Revista presei– 26 februarie / Ponta-3 ne conduce din lac în puţ
26/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Valorile termice diurne vor fi în uşoară creştere faţă de ziua anterioară, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această dată îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, unde cerul va fi variabil. În estul ţării înnorările vor persista şi local vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar la munte pe arii restrânse va mai fulgui. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0…2 grade în Moldova şi Delta Dunării şi 13 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -5 şi 3 grade. Pe arii restrânse în vest şi sud şi izolat în centru, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.
În Bucureşti, Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5173 RON; 1 USD = 3. 2858 RON; 1 EURO = 1. 3748 USD; Francul elvetian 3.7041 RON. Gramul de aur 140.8025 RON.
USL s-a rupt. PNL a divorţat în patru puncte de PSD şi cere demisia lui Ponta Crin: Convingerea mea este că vom reveni foarte curând la guvernare. USL s-a rupt. Membrii Delegaţiei Permanente a PNL au votat cu o majoritate covârşitoare ieşirea partidului de la guvernare, tranşând astfel situaţia tulbure care persistă în USL de mai bine de două săptămâni. Liberalii i-au cerut demisia premierului Victor Ponta. UPDATE Crin Antonescu, imediat după şedinţa PNL: Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor, dar care nu s-a luat uşor. Este o decizie pe care nu ne-am dorit-o. Ni s-a părut onest, cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie, o nesfârşită responsabilitate de la unii la ceilalţi, şi să constatăm că USL nu mai există, pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai urmăream cu toţii obiectivele angajate. Prin încălcarea flagrantă a înţelegerii politce de către premierul Victor Ponta, PNL a decis să pună capăt unei crize politice. PNL a decis să ia act cu luciditate şi cu demnitate şi să retragă miniştrii din Cabinet. Mâine, toţi miniştrii şi demnitarii PNL şi vor depune demisia, la secretariatul Guvernului. Integral aduce Adevarul.
Crin Antonescu: USL nu mai există. Cerem demisia premierului, dacă nu o va face, rămânem în opoziţie. Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, marți seară, la finalul ședinței Delegației Permanente a partidului că USL nu mai există, iar partidul cere demisia imediată a premierului Ponta, altfel PNL va rămâne în opoziție. „Este o decizie care s-a luat cu un vot covârșitor, care nu s-a luat ușor, prin căutarea tuturor șanselor de a spera că în formula USL, împreună cu partenerii cu care ne-am angajat în fața alegătorilor se poate continua pe calea angajamentelor pe care le-am făcut. Toată alianța pe care am dus-o 3 ani a avut sens atât timp cât obiectivele au fost urmărite. Nu mai avem niciuna din aceste speranțe și ca atare ni s-a părut onest să nu prelungim un festin al ipocriziei, o nesfârșită aruncare de la unii la ceilalți, ci să avem noi curajul. USL nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai urmăream obiectivele angajate”, a spus Antonescu. Liderul PNL a mai precizat că premierul Ponta a încălcat flagrant înțelegerea USL, motiv pentru care toți miniștrii liberali din Guvern vor demisiona până miercuri, la ora 12.00. „Prin încălcarea repetată şi flagrantă a unor elemente a înţelegerii politice de către Ponta, PNL a decis să pună capăt unei crize prelungite de Ponta, să nu accepte o prelungire de 45 de zile, să decidă retragerea miniştrilor săi din acest Cabinet. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00”, a completat Antonescu. În plus, Crin Antonescu a cerut demisia lui Victor Ponta din funcția de premier. Intgral aduce B1TV
Parlamentul a aprobat creşterea salariilor primarilor şi viceprimarilor. Propunerea viceprim-ministrului Liviu Dragnea de majorare, de la 1 iulie 2014, a unor categorii de salarii din administraţia publică locală a fost votată marţi de Camera Deputaţilor. “Salariile cresc simţitor la primarii şi viceprimarii de comune, o creştere mică la viceprimarii municipiilor de categoria a doua. La preşedinţii de consilii judeţene nu se măresc salariile. Indiferent de culoarea politică, fiecare ales local are dreptul la o salarizare decentă, pentru că, indiferent de localitate, fiecare ales are o responsabilitate mare şi o legitimitate mare, dată de votul cetăţenilor. Acest amendament pe care l-am făcut prevede o reaşezare a salariilor din administraţia locală. Cred că se poate numi înfăptuirea unui act de dreptate în ceea ce priveşte aleşii locali”, a declarat Liviu Dragnea, conform sursei citate.Este vorba de amendamentul la OUG nr. 103/2013, înaintat Parlamentului de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Amendamentul a fost dezbătut şi aprobat marţi în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor, în cadrul votului privind proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonanţe. ‘Cele mai mari creşteri salariale, conform proiectului de lege, vor fi înregistrate la nivelul primarilor şi viceprimarilor de comună, cu 44,4 până la 50,1%. Pentru primarii şi viceprimarii de oraş salariul va creşte cu până la 16,6%, pentru viceprimarii de municipiu categoria II şi pentru primarii de municipiu categoria I şi II cu până la 7,2%, iar pentru primarul general al municipiului Bucureşti, cu 5,5%’, se arată în comunicat. Integral aduce Capital
Hidroelectrica se întoarce în insolvență deși se pregătea să iasă pe Bursă: ”Băieții deștepți” au câștigat procesele de recunoaștere a creanțelor. Compania Hidroelectrica reintră în insolvență după ce 11 traderi de energie care avuseseră contracte directe înainte de reorganizare au câștigat la Curtea de Apel recunoașterea creanțelor.Traderilor li s-au alăturat două sindicate și Termoelectrica. Administratorul judiciar al companiei, firma Euroinsol, reprezentată de Remus Borza, refuzase să recunoască aceste creanțe în timpul reorganizării și insolvenței declrate în anul 2012, după venirea la putere a guvernului Ponta 1. Decizia era așteptată de autorități: săptămâna trecută, Remus Borza declarase pentru agenția de știri Mediafax că dacă și doar unul dintre cele 14 recursuri va fi admis, compania se reîntoarce în insolvență. Compania s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu “băieţii deştepţi” din energie.Euro Insol a arătat, într-un raport privind cauzele insolvenţei companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea. Aduce integral Curs de Guvernare
Dosarul Carpatica: Dan Radu Ruşanu, preşedintele ASF, va fi cercetat în libertate. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, va fi cercetat în libertate. Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a oficialului, ceea ce înseamnă că el părăseşte arestul miercuri după-amiază, când expiră ordonanţa de reţinere. Şeful ASF a fost reţinut marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul anchetei privind Dosarul Carpatica-ASF, în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu. Procurorii susţin că Dan Radu Ruşanu ar fi fost implicat în reţeaua din care face parte şi Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor. Şeful ASF este acuzat că ar fi favorizat un asigurator în dauna altora de pe piaţă. El consideră că punerea sa sub acuzare este politică. În acelaşi dosar, anchetatorii solicită de asemenea aprobarea Parlamentului pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor, suspectat şi el de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Anchetatorii spun că el a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru a favoriza interesele Societăţii de Asigurări Carpatica. Daniel Chiţoiu spune că „nu este vinovat nici măcar 0,0001%”: „Am aflat din presă că a fost solicitată Camerei Deputaţilor avizarea începerii urmăririi penale împotriva mea. (…) Consider că acest lucru este un abuz privind anchetarea mea”, a declarat marţi fostul ministru. Integral aduce Digi24
Lungul drum de 1.116 zile al lui Crin, de la coautorul loviturii de stat la apărătorul Justiţiei. Din dorinţa de a câştiga prezidenţialele, Crin Antonescu şi-a schimbat radical imaginea într-un an şi jumătate. Crin Antonescu îşi pregăteşte o ascensiune în forţă la Cotroceni bazânduse pe voturile anti-USD, inclusiv pe cele ale electoratului lui Traian Băsescu. Rămâne de văzut dacă publicul preşedintelui, sensibil la mesajul anticorupţie, va accepta transformarea liderului PNL din co-autor la lovitura de stat din vara lui 2012 în apărătorul Justiţiei de abuzurile PSD. Demolatorul statului de drept. Tentativa de demitere a lui Traian Băsescu în vara lui 2012 a fost în beneficiul lui Crin Antonescu, care, ca prezidenţiabil al USL, avea şansa de a ajunge la Cotroceni cu doi ani mai devreme. Atunci, Antonescu şi PNL au fost coautori a o serie de măsuri prin care USL îşi asigura pârghiile necesare: schimbarea intempestivă a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, dar şi a Avocatului Poporului, care putea contesta ordonanţele de guvern, modificarea legii referendumului prin OUG şi ciuntirea atribuţiilor CCR.Când oficiali europeni au atras atenţia că statul de drept este în pericol, Antonescu i-a atacat cu o agresivitate pe care cancelariile occidentale şi-o reamintesc şi acum. A culminat cu declaraţia conform căreia se teme, la alegerile prezidenţiale, numai de Departamentul de Stat al SUA. Până în toamna anului trecut, preşedintele PNL avea, de altfel, o problemă cu procurorii. “Cea mai mare parte din activitatea DNA pare să fie dedicata doar PNL”, se plângea el pe 25 august 2013. Schimbarea pare să se fi declanşat după ce, pe 4 iulie anul trecut, conform relatărilor presei, Antonescu a fost tratat cu vizibilă răceală la ceremonia ţinută la Ambasada SUA. După o vizită în State, tot în vară, liderul PNL a schimbat radical discursul. Primul semnal a venit pe 4 octombrie 2013, când preşedintele PNL a intervenit public în scandalul schimbării lui Lucian Papici din fruntea secţiei I a DNA. “Oricine încearcă să intimideze, influenţeze sau controleze procurori sau instanţe va avea în mine un adversar”, l-a avertizat el pe Victor Ponta. În aceeaşi lună, lansa primul semnal către votanţii preşedintelui, sensibili la subiectul anticorupţie, declarând că îl interesează. Integral aduce EVZ
Calculele noii majorităţi. Pe ce voturi se bazează în Parlament Guvernul Ponta 3. Cu 274 de parlamentari, USD controlează în acest moment aproape 48% din Parlament,PSD, PC şi UNPR putându-şi asigura o majoritate, fragilă, dar suficientă pentru învestirea unui nou guvern doar cu sprijinul celor 17 parlamentari ai minorităţilor. Dacă acestora li s-ar alătura şi cei de la UDMR, USD ar scăpa de emoţii. Pentru învestirea unei noi echipe la Palatul Victoria este nevoie de 288 de voturi în Parlament, o formulă de sprijin USD-UDMR-minorităţi având 317. USD mai are nevoie de doar 14 voturi pentru a asigura singură cele 288 de voturi necesare învestirii unui nou guvern. Primele ţinte: minorităţile şi UDMR pentru care premierul Ponta a primit mandat de negociere în numele USD. Concret, în momentul de faţă, USD (PSD+PC+UNPR) are la Camera Deputaţilor 189 de membri, în condiţiile în care majoritatea este de 203. Dacă însă UDMR(18) şi grupul minorităţilor(17) se alătură noii coaliţii de guvernare, cifra magică pentru USD şi aliaţii ar fi de 224 de voturi. La Senat, aceeaşi situaţie. În prezent, când cvorumul necesar pentru o lege organică, de exemplu, este de 86 de voturi, USD este la doar un vot distanţă, cu 85 de senatori (PSD 77 de membri, iar PC are 8). Dacă UDMR (8 senatori) votează la unison cu USD, atunci majoritatea social-democrată ar ajunge la 93. Pentru a trece un Guvern nou prin Parlament sau chiar pentru a supravieţui unei moţiuni de cenzură, USD are nevoie de cel puţin 288 de voturi. Când vine vorba despre cele două Camere reunite, USD însumează 274 de parlamentari, însă cu o eventuală susţinere a udemeriştilor şi a minorităţilor, ar ajunge la 317, adică o majoritate de aproape 55%. La polul opus, dacă liberalii vor iniţia o moţiune de cenzură pentru a da jos Guvernul Ponta, nu ar avea mari şanse de reuşită. La Camera Deputaţilor, PNL se bazează pe 99 de membri, iar la Senat pe 51. Dacă moţiunea de cenzură ar fi susţinută şi de PPDD (24 de membri), PDL (57 de membri) şi parlamentarii neafiliaţi (27), atunci moţiunea ar avea 274 de voturi, adică insuficient pentru a trece. Integral aduce Gandul
DNA cere urmarirea penala a lui Daniel Chitoiu pentru abuz in serviciu si constituire de grup infractional organizat in dosarul ASF – Carpatica. DNA cere urmarirea penala a fostului ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu, acuzat de abuz in serviciu si constituire de grup infractional organizat in dosarul ASF – Carpatica, potrivit unui comunicat al DNA. Astfel, procurorii au transmis procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte referatul in vederea sesizarii Camerei Deputatilor pentru formularea cererii de efectuarea urmaririi penale fata de Daniel Chitoiu pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in perioada in care avea calitatea de ministru al Finantelor Publice. Sotia lui Daniel Chitoiu (director in ASF) si nasul sau, Dan Radu Rusanu (seful ASF) sunt deja urmariti penal in dosarul ASF – Carpatica Asig. Procurorii arata ca “exista indicii rezonabile” ca Daniel Chitoiu a initiat o ordonanta de urgenta, in octombrie 2013, cu scopul de a sprijini “grupul infractional constituit pentru a favoriza interesele S.C. CARPATICA ASIG S.A., in lipsa unei urgente reale si cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotararea Guvernului nr. 561/2009”.Ordonanta, care a si fost adoptata de Guvern, a facut posibila inlaturarea din Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a lui Tudor Daniel George, vicepresedinte pe sectorul de supraveghere a asigurarilor, si inlocuirea acestuia cu o persoana “care urma sa garanteze, in mod fraudulos, protectia intereselor financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A.”, mai arata procurorii DNA. Integral aduce HotNews
Radiografia unui eşec anunţat. „România unui nou început. O Românie corectă“, „un nou model de societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă“. Asta promiteau liderii USL alegătorilor, înainte de a lua circa 60% din voturi şi de a se instala la putere. La finalul USL, bilanţul este unul mai degrabă negativ. „Alucra pentru un popor înseamnă să ai un proiect pentru acea naţiune, îl avem şi avem puterea de a-l îndeplini. Nu există nici un fel de îndoială că USL e cea mai puternică forţă politică construită vreodată în istoria României şi ea e atât de puternică pentru că România are nevoie de noi toţi împreună“, spunea Victor Ponta cu ocazia unuia din numeroasele mitinguri USL. Cu aceeaşi ocazie, liderul PSD promitea că USL va conduce România „în numele poporului şi pentru popor“ şi sublinia că lupta se duce cu Traian Băsescu, „ultimul comunist, ultimul securist al Europei“. În diferite formulări, acesta a fost mesajul Uniunii Social-Liberale încă de la înfiinţare. Boc şi democrat-liberalii au fost „incompetenţi şi hoţi“, Băsescu a învrăjbit ţara, iar USL va repara ce „au stricat ei“, oferind ţării stabilitate. Ei bine, la aproape trei ani de la creionarea proiectului politic USL, tabloul arată astfel: liderii Uniunii se ceartă pe ministere şi se acuză reciproc de minciună şi nerespectarea angajamentelor, membrii Guvernelor Ponta I şi II au fost acuzaţi de corupţie, incompatibilitate şi plagiat, iar o serie de proiecte extrem de importante, precum descentralizarea şi revizuirea Constituţiei, au sfârşit lamentabil. Integral aduce Romania Libera.
Ce a promis şi ce a făcut guvernul Ponta 2 din punctul de vedere al economiei. Una dintre curiozităţii politicii româneşti, a actului de guvernare/administrare pe care îl presupune exercitarea puterii publice, este că oferă momente de bilanţ când te aştepţi mai puţin, când nu există nicio bornă şi niciun motiv de bilanţ. Un astfel de moment este aşteptatul final a ceea ce am numit guvernul Ponta 2. La nici doi ani de la preluarea puterii (sfârşitul guvernului Ungureanu în aprilie 2012 în urma unei moţiuni de cenzură), iată că premierul Victor Ponta se pregăteşte să vină în faţa Parlamentului cu o nouă formulă de guvernare – în fapt un guvern Ponta 3.Problema nu este că o alianţă făcută să dureze după cum s-a spus la început două cicluri de guvernare – opt ani adică – se rupe după doar un an şi două luni (nu socotim primul guvern Ponta pentru că el nu a rezultat din alegeri). Ci că, din această nouă construcţie, ar putea lipsi componenta liberală. Or, faptul că USL (Uniunea Social Liberală) este compus dintr-un partid social-democrat şi unul liberal a condus spre un program de guvernare care conţinea de toate. Şi promisiuni de reducere a impozitelor, dar şi cea de majorare a cheltuielilor sociale. Primul an de guvernare avea să dea câştig de cauză mai degrabă componentei social-demcrate a guvernării. Salariile bugetarilor au fost reîntregite, iar, din 2014, pensiile au fost indexate cu rata inflaţiei, cum cere legea, profesorilor cu salarii mici le-au fost daţi bani în plus, medicilor rezidenţi o bursă de 160 de euro care să le mai crească veniturile. Anul trecut ponderea salariilor bugetarilor în PIB a ajuns la 7,4% faţă de 6,9% în 2012 pentru că volumul cheltuielilor cu salariile a crescut cu 13%. Dar aceste majorări de cheltuieli sociale s-au făcut nu cu restrângerea altor cheltuieli, cum s-a spus în programul de guvernare (în loc să fie restrânse cu 50% cheltuielile cu bunurile şi serviciile au crescut cu 12% în 2013, la 6,2% din PIB, cu 0,3% mai mult decât în 2012), ci cu majorarea unor taxe. Trei valuri de majorări de taxe au fost până acum – două în 2013 şi una de la începutul acestui an. Or, programul de guvernare nu vorbea despre majorări de taxe, eventual de o lărgire a bazei de impozitare. TVA redus la produsele de panificaţie a fost singurul aspect care a privit o reducere a poverii fiscale. Promisiunea reducerii CAS la angajator cu 5%, prevăzută în programul de guvernare, a rămas la stadiul de promisiune. Ea urma să fie operată din vară, dar va mai fi operată, acum că liberalii sunt pe picior să-şi înainteze demisia din guvern, iar aceştia au fost cei mai vocali în susţinerea ei? Integral aduce Ziarul Financiar
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
buna sare 🙂
Salutare !
Urmeaza, deci, episodul “pupat toti piata endependenti”. 😆
salut timi,
probabil!
Buna dimineata !
Am stiut de ieri ca seara va fi o “Seara de teatru”
http://aronafter65.wordpress.com/2014/02/25/2537/
buna dimineata
Buna dimineata,
se anunta vremuri interesante, cu un pic de vointa si un strop de tradare, C/P poate sa devina istorie.
Buna dimineata mar,
nu cred ca este suficienta vointa. E nevoie si de ceva creier. L-am vazut ieri pe Blaga la tv, eram sa vomit!
da, din pacate nu are pe nimeni in preajma sa-i dea un pumn in plina figura. O scarba rosie care are agenda scrisa pe ore si declaratii.
buna , mitomanu’ are nasi si cumetri la butoane care-i pot face oricand o majoritate. doar daca se supara rmgc si ne “ofera” alt premier scapam de mitoman.
buna dimineata
pentru cine are mai mult de doi neuroni ceea ce se intampla arata ca
“gashca”numita politicieni a dat faliment
TOATA gashca,de la asa numita dreapta pana la asa numita stanga
daca astia nu sunt schimbati nu mai e vina lor
e vina noastra
p.s este vreun votant usl-care sper ca citeste-in stare sa numeasca trei realizari ale telepremierului victor viorel ponta?
partea cu “stabilizarea bugetara”nu e a lui,este 1000% a creditorilor internationali
1. Baschet.
2. Fructe de mare.
3. Citroen DS (BCR Leasing, ca n-a avut toti banii 🙂 ).
salut @intamplator,
asa e, trebuie siliti sa plece sau cei care au comis infractiuni la puscarie!
Doar cu ciomagul/sub presiunea strazii.
Cine-i mobilizeaza ? 🙁
timi, raspunsul meu l-am dat de mult – cine doreste sa fie sustinut si sa fie cu adevarat lider o sa trebuiasca sa scoata lumea in strada!
buna dimineata ! 🙂
Buna ziggy 🙂
salutare! 🙂
In aceste conditii de rupere a USL:
1. PSD va avea candidat propriu. Zvonurile “serioase” vorbesc de un “independent”, nu de Ponta, care e un bun executant al baronilor, insa nu e de exclud fortarea lui Ponta sa candideze si venirea unui baron (Dragnea) ca PM.
2. Legea amnistiei si gratierii va trece, caci mizele sunt prea mari (Dragnea e direct vizat). Deja se pregateste o noua marti neagra, ci modificari care sa readuca super-imunitatea pentru baroni, parlamentari, consilieri. Vor incerca sa reintroduca in legislatie prevederi deja desfiintate de CCR.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/usd-pregateste-o-noua-lovitura-luptei-anticoruptie-326937.html
“În esenţă, e vorba de articolele 175,176 şi 177 din noul Cod Penal, articole de lege care spun negru pe alb cine e funcţionar public, în această categorie fiind incluşi EXPLICIT parlamentarii, miniştrii, secretarii de stat, şefii “deconcentratelor”, preşedinţii, vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau locale, consilierii aferenţi, directorii de regii autonome, de societăţi comerciale de stat, orice angajat “permanent sau temporar” al unei “autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică”.
Până acum, spre exemplu, parlamentarii susţineau că nu sunt funcţionari publici sau că nu pot fi asimilaţi acestora pentru că sunt aleşi şi au indemnizaţii , nu salarii.
Noul Cod Penal clarifica şi acest aspect precizând clar faptul că “Funcţionar public, în sensul legii penale este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie exercită atribuţii (…) în scopul realizării prerogativelor legislative ( parlamentarii-nn), executive ( ministrii,spre exemplu -nn), judecătoreşti; exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură
Prin modificarea legislativă, cei protejaţi NU mai pot fi cercetaţi pentru corupţie şi infracţiuni conexe. În plus, se şterg cu buretele toate condamnările pentru aceste infracţiuni.
Infracţiunile principale de care vor să scape sunt: conflictul de interese, abuzul în serviciu, luarea de mită, traficul de influenţă.
Dacă acest text de proiect de lege va fi trecut iar prin Parlament, aşa cum s-a mai întâmplat de curând, şi apoi va fi promulgată, va fi anulată munca de 10 ani a DNA, dar şi toate dosarele de incompatibilitate şi conflicte de interese instrumentate de Agenţia Naţională de Integritate”.
Dacă din acest text de lege s-ar scoate aleşii, şefii deconcentratelor, ai regiilor autonome sau ai societăţilor cu capital de stat, politicienii ar fi foarte fericiţi pentru că nu ar mai răspunde penal pentru fapte de corupţie. Mai ales că vor pune în aplicare şi articolul de lege care spune că nu se mai răspunde penal pentru actele administrative emise, aceste acte putând însemna şi contracte cu firmele familiei, spre exemplu”.
Insa aceste prevederi au fost declarate deja neconstitutionale de CCR in Deciziile 1 si 2/2014 (“Curtea constată că noua dispoziție se constituie într-o veritabilă cauză de impunitate a persoanelor care dețin funcții alese sau numite în ceea ce privește infracțiunea prevăzută înart.253,1 din Codul penal, fiind excluși, printre alții, Președintele României, deputații și senatorii, miniștrii, judecătorii, procurorii, funcționarii publici, primarii, președinții consiliilor județene, consilierii locali și județeni sau prefecți”) iar
Decizia 1615/2011 a CCR e clara (Sub acest aspect, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale şi să se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia.”)
Eu sustin ca in temeiul ei Presedintele poate sesiza imediat CCR.
3. USD si-a negociat cam cu 40 de voturi mai mult decat ii trebuie ca sa treaca noul Guvern, cu ajutorul curvelor de la UDMR si de la Minoritati, asa ca o motiune de cenzura nu are sanse.
4. In teritoriu, multi primari liberali pactizeaza si trec de facto la PSD sau UNPR (fara a depune o cerere, ca sa nu poarda mandatul). In paralel, PSD a reusit infiltrarea masiva a PDL, si in multe locuri organizatiile judetene ale PDL sunt conduse de fosti pesedisti. Cei care au mai ramas de la PDL trec la PMP, care practiv culege ultimele resturi din PDL (ieri am citit doua cazurti din asta, doi fosti sefi de filiala locala si judeteana de a PDL sunt acum sefi de filiale la PMP). PSD se pregateste de o guvernare lunga si va face tot ce trebuie ca sa dea si Presedintele.
Buna Citi, )
deci negru devine mai negru si in teritoriu ne putem lua de-o grija. Ramane sa plecam in munti
salut! 🙂
Cine a zis ca nu am plecat deja in munti? 😀
ha, ha 🙂
Ti-am spus ieri ca o sa fie facil pentru Antonescu am crezut ca o sa aiba 10-15 impotriva, pana la urma a avut 6+2. Adevarat ca barosanul Rusanu era sub 24 de ore arest 😆
Hulitul DNA face bine “opozantului” Antonescu! ai avut dreptate!
ai dreptate, cum zice Sare avem si noi un EuromaiDNA
hahalera de Antonescu,
ce-i dadea el cu “justitia lui Basescu”, acum o place? Bandit de 2 bani!
pentru interesati – Ştiri Externe: 26 februarie 2014 / Manifestaţie de amploare la Ankara
La Piovra din nefericire devine tot mai extinsa si in toate domeniile 🙁
http://www.ziare.com/stiri/justitie/la-piovra-1284695
HIdroelectrica perla coroanei a fost bagata in insolventa de PM in 2012 Cei care au cerut insolvenţa “au aflat din presă că se cere insolvenţa”
Porţile de Fier (construită în colaborare cu Uniunea Sovietică în 1965) fuseseră perla industriei energetice strategice româneşti, iar după Revoluţie a fost singura entitate care echilibra coşul energetic al românului strivit de tranziţie: aici megawattul se producea cu 4 dolari, în vreme ce Termoelectrica îl producea cu 45, iar Nuclearelectrica cu 27 de dolari.
Directorul de la partea sârbească a hidrocentralei, pe care-l întrebasem de ce nu se bagă şi Serbia sa-si „retehnologizeze” partea ei, asa cum au făcut-o ai noştri. Într-o românească simpatică, omul mi-a răspuns râzând: „Domnule, la noi e altfel, noi suntem mai înapoiaţi: la noi încă nu s-a desfiinţat pedeapsa cu moartea”.
Domnul Victor Ponta. El era şeful Corpului de Control al premierului la ora când la Hidroelectrica se făceau retehnologizarea şi contractele băieţilor deştepţi.
http://cursdeguvernare.ro/resursele-romaniei-%E2%80%93-cazul-hidroelectrica-pe-cine-as-chema-eu-la-parchet.html
Am citit de cateva ori editorialul lui Grosu, e fundamental!
voi ati vazut asa ceva in viata voastra ?
http://www.reportervirtual.ro/2014/02/video-mircea-badea-sa-moara-de-cancer-agonizand-si-eu-sa-pun-capul-pe-ei.html
Nici macar nu poti sa-l acuzi ca a mancat ciuperci, omul este de internat la pshiatrie impreuna cu cei care-l vizioneaza/tolereaza si-l accepta pe sticla. Intr-o alta epoca devenea un arian perfect.
CNA-ul ar trebui sa-i suspende ca pe OTV, din pacate institutia este un instrument politic.
ai dreptate, din nefericire nu au sa o faca. oamenii varanului sunt majoritate acolo!
Buna dimineata, lume buna!
Theophyle de vazut nu, dar de …am auzit multe, despre mizerie si “caracterectere”, am citit si pe reporter virtual!
Deh, unii nu au obligatia controlului psihiatric pentru fisa p(r)ostului, sunt (in)dependenti, justitiari, vitriolanti, etc si au sansele sa se antreneze fie pentru a deveni oameni polifrici , consuli generali sau feri’ Doamne de mai rau, purtatori de cuvant! 🙂
Buna dimineata,
omul este un caz de psihiatrie. Ar trebui sa fie dat jos de pe sticla si tratat urgent. Din nefericire nebunia lui este de ajutor altor nebuni, unul din ei este premier!
Mai sapa, Theophyle, mai sapa!:P
Stii cat de insidioasa e boala asta? Mai grav e cu cei care o fac pe nebunii, dar sunt varanic de parsivi!
sap draga, sap – cum sa nu? Poate gasesc si petrol 😆
sau un rom ! 🙂
depinde de izvoarele Dunarii! 😛
Salutare all. Salut Theophyle.
Am vazut ca unii il reevalueaza pe Cretin Antonescu. In ce ma priveste, eu nu o sa uit niciodata ticalosiile sale in compania varanului si plagiatorului. Nu pot sa uit rolul sau in puciul din 2012, nu pot sa uit rolul sau in demolarea statului de drept, nu pot sa uit discursurile sale iresponsabile la adresa Occidentului, SUA, Angelei Merkel, etc.
In fapt ruptura USL este o cearta intre doi banditi care isi impart prada ! Atat si nimic mai mult !
O zi buna va doresc !
Salut Red 🙂
Sper ca esti bine. Nu la noi – niciodata! Ticalos ramane ticalos, indiferent de tzoalele pe care le imbraca!
Buna dimineata,
Ponta a dat o fuga pana la Cotroceni. I-a propus presedintelui sa accepte ca interimari ministrii care exista deja in guvern. Presedintele a acceptat.
Ponta zice ca inca n-a discutat cu nimeni (nici UDMR) despre o noua majoriatte. Are de lucru, alearga, pana acum era pe la tv
Salut Cedric 🙂
Da, el munceste, ceapa lui de bandit!
A inceput curatenia prin debarale???
Primavara asta poate, nu-i decat o copy-e!?Paste!
http://prisacariu.ro/2014/02/26/in-mandatul-lui-nastase-ponta-a-acoperit-coruptia-in-cazul-kongsberg-principalii-suspecti-ioan-rus-tanase-sts-puiu-pascu-si-mircea-geoana/
am spus eu ca o sa fie vesel 🙂
TB face declaratii de presa la 12.30. Culmea coinidentei: exact la 12. 30 face declaratii si Tariceanu (in alta locatie, bineinteles). Sa vedem pe care il prefera televiziunile!
Hm, declaratii Tradiceanu 🙄 mare minune daca nu migreaza spre zari mai rosii. O fi primit ordin sa se intoarca la matca.
Sau se desprinde o aripioara, oricum devine interesan……..cei drept pe banii si viitorul nostru, ca trecutul este una cu pamantul.
Tariceanu, who? El probabil se duce sa se alature lui Chiliman, Moisecu si Pavelescu 😆 acolo ii e locul
Guvernul “interimar”, de tot rasul :Banicioiu la Sanatate si Sova la Transporturi :
http://www.ziare.com/politica/guvern/usl-s-a-rupt-oficial-lista-ministrilor-interimari-1284829
Sa vedem care va fi componenta definitiva, dar n-au oameni, va fi Jale!
Banicioiu e calificat, e doar dentist, nu? 😆
Până mai ieri vedeam ceva useliști de “dreapta” nițel derutați. Acum, iar sunt încrezători că vor ștampila opțiunea bună fără a se dezice de precedența. Cum iliescu și hrebenciuc nu par să comenteze în vreun fel (mi-au scăpat ?), eu înclin să cred că totul curge conform planului. Separat, vor culege mai multe euromandate, iar la prezidențiale vor reedita figura din 2000. În definitv, pnl-ul era oricum dator psd-ului cu câțiva ani de guvernare “solitară”. În parlament, pnl-ul va mima și va uzurpa opoziția, având grija să furnizeze numărul necesar de “trădători” în caz de defecțiuni la udmr, unpr.
Tot divorțul mediatizat este pură coregrafie -părerea mea. Chiar de mă înșel, ambii vor culege doar avantaje, în defavoarea … noastră, să zicem.
nu sunt de loc sigur, cine le poate sti pe toate? In nici un caz eu 🙂
Tariceanu ii cere lui Antonescu sa revina asupra deciziei! Vrea in USL! N-are pic de mandrie, nici nu pomeneste de USD! Cica el isi va asuma responsabilitatea de a-i cere lui Ponta tot ce a promis! Nu pricep ce ganduri are. Vrea sa ii ia locul lui Crin?
Face apel la toti colegii lui sa i se alature! Vrea sa il debarce pe Antonescu?
aha, ce bine! incurca-i drace!
face apel la aia cu fustite de moscow. 😀
Si-a gasit cine sa vorbeasca, cred ca se afla in proces accelarat de senilizare – “Cred că în orice căsătorie pot apărea mici neînțelegeri ce nu duc obligatoriu la divorț”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/fostul-premier-tariceanu-declaratii-de-presa-live-text-1084308.html
ce sa-ti spun ce importanta – live! E de bine sa se certe! 😆
Da, sa vezi cum este la “tara”, unde au aparut “comunitati virtuale” si se publica documente, se pun intrebari 😀
sigur ca da, el s-a casatorit de 5 ori!
Salut
Foarte instructiv .
http://cursdeguvernare.ro/marea-coalitie-de-antiprezidentiala-s-a-rupt-inainte-de-a-guverna.html
Ce rapoarte fac ambasadele straine cind debandada politica mioritica e evidenta ?
Ce “strategii” adopta guvernele straine citind rapoartele si privind la lupta exclusiva pentru ciolan din Romania ?
Ghici ce “greutate” vom avea cu astfel e rupti in cur in UE , in relatile FMI , guvern USA .
E mai presus de oricare suspiciune ca politica romaneasca nu are absolut nimic in comun cu cetateanul , interesele natiunii .
E un imens talcioc unde se vinde si se cumpara orice . Strict pentru “consum” pe masura functilor cucerite . Iar propaganda intensa pe stricla , clasica deviere a atentiei de la realele probleme si nevoi .
loja lui kondyakov a scos iar capul ( tradiceanu) . era cam transpirat domnu’ kalin taryceanu- un santaj ceva la adresa tradatorului , din parte celor care l-au tinut legat de scaun la palatul victoria -pe vremea cand avea 20 % in parlament ? 😉
Buna ziua,
Eu nu inteleg , Tradiceanu asta nu vroia parca dupa prezidentialele din 2009 sa se inteleaga cu Basescu, si sa faca guvern PDl-PNL?(sau ma insel eu?)
Acum nu mai poate dupa USL?
Eu cred ca numai de-al naibii face astea, il asteapta la cotitura pe KKRau.
Sigur ca da! Antonescu il asteapta cu bata dupa colt 😆
Tare imi place cand ii vad ca se cearta !
Dar eu,, tot cu ideea mea veche, n-o fi la misto?
Cu toate ca nu prea cred, ceva nu a mers bine, la misto ar fi trebuit mai tarziu.
Asa cum ti-am mai raspuns dimineata, nu cred, dar nu avem cum sa stim ce se afla in mintile lor contorsionate!
Ludovic Orban (rade): “nu-l recunosc pe Tariceanu! Aceasta demagogie reflecta rupere de realitate. Poate o face in interes personal”. “Dl Tariceanu n-a fost de acord cu infiintarea USL, ceea ce face, face pe propria raspundere”.
ce se iubesc liberalii astia 😆
Fiecare se iubeste pe sine si afacerile personale. Restul e minciuna si demagogie.
dragoste mare . santajul si etajul :))
5 casatorii , 4 divorturi . Motocicleanu are cheltuieli mari . Cum sa ramana fara “finantare” de la buget ? Poate il numesc astia repede sef la ASF . 🙂
Salut,
familie mare,remuneratie mica 😆
Cica au pus provizoriu pe Daianu . 😆 😆
care etaj, astia iau un bloc intreg!
idiot senil! S-a dus la milogeala, incerarca sa pozeze in salvator si uita ca madatul trecut l-a primi de pe locul 3.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16689171-calin-popescu-tariceanu-fost-palatul-victoria-unde-discutat-premierul-victor-ponta-timp-aproape-ora.htm
Super, s-au incaierat 😀 – “13:12 – Mihai Voicu anunta ca liberalii i-au retras sprijinul politic lui Calin Popescu Tariceanu, senator PNL, dupa declaratiile facute astazi”
http://www.ziare.com/crin-antonescu/pnl/usl-s-a-rupt-ponta-la-guvern-ministrii-liberali-isi-depun-demisiile-live-1284794
vrea sa-l oblige pe Antonescu sa-l zboare din partid!
o fi discutat despre dosarul portile de fier 2 . sau despre concesionari marca sterling . ori anunta impreuna cu plagiatorul “retragerea trupelor” din afganistan !
Alt urmarit penal de la PNL: Cristian David. Nu poate justifica 60 000 de euro, plus fals in declaratii.
PNL istii se incoloneaza spre o directie precisa.
PNL anunta ca nu va semna o motiune de de cenzura facuta de PDL.
Blaga anunta ca PDL nu va semna o motiune de cenzura facuta de PNL.
ESCROCI.
Cristian David a demisionat din PNL. Nu vrea sa strice imaginea partidului!
Unde se duce ? La PSD?
Un alt neinlocuibil; oare il salveaza (NE salveaza) PSD?
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16689548-gelu-stefan-diaconu-sustinut-pnl-nu-demisioneaza-conducerea-anaf-motivul-aceasta-putea-avea-consecinte-ireparabile-asupra-bugetului-stat.htm
asta e corupt de la mama lui, am crezut ca e pesedist 🙂
Pai, posibil, ca asa la repartizat Ion Iliescu&Co. 🙂
La PNL.
postare noua:
Strategii politice şi electorale după ruperea USL (PNL şi PSD)
E necesara o binecuvantare PAPALA
Se poate întâmpla luni. Punerea sub urmărire penală şi suspendarea lui Victor Ponta
http://www.criterii.ro/index.Sphp/en/national/8757-se-poate-intampla-luni-punerea-sub-urmarire-penala-si-suspendarea-lui-victor-ponta
linkul nu este functional 🙁