cu multe trimiteri la legi.
Citi, stii ceva?
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-sesizeaza-ccr-pe-una-din-legile-justitiei-dupa-ce-parlamentul-i-a-dat-o-la-promulgat-de-doua-ori-in-aceeasi-forma-1519263
Hopa ! Ia apa “corabia ” GIO ? Sobolanul parfumat simte ceva ?
Comisia parlamentara speciala condusa de Florin Iordache a inceput, joi dimineata, dezbaterile privind modificarea Codului Penal, unul dintre cele mai importante articole ce urmeaza a fi modificate fiind cel referitor la abuzul in serviciu.
Conform documentelor aflate pe masa comisiei speciale, Ministerul Justitiei a propus ca prag minim pentru abuzul in serviciu salariul minim pe economie (1.900 lei brut), informeaza ziare.com. In schimb, deputatul PSD Catalin Radulescu a propus un prag de 200.000 de lei.
Articolul 297 urmeaza sa fie discutat in aceasta dupa-amiaza, dupa cele premergatoare, referitoare la legea penala mai favorabila si la savarsirea unei fapte cu intentie.
PSD a mai propus si scaderea limitelor de pedeapsa. In acest moment intervalul este 2-7 ani, iar PSD propune intervalul de pedeapsa de 1-5 ani.
In acest moment, art 297 din Codul Penal, referitor la abuzul in serviciu, nu prevede niciun prag. Sesizata de fosta sotie a lui Liviu Dragnea, Bombonica, CCR a decis anul trecut ca „revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei si gravitatea vatamarii rezultate din comiterea faptei de abuz in serviciu”.
PS inca un pas mic 🙂
Fabuloasa sesizarea lui Iohannis pe 304/2004. Cred ca e prima data cand un sef al statului sesizeaza CCR cu un astfel de argument, cum ca Parlamentul nici macar nu a discutat legea in procesul de reexaminare, fiind retrimisa inapoi la promulgare in urma unei proceduri parlamentare lipsite de substanta.
Jurisprudenta CCR invocata e solida, si arata ca Parlamentul trebuie sa reexamineze pe bune, chiar daca la vot urma sa fie respinsa cererea. Practic, Iohannis contesta modul in care in Parlament s-a “reexaminat”, sustinand ca acest proces nu ppate fi doar nominal, ci trebuie sa fie real, chiar daca la urma, la vot, cererea este respinsa.
Iohannis a gasit o modalitate super inteligenta de a trage de timp, asteptand decizia Comisiei de la Venetia.
Insa ma tem ca Dorneanu and Co vor declara cererea inadmisibila. Chiar si asa, tot ar trebuie sa mai treaca vreo 20 de zile pana se pronunta si inca vreo 20 pana scriu motivarea. Intre timp, poate apare si decizia comisiei de la Venetia.
buna ziua– off topic
a. se intoarce lumea cu “sus-ul in jos”
intr un district din NYC=in Bronx-in alegeri preliminare interne ale democratil0or pentru candidatul in congres o tanara de 28 ani l a invins clar pe actualul congrsman-era de vreo 10 ani in camera si considerat favorit sa devina speaker ul democratilor;
punctele tari ale tinerei= asistenta medicala gratuita si invatamant grauit…
sincer,in US cu asa program nu vad sanse pentru democrati in toamna sau in “douazecidouazeci”la prezidentiale
b. Matis la Beijing e expus lui Xi cat de ingrijorate sunt US despre extinderea chineza in marea Chinei de sud;Xi a inteles si a raspuns ca “China nu va ceda un inch din mostenirea istorica teritoriala”…chestia sta aduce aminte de comunicatele comuniste ale intalnirilor= cand aproape se paruiau,comunicatul spunea ca au fost “discutii cordiale”
N-au invatat astia cum e cu “gratuitatile” de la stat
Nu m-as mira sa apara ciordi sau” inteligentul” mucolicea sa declare ca de fapt mesajul celor 12 tari este un mesaj de sustinere a ceea ce “fac ei”.
A apărut, un alt dobi…- „Suntem totuși parlamentul României, suntem votați de cetățenii României”, a fost reacția senatorului PSD Claudiu Manda
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22536092-reac-lui-claudiu-manda-apelul-rilor-occidentale-suntem-totu-parlamentul-romniei-suntem-vota-cet-eni.htm
Articolul la care se face referire….ce neispravit ! Au macelarit legislatia tarii si se intreaba care este articolul.. De fapt la gradul de inteligenta ce-l are nu ma mira cat este de ticalos. . Rar mi-a fost dat sa vad atata prostie,incompetenta si fudulie la un loc .
Ce am gasit pe recorder.ro despre rahatul acesta cu ifose de inteligent :
În timp ce Camera Deputaților a refuzat să ne ofere cheltuielile defalcate făcute de parlamentari în baza sumelor forfetare, Senatul ne-a pus la dispoziție aceste informații. Din ele rezultă că unii parlamentari cheltuiesc și peste 10.000 de lei pe lună pentru a se promova în ziarele locale.
Printre parlamentarii care sunt generoși cu presa se află nume grele precum Claudiu Manda, șeful Comisiei de control a SRI, și Paul Stănescu, vicepremier și ministru al Dezvoltării în Guvernul Dăncilă.
Dincolo de sumele de bani, scopul demnitarilor este acela de a cuminți ziariștii locali. Parlamentarii sunt aleși în circumscripții, iar o presă prietenoasă asigură, în bună măsură, liniștea în timpul actualului mandat și succesul la viitoarele alegeri.
QED
A inceput jihadul intre parteneri?!
https://www.g4media.ro/surse-sondajul-sociopol-a-fost-comandat-de-dragnea-si-este-o-declaratie-de-razboi-la-adresa-lui-tariceanu.html
Incet , incet vor ajunge unde trebuie : in fata ambasadei israelului din Bucuresti .
Sa priceapa si “fanii ” ca Romania nu e Palestina !
http://www.ziare.com/kelemen-hunor/presedinte-udmr/protest-rezist-in-fata-sediului-udmr-dupa-ce-a-sustinut-guvernul-dancila-nu-in-numele-meu-1519277
Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, în Parlament, unde a fost dezbătută moţiunea de cenzură a PNL, că documentul care însumează aproximativ 20 de pagini, este „maculatură”, un text scris de un „personaj schizoid”, informează news.ro.
El şi-a început discursul ironizând dimensiunea textului şi pe cei care l-au scris, citit şi aprobat. În plus, a atras atenţia asupra faptului că a fost nevoie de o lună pentru a fi depus.
https://www.stiripesurse.ro/erban-nicolae-i-a-facut-numarul-la-mo-iunea-de-cenzura-hai-sa-vedem-cum-e-si-cu-circ-video_1273727.html
:)))
Unde nu da Dumnezeu sa i vad pe olandezi , nemti si francezi ca si retrag toate investitiile din Ro – sa vedem cu ce-l mai hranesc slugoii lui Moshe pe domnu’ bibisor , cand se vor trezi cu vreo 2 milioane de someri si cu reintroducerea vizelor pentru romani !
PS : ” Fostul ministru ( Cristian Diaconescu ) consideră că această scrisoare e un semnal cu atât mai serios, cu cât nu există precedent, e o premieră absolută, mai ales că, printre statele semnatare se numără și Elveția, care nu e membră NATO.
“E un punct de vedere susținut unanim de toată lumea civilizată. Dacă România nu va ține cont de acest avertisment, cooperarea dintre țara noastră și celelalte state-membre și chiar ne-membre poate fi serios afectată”, a comentat Diaconescu.”
Fanii lui bibisor … e dulce somnul ? Sa vedeti cum e prin afara NATO si cu vize pentru UE si mai vorbim !
Parnaie pentru Constantin Nita, 4 cu executare!
https://www.comisarul.ro/articol/constantin-nita-fost-ministru-psd-4-ani-de-inchiso_952780.html
https://www.digi24.ro/stiri/economie/fundatia-jamestown-soselele-proaste-din-romania-paralizeaza-capacitatea-de-apare-a-tarii-in-caz-de-razboi-954686
Rezultatele know how ului lui silberstein .
” În privința politicilor de apărare, veștile sunt proaste pe segmentul autostrăzilor și legăturilor feroviare. Practic, la ora actuală, după cum arată harta infrastructurală, „România nu își poate folosi liniile sale interne (de transport – n.r.) pentru a contracara un atac asupra teritoriului său”, scrie George Vișan, autorul analizei.
Într-un scenariu de război, un inamic potențial nu trebuie decât să „țintească un număr mic de centre de transport din România pentru a paraliza sau a întârzia capacitatea de reacție a forțelor de apărare ale țării”.
Well done :))
Teleormanul e cel mai bine aparat. Acolo nu ai ce distruge, deci nimeni nu va trage vreo racheta inspre judetul ala.
Salut
Are dragnea ( cica ) vreo 2 sonde pe acolo , pe terenurile unor oameni .
Cred ca i le apara bibisor , ca trebuie unsa ‘pusculita’ .
Mai rau de altii ..
A raspuns si vocea lu Kantor : http://www.ziare.com/stiri/mae/reactia-ministerului-de-externe-la-apelul-celor-12-ambasade-legat-de-codurile-penale-1519304
Dancila mai da 10% la pensii. De unde nu știe nici dracu.
Dragnea e in corzi dacă apelează la binecunoscuta ” mai dam 100 lei la salarii”
De unde 10 și nu 9.3 sau 11.7???
De la Dancila sa fie primit. Ăștia au început să facă varza bugetul doar doar mai stau câteva luni până trec legile….
http://m.hotnews.ro/stire/22536373
buna ziua…
cum de unde ? din munca Dvs ,a celor tineri azi
Multi dintre tinerii de azi,nu sunt” interesati”de politica
dialog real,duminica cu un tanar de 33 ani,IT-ist
eu: mergem in Piata Victoriei diseara?
el: nu,nu ma intereseaza toti sunt niste hoti iar cei din USR niste circari
eu: dar mergem sa nu mai fure politicienii astia,
el toti fura
eu: mai baiatule,mie mi a marit pensia,mi o mareste iar,lasam cresterea de preturi,dar maririle astea se fac numai cu bani imprumutati de statul roman si tu va trebui sa platesti inapoi banii astia…macar pentru asta sa mergi,e interesul tau in primul rand,nu al meu…
el: las’ ca vedem noi mai tarziu,ma voi descurca eu…s ajung acolo
p.s nu stiu unde vrea sa ajunga/mi s a facut lehamite sa mai discut cu el
si mi e teama ca multi din generatia lui gandesc la fel
Subscriu! E valabil chiar și pentru unii din generația mea – aprox. 50 de ani…
Bună seara!
Buna seara
Generatia 70 + ce a lasat in urma , generatiilor 25-40 ? Ceva de aparat , niste valori orice in afara de datorii externe ?
Eu i-am spus si lui tata si m a inteles – generatia 70+ e generatia care a distrus statul roman , a inchis in comunism ca primeau case / repartitii / salamiorul de sibiu pe sub mana . Dupa 90 s au adapat la diverse treburi sau la sanul lui ilici si acum sa aiba pretentii la o generatie care trebuie sa munceasca 12 ore pe zi pentru orice leu cheltuit .. mi se pare cam mult .
Aia de 30 ani isi distrug adolescenta , tineretea si viata personala pentru un stift de garsoniera … cei din generatia 70+ .. le primeau moca , daca mai aveau si o pila se mutau direct “la 3 camere” pe “shentru ” !
Tata nu s a suparat cand i am zis asta , dimpotriva mi a dat dreptate !
Unul de 33 ani vede un concediu odata la 3 ani!
Parerea mea , poate gresesc .
@ziggy buna seara
e simplu “dam vina pe generația anterioară”,probabil asa am gândit și eu,apoi am mai citit,am mai întrebat….avem decizii individuale,cel mai ușor e sa spui “nu se poate”….glumind, eu sunt ca și tatăl Dvs ,generația care “25 ani a construit socialismul și apoi 25 ani a construit capitalismul”…nu ma apar,destul discut cu copiii mei,dar când singura grija este sa găsești mâncare pentru copii ,te mai gândești la altceva?
înainte munceam 8 ore și încă 8 alergam după mâncare….acum poți munci 10 ore și te gândești unde îți faci concediul…mâncarea e rezolvată ,cred ca in “piramida lui maslow”generația de acum e la nivelul spiritual…partea proasta e ca maslow a imaginat piramida înainte de internet;generația de azi e spălată pe creier cum nu si au imaginat Comuniștii și asta datorită Internetului
eu mai lucrez și lucrez acum cu tineri/ma înspăimântă dezinteresul,pasivitatea lor…la +/- 30 ani trebuie sa răstorni lumea…vedeți ca se întâmpla așa ceva?
generația mea,așa cum era comunism,știa de ergonomie,de management …am încercat ,ca n am reușit e alta poveste…încearcă ceva generația tânăra azi?nu va lăsați înșelat de cei câteva zeci de mii care ies acum in strada…uitați va la mainstream…și ,din păcate , nu e numai in România
Ca unul care face parte din generația (aproape) 50 de ani, cred că în ceea ce privește o bună parte din „colegii” de generație, am lăsat ceva neterminat: în stradă, în 1989, au ieșit o parte (însemnată) care erau de-o seamă cu mine (aproximativ)… Dintre cei care au afirmat: „În Decembrie ne-am luat „rația de libertate”! și „Vom muri și vom fi liberi!”… Dar tot generația aceea l-a lăsat pe emanat să ia puterea… Poate greșesc, dar eu așa văd lucrurile!
Pe de altă parte, știu destui care au acum în jur de 45-50 de ani (și un pic) care s-au „aranjat” excelent… Mereu, deși sunt în aceeași „generație”, eu am fost un „defazat” – nu mai detaliez. E suficient să spun că am ajuns să am o familie la aproape 40 de ani, copil chiar la vârsta asta și plătesc rate la casa care (încă aproape 22 de ani) nu e a mea, până după ce ies la pensie!…
Și asta, fiindcă părinții m-au învățat să fiu corect și cinstit!…
Cred că am greșit „țara” în care să mă nasc…
P.S. Da, internetul „spală” masiv creierele! Am mai adus știrea asta aici, acum câteva zile, doar că era altă sursă…
http://www.diacaf.com/stiri/stiinta-sanatate/conform-unui-nou-studiu-de-amploare-coeficientul-de-inteligenta_74440684.html
La noi „s-a tâmpit poporul/cu televizorul” din/după 1990 (ulterior, și cu netul)…
Buna seara
Aveti dreptate , insa e si un conflict intre generatii cu multe nedreptati .
Si ai mei muncesc , chiar cu placere – zi /lumina .
Insa comunismul , apoi fesenismul au reusit sa rupa ceva – legaturile dintre oameni si dintre generatii .
Iar neajunsurile , din pacate , inraiesc omul , Putin sunt care stiu sa accepte viata asa cum e .
Mai bine schimbă numele țării, în țara lui Dragneev și rezolvă problema. În plus abrogă Constituția prin OUG și pe noi ne transformă în șerbi. Este incredibil ce fac aceste jigodii, cum au transformat un drept constituțional într-o formă de dictatură în favoarea unui penal/găști.
https://www.g4media.ro/operatiunea-totul-pentru-dragnea-inca-o-prevedere-letala-din-codul-de-procedura-penala-care-ar-putea-pulveriza-dosarele-liderului-psd.html
Joia neagră pentru GIO este un eufemism! – Președintele Comisiei de la Veneția: „Nimeni nu ne-a solicitat o analiză pe Codurile Penale” / „Cei care sunt la putere vor să schimbe legile pentru că nu sunt satisfăcuți de deciziile justiției”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22536550-pre-edintele-comisiei-vene-nimeni-nu-solicitat-analiz-codurile-penale-cei-care-sunt-putere-vor-schimbe-legile-pentru-nu-sunt-satisf-deciziile-justi-iei.htm
Bună ziua!
https://economie.hotnews.ro/stiri-bani_europeni-22536458-romnii-ultimii-locuin-baie-sau-toalet-cum-stau-vecinii-bulgari-unguri.htm
„În anul 2016, 30% dintre români trăiau în locuințe fără dotări sanitare de bază. Totuși, România a făcut unele progrese, pentru că în anul 2010 ponderea românilor fără baie, duș sau toaletă era de 38,5%.
Spre comparație, în anul 2016, 1,9% din populația Uniunii Europene trăia în locuințe lipsite de dotări sanitare de bază.
Vecinii noștri din UE stăteau mult mai bine decât noi în privința accesului la baie, duș sau toaletă: în Bulgaria 10,7% nu aveau dotări sanitare de bază, iar în Ungaria doar 3,8%.”
buna ziua
cum zic bulgarii “haida bre”
chestia asta cu 10% dotari sanitare de baza la bulgari e tare…inseamna ca ins ul lor jongleaza mai bine ca al nostru cu cifrele
despre wc uri in ungaria nu stiu dar am aflat altceva
un prieten ungur al meu a facut infarct la inceputul lunii asteia/ cateva zile,eliberat,trimis acasa
dupa doua zile acasa incepe sa faca febra….vreo doua zile cu febra si s a dus “in loc luminat…”
si era spital din capitala,din budapesta
chestia e ca sotiei si fiului nici prin cap nu le a trecut ca probabil a fost vreo infectie capatata in spital/au incredere oarba in spitalele lor….au refuzat vehement asa posibilitate cand le am spus de infectie in spital
Postarea mea de mai jos s-a dus aiurea, dar sper să mă înțelegeți… Legat de oficiul de statistică bulgar, cred că datele ar trebui citite altfel: 10,7% n-au apă+duș, alți 10,7% n-au canalizare și cu totul alți 10,7% n-au budă. Dacă le însumăm iese 32,1% și deja pare mai plauzibil… 🙂
Bună ziua!
Se prea poate, dar, până la „paiul” din „buda”, pardon, „ochiul” bulgarului, mă interesează „bârna” din al nostru: suntem de peste 11 ani membri în UE și mai avem aproape o treime din locuitori fără acces la servicii de bază! Iar guviermii plâng de „grijă” borfașilor!…
Aș fi curios să aflu câți din cei fără apă/canalizare/budă/duș în casă au votat cu GIO (psd+alde) acum un an jumate!… Bănuiesc oricum care e procentul…
ca sa citez un clasic in viata ,ce scrie pe aici, procentul este “103,5% “
🙂
https://www.europafm.ro/trump-si-putin-se-vor-intalni-pe-16-iulie-la-helsinki/
Întâlnire trumputler, la Helsinki! Dar, de ce nu, la Ialta, că tot îi place trumpetistului de rusnac?
Felicitari – Morgenstein achitat :))))))))))))))
În schimb România a intrat în corzi 🙁
https://www.g4media.ro/video-ministrul-francez-de-externe-pune-romania-pe-harta-proiectelor-iliberale-din-estul-ue-alaturi-de-ungaria-si-polonia-de-la-venirea-la-putere-coalitia-psd-alde-ince.html
Exact tarisoarele cu care se lauda ala ca le-a cumparat 😀
Oricum . sa ne tinem bine – vom vedea pe pielea noastra cum e sa blochezi decizii de politica externa ale fondatorilor UE !
Si primii afectati vor fi “fanii” – cand vor trebuie sa scoata pasaport la viza :)) ca le-a fost mai drag interesul altora .
Prostia costa . Si inca scump !
Iata si comunicatul israelitilor lui Moshe : http://www.ziare.com/stiri/justitie/psd-dupa-avertismentul-ambasadelor-ar-trebui-sa-va-ingrijoreze-statul-paralel-actul-legislativ-nu-poate-sa-l-dicteze-niste-ambasadori-1519329
” Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, le-a transmis ambasadorilor statelor partenere ca ar trebui sa fie ingrijorati de statul paralel din Romania si de posibilitatea ca liderul PNL, Ludovic Orban, sa le faca plangere penala pentru inalta tradare.
“Ii rog pe distinsii parteneri din ambasade sa analizeze o situatie: daca in viitorul apropiat, in urma receptiilor sau intalnirilor pe care le organizeaza, nu exista riscul ca domnul Ludovic Orban sa faca vreo plangere penala pentru tradare de tara, iar DIICOT sa deschida o ancheta penala, doar pentru ca invitatii conspira si spioneaza impreuna cu gazdele din ambasada. Pentru ca stimati ambasadori, asta se petrece in Romania.” :))
Pfuuu ce chifla de pronostic am dat, credeam ca doar investitorii strategici sunt achitati dar s-a dat pe linie cu flit DNA. Acum omul sigur primeste despagubiri pentru deranj, o fabricuta niste milioane… are statul de unde
Era previzibil , in kibut :))
Acum este eligibil si pentru o functie in guvern 😀
Buna seara!
Inca o perversa…
https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22536672-ministrul-externe-ungar-acuz-romnia-washington-pericliteaz-siguran-energetic-din-regiune.htm
Da, e din ciclul „hoțul strigă mai tare „hoții”!”…
Bună seara!
Buna seara
Poate face dl Trump o declaratie gen ” Preşedintele SUA, Donald Trump, le-a spus liderilor din Grupul ţărilor puternic industrializate (G7) că fosta regiune ucraineană Crimeea aparţine Rusiei deoarece locuitorii vorbesc limba rusă, afirmă surse citate de site-urile Buzzfeed News şi Axios.com.”
http://www.mediafax.ro/externe/donald-trump-ar-fi-afirmat-ca-regiunea-crimeea-apartine-rusiei-intrucat-locuitorii-vorbesc-limba-rusa-17255009 .. si spune : ” in Marea Neagra , delfinii vorbesc maghiara – deci Marea Neagra / cu tot cu gaze este a Ungariei :)))
Ca in politica romaneasca si in ‘societatea civila ” se vede ca ebraica e limba oficiala – deci teoritoriile anexate al Ro sunt ale bibisorilor .
Ras de tara a ajuns “tarisoara” asta .
Buna ziua,
este greu de subapreciat importanta mesajului celor 12.
Este semnat de who’s who in comunitatea euro-atlantica.
Lipseste Anglia (probabil ca nu stie unde-i este capul cu Grexit-ul) si Austria – din totdeauna placa turnanta a capitalului si spionajului rusesc dupa ww2. Sudul EU au alte preocupari decat deciziile de securitate strategice ale EU. Estul EU au probleme si preocupari pt chestii strategice dar au musca pe caciula din varii motive.
Sa speculam putin.
S-a organizat grupul celor 12 dupa venirea lui WM de la State Dept.?
Ar fi impropabil, sa-i aduni pe cei 12 in cateva zile este f .greu (herding cats) iar comunicatul citeaza o istorie de cooperare a principalelor tari semnatare de ani de zile. Aprox aceiasi semnatari se cearta ca la usa cortului pe teme de NATO si comert dar inteleg geostrategia. Surprize : Finlanda – tara neutra intotdeauna umbland ca pe coji de oua cand e vorba de rusi – intelege despre ce e vorba si-si ia riscul semnand. Si Elvetia – sursa de capital care este fugarit – dar care este obligata de cativa ani buni sa impartaseasca date bancare cu SUA. Deci presupun ca SUA este soferul acestei declaratii iar probabil Franta o secondeaza. Probabil ca Germania a fost obligata sa se alinieze.
Deci WM a venit in Ro, nu a mentionat justitia decat la nivel formal (pai daca avea discutii cu semnatarii la ce bun sa iroseasca vorbele inainte de momentul potrivit) si-a luat informatiile si asteptat sa vada ce se intampla cu motiunea. S-au lamurit ieri ca de capul lor parlamentarii sunt habarnisti iar pe Orban si PNL nu se pot baza. El presidente parea cam prostut si defazat dar acum este f. plauzibil ca era linistit si la curent cu tot ce se intampla.
Altceva interesant: WM a insistat pe problemele de cooperare in energie iar vocea ungurilor/rusilor/etc s-a auzit obraznic. OK, deci vor sa dicteze Exxon-ului pe unde o ia gazul? Sa fim seriosi. Sua este f. vocala in Moldova (ca pe vremea lui Neuland) si o sa lase Ro pe mana lui Dragnea? Iar sa fim seriosi.
Deci 24 de ore dupa motiune se deschide la DIICOT dosarul cu Inalta Tradare – e -f.inalta – se publica declaratia celor 12, se dezvaluie si apar informatii esentiale despre MET unguri/oligarhi. Sa fim seriosi, informatiile sunt servite constant pt un scop anume. Sa vedem cum decurg lucrurile. Chiar daca Dragnea devine agent triplu/quadruplu, valoarea lui de intrebuintare este 0 sau negativa. Sa vedem cum se comporta PSD – sobolanii parasesc corabia mai repedec sau mai incet?
Pare un fel de sah mat in 2-3 miscari.
My 2bani fara punguta.
Sigur Franta secondeaza
:”De la venirea la putere, coalitia PSD-ALDE n-a incetat sa caute contestarea sau impiedicarea procedurilor judiciare care vizeaza clasa politica. Saptamana trecuta, presedintele Parlamentului si al PSD, dl Dragnea, a fost condamnat la 3,5 ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la abuz in serviciu. O alta evolutie nelinistitoare o reprezinta procesul de destituire a Laurei Codruta Kovesi, sefa DNA. Presedintele Iohannis a fost constrans de Curtea Constitutionala sa o destituie inainte de terminarea mandatului, presedintele fiind total opus liniei initiate de dl. Dragnea”.
La finalul prezentarii despre cele trei state din est, ministrul Jean-Yves Le Drian le-a spus parlamentarilor francezi ca ”trebuie sa mentinem dialogul cu aceste tari, dar in acelasi timp trebuie sa ramanem fermi in apararea principiilor noastre europene si (sa le transmitem – n.red.) ca apartenenta la UE nu confera doar drepturi, ci si indatoriri”.
PS Mihai Sora fb
Nu departe de Piața Victoriei, îmi scria cineva, locuiește un băiețel născut odată cu protestele noastre; un copil care a învățat cuvântul „hoții“ înaintea cuvântului „Mamă“.:
Buna ziua,
sa speram ca macar acum cei cu tradarea sa nu iroseasca ocaziile Ro. Ro este intr-o pozitie in care poate manevra folositor, daca nu o fac, sper ca Diicot sa extinda dosarul de inalta tradare repede si cu informatii suplimentare.
Să aplice „modelul Croația”, 2011! Acolo, procurorul general a scos partidul de guvernământ în afara legii, l-a anchetat/arestat/condamnat (pentru corupție) pe „șeful” mafioților de partid… Și, la vremea aia, Croația nu era (încă) în UE (au intrat în 2013)…
Buna seara!
Suna bine si e corect argumentat.
In acelasi timp…
“Domnul din fotografie, care este fericit să fie primit de cei doi penali, se numește Frans Timmermans. Este Prim-Vicepreședinte al Comisiei Europene. Numărul 2 după Junker. Delegația olandeză în PSE, din care face parte Timmermans, are 3 (trei) deputați. De patru ori și ceva mai puțin decât delagația PSD. Asta pentru ca să nu își mai facă nimeni iluzii cu privire la cine și ce influență are în Parlamentul European. Care a devenit o tribună a Mafiei din România.”
https://www.marginaliaetc.ro/catalin-avramescu-regimul-dragnea-si-complicitatea-ue/
Bună seara!
Asta (mai) „face lumină” în privința faptului că ipocriții ăștia de la S&D nu i-au scos pe borfașii psd din grupul lor, deși le-am semnalat asta, din iarnă…
Bună seara!
Excelent comentariu! 🙂 Subscriu!
Am bănuit, de când am auzit știrea că e vorba de o acțiune concertată a Vestului.
Mai punctez și eu, dacă îmi este permis: Finlanda, chiar dacă a mai „călcat pe ouă” în relația cu rusnacii, și-a permis să le reamintească, încă de prin 1990 (urss)-1991 (rușilor) că teritoriul numit Karelia e finlandez și că îl vor înapoi! Cam la fel cum se încăpățânează (din 1945!) japonezii să(-și) ceară înapoi Kurilele (pentru care, Japonia are, până azi, doar armistițiu semnat cu sovietele/rușii, nu „tratat de pace”!)! Iar, legat de „neutralitatea” lor, alături de suedezi și austrieci (împreună cu care au putut intra în UE abia după dispariția urss), au fost obligați la asta, fiindcă aveau ori frontieră directă pe uscat (Finlanda) pe mare (Suedia), cu „marele urs(s)”, fie graniță cu „lagărul socialist” (Austria). Dacă, într-adevăr, austriecii stau „cu fundul în două luntri” în relația cu rușii (și nu de ieri, de alatăieri, Viena fiind, de vreo două secole „expertă” în „balet diplomatic”!), suedezii și finlandezii și-au întărit cooperarea cu NATO de câțiva ani (chiar de dinainte de începutul „excursiilor cu tancul” ale rusnacilor în Ucraina!).
În rest, merg pe „mâna” dumneavoastră! 🙂
Mai adaug doar că vreau să văd pe prietenii occidentali – și, în special, pe U(ncle) S(am) – că îi potolește pe evrei… Că Evreistanul vreau relații bune și cu ivan turbincă, în beneficiu propriu, e problema lor, câtă vreme nu intră în „ograda” noastră! Cam așa văd eu lucrurile! Și, (mă) întreb: fac occidentalii (și, în primul rând, americanii) așa ceva?
Mentionan si azi dimineata ca primul soboan justitiar face o fandare cu prejudiciul : 1900 roni !
Si ma intrebam ca ” simte ca se infiltreaza apa in corabie ” ?
In caz de … vor fugi toti aratand spre ….Teleorman.
Buna seara,
citez din ultima postare a lui Pat Lang:
” Bolton is an arch-neocon, a neocon’s neocon …
In LBJ’s vulgarism, Bolton is going to be inside the tent peeing out rather than outside peeing in. ”
Sper ca Jared sa fie in aceiasi categorie.
Pt Paganel la 19:55
Să v-audă cine trebuie!…
@zigzag, 19:25, zice:
“Generatia 70 + ce a lasat in urma , generatiilor 25-40 ? Ceva de aparat , niste valori orice in afara de datorii externe ?
… generatia 70+ e generatia care a distrus statul roman , a inchis in comunism ca primeau case / repartitii / salamiorul de sibiu pe sub mana ”
S-avem pardon, ca` sexagenar ce ma aflu, cunosc mai bine situatia:
– datorii externe n-a lasat pt. ca Ceasca a avut tembela ambitie (cu foame, lipsa energie, medicamente etc.) sa plateasca tot ;
– generatia aia a lasat, in schimb valori realizate cu sacrificii imense, irationale, pe care voi, cei mai tineri, le folosti azi: centrale electrice, sosele, metrou, cai ferate, locuinte, sisteme de irigatii, unele lasate in paragina de politicieni dupa `89;
– in ce priveste apartamentele, pot sa-ti spun ca nu mi-a dat nimeni, am fost nevoit sa contractez (in anii `80) un apartament cu 4 camere (225.000 lei, la o leafa cu putin peste 3000).
Iar salamul de Sibiu era doar un salam de vara pe care il puneam la uscat pe balcon, ca sa-l am pt. concediu.
Nu mai spun ca noi am iesit in strada la revolutie, noi ne-am riscat viata la Inter.
Voi nici macar nu sunteti in stare sa mergeti la vot.
Mai bine la schi, n`asha?
Se cuvine, deci, oleaca de respect.
seara buna 😀
sunt discutii , nu ciomageli . respect exista .
respect ar trebui sa existe si pentru unul care la 30 ani produce 100 k euro , prin munca /creierul lui .
la cat cotizeaza la bugetul statului l-as trimite la schi pana se plictiseste 🙂
eu ma refer la datoriile externe facute dupa 89 .
un tanar care are azi 33 ani , in 89 era la gradinita sau la cresa , iar dupa revolutie a beneficiat cam de toate lipsurile posibile .
n a facut el datorii iar daca numar cate cicluri de alegeri au fost .. pana cand tanarul a implinit 18 ani , mai e de povestit .
faptul cu mersul la vot , cu implicarea etc ..aici aveti dreptate .
insa acesti tineri sa stiti ca nu prea sunt de judecat – daca s ar implica ar fi spre binele lor , e corect – la ce copilarie si ce viata au avut ,
nu stiu daca stiti cum e pentru un tanar in ziua de azi daca vrea sa si intemeieze o familie 🙂
cati la suta din tinerii de azi nu pot avea o familie pentru ca locuiesc cu parintii ??
peste 50 la suta din copii de azi se culca , conform unicef , cu burta goala .
si tot asa . mai sunt multe de spus .
“nu stiu daca stiti cum e pentru un tanar in ziua de azi daca vrea sa si intemeieze o familie”
Sunt tata de baieti, generatie +30, asa ca stiu foarte bine.
Iar daca e vorba de “culcat cu burta goala”, hai sa ne amintim cati se culcau inainte de `89 in frig si intuneric, tot cu burta goala.
Si cati pensionari faceau cozile (de seara pana dimineata), ca sa ia o punga cu “fratii Petreus”, pt. nepoti.
In ce priveste efortul financiar pt. achizitionarea unei locuinte, am dat cifrele din cazul meu tocmai pt. comparatie.
Cu cate salarii am cumparat eu apartamenul inainte de `89 si cate ii sunt acum necesare unui tanar?
Nu mai zic de efortul financiar pt. achizitionarea unei masini.
Cand a fost mai greu, acum sau atunci?
Sa respectam adevarul, deci.
Si daca nu avem informatii despre perioada aia, sa intrebam.
Dvs personalizati discutia si v ati suparat , nu asta era intentia / nici ideea.
Ca pentru comparatii se pot face destule – Dvs ati avut curaj in 89 si ati iesit la Inter .
Cati erati 5000 ? Pana la 20 milioane .. unde erau ?
Cumva sub mese , la tv – ca in 47 cand majoritatea priveau de dupa gard cum erau saltati bunicii nostri ?
Sunt curios – apropo de informatii – si va intreb : care e media de varsta a celor decedati in 89 ? 🙂
Media de varsta a celor arestati in 13 – 15 iunie ?
Unde au fost tinerii cand s-a votat motiunea de cenzura?
Cati au fost in parc, la Izvor?
Doar 4000, adica un fas la care derbedei ca Dragnea, Nicolicea, Serban Nicolae nici nu se ridica din scaun.
de acord , eu nu zic ca au fost sau ca au facut ceva maret .
si e corect ca ei trebuie sa se implice , pentru ca e spre binele lor .
insa sociologic – sunt niste amanunte care explica situatia lor , neimplicarea etc .
stiintific , nu pe vorbe sau sentimente .
mare parte se datoreaza educatiei – iar educatia e facuta de parinti , ca asta e ritmul vietii .
n am vrut sa va ofensez cu ceva .
Cine-si acuza parintii pt. nerealizarile personale e doar un ratat.
Care nu a fost in stare sa-si puna neuronii la treaba.
In rest, nu vad ce explicatii “stiintifice”/’sociologice” pot justifica neimplicarea in decizii care-ti privesc viitorul tau si al copiilor.
In afara de lene/indiferenta, desigur.
Oky
Am gresit eu , cer scuze 🙂 .
PS- unul din astia din generatia 35 40 a facut atac cerebral la munca . Lucra de la 20 ani , din facultate . are vreo 20 ani vechime intr o multinationala .
Dogarii n au muncit o zi in viata lor si s au pensionat la 45 ani prin 98 ( cred ) . Au primit vreo 2miliarde , la vremea respectiva si azi au pensii de 8mii de lei .
Eu n am cum sa mi critic Bunicul . Pentru ca el ar fi intrebat – unde erau romanii cand l au bagat in puscarie comunistii ?
De aia am zis .. ideea nu era sa personalizez . 🙂
Scuze , inca odata .
“Cine-si acuza parintii pt. nerealizarile personale e doar un ratat.”
Eu n as fi asa dur , Dar as putea spune ca cine isi acuza copii — poate ca nu i a educat bine .
Insa , repet , tot nu e vorba despre asta – cazuri personale , de 1 la 1 .
E vorba de societatea in care traim .
Si de niste raporturi demografice cu privire la imbatrnirea populatiei in ultimii ani . Cresterea ponderii 65+ din cauza emigrarii in masa a tinerilor inca din timpul facultatii . Si tot asa .
Buna sear
pt Tzepelica 20:14
Excelent comentariu
E regretabil ca cei mai tineri isi acuza parintii/bunicii desi lipsa la vot (vina lor) a creat situatia de acum, cand niste derbedei cocotati la putere fac ce vor “pt. ca pot”.
Buna seara,
va dau dreptate. Nu stiu cat sant de indeptatit sa comentez pt ca sunt plecat din ’72. Emigratia nu este usoara dar sigir nu se compara cu sacrificiile celor ramasi. Ati fost intr-o generatie de sacrificiu care a lasat ceva. Jigodiile care s-au perindat la putere din ’89 au trait si s-au adapat si inca se adapa din sacrificiile dvs.
Buna seara
Tocmai ca sunteti plecat de atat timp de langa cei dragi ar trebui .. sa intelegeti ce inseamna / dpdv psihologic / o tanara generatie crescuta .. fara parinti .
Copii care in adolescenta isi vad parintii doar in poze , pentru ca parintii au fost fortati sa plece la munca in alte zari .
Mare parte din cei care au azi 30 ani ( poate pana la 35 ) sunt copii care au fost privati pana si intimitatea familiei . Maturizati fortat , afectati ( impotriva vointei lor ) de lipsa caldurii parintesti etc . E cam singura generatie a Romaniei care a fost adusa la asemenea sacrificii !
De aia zic , e greu sa le ceri empatie cand ei au fost crescuti intr o societate “care pe care ” .
Apoi mai sunt niste factori , precum coruptia . Sa cresti cu parizez iar in clasa sa ai copii de hoti de buzunare germanisti , copii de politruci corupti .. te cam inraieste si te face sa fii distant de Societate . Din pacate . Nu le caut scuze , va spun pentru ca am vazut ceva cercetari sociologice si psihologice cu privire la anumite categorii de varste .
Buna seara,
pt zz 21 32
Sigur ca sunt sunt explicatii pt fiecare generatie, si nu disput ce spuneti re generatia de 30. Baiatul meu are ceva interese in Ro si a avut experiente cu cei din aceasta generatia 30. A filtrat in cativa ani un numar de persoane din aceasta categorie care nu i s-au parut ok. A ramas cu cateva relatii/asocieri pe care le considera de calitate.
Am avut experiente similare, si la generatia 30 dar si cu amici din generatia mea. Bineinteles relatiile cu birocratia locala, psd etc, 95% mizerabila. 5 % excelenta.
He He, probabil Ro este singura tara din lume care nu ofera o distributie normala – gaussiana – cam in orice domeniu. Este bi-modala.
La mesajul celor 12 se adauga comitiile ioropene, inclusiv Venetia..etc
Mai nou madam Birchall a lasat jocurile la volan si s-a intilnit cu Pompeo. Luni cica.
Cu alte cuvinte , avertismente din toate partile (state aliate…nu rusia,china etc).
O singura chestie poate opri pesedeul : Tirgoviste..mai precis zidul de la..ori echivalentul.
Singuri sau ca zice UE nu au cum , au trecut demult de “no return”. La urma urmei e un GIO plus maimute asociate. Cu astia nu merge cu manusi si comunicate.
Azi in guvern cica a zis aia ca se va naviga pe nu-sh ce riuri, aeroport la Bucale, spitale .. etc.. pesemne ca au terminat autostrazile. Eu ma intreb daca nu cumva au mai pus de-o ordonanta sau vreo alta timpenie.
Buna seara.
Exact!
Astia nu pot fi dislocati decat cu bata.
Întrebare: cine va folosi „bâta”? Noi, cetățenii, avem voie? Sau trebuie s-o „folosească” doar sasul?
In același timp 3 persoane au ajuns la aceasi concluzie =bata… nu mai e mult
Răspuns
CETĂȚENII
ziceam mai devreme de cei din 46-47;ar fi trebuit sa folosească bata,
azi folosirea “batei”e in alta conjunctura …nu l mai citez pe Churchill ce spunea despre istorie…
“bata”poate fi și nesupunere civică și greva generală și ieșit masiv in strada…ăștia de azi care cred ca sunt pe cai mari sunt niște “mircea badea care se sperie de primul motociclist”
“bata”poate fi și nesupunere civică și greva generală și ieșit masiv in strada…ăștia de azi care cred ca sunt pe cai mari sunt niște “mircea badea care se sperie de primul motociclist”
bine zis !
hai sa nu le mai platim taxele , impozitele – 3 luni , sa vedem de unde scot banii sa si plateasca pensiile speciale si asistatii !
La neplata taxelor m am gândit și eu…dar nu cred ca merge…suntem prea individualiști ,poate fricoși …un început cred ca l au făcut cei de la papaya…o greva a “privatilor”…asta ar merge și ar separa și apele+nu cred ca patronii sau acționarii majoritari n ar empatiza
Da !
Pai patronatele , actionarii daca au invatat ceva din capitalism ar trebui sa si dea seama ca ei sunt principala tinta a pesedeilor .
In `89 nu s-a intrebat nimeni.
@eugen vasilescu buna ziua
Da ,e oportuna atenționarea
Însă e numai o parte a rezolvării ecuatiei
e nevoie sa fie definita și celălalt termen=Intern…
In 1859 dacă nu stăteau in frig câteva mii de oameni Cuza nu era ales pa București
In 1918 dacă nu era Bratianu,România intra de partea triplei alianțe
Azi nu avem “un Bratianu” …avem “milionul in strada?”( echivalentul miilor de acum 160 ani)
observați va rog ca ăștia din pesedealde se cam p…a pe Atenționările vestice;pana și Ceaușescu le respingea mai elegant…asta ma sperie pe mine…am depășit raționalul,cu ăștia trebuie “bata”,ei numai in termenii ăștia gândesc
cât despre unguri,”doamnele alea care i au sprijinit”au cam îmbătrânit /mie nu mi e teama de ei,mi e teama de lașitatea noastră
Buna seara,
partea interna la nivel parlamentar s-a lamurit la motiune. Dupa mesajul celor 12 nu cred ca cineva de la jandarmerie sau alta solutie de forta o sa miste un deget in apararea lui Dragnea. Ok, vor mai aduce 100k in Bucuresti – si? Vad inca niste nebunii posibile cu Dragnea: da oug – scapa de condamnari pt 24-36 de ore, declara ca justitia il maltrateaza, nu are nici o sansa sa ramana in ro, fuge in Brazilia, Costa-Rica si ce rezolva? va fi inhatat mai devreme sau mai tarziu, sunt cel putim 2-3 servicii f.eficiente care il vor avea in vedere. Paradoxal cel mai “ieftin” a sa-si pune cenusa in cap si sa intre la bulau.
La asta, cu lașitatea noastră (aș zice, multiseculară!) m-am gândit și eu, încă din 1989… De asta mă tem și eu…
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22537023-donald-trump-spus-alia-ilor-occidentali-summitul-g7-nato-este-fel-alena-surse.htm
„Președintele american Donald Trump le-a spus omologilor săi occidentali, la recentul summit G7 din Canada, că NATO este “la fel de rău ca ALENA”, tratatul nord-american de liber-schimb pe care amenință că îl va anula, scrie AFP.
Acest comentariu, care întărește temerile că aliații transatlantici se îndreaptă spre dispute serioase, la summitul de luna viitoare, a fost relatat joi de site-ul american Axios și confirmat de un diplomat european.
Acest lucru arată că ostilitatea președintelui american față de multilateralism se extinde și la Pactul Tratatului Atlanticului de Nord, crucial pentru securitatea occidentală de decenii.”
Tovarășu’ trump, un nou „pact de la Varșovia” ar fi mai bun? În care, pe lângă urs(s) și „țările de democrație populară”, să intre și US?
Apropos, era un banc, cu Bulă, acum vreo 30 de ani.
Profesoara, la ora de istorie întreabă:
– Ce înseamnă USA
Bulă răspunde:
– Uniunea Sovietică ailaltă!…
Buna seara,
Cred ca artificiile verbale sunt tactici de negociere. Tinta imi pare Germania care face cam 0 pt NATO si Europa. Chiar si atunci cand germanii fac oferte aparent generoase e bine sa te asiguri ca nu e un fel de cal troian.
Sa vedem dupa summit-ul NATO. Cel putin pt 2-3 ani pana la alegerile din 2020 cred ca Trump dpdv politic nu va da un pas inapoi in Europa.
Hmmm…am spus la un trainig prin 2011 ca pentru a ieși din criza e nevoie de altceva…și cum “altceva” e greu de găsit le explicam ca probabil “deglobalizarea” va fi pe val..și a început …pana și wsj globalist acum vreo 20 ani acum cânta prohodul globalizării…Next? Un război cald…next? Civilizația iar va începe “globalizarea”….iarăși Churchill “citiți istoria”….
Nu stiu daca intentia mea a fost clara, cand am spus “Cel putin pt 2-3 ani pana la alegerile din 2020 cred ca Trump dpdv politic nu va da un pas inapoi in Europa.” am vrut sa spun ca nu va ceda un cm rusilor
“Ioana Gheorghiaş, fiica lui Mugurel Gheorghiaş, zis „Melcul“, unul dintre foştii acţionari ai companiei TelDrum şi fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea, va fi trimisă consul al României la Torino, potrivit unor surse politice. Gheorghiaş a fost consilieră la cabinetul lui George Ciamba, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Mugurel Gheorghiaş a fost coleg de facultate şi coleg de trupă rock cu şeful PSD, Liviu Dragnea, la sfârşitul anilor 80.”
https://adevarul.ro/news/politica/surse-ioana-gheorghias-fiica-unui-fost-actionar-teldrum-prieten-liviu-dragnea-trimisa-consul-torino-1_5b350ce2df52022f75a07cb0/index.html
Bună seara.
https://www.marginaliaetc.ro/deceniul-pierdut-al-romaniei-mirajul-integrarii-europene-dupa-anul-2000-tom-gallagher/
Buna dimineata,
DT excelent
https://www.digi24.ro/opinii/actul-oficial-care-proclama-esecul-luptei-impotriva-statului-paralel-954845
Buna ziua https://edition.cnn.com/2018/06/28/europe/italy-eu-summit-migrant-crisis/index.html
http://www.ziare.com/usr/parlamentari/deputat-usr-a-fost-interzisa-si-vizita-cetatenilor-straini-in-parlament-un-fost-functionar-european-de-la-bruxelles-nu-a-fost-lasat-sa-intre-1519374
“Inteleg ca vreti sa ne tineti deoparte de societatea civila din Romania, reusiti sa ne tineti si departe de cei apropiati sau de consilierii nostri, dar sa interzici unui cetatean strain sa viziteze un demnitar roman?
Sa ne tineti departe si de Europa si de cetatenii ei? Nu ne izolati total. Nu aveti acest drept. Nu v-a votat nimeni sa faceti asta in Parlament. Istoria va va aminti ca niste sabotori.
Ati intrecut orice limita de nesimtire, impertinenta si capacitate de a umili poporul care ne-a trimis aici. Opriti-va din acest macel al democratiei. Romania are alte prioritati”, subliniaza Iulian Bulai.”
Buna dimineata
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-29-iunie-rosia-montana-si-codul-penal-doua-smenuri-ale-aceluiasi-grup-organizat/58733/