Revista Presei – 26 august. “Deși 12.700 de pacienți au raportat mita din spitale, Ministerul Sănătății îngreunează demersurile de sesizare a actelor de corupție!”
26/08/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 26 august! Vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în regiunile sud-estice și la munte, iar seara și noaptea în nord și nord-est, dar numai izolat se vor semnala ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar la începutul intervalului, trecător și în Bărăgan, Dobrogea și sudul Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de gr., iar cele minime vor fi de la 7…8 gr. în depresiunile Carpaților Orientali, până la 21 de grade pe litoral. Pe arii restrânse, în zonele joase, vor fi condiții de ceață. In București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 gr., mai scăzută în zona preorășenească spre 15 gr.. 🙂
“Să ne așteptăm că vom tot închide și redeschide școli întregi”. Avertisment de la Universitatea Babeș-Bolyai Răzvan Cherecheș, directorul departamentului de sănătate publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, atrage atenția că purtarea măștilor și păstrarea distanței între elevi vor fi greu de respectat în pauze, dar și că trebuie să ne așteptăm ca din toamnă să fie focare în școli. Drept urmare, clase și clădiri întregi vor tot fi închise și redeschise după perioade de 14 zile de carantinare. … – În ce măsură băncile dotate cu plexiglas protejează copiii, față de păstrarea distanței de cel puțin un metru? – Distanțarea fizică este categoric superioară plexiglasului. Plexiglasul nu o să fie cu un metru deasupra copilului. O să fie până la nivelul capului, cel mai probabil, pentru că autoritățile locale le vor comanda pe cele mai ieftine, nu pe cele care să deservească într-adevăr sănătatea publică. Ca să fie sigur pentru copii, având în vedere că nu știm cât se va păstra distanța de un metru, un plexiglas ar trebui să fie cu o jumătate de metru mai înalt decât capul celui mai înalt elev din clasă….Când cineva tușește, se creează niște curenți de aer care nu poți anticipa unde ar putea ajunge. De aceea e important să ai plexiglasuri cât mai înalte. Din păcate, Ministerul Sănătății și Institutul de Sănătate Publică n-au venit cu o dimensiune precisă pentru acest plexiglas. Profesorul Răzvan Cherecheș: De ce ar trebui respectată distanța de minimum un metru – Dar distanța de minimum un metru între bănci de ce e importantă? – Distanța are de-a face cu picăturile pe care “stă“ virusul și care sunt emise prin căile nazale sau prin gură, când vorbim sau strănutăm. Dacă persoana care strănută este la o distanță de cel puțin un metru față de cea mai apropiată, acele picături ajung pe jos, datorită gravitației. Așadar, nu sunt inhalate de cealaltă persoană. Integral: https://www.libertatea.ro
Deși 12.700 de pacienți au raportat mita din spitale, Ministerul Sănătății îngreunează demersurile de sesizare a actelor de corupție! Până acum, pacientul răspundea la o întrebare și era contactat de Ministerul Sănătății care, după lămurire, reclama eventualele aspecte penale. Acum, ministerul condus de Nelu Tătaru propune ca răspunsul său la reclamarea mitei să fie: ”Vă mulțumim! Vă rugăm să formulați plângere către autoritățile abilitate sau puteți trimite o sesizare la Ministerul Sănătății la adresa de email: presa@ms.ro”! Peste 12.700 de pacienți au sesizat Ministerului Sănătății, între 2017 și 2019, că doresc să raporteze că li s-au solicitat bani sau atenții în timpul internării. Însă, până în prezent, ministerul nu a demarat nicio acțiune ca urmare a acestor sesizări, invocând ”riscul de pierdere a anonimatului pacientului”. Un ordin de ministru recent publicat, aflat în dezbatere publică până pe 26 august, pune în pericol mecanismul de feedback al pacientului, atrage atenția într-o recentă analiză Observatorul Român de Sănătate. Ministerul Sănătății a publicat recent un proiect de modificare a mecanismului electronic prin care pacienții români pot evalua activitatea spitalelor publice și pot sesiza situațiile de condiționare a actului medical sau de corupție din spitale. ”Această modificare va îngreuna considerabil și va complica inutil demersurile pacienților de sesizare a actelor de corupție din spitalele publice”, cred specialiștii de la Observatorul Român de Sănătate. Cum funcționează acum raportarea cazurilor de corupție În prezent, după externare, pacienții pot răspunde prin web sau SMS la 10 întrebări, din care una legată de condiționarea actului medical. Dacă pacientul răspunde că i s-au cerut bani sau atenții din partea medicilor sau asistentelor, primește o nouă întrebare: “Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?”. … Cu alte cuvinte, în noua formă a ordinului, Ministerul Sănătății pasează responsabilitatea și îndeamnă pacientul să sesizeze singur autoritățile abilitate sau serviciul de presă al Ministerului Sănătății, deși sesizarea a ajuns deja la minister. ”Ministerul Sănătății dorește să complice procesul de sesizare a potențialului act de corupție prin introducerea mai multor pași birocratici inutili”, arată cei de la Observatorul Român de Sănătate. Integral: https://www.libertatea.ro
Dragoş Damian, CEO Terapia: Domnule Ciolacu, Domnule Dâncu, aceeaşi solicitare: daţi-mi 100 de milioane de euro şi construim trei fabrici: una de vaccinuri, una de injectabile pentru ATI şi una de alcool izopropilic ….In 1990 aveam 72 de combinate chimice (nu mai ineficiente decat cele din alte ţări din Europa de Est, care s-au salvat), un sistem performant de învăţământ (12 scoli profesionale, 23 licee, 17 facultati si 10 institute de cercetare), iar sectorul aducea echivalentul de azi a circa 35 miliarde Euro, aproape 20% din producţia industrială de atunci. Acum, în 2020, daca a mai rămas un sfert din capacitatile de producţie şi s-a ales praful de marea majoritate a celor din invatamant, iar domeniul aduce venituri de doar 3 miliarde Euro si aproape jumătate din deficitul balanţei comerciale a României. Inainte de 1990, o stim cu totii, industria chimica avea o “pila” la conducerea tarii. Astazi nu mai avem nimic, toti guvernantii care s-au succedat discuta doar cu coalitii si camere de comert care promoveaza interese de consum si nu de investitii, omitand sa vada rolul strategic al industriei chimice….. As insista asupra a ceea ce am scris mai sus: s-a tot spus ca industria chimica din anii ’90 trebuia inchisa pentru ca era energofaga, ineficienta, poluanta. Nici o grija, la fel era si industria din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, tari din UE, dar pot fi date exemple si tari terte, Iugoslavia, Ucraina, etc. Insa guvernele din aceste tari au ales privatizarea strategica sau controlul de stat, eficientizare si internationalizare. Toate companiile din Polonia, Cehia si Ungaria, in legatura intr-un fel sau altul cu chimia si in marea lor majoritate infiintate inainte de caderea Cortinei de fier, au ramas in picioare si chiar mai mult, s-au internationalizat, exporta atat in UE cat si catre Est. Pentru ca guvernele din aceste tari nu au acceptat ca troc pentru aderarea la UE pierderea de suveranitate economica, si in nici un caz in domeniul chimiei, asa cum a facut-o Romania. Si, o tema separata de reflectie: pierdere de suveranitate economica este si ca ne ostilizam relatiile cu Rusia si Turcia, unde SUA si UE fac bine-merci afaceri de sute de miliarde de Euro. Lipsa de educatie, de job-uri si de sanse, mai ales in rural, care genereaza asistati social, este un efect al pierderii de suveranitate economica prin dezindustrializare si dezagrarizare. Romania nu se poate dezvolta sustenabil daca nu avem, pana in 2030, un proiect strategic de politici publice in domeniul reindustrializarii, iar cea mai bune cale de a taia etape este de a reface industria chimica, sectorul a ajuns sa genereze anul trecut 50% din deficitul comercial, peste 8 miliarde Euro. Si 2020 nu se va termina bine deloc din cauza crizei sanitare si economice, mai mult ca sigur vom ajunge la un deficit bugetar de 10% si la o datorie publica de 50% din PIB – nu stiu daca a facut cineva aceasta paralela: Ucraina are o datorie publica de 65% din PIB, dar este in razboi de 6 ani…. Agentiile de presa din toata lumea arata cum tarile dezvoltate pompeaza zeci de miliarde de dolari in companiile chimice si farmaceutice si incep on-shoring-ul facilitatilor de productie. De ce farma si chimie? Pentru ca sunt motoare de progres tehnologic, locuri de munca, venituri la buget, sustanabilitate si suveranitate economica. 100 milioane de Euro pentru trei fabrici, una de vaccinuri, una de produse injectabile pentru ATI si una de alcool izopropilic, reprezinta echivalentul a 0,12% din cele 80 miliarde pe care Romania le va primi de la UE. Integral: https://www.zf.ro
Secretariatul General al Guvernului introduce în proiecte oameni de la Corpul de Control, care obțin un bonus de până la 50% din salariu! „Formă mascată de protecție” Într-unul din proiectele cu fonduri europene, inițiat de Secretariatul General al Guvernului, început în guvernarea PSD și care încă se derulează, au fost cooptați chiar oameni din Corpul de Control, arată documentele intrate în posesia Libertății. Aceștia primesc bonus de până la 50% din salariul de bază, în funcție de orele pontate. Oameni din Guvern atrag atenția că, astfel, oamenii din SGG care coordonează și vin cu banii în proiect ar putea fi protejați de cei de la Corpul de Control. …. Secretariatul General al Guvernului României a devenit un loc unde se decid, fără ca asta să fie în fișa postului, bonusurile luate de oameni din alte departamente. Pe baza proiectelor europene derulate. “Oricine este în boardul unui proiect (manager, asistent manager sau expert) se bucură de o indemnizație în plus de până la 50% din salariul de bază. În funcție de orele pontate, primește între 0% și 50%. Managerul de proiect are un rol important în stabilirea bonusului”, a explicat un angajat din Palatul Victoria, pentru Libertatea. …Printre proiectele derulate de SGG, multe aparțin Departamentului de Strategii Guvernamentale, condus până anul acesta de Lelia Oanță. Sursa reclamă faptul că mecanismul de creare a echipelor de management de proiect i-a făcut pe unii angajați ai SGG niște oameni foarte puternici. Cine o asculta pe Lelia Oanță și-i făcea servicii era în aceste proiecte, cine nu, nu primea nimic. Departamentul Leliei Oanță avea 40 de oameni. În afară de aceste proiecte cu fonduri europene, conduse de apropiații săi, existau și numeroase proiecte interne, finanțate 100% din interior. Angajat al Guvernului României: Aceeași sursă a menționat că mulți dintre cei cooptați în aceste proiecte prestau modest sau chiar deloc, dar primeau banii. “În afara experților interni, mai există la fiecare proiect și o listă de experți externi, unii chiar din străinătate, care sunt angajați pe criterii obscure, indiferent ce specialitate au. Poți pune acolo bunica și verii, găsindu-le specialități închipuite, dar cel mai adesea sunt sinecuri politice. În fapt, în aceste proiecte lucrează efectiv doar 10-15% dintre cei remunerați”, susține sursa. Integral: https://www.libertatea.ro
Procesele de la CJUE privind justitia din Romania, in linie dreapta. Au fost fixate pledoariile in cazul deciziilor CCR care au anulat mai multe sentinte definitive si concluziile pe desfiintarea Sectiei Speciale Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a fixat pe 8 septembrie termen pentru pledoarii intr-un dosar in care se discuta despre hotararile CCR in cazul completurilor de 5 judecatori de la Inalta Curte si a completurilor specializate de la Inalta Curte, decizii care a dus la anularea si rejudecarea mai multor sentinte definitive de condamnare in procese de mare coruptie.”Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeana, articolul 19 alineatul (1) din acelasi tratat si articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate in sensul ca se opun interventiei unei curti constitutionale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanta de judecata) cu privire la modalitatea in care instanta suprema a interpretat si aplicat legislatia infraconstitutionala in activitatea de constituire a completurilor de judecata?” este una dintre intrebarile-cheie la care trebuie sa raspunda CJUE. Sesizari in acest caz au fost trimise de Inalta Curte in mai multe dosare de mare coruptie, cum ar fi “Gala Bute”- Elena Udrea, “Turceni -Rovinari”- Victor Ponta, cel al fostului ministru al Finantelor, Darius Valcov sau al fostului ministru al Economiei, Contantin Nita. De exemplu, in cazul fostului ministru al Dezvoltarii, Elena Udrea, una din intrebarile la care trebuie sa raspunda judecatorii europeni este: “Cine are prioritate in acest caz, principiul protejarii fondurilor europene sau o decizie CCR?” Detaliile despre stabilirea termenului pe 8 septembrie apar pe portalul CJUE.…..In acest caz, instanta europeana trebuie sa dea mai multe decizii importante pentru Justitia din Romania privind: natura juridica a Mecanismului de cooperare si de verificare (MCV) instituit de Comisia Europeana, infiintarea Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ), cunoscuta ca Sectia Speciala (SS), dar si caracterul mai multor ordonante de urgenta promovate de fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader – cum ar fi cea prin care a fost mentinut in functie seful Inspectiei Judiciare, Lucian Netejoru. Potrivit procedurii, dupa ce avocatul general isi anunta concluziile, CJUE va ramane in pronuntare, iar dupa aproximativ o luna ar putea da o decizie in acest caz. Integral: https://ziare.com
O organizatie studenteasca acuza ca Tudorel Toader s-ar fi implicat politic in alegerile locale si ar folosi imaginea Universitatii din Iasi pentru a sustine candidatii PSD Liga Studentilor din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi acuza ca rectorul Tudorel Toader s-ar fi implicat in sustinerea candidatilor Partidului Social Democrat (PSD) la Primaria Municipiului Botosani si la Consiliul Judetean Botosani, folosindu-se de imaginea Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Acest lucru s-ar fi facut prin propunerea si asumarea promisiunii realizarii unor extensii ale facultatilor din Iasi catre viceprimarul Cosmin Andrei, candidatul PSD la primarie si care ar fi fost un sustinator fervent al lui Liviu Dragnea. “Liga Studentilor (LS IASI) condamna ferm aceste actiuni de implicare politica a rectorului Toader si ii solicita acestuia sa dezbata viitorul universitatii in cadrul comunitatii academice, nu in filialele partidelor politice,” se arata intr-un comunicat al studentilor. “Practic, Toader a trimis din partea Universitatii Alexandru Ioan Cuza o adresa catre cabinetul viceprimarului municipiului Botosani, Cosmin Ionut Andrei (PSD), prin care se propune infiintarea unui numar de 11 specializari in cadrul a 6 facultati, sub forma de extensie universitara. Integral: https://ziare.com
Sorin Pâslaru, ZF: Ce-ar fi dacă zilnic s-ar raporta din judeţe nu numai numărul de noi infectări, ci şi producţia de lapte, numărul de kilometri de şosea modernizată sau de locuri de muncă nou create? Din 9 martie până în prezent cel mai urmărit indicator din România este numărul de noi infectaţi, mai important decât cursul valutar sau ROBOR, din păcate. Asta e situaţia şi va mai dura. Însă ce ne-a adus această încercare este relevanţa însemnătăţii faptului de a vedea lumea prin indicatori. Este de fapt ceea ce lipseşte societăţii româneşti pentru a fi pe drumul cel bun în toate domeniile de activitate. Când auzi dimineaţa la radio: „în judeţul Buzău au fost astăzi 27 de cazuri de noi infecţii, cu una mai mult decât ieri, s-a descoperit un nou focar la instituţia x sau y”, nu poţi să nu te întrebi: Ce-ar fi dacă ai auzi în fiecare zi sau o dată pe săptămână ce se întâmplă în fiecare judeţ cu producţia de lapte, cu numărul de kilometri de şosele modernizate, cu numărul de şcoli, cu numărul de salariaţi sau cu evoluţia salariului mediu net? De ce judeţul Buzău să aibă un salariu mediu net de 2.470 lei în mai 2020, după cum arată datele Buletinului Lunar judeţean publicat de Institutul Naţional de Statistică al României şi doar 84.000 de salariaţi, în scădere cu 2.000 faţă de mai 2019, în timp ce Clujul are un salariu mediu net în aceeaşi lună de 3.800 lei, în creştere cu 10% faţă de mai 2019? Câştigă preşedintele judeţean din Cluj sau prefectul din Cluj cu 50% mai mult decât omologii lor din Buzău având în vedere că salariul mediu net din Cluj este cu 50% mai mare decât în Buzău? Care a fost producţia de ciment, de cărămizi, de tablă sau de cuie a judeţului Buzău în 2019 şi ce ar trebui făcut să se dubleze în următorii cinci ani? Ce vă lipseşte domnule preşedinte al consiliului judeţean, domnule primar să aduceţi investitori în judeţ şi să creaţi locuri de muncă şi astfel să crească salariile? Această pandemie ar trebui să fie un semnal de trezire. Ce acţiuni trebuie făcute, aşa cum lumea îşi bate capul cu măsurile care trebuie luate pentru a reduce numărul de noi infectări, cu planuri şi cu zeci şi sute de milioane de euro alocări, aşa ar trebui aceleaşi şantiere asumate pentru a atinge un anumit obiectiv, cu raportări zilnice sau săptămânale şi pentru producţia de lapte, numărul de nou-născuţi, producţia de cereale sau de struguri. S-a văzut în aprilie şi mai cum statul german a organizat prin camerele de comerţ şi în relaţie bilaterală cu statul român aducerea de muncitori din România pentru a satisface nevoile fermelor şi a abatoarelor din Germania în plină stare de urgenţă. Ai business, ai taxe, ai stat. Nu poţi să te faci că nu vezi şi să nu îţi asumi ca obiectiv dezvoltarea economică măsurată în cifre seci de producţie, de modernizare a infrastructurii sau pur şi simplu de evoluţie a consumului, pentru că la sfârşitul zilei toate acestea se decontează. Nu ai de unde să ai bani pentru spitale şi şcoli despre care să vorbeşte în transmisii radio că sunt într-o stare deplorabilă dacă nu produci, dacă nu ai bănci, dacă nu ai comerţ sau servicii…..Să auzim la radio dimineaţa câte cazuri noi au fost în judeţul Buzău sau în judeţul Cluj, sperând să fie din ce în ce mai puţine, dar să auzim şi despre cum s-au asfaltat 50-100-200 de kilometri de drumuri judeţene, despre faptul că fermele de oi au un şeptel cu 50% mai mare decât anul trecut sau că producţia şi exportul de mobilă s-au dublat faţă de anul trecut. Integral: https://www.zf.ro
Dispar aceste pensii! S-a depus legea la Parlament! Cine e vizat Anul trecut, PSD a creat o nouă categorie de beneficiari de pensii speciale, prin Ordonanţa 57 privind Codul Administrativ, acuză aleșii USR, care avertizează că primarii încep să notifice primăriile pentru a primi pensia specială anul acesta. Parlamentarii USR au depus, luni, la Parlament, o nouă propunere legislativă privind eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii judeţene, introduse în Codul Administrativ, prin OUG 57/2019, de Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Deputatul Ionuţ Moşteanu a declarat, într-o conferinţă de presă, că anul trecut „PSD a creat o nouă categorie de beneficiari de pensii speciale prin Ordonanţa 57 privind Codul Administrativ”, iar intrarea lor în vigoare a fost amânata pentru ianuarie 2021 în urma unui amendament USR la legea bugetului de stat pentru 2020. ”Primarii încep să notifice primăriile” „Noi l-am avertizat pe premierul Ludovic Orban, de la finalul anului trecut, când i-am dat votul pentru a merge la Palatul Victoria, că primarii încep să notifice primăriile pentru a primi pensia specială anul acesta. Am insistat să dea Ordonanţă să abroge acel articol din Codul Administrativ. N-a făcut-o, însă noi, cei de la USR, am reuşit, printr-un amendament la Legea bugetului, să amânăm intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi de Consilii judeţene, vicepreşedinţi de Consilii judeţene până la finalul acestui an. De la 1 ianuarie 2021 vor fi îndreptăţiţi să ceară această pensie pe care le-a dat-o PSD. De aceea este important ca acest lucru să se oprească”, a motivat Ionuţ Moşteanu. ”O nedreptate uriaşă care se face românilor” Potrivit acestuia, este necesar proiectul de anulare a acestui privilegiu pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, pentru că, altfel, „ar fi încă o palmă dată românilor de PSD”, în timp ce „PNL-ul până acum priveşte nepăsător la acest lucru”. Integral: https://www.capital.ro
Extreme Dark Infrastructure …. Odată ce proto-omul alfa reușește să-l doboare pe maimuțoiul alfa cu o lovitură de os transformat în bâtă, o sumedenie de alți proto-omuleți mai puțin dotați fizic se perindă și-l lovesc pe cel doborât, sărind înapoi imediat, de teama unei eventuale reacții a victimei prăbușite. Astfel se întâmplă și în momentul de față în cercetarea românească, cu deosebirea că maimuțoiul alfa al cercetării încă n-a căzut definitiv, iar loviturile au pornit de la mai mulți proto-omuleți ceva (dar nu mult) mai curajoși decât cei din filmul lui Kubrick. Ați ghicit probabil, maimuțoiul alfa este în cazul nostru Acad. Nicolae V. Zamfir (NVZ), Director General al celui mai mare institut de cercetare din România, IFIN–HH și al celui mai mare proiect de cercetare din România, ELI–NP. NVZ a deținut aceste funcții până de curând și este posibil să le dețină, din nou, și în continuare, după ce furtuna media iscată de “demiterea abuzivă” îi va impune Ministrului Educației și Cercetării să revină asupra deciziei de anulare a prelungirii mandatului său la butoanele institutului și proiectului. Furtuna media este semn că doborârea lui NVZ s-ar putea să nu fie de durată. Iar printre maimuțeii mici care-l lovesc mișelește pe cel căzut, probabil, va fi numărat și autorul acestor rânduri, deși va încerca să vă prezinte un punct de vedere cât se poate de neutru în continuare. Nicolae V. Zamfir. Acuze aduse acestui savant inclusiv sau mai ales într-o emisiune “Starea Nației” (20 mai 2020): (i) A fost secretar P.C.R. înainte de 1989, (ii) a fost Director General al IFIN–HH din 2004, deci 4 mandate, (iii) acum fiind la al 5-lea mandat, acordat contrar oricărei uzanțe din domeniu de Prof. Dragoș Ciuparu, secretarul de stat pentru cercetare; (iv) are 68 de ani și ar fi trebuit să se pensioneze, nu mai poate activa decât cu avizul Consiliului Științific pe care (v) l-a desființat abuziv; (vi) la ELI–NP, echipamentul cel mai important este livrat și nefuncțional (sursa gamma, despre care vom vorbi în detaliu mai jos), iar IFIN–HH se judecă acum cu un consorțiu european (EuroGammaS), (vii) laserul a ajuns la puterea maximă, dar nu are unde să tragă cu această putere, deoarece zona de interacțiune cu fasciculul încă nu a fost complet echipată, (viii) IFIN–HH a fost pus pe “lista neagră” a autorităților de cercetare din Franța….Biroul Prezidiului Academiei Române s-a solidarizat plenar și necondiționat cu conducerea IFIN–HH și califică aceste atacuri “‘în sfera unor interese obscure, care aduc prejudicii grave ţării noastre şi care se situează în afara normelor şi valorilor unanim acceptate în comunitatea ştiinţifică‘”. Printre dușmanii României numărându-se CNRS-ul francez, CNR-ul italian și, desigur, revista ocultei mondiale, Nature…. Indicele Hirsch 42 invocat (de fapt, este chiar 43 în momentul de față) la 68 de ani este bunicel, dar nu este chiar o realizare măreață. NVZ co-autorează, este adevărat, mai multe articole în PRL în perioada în care a lucrat în Statele Unite, însă este autor principal (prim și corespondent) numai pe o singură astfel de publicație. Întors în România, domnul proaspăt academician nu a mai realizat performanțe similare, cea mai prestigioasă revistă în care a publicat din țară fiind Physical Review C, revistă cu un factor de impact de aproape 3 ori mai mic decât PRL. Așadar, acest resume este unul bun, fără îndoială, însă există “savanți” români care-l depășesc pe NVZ la performanțe scientometrice. Sigur, dat fiind că, încă de la întoarcerea în țară (2004), NVZ a devenit Director General al IFIN–HH, ne putem imagina și că treburile manageriale, plus multiple alte responsabilități (șefia CNCS, CNATDCU, a Societății Române de Fizică, președinția Secției de Științe Fizice a Academiei Române) i-au răpit din timpul dedicat cercetării și, dacă ar fi rămas simplu cercetător în acest timp, numărul și prestigiul revistelor în care a publicat ar fi fost, cu siguranță, mult mai semnificativ…..Și, mai ales, să se termine odată cu exagerările bombastice din mass media și cu lauda de sine nejustificată. O ducem din premieră mondială în premieră mondială: ba s-au tras 10 PW (12 martie 2019), ba s-au tras 10 PW pe toată lungimea echipamentului (19 august 2020), cu felicitări și gratulări din partea lui G. Mourou și ale Academiei Române. În loc de comunicate triumfaliste, ar fi mai util un “status report” sec și mai frecvent despre ce se mai întâmplă acolo și ce urmează să se mai întâmple. Deocamdată, echipa ELI–NP nu prea are cu ce să se fălească. Clădirea a realizat-o Strabag; laserul, dacă va funcționa, va fi meritul firmei franțuzești Thales. Cu sursa gamma, om trăi și om vedea. Românii au plimbat probabil hârtii în cea mai mare parte a timpului și, e adevărat, unii au făcut ceva stagii de perfecționare prin străinătate, au existat lucrări științifice în colaborare, însă marea majoritate a acestor lucrări realizate în alte părți. Integral: https://www.contributors.ro
PNL spune stop traseismului: Nu-l primim pe Dragnea decât după ce iese din puşcărie! Verticalitate liberală! Ludovic Orban trage linie la racolările de pesediști și spune că Liviu Dragnea nu va fi primit în partid decât după ce va fi eliberat din închisoare. Liberalii spun că nu se pot compromite acum cu un pușcăriaș, deși stilul de lucru al lui Dragnea se potrivește la fix PNL-ului. ”În cazul lui Dragnea nici n-ar fi cine știe ce traseism”, spune Orban, care reamintește că Dragnea a fost membru în Partidul Democrat al lui Traian Băsescu, partid acum inclus în marea familie liberală de corupți. Ludovic Orban s-a interesat la ministrul justiției dacă se poate face totuși ceva pentru Liviu Dragnea: ”Poate o ordonanță de urgență, o modificare de cod penal. Cred că dacă l-am coopta pe Liviu am putea câștiga și Teleormanul, fief tradițional pesedist. Ar fi o victorie pentru liberalism în primul rând”, spune Orban. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!
Pe langa atatea articole serioase propuse la revista presei de azi, merge articolul , de o ironie ucigatoare meritata de Basescu:
https://revista22.ro/opinii/madalin-hodor/lasa-ne-base
Excelenta Tia Serbanescu!
https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/congres-mascat
” Dar oricât „de cinici și iresponsabili” (cum le-a zis Iohannis) ar fi pesediștii, PNL tot râvnește la ei racolând primari pe capete – deși Iohannis și Orban „sunt împotriva traseismului”. Urăsc traseismul, dar îi iubesc pe traseiști.
Firea în schimb și-a adunat pentru Consiliul General persoane aflate în floarea vârstei a treia (Petre Roman, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu) luate spre îngrijire și tratament (de incontinență electorală) de primărie. “
Buna ziua all 🙂
“Șeful clubului de table din Giurgiu, promovat de PNL secretar general adjunct în Ministerul Economiei. În 2019, liberalii îl dădeau exemplu de incompetență într-o moțiune simplă în Parlament …”
https://www.g4media.ro/seful-clubului-de-table-din-giurgiu-promovat-de-pnl-secretar-general-adjunct-in-ministerul-economiei-in-2019-liberalii-il-dadeau-exemplu-de-incompetenta-intr-o-motiune-simpla-in-parlament.html?fbclid=IwAR3NS3RGFkmlm_KJ0UbT7XhnwAEs3hDfhft5T_ACYoqDtIGI-2jxeEuv_f8
Bună ziua!
Oare a interacționat și cu Ciolacu? Parcă nu exista COVID.- ”Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, anunță că a fost diagnosticat cu COVID-19, el spunând că a început să se simtă rău marți seară, când a avut o durere de cap și “o stare generală de slăbiciune”.”
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24251645-primarul-robert-negoita-anunta-are-covid-19-cei-care-stiu-interactionat-ultimele-zile-testeze-daca-suspiciuni.htm
Bună ziua!
https://www.reporteris.ro/iasi/administratie-locala/item/100529-nomenclatura-local%C4%83-51-de-familii-angajate-%C3%AEn-prim%C4%83rie-cea-mai-mare-re%C8%9Bea-de-nepotism-din-ora%C8%99ul-ia%C8%99i.html
Dacă iese tot kir nika, de la ciuma roșie, pardon galbenă, mafia se va „conserva” la Primăria Iași!…
Declarația și poza sunt cele mai bune dovezi pentru mizeria numită PSD și necesitatea ca acest partid să dispară. – ”Fostul jurnalist, Liviu Alexa, explică și simbolistica tortului cu minioni:
”Suntem în anul 2015 și capodopera de desene animate Despicable Me (Minions) a avut un succes năucitor, culmea, mai mult în lumea adulților. Minionii, caractere ficționale, haioase, incapabile să vorbească și, deci, fără posibilitatea de a fi auzite, comportându-se copilărește, seamănă cu noi, pulimea. Minionii sunt poporul român, folosibil și folosit de diverse partide, manipulabil mai dihai ca o sectă de baptiști ce văd un extraterestru coborând din ceruri. Și, în film, pe bune, ca și în viață, tot pe bune, minionii ajung să fie recrutați și să lucreze pentru cele mai demne de dispreț personaje – pentru ticăloși, hoți, infamii bandiți, printre care și Felonius Gru, poate cel mai demn de dispreț personaj.”
https://www.g4media.ro/fostul-jurnalist-liviu-alexa-publica-poze-in-premiera-cu-liviu-dragnea-inconjurat-de-prietenii-vasile-dancu-si-doru-buscu-deasupra-unui-tort-cu-minioni-alexa-minionii-sunt-poporul-roman-folosibil.html
“Titlul celebrului roman politist “Zece negri mititei” va fi schimbat. Stranepotul Agathei Christie: “Nu i-ar fi placut ideea ca cineva sa fie ranit de una dintre frazele sale”
Cartea “Zece negri mititei”, un bestseller al romancierei britanice Agatha Christie, nu se va mai intitula astfel in noua sa versiune din limba franceza, a anuntat miercuri postul radiofonic RTL, citat de AFP.
Noua editie, ce apare miercuri la editura Masque, va purta titlul “Ils etaient dix” (“Erau zece”- n.red.), au dezvaluit reprezentantii acestei edituri.
Decizia de a modifica titlul uneia dintre cele mai cunoscute carti scrise de “regina romanelor politiste” a fost luata de stranepotul Agathei Christie, James Prichard, precizeaza RTL.
Cuvantul “negru”, care era citat de 74 de ori in versiunea originala, nu mai apare deloc in noua traducere a cartii, realizata de Gerard de Cherge….”
https://ziare.com/cultura/stiri-cultura/titlul-celebrului-roman-politist-zece-negri-mititei-va-fi-schimbat-stranepotul-agathei-christie-nu-i-ar-fi-placut-ideea-ca-cineva-sa-fie-ranit-de-una-dintre-frazele-sale-1627360
Sărut mâinile!
Ce treabă are titlul „10 negri mititei” cu sclavia??? Ăsta e NEOCOMUNISM!
Am șters știrea de pe unde/de câte ori am văzut-o!…
“Dispozitivul care ar putea depista in zece minute infectia cu COVID-19 pe baza respiratiei. Tehnologia este folosita pentru detectarea cancerului pulmonar
In curand, britanicii ar putea fi diagnosticati cu coronavirus prin simpla exhalare intr-un tub, in cazul in care tehnologia care ar permite aceste lucru se dovedeste eficienta.
Medicii de la NHS testeaza aparatul care ar putea oferi rezultatul in 10 minute, spun creatorii, scrie dailymail.co.uk Dispozitivul functioneaza prin analizarea substantelor chimice din aer expirate si este deja folosit pentru alte boli.
Producatorii kitului spun ca este mult mai rapid decat un test exudat, dar cercetarea se afla inca in stadiu incipient, astfel ca nu se stie cu exactitate gradul de acuratete al functionarii. ANCON Medical – o firma de diagnosticare cu sediul in Canterbury – este producatorul aparatului dispozitivului….”
https://ziare.com/viata-sanatoasa/stiri-sanatate/dispozitivul-care-ar-putea-depista-in-zece-minute-infectia-cu-covid-19-pe-baza-respiratiei-tehnologia-este-folosita-pentru-detectarea-cancerului-pulmonar-1627353
Scârbe este un eufemism! – ”Tăriceanu, Firea și Băsescu pe primele poziţii pe buletinele de vot pentru alegerea primarului Capitalei. Nicuşor Dan este pe poziţia 15”
https://www.g4media.ro/tariceanu-firea-si-basescu-pe-primele-pozitii-pe-buletinele-de-vot-pentru-alegerea-primarului-capitalei-nicusor-dan-este-pe-pozitia-15.html
Bună seara!
E bine că l-au pus pe Nicușor Dan „departe” de „prima pagină”: poate (și) asta va enerva pe veșnic nemulțumiții care preferă concertele alegerilor (sau, mă rog, orice altceva decât mersul la vot)!…
Alt “to do” pe agenda celor care muncesc din greu sa opreasca normalizarea tarii… Daca ar putea l-ar scrie cu cerneala invizibila… E atita mizerie in gasca actuala…
Nu uitati: toata lumea la vot, vorbiti cu toti prietenii si rudele sa voteze cu alternativa, altfel se dilueaza voturile…
Astazi este Ziua Internationala a Cateilor. La multi Ani tuturor! 🙂
https://www.timesnownews.com/mirror-now/in-focus/article/international-dog-day-2020-history-purpose-and-how-to-celebrate/642903?fbclid=IwAR03KzCXf9GfFh0qYcHh7B1wPhtR8ChwcJmctmNsufj3_P7tVXilKYbZ_rc
Mulțumesc frumos! HAM, HAM! 🙂
După zodiacul chinezesc sunt Câine!… 🙂
Bună seara!
https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-24252221-huawei-merge-directia-gresita-coruptie-crima-comunism.htm