Revista Presei – 25 septembrie.„S-a vorbit acum zece luni cu aer reformist despre independența Justiției și desființarea Secției Speciale, despre eliminarea pensiilor speciale, o nouă lege a pensiilor sau alegerea primarilor în două tururi. Și de făcut, s-au făcut doar meme-uri cu Florin Cîțu, Barna, Ciolacu&Co”
25/09/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 25 septembrie! Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în regiunile nord-vestice, însă șansele de ploaie vor fi destul de reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade în estul Transilvaniei și 28 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 4 și 14 grade. În București, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade, mai scăzută în zona periurbană, unde vor fi condiţii de ceaţă.
Reuters scrie cronica unui dezastru anunțat în România: Au refuzat vaccinarea şi acum spitalele se umplu de pacienți cu Covid România atrage atenția presei internaționale, după un număr record de cazuri de Covid și una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Europa. Pe locul doi în topul celor mai mici rate de vaccinare din Europa după Bulgaria, România este lovită din plin de cel de-al patrulea val pandemic ce pare să copleșească spitalele, unde personalul medical este deja suprasolicitat și insuficient numeric, scrie Reuters….. Cronica unui dezastru anunțat În timp ce Uniunea Europeană a vaccinat complet 72% din populația sa adultă, România a reușit să vaccineze doar 34%, pe fondul neîncrederii în instituțiile statului, al campaniilor de dezinformare, al sărăciei rurale și al unei slabe educații vaccinale, observă Reuters. Guvernul, care a relaxat măsurile de siguranță în ciuda ratei mici de vaccinare, a ratat obiectivul de a vaccina 10 milioane de oameni până în septembrie, abia reușind să vaccineze 5 milioane. Reuters aminteşte că rata de infectare atinge valori record și că oficialii din domeniul sănătății avertizează că România ar putea avea între 15.000 și 20.000 de cazuri zilnice în octombrie….. La București, Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumofitziologie, face eforturi să aducă personal pentru o unitate mobilă de terapie intensivă. ”În acest moment avem mari, mari probleme să operaționalizăm aceste paturi, pentru că nu avem personal”, a afirmat aceasta, citată de Reuters. Și morga de la Marius Nasta și-a atins capacitatea maximă, astfel că managerul caută să închirieze o morgă mobilă….. Măsuri tardive Restricțiile de weekend reintră în vigoare în localitățile cu multe cazuri și multe școli trec în online. Alături de efortul de a găsi personal și mai multe paturi, autoritățile iau în calcul vaccinarea cu unitățile mobile în școli, dar și loterii cu premii în cash și vouchere pentru a stimula vaccinarea. Integral: https://spotmedia.ro
Analiză | Amnezia pandemică a domnului Florin Cîțu Premierul României, domnul Florin Cîțu, caută vinovați pentru explodarea numărului de bolnavi de Covid din ultimele zile. Acum două luni, prim-ministrul vedea valul IV ca pe „ceva, dar nimic din ce a fost”. Numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus crește exponențial zilele acestea, spitalele sunt aproape pline, iar în secțiile de terapie intensivă cu greu se mai găsesc paturi pentru bolnavi. Clasele din școli se închid rând pe rând, iar greul pare abia să înceapă. 7.095 de cazuri noi de Covid au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit raportării de joi. Trezit de realitatea din spitale din visul de președinte de partid, premierul Cîțu caută vinovați. Valul patru pare să fi aterizat din senin peste România și nimeni nu a făcut nimic, niciunul dintre competitorii politici, până ieri colegi de coaliție, nu l-a ascultat. Acum, aceștia ar trebui să plătească, crede premierul. Cu funcții pe care oricum nu le mai au. Departe de urechile surde ale politicienilor, infecționiștii au avertizat încă din vară că România ar putea fi afectată grav de valul IV, cu bolnavi mai tineri și un sistem sanitar pus la grea încercare. Soluția ar fi fost vaccinarea, însă era clar de pe atunci că populația nu se va înghesui pentru vaccin. „Dacă ne vaccinăm, nu ar trebui să avem niciun val patru. S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum (…) Nu mi se pare normal să mai închidem economia când avem aceste vaccinuri”, își susținea Florin Cîțu pledoaria în fața colegilor de partid de la Botoșani. Avântul din partid nu semăna deloc cu delăsarea din teren. În medie, în România, în iulie, s-au vaccinat 10.000 de oameni noi în fiecare zi. Un ritm care ar fi asigurat vaccinarea întregii populații – dacă ea ar fi dorit – în 1.500 de zile, adică mai bine de patru ani. Iar valul patru bătea la ușă. Dar doar alții îl vedeau. În urmă cu șase luni, Olanda a încercat o relaxare, dar a realizat repede că e pe calea greșită. Premierul Mark Rutte și-a cerut scuze pentru „slaba judecată”, a obligat restaurantele și barurile să închidă de la miezul nopții, în timp ce cluburile de noapte au fost închise din nou….. La București, mergeam din relaxare în relaxare, iar, după cum declarau politicenii, ele ne-ar fi adus izbânda pe frontul luptei cu Covid. „Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia. Sunt sigur că şi Ministerul Sănătăţii este pregătit, deci nu ar trebui să fie nicio problemă, avem dozele de vaccin”, declara același Florin Cîțu trei săptămâni mai târziu, pe 26 iulie. Optimismul era însoțit de relaxare. În timp ce Italia, Franța sau Austria state care se apropiau de 70% vaccinare discutau de introducerea dozei a treia și de obligativitatea certificatului verde pentru accesul în spațiile publice, la 1 august, Guvernul Cîțu anunța condiții mai laxe pentru organizarea de nunți sau evenimente publice la care puteau participa zeci de mii de oameni. Euforia premierului a ținut o vară. Confruntat cu realitatea și cu dorința de a organiza un congres cu 5.000 de oameni unde ar urma să devină președinte de partid, premierul a plecat la căutat vinovați pentru numărul de bolnavi. Integral: https://romania.europalibera.org
Țară în service | Secretul milioanelor din containere. Ce s-a ales de spitalele modulare ridicate în pandemie Trei spitale modulare au fost ridicate în România la începutul pandemiei – în Pipera/București, la Letea/Bacău și la Lețcani/Iași. Ar fi trebuit să ajute la tratarea pacienților de Covid, au înghițit aproape 20 de milioane de euro și, la mai bine de un an de la inaugurare, toate au lacăt pe ușă. Astăzi, la începutul unei crize sanitare cu efecte imprevizibile cauzată de valul IV al pandemiei, ar fi putut fi adevărate guri de oxigen pentru sistemul sanitar românesc. Pe 24 mai 2020, la Letea, în Bacău, se făcea recepția unui spital militar modular pe care autoritățile îl catalogau ca „unicat” în Moldova. Construcția crescuse într-o lună cât alte spitale în ani după ce, în aprilie 2020, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avusese o întâlnire cu prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu, și cu deputatul PNL, Ionel Palăr, în urma căreia se anunța noua investiție. Era începutul pandemiei în România iar veștile ce veneau dinspre spitale erau îngrijorătoare. Spitalul militar de campanie a fost cumpărat de compania de stat Unifarm din Olanda și urma să fie instalat pe stadionul din apropiere. Costase aproape 3 milioane de euro. Cele 19 corturi urmau să ducă la creșterea capacității de tratare a bolnavilor de coronavirus cu 56 de paturi. Toate erau prevăzute cu aer condiționat și toalete. Spitalul mobil avea un laborator RT – PCR propriu și un container separat pentru laboratoare medicale. Toată infrastructura urma să fie deservită de două generatoare de curent electric și patru rezervoare de apă….. Problemele La trei luni de la tăierea panglicii, primul spital modular din Moldova nu avea autorizații de funcționare. Ministerul Sănătății refuza să îl autorizeze pentru că nu îndeplinea toate cerințele necesare pentru tratamentul bolnavilor de Covid. Problemele au continuat și lunile viitoare. În mai multe rânduri, ISU a încercat să preia baza, dar nicio autoritate nu a reușit să stabilească cine poate să facă spitalul să devină funcțional așa că acesta s-a degradat în timp. După mai bine de un an, unele dintre corturile în care ar fi trebuit să fie tratați pacienții de Covid se prăbușiseră. Când ploua, în altele, băltea apa. După ce s-au lăudat cu marea investiție, acum toată lumea dă din colț în colț și nu-și mai asumă paternitatea lucrării. Mai mult, actuala conducere a primăriei spune că va cere Unifarm să ia corturile de pe baza sportivă unde au fost amplasate pentru că publicul este dornic să se reapuce de sport. „Este în continuare nefuncțional, IGSU nu l-a recepționat și a rămas în proprietatea Unifarm. Din noiembrie anul trecut, am cerut clarificarea situației, IGSU a zis clar că nu va fi niciodată funcțional, am trecut la discuții cu ei pentru eliberarea terenului”, a declarat viceprimarul actual al Bacăului, Cristian Ghingheș, pentru Europa Liberă. Edilul spune că amplasarea pe terenul bazei sportive s-a făcut de fosta conducere a primăriei fără niciun document scris sau hotărâre de consiliu local, doar pe baza unui ordin verbal dat de fostul edil către cel care administra baza sportivă….. Lețcani – un ping-pong instituțional de 13 mil. de euro La 72 de kilometri distanță, povestea de la Bacău se repetă aproape la indigo. Cel mai costisitor spital modular construit în pandemie este cel de la Lețcani, o comună din apropierea Iașului. 13 milioane de euro au ieșit din conturile consiliilor județene Iași și Neamț și au intrat în buzunarele patronilor unei firme din Turcia. Investiția a fost realizată prin intermediul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, constituită de consiliile județene din regiunea Moldovei….. Cel mai mare spital modular – Spitalul Pipera – închis din primăvară Cel mai mare spital modular din România, inaugurat de mai multe ori anul trecut înainte de a fi pus în funcțiune, zace nefolosit de mai bine de jumătate de an, fără vreo perspectivă de a fi redeschis. Spitalul a înghițit, oficial, 2 milioane de euro. Banii au ajuns la una dintre companiile municipale înființate de Gabriela Firea și, de aici, la o firmă privată. În august 2020, primarul Gabriela Firea inaugura spitalul modular cu 500 de paturi la capătul Bucureștiului, în Pipera, pe terenul unde se spunea că va fi construit Spitalul Metropolitan. Integral: https://romania.europalibera.org
FDA dă undă verde pentru a treia doză de Pfizer: Agentia a autorizat vaccinarea pentru vârstnici si persoanele vulnerabile Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a autorizat miercuri administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer pentru vârstnici şi persoanele vulnerabile, informează Reuters. Decizia FDA deschide calea pentru vaccinarea cu a treia doză a milioane de oameni care au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni în urmă. Este vorba persoane care au peste 65 de ani, pentru cele cu risc crescut de boală severă şi pentru cele care sunt expuse în mod regulat la virus. Modificarea autoizaţiei va permite rapeluri pentru grupuri precum lucrătorii din domeniul sănătăţii, profesorii şi personalul de îngrijire din centrele de zi, lucrătorii din alimentaţie şi cei din adăposturile fără adăpost sau din închisori, a anunţat Janet Woodcock, de la FDA, printr-un comunicat. Pentru administrarea celei de-a treai doze mai este nevoie de aprobarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. Integral: https://www.zf.ro
Scenariul negru pentru iarna 2021-2022. “Circa 40% dintre consumatorii români vor rămâne fără gaze” Panica facturilor mari la gaze naturale si electricitate a pus stăpânire pe toată țara însă problema majoră este că „nu prețurile mari vor fi cele mai mari probleme ale României, ci lipsa gazelor”, a anunțat, într-un raport, Asociația Energia Inteligentă. „Există vești și mai îngrijorătoare pentru perioada următoare și care fac referire la asigurarea efectivă a gazelor naturale în sezonul rece. Deficitul între cerere și ofertă a determinat ca necesarul de importuri ale gazelor să ajungă la un nivel de 25%”, a declarat președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. Aspectul alarmant se referă la depozitele de înmagazinare a gazelor naturale cu 30 de zile înainte de închiderea ciclului de injecție (la 31 august 2021) și care „se găsesc la un nivel de 58% (respectiv 1,8 mld mc, ritmul zilnic de injecție este de 10 – 12 mil mc/zi, asta înseamnă că se va ajunge la cca. 2,1 mld mc (respectiv 65%). Anul trecut, în această perioadă, depozitele de gaze erau pline în proporție de 90%”. Presiune puternică pe gazele din depozitele de înmagazinare, fapt care va crea deficiențe mari pe piață, în special în cele mai reci luni ale anului „Situația prezentă a pieței de gaze din România, probabil va pune o presiune puternică pe gazele din depozitele de înmagazinare, tendințele vor fi ca la începutul perioadei reci să se extragă cantități importante de gaze din aceasta, ceea ce va duce la scăderea rapidă a capacității de extracție zilnică din depozite pe fondul reducerii volumului de gaze din depozite, fapt care va crea deficiențe mari pe piață în special în cele mai reci luni ale anului (ianuarie/februarie)”…..Un nivel al importului de gaze de 38 mil mc/zi este un nivel care nu poate fi asigurat prin cele 3 puncte prin care gazele din import intră în prezent în România, care însumate au o capacitate tehnică de doar 40,89 mil mc/zi, iar capacitate rezervată de doar 6,09 mil mc/zi, aproape integrală pe direcția Csanadpalota….. În scenariul optimist, asigurarea cu gaze a tuturor consumatorilor ar fi la limită, probabil cu importante dezechilibre orare În situația în care se întrunesc condițiile unor temperaturi scăzute pentru o perioadă mai mare de 14 zile, la nivelul capacității tehnice maxime, în speranța că pot fi identificate sursele de gaze necesare și a rezervării de capacitate de import asigurarea cu gaze a tuturor consumatorilor ar fi la limită, probabil cu importante dezechilibre orare sau chiar cu probleme în alimentarea cu gaze a anumitor zone din țară….. Scenariul pesimist al importului la nivelul capacităților rezervate în prezent „Începând cu septembrie 2021, gazele naturale din Federația Rusă vor ajunge în Ungaria via Bulgaria și Serbia, odată cu finalizarea conductei de transport gaze BalkanStream, care leagă Bulgaria de Ungaria, prin Serbia. Astfel, în România nu mai intră gaze rusești pe la Negru Vodă”….. Iar iarna 2021/2022 poate să aducă în condițiile unor temperaturi scăzute pentru o perioadă mai mare de 14 zile, „la nivelul capacității rezervate în prezent, necesitatea raționalizării gazelor naturale pentru toți consumatorii care nu sunt protejați sau în scenariul pesimist chiar și pentru o parte din aceștia (școli, grădinițe), adică la vârf de consum, cca 40% (procent volumic) din consumatorii români de gaze vor rămâne în plină iarnă fără gaze, în acest scenariu”, se mai arată in raportul AEI. O ipoteză care se poate lua în considerare este că odată cu finalizarea BalkanStream, România să aibă acces la gazele rusești doar via Ungaria, care pe lângă faptul că prezintă o capacitate redusă, mult sub necesarul de import al Românei, va aduce gaze cu prețuri foarte mari. Integral: https://ziare.com
Facturi duble la gaze | Estimările pentru România și ce fac țările europene Tariful de furnizare a gazelor s-a majorat în România cu 320% față de iarna trecută, estimează Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Statele europene pregătesc măsuri de protejare a populației, iar UE caută soluții aplicabile cu respectarea regulilor concurențiale. …. Majorarea facturilor la gaze. București Față de anul trecut, tariful de furnizare, care reprezintă 70% din factură, a crescut cu 320%. Acest lucru înseamnă, a explicat Laurențiu Urluescu, un impact în factură de 236%, deci o factură care va fi de aproape două ori și jumătate mai mare. Dacă factura din 2020 era de 126 de lei, ea va ajunge în 2021 la 297 de lei (fără TVA), cu 171 de lei mai mare…. In privința consumatorilor racordați la rețeaua centralizată, prețul pentru căldură și apă caldă este greu de estimat în prezent. Efectele majorărilor așteptate la valoarea gigacaloriei pot fi limitate prin subvenția acordată de autoritățile locale: „o decizie politică”, a explicat la dezbaterea Expert Forum directorul Termoenergetica București, Claudiu Crețu. De altfel, majoritatea primăriilor așteaptă în această perioadă estimările de preț pentru a putea stabili dacă și cât pot subvenționa în condițiile unor bugete locale limitate….. Directorul Termoenergetica: București, „aproape de colaps” Prețul nu este însă marea problemă, spune Claudiu Crețu. Pentru directorul Termoenergetica este evident că sistemele centralizate vor fi afectate de majorarea prețului la gaze. „Problema reală este că sistemul este într-o stare de degradare aproape de colaps. Frigul e urmat și de întuneric, situația este foarte gravă și este nevoie de o abordare integrată, structurală, de investiții serioase. Simpla discuție cu privire la creșterea cu 15 – 20% devine praf în ochi în momentul în care nu mai beneficiezi de energie. Când nu mai ai energie, nu mai contează prețul”, a spus directorul Termoenergetica la dezbaterea organizată de Expert Forum. Compania Municipală Termoenergetica București furnizează apă caldă și căldură pentru aproximativ 600.000 de apartamente și 9.700 de instituții publice: școli, grădinițe, spitale, agenți economici….. Soluțiile Comisiei Europene Comisarul pentru energie Kadri Simson a spus că Bruxelles-ul va crea recomandări pentru a ajuta ţările să ia măsuri faţă de creşterea preţurilor, în următoarele săptămâni. „Am propus miniştrilor să creăm un set de măsuri mai structurat, care considerăm că va fi util tuturor statelor membre pentru a rezolva situaţia actuală”, a declarat Kadri Simson, miercuri, în urma întâlnirii miniştrilor Energiei din ţările UE. „Setul va ajuta guvernele să evalueze opţiunile pentru a răspunde rapid creşterilor de preţuri în cadrul regulilor UE”, a mai spus Simson, adăugând că statele: – pot reduce taxa pe valoarea adăugată şi accizele sau – pot utiliza sprijinul direct pentru a proteja consumatorii de costurile mari; Integral: https://romania.europalibera.org
Analiză Politico: De ce este atât de scumpă electricitatea în Europa? Prețurile energiei electrice au atins un nivel record în toată Europa, aducând facturi mai mari pentru consumatori și punând politicienii în fața unor decizii dificile. Principalul motiv invocat pentru creșterea bruscă a prețurilor la electricitate este scumpirea gazelor naturale utilizate în toată Europa pentru a genera un procent-cheie de energie electrică. Dar realitatea este mai complexă, implicând probleme de proiectare a pieței energiei electrice, strategiile climatice pe termen lung și „un pic de ghinion”, notează publicația europeană Politico, într-o analiză publicată pe 21 septembrie. În Spania și Portugalia, prețurile medii ale energiei sunt de aproximativ trei ori mai mari decât acum jumătate de an, ajungând la 175 de euro pe megawatt-oră. În Marea Britanie, acestea au atins un record de 183,84 euro pe megawatt-oră, cea mai scumpă. Și în România, estimările arată că prețul la gaz se va mări cu 38%, iar facturile la curent s-au dublat. Politicienii se grăbesc acum să protejeze industriile, dar în special consumatorii obișnuiți, de facturi mai mari. Guvernul Spaniei a dezvăluit săptămâna trecută un „plan de șoc” pentru reducerea impozitelor pe facturile de energie electrică și redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi pentru a proteja cetățenii. Franța mizează pe măsuri care să protejeze consumatorii cu venituri reduse, iar Marea Britanie le-a transmis cetățenilor să nu „intre în panică”, promițând că guvernul va evita o criză. Grecia și Italia au prezentat propriile lor planuri de urgență. Scumpiri la gaze naturale Gazul natural este o parte crucială pentru electricitatea din Europa, iar această dependență este o mare problemă în majoritatea țărilor, întrucât prețurile sunt în creștere. Cifrele sunt în creștere din cauza creșterii cererii pe piețe și a ofertei scăzute. Europa a fost, de asemenea, afectată de decizia Moscovei de a reduce transporturile de gaze prin Ucraina. Cu livrări mai mici decât cele normale, rezervele de gaze din Europa – utilizate pentru stocarea aprovizionării pentru iarnă – sunt mult mai mici decât de obicei. Agenția Internațională pentru Energie a cerut luni Rusiei să-și sporească exporturile de gaze pentru a ajuta la criză, iar marți, un grup de 43 de europarlamentari au acuzat Gazprom că „șantajează Europa” prin faptul că nu crește rezervele de gaze pentru a diminua prețul la gaze și a cerut o anchetă a Comisiei Europene. De asemenea, Europa concurează cu Asia pentru aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate, ceea ce înseamnă că nu există prea multă capacitate de rezervă. Energia regenerabilă nu ajută În 2020, sursele regenerabile de energie au generat 38% din energia electrică a UE, depășind combustibilii fosili pentru a deveni pentru prima dată principala sursă de energie din Europa. Dar energia eoliană și solară sunt incapabile să genereze suficientă energie pentru a reprezenta 100% din cerere pe tot parcursul anului, chiar și în cele mai favorabile condiții climatice. …. O problemă de proiectare a pieței Statele membre UE comercializează energie electrică pe piețele angro, unde scopul este de a acoperi cererea de energie pentru fiecare oră a zilei următoare. Piețele urmează un model marginal, ceea ce înseamnă că prețul final al energiei electrice pentru ziua următoare este legat de prețul celui mai scump combustibil necesar pentru a satisface cererea proiectată. Sistemul este conceput pentru a oferi companiilor de utilități posibilitatea de a recupera investițiile și cheltuielile de exploatare. … Capacitatea de stocare necesară pentru rezolvarea problemei nu va fi finalizată în UE până în a doua jumătate a acestui deceniu. Integral: https://www.libertatea.ro
BNS: Creşterea salariului minim cu 8% e absolut nesemnificativă faţă de creşterea preţurilor la energie. E un gest simbolic …. „O creştere de 8% a salariului minim, fără acea corelare făcută în Codul Fiscal (creşterea deducerii personale a angajaţilor cu salariul minim, n.r.), ar avea un impact absolut nesemnificativ, un gest simbolic, care nu va produce un impact semnificativ asupra venitului net al unui salariat”, a declarat Dumitru Costin, pentru Agerpres. Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021. BNS: Această variantă de creștere a salariului minim nu are niciun fundament Liderul BNS a apreciat că varianta Guvernului de creştere a salariului minim cu 8% nu reprezintă o abordare serioasă, deoarece nu are fundamentul unui mecanism de calcul. „În opinia noastră propunerea de creştere cu 8% e o abordare neserioasă a subiectului de stabilire a salariului minim pe economie. De 5 luni Comisia Europeană cere României să pună la punct un mecanism transparent, predictibil, echilibrat, pentru stabilirea salariului minim. Când zic mecanism nu ne referim la o formulă de calcul. Formula de calcul este o parte a soluţiei. Această variantă de creştere de 8% este neserioasă pentru că nu are niciun fundament. Pe ce stă această creştere de 8%? Constatăm din nou că e din burtă. Guvernul Orban a venit cu o formulă de calcul pe care a propus-o partenerilor sociali şi pe baza căreia s-a stabilit salariul minim pe economie pentru 2020. Guvernul Cîţu vine şi spune că formula lui Orban n-a fost bună şi vine cu altă formulă de calcul. Acum, acest 8% nu se înscrie nici măcar pe formula lor de calcul din decembrie anul trecut. Acelaşi Guvern vine acum cu o altă formulă de calcul. Deci trăim într-o perioadă stranie în care din an în an venim cu alt format de mecanism de determinare salariului minim”, a menţionat Dumitru Costin. Bugetul statului, principalul câștigător în urma unei majorări a salariului minim Preşedintele organizaţiei sindicale susţine că majorarea salariului minim, în lipsa creşterii deducerii personale, va servi doar alimentării bugetelor statului. „Dacă mergem doar pe varianta de creştere a salariului minim brut, principalul câştigător al acestei decizii politice este bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, şi nu cetăţeanul, care are nevoie, înainte de toate, de venituri salariale nete un pic mai mari, pentru a atenua creşterile de preţuri la bunuri şi servicii”, a afirmat Dumitru Costin. Integral: https://www.digi24.ro
România, abandonată de partidele politice: cu ochii la circ, ratăm viitorul. Alte trei consecințe ale alegerilor interne din PNL și USR PLUS ….S-a vorbit acum zece luni cu aer reformist despre independența Justiției și desființarea Secției Speciale, despre eliminarea pensiilor speciale, o nouă lege a pensiilor sau alegerea primarilor în două tururi. Și de făcut, s-au făcut doar meme-uri cu Florin Cîțu, Barna, Ciolacu&Co….. Deficitul bugetar, bumerangul din mâna lui Superman Potrivit tratatelor europene, statele membre trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de 3% din produsul intern brut, o valoare calculată pentru perioadele de stagnare economică sau contracție. Altfel spus, experții europeni și guvernele naționale au convenit faptul că dacă o țară stă pe loc sau scade, atunci statul poate cheltui cu cel mult 3% din PIB mai mult decât încasează, pentru a face investiții care să impulsioneze economia. În pandemie însă, deficitul României a crescut cu mult peste acest prag. Iar cele mai recente date arată că în primele șase luni ale anului dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli a ajuns deja la 2,96% din PIB, respectiv la 33,8 miliarde de lei. Cel mai probabil, până în decembrie deficitul va ajunge la pragul de 7%. ….„Balanța comercială e deficitară de mai mulți ani. Iar deficitul s-a adâncit acum și în 2020, punând presiune pe cursul de schimb. În plus, observăm și o presiune inflaționistă care se manifestă tot mai evident și care nu poate rămâne fără urmări asupra cursului de schimb, prin deprecierea leului”, anticipează Aurelian Dochia. …. PNRR: Banii europeni și balcanismul clasei politice de la București Economiștii consultați de PressOne vorbesc așadar de o acumulare de riscuri foarte mari, iar situația e cu atât mai gravă cu cât agenda publică e acaparată de alegerile interne de la PNL și USR PLUS, iar discursul public vizează mai mult persoanele care ar trebui să guverneze România și nu capacitatea de guvernare în sine. Premierul Cîțu a anunțat recent că Planul național de redresare și reziliență (PNRR) va fi semnat pe 27 septembrie și susține că primii bani din bugetul total de aproape 30 de miliarde de euro ar urma să vină în România până la sfârșitul lui 2021. Wishful thinking, îl contrazice Aurelian Dochia: „În anii următori banii din PNRR ar putea să facă diferența între eșec și succes. Și în această direcție criza politică are efecte negative. 12 țări au început deja să folosească banii, România e puțin probabil să beneficieze atât de rapid. Este o mare pierdere.”…. Țesătura socială, ruptă de partide și făcută cârpe Dincolo de consecințele economice, politologul Andrei Țăranu crede că România a pierdut deja trei lucruri majore, la nivel celular și cu repercusiuni pe termen lung: timp, încrederea societății în partidele politice și orice speranță că o coaliție va putea funcționa cu adevărat la guvernare. „Timp am pierdut pentru că nu s-a făcut nicio reformă, totul a fost un blocaj. Când mă refer la reforme mă gândesc de exemplu la administrația publică sau la reforma legilor electorale.” La PressOne Andrei Țăranu vorbește despre o societate care se simte abandonată, mai ales că în Europa Centrală și de Est (ne)încrederea în partidele politice devine sinonimă cu (ne)încrederea în stat……. „PNL și-a distrus toate formulele de negociere. USR PLUS, în momentul în care a ajuns în parlament și guvern, nu mai poate fi considerat antisistem. Ar fi fost de dorit să fie reformist. Doar că până acum nicio reformă nu a fost nici măcar discutată. Uitați-vă de exemplu la povestea cu alegerile în două tururi, abandonată de toată lumea.” Consecința? „Societatea simte nevoia de a fi apărată. Dar a fost abandonată. Cu vaccinarea s-a făcut mult prea puțin. Abia acum discută vag despre efectele liberalizării pieței de energie. Când societatea nu mai are încredere în stat, atunci ruptura conduce la efecte perverse, pe care nu le poți anticipa. Avem un moment asemănător în timpul guvernării CDR. La sfârșit am avut un val masiv care a votat pentru extremism și PRM. Se poate întâmpla același lucru. E un viitor posibil”, avertizează Andrei Țăranu. Pe acest fundal premierul Florin Cîțu a intervenit public recent și s-a dus în Vama Veche, de unde a transmis că sezonul estival ar trebui să fie mai mare. Integral:https://pressone.ro
Congresul PNL resetează relația dintre partid și Klaus Iohannis: Ce ar însemna victoria lui Orban? ….. Premierul Florin Cîţu pleacă din poziţia de favorit la congresul de sâmbătă al PNL. Are de partea sa cele mai multe filiale şi parteneriatul strategic cu preşedintele Klaus Iohannis. Problema lui Florin Cîţu rămâne guvernarea. Va reuşi să continue la Palatul Victoria? Sunt două opţiuni: fie îi convinge pe liderii USR PLUS să se întoarcă în Executiv, fie guvernează cu sprijinul parlamentar al PSD. Prima variantă este extrem de puţin probabilă. Refacerea coaliţiei de guvernare cu Florin Cîţu premier ar însemna capitularea USR PLUS în faţa PNL, altfel spus o sinucidere electorală. Iar victoria lui Dacian Cioloş din primul tur al scrutinului intern în faţa lui Dan Barna e o garanţie în plus pentru electoratul USR PLUS că un nou mariaj cu Cîţu e imposibil. Interesul lui Dacian Cioloş e să atace anul electoral 2024 din opoziţie, pentru a creşte şansele USR PLUS la cele patru rânduri de alegeri. Practic, lui Florin Cîţu îi mai rămâne varianta unei guvernări minoritare alături de UDMR cu sprijinul tacit al PSD, o reeditare a guvernării Tăriceanu. Cum a ieşit PNL din era Tăriceanu? În opoziţie. În plus, eticheta de USL 2.0 ar distruge PNL ca imagine în perspectiva anului 2024, o îngrijorare tot mai apăsătoare în partid. Mai mulţi lideri cu greutate din teritoriu au atras atenţia în partid că o alianţă cu PSD ar risipi tot ce a construit PNL în ultimii 7 ani, de la ruperea USL, susţin surse liberale pentru News.ro. Marele atuu al premierului Cîţu rămâne preşedintele Klaus Iohannis, care ar putea gira public un guvern minoritar şi, implicit, un pact cu PSD, cu toate că printr-o asemenea poziţionare Iohannis şi-ar dinamita ambele mandate prezidenţiale, dominate de lupta cu “ciuma roşie”. O altă variantă pentru şeful statului e să-l susţină pe Florin Cîţu pentru şefia PNL, dar apoi să numească un alt premier liberal care să reunifice coaliţia de dreapta, fără a aspira la şefia partidului. Astfel, dintr-o singură mutare, Iohannis ar ajunge să controleze şi PNL (prin Florin Cîţu), şi guvernul (prin viitorul premier). Un lucru e cert: în orice scenariu, alegerea lui Florin Cîţu ca preşedinte al PNL ar însemna un parteneriat total între partid şi Klaus Iohannis. Concluzia: şeful statului plănuieşte să fie jucător politic şi din 2024 încolo, când se va întoarce în fruntea PNL, pe fotoliul ţinut cald de Florin Cîţu. Ce ar însemna victoria lui Orban? Despărţirea simbolică de Cotroceni. Klaus Iohannis ar fi obligat să-l desemneze premier pe Ludovic Orban, care ar reface imediat coaliţia de guvernare cu USR PLUS şi UDMR. Desigur, Klaus Iohannis are şi varianta teoretică de a desemna un alt premier liberal, ba chiar de a insista pentru un guvern minoritar condus de Florin Cîţu, dar asta ar însemna ruperea PNL. Un eventual succes, total neaşteptat, obţinut de Orban l-ar aduce pe Klaus Iohannis în situaţia lui Traian Băsescu din 2013, când favorita sa, Elena Udrea, a pierdut competiţia cu Vasile Blaga. A urmat celebra scenă din sufragerie, în care Traian Băsescu spunea: “Adio, PD! Adio, PD-L!”. Dar asta se întâmpla cu un an şi jumătate înainte de finalul decadei prezidenţiale. Acum, Klaus Iohannis ar deveni preşedinte-spectator cu mai multe de trei ani înainte de sfârşitul mandatului. Pe scurt, Ludovic Orban l-ar trimite pe Iohannis la pensie. Pensie specială. Va pleca Orban din PNL în cazul unei înfrângeri? Exclus. Ludovic Orban va împlini anul viitor 30 de ani ca membru PNL, timp în care a mai pierdut competiţii pentru şefia partidului, începând cu Stolojan şi terminând cu Alina Gorghiu, o altă favorită a preşedintelui Iohannis. Dacă va pierde, Orban va privi cu atenţie şi fără îngrijorare erodarea lui Florin Cîţu aşteptând momentul oportun pentru a reveni în fruntea partidului. Integral: https://ziare.com
Ioan Stanomir: Klaus Iohannis a devenit președinte mai jucător decât Traian Băsescu. Nu e exclus ca PSD să obțină în 2022 și majoritatea parlamentară, și președintele Președintele Iohannis nu mai este un mediator, așa cum prevede Constituția, ci a devenit un președinte chiar mai jucător decât a fost Traian Băsescu. Mai mult, Klaus Iohannis ”pariază tot” pe Florin Cîțu și poate să câștige tot, dar și să piardă tot. Nu este exclus ca PSD să obțină în 2022 atât majoritatea parlamentară, cât și Președinția, dacă se ajunge la suspendare și la alegeri anticipate, spune prof. dr. Ioan Stanomir…..”Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis“, a subliniat Klaus Iohannis, în condițiile în care Constituția spune că președintele este ales prin vot universal (nu de partidele din Parlament), reprezintă statul român (nu partidul care l-a propulsat), iar în timpul mandatului ”nu poate fi membru al unui partid”, în schimb ”veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”, scop în care ”exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”….În aceste condiții, mai poate juca președintele Iohannis rolul constituțional de mediator, de exemplu, între PNL și USR-PLUS, parteneri de guvernare până mai ieri? Și care ar putea fi consecințele deciziilor politice luate de șeful statului în ultima perioadă?…. Mai jucător decât Traian Băsescu Președintele Klaus Iohannis este o personalitate paradoxală. Și-a început mandatul promițând că nu va fi președinte jucător, precum predecesorul său, dar sfârșește prin a fi încă mai jucător decât a fost vreodată Traian Băsescu. Apoi, orice președinte, pentru a-și duce a îndeplinire mandatul, are nevoie de o majoritate parlamentară care să îi sprijine Cabinetul. Este ceea ce a încercat și președintele Iohannis să realizeze. Implicarea în lupta internă din PNL vine în prelungirea punctului anterior – căutarea unui sprijin, a unui partid prezidențial. Chestiunea delicată este că, în acest moment, sprijinirea premierului Cîțu riscă să genereze două tipuri de efecte: Pe de o parte, exacerbarea conflictelor din PNL, iar pe de altă parte exacerbarea conflictelor din fosta coaliție de guvernare – PNL, USR PLUS. Președintele Iohannis devine, deși nu și-a propus, un parior. El pariază tot pe Florin Cîțu. Poate să câștige tot, dar tot atât de bine poate să și piardă tot. Mediator sau nu? Cu siguranță, Klaus Iohannis, ca orice președinte care își propune să încredințeze puterea unui Cabinet care să îi fie loial, nu poate fi mediator în sensul Constituției. Grav este că președintele Iohannis nu a înțeles că domnia sa trebuie să fie mediator, cel puțin între partidele din fosta coaliție….. Grav este că președintele Iohannis recomandă românilor jocul de golf, în loc să recomande soluții concrete la problemele concrete ale cetățenilor. Grav este că președintele Iohannis sprijină un premier ale cărui competență și credibilitate sunt grav afectate în ultimele zile. Iată problemele. Nu neapărat că nu mai este un mediator, ci faptul că alegerile domniei sale sunt criticabile în cel mai înalt grad. O suspendare a președintelui în 2022 ar putea avea succes PSD este acum într-o situație ideală: În Opoziție, dar aproape și la guvernare, pentru că PNL Cîțu nu mai poate guverna fără PSD. Dacă, însă, situația dlui Cîțu și a dlui Iohannis se va deteriora, nu este exclus ca PSD să obțină în cursul anului care vine, 2022, două obiective pe care, probabil, nu și le putea imagina că le va câștiga: atât majoritatea parlamentară, cât și președintele. Pentru că ne putem închipui o situație în care președintele Iohannis să fie suspendat….. Problemele reale ale cetățenilor Pandemia este o problemă reală, care devine insolubilă din pricina autorităților noastre, pentru că autoritățile noastre și-au propus ținte de vaccinare nerealiste, autoritățile noastre nu au pregătit cum trebuie activitățile care trebuie derulate, autoritățile noastre îi înspăimântă pe cetățeni. Și tot autoritățile noastre au provocat, printr-o liberalizare ineptă a pieței de energie, o catastrofă al cărei preț social se va vedea în iarnă. Iar cei care vor beneficia de această catastrofă vor fi partidele din opoziție, PSD și AUR, nu USR-PLUS. Integral: https://spotmedia.ro
Economia duduie. În PNL șomajul e zero și salariul mediu e 4.000 euro Altfel arată viață când ești la guvernare! O demonstrează cifrele excelente cu care se laudă membrii PNL și rudele lor: șomaj zero și salariu mediu net la 4.000 de euro. Iar asta, atenție!, fără să fie luate în considerare spăgile consistente pe care le cer și le primesc peneliștii. „Cu tot cu șpăgi, venitul mediu al penelistului din echipa câștigătoare sare bine de 10.000 de euro“, a fost auzit lăudându-se recent un membru PNL din echipa lui Florin Cîțu. „Nici măcar pesediștii în perioada de glorie a lui Liviu Dragnea nu câștigau atât de bine ca noi. Florin Cîțu a adus multă bunăstare membrilor partidului.“ Ca să fie sigur că va câștiga alegerile interne, Florin Cîțu a promis că va dubla veniturile tuturor peneliștilor angajați la stat. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Drumul spre cîțocrație
Nu mă interesează cine manancă pe cine in PNL. Am returnat cu ani in urmă Premiul Bratianu primit pe vremea cand presedintele partidului era profesorul Valeriu Stoica. Rostogolirea aceste formațiuni intr-un derizoriu tot mai pronunțat se vede cu ochiul liber. Trăsăturile definitorii ale lui Crin Antonescu au fost fatuitatea si vacuitatea. Umflat in pene ca un curcan pe acoperis, El Crin a fraternizat cu mega-plagiatorul dottore. In complicitate cu „profesorul umanist” stiut sub numele de cod Felix, au călcat in picioare instituțiile si normele statului de drept.
Ce se poate spune despre Tăriceanu, Dragnea, Dăncilă, Ciolacu? Tot atatea nume si tehnici pentru distrugerea sistematică a valorilor si procedurilor democratice. Pentru desăvarsirea acestui scenariu a fost reactivat, gratie tovarăsilor Dan Mihalache si Andrei Muraru, cel pe care l-am numit un Relu Fenechiu cu nume german. Zilele trecute, personajul, metamorfozat in propria-i statuie, i-a sfătuit pe cetațenii Romaniei joace golf. Imi amintesc de un profesor al nostru de la sociologie, om simpatic altminteri, care, bursier fiind prin anii 70 la Universitatea din Chicago, era mirat că biblioteca venerabilei scoli nu avea un abonament la „Sportul Popular”. Imi corectez formularea din trecut: Este vorba acum de Marie Antoinette Iohannis. Jucați golf si veți fi fericiți!
Ce se poate astepta de la Congresul PNL? Nimic onorabil. Sistemul pe care premierul Cîțu il intemeiază sub ochii nostri este o continuare a pontocrației. Este cîțocratia in actiune, fără urma de scrupule ori de bun simț. Un carierism epidemic in plină pandemie. O ură viscerală impotriva adevăratului spirit liberal. Un gnom debordand de vanitate, un popandau care se crede Superman. Ce caută Emil Boc acolo? Duce dorul agapelor clujene cu domnu’ Rares? Se anunță că Dan Vîlceanu, altă poamă cițolatră, va fi secretarul general al PNL-ul cîțificat. Ca intre ei, „finanțistii”. Un guvern minoritar? Am dubii, va fi mai degrabă ceea Burgermeisterul dorea de mult: Refacerea parazitului politic numit USL.
Din mandatul lui Klaus Iohannis nu va rămane decat amintirea falimentarei gestionări a pandemiei, a penibilului fotomontaj „Romania Educată”, a completei inadecvări la realitate, a jocului de golf servit drept cozonac national, a nenumăratelor servicii făcute serviciilor, de la numiri de ambasadori la demiteri de ministri incomozi si a unui premier pe cat de ploconitor cand se uita in sus, pe atat de insolent atunci cand poate lovi in jos. Cu crosa de golf, desigur…”
https://www.contributors.ro/drumul-spre-citocratie/?cfcc
“ cîțocrație”…. Meserie 🙂
Buna ziua.
Buna dimineața
“Sa ne radem”
Care e problema cu energia la iarna? doar toți “gretishtii” ne au anunțat ca încălzirea globală e deja prezenta…la Dăbuleni in loc de pepeni cresc palmieri iar in Bărăgan plantațiile de curmali au înlocuit cerealele….ah,uitasem,se va consuma energie electrică pentru aparatele de aer condiționat instalate in wc urile din curți
“Tribunalul București a condamnat la trei ani cu suspendare un academician dintr-un dosar cu Grivco, companie deținută de Dan Voiculescu. Prejudiciul calculat de procurorii DNA este de 3,75 milioane de euro
Alexandru Bogdan, preşedinte executiv al Fundaţiei Patrimoniu din cadrul Academiei Române la data faptelor, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, el fiind acuzat de DNA că a creat în dauna Academiei Române un prejudiciu de peste de 3,75 milioane de euro….”
https://www.g4media.ro/tribunalul-bucuresti-a-condamnat-la-trei-ani-cu-suspendare-un-academician-dintr-un-dosar-cu-grivco-companie-detinuta-de-dan-voiculescu-prejudiciul-calculat-de-procurorii-dna-este-de-375-milioane-de.html
PNL
dacă in 1990 PNT a avut un Coposu,un Rațiu un Ticu Dumitrescu pe cine a avut PNL ?
sa ne amintim de Campeanu(cel care propunea ca Regele sa devină președinte) și turnători ca Ionescu Quintus &co….e de mirare- sau poate nu- ca așa-zisul PNL a supraviețuit atât
Bună ziua!
Cine va câștiga azi? florin orban sau ludovic citu?
Grea “dilemă”!…
https://www.timesnewroman.ro/politic/jumatate-din-penelistii-de-la-romexpo-s-au-cunoscut-tot-acolo-la-un-congres-psd/
🙂
🙂 🙂 🙂
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25060038-galerie-foto-ziua-congresului-pnl-proteste-fata-romexpo-unde-fost-adus-ciolan.htm
Cei care au adus ciolanul la congresul ciumei galbene, pot merge, pe urmă, cu el, și la pluserei, unde cele mai mari șanse de a câștiga șefia le are ciol(an)oș!…
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25060850-interventie-smurd-congresul-pnl-dupa-membru-partidului-cazut-scena.htm
„Un echipaj SMURD a intervenit sâmbătă, la Congresul PNL de la Romexpo, după ce un membru al partidului a căzut de pe scenă.”
Și eu, care-am crezut că a venit SMURD să-l ia pe câț-câț, să-l ducă la Bălăceanca!…
Seara buna
Citu președinte.
Victoria după numărarea voturilor a fost făcută de STOLOJAN. !!!!!!!
Fac ceva pe partidul asta numit PNL dar identic ca PSD.
Același ” cadou” pe absolut toți traseiștii din PDL care au făcut ani de zile ceva pe întreaga națiune romana.
Patriotism , interes național , toate vorbe goale pentru fraierit prostimea.
STOLOJAN ,BOC , BLAGA. Conserve comuniste expirate dar anhiate după funcții și bani.
Ei sau Melescanu , aceiași mizerie umană.
Aștept resemnat USL II.
Buna seara
@stefan nici măcar in operele tovarășului n am citit de asemenea mizerie-atenție , e vorba de PNL nu de Dvs ….
Personal nu mi mai prea pasa…am locul de veci pregătit….(culmea, e la Ghencea ,destul de aproape de mormântul lui Ceaușescu)dar eu tot sunt optimist….vorba lui PP Carp mi o amintesc și repet când sunt deprimat “țara aiasta are atât noroc ,ca nu are nevoie de politicieni” sau,tot optimist “nu mor caii când vor câinii “
E totuși dureros ce se întâmpla….ocazii pierdute și acum se pierde o ocazie imensa….
Bună seara!
Regret că (mă) repet: aștept votul de suspendare a mutului în parlament și, dacă plusereul votează , merg și eu sa-l “atârn” pe nesimtitul mutalau!
Buna seara
Parafrazând l pe Tolontan ,după “congresul” de azi,probabil viitorul președinte al României va fi ales cel care tipa cel mai tare
M am gândit și la un test de eligibilitate :candidați sa fie numai cei ale căror ragete se aud mai departe decât tulnicele de la sărbătoarea de pe muntele găina
Ce spune unu care a văzut multe in cei peste 100 de ani de viață.
https://m.hotnews.ro/stire/25061320
Eu adaug :
La multi ani PNL. ( Urarea Turcan către morți )
Nu știu ce e cu tara asta.
La un pas înainte , imediat doi înapoi.
Mda ….măcar la hora faci 4 pași înainte și 4 înapoi….nu avansezi dar nici nu regresezi
Ce nu prea se mai scrie in “media” din România ….Italia e in plin “val 4” și anunța in jur de 3500 îmbolnăviri și in jur de 50 morți / dar….Draghi a reușit vaccinarea a peste 70% din populație ….asta intr o țara in care partidele se comporta cam ca ale noastre=gashti…dar,când “cuțitul ajunge la os” primează națiunea
Buna dimineața.
Sunt juniorii nevaccinați . Plus 3 milioane over 50 care nu au făcut vaccinul.Varie motive.
Adăugați faptul că cei vaccinați in decembrie- ianuarie- februarie sunt in faza ” adio anticorpi”.
Am mai discutat despre asta.
Ca urmare , la o populație de 3 ori mai mare ca RO , noii bolnavi zilnic sunt jumătate .
Morții mai puțin de o treime .
In ATI extrem de puțini. ( in RO sunt pline paturile ATI)
Aceste cifre italiene și net inferioare Romaniei , demonstrează fara urmă de dubiu importanta vaccinării.
Care vaccinare ( repet ce scriu degeaba de o grămadă de timp ) NU IMUNIZEAZA.
CRESTE REZISTENTA TEMPORARA a organismului.
Ca fapt divers :
Ieri numărul total de persoane care au primit doza III = 42.136
PS.
Clasa politică italiană e aia care e. Nu e mare brânza.
Dar în nici un caz decăzută in halul în care e in Romania. Începând cu președintele și terminând cu ultimul primar , NU SE POT FACE COMPARATII.
Diferențele sunt abisale.
Iar în 32 de ani , eu nu am auzit , citit sau văzut un politician italian cu diploma cumparate , măsluită , doctorat plagiat. Adică normalitatea românească.
Inclusiv pentru comuniștii italieni e valabilă asta.
“Nu a câștigat vreo echipă, ci doar o gașcă decuplată de România și au făcut asta probabil în așteptarea a 450 de miliarde de lei, bani pe care să îi dirijeze către sponsorii politici.
Fondurile de coeziune ale UE + PNRR + PNDL 3 = 450 miliarde de lei. Despe asta este vorba, nu despre convingeri sau doctrină. Este vorba despre bani, atât!”
https://project-e.ro/2021/09/25/pnl-sinucidere-in-direct-ultimul-partid-istoric-merge-pe-drumul-pnt/?fbclid=IwAR14xYyTCr-wU2vVPa9MKIAfVpxgOHzFpwwtJ7fYeBzOeoVB_cL1VMJo7VI
Sectia speciala, procurori controlati si judecatori corupti, liber la coruptia de anvergura….
Asta este singura miza a plavanului mafiot si sustinatorilor sai din penele (60%), udemere si pesede, in contextul celor 90 miliarde euro mentionati (ue + pnrr – pndl3).
Penele 60% este pesedizat si tiganizat, nu exista nici o deosebire fara de porcii criminali ai pesedeului si coardele maghiare. De aceea penele nu mai exista de mult, acum a fost doar ultima confirmare pentru ultimii dintre credului si naivi.
Plavanul si gunoaiele vor mai continua pas cu pas cateva simulari a dorintei de revenire a plusere la guvernare, dar tinta la care se ajunge va fi “guvern in jurul pesede” cu rafila prim ministru.
Simularile vor avea roulul sa mai destructureze parti din plusere, adica sa mai foloseasca gunoaie de acolo (cate sunt) sa reduca si mai mult aceasta grupare “periculoasa” care a expus coruptia romaneasca de stat si partide in adancurile ei.
Proasta ar fi UE sa le dea la astia fonduri en-gros fara procuratura masiva europeana pe fiecare proiect.
Filosoful Mihai Șora, după ce Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL: A mai murit un partid istoric
https://m.hotnews.ro/stire/25061320
Buna dimineata!
Lazaroiu traduce pe intelesul prostimii:
https://www.comisarul.ro/articol/mesajul-lui-citu-catre-usr-plus-in-interpretarea-l_1265853.html
“Mesajul lui Cîțu către USR PLUS, în interpretarea lui Lăzăroiu: „Vino, fă, acas’, că te iubesc. Ți-a trecut vânătaia?”
🙂
https://www.aktual24.ro/gelu-duminica-pune-punctul-pe-i-mai-intotdeauna-cel-care-a-castigat-prin-tradare-va-fi-la-randul-lui-tradat/
Asteptam ziua cand se va adeveri!
Este una ( sau unu) care sub denumirea de @ mafalda , tot comentează la articolele pe contributors. In special la alea legate de politica , PNL și noul far călăuzitor Citu.
Face o manipulare și o răstălmăcire de cifre , date reale , de invidiat. Nici propagandiștii PCR ( aia plătiți de direcțiile de propaganda ) nu reușeau așa minciuni.
Inclusiv Petre Opriș , realizator de analize istorice publicate pe contributors , a priceput cine e @ mafalda.
Adică citez :
“Drum bun şi cale bătută, domnule mafalda! Nu vă voi simţi lipsa! “