Revista Presei – 26 ianuarie. MCV-ul și ultima zona nereformată: clasa politică
26/01/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 26 ianuarie. Vremea se va răci şi va fi ger, dimineaţa, îndeosebi în nord şi centru, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării, informează ANM. Temperaturile maxime, vor fi cuprinse între -9 şi 2 grade, iar cele minime între -19 şi -9 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -27 de grade, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, până la -6 grade. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va mai ninge slab, îndeosebi în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi pe crestele montane. În zonele joase se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură, dimineaţa, îndeosebi în regiunile intracarpatice, iar noaptea şi în rest. Bucuresti: vremea se va răci, devenind geroasă noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimă va fi de -12…-10 grade. Cerul va fi temporar noros. În primele ore ale zilei vor fi condiţii de ninsoare slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Spre sfârşitul nopţii vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură.
Politicienii: ultima piedică în calea ridicării MCV. Raportul Comisiei Europene privind Justiţia din România, prezentat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), atrage ferm atenţia că adoptarea celor două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea legilor penale ar putea atrage „reevaluarea progreselor înregistrate”. Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind Justiţia din România, elaborat în cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV) şi publicat miercuri, arată că sistemul judiciar ca atare a făcut progrese remarcabile în consolidarea reformelor, dar singurul pericol în ceea ce priveşte ireversibilitatea acestor reforme vine din partea clasei politice. „Practica legislativă permite introducerea bruscă a unor modificări prin intermediul Parlamentului, scurtcircuitând practica mai bunei legiferări şi etapa consultărilor şi îngreunând sarcina de a demonstra sustenabilitatea cadrului juridic în domenii precum corupţia”, se arată în preambului raportului. Critici faţă de ordonanţele Guvernului Dar modificările bruşte de legislaţie nu sunt imputate doar Parlamentului. Raportul critică în trei locuri evenimentele recente din România, şi anume intenţia Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea legilor penale. În contextual în care aprecia ca fiind „inevitabil” procesul de corectare a noii legislaţii penale prin decizii ale Curţii Constituţionale, raportul critică „abordarea legislativă imprevizibilă” care însoţeşte acest proces şi care tinde să slăbească cadrul legal anticrupţie. Integral pe Adevarul
George Maior a fost impreuna cu Sebastian Ghita si Florian Coldea in vacanta din Toscana (Italia). George Maior (seful SRI la acel moment) a fost impreuna cu Sebastian Ghita si Florian Coldea in vacanta din Toscana (Italia), a declarat miercuri Adrian Tutuianu, seful comisiei de control SRI din Parlament. Tutuianu a citat in acest sens ancheta interna a SRI declansata dupa ce Ghita a aratat fotografii cu el si Coldea in diferite vacante. Tutuianu a mai spus ca in Toscana a fost si Vasile Dancu. Sebastian Ghita a prezentat la Romania TV fotografii in care erau acoperite fetele celorlalte persoane fotografiate in afara de Florian Coldea si el insusi. Tutuianu a mai spus ca si George Maior “a dat anumite explicatii comisiei de control intern din SRI”. Tutuianu a mai spus ca nu exista informatii despre prezenta lui George Maior si in excursia din insulele Seychelles. Reamintim ca George Maior era directorul SRI la momentul vacantelor invocate de Sebastian Ghita. Acum, el este ambasadorul Romaniei in SUA. Ancheta interna a SRI a confirmat ca Florian Coldea a fost in vacante cu Sebastian Ghita, dar si-a platit cheltuieile. Adrian Tutuianu, seful comisiei de control SRI, a declarat miercuri ca ancheta interna a SRI a confirmat ca Florian Coldea a fost in vacante cu Sebastian Ghita in insulele Seychelles si in Italia, dar si-a platit cheltuieile. La finalul audierii sefului SRI, Tutuianu a spus ca nu a putut stabili daca facturile sunt reale. El a mai spus ca exista “o problema de raportare deontologica din partea ofiterilor de informarii cand sunt prezenti in excursii cu membri ai comisiei de control, parlamentari, oameni de afaceri”. Integral pe Hotnews
Cum se fac jocurile pentru alegerile din PNL. Vechii liberali și foștii democrat-liberali caută candidați separați pentru șefia PNL, deși au trecut mai mult de doi ani de zile de la fuziunea celor două partide. Mai mulți lideri liberali și-au anunțat, oficial sau neoficial, candidatura pentru viitorul congres al partidului. Printre numele vehiculate se numără Cătălin Predoiu, Raluca Turcan, Gheorghe Falcă, Cristian Bușoi, Marian Petrache sau Ovidiu Raețchi. Însă, în cercurile liberale, varianta cea mai vehiculată vizează ca în cursă să rămână doi candidați cu șanse, unul susținut de fostul PDL și altul de vechiul PNL. Primii care s-au organizat au fost foștii membrii PDL, care au avut deja o întâlnire informală, sub conducerea lui Vasile Blaga. La această întâlnire s-ar fi stabilit, la nivel informal susținerea foștilor membrii PDL pentru Raluca Turcan, șefa interimară a formațiunii. Ulterior, însă, Blaga s-ar fi răzgândit și s-ar fi hotărât să îl ssusțină pe Cătălin Predoiu, care și-a anunțat oficial candidatura. Varianta Turcan nu a fost, încă, abandonată de vechiul PDL și, la rândul său, aceasta nu a luat o decizie definitivă privind candidatura. ”Nu mă gândesc în acest moment la preşedinţia partidului, dar mă gândesc zi şi noapte cum aş putea corecta ceea ce nu a mers în PNL până acum”, a declarat, ieri, Turcan. Mai bine organizați, foștii membrii PDL încearcă să grăbească desfășurarea alegerilor. Potrivit unor surse din partid, Vasile Blaga vrea ca alegerile pentru șefia partidului să fie făcute de sus în jos, iar congresul să aibă loc în martie. Integral pe Romania Libera
Decizie în dosarul Bica-Pop-Simu. Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, ar putea afla joi, sentinţa în dosarul în care a fost acuzată că a luat mită pentru a închide dosarul omului de afaceri Horia Simu. În acest dosar a fost judecat şi fostul şef al ANAF, Şerban Pop. Decizia nu va fi însă definitivă, relatează Digi24. Alina Bica este acuzată că în 2014, pe când era șefa DIICOT, a acceptat 17.500 de euro de la Horia Simu, printr-un intermediar, respectiv fostul șef al ANAF Șerban Pop, pentru a pune presiune pe procurorii din subordinea ei astfel încât dosarul omului de afaceri să fie închis. După ce a fost deschis acest dosar, procurorii au revizuit dispoziția de clasare a dosarului lui Horia Simu și au cerut reluarea anchetei, dar nu au primit încă o decizie în acest sens. Alina Bica mai este este implicată în două din cele cinci dosare „ANRP”. Primul dosar de despăgubiri a intrat în faza de judecată în 2015. Cazul în care a fost arestată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a scos la iveală rețeta. Integral pe Digi24
Arma referendumului. Poate opri Iohannis asaltul asupra legilor penale si gratierea? Presedintele avea dreptul sa convoace un referendum pe tema gratierii. Insa referendumul nu poate opri adoptarea ordonantelor pe Justitie: “implementarea rezultatului referendumului e obligatorie, dar actele normative isi produc efectele si nu se mai poate face nimic”, explica avocatul Claudiu Dinu, lector universitar si fost consilier prezidential. Intr-un interviu acordat Ziare.com, Claudiu Dinu a detaliat problemele din cele doua proiecte de ordonanta, privind gratierea si modificarea Codurilor Penale, incepand cu lipsa urgentei, posibila incurajare a infractionalitatii, dar si riscul eliberarii unor infractori foarte periculosi, inclusiv criminali si violatori. Claudiu Dinu ne-a mai spus ca referendumul propus de Liviu Dragnea in privinta imunitatilor este juridic imposibil, iar in privinta familiei traditionale pentru a avea efecte va fi nevoie de doua referendumuri. Avea presedintele dreptul sa convoace un referendum pe tema gratierii? Cred ca ar fi putut organiza referendum pe tema gratierii. Constitutia ii permite presedintelui sa organizeze referendumuri pe teme de interes national. Ceea ce s-a spus in spatiul public, ca initiativa legislativa a cetatenilor nu poate viza problema amnistiei si gratierii, se refera la alta ipoteza, la initiativa legislativa a cetatenilor, atunci cand vorbim de un proiect de lege. E altceva. In cazul referendumului, singura conditie impusa de Constitutie presedintelui este ca problema sa fie de interes national. Daca in concret gratierea reprezinta o problema de interes national este o alta discutie. Dar problema gratierii nu trebuie exclusa ca ipoteza de la un referendum. Integral pe Ziare.com
Pușcărie sau putere absolută: acestea sunt alternativele lui Dragnea. În toată discuția aceasta despre grațiere, trebuie să înțelegeți un element simplu: într-un an, Liviu Dragnea va fi ori la pușcărie, ori va fi stăpânul României. Imaginați-vă un om ca el, căzând din luxul în care trăiește și trimis într-o celulă cu încă trei deținuți, cu toaleta în fundul camerei. De aceea cred că ordonanțele privind grațierea și modificarea Codului Penal sunt de neoprit. Tot ce putem face este să nu uităm și să-i facem să plătească. Pentru Dragnea, fiecare zi în care ezită în adoptarea acestor măsuri este o zi în care pierde. Pierde din influență și lasă sentimentul că nu deține controlul asupra guvernului sau că se teme de Klaus Iohannis. Fiecare zi în care Dragnea stă cu perspectiva pușcăriei deasupra capului este o zi în care în PSD se formează grupuri de opoziție. Trebuie să înțelegeți și faptul că PSD, la fel ca mai toate partidele de acest tip, funcționează precum haitele de câini din romanele lui Jack London. Dacă șeful haitei intră într-o bătălie și cade pentru o singură secundă, în momentul următor toată haita s-a năpustit asupra lui și l-a rupt în bucăți. Sigur că, în PSD, lucrurile se desfășoară aparent civilizat: amintiți-vă cum l-a plimbat Victor Ponta pe Adrian Năstase, proaspăt ieșit din pușcărie, pe la reuniunile partidului. Aplauze prelungite, loc de onoare în primul rând, covor roșu. Și? După o lună, Năstase era uitat. Nimeni din PSD nu l-a mai băgat înseamă. Nimeni nu a avut nevoie de el, nimeni nu i-a purtat vreo recunoștință – nici măcar creația sa, Ponta – nimeni nu l-a mai ascultat. Năstase a rămas un biet condamnat care postează pe blog fotografii cu pești. Integral pe Romania Libera
CSM: Procedura de adoptare a ordonantelor Ministerului Justitiei incalca Constitutia. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) arata ca procedura adoptarii proiectelor privind modificarile codurilor penale si gratierea unor pedepse prin ordonante de urgenta incalca Constitutia si ca, din acest motiv, nici nu a mai analizat continutul acestor ordonante. “Constitutia Romaniei prevede, in cuprinsul art. 115 alin. (4), ca guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora. Plenul Consiliului apreciaza ca acordarea gratierii colective nu poate forma obiect al unei ordonante de urgenta, acest act de clementa reprezentand atributul exclusiv al Parlamentului”, sustin reprezentantii CSM. Pe de alta parte, multe dintre modificarile propuse depasesc sfera celor impuse de Curtea Constitutionala, mai arata CSM. “Desi s-a motivat in sensul ca se urmareste scopul armonizarii dispozitiilor Codului penal si Codului de procedura penala cu decizii ale Curtii Constitutionale, multe dintre modificarile propuse prin proiectul de act normativ analizat depasesc sfera modificarilor impuse de Deciziile Curtii Constitutionale”, precizeaza reprezentantii CSM. Integral pe Ziare.com
DIICOT: 25 de percheziţii într-un dosar de trafic de migranţi. Gruparea, finanţată în Turcia. Procurorii DIICOT Arad fac, joi dimineaţa, 25 de percheziţii în Bucureşti, Botoşani, Dolj, Giurgiu, Sălaj şi Timiş într-un dosar privind destructurarea unei grupări specializate în traficul de migranţi pe ruta Turcia – România – Ungaria. Reţeaua ar fi fost finanţată în Turcia. “În cauza există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul anului 2016, membrii grupului au introdus fraudulos în ţară, în mai multe rânduri, peste 100 de migranţi – cetăţeni sirieni, irakieni, turci, afgani şi marocani – pe care, ulterior, au încercat să îi treacă de asemenea fraudulos peste frontiera româno-maghiară, destinaţia finală fiind Germania. Pe parcursul activităţilor investigative au fost interceptate cinci transporturi de migranţi, într-unul din cazuri fiind depistate, ascunse într-o autocisternă, 42 de persoane, dintre care 18 minori. Finanţarea activităţilor grupului infracţional a avut loc in Turcia”, transmite DIICOT. Integral pe Mediafax
Clotilde Armand dă în judecată ziarul Evenimentul Zilei: ‘Duce calomnia la un nou nivel de abjecție’. Clotilde Armand, vicepreședinte USR, anunță că dă în judecată ziarul Evenimentul Zilei și pe autorii unui articol în care se vorbește despre un contract de consultanță pentru autostrada Bechtel. Liderul USR denunță o campanie de calomniere a sa. Compania Națională de Drumuri a plătit consultanță de peste 22 de milioane de euro pentru 0 km din autostrada Transilvania, în ultimii șase ani, scrie evz.ro. Chiar dacă lucrările pentru autostrada Transilvania au fost abandonate din vara anului 2011 până la începutul lui 2014, consultantul Egis, firmă condusă de Clotilde Armand (USR), ar fi încasat aproape 20 de milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor inexistente. Firma va încasa bani ca și cum ar superviza lucrări pe 415 kilometri. Contractul cu firma de consultanță va fi valabil până când autostrada va fi gata și juriștii CNAIR nu au găsit soluția să-l rezilieze, odată cu cel cu Bechtel. Clotilde Armand afirmă că se încearcă în mod fals asocierea sa cu acest caz și vine cu o serie de explicații. „În ultimul an am fost ținta unei campanii intense de dezinformare și calomniere susținută de o anumită parte a presei controlată de partidele politice corupte. Am fost prezentată în mod nereal ca responsabila pentru pagubele suferite de statul român în contractul cu constructorul american de autostrăzi Bechtel. În realitate, Bechtel a venit în România în anul 2003 adusă de Năstase – PSD și a plecat în luna mai 2013. În tot acest timp eu am fost angajată în România și in Franța la GDF Suez. Nu am absolut nici o legătură cu Bechtel, nu cunosc pe nimeni de la această firmă, nu i-am întâlnit niciodată. Integral, aici
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
neata 🙂
interesant art.ioanei dogioiu
diminuarea efectului negativ pana inspre valori aproape nule,nesesizabile(a culpei,a hotiei,a imposturii etcsamd) prin dispersia lui in societate a fost una din parghiile cu care s-a abuzat societatea in sine,o practica bolsevica si veche si..actuala.
cititnd articolul (imi place tipa) mi-au venit(ca din senin 🙂 ) cateva idei,vreo doua
egalitatea in drepturi 16/1- Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. , 22/1 -Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate si 23/1 – Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile
de asemenea art 52/1-dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
“oug-urile nu se pot emite in domenii care restrang drepturi si libertati, dar in cazul gratierii sau amnistiei nu vad o ingradire, ci dimpotriva, o suplimentare.” si cred ca asa e.Dar din perspectiva cui ?
din perspectiva celui condamnat e ,desigur,o suplimentare.
Dar din perspectiva omului liber,din societate, ? nu i se restrang niste drepturi mentionate in articolele const de mai sus ?
pana la urma ce este pedeapsa ? si din ce moment ar trebui ca sa intervina gratierea (indiferent ca este vorba de politica penala a unui guvern/parlament sau doar prerogativa presedintelui ) ? …orice filosofie ar fi abordatata …
in opinia mea(fortata interpretarea insa) din perspectiva asta actiunea guvernului este un abuz care poate fi incriminat in conditiile legislatiei actuale.
…
legat de intrebarea/intrebarile referendumului lui kwj.
ziceam intr-un comentariu anterior ca ar fi mai buna o formulare mai explicita,mai cuprinzatoare si aplicata ,nu generalista -articolul expliciteaza – Intrebarile trebuie sa fie aplicate, pentru ca altfel e irelevant si rezultatul nu poate fi valorificat.
poate n-ar strica niste cuvintetzele in plus a.i intrebarea/ile sa se constituie si intr-o platforma de campanie ref. cat mai eficienta..
cred ca se pot gasi formulari adecvate,de ex. cateva idei expuse sub forma de propozitii si la sfarsit intrebarea,doriti ca toate acestea(1,2 si3) sa se intample/legifereze/adoptate etc … da sau nu ? 🙂 legea ref. nu pare f.clara pe zona ce tine de lingvistica(semantica,topica,stilistica etc) ,imo
Buna ziua.
Stie bine ce spune:
http://www.ziare.com/dacian-ciolos/premier/ciolos-despre-raportul-mcv-si-ordonantele-pe-justitie-inamicii-romaniei-sunt-in-interiorul-tarii-1451411
ciudat gest de aparenta marinimie din partea kremlinului
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21558236-autoritatile-ruse-arestat-pentru-tradare-oficial-rang-inalt-securitate-cibernetica-implicat-orchestrarea-atacurilor-din-campania-electorala.htm
am vaga impresie ca intre cei doi,putin si trump,sunt mai mult decat o singura linie directa si “sigura” 🙂 ))
cel arestat o fi una din sursele spionului britanic 😀
salve
salve 🙂
o fi,habar n-am
plutoniu,chestii-trestii si alte cele …
plutoniu s a demodat
de acum .. nave spatiale , extraterestri :))
Buna ziua tuturor…
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21557685-schimbarea-lui-ioahannis-strategia-lui-dragnea-trecut-riscul-catastrofa.htm
Sper ca la Cotroceni se aude bine ca au nevoie de : “iziune pe termen lung si, mai ales, repet, de juristi buni”.
“Viziune”………..
http://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-unul-dintre-spionii-lui-kovesi-condamnat-definitiv-la-inchisoare_1176006.html
suspendare , sa nu i fie familia stresata .
Sunt nebuni!!!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21558533-autonomia-tinutului-secuiesc-proiect-lege-initiat-grup-cetateni-romani-etnie-maghiara-publicat-monitorul-oficial.htm
Buna ziua,
nici o problema juridica; doar mult fum. Tocmai ce-i trebuie lui Dragnea ,Tariceanu si Ciorbea ca sa se mai dilueze magariile cu ordonantele.Cel mai bun prieten al politicianului corupt roman este politicianul corupt ungur !! Pai nu a declarat Hunor Kelemen ca va sustine coalitia de la guvernare ?
Tesek cirkus ! 🙂
buna 🙂
de acord
ar putea insemna ca strategia lui dragnea & comp s-a modificat ,au nevoie de timp,si ne putem gandi la ceva mai mult/la fel de periculos din partea lor sau alta varianta,ca dau semne “clare”de inmuiere,acoperire a daunelor provocate de initiativa lor(poate dragnea incepe s piarda din voce in fata altora din partid-asta nu inseamna ca trebuie diminuata vigilenta)
Salut! 🙂
cel putin la Tariceanu cred ca este altceva; omu isi schimba la intervale regulate consoarta ; asa functioneaza el si probabil se apropie un nou termen de “schimbare” si omu a intrat in trepidatii , ca altfel nu-mi explic cum poate un politician , al doilea om in stat,aparent cu toate tiglele pe casa ,sa declare ca tara sa renunte la MCV ! Poate ca-i va spune noua candidata la casatorie ca renuntarea la MCV inseamna adio bani europeni si un sut in fund dat tarii…
Bietul om.. :)))))))
Buna ziua!
E aproape de punctul 95 din lista http://sociollogica.blogspot.ro/2017/01/cele-100-de-subiecte-pe-care-psd-le-va.html
Finalul articolului adus de Dvs., este foarte bun :
Nu te lăsa păcălit. Nu lua ochii de pe minge. Dezbaterea principală e despre grațieri și – practic – legiferarea abuzului în serviciu, adică a corupției la nivel de primării și consilii județene.
QED
nu se lasa “contactu’ ” http://www.stiripesurse.ro/ministrul-justi-iei-prima-reac-ie-dupa-avizul-negativ-dat-de-csm-pe-ordonan-e_1176008.html
la RRA – slugoiul tariceanu , intoxica la greu ( despre abuzurile justitiei , a binomului etc ) .
postare noua1
http://politeia.org.ro/editoriale/georgica-usa-acoperita-de-biserica/51803/
Postare noua : http://politeia.org.ro/editoriale/georgica-usa-acoperita-de-biserica/51803/