Revista Presei – 28 februarie. Mizerie de la Curtea lui Dorneanu…scuzați, Dragnea!
28/02/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 28 februarie. Şapte judeţe au intrat, miercuri dimineaţă, sub cod portocaliu de viscol, iar 27 de judeţe şi Capitala se află, până joi, sub cod portocaliu de ger. Judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea au intrat, miercuri, sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsoare viscolită, zăpadă spulberată şi vizibilitate scăzută. Vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 55 – 65 km/h şi local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată şi troienită. Vizibilitatea va scădea sub 50 de metri. Codul portocaliu este în vigoare până la ora 20.00. În acelaţi timp, miercuri până la ora 23.00 Muntenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei sunt sub cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol. Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se află, până joi la ora 10.00, sub cod portocaliu de ger. Gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între minus 12 şi minus 8 grade, cele minime se vor încadra în general între minus 22 şi minus 12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.
Motivarea CCR pe Legea 303: „Atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat“. Ce „poartă“ e deschisă de CCR. Judecătorii CCR au explicat în motivarea la Legea privind statutul magistraţilor, declarată parţial neconstituţională, faptul că atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat, însă eliminarea acestui drept nu ridică probleme de constituţionalitate. Practic, demersul CCR arată că Parlamentul va putea merge şi pe varianta scoaterii lui Iohannis din procedura de numire a magistraţilor-şefi. Judecătorii CCR explică astfel unul din argumentele aduse de cei care au sesizat la CCR noua formă a Legii 303. „Dacă Preşedintele României nu ar avea niciun drept de examinare si de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor şi procurorilor sau în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură dată, atributiile Preşedintelui României (…) ar fi golite de conţinut şi importanţă“, se precizează în motivarea CCR Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate ale art.54 alin.(3) din lege, Curtea constată că potrivit art.132 alin.(2) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Ceea ce duce la următorea interpretare a CCR: „Având în vedere caracterul bicefal al autorităţii executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul şi Preşedintele să conlucreze. Rolul central în această ecuaţie îl are, însă, ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete. Preşedintele României nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire, menţinând un veto prezidenţial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituţional al ministrului justiţiei în raport cu procurorii, Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art.94 lit.c) din Constituţie. În consecinţă, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie”, se mai arată în motivare. Integral pe Adevarul
Abisul lui Tudorel Toader. Devoalarea planului de anihilare a presedintelui. Dupa judecata revocarii dnei Kovesi, in sectia de procurori a CSM, eu mai am o singura intrebare: mai tare se putea face de ras prof. univ. dr. fost judecator constitutional, avocat si membru al Comisiei de la Venetia Tudorel Toader? Sau si-a atins potentialul? Pentru ca infruntarea dintre dl Toader si dna Kovesi a fost demolatoare pentru ministrul Justitiei, o prabusire in cel mai adanc abis cu putinta al ridicolului. Cu calm si precizie matematica, cu cifrele si faptele intr-o mana si articolele de lege in cealalta, dna Kovesi a demontat litera cu litera raportul lui Tudorel Toader. Din start, unul dintre cele mai importante aspecte mi se pare faptul ca dl Toader a intocmit rechizitoriul fara sa ii fi pus macar o singura intrebare dnei Kovesi. Apostolul prezumtiei de nevinovatie si al dreptului la aparare, a caror nerespectare i-o reproseaza dnei Kovesi, i-a incalcat procurorului sef DNA cel mai elementar drept, de a isi spune propria versiune inainte de a fi pusa la zid. Asa ar trebui sa faca si procurorii cu inculpatii? […] Exact la cateva ore dupa sedinta CSM, CCR a anuntat motivarea in cazul Legii 303/2004, una care amputeaza masiv atributiile presedintelui (Decizia 45/2018, paragrafele 157-165). Acesta isi pierde orice atributie de decizie in cazul numirii conducerii ICCJ si a presedintilor sectiilor ICCJ, care revine exclusiv CSM. Iar in cazul procurorilor sefi, presedintele pastreaza dreptul de a refuza o singura data, motivat, propunerea ministrului Justitiei. In conditiile in care avizul CSM ramane consultativ (cu o complicitate inexplicabila a PNL, care nu a atacat si aceasta prevedere), ministrul Justitiei capata drept de veto cu a doua propunere de procuror sef. De facto, presedintele este scos si din procedura procurorilor, cu mana CCR, dupa ce MCV cerea expres ca nicio modificare in privinta acestor proceduri sa nu fie facuta fara avizul Comisiei de la Venetia. Decizia CCR in aceasta privinta a fost luata cu opinia separata a Liviei Stanciu care a aratat ca aceasta restrangere este de fapt o golire de continut a atributiilor presedintelui statului. Si nu pentru ca o spune dna Stanciu, ci pentru ca o spune chiar CCR in Decizia nr.375 din 6 iulie 2005. Integral pe Ziare.com
RAPORTUL prezentat de Kovesi la CSM. Argumentele prin care a combătut acuzaţiile aduse de T. Toader. Secția de procurori a CSM a decis să respingă cererea de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Anunțul a fost făcut de procurorul Codruț Olaru. Avizul CSM este consultativ. Timp de mai bine de o oră, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat motivele sale pentru revocarea Codruței Kovesi. Aceasta a răspuns tuturor acuzațiilor, de asemenea timp de mai bine de o oră. DNA a publicat pe site raportul prezentat de Laura Codruţa Kovesi. „Raportul de evaluare al ministrului Justiției conține un număr de 20 de motive care au stat la baza deciziei de propunere a revocării, cu privire la care, niciodată, ministrul Justiției nu a cerut un punct de vedere sau date ori informații legate de aspectele pe care le-a evaluat. Perioada de evaluare la care ministrul Justiției a făcut referire în conținutul raportului pe care și-a întemeiat propunerea de revocare din funcția de procuror șef este indicată ca fiind februarie 2017 – februarie 2018, dar motivele propunerii de revocare au în vedere și concluziile controlului efectuat de Inspecția Judiciară, control care a vizat activitatea managerială din anul 2016 și semestrul I 2017”, se arată în punctul de vedere prezentat de Kovesi. Integral pe Digi24
Codruţa Kovesi prezintă bilanţul DNA pe 2017, la o zi după ce CSM a dat AVIZ NEGATIV revocării sale din funcţie. Evenimentul, în lipsa ministrului Justiţiei, dar în prezenţa preşedintelui Iohannis. DNA prezintă, miercuri, raportul de activitate pentru anul 2017. Evenimentul are loc la o zi după ce Codruţa Kovesi a fost audiată de procurorii CSM, aceştia dând aviz negativ cererii de revocare. Toader a anunţat că nu va participa la prezentarea bilanţului. Iohannis a confirmat prezenţa. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţii mai multor instituţii din sistemul judiciar, dar şi preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului va participa la prezentarea bilanţului. Ministrul Justiţiei a anunţat, marţi, în şedinţa Secţiei pentru Procurori a CSM, în care s-a dat aviz negativ cererii sale de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, că nu va participa la evenimentul în care se va prezenta raportul de activitate pentru 2017 al instituţiei. Ministrul Justiţiei i-a reproşat procurorului şef DNA că nu a primit nici până acum raportul privind activitatea instituţiei. “Raportul a fost finalizat de ieri (luni-n.r.)şi azi (marţi -n.r.) a fost înaintat raportul către invitaţii la bilanţ. Potrivit legii, raportul se trimite procurorului general care urmează să vă trimită dumneavoastră acest raport”, a precizat Laura Codruţa Kovesi. Procurorul şef DNA a arătat că, potrivit legii, raportul trebuie prezentat până în ultima zi a lunii februarie. Integral pe Mediafax
Marian Godină, după audierea Codruţei Kovesi la CSM: „Comentariile înverşunate împotriva doamnei procuror erau scrise într-o limbă română stricată“. Poliţistul Marian Godină a analizat pe pagina personală de Facebook comentariile lăsate online de românii care au asistat în direct la audierea Laurei Codruţa Kovesi în plenul CSM. Redăm mai jos, comentariul postat de Marian Godină pe pagina personală de Facebook: “Am urmărit azi transmisia live, pe Facebook, cu cele ce se întâmplau la CSM. În acest fel, pe lângă ce spuneau cei prezenţi la sedinţă, puteam citi şi comentariile venite din partea societăţii, societate care o va judeca până la urmă pe doamna Kovesi, aşa cum a spus domnul ministru. La un moment dat, domnul Tudorel Toader a spus ceva de genul că ceea ce zice doamna Kovesi poate fi crezut doar de cei care nu cunosc legea, care nu se pricep, dar nu pot fi păcăliţi cei care sunt pe domeniu, cunoscători. Comentariile live erau atât împotriva doamnei Kovesi, cât şi pentru susţinerea acesteia. Ce am putut observa cu ochiul liber (şi se poate observa în continuare pentru că acele comentarii rămân) a fost că acele comentarii înverşunate împotriva doamnei procuror erau majoritatea scrise într-o limbă română stricată, cei care comentau având o exprimare greoaie, în timp ce comentariile de susţinere erau scrise aproape toate corect. Integral pe Adevarul
Nici usturoi nu a mancat… Maior: SRI îi recomandase lui Băsescu s-o respingă pe Alina Bica de la conducerea DIICOT. Ambasadorul George Cristian Maior, fost director al SRI în perioada președintelui Traian Băsescu, a făcut această precizare marți, în timpul audierii sale la Comisia parlamentară SRI, a explicat președintele Comisiei, senatorul Claudiu Manda (PSD). Potrivit acestuia, George Cristian Maior a dezvăluit că SRI l-a sesizat pe preşedintele Traian Băsescu în privinţa Alinei Bica, iar faptul că existau nişte informaţii la nivelul SRI ar fi trebuit să-l convingă pe șeful statului să respingă propunerea de a o numi pe Alina Bica în funcția de procuror-șef al DIICOT. “Au fost discuţii punctuale dacă în cazul doamnei Bica s-a implicat, domnia sa sau Serviciul. A spus că în cazul doamnei Bica existau nişte informaţii la nivelul Serviciului, că, din câte îşi aminteşte, la iniţiativa SRI a fost informat preşedintele României, dl. Traian Băsescu cu motivele pentru care ar trebuie să fie respinsă propunerea doamnei Bica ca nominalizare la DIICOT”, a declarat senatorul Claudiu Manda după audierea fostului director al SRI George Maior. De asemenea, Manda a mai afirmat că, în timpul audierilor, a fost o discuţie despre implicarea lui George Maior, a conducerii SRI sau a Serviciului Român de Informaţii în ceea ce înseamnă numiri pe funcţii sau respingeri pe diferite funcţii, atât în zona executivă – Guvern, în zona politică, în unităţile de parchet sau instanţe, dar că acesta a negat aceste afirmaţii. Integral pe Romania Libera
Atenţie! Se repetă istoria de acum un deceniu? Carnaval în sectorul bugetar în 2017: salarii nete mai mari cu 20% şi 20.000 de noi angajări. Creşterile de salarii din ultimul an fac statul top employer la nivel naţional. Aproape 20.000 de noi locuri de muncă au fost create anul trecut în sectorul bugetar, numărul de salariaţi de la stat ajungând în decembrie la 1,21 de milioane de angajaţi, arată datele Ministerului de Finanţe. Dintre acestea, 5.000 de joburi noi sunt exclusiv funcţionari din administraţia publică centrală şi locală, unde numărul de angajaţi a crescut de la 202.000 la 207.000 de persoane între decembrie 2016 şi decembrie 2017. Salariul mediu al funcţionarilor din administraţia publică a crescut în aceeaşi perioadă cu 20%, până la 3.700 de lei net. „Dacă până acum nu exista această tendinţă, în ultimul an am observat că există candidaţi care au targhetat clar joburile de la stat, iar în trecut locurile de muncă din privat erau clar preferate în detrimentul celor din sectorul public. Sigur, statul a fost de-a lungul timpului top employer în unele zone ale României, însă cred că majorările salariale din ultimul an îl transformă într-un top employer la nivel naţional“, a explicat Felix Toma, country manager pe România şi Bulgaria în cadrul firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group. Anul acesta cheltuielile cu salariile bugetarilor vor ajunge la 8,9% din PIB, în creştere faţă de nivelul de 8,3% din PIB în 2017 şi 7,5% din PIB în 2016. Prin urmare, salariile bugetarilor vor avea anul acesta cea mai ridicată pondere raportată la PIB din ultimii nouă ani. „Toată această evoluţie repetă ceea ce s-a întâmplat în perioada 2005-2008, când de asemenea a crescut foarte mult numărul de angajaţi de la stat şi au crescut şi salariile cam cu aceleaşi motivări şi obiective politice de acum. Probabil că la un moment dat vom vedea consecinţe similare, să ne amintim de reducerile de personal, tăierile de salarii şi de condiţionalităţile impuse FMI, UE şi BM“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna (desi Curtea lui Dragnea ne face viata neagra)!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Să înțelegem că cu ajutorul CCR se instaurează dictatura GIO? Grav, extrem de grav cea ce se întâmplă și extrem de periculos. Din nefericire nu știu cum vom ieși din această spirală, pentru că planul este diabolic. Au asigurat accesul la resursă/au dat drumul la bani pentru înarmare și au cumpărat iniștea atât de necesară. Practic o translație în timp a contractului ”bechtel”, cu un mecanism aproape similar.
Buna dimineata!
O catastrofa de motivare, care deschide practic posibilitatea eliminarii Presedintelui din numirile in Justitie. Livia Stanciu a motivat imopecabil, aratand ca solutia CCR este pur si simplu auto-contradictorie contrazice jurisprudenta proprie si nu are acoperire in Constitutie.
O examinare atentă a soluțiilor adoptate de Curte pe problemele
punctuale vizând numirile judecătorilor și procurorilor ce au promovat examenul
de capacitate, numirile în funcțiile de conducere de la nivelul ICCJ, PICCJ, DNA
și DIICOT și cu privire la dreptul Președintelui României de a refuza, fie
numirile judecătorilor și procurorilor, fie numirile în funcțiile de conducere de
la nivelul PICCJ, DNA și DIICOT demonstrează că acestea sunt
contradictorii.
Astfel, cu privire la :
1. Art.1 pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) și (8)]. Curtea a admis
obiecția de neconstituționalitate a prevederilor mai sus menționate și a
constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale sub aspectul numirii ori
revocării de către Președintele statului, a președintelui și a vicepreședinților
de la ICCJ, competență pe care a stabilit-o în sarcina CSM – Secția pentru
judecători (a se vedea pct.3 din dispozitivul deciziei), menținând însă dreptul
Președintelui României în procedura de numire în funcțiile de conducere de
la nivelul PICCJ, DNA și DIICOT, fără să motiveze adoptarea acestor
două soluții diferite cu privire la dreptul de numire al Președintelui
statului.
2. Art.1 pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)]. Curtea a respins ca neîntemeiată
obiecția de neconsituționalitate (a se vedea punctul 2 din dispozitivul
deciziei), apreciind că este constituțională soluția legislativă care conferă
Președintelui României dreptul de a refuza, motivat, o singură dată numirea în funcțiile de conducere de rang înalt de la nivelul PICCJ, DNA și
DIICOT.
3. Art.1 pct.44 [cu referire la art.31 alin.(3) și (4)]. Deși Curtea prin
respingerea obiecției de neconstituționalitate a prevederilor mai sus
menționate a constatat că acestea sunt constituționale, înlăturând astfel
dreptul Președintelui statului de a refuza numirea judecătorilor și procurorilor
care au promovat examenul de capacitate, cu toate acestea a menținut același
drept de refuz al Președintelui statului în numirea procurorilor pe funcțiile de
conducere de rang înalt de la nivelul PICCJ, DNA și DIICOT, fără să
motiveze adoptarea acestor două soluții diferite cu privire la dreptul de
refuz al Președintelui României.
În opinia noastră, nu există niciun temei constituțional pentru care,
a fost eliminat dreptul Președintelui statului în procedura de numire în
funcțiile de conducere de la instanța supremă, ori a fost înlăturat sau
limitat dreptul Președintelui statului de a nu mai putea refuza numirile
în funcțiile de judecător sau procuror ori de a nu mai putea refuza, decât
o singură dată, numirile în funcțiile de conducere de rang înalt de la
nivelul PICCJ, DNA și DIICOT și de a fi astfel obligat să accepte orice
propunere de numire formulată de CSM. Este de fapt o golire de conținut
a atribuțiilor Președintelui statului. Dreptul Președintelui statului de a
refuza motivat propunerile venite de la CSM reprezintă o garanție
suplimentară că se păstrează independența justiției.
Toate procedurile de numire și revocare în funcțiile de judecător sau
procuror, precum și în funcțiile de conducere de la instanța supremă și
de la PICCJ, DNA și DIICOT – respectiv cele prevăzute în Legea
nr.303/2004 în vigoare – au reprezentat fundamentul pentru realizarea
unei justiții reale în România, mulțumită unui mecanism tripartit care a
dovedit că oferă contraponderi: Președintele României (demnitarul ales
direct de către cetățeni cu cea mai mare legitimitate democratică,
populară), Ministrul Justiției (reprezentant al Guvernului) și CSM.
Pe de altă parte, soluțiile adoptate de Curte prin prezenta decizie:
– în sensul înlăturării Președintelui statului din procedura de numire și
revocare a președintelui, vicepreședinților și președinților de secții ai ICCJ și
– cu privire la eliminarea dreptului acestuia de refuz în numirile
judecătorilor și procurorilor, inclusiv pe funcțiile de conducere de rang înalt,
sunt în totală contradicție, atât cu prevederile constituționale invocate
anterior, cât și cu jurisprudența anterioară a Curții.
Nu ma intrebati daca se mai poate face ceva. Caci imi vine sa spun ca nu. Desi exista inca o solutie.
Mai exista o ultima solutie, formata din doua paliere de actiune, si ele tin strict de Presedinte. Dupa ce imi vor trece – daca imi vor trece – gandurile pesimiste, o voi descrie. Parte din ea am anuntat-o deja intr-o postare mai veche, insa de data aceasta lucrurile sunt atat de grave, ca Presedintele este obligat sa mearga pana la capat, rezistand inclusiv Curtii, cu motivarea ei mizerabila care practic desfiinteaza atributiile prezidentiale si i le transfera ministrului Justitiei, oricine ar fi el.
Pentru asa ceva, merita sa iti risti mandatul, sa fi suspendat, sa fii demis la referendum etc, pentru ca daca legea intra in vigoare, orice Presedinte va fi un sclav al oricarui ministru al Justitiei cand vine vorba de numirile la marile parchete. O astfel de lege nu trebuie sa intre in vigoare si trebuie facut absolut orice pentru a impiedica asa ceva.
Indiferent ce spune Curtea cu Sclavi Dragnieni!
Nu-l vad pe Iohannis facand asa. Sper sa ma insel; pe Iohannis il vad mai degraba multumit cu orice situatie prezidentiala urmatoare (chiar golita de sens), decat sa-l vad declansand conflictul major pentru apararea Romaniei.
Buna dimineata
Deci,cam 2,5 lei din 10 platiti de mine ca taxe sunt pentru salarii la bugetari
Probabil tot pe atat ca plata pentru “sustinerea alesilor” si “pensii speciale”….
mai raman 5lei;din astia 1leu-20%- sunt platile”informale” de la contractele statului…
si care ma intrebam de ce nu avem infrastructura,spitale…..ce naiv eram
Decizie de ieri a Curtii imi intareste insa perceptia ce se consolideaza de mai multa vreme ca din epoca Dragnea nu se va iesi decat pentru a intra in epoca Stanoiu 2.0 sau prin mari manifestatii de strada.
Cine a votat PSD cu ochii la banii promisi in campanie a primi si mai putini bani, si o justitie aservita. daca nici aceasta combinatie nu scoate romanii in strada, atunci il meritam pe Dragnea Presedinte.
P.S. Presedintele Iohannis inca nu a apelat la toate prerogativele pe care le are (si nu ma refer la referendum). Daca nici acum nu o face, nici nu mai merita sa me deplasam la sectia de votare in 2019.
Functia prezidentiala nu va mai avea nici o miza si o poate lua Dragnea linistit. Chiar si din puscarie, caci Curtea lui Dorneanu nu se va opune
Daca legea intra asa in vigoare cum a iesit de la Curte, acest blog nu mai are nici o ratiune a existentei. O spun public.
Salutare , Mister C !
În contextul vizitei în Israel, ministrul Apărării a vizitat mai multe companii israeliene, Rafael, Elbit, IMI, IAI, IWI, unde au avut loc discuţii şi prezentări legate de posibilităţile de cooperare industrială în domeniul militar. http://www.mapn.ro/cpresa/15826_%C3%8Ent%C3%A2lnirea-ministrului-ap%C4%83r%C4%83rii-na%C5%A3ionale-cu-omologul-israelian
La elbit , rafael :)))
Unde a ajuns Romania prin Colaborationismul unora .. 🙂
Și eu care mă gândeam ca, dimpotrivă, acest blog ar trebui sa se transforme într-o platforma de social networking. Cu grupuri de acțiune și leaderi pe specializări.
Cum sa nu aiba? Maxim ce puteti spune este, eventual, ca asa credeti ca blogul nu ar mai avea sorti de izbanda. Dar orice frana in drumul PSD spre statul totalitar este , prin ea insasi, o dovada a ratiunii.
Buna dimineata
https://www.theguardian.com/us-news/2018/feb/27/trump-russia-meddling-mike-rogers
PS- apropo de CCR … sa nu se astepte nimeni ca black cubistii sa se cuminteasca .
Dimpotriva 🙂
C. Mulțumesc!
În opinia mea, UE va intra în ”pâine” și activa art.7. Cu Polonia au fost mai blânzi din varii motive, pe noi ne vor executa fără probleme pentru că avem MCV-ul activ.
Cred că în 2 max.3 luni lucrurile vor scăpa de sub control. Inclusiv din punct de vedere economic, criza/panica a început să se vadă pentru cine are ochi/interes să observe.
Vor să-l reducă la tăcere, deranjează GIO și dictatura ce se consolidează încet și si sigur.
https://www.stiripesurse.ro/cna-lovituri-in-serie-pentru-rare-bogdan-amenzi-uria-e-primite-de-realitatea-tv_1251479.html
Buna dimineata
Da .. pai incepusera sa povesteasca in fiecare seara despre consiglierii iudeo-bolsevici din sediul psd .
La momentul cand se vor simti stapani pe situatie .. au ei grija sa treaca si la arestari ( ca nu’i voie sa reclami public “regimul” ) si la alte lucruri . Iar iubitorii de nord-coreeni vor face ce au facut si dupa 47 – cand e unul saltat din casa se vor uita in alta parte si apoi vor rescrie ei istoria cum le-o dicteaza unul ca florian .
Pas cu pas .
Jigodia trădătoare nu se lasă! Păpușarii i-au întors mâinile la spate și au întors cheia la maxim. – Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a explicat că are un punctaj pregătit, pentru discuția cu Frans Timmermans. ”Eu am un punctaj pregătit, să vedem cu ce vine și dumnealui, apoi vă vom anunța”.
https://www.stiripesurse.ro/frans-timmermans-vine-in-romania-dupa-miscarea-lui-toader-a-tept-explica-ii-despre-revocarea-lui-k_1251199.html
Se va lăsa urât pentru România, dar poate că este mai bine în actualul context.
Buna dimineata. Eu voi spune ce am spus in repetate randuri. Deci, am ajuns in punctul asta in primul rand ptr ca un segment important al electoratului nu s-a obosit sa se prezinte la vot. Motivele nici nu mai conteaza acum. Doi, ptr cei mai multi romani independenta justitiei este inca o notiune abstracta si de aici si apetitul redus ptr masive manifestatii populare. Trei, romanul in general gandeste in termeni extrem de limitati: sa am ce pune pe masa, sa imi fie bine mie si familiei mele si restul nu conteaza. Acelasi lucru si in legatura cu coruptia. de cate ori nu am auzit si eu si alti cititori ai acestui blog cum diversi oameni filozofeaza pe marginea condamnarilor ptr coruptie prea severe ptr ca “nu au omorat pe nimeni.” Stiu ca voi fi criticata ptr ca nu pun punctul pe “i”, adica pe gruparea iudeo-bolsevica. repet inca odata: nu ne poate face nimeni atat rau cat ne facem noi insine ca natiune si ca a cauta vinovatii peste mari si tari nu face decat sa ne indeparteze de la cauzele reale ale situatiei.
Si una proaspata , cu un apropiat al familiei Steinmetz – mare iubitor de aur romanesc sau de paduri retrocedate de conducerea Kibutului – https://www.afp.com/fr/infos/259/jared-kushner-gendre-et-conseiller-de-trump-en-difficulte-doc-11f30a2
Salutare!
Numirea lui Dorneanu la CCR a insemnat consolidarea ultimei redute (dar si cea mai solida) a mafiotilor puscariabili.
“Binomul” Dorneanu-Morar functioneaza doar prin intoarcerea cheitei de catre patroni.
E clar ca dupa esecul dezastruos al lui Tudorel, se pregateste CCR.
Am o nedumerire: vizita lui Maior la comisia parlamentara a avut doar rolul sa confirme perticiparea Codrutei la chefurile organizate de SRI?
Pai vad ca de Maior nu se leaga nimeni, desi era seful SRI de atunci, deci organizatorul petrecerilor.
Doar Coldea, adica adjunctul, a platit nota.
Mi se pare cel putin ciudat.
Salut
Exact ,
Dansul e din categoria “contact-sef” .
Pana acum, unitatea pt. prostie a fost “un Dorel”.
Acum s-a schimbat, am ajuns la “2Dorel”. 🙂
Da 😀
Deh .. unde e dragoste mare , nu te poti baga 😀
Salut
Maior e rezerva pentru urmatoarele prezidentiale.
Sta ambasador in cea mai importanta tara pentru a cultiva relatiile politice si sa nu urle boborul ca un altul de la servicii e promovat brusc pe fotolii.
Nu sint clar convins din partea cui va candida. Presupun PSD dar asta implica anticipat mazilirea totala a lui Dragnea. Fie si cu suspendare dar interzicere a fi ales vreo 5 ani.
Cu executare ar fi mai romantic. 🙂 dar cu justitia asta “independenta si reformata”, nu sti ce aduce ziua de maine.
Fiind a doua condamnare (daca-l condamna…), e musai cu executare.
Si vine Maior (mostenitorul lui taica`su-PSD) si salveaza partidul.
Credibil.
Bună Ștefan!
Da, va fi omul ”providențial”. Cred că se va încerca o manevră gen Oprescu la PMB.
Salutare
Asta e mai grea dar se poate deduce cooperativa iudeo-bolsevica pastorita de maior , morar si alti acoliti din ‘societatea civila” : ” Suspiciunile se adâncesc. Semnele de întrebare din cazul Truică-Andronic-Steinmetz devin şi mai evidente în contextul în care sunt cunoscute bunele relaţii profesionale dintre directorul Evenimentului Zilei Dan Andronic şi şeful SRI din acea perioada, George Maior. Potrivit „jurnalului Elenei Udrea” ţinut de Ion Cristoiu, protejata fostului preşedinte Traian Băsescu avea capacitatea de a merge în biroul directorului SRI, George Maior. De altfel, chiar Maior a admis la Pro TV că a avertizat-o pe Elena Udrea că vor apărea fotografii cu ea şi Alina Bica la Paris.”
http://www.romaniacurata.ro/de-ce-interceptarile-din-2007-2008-cu-truica-beny-steinmetz-si-andronic-au-ajuns-la-dna-abia-in-2015/
Intai NUP -uri date de in regimul cand Silberstein era Guvernatorul Kibutului , apoi vine era Kovesi – se infirma cele 2 NUP -uri ” „Cele două cauze au fost reunite la dosarul disjuns în cursul lunii ianuarie 2015 la Serviciul Teritorial Braşov, având în vedere că acesta include şi aspectele avute în vedere în cele două cauze”, arată DNA.”
Apoi incepe asaltul Black Cube , concomitent cu iubitorii de steag strain care trec actiunea in registru derizoriu – gen “bieti IT isti , romani verzi” , bla bla si se intampla : decapitare SIE , decapitare Coldea , atacuri concentrate la adresa doamnei Kovesi / slugoi cu ‘casete ” din Romania , Serbia ( ghita ) sI Israel ( Elan S ) / sic astia nu’s de peste mari si tari – sunt din satul lui bunicu’ / .
O analiză corectă!
https://republica.ro/o-imagine-cat-un-program-de-guvernare-in-timp-ce-ei-se-lupta-cu-statul-paralel-noi-ne-luptam-cu-statul
Cele trei spitale au ramas doar in stadiu de proiect.
In schimb, catedrala mantuirii prea-fericitului se apropie de final.
In plus, la BOR “duduie” afacerile imobiliare:
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22311499-patriarhia-romana-vrea-construiasca-cartier-rezidential-blocuri-8-etaje-teren-5-000-strada-pajurei.htm
Buna dimineata,
la 11 incepe sedinta de bilant a DNA.
Abia astept cuvantarea lui Iohannis! Sa vedem daca spune ce trebuie spus!
Boul de la justitie are artag, nu se duce. Nu stiu daca din lipsa de curaj de a da ochi cu procurorii DNA sau face demonstratie de forta.
Sa-si ia jucariile si sa plece. 🙂
Unii chiar isi fac griji: 🙂
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1781342275262118&set=a.114850425244653.17523.100001590884772&type=3&theater
In schimb participa Hans Klemm la sedinta DNA!
Nimeni de la guvern, nici madam PM.
Vasilica sufera alaturi de 2Dorel, ca doar l-a laudat inainte de CSM.
Ea si cu madam Lippidi il luasera in brate.
A inceput tare raportul Codrutei! N-au ce cauta infractorii in sala, i-ar apuca apoplexia!
Si un fapt divers inainte de plecare :
” Încă din 2006 însă, Paul de România a vândut drepturile litigioase ale proprietăţilor pe care le revendica în instanţă firmei Reciplia administrată de Andrei Marcovici, fost consilier la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu. Firma Reciplia era reprezentată în contracte de Remus Truică. În spatele firmei era un off-shore, Reciplia Ltd din Cipru, deţinut de Tahal Group. În cadrul acestul grup deţin firme şi consultanţii politici Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein. Aceştia au lucrat pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu şi apoi pentru PDL. Tahal Group este deţinut la rândul lui de Kardan Group, un concern de investiţii israelian, la care deţine participaţii miliardarul Benjamin Steinmetz.”
http://www.romaniacurata.ro/va-semna-si-va-fi-a-noastra-inregistrarea-unei-convorbiri-de-afaceri-dintre-miliardarii-truica-si-steinmetz-si-schema-unui-tun-de-136-de-milioane-de-dolari/
Faptul divers – pana prin 2005 compania omniasig a fost controlata ( printre altii ) si de … un fond de investitii israelian, Kardan Group ( ce coincidenta , nu ? ) . Care fond .. l a sustinut la conducerea companiei pe .. securistul Constantin Toma :)) .
Cu siguranta , cine e din business stie amanunte despre sediul din Aviatorilor , despre schema financiară de la BCR Asigurări de Viață (membră a grupului VIG) în urma căreia, în numai șapte luni, statul a pierdut 6 milioane de euro, însă, în final, evaziunea s-a ridicat la peste 45 de milioane de euro. ” ( detalii sunt si prin presa .
Revenind la faptul divers .. poate asa se intelege de ce e incoltit grupul ING de catre mafia pesedista a lui Moshe .
Pentru revenirea pe piata a “profesionistilor” de la kardan ? :)) Sau e doar o coincidenta si asta .. 🙂
Ascultind raportul, intelegem de ce au vrut sa o revoce asa de urgent: nu trebuia sa mai prezinte grozaviile comise prin furturi in toate domeniile.
A inceput cu infractiunile din sanatate.
Hai ca Iohannis a inceput bine!
O surpriză incredibilă, pozitivă, la care nu mă așteptam este Cristina Tarcea –
E prima oara cand m-am intrebat daca presedintele Inaltei Curti trebuie sa participe la bilantul DNA. Am avut optiunea simpla si mai protectoare pentru mine de a spune si eu nu, si optiunea mai putin comoda de a spune DA. Am ales aceasta din urma optiune, cea mai putin comoda.
– Am optat pentru aceasta varianta pentru ca nu putem sa nu recunoastem ca justitia si parchetele trec printr-o perioada de criza, indusa sau nu, dar e o perioada de criza. Pentru ca traim un moment in care Romania intreaga parcurge un curs intensiv de drept, predat de persoane care au interese in solutionarea propriilor cauze si nu au absolvit niciodata Dreptul;
– Si mai cu seama traim intr-un prezent in care se incearca inocularea ideii ca Justitia trebuie realizata potrivit indicatiilor desprinse din acest curs intensiv de drept. Tuturor cursantilor vreau sa le reamintesc ca Dreptul inseamna in primul rand morala
– Persoanele si entitatile care au o relatie controversata cu morala nu au a comenta despre modul in care se face Justitie, tot asa cum persoanele din sistem controversate nu au ce cauta in Justitie. Ultima perioada, mai ales ultimul an, au dovedit cat de mult rau pot face comportamentele imorale sau ilegale ale celor din sistem
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22314345-live-video-text-raportul-dna-prezentat-laura-codruta-kovesi-fata-lui-klaus-iohannis-ora-11-00.htm
Da. Se pare ca a luat o decizie definitiva. Pana acum era cam nehotarata.
In linkul de la hotnews przentat de tine am observat o adevarata invazie de postaci PSD.
Dragnea, astazi, a dat un microinterviu si cand s-a ajuns la subiectul suspendarii a luat foc instantaneu. abia si-a stapanit nervii. Basca niste cearcane imense…
Se pare ca acest cuib de viespi este in disolutie. Au iesit toate afara si au lasat cuibul nepazit, numai bun momentul pentru a fi distrus.
L-am uitat pe Cristoiu care abereaza prin evz.ro …pe AMP…
Buna ziua
subscriu
Vom vedea.
Buna ziua – dar si pt mar la 12-02
O buna parte – si din ce in ce mai multi in Justitie – realizeaza ca pe terenul propriu risca sa devina figuranti din actori principali, un fel de varianta locala a ce se intampla in Rusia. Si ca se mobilizeaza.
Tot din
https://www.lrb.co.uk/v35/n23/peter-pomerantsev/diary
din care am mai citat:
Another film I was working on was about a successful young businesswoman called Yana Yakovleva, who had founded a pharmaceuticals company that imported and sold industrial cleaning agents to factories and military bases. One morning she woke up to find herself under arrest: the Federal Drugs Control Service had reclassified her cleaning agent, diethyl ether, as a narcotic. She was now a drug dealer behind bars, awaiting trial. She assumed it was a case of reiderstvo, the most common form of corporate takeover in Russia with hundreds of reported, and probably tens of thousands of unreported cases a year, earning an estimated four billion dollars in profit. Business rivals or bureaucrats – long since interchangeable – pay for the security services to have the head of a company arrested; while they are in prison their documents and registrations are seized, the company is re-registered under different owners, and by the time the original owners are released the company has been bought, sold and split up by new owners.
Partea care descrie situatia de fapt in justitia rusa:
The usual way out is a bribe and there is a whole industry of pay-offs. Good ‘lawyers’ are not the ones who can defend you in court – the verdicts are pre-determined – but those who have the right connections and know who to pay off in the judiciary and the relevant ministry. It’s a complex game: pay off the wrong person and you’ve just wasted your money. Soon enough an array of middlemen appear, trying to persuade you that they, and only they, know how to pay the right person off.
Bună ziua.
Mulțumesc! Să sperăm că nu ne vom întoarce de unde am plecat.
Am avut o mare satisfactie azi, la sedinta DNA :s-a separat graul de neghina!
A aparut clar falia dintre:
– Romania normala, serioasa, civilizata, scolita care respecta legile si regulile unei societati democrate si care duce tara inainte
si
-Romania hotilor, impostorilor , analfabetilor, mitocanilor care traiesc din munca altora si fura pana le pleznesc buzunarele!
E clar ca ultimii spumega acum, improasca cu venin in continuare dar sper sa se termine odata minciunile si sa scapam de ei cat mai repede.
Deocamdata, cu tavna ministrului de justitie au reusit sa se “autoexpectoreze” si autoizoleze de
lumea buna!
Ba chiar amenință, voalat dar mârâie! – ”Liviu Dragnea a afirmat miercuri, intrebat despre declaratiile facute de presedintele Klaus Iohannis in discursul de la bilantul DNA, ca “daca va continua asa, va gresi”, fara a detalia, considerand ca afirmatia sefului statului, potrivit caruia “asistam la manifestari virulente pentru a decredibiliza DNA si cu incercarea clara de a subordona justitia politicului” este falsa. ”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22314785-dragnea-despre-afirmatia-lui-iohannis-privind-incercarea-clara-subordona-justitia-politicului-este-declaratie-falsa-daca-continua-asa-gresi.htm
Sunt nebuni!Au intrat și pe siguranță națională – ”Curtea Constituţională a României a admis miercuri, 28 februarie, excepția de neconst. a disp. art.3, art.10, art.11 și art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr.255/2013, precum și a dispozițiilor art.13 din același act normativ, în forma în vigoare.
Practic, CCr a stabilit că articolele de lege în baza cărora se eliberează mandatele de interceptare pe siguranţă naţională sunt formulate prea vag, ceea ce permite abuzarea acestei metode.
Decizia a fost luată cu 8 la 1.”
https://www.stiripesurse.ro/alerta-ccr-lovitura-pentru-sri-mandatele-de-interceptare-pe-siguranta-nationale-restrictionate_1251677.html
Cred ca e bine sa se clarifice in detaliu ce inseamna siguranta nationala. Adica sa devina clar ca 90% din clasa politica atenteaza la siguranta nationala precum si consecintele masurate in ani grei de puscarie
Asta este foarte adevarat. definirea sigurantei nationale in momentul in care avem 4 milioane de romani plecati…
Buna ziua
ideal ar fi cum spuneti Dvs .
In realitate se pregateste terenul pentru jaful si escrocheriile care urmeaza sa fie bomboana pe coliva Romaniei .
http://www.aktual24.ro/abia-acum-s-a-aflat-iata-cum-si-a-platit-dragnea-intalnirea-cu-trump-contract-semnat-pe-1-februarie-in-mare-secret/
Vedem si pe unde se afla in vizita oficiala gaspadin Fifor , care brusc a devenit frecventabil ( interesanta chestia asta ) cand , pe vremuri fiind respins cand a fost propus pentru functia de ministru al Transporturilor pentru ca nu avea ” expertiza si experienta manageriala necesare gestionarii domeniului complex al transporturilor.” ( de fapt se barfea prin unele locuri despre suetele lungi si dese ale lui Fifor pe la ambasada rusiei . impreuna cu ministrul “genunche” ) .
Buna ziua!
“Spune asa Constitutia: Nu va deveni demnitar, duumvir, chestor, edil sau sacerdot cel care prin viclesug a fraudat alegerile. Va plati bugetului municipiului Marcum Aurelium Augustum Troesmensium 10.000 sesterti amenda.
“Lazar a mai explicat ca omagiul pe care procurorii trebuie sa il aduca Anului Centenar ar fi recuperarea si reintroducerea in circuitul valorilor culturale a acestor bunuri materiale, dar si reguli de drept “pe care strabunii nostri le aveau”.
“Mai scrie asa in Constitutie: Nu poate fi demnitar cel care avand o functie publica, chestor, edil, duumvir nu a facut dare de seama asupra banilor publici ai municipiului gestionati in perioada mandatului anterior, nu a facut decontarile banilor municipali in fata decurionilor municipiului.
Prin urmare, discutam despre DNA, discutam de bani publici – pentru asta mi-am permis sa fac trimitere la Constitutia de la Troesmis – discutam de bani europeni si este important sa stim ca nu este ceva nou sa dai seama, sa faci dare de seama in fata celor care te-au ales, despre modul cum ai cheltuit banii publici”, a afirmat procurorul general al Romaniei.”
Procurorul General A Lazar referindu-se la Constitutia de la Troesmis
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/dna/procurorul-general-lazar-s-a-referit-la-liviu-dragnea-atunci-cand-a-citat-din-legislatia-latina-privind-votul-multiplu-1503975
Bună seara!
Mulțumesc de link!
După vechea vorbă românească „Unde dai și unde crapă!”, din link-ul de mai sus, am completat partea legată de alegerile locale pentru perioada antichității, în cursul de Geografie electorală. 🙂
https://economie.hotnews.ro/stiri-pensii_private-22315114-olguta-vasilescu-nu-desfiinteaza-pilonul-2-pensii-analizam-posibilitatea-fiecare-persoana-poata-opteze.htm
https://stirileprotv.ro/stiri/social/romania-tara-din-care-au-migrat-cei-mai-multi-oameni-dupa-siria-raport-ingrijorator-al-onu.html
“Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite scoate la lumină un adevăr care ar trebui să le dea de gândit autorităţilor noastre.
După Siria, România este a doua ţară din lume în topul celor care au pierdut din cauza migraţiei cei mai mulţi locuitori. Potrivit ONU, în ultimii 10 ani 3 milioane de români s-au stabilit peste hotare. Dacă înainte preferau Italia şi Spania – în ultima vreme, cei care au plecat au ales țări ca Anglia, Austria şi Belgia.”
Asta pe timp de .. pace 😉
Nu stiu daca Cincinus poate livra ce i se promite lui Dragnea (banuiesc ca nu), dar cred ca specificatiile a ceea ce se cumpara din SUA pt armata sunt scrise de Statul Major, care sunt documentate de serviciul lor de info. Iar romanii daca ar lua in serios siguranta nationala ar obtine mult echipament sub pret si/sau de pomana – nu chiar ca Israel sau Egipt etc – dar exista un parteneriat strategic care inseamna ceva pt ambele parti.
pt Zig la 15-30
scuze pt zig la 15-08
No problem
Comentariul Dvs de la 15 56 ar trebui sa fie o informatie pe care sa o cunoasca cat mai multi cetateni romani !
S-ar rupe vraja cu iubitorii de nord coreeni si Romania ar trece la inzestrari serioase , nu la know how israelit pe baza de aparate care prevestesc cutremuri si drone experate ( livrate rusilor de acum 5 , 6 ani ) .
Insa asa se intampla cand e amestecat interesul national cu dragostea fata de bunastarea altei natiuni .
” Iar romanii daca ar lua in serios siguranta nationala ar obtine mult echipament sub pret si/sau de pomana – nu chiar ca Israel sau Egipt etc – dar exista un parteneriat strategic care inseamna ceva pt ambele parti.”
Exact , excelent si concis .
Problema e ( pentru unii ) ca daca s-ar aplica ceea ce spuneti / si ar trebui sa se aplice daca Ro ar avea lideri normali la cap ( a se vedea doar catre Afganistan cat armament , pregatire s a transferat gratis ) / ar .. ramane dragnea fara consiglieri iar suporterii lui bibisor penalul s ar trezi cu macaroana taiata de la bugetul Romaniei . Si asta n ar conveni nici rusilor , ungurilor si altor vecini simpatici .
Ca sa ne dam seama de anvergura tradarii unor cozi de topor telecomandate direct din Moscova , Tel Aviv si Budapesta .
http://www.ziare.com/stiri/zapada/bucurestenii-ies-miercuri-seara-in-piata-victoriei-sa-construiasca-olafi-1503989
– SRI face interceptari pe MSN pentru infractiunea de terorism, dar afla si obtine probe totodata ca persoanele monitorizate au comis o crima (care nu are legatura cu terorismul) sau au facut evaziune fiscala ori au savarsit infractiuni de coruptie. In aceasta a doua varianta, SRI este obligat de lege sa trimita probele astfel obtinute la parchete sau DNA pentru a fi folosite in dosarele penale obisnuite, de drept comun, sa le spunem, care vizeaza infractiuni ce nu tin de siguranta nationala.
Aceasta a doua varianta a fost contestata la CCR ca fiind neconstitutionala de un grup de inculpati din Bihor in dosarul nr.1672D/2016 aflat pe rolul Curtii. E vorba de Beneamin Rus, Alexandru Kiss si altii.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22315150-curtea-constitutionala-admis-partial-exceptie-legea-privind-securitatea-nationala-romaniei-putea-afectate-unele-interceptari-folosite-dosare-coruptie.htm
Tov laufer la digi24 , nervos rau .
Pe sistemul judiciar , procurori , servicii etc :))
“Fostul eurodeputat Adrian Severin a fost eliberat condiţionat. Decizia este definitivă şi a fost luată de Tribunalul Bucureşti, miercuri, 28 februarie.”
Asta si cu Petre Roman au falimentat economia nationala dupa lovilutie.
Pt. asta trebuiau judecati si condamnati.
https://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-adrian-severin-eliberat-conditionat_1251697.html
Buna seara,
as vrea sa o vad si p-asta, Dragnea dat jos de acolitii nemultumiti:
https://www.comisarul.ro/articol/bomba!-atac-fara-precedent-la-dragnea-pe-site-ul-l_935092.html
http://www.ziare.com/tudorel-toader/ministrul-justitiei/vorba-lunga-glontul-scurt-1504018
Dragnea “se cere” si el la comisia SRI din parlament. A apucat Maior sa toarne inaintea lui!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-maior-a-ascuns-multe-lucruri-la-audierea-in-comisia-sri-ii-tot-dau-semnale-lui-manda-886354
Bună seara, tuturor!
Ia-n luați de-mi cetiți ce scrie „mai la vale”, despre putorel/2dorel:
https://www.comisarul.ro/articol/dezvaluire-bomba!-tudorele-asa-e-ti-ai-bagat-nevas_934493.html
Of, of, măi, măi!…
Am spus si mai devreme despre Dragnea. Acum o vad si pe Olguta. Au niste cearcane astazi!!!! Vorbesc serios… Olguta spunea ceva la TV despre legea muncii la domiciliu si sub un strat gros de fard erau vizibile niste cearcane…
Buna seara
eu chiar sunt “constiincios” intrand pe acest blog/de regula citesc in diagonala,dar nu aici ….
A.@cetatean…ce faceti dvs nu poate fi cuantificat/sigur avem poate doi pasi inainte si un pas inapoi(nu avem un pas inainte si doi pasi inapoi)…si asta e al naibii de important…eu am 70 ani…daca nu speram ca va fi mai bine nu cred ca ajungeam aici..nu e cum am sperat…dar e mai bine…asa ca m am decis sa mai “stau”ceva…sa fie un pic mai bine decat aziam si o “agenda personala”=nu prea sunt cimitire crestin ortodoxe in vest si in est nu prea vreau…asa ca,tot aici “ma voi odihni in vecii vecilor….”
B. Israel&tehnologia militara….sigur ca azi ei ne vand “la mana a doua”,dar in anii 90 tara asta nu prea avea acces la altceva….nu ei sunt de vina,ei sunt “negustori”,ei”ofera”si prost e cel ce cumpara…
C. sa fim optimisti,dragnea ce vrea? eu cred ca vrea sa scape de puscarie…tot incearca dar optiunile lui se ingusteaza…si…se ingusteaza fiindca cei pe care i a ales consilieri nu l au sfatuit bine sau el n a ales bine…una peste alta ar trebui sa gandim ce va fi dupa dragnea…noi mereu gandim “sa daramam”dar niciodata “sa construim”poate ca acum e sf…dar cum ar fi ca dupa dragnea sa ne trezim cu unul ca paul stanescu(ala de la olt) sau cu madam fierea….sa nu se inteleaga ca dragnea e raul cel mai mic…sa se inteleaga ca,trebuie schimbata paradigma..
https://www.comisarul.ro/articol/senzational!-ziar-prestigios-din-germania-atacul-k_935138.html
Buna seara. http://adevarul.ro/news/politica/surse-psd-vrea-s-o-demita-kovesi-mana-ccr-cesanse-are-1_5a96eed7df52022f7513a828/index.html ”Să mai spunem un lucru: motivarea CCR a fost publicată fix în ziua în care CSM a dat aviz negativ pentru revocarea şefei DNA. Credeţi că e o coincidenţă? Eu nu. Sunt sigură că dacă PSD va face o sesizare pe conflict constituţional, CCR îi va da dreptate, deci Kovesi este ca şi revocată de la CCR. Domnul Morar va scrie negru pe alb că şefa DNA este demisă“, a spus Elenina Nicuţ. Si iata si motivul pentru care tac malc toti pesedoii, exista grajdani dispusi sa faca o crima pentru o medalie un titlu o pensie o sinecura , o ceva sa moara dujmanii de ciuda
Buna seara
toti “anal-istii” isi dau cu presupusul….
sa incercam si altfel….ieri, procurorii din csm ,cu olaru su x,y…au decis in unanimitate ca revocarea nu e justificata
azi toata “crema”justitiei a fost la dna si a sustinut dna…
nu cumva taberele s au asezat?
nu cumva psd -a se citi dragnea-se teme?…
nu cumva ccr e in “dilema”?…ccr ,prin modul in care se fac numirile e una din cele mai oportuniste institutii …ceea ce,ar fi trebuit sa fie “fara teama” a devenit o “negustorie”…si ni cumva acum “negustoreaza”?…s au facut de cacao cand au zis ca nu discuta ord 13…continua…dar aia de acolo nu pot ignora cei 7 mii de judecatori&procurori..ei au privilegii de neimaginat pentru oricare din tara asta…poate e unul/unii care le va spune ca astea pot fi anulate….cine….cum?n am idee,dar cred ca cineva le spune
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI
MAI PLATESC IMPOZITE LA STAT CAND OI AVEA DE CE
Seara buna!
Politeia Rocks! 😀
Adevarata problema la CCR nu e Valer Dorneanu, personajul fiind relativ cunoscut si… lizibil. Problema e Morar. Si ceea ce reprezinta, ca simbol scl.
PS – O opinie mai veche legata de demolarea si deturnarea intregii logici constitutionale si a spiritului ei. Pas cu pas:
http://politeia.org.ro/editoriale/tudorel-toader-in-actiune-sau-ziua-cartitei-de-la-justitie/54491/#comment-164531
Imi pare rau ca nu ma pot aseza intre optimisti…
MAI PLATESC IMPOZITE LA STAT CAND OI AVEA DE CE
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI
salutare tuturor!
” In ultima vreme, sub privirea atenta a neamtului, Institutia Presedintelui se tot despoaie de atributii. Poate vrem* un al doilea mandat, de paie, dupa asta de carton. Ca la ritmul in care ni le furam* in timp ce Johannis sta de veghe (atent, cum altfel?), cine stie ce si cate se mai pot intampla?”
@Doxa, sustin pararea ta 100%, vezi primele mele comentarii de azi dimineata.
@Radu2, Morar o uraste pe Kovesi si urla in sedinte la Livia Stanciu (aceasta informatie a fost publicata mai demult, pe surse). Insa choar si asa, nu cred ca vor merge atat de departe sa interpreteze ca “propunerea” MJ de revocare are caracter de “obligatie” pentru Iohannis. Nici nu cred ca vor sa faca asta, au taiat destul din atributele presedintelui ca sa nu le mai pese de Kovesi, Pe viitor, Presedintele e cvasi-paiata si MJ devine tartor decizional.
http://adevarul.ro/news/politica/motivarea-ccr-legilejustitiei-intelesul-tuturor-cata-putere-mai-klaus-iohannis-numireaprocurorilor-sefi-1_5a96c6dfdf52022f751251e1/index.html
@doxa…buna seara…hm…iar Biblia are dreptate,chestia cu nu ti face chip cioplit….ce laudat era morar…ce laudat era basescu..ce laudata e…..toti astia sunt buni,cat sunt buni…asa ,completand ce am scris mai devreme.parca imi e dor de mos peedescu la ccr…cel putin nu era lichea
buna seara!
Sa nu va fie dor. El a salvat pensiile speciale (si pensiile simple) de taiere si a autorizat taierea salariilor.
Era o super lichea. A desfiintat CNSAS-ul, ca institutie.
https://revista22.ro/4311/.html
Morar are probleme de alta natura (nu penala, ca Basescu). Cat a meritat, a fost laudat, si a meritat. Insa a decis sa schimbe tabara.
O spun iarasi public: fara sesizarea Comisiei de la Venetia, care sa rastoarne (in numele MCV si cu autoritatea data de caracterul obligatoriu al MCV-ului pentru Romania) sofismele lui Dorneanu, CCR nu va da inapoi si o eventuala noua sesizare de catre Iohannis, cu alte argumente, nu va avea sanse.
Suntem deja la 50% republica parlamentara, cu Presedintele amputat de puteri in zona Justitiei. PSD poate pierde linistit alegerile prezideniale din 2019, care nu mai au miza.
ccr
ma surprinde un lucru…
ccr “decide”….
as fi curios cate decizii au dat curtile constotutionale di germania sau franta,sau,curtea suprema in us,in ultimii 4 ani comparativ cu ccr ul romanesc.
chiar m am idee,dar mi se pare ca pe la noi ,ccr ul asta,e un fel de tribunal de prima instanta prin numarul de decizii
ccr= staborul black cube .
contacte de nadejde , iubitori de nord coreeni si indivizi santajabil ( sipa , spaga . etc ) la greu de stapanul Silberstein .
Germania ,Franta .. sunt state independente , care sunt conduse pentru interesul prorpiilor cetateni – nu pentru interesul altora 🙂
Liviu Avram a descris deja magistral in vara lui 2017 “doctrina Dragnea”
http://adevarul.ro/news/politica/ce-fel-tara-pregateste-liviu-dragnea-primele-tendinte-1_596636145ab6550cb8083857/index.html
Şi ce poţi face cu o funcţie de putere faţă de care ai doar speranţe iluzorii să o ocupi? Poţi să o faci total neinteresantă, lucru care se întâmplă deja. Noul Parlament a adoptat sau urmează să adopte o serie de modificări legislative menite să-l depriveze pe preşedinte de toate atribuţiile care nu îi sunt atribuite explicit prin Constituţie. Astfel, şeful statului a fost scos deja din circuitul de avizare al preşedintelui Autorităţii pentru Comunicaţii, al şefilor serviciilor secrete ale Armatei şi ale Internelor, iar la Senat a prins viteză o idee mai veche a lui Călin Popescu Tăriceanu, de a-l scoate pe preşedinte şi din procedura de avizare a şefilor din Parchete. Să vedem ce-o mai urma, mai ales când se va pune problema unor modificări ale Constituţiei…
Desigur, ceea ce vedem sunt doar nişte indicii, căci lucrarea e abia la început, dar prea merg toate în acelaşi sens ca să nu le considerăm o tendinţă. Şi dacă ne uităm de sus la stadiul actual al lucrărilor, putem vedea următoarele: preşedintele ţării este sortit maximei izolări, Parlamentul poate dispune discreţionar, ba chiar iraţional de Guvern (cazul Grindeanu e elocvent), miniştrii dispun de aleşii locali prin modul de alocare a resurselor, iar aleşii locali dispun de funcţionărimea din subordine.
Singurul care lipseşte din această ecuaţie este cetăţeanul, căruia îi rămân tot mai puţine instrumente de a schimba ceva atunci când simte nevoia schimbării. Ultima instanţă la care acesta mai putea apela, Curtea Constituţională, pare să-şi fi abandonat acest rol. Spre exemplu, de vreun an şi mai bine, în toate deciziile care vizează infracţiuni de corupţie sau de serviciu, CCR arată o grijă deosebită grijă exclusiv faţă de drepturile făptaşilor şi niciodată faţă de drepturile victimelor. Or asta este deja, în sine, o altă tendinţă, dar care merge în acelaşi sens.
Corect, dar tot in urma Politeienilor era d-l Avram 😀 … O analiza fara brainstorming (live 🙂 , daca se poate) si diversitatea adusa de acesta este intotdeauna mai lenta. Si incompleta, de cele mai multe ori.
Salutare! 🙂
@Doxa , nu stiu daca iti amintesti serialul meu din 2013 din vremea USL, in care am subliniat pericolele uneoi revizuiri a Constitutiei care sa ne duca in republica parlamentara.
pana la urma, CCR a oprit acea revizuire, omorand prevederile principale ale parlamentarismului USL.
Azi nu ar mai face-o. PSD nu mai au 66% din Parlament, insa daca ar avea, CCR-ul ar accepta tot ce ar vota aia.
Insa eu nu mai am resurse pentru o lupta ca in 2013. Cum spuneam dimineata, daca modificarile la legile Justitiei aprobate de CCR intra in vigoare, suntem deja in republica parlamentara si eu nu mai vad ce rost mai are un blog ca acesta.
Ma voi retrage, dupa aproape 9 ani de contributii pe acest blog si aproape 4 ani ca administrator. Nu exista libertate intr-o republica parlamentara PSD, cu presedinte paiata si CCR pres la PSD.
Da, imi amintesc. Si imi amintesc si contextul, si faptul ca, tactic, era o alta abordare din partea uslamului; vizau si schimbarea Constitutiei in final samd. Tinta, insa, era aceeasi si ramane aceeasi: capturarea totala a Statului si deposedarea Cetatenilor de libertati si de drepturi. Acum suntem la al treilea (sau al patrulea, o sa ma mai gandesc, pentru unele s-au desfasurat in paralel) mod de abordare din partea lor, unul care cere timp mai mult, dar e mai sigur si mai rodnic; pentru ei. In acest moment au si mai multe mijloace la indemana, experienta esecurilor si a succeselor din urma etc. Daca privim situatia putin mai de departe, mai detasat si mai in ansamblu, ca pe un tablou sau, ca sa fim “la tema”, ca pe un camp tactic desenat pe o harta strategica, putem lesne observa pozitiile, miscarile de trupe, invaluirile, atacurile simulate, pregatirile de artilerie, sarjele, dezertarile samd. Cu atentie sporita pentru ultimii 6 ani, dar treaba e inceputa din 2007, de la prima suspendare a Presedintelui (nu mai conteaza acum numele). Aproape intotdeauna putem deduce, intui sau ghici ce urmeaza. Si uite asa, in urma cu cateva zile am scris aici ca Romania a ajuns un dezastru (inclusiv democratic, institutional). Cred asa si am scris asa pentru ca, in opinia mea, privind “tabloul’ invocat mai sus, nu prea mai ramane mare lucru de facut, daca ai fost atent la sensul si logica evenimentelor. Pare un tavalug implacabil care duce la un anume fel de Restauratie. La anihilarea Revolutiei, ca urmari (alea care sunt, cum sunt, cate sunt), la diluarea pana la disparitie a reformelor europene adevarate si a orientarii atlantice a Romaniei. Din pacate. Si, evident, la praduiala sloboda pana la epuizarea Tarii, pentru asta gasindu-se mereu prieteni, consilieri, expertiza etc.
—–
PS: Eu cred ca inteleg situatia Dvs mai bine decat credeti sau va ganditi. Candva poate ca o sa si povestesc, public sau privat, nu m-am gandit inca bine la ipoteza asta. O sa vad.
——-
PPS: scuze pentru coerenta minimalista 😀 , dar sunt cam “rupt”…
buna City ! 🙂 salutare all
n-am mai scris de foarte multa vreme dar intervin acum sa-ti spun ca iti sustin pct de vedere cu tarie dar si ,desigur, toata prietenia.
ps. intr-adevar ,n-am mai comentat de mult,doar cateva randuri ,ocazional pe la vreo sarbatoare.Am luat hotararea asta ,sa tot fie la vreo 7-8 luni, ,retragandu-ma in oboselile mele triste,traind prea multe deziluzii privind cum merg treburile pe meleagurile astea.E atat de distorsionata tara asta,e atat de cufundata in mocirla incat nu vad cum mai putem iesi la liman din eforturile proprii.Poate ue,dar am mari indoieli.
in fine asta e,
ps2. voi continua sa citesc blogul cu aceeasi infrigurare,dar te voi sustine oricare ar fi decizia ta!
multumesc, mircea! 🙂 discutam deocamdata cele mai negre scenarii si speram ca ele sa nu se adevereasca 🙂
Pana la acel moment, mai am un plan si inca o lupta de dus, daca ea va fi pierduta, voi sti ca am facut totul 🙂
Bună seara.
Cât tupeu pe Ivani! – Germania a declarat ca hackerii rusi care au atacat reteaua guvernamentala de calculatoare au fost retinuti si ca o investigatie se afla in desfasurare, informeaza Reuters. Hackkerii au atacat ministerul Apararii si ministerul Afacerilor Externe, dar si retelele informatice de la Cancelaria germana si de la Curtea Federala de Audit timp de cel putin un an, timp in care au furat numeroase date.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22315936-hackerii-rusi-care-atacat-cibernetic-retele-informatice-ale-guvernului-german-fost-retinuti.htm
Deci CCR isi incalca propriile decizii. Eu nu mai vad rostul CCR, devine doar o institutie care incurca …
Exact. Acesta a devenit rolul CCR, doar sa incurce; sa incurce si slabeasca statul roman.
Comentez și eu din admirație pentru eforturile și pregătirea lui @Cetatean
În general funcțiile politice în stat sunt deja ocupate de PSD. Funcțiile de procurori, de președinte sunt un fel de funcții de “funcționari ai statului”, care nu prea permit nuanțe politice. De exemplu politica penală o fac guvernul și parlamentul, cei de mai înainte ar trebui doar să o aplice. Sigur, se poate forța cu “situații excepționale”, “rațiuni superioare”… Aici e un paradox, o anumită “elită modernizatoare” și majoritatea ardelenilor nu prea reușesc să aibă reprezentanți politici, mizează de prea mulți ani mai mult pe președinte și pe alți “funcționari”. Însă în Ardeal nu prea plac funcționarii care nu stau la locul lor. Și s-ar putea ca ardelenii să nu-i urmeze pe cei care s-au miticizat prea mult, și să lase “elita modernizatoare” în ofsaid.
Am urmărit, cât mi-a oferit Google Search, conflictul dintre Morar de la CCR și Kovesi de la DNA. La desemnarea Codruței la DNA, Morar insista pe promovarea uni procuror din DNA în locul Codruței. Recent Codruța s-a exprimat violent la adresa lui Morar, care se pare că nu agrea oponența politică a DNA la respectiva ordonanță. Cred că e conflictul amintit mai sus dintre ardeleanul îndărătnic în principiile lui și Codruța influențabilă de mediul bucureștean.
Buna dimineata si multumesc 🙂
Este mai mult decat un conflict intre un ardelean indaratnic si un bucurestean influentabil. Sunt doua viziuni si mai ales o schimbare psihologica petrecuta la Morar, similara cu cea suferita de un alt fost procurpor celebru, coleg cu el, Ovidiu Budusan. Google va va duce la un interviu cu Ovidiu Budusan, devenit avocat al lui Patriciu. Intelegeti de acolo.
Am găsit despre Ovidiu Budusan, [url]http://www.decatorevista.ro/procuror-intrerupt-dor-28/[/url], și m-a impresionat profund. Mulțumesc.
Buna dimineata dragi prieteni,
Dumnezeu este mare si tara asta nu va muri.
Pentru sufletele voastre minunate,
https://youtu.be/7hrb0UbUtyk 😊
Bună dimineața!
Un articol frumos, despre ghiocelul ce rezistă în fața viforului ce vrea să-l doboare. – „Kovesi a trimis multi oficiali la inchisoare, altii au fost condamnati cu suspendare. Sunt mai mult de 1.000 de demnitari din toata Romania care au primit condamnari in ultimii patru ani. Ea este cel mai dusmanit inamic al clasei politice, insa oamenii o iubesc pentru indrazneala ei, pentru felul deschis in care vorbeste. Ea le ofera romanilor speranta ca nu vor fi trasi inapoi din Europa”, scrie Suddeutsche Zeitung.
https://www.comisarul.ro/articol/senzational!-ziar-prestigios-din-germania-atacul-k_935138.html
buna ziua tuturor 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-1-martie-timmermans-la-bucuresti-penalii-vor-sta-frumos-la-poza/57532/