Revista Presei – 26 februarie. Plagiatorul face un pas tactic inapoi la Camera, asteptand salvarea Senatului !
26/02/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 26 februarie. Valorile termice se vor menţine mult mai ridicate comparativ cu mediile climatologice caracteristice acestei date. Cerul va prezenta înnorări şi va ploua în mare parte din ţară. Ploile vor fi mai frecvente în cursul serii şi al nopţii în sud şi sud-vest, unde vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Astazi vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sud şi sud-est. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse, iar în celelalte regiuni înnorările vor fi temporare şi ploile, în general slabe cantitativ, se vor semnala local. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea unele intensificări în zona montană şi, trecător şi izolat, în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 16 grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 6 grade. Mai ales noaptea, în zonele joase din sud si est, se va semnala ceaţă.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Cocoş îi denunţă pe Blaga şi Udrea şi spune că i s-au cerut 3 milioane de euro în campania din 2009. Dorin Cocoş ar fi arătat în denunţul făcut la DNA că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menţionând că a fost sprijinit de Vasile Blaga şi Elena Udrea. Informaţiile au fost publicate de Libertatea, care citează denunţul făcut de Dorin Cocoş în dosarul Microsoft şi redă o pagină care ar face parte din acest document. “Precizez că am sprijinit personal campania electorală din anul 2009, pentru a obţine sprijinul Guvernului în vederea derulării acestui contract (Microsoft – n.r.). În acest sens am fost sprijinit de cătreVasile Blaga şi Elena Udrea. Într-o discuţie cu Vasile Blaga mi s-a comunicat că trebuie să plătesc contravaloarea produselor din lista mai sus menţionată, precizându-mi că suma ajunge la aproximativ 3 milioane de euro”, spune Cocoş în denunţ, potrivit sursei citate. În aceeaşi pagină, se mai spune încă o dată că Elena Udrea ştia de demersurile făcute în vederea derulării contractului de licenţiere Microsoft. “Precizez că Elena Udrea cunoştea despre demersurile făcute de mine în vederea derulării contractului de licenţiere Microsoft şi despre banii primiţi şi aşa cum am spus mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru ştia şi Vasile Blaga, care, de asemenea, a sprijinit derularea contractului”, se arată în documentul publicat de Libertatea. Integral pe Mediafax
Elena Udrea, arestată în dosarul “Gala Bute”. Ea a fost adusă în cătușe la Arestul Poliţiei. Elena Udrea se întoarce în arest. Mandatul a fost emis de instanţa supremă, astăzi, în dosarul “Gala Bute”. Ea ajuns în această după-amiază în arestul Poliției Capitalei. Când a ajuns pentru prima dată în Arestul Poliției, atunci când a fost reținută în dosarul Microsoft, cătușele Elenei Udrea au generat o polemică. Fostul ministru a plecat cu cătușe de la DNA, dar a ajuns fără ele la Arestul Poliției. DNA a deschis atunci o investigație internă. O instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis astăzi arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea. Măsura a fost luată de acelaşi judecător care hotărâse înlocuirea arestului preventiv în dosarul Microsoft cu măsura arestului la domiciliu. Hotărârea este executorie, iar Elena Udrea va fi luată de acasă, ea fiind arestată la domiciliu. Conform procedurii, decizia instanței este transmisă Poliției Capitalei, iar Direcția Urmăriri se ocupă de punerea în aplicare a acesteia. Integral pe Digi24
Cum a ajuns „geanta neagră” cu 900.000 de euro în birou la Elena Udrea. REFERAT DNA. Procurorii DNA au obţinut pentru a doua oară arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea în dosarul extins al „Galei Bute”. De data aceasta, Udrea este acuzată de trei fapte de luare de mită, precum şi de abuz în serviciu sau de folosirea influenţei pentru foloase necuvenite. Aceste noi acuzaţii îi sunt aduse pe lângă altele, tot din dosarul „Gala Bute” şi din dosarul Microsoft. Din referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, consultat de Gândul, reiese că în mandatul Elenei Udrea de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, practica şpăgii sub forma unui comision de 10% din finanţările acordate de minister pentru contractele publice devenise standard. Procurorii susţin că din comisionul-şpagă de 10% primit din lucrări la pârtiile din programul „Schi pentru România”, o parte din bani au fost folosiţi, la indicaţiile Elenei Udrea şi Anei Maria Topoliceanu, pentru plata publicităţii, monitorizării presei şi materialelor promoţionale pentru PDL. Procurorii mai descriu cum, după o întâlnire dintr-o pensiune din Buşteni, a secretarului general al MDRT Gheorghe Nastasia, Elena Udrea şi-a asigurat o parte din comisionul de 10% din alte lucrări, din proiectul „Schi în Carpaţi”. Banii, 900.000 de euro, i-ar fi sosit în biroul de la minister, într-o geantă neagră, de voiaj, conform DNA. Procurorii DNA o acuză pe Elena Udrea că a supervizat, în perioada 2010-2011, din postura de ministru PDL al Dezvoltării şi Turismului, comisioanele-şpagă de 10% din contractele pentru pârtii de schi, din programul „Schi pentru România”, plătite mascat de firma Termogaz Company către firma consilierului ei, Ştefan Lungu. Firma plătea acest comision-şpagă pentru a se asigura că primeşte la timp finanţările contractelor încheiate cu ministerul Elenei Udrea. Din aceşti bani, o parte – peste 127.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro) – ar fi fost folosiţi, la cererea expresă a Elenei Udrea şi a prietenei sale, Ana Maria Topoliceanu, pentru plata unor monitorizări a presei din mediul online, a unor servicii de publicitate pentru PDL şi a unor materiale promoţionale cu sigla PDL, spun procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, consultat de Gândul.
Cum a căzut Klaus Iohannis într-o nouă capcană întinsă de PSD. Când PSD a impus-o pe Maya Teodoroiu în functia de judecator la Curtea Constitutionala, s-a spus ca între social-democrati si liberali exista o întelegere punctuala. În ciuda faptului ca PNL-istii au avut propriul candidat, s-a vehiculat ideea ca au cedat în fata PSD-istilor, pentru a fi sprijiniti de acestia la instalarea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI. Mai ales ca aveau de-a face cu o varianta familiara: politician provenit din PC, care a pus umarul la tentativa de puci constitutional din vara lui 2012, lucru remarcat de altfel, într-o nota ironica, de premierul Victor Ponta. Marii amatori de scenarii au ignorat însa o realitate palpabila: PSD detine în continuare majoritatea în Parlament si, deocamdata, face ce vrea cu ea. Adevarul este ca social- democratii i-au pacalit din nou pe liberali si l-au pus pe presedintele Klaus Iohannis într-o postura ingrata. Le-au dat luni asigurari ca îl vor sustine pe Hellvig si s-au sucit ieri, amânând votul din Parlament. Presedintele Klaus Iohannis a fost astfel atras într-o capcana, în care a picat fara sa clipeasca. Dupa cum spuneam, PSD a reusit sa amâne pentru luni votul în plenul Parlamentului asupra candidaturii lui Hellvig. Foarte sigur pe el, premierul Victor Ponta le-a reprosat public liberalilor ca vor sprijinul PSD, dar negocieaza cu gruparea Geoana- Vanghelie voturi pentru motiunea de cenzura. Aceasta ar urma sa fie depusa la scurt timp dupa lansarea Programului PNL de guvernare, pe 28 februarie. Mesajul premierului pentru preedinte este lipsit de echivoc: „Daca-l vrei pe Eduard Hellvig în fruntea SRI, renunta la planurile de a-mi rasturna guvernul”. O dovada ca avem de-a face cu un gest de fronda a lui Ponta este faptul ca a ales sa-l provoace pe Iohannis exact în ziua în care se pregatea sa plece la Berlin. Integral pe EVZ
Daţi-l jos sau lăsaţi-l să guverneze! După euforia celor câteva săptămâni post prezidenţiale, asupra României s-au aşezat, molcom, ca o vorbă românească rostită de un neamţ, un strat de zăpadă, apoi un strat de Crăciun, apoi unul de Revelion, apoi un ianuarie lung cât o zi de post. În sfârşit, mâine-poimâine vine-vine primăvara şi se aşterne-n toată ţara. Trei luni în care jumătate de Românie vorbeşte despre plecarea lui Victor Ponta de la guvern, iar cealaltă jumătate înjură de pe margine şi crede în cifrele postate toată ziua pe conturile de socializare ale premierului în care vedem o ţară înfloritoare. Avem o industrie care stă să bubuie, ca un tigru care mai are de mâncat un biberon de lapte şi devine spaima economiilor din Vestul Europei. În fapt, ţara şi administraţia sunt în mare problemă: politicienii mârâie unii la alţii, îşi scot colţii, se înţeapă, se fac că guvernează şi dau legi la televizor, în platourile emisiunilor. De aproape jumătate de an (dacă e să includem şi perioadă campaniei electorale pentru prezidenţiale), România nu este manageriata. Astăzi citim că, la Cluj, şefii de judeţ refuză de teama procurorilor să semneze un contract de 70 de milioane de euro de la UE. Păi dacă nu e nimic ilegal, de ce să-ţi fie teamă? Mie îmi este foarte greu să înţeleg asta. Bilanţul de ieri de la DNA a separat două teme şi dorinţa de a le confiscă de către doi lideri. În timp ce preşedintele Klaus Iohannis vede în bugetele crescute ale DNA “o investiţie în viitor” şi se declară susţinătorul necondiţionat al procurorilor anticorupţie, premierul Ponta s-a aşezat călăre pe tema evaziunii fiscale. Tineri antreprenori din cercurile mele văd în Antifrauda premierului Ponta doar o ghioagă cu care îi scoate din joc pe cei care îl supără pe el şi pe cei din jurul sau. Şi au şi o întrebare pentru Victor Ponta şi pentru inspectori- dacă de la înfiinţare au ajuns, cumva, fie şi de formă, măcar la una din firmele apropiate de domnia sa sau de Sebastian Ghiţă sau de Liviu Dragnea. Integral pe Gandul
Vicepreşedintele CSM: “Ar fi excesivă o lege cu sancţiuni pentru jurnaliştii care dezvăluie pe surse informaţii din dosare”. Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Bogdan Gabor a declarat, miercuri, întrebat într-o conferinţă de presă la Alba Iulia dacă e nevoie de o lege care să impună sancţiuni pentru jurnaliştii care dezvăluie pe surse informaţii din dosare, că personal i s-ar părea excesiv acest lucru. “Opinii sunt şi pro şi contra. La nivel de discuţii se poate discuta orice. Putem discuta şi dacă este cazul să intrăm într-o asemenea dezbatere, este cazul să impunem sancţiuni de un anumit tip care să poată să meargă până la sancţiuni de tip penal împotriva jurnaliştilor. Mie mi s-ar părea excesiv, dar poate altor cetăţeni ar putea să nu le pară excesiv”, a afirmat vicepreşedintele CSM, citat de Agerpres. Bogdan Gabor a subliniat că, împreună cu jurnalişti, judecători şi procurori, CSM a elaborat un ghid de colaborare a sistemului judiciar cu mass-media, unde sunt prevăzute ce elemente pot să ajungă la media, ce elemente nu ar trebui să ajungă la media, printre care multe date cu caracter personal. Vicepreşedintele CSM a precizat că ghidul a devenit obligatoriu pentru procurori în 2014, iar procurorul care dezvăluie asemenea date se expune unui risc de sancţiune disciplinară. “Au fost făcute chiar şi unele investigaţii în această zonă de către Inspecţia Judiciară şi până la acest moment nu s-a demonstrat că vreun procuror ar fi lăsat pe surse să apară asemenea date. Au fost situaţii când anumite scurgeri de informaţii de la anumite structuri s-au concretizat chiar în dosare penale”, a afirmat Bogdan Gabor. Integral pe EVZ
Deputaţii au aprobat modificarea Codului Silvic. Opoziţia îl critică, premierul spune că e necesar. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului Silvic iniţiat de parlamentari PSD, reprezentanţii PNL criticând prevederile acestui proiect, iar Victor Ponta a afirmat că România are nevoie de această lege. Deputaţii au aprobat acest proiect cu 208 voturi pentru, 97 împotrivă şi 27 abţineri.”A fost un efort de aproape doi ani pentru ca la Guvern şi apoi în Parlament să fie adoptat acest Cod Silvic de care România avea nevoie.Interesele private ale marilor companii neromâneşti care exploatează în mod excesiv lemnul în România şi-au găsit din păcate reflectarea şi în Parlament şi de aceea avem şi voturi contra”, a afirmat premierul Victor Ponta. Deputatul UDMR, fost ministru al Mediului Attila Korodi a declarat că se poate şi mai bine şi că se încheie o procedură care era în Parlament de trei ani. “Sunt convins că această modificare a Codului Silvic va putea să protejeze pădurile României dacă vor veni şi actele normative de implementare. Punem capac monopolurilor mari în domeniul prelucrării lemnului, în sfârşit reuşim să direcţionăm materie primă pentru companii mici şi mijlocii”, a spus Korodi. Deputatul PNLTinel Gheorghe a afirmat că sunt aspecte contradictorii în conţinutul legii, care vor crea probleme de aplicare. Proiectul prevede, printre altele, că valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestaţi. Astfel, un operator/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achizţtionat. Integral pe Mediafax
Ordonanţa traseiştilor – respinsă, aleşii migratori nu-şi pierd mandatele. PNL: ”Este o golănie politică”. Deputaţii au respins ordonanţa care a legalizat traseismul aleşilor locali, ca urmare a decizie Curţii Constituţionale, fără însă a-i sancţiona pe cei care au părăsit partidul pe listele căruia au fost aleşi. Ordonanţa care a legalizat traseismul aleşilor locali a fost respinsă de Camera Deputaţilor, cu 203 voturi ”pentru”, 105 ”împotrivă” şi 22 de abţineri, asta după ce Curtea Constituţională a declarat-o neconstituţională. Cu toate acestea, niciun ales local care a plecat din partidul pe listele căruia a fost ales nu-şi va pierde mandatul. Concret, este vorba despre un amendament al PSD, prin care ”efectele juridice şi politice” ale ordonanţei se păstrează. ”Toate efectele juridice, politice sau de altă natură, produse ca urmare a exprimării opţiunii de către persoanele prevăzute la alineatul (1) al articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 se păstrează în integralitate”, se arată în amendamentul depus de pesedişti. Cu toate acestea, Senatul este for decizional în acest caz, Camera Deputaţilor fiind primă cameră sesizată. Ordonanţa traseiştilor a stârnit numeroase controverse atât în spaţiul public, cât şi în plenul Camerei Deputaţilor. Încă din timpul dezbaterilor, PNL a insistat asupra faptului că, prin păstrarea efectelor ordonanţei, nu se respectă decizia Curţii Constituţionale. În opinia liberalilor, consilierii locali şi judeţeni ar trebui să-şi piardă mandatele pentru că ei au fost aleşi pe liste, nu în baza unui vot uninominal, iar prin trecerea la un alt partid se încalcă voinţa electoratului. De altfel, şi co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a criticat rezultatul dezbaterilor din plen, spunând că ce a făcut PSD este ”o golănie politică”. În plus, Gorghiu a precizat că liberalii îşi vor susţine, din nou, amendamentele la Senat. Integral pe Gandul
Sunteţi de acord să plătim noi pentru campaniile electorale? Campaniile electorale vor fi finanțate exclusiv de la bugetul de stat, potrivit unei decizii a Comisiei de Cod electoral. Înfățișată de liderii partidelor ca o soluție miraculoasă pentru readicarea corupției politice, noua regulă generează controverse. Finanțarea campaniilor electorale de la bugetul de stat a fost aprobată, în unanimitate, de către parlamentarii din Comisia de Cod electoral. Proiectul are sprijinul partidelor importante, care susțin că în acest fel s-ar elimina problemele legate de finanțări ilegale, care fac obiectul a tot mai numeroase anchete ale DNA. Însă, în stadiul actual al discuțiilor, noul sistem de finanțare ridică numeroase semne de întrebare. Nu este clar dacă sumele vor putea fi susținute de către bugetul de stat, iar mecanismele de verificare sunt, cel mult, în stadiu de intenție. Astfel, la ședința comisiei, a fost votată, pe lângă finanțarea de la buget, și limitarea cheltuielilor din campanii. Aceste principii au fost susținute atât de PSD, cât și de PNL. În prezent, partidele primesc atât subvenții de la buget, cât și donații și cotizații pentru campanii electorale de la persoane particulare sau firme. Președintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea (PSD), a anunțat că are mandat de la conducerea PSD să susțină această variantă care ar asigura transparența finanțărilor partidelor politice. „Rupem bariera dintre finanțatori și politicile publice ale unui partid, nu se mai dau bani pentru a intra pe o anumită funcție după aceea”, a argumentat Zgonea. La rândul său, Mihai Voicu (PNL) a susţinut că fiscalizarea cheltuielilor de campanie va fi foarte benefică, întrucât decontările nu se vor putea face fără a avea actele în regulă. Cum va funcționa, concert, noul sistem, dincolo de decizia politică a comisiei? Partidele politice și candidații își vor plăti campaniile electorale, urmând ca, ulterior, sumele să fie decontate de bugetul de stat, în anumite condiții, a explicat Ioan Oltean (PNL), membru în comisia electorală. Integral pe Romania Libera
Rezolva el la Senat! Ponta ramane doctor in drept. Premierul spune ca “Parlamentul e mai intelept decat propagandistii”. Deputatii PSD au votat pentru scoaterea articolelor care permiteau renuntarea unilaterala la titlurile stiintifice din OUG 94/2014. Miercuri, Camera Deputatilor a decis eliminarea din OUG 94/2014 de modificare a Legii educatiei prevederea care dadea dreptul renuntarii la titlul de doctor, anunta Pro Tv. De aceasta prevedere ar fi beneficiat in primul rand premierul Victor Ponta, care in luna decembrie a anuntat renuntarea la titlul de doctor asupra caruia planeaza suspiciuni de plagiat de aproape 3 ani. Comisia de invatamant a propus eliminarea punctului 12 al ordonantei, ceea ce deputatii au acceptat. Au fost 311 de voturi pentru ordonanta de urgenta fara aceasta prevedere, in timp ce impotriva au fost doar doua voturi. Iata care sunt articolele care au fost scoase din textul ordonantei de urgenta, referitoare la posibilitatea renuntarii la titlul de doctor: (7.1) Titularul unui titlu stiintific poate solicita Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice renuntarea la titlul in cauza. In acest caz Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice ia act de renuntare printr-un ordin de revocare emis in acest scop. (7.2) Actul administrativ constatator al titlului stiintific se anuleaza de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renuntare la titlu, precum si cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului stiintific se aproba prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii stiintifice.Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!
Nu e TNR, dar asa pare: pana si Decebal a ajuns in …Dubai! 🙂
http://www.flux24.ro/cu-spaga-din-dosarul-microsoft-fost-deschis-restaurant-in-dubai-marina/
Din curiozitate am deschis site-ul dedicat lui …Decebal :)! Fondul muzical te “loveste”: Nicolae Furdui Iancu -” Noi sunem romani…aici pe veci stapani” 😛
I-am “ocupat”si pe astia!
Decebal Kiss :))))
Buna dimineata 🙂
buna dimineata 😀
Buna dimineata,
sora lui Ponta audiata acum la DNA Ploiesti!
Cica e asteptata si mama lui Ponta, in calitate de martor!
salutare! Eu le vreau in arest preventiv, laolalta cu Udrea, sa se reintregeasca famiglia 😛
da , sa faca schimb de sutien intre ele . neata !
o zi buna tuturor.
e cu doua link-uri, stiu 😀 (dar sper sa treaca de moderare)
Generalul Degeratu a fost unul dintre ofițerii armatei române implicați activ în represiunea de la Cluj-Napoca din decembrie 1989. A ucis cu pixul întocmind harta represiunii – adică punând pe harta municipiului dispozitivele represiunii, contrar legilor.
http://sareinochi.com/2010/12/23/cum-este-sa-ucizi-cu-pixul-si-peste-ani-cu-politica-de-cadre/
A fost scapat si avansat si a ajuns in pozitiile cele mai inalte ale sefiei Armatei Romane de unde si-a permis sa obstructooneze justitia interzicandu-le subordonatilor sa se prezinte in fata procurorilor militari. Nu a fost pedepsit. Că așa funcționează legea în România: cu dublă măsură și după cum vor mușchii celor care o aplică.
Azi, general în rezervă, dă interviuri în care aruncă sămânța îndoielii cu privire la Art. 5 din Tratatul NATO. Bun agent de influență și-a găsit Maica Rusia la acest înalt nivel!
“punerea in discutie a capacitatii de actiune potrivit Articolului cinci, adica probabil ca Rusia va incerca sa demonstreze ca Articolul cinci nu functioneaza, sau, oricum, nu functioneaza pentru toti si sigur nu functioneaza asa cum isi imagineaza unii.” – http://www.ziardecluj.ro/generalul-constantin-degeratu-clujeanul-ce-condus-statul-major-si-armata-iv-transilvania-poporul-roman-nu-este-pregatit-pentru-un-eventual-atac-test-al-rusiei
(dacă Claudiu Degeratu este plodul acestui Constantin Degeratu, putem înțelege mai bine pe cine vor ăștia să propună în sistem la SRI)
Sobolanii parasesc corabia care se scufunda?
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/marius-tuca-si-a-dat-demisia-de-la-conducerea-cotidianului-jurnalul-national-104353.html
Cedric, nu mai sunt bani de cateva luni in trustul lui Voiculescu!
cum au fost platiti postacii din bani furati : “Din aceşti bani, o parte – peste 127.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro) – ar fi fost folosiţi, la cererea expresă a Elenei Udrea şi a prietenei sale, Ana Maria Topoliceanu, pentru plata unor monitorizări a presei din mediul online, a unor servicii de publicitate pentru PDL şi a unor materiale promoţionale cu sigla PDL, spun procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, consultat de gândul.”
http://www.nasul.tv/2015/02/25/cum-a-ajuns-geanta-neagra-cu-900-000-de-euro-in-birou-la-elena-udrea-referat-dna/
Personal nu-l consider pe Marius Tuca un sobolan! Sobolani sunt cei care au papat ani multi pe langa unul si cand au pierdut cascavalul au inceput sa-l loveasca! Unul ar fi marele deontolog : Stelian Negrea!
a atras atentia dl Dan Badea in privinta lui S Negrea : http://www.danbadea.net/2014/08/21/atentie-la-dezvaluirile-otravite-ale-lui-stelian-negrea/
Stiu, ziggie! Am citit despre acest personaj ciudat inca din vremurile sale de “glorie” in calitate de fost purtator de cuvant la ANAF( pe vremea ministeriatului la finante a lui Vladescu).
O sinucidere peste ocean!
http://www.gandul.info/international/costel-comana-a-murit-milionarul-roman-s-a-sinucis-in-toaleta-unui-avion-care-circula-intre-columbia-si-costa-rica-13894943
buna ziua. operatiune a serviciilor? banii au disparut, milionarul a “disparut” , caz clasic erbasu http://www.hotnews.ro/stiri-international-19488466-pasager-roman-murit-toaleta-unui-avion-ruta-bogota-san-jose.htm Costel Comana, 53 de ani, avea probleme cu justiția. Asociatul său, Iorgu Ganea, a fost arestat pentru 30 de zile, săptămâna trecută, în dosarul unor subvențiilor acordate ilegal pentru compania Regiotrans. Și Costel Comana era urmărit în acest caz, fiind acuzat de dare de mită se pare ca se ascundea in America de Sud
au scapat si de un posibil viitor denuntator 😀
sau unul care a clacat la presiuni, vremuri interesante. Intr-o jumatate de an este al 2-lea caz.
Vai, vai…….trebuie sa te lovesti cu capul de grinda ca sa pricepi. Ce a facut Catastrofa in ultimii ani cu cei din opozitie ce o fi fost. TB ar fi trebuit sa intre in depresie de cate ori a fost atacat/i-a fost atacata familia.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19490629-victor-ponta-este-mare-suferinta-vad-sora-mama-mea-sunt-linsate-mediatic-doar-fiu-lovit-politic.htm
Da, nu i place bolsevicului sa fie tratat cu aceeasi unitate de masura .
http://groparu.ro/am-mers-si-eu-la-de-ce-eu/
Postare noua ! 😀
http://politeia.org.ro/editoriale/meteoritul-vine-de-la-rasarit/35750/
Buna ziua all 🙂
Pentru cei care se intrebau ce face MRU:
http://www.stiripesurse.ro/jocul-lui-mru-jolly-jocker-ul-lui-iohannis_948266.html
“Deși e doar consilier onorific pare omul cu care Iohannis încearcă majoritatea ușilor închise și nu numai. A fost vehiculat ca posibil nou director al SIE, dar pare mai mult candidat pentru funcția de premier care în acest moment joacă rolul de emisar special….”
Buna 😀 😛