Revista Presei 28 decembrie / Caltaboşii lui Pivnicieru pe masa lui Basescu
28/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, vremea va fi predominant închisă. Ziua se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare în nordul ţării şi mai ales ploaie şi lapoviţă în vest. Spre seară şi noaptea va ninge slab în centru şi nord-est, iar în regiunile sud-vestice şi izolat în cele sudice vor fi mai ales ploi. Vântul se va intensifica începând din orele serii în special în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere în majoritatea zonelor, vor fi cuprinse în general între -1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -9 şi 3 grade. Va mai fi ceaţă, cu precădere în sudul şi sud-estul teritoriului, pe arii restrânse persistentă, posibil asociată şi cu burniţă.
La Bucureşti: Vremea va fi închisă şi mai ales în prima parte a zilei va fi ceaţă şi posibil burniţă. Vântul se va intensifica în cursul nopţii. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4296 RON; 1 USD = 3. 3384 RON; 1 EURO = 1. 3269 USD; Francul elvetian 3. 6655 RON. Gramul de aur 177.6832 RON.
2013: Scumpirea electricităţii, accize mai mari, plata TVA la încasare şi taxa de primă vânzare auto. Anul 2013 va aduce scumpirea energiei electrice şi a gazelor, creşterea accizelor, obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate, plata TVA la încasare, precum şi reintroducerea taxei de primă vânzare auto. Astfel, de la 1 ianuarie 2013, preţul energiei electrice va fi cu 10% mai mare, incluzând recunoaşterea unor costuri mai mari de producţie de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi suplimentarea ajutorului acordat de stat producătorilor de energie regenerabilă. Potrivit oficialilor ANRE, pentru o factură lunară medie de 40 de lei aferentă unui consum de 100 KWh, creşterea, la 1 ianuarie, va fi de 4 lei. Accizele, plătite pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice şi cafea, vor urca anul viitor în primul rând ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt calculate. Cursul pentru calcularea accizelor în 2013, anunţat la 1 octombrie de Banca Centrală Europeană (BCE), este de 4,5223 lei/euro, cu 5,2% mai mare faţă de cel utilizat în acest an, de 4,3001 lei/euro. De asemenea, Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină la 1 ianuarie, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă. Din iulie 2013, ar putea avea loc şi o creştere la acciza totală la ţigarete, de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete, conform calendarului stabilit de Guvern, care va duce la o nouă majorare de preţuri. Şi preţul gazelor pentru populaţie este programat să urce cu 10% în 2013, respectiv cu 8% la 1 iulie şi cu 2% din octombrie, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate anunţat de ANRE. Integral in Ziarul Financiar.
Ponta: PSD susţine o reformă electorală care să permită votul „pe liste“.PSD susţine “întoarcerea la listă” şi o reformă electorală care să permită alegeri din care să rezulte o Cameră a Deputatţilor cu 300 de membri şi un Senat cu câte doi senatori pe judeţ, a declarat, joi, la Târgu Jiu, premierul Victor Ponta. Premierul şi-a exprimat astfel, într-o conferinţă de presă, nemulţumirea cu privire la numărul mare de parlamentari, inclusiv cu referire la situaţia din Gorj, judeţul având 11 parlamentari, în loc de opt, câţi au fost în legislatura trecută, pe două colegii de deputaţi şi unul de senator existând câte doi aleşi. Ponta a menţionat că legea uninominalului pur, convenabilă partidului său, va fi greu de acceptat de către partidele “mici”şi, ca urmare, PSD susţine “întoarcerea la listă”. “Ori ne întoarcem la listă, lista fiecărui partid, cu 300 de deputaţi, iar Senatul trebuie să aibă ca atribuţii doar reprezentarea regiunilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale, cu un număr mult mai mic de senatori. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca fiecare judeţ să aibă ca în America un număr de doi senatori”, a spus Ponta, care a ţinut să dea asigurări că în 2016 “ne vom întoarce la o cifră cât de cât normală”. Integral in Adevarul.
Miniştrii bogaţi ai României sărace. Mulţi dintre noii guvernanţi şi-au investit banii în imobiliare, acţiuni sau colecţii de artă veche. Unii dintre ei au averi de invidiat din afaceri controversate. Afacerişti controversaţi , parlamentari de meserie, pensionari imobiliari sau profesori amatori de artă veche. Averile miniştrilor din Guvernul României arată că aceştia au hobby-uri costisitoare sau că aruncă banii pe maşini de lux. Miniştrii investesc în imobiliare, vile sau domenii de lux, în colecţii numismatice, tablouri sau bijuterii de argint şi aur. O parte importantă din bani este investită în acţiuni. Potrivit declaraţiilor de avere, cei mai bogaţi membri ai Guvernului sunt liberalul Relu Fenechiu, parlamentar din 2004, şi „baronul” Liviu Dragnea, care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman din anul 2000. Ambii au fost în atenţia mass-media prin anchetele procurorilor DNA deschise împotriva lor: Fenechiu pentru afacerile suspecte de corupţie, iar Dragnea pentru infracţiuni de fraudă electorală. Firmele lui Fenechiu au avut mai multe contracte cu statul. De asemenea, atrage atenţia pasiunea pentru artă a miniştrilor. Dan Şova are o colecţie de monezi de 15.000 de euro, iar profesorul Daniel Barbu a investit 90.000 de euro în mobilă, artă decorativă şi pictură. O afacere de succes pentru Nicu Bănicioiu a fost căsătoria, iar nunta i-a adus un profit de 50.000 de franci elveţieni. Sunt şi miniştri care nu o duc bine din punct de vedere financiar. Unul dintre aceştia, Daniel Constantin, şi-a cumpărat casa pe banii împrumutaţi de la şeful său de partid, Dan Voiculescu. El este dator la acesta cu 295.000 de euro şi plăteşte rate din 2007. Integral in EVZ
Taxa Auto. Şoferii plătesc, de la 1 ianuarie, taxă de poluare la prima vânzare a maşinii. Un grup de lucru format din specialişti de la Ministerul Mediului şi de la cel al Finanţelor lucrează în aceste zile la finalizarea formulei de calcul al noii taxe de mediu pentru autoturisme, aşa numita taxă auto. Guvernul nu va avea însă gata o nouă lege până la 1 ianuarie, când efectele suspendate ale vechii taxe auto reintră în vigoare complet. Astfel, de la 1 ianuarie, toţi posesorii de maşini care nu au plătit o taxă de primă înmatriculare sau de poluare, fie că maşina este cumpărată din România sau este adusă din străinătate, vor plăti o taxă la prima vânzare a autovehiculului. Până acum, taxa auto era plătită doar pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate, care erau aduse pentru a fi înscrise în circulaţie în România. Surse din Ministerul Mediului au declarat pentru gândul că grupul de lucru va definitiva în aceste zile o formulă de calcul pentru noua taxă auto, astfel ca în prima şedinţă de Guvern, de pe 4 ianuarie 2013, premierul Victor Ponta să aibă în faţă un prim draft al noii legi. “Acum nu ştiu câte maşini se vor vinde pe 1 şi 2 ianuarie, totuşi, adică nu mi se pare ceva foarte grav”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, referindu-se la faptul că se va rata termenul de 1 ianuarie la care vechea lege intră complet în vigoare. Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante a fost suspendată parţial de guvernul condus de Emil Boc, în ianuarie 2012, în timpul protestelor din Piaţa Universităţii. Integral in Gandul.
Guvernul magic: are buzunarele goale, dar vrea să fie darnic. Pentru următorii patru ani, Guvernul promite concomitent reducerea fiscalităţii şi creşterea cheltuielilor de personal. În mod logic, toate aceste măsuri ar trebui dublate de soluţii concrete pentru compensarea efortului bugetar făcut astfel. Spre exemplu, în condiţiile în care ponderea încasărilor din TVA şi CAS depăşeşte 16% din PIB, o reducere a lor cu câte 5% ar echivala cu o gaură în PIB de 2-3%. Cine va suporta deficitul? Întrebarea este cu atât mai grea cu cât la capitolul creşterea încasărilor Guvernul se bazează doar pe alinierea redevenţelor la nivelul mediei europene (proaspătul ministru al Energiei pomenea de 20-30% pentru petrol şi gaze) sau pe combaterea evaziunii fiscale. Cât de performante pot deveni însă colectarea taxelor şi impozitelor şi lupta împotriva evaziunii pentru a compensa relaxarea fiscală promisă de Guvern? USL şi-a menţinut grosul ofertei electorale din campanie în noul program de guvernare al Cabinetului Ponta 2. După refacerea salariilor bugetarilor, stimularea creşterii economice se realizează acum pe mai multe fronturi. TVA urmează să revină la cotele anterioare planului de megaausteritate aplicat de Boc. În plus, producătorii (atenţie, nu şi procesatorii) din agricultură vor beneficia de o cotă redusă de 9% la TVA, diferenţa faţă de actualul nivel de 24% urmând să fie utilizată pentru dezvoltare (citeşte contracararea concurenţei importurilor). Bine cel puţin că nu se mai pomeneşte de scăderea preţurilor la consumatorul final – probabil că nu vom asista la aşa ceva ca efect al TVA reduse decât în situaţii marginale. Avem promisiunea că în orizontul 2013-2016 impozitul pe venit se va aplica în 3 tranşe, de 8%, 12% şi 16%, pe grile de venit. CAS la angajator urmează să scadă cu 5%, iar în cazul în care compania generează locuri de muncă, ar putea primi chiar o eliminare integrală a CAS-ului corespunzător lor pentru un an, dacă le menţine timp de cel puţin încă un an. Să nu uităm de salariul minim pe economie, majorat la 1.200 lei. Integral in Romania Libera
Ministrul Pivniceru a transmis catre presedintele Basescu propunerile pentru functiile de procuror general si procuror sef al DNA: Tiberiu Nitu si Ioan Irimie. Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a transmis joi presedintelui Traian Basescu propunerile pentru numirea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a lui Nitu Tiberiu Mihail, respectiv a lui Irimie Ioan pentru functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie, se arata intr-un comunicat transmis presei de Ministerul Justitiei. In luna noiembrie, Tiberiu Nitu si Ioan Irimie au primit aviz negativ din partea Consiliul Superior al Magistraturii. In urma intervievarii celor doi candidati, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis ministrului Justitiei hotararea Sectiei pentru procurori din 22 noiembrie privind avizarea negativa a celor doua propuneri, Tiberiu Nitu si Ioan Irimie. Avizul CSM este consultativ, decizia finala apartinand sefului statului. In motivarile hotararilor de respingere a candidaturilor, facute publice in 3 decembrie, CSM arata ca procurorul Tiberiu Nitu, propus de ministrul Justitiei pentru functia de procuror general al Romaniei, are un autocontrol scazut, o rezistenta scazuta la stres in timp ce Ioan Irimie nu cunoaste institutiile Uniunii Europene si da dovada de o cunoastere lacunara a realitatilor institutionale ale DNA. Ministerul Justitiei (MJ) aminteste in comunicatul de presa ca, potrivit dispozitiilor art.54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul general al PICCJ si procurorul sef al DNA sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data. Integral la HotNews
Victor Ponta: 2013 va fi un an dificil. Guvernul face şi reforme ce nu sunt pe placul electoratului. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu, că anul 2013 va fi unul dificil, în care Guvernul va face şi reforme ce nu sunt “pe placul” electoratului, dar care sunt necesare pentru viitorul ţării. Ponta a menţionat că este dispus să îşi asume riscurile pe care le presupun reformele preconizate pentru anul viitor, precizând că se bazează pe majoritatea stabilă din Parlament. “În mod sigur anul viitor este un an dificil, dar, din fericire, avem stabilitate şi putem gândi lucrurile nu pentru o lună sau două, ci pentru patru ani. Asta înseamnă că vor fi decizii care nu ne vor atrage laude, prin care vom supăra oameni. Important este să avem o linie foarte clară şi să luăm toate deciziile, unele mai dureroase, altele mai puţin dureroase, pentru ca judeţul Gorj, dar şi toată ţara, să meargă în direcţia cea bună”, a menţionat Ponta. Premierul a precizat că dificultatea aplicării unor reforme vine din problemele existente la nivel european, el menţionând că, “din fericire”, România are prognozată o creştere economică. De asemenea, acesta a menţionat că datoriile care trebuie plătite către FMI, dar şi cele provenite din procesele pe care Guvernul României le-a pierdut cu bugetarii, precum şi cele generate de nerestituirea la timp a proprietăţilor, generează probleme în 2013. Integral aduce Mediafax
Zgonea, pedepsit de Antena 3 pentru că nu i-a acordat un statut special. Antena 3, postul lui Dan Voiculescu, şi-a făcut în ultima vreme un obicei din a-i pune la zid pe liderii PSD. După premierul Victor Ponta, criticat îndelung pentru ideea de a coopta UDMR la guvernare şi semnarea Pactului de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu, a venit rândul lui Valeriu Zgonea să simtă pe propria piele furia oamenilor lui Voiculescu. La sfârşitul săptămânii trecute, la ”Sinteza zilei” moderată de Mihai Gâdea, preşedintele Camerei Deputaţilor a fost pus la index din aceleaşi motive din care a pătimit şi premierul. În cazul său, însă, se pare că motivul nu a fost unul de ordin politic, ci…mediatic. Potrivit unor surse parlamentare, Antena 3 a încercat în acest fel să-l pedepsească pentru că a refuzat să acorde acestui post un statut special la şedinţa de învestire a Guvernului Ponta 2. Televiziunea condusă de Mihai Gâdea a solicitat locaţii privilegiate pentru amplasarea camerelor de luat vederi, dar a fost refuzată de Zgonea. EVZ.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
<>
Dar nu trebuie sa fie ceva pe placul electoratului,..ci pe placul latrinei 3,altfel e jale… 🙂
Buna Dimineata,
Un articol bun la Deutsche Welle in acest subiect. Am impresia ca lumea democrata a inceput sa se cam “plictiseasca” de ei:
http://www.dw.de/focus/s-10575
Buna dimineata, si Forta (C) fie cu voi 🙂
In primul rand, doar unul (si ala nascut acum 2000 de ani), a hranit un popor cu cateva paini si cativa pesti, iar poporul a avut de unde sa si risipeasca. Chiar daca posibilitatea minunilor nu mai este, disponibilitatea la risipa a ramas. Ma rog, credinta e credinta, nu numele lui Cristos il iau in deradere ci vanitatea conducatorilor de azi, dublata de credinta in minunile facute de altii.
Masurile de scumpire sunt logice, Churcill, mi se pare, spunea odata ca mereu oamenii ajung la cea mai buna cale. Dar dupa epuizarea tuturor celorlalte.
Cresterea taxelor si impozitelor, masura care oricum ne va afecta pe absolut toti nu numai pe noi chiaburii imm-isti si/sau corporatisti, este de asemenea logica, iar credinta cum ca marirea salariului minim compenseaza ceva, tine de credinta in balauri si mos Craciun si deloc de realitate.
Pentru cei ce antenizati (precum in distopiile lui Orwell sau Bradbury), primele simptome sunt schema voodoo aplicata de Gazii angajati, papusilor parlamentare ce au refuzat statut special televiziunii de partid si in curand de stat.
Nu cred ca se vor mai intampla refuzuri. Papusa Chucky ar suferi cumplit pierderea prim-planurilor…
buna dimineata
problema lui ponta e simpla: el nu are ” hranit”votantii usl-aia sunt pulimea,nu conteaza-,el are de ” rasplatit” cohortele care l-au sprijinit;
cum? majorand taxele pentru toti /vom asista in urmatorii ani la cel mai cumplit jaf asupra bugetului facut dupa 90 incoace
cat despre modificarea constitutiei va fi dupa chipul si asemanarea lor=vor aseza” parlamentul toate ce este”si ,cu revenirea la votul pe liste,vor putea sa fure ” in liniste si pace”nederanjati de ” accesorii exotice ” precum justitia independenta
as risca un pronostic la numirea celor doi procurori:basescu ii va respinge,madama ii va trimite spre numire a doua oara in acelasi timp cu declansarea unor ” dezbateri parlamentare”unde cei doi vor fi decretati ” alesii poporului” si asta e
probabil ca cel mai vocal aparator al ” justitiei” va devei jiji,membru al comisiei juridice
@Intamplator,
Basescu ii va respinge, dar nu cred ca pentru pornirea dezbaterilor va fi nevoie sa-i renumeasca. Deja cei doi au ajuns “alesii” poporului pivniceresc.
Cat despre Jiji, probabil ca ai dreptate. Doar un om cu deosebit simt al dreptatii poate invita doi tineri raniti in portbagajul domniei sale… 😆
Este ultima dintr-o lunga serie de miscari de agenda-setting. Ei impun subiectul si tempo-ul dezbaterii, iar opozitia poate doar sa riposteze. Ori, cum se stie, in politica cel ce riposteaza este in pozitia de inferioritate.
Asta au facut si in toamna cand au iesit cu niste aberatii absolut retarde si l-au fortat pe Basescu sa riposteze (citand din legislatia Uniunii) canalizand campania electorala departe de non-realizarile proprii.
Pentru Interesati: O istorie a relaţiilor ruso-române (1) Preambul
Multumim,asteptam continuarea… 🙂
Buna dimineata!
La asemenea stiri si numiri iti trebuie multa tarie ca sa nu o iei razna. Cu cresterea accizelor la alcool insa, vor fi probleme pana si cu taria. 😆
Eh, cazanul din ograda si rachia neaccizata sa traiasca.
Salutare tuturor.
Si uite asa stimulezi economia subterana. Nu de alta dar oamenii trebuie sa bea ceva. 🙂
Buna ziua 🙂
Semne bune anul are……daca va face asta, va fi hacuit de sponsori – “Nu mi se pare corect să te faci ca lucrezi la stat şi să ai 150 de milioane pentru că stai într-un birou. Cred că lucrul ăsta s-a întâmplat pentru că nimeni nu avea puterea de a face acest lucru. Domnul Boc doar a zis, nu a umblat”, a spus Ponta.
http://adevarul.ro/news/politica/victor-ponta-taiem-sporurile-companiile-stat-1_50dca33a596d72009141aea9/index.html
salut. Unde [mai] exista bugetari cu salarii de 15 000 ron/luna? INTOXICARE!!! asata ca sa arate vulgului cum face el dreptate. In plus, mai imbecila masura decat de a aduce raportul max/min la salarii la 4:1 NU EXISTA. Adica un chestor de politie castiga de patru ori cat un debutant in politie? sau un direcotr de la Hidroelectrica cat 4 femei de serviciu? care e nebunul sa accepte responsabilitatea? cica meritocratie….(evident neplatita).
@!theo
excelent clarificari despre panslavism;e o greseala -neintentionata-cantemir inc sec xxviii in loc de xvii
Salut,
Multumesc trebuia sa fie sfarsitul secolului al XVII-lea inceputul celui de al XVIII-lea 🙂
statul ” bun administrator”
“Creditul în lei a crescut cu 0,1 la sută (0,1 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,8 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,2 la sută). La 30 noiembrie 2012, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,3 la sută (-2,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2011, pe seama majorării cu 3,8 la sută a componentei în lei (-0,7 la sută în termeni reali) şi cu 1,5 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 2,0 la sută)”, se arată într-un comunicat al BNR.
Creditul guvernamental a crescut în noiembrie cu 0,5%, la 78,109 miliarde lei. La 30 noiembrie creditul guvernamental a înregistrat un avans de 18,9% (13,7% în termeni reali) faţă de noiembrie 2011.
@vmaru
declaratii pentru “pulime”/cand dublezi numarul ministerelor poti spune orice ca nu vor scadea cheltuielile
Scade nr. securoilor batrani (unii infiltrati in banci) :
Absolvent de TCM (una din cele mai slabe facultati ale Politehnicii), devenit expert financiar-bancar.
Purtator de cuvant al guv. Roman, inversunat adversar al partidelor istorice.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13897525-fostul-presedinte-brd-bogdan-baltazar-murit.htm
Si “Salutare !”, bineinteles. 🙂
“Victor Ponta: Platile pentru imobile nationalizate trebuie esalonate pe un termen important de ani ”
Adica pana la Sf. Asteapta. 😆
buna dimineata ! daca a fost posibil de inghitit un porc .. 2 caltabosi sunt nesemnificativi. sper ca nu va scapat scurta interventie de aseara a domnului Doru Maries la b1 tv. a explicat clar cum sta treaba cu unul din caltabosi- fost prim adjunct al parchetului : ” am inchis dosarul Tg Mures deoarece au fost doar 27 morti domnule presedinte” ! – sadism pur nu? trebuiau sa fie vreo 500 mii de morti si mai tineau dosarul “deskis” vreo 30 ani..
Asemanare intamplatoare
Justitia Mafiota
Intrebare: “Signor Coppola, ce intelegi dumneata prin mafie?” Raspuns: “Domnule judecator, la ora actuala exista trei magistrati care doresc sa devina procurori ai Republicii. Unul este foarte inteligent, cel de-al doilea este puternic sprijinit de partidele de guvernamant, iar al treilea este un imbecil. Care dintre ei va fi alesul? Imbecilul, de buna seama. Aceasta este Mafia.” Giovanni Falcone “Mafia-Judecatorul si oamenii de onoare”
http://lorylex.wordpress.com/category/asa-nu/
@tzepelica
nu dezinformati domnule!;
platile vor fi esalonate in 15 ani la 15 pct din valoarea de piata si
sa zicem ” merci” ca ” ne da”!
Si au sarit toate javrele politice, jurnalistice si de atitudine, cind MRU a propus o solutie rezonabila pe care nu a mai apucat sa o implementeze in iunie. Ei au zis : Nuuuu…..noi vrem sa se dea integral…… si imediaaat……. !
Acum vor avea ce au dorit.
Salutare lume bună!
Tot politichie înfulecaţi? Eu vă spun mîine pa! şi ne mai vedem la anul. 🙂
La mulţi ani ani!, tuturor politeienilor, începînd cu Demeter, Teofil + Cetăţean.
Să vă regăsesc mai voioşi şi mai ales, sănătoşi.
La multi ani,
Sper ca o sa petreci frumos si inchina un pahar de vin si pentru noi 🙂
Multa santatate, fericire si bunastare!
Salutare! 🙂
Platitle pentru imobilele nationalizate nu pot fi esalonate pe nspe ani. Nu permite CJUE. Trebuie gasita o solutie cu aplicabilitate reala si rapida, ca de asta a fost Romania condamnata intr-o cauza pilot (Athanasiu si Poenaru impotriva Romaniei).
Salut pe toata lumea 🙂
Postare noua – Palma ministrului Pivniceru pe obrazul CSM si al Justitiei independente