Revista Presei – 28 decembrie. ”A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.”W. Churchill
28/12/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 28 decembrie! Miercuri vom avea parte de o vreme însorită în majoritatea regiunilor țării. În Moldova, temperatura maximă a zilei va urca până la 7 gr., iar pe timpul nopții va fi înregistrată o minimă de -3 gr. În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, vor fi înregistrate maxime de 1-7 gr. și temperaturi minime de până la -9 gr. In sudul țării, vremea se răcește ușor, temperaturile maxime ajungând la valori cuprinse între 2 și 9 gr. Pe timpul nopții, termometrele vor înregistra minime de -4…0 gr Bucuresti: 9/-3 gr.C..
“Val de viroze de Crăciun. Zeci de copii au ajuns la spital, iar din farmacii au dispărut medicamentele antitermice …. Și medicii de pe ambulanță au avut o zi extrem de aglomerată. În prima zi de Crăciun, numărul de apeluri la numărul de urgență 112 a crescut cu aproximativ 40% față de o zi obișnuită. Majoritatea cazurilor la care s-a solicitat intervenția de urgență au avut, însă, legătură cu problemele digestive sau cele provocate de consumul exagerat de alcool, specifice în această perioadă a anului. …. De Crăciun, la toate farmaciile deschise în București a fost coadă, majoritatea cazurilor fiind cele cu simptome de febră și tuse, mai ales în rândul copiilor. …. În cazul bronșiolitei, simptomele cele mai îngrijorătoare sunt atunci când copilul respiră cu dificultate sau nu se poate alimenta în mod corespunzător. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“În Europa se vorbește de finalul pandemiei, China anunță că-și deschide granițele, deși are spitalele pline .… „Ne confruntăm cu primul val endemic de Sars-CoV-2 în această iarnă; în aprecierea mea, pandemia s-a încheiat”, a spus medicul german Christian Drosten, şeful departamentului de virusologie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin, într-un comentariu publicat luni în cotidianul german Tagesspiegel. După această iarnă, imunitatea în rândul populaţiei va fi atât de extinsă şi rezistentă, încât virusul are puţin şanse în vară, consideră el, potrivit Agerpres. Virusologul a menţionat că o altă mutaţie ar putea fi singura limitare. „Dar nu mă aştept nici la aşa ceva în momentul de faţă”, a adăugat el. Medicul de la terapie intensivă Christian Karagiannidis, care este de asemenea membru al consiliului de experţi din Germania pe problema Covid-19, a spus că pandemia se va încheia probabil după trecerea iernii. „Mă aştept ca pandemia să-şi urmeze treptat cursul”, a spus Karagiannidis într-un interviu pentru postul Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND). Deşi mai sunt încă posibile unul sau două valuri de Covid-19, și acest expert consideră că imunitatea populaţiei este solidă şi semnificativ mai puţini pacienţi ajung la terapie intensivă. Între timp, un val de alte infecţii respiratorii a atins vârful în Germania, a spus Karagiannidis: „Ştim acum că valul foarte puternic de infecţii a ajuns la apogeu şi că se va diminua în următoarele zile”. Există deja semne de uşor declin al infecţiilor cu virusul sincitial (RSV) precum şi al altor boli infecţioase, a mai spus el. Însă aceste declarații ale experților europeni vin în timp ce China se confruntă cu un val uriaș de cazuri. Însă deși medicii vorbesc de cea mai mare presiune pe sistemul medical din ultimele trei decenii, autoritățile au anunțat că urmează să pună capăt – la 8 ianuarie – carantinei obligatorii la intrarea în ţară, după ridicarea la începutul lui decembrie a majorităţii măsurilor anticvovid, aflate în vigoare din 2020. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“IRCC va crește puternic de la 1 ianuarie 2023, la fel și ratele a 450.000 de români. Ce opțiuni au cei cu credite cu dobândă variabilă …. În prezent, ROBOR la 3 luni este 7,63%, înregistrând scăderi timide și perioade de stagnare. Indicele este în scădere începând cu finalul lunii octombrie, în data de 27 octombrie indicele atingând valoarea de 8,21% pe an și maximul ultimilor 12 ani. Valorea din prezent a fost ultima dată atinsă la finalul lunii iulie 2022. Astfel, cei cu ROBOR au dobânzi de aproape 10%, întrucât în calculul ratelor valoarea ROBOR folosită este cea zilnică. IRCC trimestrial din momentul actual este 4,06%, ceea ce face ca dobânzile celor care au acest indice în calculul ratelor să fie în jur de 6-7%. Odată cu creșterea de la 1 ianuarie, dobânzile acestor credite vor crește la între 7,71% și 8,71%. …. Trecerea de la ROBOR la IRCC se face pe baza unei cereri depuse la bancă. Cei cu credite Noua Casă au nevoie și de acordul Fondului de Garantare. Deși băncile nu sunt obligate să accepte trecerea, rar există cazuri de respingere. Este important de menționat că un client care trece de la ROBOR la IRCC nu poate face trecerea înapoi. ….” Integral: https://www.digi24.ro
“De la soare până-n pământ. Alternativele pentru sistemul ciuruit de termoficare din București …. Primăria este mai decisă decât în trecut, sub alte administrații, să rezolve problemele de termoficare. Dar deocamdată vorbele nu țin de cald. Pe lângă faptul că e o operațiune de lungă durată, refacerea țevilor pare a fi un fel de șarpe care își mușcă singur coada. În momentul în care și ultimul kilometru al sistemului va fi renovat, va fi nevoie ca acele conducte care acum sunt în stare bună să fie la rândul lor înlocuite. În vorbe pe înțelesul tuturor, ce vedem zi de zi deocamdată este că ne suflăm în palme de frig, prin apartamente. Țevile sunt ciuruite la propriu, iar cârpelile zilnice sunt o muncă de meșter Manole: ce se sudează azi, crapă mâine peste câțiva metri de conductă. …. Ce soluții noi și moderne ar fi pentru a eficientiza felul în care e transportat agentul termic în București? Pompele geotermale, o soluție complicată dar eficientă …. „Nu vom putea muta tot orașul pe pompe de căldură, pentru că scăpăm de o problemă și dăm de alta. Când s-au construit branșamentele de curent, în anii ‘70-‘80, nimeni nu se gândea că va fi consumul electric atât de mare. Și atunci avem nevoie să investim și în infrastructura electrică a orașului. Am simțit asta pe propria piele vara, când mai pica rețeaua. Era pandemie și toată lumea lucra de acasă și dădea drumul la aer condiționat”, explică Bejan. Primarul Nicușor Dan spune că până la finalul anului ar fi trebuit montată o centrală provizorie la Titan, pe locul fostei Centrale Termoenergetice. Costurile pentru această soluție sunt de 13 milioane lei, pentru un an, cu posibilitatea prelungirii pe trei ani. Edilul spune că în urma acestei investiții, locuitorii din nord-estul Capitalei vor avea parte de apă caldă şi căldură la parametri normali şi se vor reduce considerabil avariile la reţeaua de termoficare din zonă. În ceea ce privește soluțiile privind pompele de căldură, tot primarul a anunțat că a fost achiziționat un studiu de fezabilitate pentru nordul Capitalei, prin care această soluție tehnologică ar urma să ajute după dispariția CET Pipera și să stabilească necesarul pompelor de căldură, precum și locația exactă unde ar urma să fie instalate. Panourile fotovoltaice, recomandate pentru clădirile noi …. Primăria Sectorului 3 a anunțat că va pune panouri fotovoltaice și pompe de căldură la 50 de blocuri, potrivit unui proiect pilot aprobat de Consiliul Local Sector 3. Prima care a venit cu ideea a fost însă administrația sectorului 1. Acolo însă proiectul pilot a fost votat doar pentru două blocuri de zece etaje, din cauza neînțelegerilor politice, conform Hotnews.ro. Soluția fotovoltaică nu este însă una care să poată satisface în totalitate nevoile energetice imense ale Bucureștiului. „Vorbim de circa 7,5 TW/h anual. Termocentrala nucleară de la Cernavodă, de exemplu, nu produce atât pentru un an. Pe de altă parte și suprafața Capitalei este foarte mare, deci și suprafața de radianță solară este mare. Dar numai vara, nu și iarna. Dacă ți-ai propune, ipotetic, să migrezi consumatorii dintr-un sistem centralizat către un sistem ecologic bazat pe energie verde și pompe de căldură foarte eficiente, nu ți-ar ajunge suprafața Bucureștiului pentru a produce iarna această energie, cu fotovoltaice. Ți-ar ajunge dacă o vei putea produce vara și să o consumi iarna. Lucrul ăsta îl fac prosumatorii”, a explicat inginerul Florian Pompieru, expert în energia fotovoltaică, pentru Panorama.ro. ….” Integral: https://panorama.ro
“„Derusificarea” și decarbonizarea energiei. Exemplul polonez și exemplul bulgar …. Vorbind despre măsurile pe care Polonia le-a luat chiar înainte de oprirea definitivă a gazelor rusești la la sfârșitul lunii aprilie, Jakub Jakubowski greșește. În timp ce enumeră acțiuni de „diversificare” a aprovizionării cu energie, el spune „derusificare” și apoi râdem că greșeala este adevărată. Înainte ca Gazprom să închidă robinetul, pe 27 aprilie a acestui an, Polonia a primit puțin peste 50 la sută din gazul său (10 miliarde de metri cubi pe an) de la Rusia în cadrul unui contract pe termen lung care expiră la sfârșitul anului. Varșovia a decis însă de mult că nu vrea să reînnoiască contractul, ci să înlocuiască sursa de gaz. În combinație cu lansarea de mult planificată a gazoductului din Marea Baltică pentru import de gaz norvegian și cu un răspuns rapid, statul a reușit să asigure relativ rapid aprovizionarea cu gaze alternative. La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, Bulgaria era dependentă în proporție de 90 la sută de gazul rusesc, deoarece putea importa doar 1/3 din cantitățile convenite din gazul azer la acea vreme – adică aproximativ 10 la sută din consumul țării. De aceea, în ziua în care rușii au oprit gazul, guvernul (intrat atunci în a patra lună a mandatului său) a trebuit să ofere urgent importuri alternative din SUA și de pe piața europeană, la prețuri destul de mari. De asemenea, a trebuit să caute rute pentru a importa restul de două treimi din gazul azer, dar nu la prețurile mai mici convenite, ci la prețurile pieței. În lunile cele mai critice pentru Europa, când Kremlinul a început să-și pună în aplicare în mod deschis politica de șantaj al gazelor și panica a cuprins piețele, președintele bulgar, guvernul său interimar și reprezentanți ai mediului de afaceri au reacționat exact așa cum și-a dorit Rusia. Au stresat societatea cu afirmații că Bulgaria nu poate supraviețui fără gaz rusesc. „Gazprom” a primit solicitări de la Sofia de a relua aprovizionarea și de a începe negocierile. Bine că Gazprom ne-a făcut favoarea de a nu răspunde la scrisori, pentru ca Bulgargaz să înceapă să caute mai serios alte surse de gaze naturale. Cât reușește acest lucru, asta e o altă chestiune. „Planul Poloniei de derusificare, scuzați – diversificare a aprovizionării cu energie, este de ani de zile și s-au studiat opțiuni regionale pentru a face față crizelor, așa că în prezent avem de-a face atât cu gaze naturale, cât și cu petrol (după intrarea pe 5 decembrie a Regulamentului european privind interzicerea petrolului rusesc în UE – n.a.)”, a comentat directorul adjunct al Centrului de Studii Estice din Varșovia, Jakub Jakubowski, pentru Mediapool. …. Livrările Rusiei către Polonia au fost înlocuite cu gaze din SUA, Qatar și Norvegia, care, cu excepția terminalului de regazificare a gazelor lichefiate de la Świnoujście, care are o capacitate anuală de 6,2 miliarde de metri cubi, este descărcat și la terminalul lituanian de GNL din Klaipeda, au adăugat reprezentanți ai operatorului polonez de gaze Gaz System și ai Ministerului de externe polonez. În Klaipeda, compania de stat poloneză de petrol și gaze Pegenek (PGNiK) are o capacitate rezervată pentru 10 ani. Gazul norvegian intră în Polonia și prin conducta baltică de gaz, care a fost pusă în funcțiune la începutul lunii octombrie 2022 și a atins capacitatea maximă anuală de 10 miliarde de metri cubi la sfârșitul lunii noiembrie. Pegenek are un contract pe 10 ani cu compania petrolieră norvegiană Equinor pentru livrarea a 2,4 miliarde de metri cubi pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din consumul țării. Interconectările cu Slovacia și Lituania puse în funcțiune ajută de asemenea la diversificarea surselor de gaz. Germania furnizează de asemenea cantități Poloniei, deși este clar că o parte din acestea sunt gaze rusești. ….Polonia explorează, de asemenea, posibilitățile de import de gaze din Africa, iar Pegenek participă și ca acționar la dezvoltarea de către compania norvegiană Equinor a unui viitor zăcământ în Marea Norvegiei. (Ceva ce, la crearea Holdingului Energetic Bulgar, primul său șef, Galina Toșeva, și-a dorit să se întâmple cu o participare minoritară la explorarea zăcămintelor în Bulgaria sau în străinătate pentru a câștiga experiență, dar nu s-a realizat niciodată). ….” Integral: https://www.euractiv.ro
“Cât costă luminițele de Crăciun în principalele orașe. Bani mulți cheltuiți de primării … Constanța, campioana cheltuielilor la iluminatul festiv În București, Primăria Generală a decis să nu achiziționeze instalații noi de iluminat, urmând să le folosească pe cele de anul trecut care au costat 1.300.000 de lei. Consumul estimat de către municipalitate se ridică la circa 35.000 de kilowați pentru luna decembrie, în condițiile în care sunt folosite beculețe cu consum mai redus, iar instalațiile nu vor funcționa pe întreaga durată a nopții. …. Însă liderul cheltuielilor pentru iluminatul de Crăciun rămâne orașul Constanța care domină acest clasament de ani buni. Potrivit publicației Info Sud-Est, Constanța a alocat nu mai puțin de 3.000.000 pentru luminile de sărbători, ceea ce înseamnă că un oraș cu o populație de șase ori mai mică decât Capitala alocă de peste două ori mai mulți bani. …. Pe locul 2 avem o altă surpriză. Este vorba de orașul Galați, unde costurile iluminatului festiv sunt estimate la 1.750.000 lei. Spre deosebire de majoritatea localităților, în care luminile sunt pornite pe 1 decembrie, de Ziua Națională, gălățenii se bucură cu o zi mai devreme, pe 30 noiembrie, Ziua sf. Andrei, care este socotit patronul orașului. ….Podiumul este completat de Cluj, cu suma de 1,2 milioane de lei, în scădere totuși față de anii precedenți. … La Sibiu, iluminatul costă 640.000 lei, iar la Brașov circa 500.000. Pentru alte două orașe mari ale țării primăriile nu au anunțat cifrele legate de costuri, fiind vorba de Iași și Craiova. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Programul “Anghel Saligny”: alte sute de milioane de lei pentru drumuri, poduri, apă și canalizare Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat 42 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 383.332.062,63 de lei, pentru 39 de UAT-uri. Contractele semnate vizează modernizarea infrastructurii rutiere, asfaltare drumuri, construirea de poduri, podețe și punți pietonale, lucrări de extindere și modernizare stație de epurare ape uzate, precum și pentru înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, anunță ministerul într-un comunicat de presă. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, se ridică la 234, în valoare totală de 2.383.835.386,53 de lei, a precizat ministrul Dezvoltării. …. Programul prevede 50 de miliarde de lei prin care primarii pot moderniza comunitățile, iar perioada de desfășurare a acestuia este 2021-2028. Scopul proiectului este acela de a sprijini eforturilor autorităților administrației publice locale în dezvoltarea infrastructurii de bază: apă-canalizare, drumuri și altele asemenea. …” Integral: https://www.euractiv.ro
“Cât de mare va fi cutremurul de pe piața imobiliară est-europeană? – analiză …. În unele locuri valul seismic este mai puternic, în altele este mai slab. În China s-au produs câteva falimente de renume. În SUA, de unde un colaps al pieţei imobiliare a produs criza financiară globală, preţurile scad, „în sfârşit“, spun unii, şi scăderi mai ample sunt aşteptate pentru anul viitor. Şi în Suedia, una dintre cele mai încinse şi scumpe pieţe imobiliare ale lumii, preţurile scad cu cea mai mare viteză de după 2013. Marea Britanie nu este nici ea ocolită de unda seismică. A rămas falia Europei de Est inactivă? Nu, şi vor fi trepidaţii şi aici, cred câţiva analişti. În Ungaria, după o creştere de peste un an şi jumătate, chiriile au stagnat în septembrie, faţă de august. În Budapesta chiar au scăzut. Dinamica reflectă scumpirile generalizate şi schimbarea regulilor privind utilităţile, scrie Hungary Today. În capitală, stagnează şi preţurile apartamentelor vechi, motivul fiind scăderea interesului cumpărătorilor. Preţuri nominale în stagnare şi inflaţie uriaşă înseamnă că preţurile reale scad. Dezbaterile dacă tendinţa va deveni naţională sunt multe. Iar multe depind de venirea unei crize a veniturilor. Ungaria se confruntă deja cu una dintre cele mai acute crize ale costului vieţii din UE. …. Însă adevăratul tăvălug va veni după cea de-a doua sau a treia serie de facturi la utilităţi uriaşe. Cei care nu vor putea suporta povara se vor grăbi să-şi vândă casele, scrie szmo.hu. Dar vânzătorilor nu le va fi uşor. Până la urmă, cine ar vrea să cumpere ceva vândut tocmai pentru că este prea împovărător? După creşterea dramatică a preţurilor locuinţelor în ultimii ani vine un val de scumpiri ale întreţinerii şi utilităţilor. În acest context, este de aşteptat ca piaţa imobiliară să o ia în două direcţii: locuinţe eficiente la orice fel de consum, care nu necesită modificări, care sunt scumpe dar îşi menţin valoarea în timp, şi locuinţe neizolate, fără tâmplărie termopan, care se vor ieftini. Pot redeveni populare şi casele de dimensiuni mici, unde consumul de electricitate sau de agent termic este mic. Saltul spectaculos în tendinţă va putea fi observat după ce proprietarii primesc a doua sau a treia factură cu preţurile noi la utilităţi, adică în jurul Crăciunului. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“De ce a declasificat SRI documentele Revoluției atât de târziu? SRI a declasificat fără să pună în context 13 volume de documente despre ce făcea Securitatea în decembrie 1998. Detalii multe care sugerează lipsa de profesionalism și degringolada din ultima perioadă a dictaturii. Peisajul oferit de textele desecretizate de Serviciul Român de Informații (SRI) seamănă, păstrând proporțiile, cu dezordinea care se întrevede pe frontul deschis de ruși în Ucraina: liderii Securității din teritoriu nu înțelegeau exact ce obiective aveau, nu păreau prea conștienți de realitatea din jur, se conformau ordinelor explicite sau implicite, și pe urmă încercau să-și cosmetizeze retrospectiv faptele. Nu e deocamdată prea clar de ce aceste documente au rămas secrete atâta vreme, fiindcă ele nu conțin informații care să afecteze siguranța țării. Pentru a-i proteja pe cei care le-au elaborat? Sau pe cei care au dat ordine? A fost vorba despre un reflex al SRI de a-și conserva trecutul? Șeful Serviciului nu a oferit nicio explicație. …. Cele 13 volume oferă pe verticală trei tipuri de informații: (1) documente scrise de oamenii Securității înaintea fugii lui Ceaușescu; (2) texte redactate imediat după 22 decembrie și (3) note informative alcătuite mai ales în 1992 și după la cererea Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. (1) În prima categorie sunt măsuri pe care direcțiile județene de Securitate le-au luat la ordinele venite de la București odată cu declanșarea protestelor de la Timișoara, dar și monitorizări ale activităților ambasadelor străine din București. Apar inclusiv informații provenite din discuțiile pe care le aveau diplomații occidentali acreditați în România despre demonstrațiile care începuseră la Timișoara. Limbajul de lemn, vag, sugerând mai degrabă ce se întâmplă, decât punând sub lupă realitatea, este același în toate tipurile de documente pe care le furniza Securitatea. (2) Din a doua categorie, cea a rapoartelor scrise de ofițerii de securitate după 22 decembrie 1989, se observă cel mai bine frica și disperarea acestora. La majoritatea Direcțiilor Județene ale Securității, documentele operative sunt arse sub pretextul că oamenii care ieșiseră în stradă ar fi putut pune mâna pe ele. A fost, cel mai probabil, un ordin venit de la centru pentru incinerarea informațiilor compromițătoare pe care Securitatea le stoca din instinct. Există istorici care au vorbit despre ordinul telefonic dat de Nicolae Ceaușescu pe care unitățile de Securitate din teritoriu l-au primit pe 22 decembrie la ora 10 dimineața de a distruge dosarele aflate în fișete, pe motiv că ar fi urmat o invazie rusească. Din notele trimise însă înainte de 1 ianuarie 1990, rezultă că arderea documentelor a avut loc după fuga dictatorului. În cele din urmă, abia pe 30 decembrie, „unitățile centrale și teritoriale de informații” trecute între timp sub tutela Ministerului Apărării, primesc o circulară prin care li se interzice „cu desăvârșire” „distrugerea oricărui document privind activitatea informativ-operativă”. Ordinul era semnat de noul ministru de resort, Nicolae Militaru, identificat mai târziu ca spion al serviciului militar de spionaj sovietic GRU. De altfel, din Rechizitoriul Parchetului Militar în Dosarul Revoluției rezultă că majoritatea generalilor preluați de noua putere instalată și care au ajuns să coordoneze instituțiile de forță ale statului erau colaboratori sau agenți ai GRU. …. (3) Documentele trimise la începutul anilor 90 Comisiei speciale din Senat care se ocupa de anchetarea faptelor Revoluției par scrise de aceleași persoane care le redactaseră și pe cele dinaintea căderii regimului: același limbaj, aceeași imprecizie, aceeași tendință de a le răspunde celor de sus, cu ceea ce aceștia vor să audă. Sunt documente care cumva rescriu întâmplările în favoarea foștilor ofițeri de Securitate, explică situațiile care i-ar putea implica într-o lumină favorabilă, vorbesc despre prezența teroriștilor, care în decembrie 1989 le-au dat atâtea bătăi de cap, deși nu pot da amănunte despre ei. Șeful Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu, declară că nu au existat teroriști și că totul a fost o diversiune. …. Cele 13 volume de documente declasificate scot la iveală lumea mediocră a securiștilor, lipsa lor de anvergură, incoerențele sistemice, fricile convulsive și reacțiile lor precipitate atunci când lumea era pe cale să se schimbe în defavoarea lor. ….” Integral: https://www.dw.com
“Ce nu a negociat România în chestiunea Schengen și de ce nu AUR e pericolul cel mai mare. Cine sunt suveraniștii – Interviu cu Andrei Țăranu (Video) ….. Consecințele sunt foarte grave, pentru că ele denotă o lipsă de profesionalism incredibilă a unei părți din birocrația și din administrația românească. Nu vorbesc aici doar de politicieni, o să revin la tema lor puțin mai încolo, vorbesc despre o incompetență crasă a unei părți din administrația pe care noi o consideram ca fiind administrația noastră cea mai profesionalizată. Mă refer aici, de exemplu, la reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană, de la Bruxelles. Deci nu la Ambasada României de la Bruxelles, există uneori această ambiguitate. Mă refer strict la reprezentanță, care ar fi trebuit să fie cea care să fi deschis canalele pentru negocieri, din partea politicienilor și din partea societății civile, înspre responsabilii de acolo și în special înspre membrii Consiliului Uniunii Europene, adică inclusiv înspre domnul Rutte și înspre domnul Nehammer, înainte ca subiectul acesta să devină public. Pe de altă parte, această reprezentanță și, prin ea, Ministerul de Externe ar fi trebuit să fie mult mai transparente, să explice mult mai clar în ce constă procesul și care sunt rezultantele acestui proces și la ce ar trebui să ne așteptăm. Din nefericire, niciunul dintre aceste două lucruri nu s-a petrecut și ne aflăm acuma într-un moment foarte grav, pentru că, la fel ca în 2011, noi nu avem niciun orizont de timp previzibil când se vor petrece. Ba, din contră, diverși responsabili români continuă să vorbească de anul 2023, deși e foarte puțin probabil și astfel mențin valul de așteptare înalt în interiorul societății. …. S-a întâmplat că undeva prin mijlocul anului 2022 a apărut un zvon, că la următorul Consiliu JAI se va discuta despre lărgirea spațiului Schengen. Și s-a vorbit despre asta nu pentru România, în ciuda a ceea ce cred foarte mulți, ci pentru că, iată, un stat membru mult mai tânăr decât noi, Croația, care a ajuns la maturitate, să spunem așa. Adică la 1 ianuarie ea va deveni membră a spațiului euro și pentru asta ar fi trebuit să intre în spațiul de liberă circulație, ca să se împlinească toate condițiile. Trebuie spus următorul lucru și ăsta tot evită politicienii români să o facă, și anume că a intra în spațiul Schengen, respectiv a intra în spațiul euro, nu este un ceva pe care îl aștepți. Este o obligație a statelor membre, pe care fiecare dintre ele a semnat-o într-unul dintre cele 3-4 valuri de lărgire a UE. Trebuie spus că perioada de lărgire pe care noi o considerăm valul 2 cuprinde și România, și Bulgaria. Doar că din motive strict de JAI, adică de Justiție și Afaceri interne, România și Bulgaria au fost amânate pentru că nu îndepliniseră complet aquis-ul comunitar. Dar tot ceea ce au însemnat tratatele de integrare din anul 2004 s-a aplicat la literă și celor două state, care sunt la pachet. Să se înțeleagă o dată pentru totdeauna că procesul acesta de decuplare a României de Bulgariei sau a Bulgariei din România nu e un proces atât de simplu. …. Nici nu au întrebat, o bună parte dintre ei, în special Rareș Bogdan, care sunt pașii, ce ar trebui să se întâmple. Au zis doar: gata, vine JAI și ne ridică MCV-ul. Dar asta oricum era hotărât de dinainte. Ridicaseră deja Bulgariei, iar România încă din ianuarie 2022 se pregătea pentru ridicarea MCV-ului. …. Totul este doar pe teme interne, nu se vorbește nimic despre Europa. Cei care vor discuta puțin mai mult despre cât câștigă și cât pierde România, punând accentul că, vezi Doamne, – și am auzit deja ceva de genul acesta, n-am reținut cine era autorul respectivului panseu -, nici nu ne interesează câți bani câștigăm noi de la Uniunea Europeană. Noi vrem să fim suverani și pentru asta putem să ne lipsim și din PNRR-uri și de altele. Este îngrozitor, adică mi se pare se pare înfiorător să declari naționalist și mare patriot, lăsând 5 milioane de cetățeni români, minimum, pur și simplu ai nimănui, adică toți cetățenii români care lucrează în străinătate. Tu dorindu-ți practic să-i alungi din România pentru totdeauna, și pe ei și pe copiii lor. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Gabi Firea, rezultate remarcabile la Ministerul Familiei: familia ei e super bogată! ….. ”Munca trebuie să înceapă din propria ogradă. Ce sens are să fac fericiți sutele de mii de săraci, sau de familii cu probleme, dacă eu nu am o familie bogată și sigură pe ziua de mâine? Trebuie să ai o bază solidă și cred că vreo 30-40 de milioane de euro fac minuni la fericirea unei familii, chiar dacă locuiește într-un oraș modest, cum e Voluntari”, a declarat Gabi Firea. ”Asta e ideea la Ministerul Familiei. Să faci totul pentru familie. Familia ta, mai precis”, susține un secretar de stat din Ministerul lui Firea. ”Și familia mea o duce tot mai bine de cât sunt la Minister. Salarii, sporuri, plus ciupeala cu fondurile, cu achizițiile”, a completat secretarul de stat. Gabi Firea susține că prosperitatea familiei ei e abia la început: ”Am planuri mari la minister. Vreau să iau un iaht mai mare pentru familia mea”. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“BREAKING Guvernul pregătește o suprataxare masivă a companiilor de petrol și gaze, potrivit unui proiect prezentat de Economica.net. OMV Petrom și Romgaz sunt companiile cele mai puternic lovite / Guvernul vrea să strângă un miliard de euro / Ar fi afectați puternic și micii acționari ….”
https://www.g4media.ro/breaking-guvernul-pregateste-o-suprataxare-masiva-a-companiilor-de-petrol-si-gaze-potrivit-unui-proiect-prezentat-de-economica-net-omv-petrom-si-romgaz-sunt-companiile-cele-mai-puternic-lovite-la-t.html
“Modificări masive ale Codului Penal și Codului de procedură penală, propuse de Guvern după deciziile CCR: noi definiții pentru abuzul și neglijența în serviciu, înregistrările SRI folosite ca probe….”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25989895-modificari-masive-ale-codului-penal-codului-procedura-penala-propuse-guvern-dupa-deciziile-ccr-noi-definitii-pentru-abuzul-neglijenta-serviciu-inregistrarile-sri-folosite-probe.htm
https://www.eurasiareview.com/28122022-putin-abiding-by-stalins-warning-but-not-his-practice-in-wanting-to-annex-all-of-ukraine-except-its-far-west-oped/
Are dreptate.
In realitate orcii doresc sa negocieze numai niste “frontiere ortodoxe” cu Polonia, Austria, Croatia, etc.
So, the war must and will go on.
Buna ziua 🙂