Revista Presei – 26 mai.”Conform unor statistici publicate pentru luna martie, în ultimele șapte luni statul român a angajat peste 34.000 de bugetari, însemnând aproximativ 5.000 de angajați pe lună.”
26/05/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 26 mai! Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în regiunile sudice, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales în a doua parte a zilei; în nord şi în centru, în zonele montane şi submontane şi pe alocuri în restul teritoriului, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat condiţii de grindină. Vântul va prezenta intensificări la munte, mai ales pe creste, iar local şi cu viteze mai mici şi în celelalte zone, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 32 gr C, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 gr C. Şi la Bucureşti va fi foarte cald, dar în cursul după-amiezii va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului). Temperatura maximă va fi de 32 gr C, iar cea minimă va fi cuprinsă între 15 şi 17 gr C.
“Raport de țară realizat de Comisia Europeană referitor la România: Există preocupări cu privire la independența justiției, slăbiciuni în ce privește statul de drept/ Persistă percepția asupra corupției Comisia Europană arată în raportul de țară privind România pe 2022, un document de peste 70 de pagini, că ”sistemul de justiție se confruntă cu provocări în materie de eficiență și există preocupări cu privire la independența sa”. În raport, care alocă justiției câteva pasaje, se mai arată că România ”prezintă slăbiciuni în ceea ce privește statul de drept și persistă percepția asupra corupției”. Comisia mai atrage atenția că justiția din România pierde resurse umane, iar numărul noilor magistrați în sistem nu compensează numărul tot mai mare de magistrați care se pensionează…..Durata medie a procedurilor administrative a crescut considerabil (690 de zile în 2020 față de 138 de zile în 2019), iar rata de soluționare a cauzelor a scăzut la 48,4 % în 2020 (de la 100,3 % în 2019). Sistemele de justiție pierd resurse umane, întrucât numărul magistraților nou-recrutați nu compensează lipsa actuală de personal judiciar și numărul tot mai mare de magistrați care se pensionează…..Se așteaptă ca RRP să să sporească eficacitatea sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției și să contribuie la îmbunătățirea încrederii în administrația publică.” ” Integral: https://www.g4media.ro
“Arta compensației: cresc salarii bugetare, se acordă ajutoare pentru pensionari, dar se opresc angajările la stat Ce coincidență! Exact în ziua în care Comisia Europeană a transmis României recomandările și raportul de țară din așa-numitul semestru european, coaliția de guvernare a făcut publice componentele unui nou pachet de sprijin. Se bat cap în cap cele două? Parțial. De exemplu, documentele Comisiei Europene arată în special evoluțiile îngrijorătoare din economia și societatea românească. Mai întâi, este precizată situația în care se află România, respectiv sub rigorile procedurii de deficit excesiv. Această procedură a fost deschisă de Comisia Europeană în aprilie 2020, iar recomandările din acel moment cereau României să revină la un deficit bugetar de sub 3% din PIB în anul 2022. Pandemia a stricat planurile instituției europene și, drept urmare, în iunie 2021 a fost emisă o altă recomandare care prelungea până în anul 2024 termenul până la care România trebuia să iasă din procedura de deficit excesiv. Concret, există un calendar asumat de România pentru scăderea deficitului: 8% din PIB, în anul 2021, 6,2% în 2022, 4,4% în anul 2023 și 2,9% din PIB, în anul 2024. La ritmul de scădere a deficitului bugetar se adaugă și angajamente foarte precise de limitare a creșterii cheltuielilor bugetare, în așa fel încât în anul 2024 cheltuielile bugetului să fie egale cu cele din anul precedent. Am arătat aceste angajamente foarte exacte tocmai pentru a înțelege că România și-a asumat o serie de ținte clare, pe care dacă guvernul nu le va respecta, nu înseamnă că ele vor fi uitate de Comisia Europeană. Din acest punct de vedere, pachetul de măsuri anunțat ieri seară, și care se va aplica începând cu luna iulie, oferă prea puține informații pentru a putea judeca în ce măsură cheltuielile și deficitul vor crește din cauza aplicării noilor decizii. Astfel, este greu de spus dacă pachetul de sprijin de 1,1 miliarde euro ia în calcul și creșterea colectării, cu 10 miliarde de lei, pe care și-o propune coaliția politică. Totodată, măsurile de sprijin au fost prezentate destul de vag în sensul că se va acorda un sfert din diferența de salariu prevăzută în legea de salarizare unitară pentru unele categorii de angajați din sectorul public. Nu se precizează, însă, mai exact, care sunt categoriile de bugetari care vor beneficia de creșterile salariale. Profesorii sunt unii dintre ei, dar probabil că nu singurii. Deci, impactul creșterii salariilor este imposibil de estimat în lipsa unor informații mai exacte. De asemenea, acordarea unui ajutor de 700 lei pensionarilor cu pensii mai mici de 2.000 lei va crește nivelul cheltuielilor bugetare…..Pachetul de sprijin suferă de aceeași boală veche a bugetului de stat. Sunt asumate cheltuieli certe (precum creșterea salariilor bugetare și plata unor ajutoare pentru pensionari) și se mizează pe venituri incerte. Astfel, nu este deloc sigur că încasările bugetare vor crește cu 10 miliarde lei (probabil pe întregul an), chiar dacă au fost anunțate controale ale fiscului și chiar dacă au fost introduse o serie de măsuri, precum legarea caselor de marcat electronice la fisc, radarul mărfurilor sau factura electronică, nu există nicio garanție că ele vor fi eficiente și vor aduce surplusul de venituri pe care mizează guvernul. …” Integral: https://www.rfi.ro
“Gabriel Biriș: Un mare club de pe Litoral, unde se vinde șampanie cu roaba, plătește azi un impozit de 50.000 de lei pe an. Cam atât îi rețin și eu secretarei mele, impozite și contribuții… „Cele mai mari restaurante din centrul Bucureștiului plătesc 70.000 de lei pe an. Hotelurile plătesc un impozit anual de circa o noapte de cazare. Complexurile hoteliere plătesc doar pe camere nu și pe restaurante și baruri.”, a mai spus consultantul fiscal. „Apoi a început sarabanda de scutiri la impozitului pe salarii. În 2018 s-au scutit 500.000 de angajați din construcții de impozitul pe salariu dar și de contribuția la sănătate… cu alte cuvinte acei oameni sunt asigurați de către noi, ceilalți. Având în vedere aceste scutiri, să nu ne mai mirăm de cum arată în lipsa fondurilor spitalele arată așa cum arată iar asistența medicală e la nivelul pe care îl vedem cu toții. Toate aceste chestiuni, coroborate cu măsurile de relaxare la microîntreprinderi au spulberat baza de impozitare, exact în perioada în care toată lumea vorbește de evitarea erodării bazei de impozitare”, a mai precizat Gabriel Biriș. Toate aceste scutiri au dus la un deficit tot mai greu de finanțat, existând riscul unor corecții dure din partea pieței, Biriș comparându-le cu cele din 2010, când TVA-ul a crescut brusc de la 18 la 24%. ”Suntem într-o situație mai rea decât atunci, în care discutăm despre nevoia de creștere a veniturilor bugetare, care e prinsă și în PNRR, de eliminare graduală a tratamentelor preferențiale. Cred că PNRR este depășit, nu cred că acel calendar prevăzut acolo mai poate fi susținut. E nevoie de măsuri rapide, altminteri riscăm o aterizare dură a economiei, ceea ce ar duce să luăm măsurile impuse de finanțatorii internaționali”, a mai spus Biriș…..Un lucru este cert: dacă fiscalitatea noastră ar funcționa într-un mod predictibil și eficient, banii pierduți din evaziune și taxe necolectate, dar și beneficiile pierdute din investiții nerealizate, s-ar putea transforma în peste 3.000 de școli moderne sau în 2.366 de kilometri de autostradă, sau în 27 de spitale regionale, sau în 70.000 de locuri de muncă – toate acestea în fiecare an, spun organizatorii.” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Cum s-a îngrășat morbid aparatul bugetar din România: „Fiecare ministru și-a adus oameni de care nu te poți atinge”…..Criză de personal versus interes de partid Întrebat dacă există într-adevăr o criză de personal în cadrul ministerelor, fostul ministru USR al Economiei a explicat pentru Ziare.com că instituțiile sunt căpușate de diferite persoane aduse de un ministru sau altul. „Dimpotrivă, și o să vă zic de ministerul pe care l-am condus eu timp de 8 luni de zile. Am propus o tăiere a organigramei cu 30% și a funcțiilor de conducere cu 40%. Sunt foarte stufoase aceste organigrame, ministere mamut care nu fac mare lucru, dar sunt pline de oameni care au fost aduși de lideri și miniștri. Cum încerci să te atingi de cineva, nu poți pentru că << ăsta e omul lui x, ăsta a fost a lui y >> . Fiecare ministru care a venit și-a adus oamenii lui, lăsându-i pe ceilalți în pace pe cei vechi. Pur și simplu îi lasă acolo”, a declarat Năsui, adăugând că adesea concursurile de angajare în diferite ministere sunt trucate….. Peste 5.000 de bugetari noi pe lună Conform unor statistici publicate pentru luna martie, în ultimele șapte luni statul român a angajat peste 34.000 de bugetari, însemnând aproximativ 5.000 de angajați pe lună. Concret, datele ministerului de Finanțe arată că în luna septembrie 2021 erau angajați la stat 1.233.386 de persoane, pentru ca mai apoi, în martie, numărul să crească la 1.267.973. Creșterea numărului de angajări s-a putut observa în aproape toate ministerele conduse de premierul Nicolae Ciucă, care a emis Hotărâri de Guvern privind organizarea și funcționarea unor ministere precum Tineretul, Finanțele, Munca, Transporturile, Familia, Sănătate sau Proiectele Europene. De exemplu, ministerul Sănătății a fost umflat cu 65 de posturi, Finanțele cu 286, iar Transporturile cu 69. Salarii și sporuri pe nimic Deși ministerul Familiei și Tineretului și Egalității de Șanse a fost creat odată cu intrarea PSD la guvernare, ministrul Gabriela Firea a cerut nu mai puțin de 298 de angajați doar pentru funcționarii publici…..„Salariul mediu de la stat este în medie cu 2.000 de lei pe lună mai mare decât cel din privat. Ei justifică lucrul acesta spunând că sunt oameni mult mai bine pregătiți decât în privat. Ce se întâmplă e că ei își iau doctorate, își iau masterate și tot adună sporuri astfel încât să-și crească salariul de bază”, a mai relatat Claudiu Năsui….” Integral: https://ziare.com
“Bogdan Glăvan : Amânarea plății ratelor sau cum ”politica guvernamentală trage un glonț politicii BNR” Guvernul a aprobat o nouă amânare a plății ratelor la bănci pentru persoane fizice și firme, ca măsură în cadrul programului social Sprijin pentru România….Guvernul a venit cu o soluție greșită la o falsă problemă, spune Bogdan Glăvan, precizând că nu există o analiză aplicată din care să reiasă că ar exista un blocaj în plata ratelor la bănci. Mai grav, guvernul nu a calculat impactul pe care măsura îl va avea : ea va genera mai multă inflație, ceea ce îngreunează misiunea BNR și va forța banca centrală să majoreze mai rapid dobânda de politică monetară. Acest lucru va afecta pe toată lumea : pe beneficiarii amânării la plata creditelor, care se vor trezi că vor plăti dobânzi uriașe la finalul perioadei de fgrație, dar și pe restul clienților care vor suporta indirect o nouă înăsprire a politicii monetare. Ascultați însă interviul integral……” Integral: https://www.rfi.ro
“Studenții nu vor să se împrumute la bănci pentru chirie și taxe de studii: Praf în ochi și un măr otrăvit Asociaţiile studenţeşti au criticat inițiativa Guvernului de a introduce credite de studii și spun că aceste împrumuturi nu sunt în acord cu valorile UE, le fac studenților viața mai grea pe termen lung și vor duce la scăderea calității în educație. Ei spun că Guvernul nu trebuia decât să ia măsurile promise, din programul de guvernare, adică să le mărească bursele și subvenția de cazare, dacă voia să ajute într-adevăr. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR) cataloghează drept o „capcană a mărului otrăvit” măsurile pivind împrumuturile de studii pentru studenţi anunţate în cadrul programului guvernamental „Sprijin pentru România”, promovate şi de către ministrul Familiei, Gabriela Firea. Ei susţin că tema a fost tratată de către politicieni superficial şi fără nicio analiză de impact…..” Integral: https://spotmedia.ro
“Parastasul PNL și efectul Iohannis PNL s-a reunit la Vila Florica pentru o sărbătoare a liberalismului ca o flegma pe fotografia Brătienilor. Ce mai e liberal, în afară de nume, la PNL? Partidul a devenit o anexă a PSD, ale cărui politici le execută fără crâcnire. Și nici măcar nu e vorba despre o social democrație modernă, cu oarecare logică economică, ci despre una prăfuită, din anii ’90, fără viziune, fără perspectivă. Guvernele Năstase și Ponta au fost incomparabil mai liberale decât ceea ce livrează guvernul condus de președintele PNL. Să luăm ultimul pachet de măsuri anunțate în miez de noapte, pe Facebook, de către premierul Ciucă, după ce Marcel Ciolacu a năvălit la televiziuni pentru a le aduce la cunoștința electoratului său. 1,1 miliade de euro vor fi băgate în majorarea salariilor bugetarilor și un ajutor pentru pensiile mici, adică pentru electoratul preponderent PSD. PSD a ținut să aplice o bucățică din legea salarizării din vremea lui Dragnea: un sfert din majorările care ar fi trebuit acordate prin acel act nomativ total nerealist și fără criză. Un sfert fără nicio fundamentare. De ce nu o treime sau o jumătate, sau o cincime?…. Și problema nu sunt profesorii sau cadrele medicale, pompierii, polițiștii, ci imensa masă birocratică, cel mai adesea clientelara, cu utilitate discutabilă, care sprijină prin ministere pereții și ușile, inclusiv cele ale lifturilor. Evident, majorarea se va face fără o prealabilă auditare și restructurare a aparatului bugetar. Suntem anunțați că de la 1 iulie nu se mai fac angajări la stat. Asta după ce am ajuns la cel mai mare aparat birocratic și după ce se vor fi făcut angajări în draci chiar și în luna iunie. Toți, noi și vechi, vor primi sfertul…. Nimeni nu contestă necesitatea de a ajuta pensionarii săraci. Dar asta s-ar face cu mult mai eficient și consistent dacă ar fi eliminate pensiile speciale. În plus, vor apărea mari inechități. Un pensionar care primește în virtutea contribuțiilor sale 2.001 lei/ lună, cu acești bani rămâne. Un pensionar care în baza contribuțiilor are 1.999 lei/ luna va primi cei 700 de lei, deci va ieși mai bine decât cel care a contribuit mai mult….. Miliardul va fi din banii sectorului privat din România pentru care ministrul pesedist de Finanțe și șeful liberal al ANAF pregătesc teroarea cu cele mai absurde tuşe cu putință și socotite cu abacul. Coafezele și frizerii, avertizați cu morgă de dl Heiuș, vor salva bugetul României, nu mă îndoiesc, ca să aibă PSD ce să spargă pe sferturi fără număr. Sigur că trebuie să plătească și ei impozite, dar acești oameni măcar se cocoșează toată ziua ca să-și servească clienții, nu sunt clienții nimănui. Dar cea mai mare parte a miliardului va veni din inflație care aduce încasări mai mari pentru stat. Ce e liberal în toate acestea? Amânarea cu 9 luni a ratelor? Un măr otrăvit din care ar trebui să muște doar cei cu adevărat la limită, pentru că amânarea aceasta costă dobânzi suplimentare, nu e gratis. În plus, Robor continuă să crească și peste 9 luni ar putea fi substanțial mai mare decât acum….. Valeriu Stoica a fost blând spunându-le liberalilor la parastas că sunt orbi. Nu despre orbire e vorba. Ci despre emasculare, lăcomie, prostie. Unde au ajuns liberalii dacă se pregătesc să promoveze la Consiliul Național doi dintre cei mai slabi miniștri ai tuturor timpurilor: Bode – secretar general și Popescu – prim-vicepreședinte…. AUR își face numărul pentru electoratul său și, pe fondul frustrării generale, mă aștept să crească din nou. Faptul că îl atacă direct pe Ciolacu, liderul coaliției, este poziționarea AUR ca principală forță a Opoziției.mExistă informația că în jurul AUR s-ar putea constitui un pol conservator care să adune partidele mai mici, dar și nume cu mare popularitate, precum Mircea Diaconu și Dan Puric. ….Aceasta este opera celor 7 ani și jumătate de domnie ai lui Klaus Iohannis, dă măsura viziunii și inteligenței sale politice. Desigur, dl Iohannis e foarte mulțumit de această coaliție care i-ar mai putea dărui două mandate cu toate privilegiile incluse, desigur. ” Integral: https://spotmedia.ro
“Organizația Meteorologică Mondială atrage atenția asupra schimbărilor climatice catastrofale la nivel mondial.… În raportul „Situația climei la nivel mondial în 2021”, Organizația Meteorologică Mondială afirmă că, anul trecut, concentrațiile de gaze cu efect de seră, creșterea nivelului mării, temperatura oceanelor și acidificarea lor au stabilit noi recorduri. Analiza anuală este „o litanie deplorabilă a eșecului omenirii de a gestiona criza climatică”, potrivit Secretarului General al ONU Antonio Guterres. El a menționat: „Sistemul energetic mondial este distrus și ne conduce din ce în ce mai aproape de o catastrofă”. Șeful ONU a subliniat că lumea trebuie să pună capăt poluării cu combustibili fosili și să accelereze tranziția către energia regenerabilă înainte de a ne „arde singura casă”. Organizația Meteorologică Mondială a declarat că activitatea omului provoacă schimbări la scară planetară pe uscat, în ape și în atmosferă, cu consecințe dăunătoare și de lungă durată pentru ecosisteme…. Valuri record de caniculă Raportul întocmit miercuri la Geneva confirmă faptul că în ultimii șapte ani s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din istorie.Evenimentele La Niña, care s-au succedat la începutul și la sfârșitul anului 2021, au avut un efect de răcire asupra temperaturilor la nivel mondial anul trecut. Cu toate acestea, s-a clasat în rândul anilor cu cele mai mari temperaturi înregistrate vreodată, temperatura medie la nivel global în 2021 fiind cu aproximativ 1,11 grade Celsius peste nivelurile preindustriale …..Concluzia este că nivelul mărilor și oceanelor va continua să crească, încălzirea și acidificarea oceanelor vor continua pentru sute de ani de acum înainte, dacă nu se vor inventa „mijloacele de a elimina dioxidul de carbon din atmosferă”….. Principalii indicatori ai schimbărilor climatice: Concentrațiile de gaze cu efect de seră au atins niveluri record între 2020 și 2022 Concentrația de CO² a ajuns la 413,2 ppm la nivel mondial, însemnând 149% raportat la nivelul din perioada preindustrială….. Semne în apele Planetei În vreme ce temperatura oceanelor a atins cifre record anul trecut, depășind valorile din 2020, este de așteptat ca cei 2.000 de metri de la suprafața oceanelor să continue să se încălzească în viitor….. Oceanele absorb aproximativ 23% din emisiile de dioxid de carbon provocate de om în atmosferă. Cu toate că acest lucru încetinește creșterea concentrațiilor de CO² din atmosferă, compusul chimic reacționează cu apa mărilor și oceanelor și duce la acidificarea lor. Comisia interguvernamentală a ONU privind schimbările climatice este „foarte sigură” de concluzia că aciditatea de la suprafața oceanelor este la cel mai ridicat nivel „din ultimii 26.000 de ani”….” Integral: https://www.rfi.ro
“Comisar european: Europa a fost “lacomă”, nu “naivă” în privința Rusiei.... “Nu am fost naivi, am fost lacomi. Industria noastră a fost construită în jurul energiei rusești mai ales pentru că era ieftină”, a declarat Vestager, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene, în interviul publicat în Franța de Les Echos. Ea a adăugat că atitudinea europenilor a fost aceeași “cu cea a Chinei pentru multe produse sau a Taiwanului pentru cipuri, unde am mers în primul rând pentru a găsi costuri de producție mai mici”. Dar “a existat un mare risc – dependența – pe care o plătim acum” cu consecințele războiului din Ucraina, a explicat comisarul, care consideră că “de acum înainte va trebui să plătim o primă de securitate”, în special mizând pe gazul natural lichefiat (GNL), care este mai scump, dar care ar putea oferi “stabilitate și predictibilitate, ceea ce va duce la investiții”, a spus ea. În ceea ce privește impunerea unui embargou european asupra petrolului rusesc, blocat în prezent de Ungaria, Vestager s-a declarat “convinsă că se va găsi un acord”…..Ministrul german al economiei și climei, Robert Habeck, a acuzat recent Moscova că folosește energia “ca pe o armă”, în timp ce cea mai mare economie europeană este puternic dependentă de gazul rusesc.” Integral: https://www.hotnews.ro
“Henry Kissinger: Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei din teritoriul său….. Henry Kissinger a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos că ar fi fatal ca Occidentul să se lase cuprins de starea de spirit a momentului și să uite care este locul potrivit al Rusiei în echilibrul european al puterii. „Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări și tensiuni care nu vor fi ușor de depășit. În mod ideal, granița ar trebui să fie o revenire la <status quo ante>. Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăși”, a declarat el, potrivit G4Media.ro. „Sper ca ucrainenii să își potrivească eroismul de care au dat dovadă cu înțelepciunea”, a spus Kissinger. Potrivit acestuia, Rusia a fost o parte esenţială a Europei timp de 400 de ani şi a fost un garant al structurii echilibrului de putere în momente critice. În opinia sa, Ucraina trebuie să fie un stat tampon neutru, nu frontiera de est a Europei…..„Vedem ce este mai rău în Europa”, a declarat vicecancelarul german Robert Habeck la Davos. El a acuzat Ungaria și alte state de paralizarea încercărilor restului UE de a elabora un embargo petrolier în toată regula. „Mă aștept ca toată lumea să lucreze pentru a găsi o soluție, și nu să stea degeaba și să lucreze la construirea parteneriatului lor cu Putin”, a spus el. ” Integral: https://www.rfi.ro
“Zelenski, declarații dure la adresa Occidentului: Nu există unitate în fața războiului.…. ”Întrebarea mea este: există unitate în practică (în Occident, n.red.)? Nu văd asta”, şi-a exprimat regretul şeful statului ucrainean în intervenţia sa, prin legătură video, într-o conferinţă organizată de Fundaţia Victor Pinciuk în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, afirmând că este ”nevoie de sprijinul unei Europe unite”. ‘‘Există unitate pe subiectul aderării Suediei şi a Finlandei la NATO? Nu. Aşadar este Occidentul unit? Nu”, a argumentat Zelenski….. ”Punctul nostru forte era unitatea în interiorul ţării şi acum asta depinde de unitatea Occidentului, pentru a fi puternic şi a susţine ferm Ucraina. Vom avea avantaj asupra Rusiei atunci când vom fi toţi cu adevărat uniţi”, a subliniat preşedintele ucrainean…..Pe de altă parte, el a promis că ţara sa nu va ceda teritorii în schimbul păcii. ”Ucraina va lupta până când îşi va recupera întregul teritoriu”, a spus Zelenski. El s-a declarat pregătit pentru negocieri cu Rusia dacă aceasta se retrage în zonele în care se afla înaintea începerii războiului în februarie, precizând că va discuta doar cu preşedintele Vladimir Putin. ”Pot vorbi doar cu preşedintele în mod direct, fără intermediari, fără mediatori”, a accentuat preşedintele Zelenski, în opinia căruia în prezent Rusia nu negociază în mod serios….” Integral: https://newsweek.ro
“2 milioane de angajați TVR protestează în stradă împotriva abuzului Eurovision ..… „Suntem aici de aproape două ore, protestând, adică am stat mai mult la protest decât la muncă în această lună. Înțelegeți cât de importantă este această treabă pentru noi, da?”, a declarat Iancu Dan, un angajat al TVR de mai bine de 25 de ani. Acesta s-a alăturat celor 45.000 de directori de programe și 20.000 de directori din televiziunea de stat pentru a protesta împotriva nedreptăților. Conform unor surse din instituție, principala supărare a angajaților este că Eurovision este una din puținele activități de șmen și furat în care nu se implică și partea politică. „Erau niște bani pe care-i împărțeam noi între noi, că salariile sunt mici, gen, abia de câștigăm cât un parlamentar. Mai făceam un ciubuc și ăștia, de la asociația televiziunilor de stat din Europa, pe care le știe toată lumea, pentru că sunt la fel de bune ca a noastră, au decis să ne înșele. O mizerie, vă spun, o mare mizerie”, a explicat un angajat TVR.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Preşedintele Volodimir Zelenski a lansat un atac virulent la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un atac virulent la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger, care a sugerat, marţi, că negocierile de pace ar trebui să vizeze crearea de graniţe de-a lungul “liniei de contact” în Donbas, aşa cum exista în ajunul invaziei ruseşti, transmit CNN și news.ro.
În ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, Zelenski a declarat: ”Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat la Bucea şi Mariupol. În ciuda oraşelor distruse. Şi în ciuda “lagărelor de filtrare” construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă”. ….Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu împăcarea Germaniei naziste în 1938.
“Domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei. Ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa. Calendarul domnului Kissinger se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte cu o audienţă nu la Davos, ci în ceea ce era atunci Munchen”, a spus el.
“Apropo, în anul real 1938, când familia domnului Kissinger fugea din Germania nazistă, acesta avea 15 ani”, a adăugat Zelenski.”
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25580235-presedintele-volodimir-zelenski-lansat-atac-virulent-adresa-fostului-secretar-stat-american-henry-kissinger.htm
Buna ziua
1- Kissinger are multă experiență. Din păcate din perioada când la Kremlin erau alții mai cu scaun la cap. Pentru Putin și gașca lui, respectiva experiența e fix pix.
2- Revenind la Romania , guvernul vrea mai mulți bani la buget.( in populismul verbal ) In realitate creste cheltuiala bugetară. Acum e rândul ceferiștilor. Măriri de salarii. ( populismul real)
Când decid sa sune la ușa FMI ? Sunt deja aici. Oficial în vizită de lucru. 😀😀
“Guvernul a aprobat 7.880 de posturi noi la Ministerul de Interne. Cărbunaru: „Nu vorbim despre angajări”
Guvernul a aprobat suplimentarea posturilor din cadrul Ministerului de Interne cu 7.880. Cele mai multe, peste 5.600, sunt în cadrul Poliției, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Acesta a subliniat însă că nu vor fi făcute de 7.880 de angajări…..„Sunt posturi necesare pentru a redimensiona structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Direcţia Generală de Paşapoarte, Jandarmeria Română. Sunt structuri care au nevoie de mai multe posturi. Cei de la Imigrări gestionează valul de refugiaţi care au intrat în România, dar sunt, de asemenea, posturi necesare şi pentru a gestiona situaţiile speciale pe care Poliţia le are în grijă, structuri specializate pentru căutarea persoanelor dispărute sau operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică”, a explicat Cărbunaru….”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/guvernul-a-aprobat-7-880-de-posturi-noi-la-ministerul-de-interne-carbunaru-nu-vorbim-despre-angajari-1951985?fbclid=IwAR06Q7qUKYMNgU_WZtg20C4w-lgawrqAnDoqQWZkj8eo6-TMggLOT6itUWo
Pai sigur nu sunt angajări. Vor muncii gratis. 😀😀😀😀
Se minte în Romania mai ceva ca talebanii în Afganistan.
https://www.dw.com/en/putin-must-not-win-this-war-germanys-olaf-scholz-tells-davos/a-61938607
“…”For the first time, Germany is supplying weapons to a war zone, including heavy weapons,” he said, adding that €100 billion ($106 billion) would be made available to enhance Germany’s defensive capabilities…”
https://www.g4media.ro/cum-este-anihilata-independenta-justitiei-in-romania-cazul-danilet-o-executie-exemplara.html
“…Vom vedea puțin mai încolo, peste câteva săptămâni, cum va arăta pe larg raportul Comisiei Europene pe statul de drept (justiție și presă). În mod normal, Comisia Europeană ar trebui să activeze urgent mecanismul de blocare a fondurilor europene dacă nu dorește ca miliardele de euro să dispară în buzunarele politicienilor și clientelei marilor partide din România, o țară lăsată fără instituții-cheie de echilibru și control.
Altfel, dacă România nu va fi presată acum de Bruxelles să facă reforme reale și să respecte regulile statului de drept, să nu se mire dacă mai târziu se vor trezi în Europa de Est încă o Ungarie. Să nu se lase păcăliți de dublul discurs instalat la București, care spune la Bruxelles ce vor europenii să audă dar acasă se comportă la fel ca Victor Orban, cel puțin cu presa și justiția….”
https://ziare.com/romania/danilet-judecatorul-si-sistemul-mafiot-1743014
Buna seara!
Legat de excluderea lui Cristi Danilet din magistratura.
Bineinteles ca era aproape sigur ca va fi exclus, inca dinainte de asa-zisa sedinta a CSM. Clica Savonea se razbuna. Insa problema alora este ca vor pierde la CCR (noua componenta) daca Danilet se adreseaza CCR sau ICCJ (in procesul pe calea normala) invocand imprecizia legii care le-a permis avonistilor sa il sanctioneze.
Si daca nu castiga la CCR, castiga la CEDO, insa problemajudecatorului Danilet e din ce traieste pana atunci……