Revista Presei – 25 septembrie.„Consiliul Fiscal: Veniturile rectificării bugetare sunt supraestimate. Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții”
25/09/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 25 septembrie! Cerul o să fie mai mult senin, iar șansele de precipitații sunt reduse în Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și Maramureș. Vor fi ploi de scurtă durată însoțite de vânt puternic și descărcări electrice în Crișana și Banat. În restul țării, vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 30 gr. C. Minimele vor atinge 10 și 18 gr. C. Bucuresti: 29/16 gr.C.
“Consiliul Fiscal: Veniturile rectificării bugetare sunt supraestimate. Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții ….„Având în vedere negocierile Guvernului cu Comisia Europeană privind planul bugetar-structural al României, în contextul noului cadru de guvernanță economică din Uniunea Europeană, nu este exclus ca unele cheltuieli să fie diminuate mai mult și să consemnăm un deficit sensibil sub 8% din PIB. Pe de altă parte, o subestimare a riscurilor generate de cheltuieli în creștere rapidă poate conduce la un deficit semnificativ peste 8% din PIB”, conform documentului. ,,,, “Cheltuielile bugetare sunt posibil subestimate cu circa 0,5% din PIB. Suplimentar, există riscuri în ceea ce privește evoluția cheltuielilor cu asistența socială și cheltuielilor de capital”, menționează documentul. Conform CF, trebuie Guvernul să încerce să țină sub control strict cheltuielile în restul anului. „Ca și în alți ani, amânarea unor plăți nu rezolvă problemele structurale ale bugetului public”, menționează sursa citată. ,....“Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții și că ar fi sustenabile; efectele investițiilor depind de compoziție, de măsura în care se dezvoltă producția de bunuri exportabile și ce pot înlocui importuri (așa numite tradables). În plus, mare parte din resursele europene se văd în bugetul public atât pe partea de cheltuieli, cât și la venituri. Raportul Draghi subliniază nevoia de investiții de calitate în UE, orientate către viitor”, spune Consiliul Fiscal. …..„Un plan bugetar-structural pe 7 ani are sens, date fiind dimensiunea deficitului și impactul reformelor structurale. Corecția nu se poate realiza însă în principal prin reduceri de cheltuieli; este nevoie de o creștere importantă a veniturilor bugetare (fiscale), inclusiv prin modificări în regimul fiscal, reducerea drastică a decalajului la colectarea TVA, extinderea bazei de impozitare, combaterea evaziunii fiscale și a optimizărilor fiscale”, arată CF……” Integral: https://hotnews.ro/
“Vine marea criză cu sărăcie și tăieri de pensii și salarii? Economist: „Grecii și acum încă plătesc pentru erori similare” ANALIZǍ Economia globală, implicit cea a României, riscă un dezastru comparabil cu cea mai mare criză din istoria omenirii, avertizează președintele Băncii Centrale Europene. Pe de altă parte, România este printre cele mai vulnerabile state, anunță economiștii chestionați de „Adevărul”. …. „Doamna Lagarde nu exagerează, pentru că, până la urmă, sunt câteva similitudini. În primul și în primul rând, vorbim de această relaxare monetară puternică, care s-a întâmplat și în perioada interbelică. Să nu uităm de inflația din Germania de la Republica de la Weimar, care a fost foarte inflaționistă. În acele momente se considera că tipărind bani cu nemiluita, poți salva economia de la posibile crize, de la posibile recesiuni. Similar și acum avem aceeași abordare, adică considerăm că prin pârghi monetare, noi am putea să rezolvăm problemele omenirii, ceea ce nu e cazul”, explică profesorul Păun. Mai mult, la fel ca la începutul secolului trecut, la nivel global poate fi remarcată o noua explozie a populismului, coroborat cu un naționalism radical, observă Cristian Păun. ….„Lumea s-a îndepărtat tot mai mult de această situație în care prosperitatea se obține prin schimburi comerciale, prin producție, prin economie, prin mijloace economice și tot mai mult se îndreaptă către bunăstarea obținută cu mijloace politice, cu bâta, adică redistribuire de resurse. Este mai ușor să produci bani din nimic, din tiparniță și taxe peste cel care produce bunuri și servici, dar lucrul ăsta nu este sustenabil. El va duce într-un final către faliment, către o societate violentă pentru că resursele se împuținează”, mai spune el. ….„Ca să-l parafrazez pe domnul Boloș și specialitatea dumnealui, gura păcătosului adevăr grăiește. Și aș mai adăuga și altceva. Da, domnul Boloș, teolog la origine din ce știu eu, mai are așa o umbră de remușcare că nu ne spune nouă adevărul și din când în când ne spune adevărul. Mă mir că a avut curajul să facă treaba aceasta, pentru că într-adevăr ce va veni după alegeri va fi destul de complicat. N-ai cum să acoperi tot acest noian de măsuri populiste fără o creștere de fiscalitate și din păcate această creștere de fiscalitate nu va fi suficientă”, avertizează Păun. ….„Practic toate companiile care refuză să se conecteze, să se mufeze la contracte cu statul, fonduri europene, subvenții, programul Tomata, Ceapa și alte programe inventate de guvern, într-un final vor da faliment pentru că sunt suprataxate și pentru că nu intră în această horă păguboasă în care statul cu o mână ia, cu o mână dă, oprindu-și evident obolul pentru a-i plăti pe cei care gestionează acest sistem haotic. Mâna care ia și mâna care dă trebuie plătită și ea cu salarii, și nu cu orice salarii, cu salarii importante, babane, mult peste rata de profitabilitate a celor care produc ceapa sau tomata prin aceste programe”, adaugă el……” Integral: https://adevarul.ro/
“Războiul creează joburi noi la Ministerul Energiei, pentru situații de urgență, terorism, secrete NATO sau securitate IT. Comandament Național subordonat direct ministrului Ministerul Energiei se pregătește să ceară aprobarea Guvernului pentru a-și majora cu 29 de poziții numărul maxim de posturi din organigamă, de la 376 la 405, pentru gestionarea unor domenii noi ce ar urma să intre în aria de responsabilitate a instituției, cum ar fi dezvoltarea producției de energie eoliană offshore, situațiile de urgență, amenințările teroriste, securitatea cibernetică sau gestionarea informațiilor clasificate NATO/UE, relevă date analizate de Profit.ro. În plus, va fi creat un Comandament Energetic Național subordonat direct ministrului de resort, care va stabili prin ordin și atribuțiile, componența și regulamentul de organizare și funcționare ale noii structuri. Astfel, Ministerul Energiei va deveni autoritate competentă pentru stabilirea și concesionarea perimetrelor eoliene offshore, activitate pentru care vor fi înființate 14 posturi în cadrul aparatului propriu al ministerului, potrivit unui document al instituției…..” Integral: https://www.profit.ro/
“Care este opinia profesorului ASE, Cristian Păun despre impactul salariului minim în realitatea economică? Profesorul Cristian Păun a declarat că, ” Salariul minim este un instrument de intervenție a statului în piața muncii destul de agresiv, mai ales atunci când este folosit abuziv și în răspărul realității economice privind valoarea adăugată, dinamica economiei reale (nu toate sectoarele evoluează și cresc la fel), productivitatea muncii (sunt diferențe mari de productivitate între sectoare).” În viziunea sa, profesorul arată că în literatura de specialitate, cele mai multe studii efectuate, cu privire la impactul salariului minim au ajuns la concluzia că, pe termen lung, el are, mai degrabă, nu efect opus așteptărilor, influențând negativ nivelul ocupării, mai ales la categoriile foarte sensibile: tineri, cei cu educație scăzută, cei în vârstă aproape de pensionare, femei etc. Nu întâmplător, în Uniunea Europeană (și nu numai), șomajul în rândul tinerilor este imens (în jur de 25-30%). O bună parte din acest șomaj pleacă și de la salariul minim. Iar stabilirea unui venit minimal în toate țările UE la care toate statele trebuie să ajungă în luna noiembrie 2024 va adăuga presiuni fiscale în special IMM-urilor. Astfel, ”Pentru o economie ca cea românească, salariul minim european ascunde câteva pericole la care ar trebui să fim mai atenți” spune acesta și precizează că firmele românești nu au forța și dimensiunea celor din Germania, Italia sau Olanda. Nu inovează, nu folosesc tehnologii avansate. Nu au accesul lor la capital, nu au acceul lor la sistemul financiar-bancar. Nu adaugă multă valoare, nu au o productivitate a muncii foarte ridicată. În acest caz, a veni cu un salariu minim crescut mult peste posibilitatea economiei românești de a-l plăti, va plasa companiile din România într-o poziție inferioară de competitivitate. Presiunea resimțită va fi imensă, mai mult decât o să simtă această măsură companiile din alte țări mai dezvoltate. În plus, această presiune venită dinspre salariul minim european se va adăuga presiunilor fiscale suplimentare din ultima perioadă (mai ales pentru IMM-uri)”, concluzionează Cristian Păun. ….Aşadar, ”Bunăstarea unei națiuni nu vine de aici. Nu poți îmbogăți oamenii prin legi. Prosperitatea vine de la o economie care înflorește. Salarii mai mari vin de la companii care se bat pentru forța de muncă existentă în piață. Ca aceste companii să „se bată” ar trebui să fie mai multe, mai puternice, mai mature și mai competitive și inovative. În plus, salariu mai mare vine din acumularea de abilități, cunoștințe și competențe. Adică, prin educație. Prin formare continuă și prin investiții masive în propriul capital uman”, a precizat Cristian Păun……” Integral: https://jurnalulnational.ro/
“Europa pare să se îndrepte către o recesiune. Previziunile sumbre ale analiștilor pentru finalul anului 2024 .… Atât în Franța, cât și în Germania, activitatea companiilor din industriile de producţie şi servicii, a doua cea mai mare economie a Europei, a scăzut în septembrie mult mai mult decât se așteptau experții, scrie CNBC. Concret, în Germania, indicele compozit al managerilor de achiziţii (PMI) HCOB, cel care măsoară activitatea de afaceri în ambele sectoare, a scăzut în septembrie la un minim de şapte luni, respectiv la 47,2, de la 48,4 în august, sub aşteptările de 48,2 ale economiștilor. De asemenea, în Franța PMI compozit a atins 47,4 în septembrie un minim al ultimelor opt luni, în scădere de la 53,1 în august şi sub aşteptările specialiștilor de 50,6. ….În ceea ce privește zona euro, datele procesate de S&P Global arată că pentru prima dată în ultimele șapte luni activitatea de afaceri în zona monedei unice a scăzut în luna septembrie la 48,9, faţă de 51 în luna precedentă. ….. Se pare că declinul Germaniei nu este o noutate pentru experții care susțin că economia orientată spre export care cândva era în plină expansiune, cochetează cu recesiunea de mai bine de un an…. ” Integral: https://www.fanatik.ro/
“Ipocrizia sancțiunilor: România, SUA și Olanda sunt statele care importă cel mai mult produse petroliere derivate din țiței rusesc STUDIU Centre for Research on Energy and Clean Air (CREA), un institut de politici publice care militează pentru energie și aer curat, a publicat recent un raport intitutal „Ipocrizia sancțiunilor. Statele G7+ importă produse petroliere turcești fabricate din țiței rusesc în valoare de 1,8 mld. euro”. Studiul arată cum statele care formează G7+ finanțează, de fapt, economia de război a Federației Ruse. Potrivit raportului, cele mai mari trei țări importatoare de produse petroliere turcești derivate din țiței rusesc sunt România (448 de milioane euro din importurile totale au fost derivate din țiței rusesc), SUA (232 de milioane euro) și Olanda (216 milioane euro). România se află în acest top controversat pentru că importă produse petroliere de la rafinăria STAR, care este deținută de autoritățile azere. Această rafinărie deținută de azeri depinde în proporție de 98% de țițeiul rusesc, 73% din importurile sale de țiței fiind furnizate de compania Lukoil, sancționată de SUA. 87% din exporturile sale maritime de produse petroliere sunt direcționate către țările G7+, arată studiul CREA. „La 5 decembrie 2022, țările G7+ au pus în aplicare o interdicție privind importurile de țiței rusesc și un plafon de preț de 60 USD pe baril pentru această marfă atunci când este transportată de petroliere deținute/asigurate de Occident. O lună mai târziu, România, un stat membru al UE, a primit un transport de motorină de la rafinăria STAR din Turcia, care utilizează țiței rusesc. Acest transport destul de inofensiv nu a încălcat nicio sancțiune, deoarece importul de produse rafinate obținute din prelucrarea țițeiului rusesc în țări terțe nu este supus niciunei interdicții. Cu toate acestea, această lacună flagrantă a sancțiunilor a permis Rusiei să își transfere exporturile de țiței către noi cumpărători din țări terțe care nu impun sancțiuni”, dezvăluie raportul. ….” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Când ies pe străzile noastre în aceste zile, risc să fac o boală de ochi .…Ne invadează în fiecare zi vizualul, dacă ne referim la perioada preelectorală și electorală, cu panouri publicitare imense ce reprezintă în spațiul public figuri de politicieni, lideri, prezidențiabili. Unele dintre acestea poartă mesaje dintre cele mai agresive și radicale prin care se dorește să se schimbe lumea și țara și reprezintă figuri severe și importante de politicieni, cu privirea fixată în cuvintele grele ale acestora. Pe lângă aceste panouri publicitare cu care suntem obișnuiți în derularea democratică a vieții noastre publice, întâlnim din ce în ce mai frecvent panouri publicitare reprezentând medici și tehnici de vindecare transmise la fel de agresiv neamului nostru. Figuri tinere de medici providențiali și specialiști ne îndeamnă să apelăm la serviciile medicale ale propriilor cabinete sau clinici particulare, ei fiind beneficiarii unei pregătiri de excepție și posesorii celor mai inovative tehnologii medicale din lume. Îmi vin în minte spusele unor medici celebri, specialiști în chirurgia estetică și reparatorie, ca Dr. Nassif și Dr. Dubrow din serialul de reality show televizat, care afirmă în repetate rânduri că promovarea făcută de anumiți medici prin panouri de publicitate în SUA este suspectă și de multe ori mincinoasă, aceștia profitând de credulitatea vizuală a pacienților. ….Acești medici par niște vraci terifianți și fatali ai fragilității vieții noastre, care, dincolo de incertitudinile pe care doresc să le inspire prin vindecările mai mult sau mai puțin miraculoase, trezesc anumite frisoane în percepția noastră și parcă gestionează imaginarul morții și al salvării. Este vorba de un marketing publicitar deșănțat, aducător de bani și de câștiguri. Ele forțează celebritatea și competența în medicină, mai ales în cazul unor medici din generația tânără, agresivă și neiertătoare. …..” Integral: https://republica.ro/
“Simion fură alegerile AUR ….La evenimentul de la Arenele Romane, delegații AUR au votat pe un buletin unde se regăsesc toți cei 648 de candidați câte un nume. Simion a anunțat pe scenă că se va ține cont de votul membrilor în stabilirea ordinii candidaților, adică cine prinde loc eligibil și cine nu. Între timp, Gigi Becali, condamnat în două rânduri pentru dare de mită, fals și lipsire ilegală de libertate, a anunțat că va candida pentru un post de deputat din partea AUR. Analizând buletinul de vot oferit delegaților AUR, vedem că Gigi Becali nu figurează nicăieri, ceea ce înseamnă că Becali va fi plantat așa cum a fost plantat Mihail Neamțu la alegerile europarlamentare, la intervenția lui Simion, peste lista partidului. ….În urma unui reportaj realizat la evenimentul AUR, o sursă a transmis că Cozmin Gușă ar urma să candideze din partea partidului condus de George Simion. Gușă ar fi unul dintre susținătorii din umbră. Inclusiv flota de autoturisme folosită pentru promovare, respectiv Dacii albe care sunt înmatriculate cu inițialele „GLD” și „GOL”, ar aparține GOLD FM, un post de radio deținut de Andrei Gușă, fiul lui Cozmin Gușă……” Integral: https://republica.ro/
“Suveranitate şi democraţie În România, candidaţii la alegerile prezidenţiale, atât cei majori – cei şase care au şanse să ajungă în turul al doilea -, cât şi cei minori – cei care candidează din orgoliu sau pentru a le crea probleme candidaţilor majori – se întrec într-un discurs ultraconservator, antimodern şi antiliberal care pare a se centra pe o viziune suveranistă. Ne explica Mircea Geoană la reuniunea penticostală de la biserica Elim de la Bruxelles, din februarie anul acesta, că “nu tot ce vine din Occident este bun” şi că vine “un val împotriva căruia ar trebui să facem un front comun, curente din lumea occidentală care încercă să distrugă tradiţia noastră, fundamentul nostru creştin, inclusiv valori atât de fundamentale precum cele de familie şi credinţă”. Trebuie, deci, “să ne păzim familiile” de ceea ce vine din Occident. Probabil, Mircea Geoană, precum şi ceilalţi candidaţi tentaţi de afirmaţii radicale, cer ceea ce par a fi voturi uşoare şi sigure de la electoratul evanghelist, luat ca un tot şi prezumat a fi format din susţinători necritici şi absoluţi ai viziunii trumpiste despre lume. În egală măsură, Marcel Ciolacu, la Congresul PSD de acum trei săptămâni, se adresa aceleiaşi audienţe, având aceleaşi speranţe. Ori, acest electorat de aproape un milion de votanţi poate juca un rol esenţial atât în calificarea în primul tur de scrutin, cât şi în cel de-al doilea. Pe de altă parte, ideea că Occidentul nu este un model pentru o societate precum cea românească nu este nouă, fiind deja susţinută în teribilii ani “30. Astăzi însă, devine un leitmotiv periculos al îndepărtării de originile liberale ale statului român. Iar acesta pare să sugereze că pentru candidaţii la alegerile prezidenţiale democraţia nu este compatibilă cu tradiţia şi suveranitatea. Ori, suveranitatea, şi în special suveranitatea populară care este poate cea mai radicală formă a sa, nu este doar compatibilă cu statul de drept şi baza sa constituţională, ci sunt de-a dreptul inseparabile. Ideea, atât de dragă autocraţilor şi aşa zişilor suveranişti, că ar putea exista “democraţii iliberale” nu are nicio bază doctrinară şi face jocurile populismului de toate nuanţele. ….” Integral: https://www.bursa.ro/
“S-au înțeles! Gigi Becali va candida pe listele AUR, iar Mihai Neamțu va juca la FCSB După negocieri care au durat mai multe zile, Gigi Becali a fost acceptat pe listele AUR pentru Camera Deputaților, doar că această candidatură vine cu un preț. La schimb, Gigi Becali a fost de acord să-l ia la FCSB pe Mihai Neamțu, pe care va trebui să-l joace titular în cel puțin 10 meciuri din acest sezon. George Simion a făcut tot posibilul ca să scape de Mihai Neamțu, care tot insista că vrea să ajungă în parlament pe listele AUR. Doar că nimeni din partid nu-l suportă, așa că șansa de a-l trimite la FCSB a venit cum nu se poate mai oportun. Cel mai prost din toată afacerea pare că a ieșit Mihai Neamțu. Acesta nu va mai avea voie să mănânce șaorma zilnic, cum e el obișnuit, ci doar o dată pe lună. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Condiția canadienilor pentru linia de credit a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă a fost ca România să exporte energie în Ucraina și Moldova….”
https://hotnews.ro/conditia-canadienilor-pentru-linia-de-credit-a-reactoarelor-3-si-4-de-la-cernavoda-a-fost-ca-romania-sa-exporte-energie-in-ucraina-si-moldova-1798045
“Ce riscuri aduce viitura de pe Dunăre și în ce condiții s-ar putea inunda Bucureștiul? Avantajul față de Budapesta – explicațiile unui specialist….”
https://hotnews.ro/ce-riscuri-aduce-viitura-de-pe-dunare-si-in-ce-conditii-s-ar-putea-inunda-bucurestiul-avantajul-fata-de-budapesta-explicatiile-unui-specialist-1797414
“El, Supremul
Să fi fost chiar la începutul primului mandat și tot la o deplasare în New York, prima în calitate de președinte. Toată administrația prezidențială intrase în priză după o solicitare mai puțin obișnuită pentru un șef de stat. Klaus Iohannis ceruse ca hotelul unde urma să fie cazat să fie dotat cu toaletă la o anumită înalțime față de pardoseală, nici mai sus, nici mai jos. Cum înălțimea vasului de toaletă la hoteluri este cam standard, angajații de la Cotroceni și ai ambasadei au scotocit prin tot New York-ul zile în șir după tronul potrivit. Toate celelalte au venit apoi cumva natural. Paltonul aruncat pe capotă când i s-a părut că nu i se acordă atenția cuvenită unui șef de stat, pasiunea pentru golf, vila renovată cu bani grei în Aviatorilor pentru viitorul președinte-pensionar, avionul privat de lux, apetența pentru călătorii exotice, lungile dispariții din spațiul public, tăcerile sale asurzitoare, oroarea față de orice criză care tulbură liniștea Palatulului Cotroceni, candidatura la șefia NATO, dorința de a primi o funcție importantă la Bruxelles, în fine, toate pretențiile sale tot mai mari pe măsură ce se apropie de finalul mandatului…..”
https://www.g4media.ro/el-supremul.html
Inca o oda la plavanul ticalos
https://www.g4media.ro/ana-ciceala-consilier-municipal-jignita-constant-de-aurelian-badulescu-scrisoare-deschisa-pentru-presedintele-klaus-iohannis-dupa-decorarea-acestuia-cum-credeti-ca-ne-simtim-noi-femeile-umilite-j.html
https://www.timesnewroman.ro/politic/interlopii-din-spitalul-pantelimon-au-fost-prinsi-si-vor-fi-decorati-de-iohannis/
“EXCLUSIV Yuval Noah Harari despre companiile care ”fac experimente pe milioane de cobai umani” și ne cresc frica….”
https://hotnews.ro/exclusiv-yuval-noah-harari-despre-companiile-care-fac-experimente-pe-milioane-de-cobai-umani-si-ne-cresc-frica-1798572
E timpul odelor la plavan, una dupa alta vin:
https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/ticalosul-impostor-tudor-chirila-il-critica-pe-2390314.html
https://ziare.com/donald-trump-jr/afaceri-romania-oportunitati-ridicare-vize-sua-1896078
Imposibil sa nu gaseasca famiglia asta de talhari internationali oportunitati in Romania…
Sa inceapa sa lucreze cu Becali, Mitica Dragomir, etc…chiar si cu Tiriac, etc.. vor identifica imediat “oportunitati de afaceri”… “care nu se vor mai intampla vreodata in SUA” (din cauza FBI, DOJ, etc.. care blocheaza acolo de “investitorii seriosi cu potential”)…