Revista Presei – 25 octombrie. Tablagii cu doctorate!
25/10/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 25 octombrie. În sudul şi estul ţării valorile termice diurne vor fi uşor mai scăzute decat mediile climatologice, cerul va fi mai mult noros şi ploi slabe sau burniţă vor cădea pe arii restranse, informează ANM. În restul teritoriului va fi mai cald decât în mod obişnuit la această dată, innorările se vor accentua seara si noaptea, cand ploile se vor extinde, iar, izolat, in vest, se vor acumula cantităti de apă de peste 15 l/mp. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări in Banat, sudul Crisanei, Moldova, pe litoral, in deltă, dar si pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre 9 si 19 grade, cu cele mai ridicate valori in regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse intre 1 si 11 grade. Pe arii restranse va fi ceată. La Bucuresti vremea va fi inchisă. Vor fi conditii de ceată si burnită, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă, usor mai scăzută decat in mod normal la această dată, se va situa in jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.
EXCLUSIV Doctorate cu epoleţi, lista completă. Academia de Poliţie „Al. I. Cuza“ a produs doctorate pe bandă rulantă în perioada 1995-2016. În total, peste 600 de doctori au ieşit pe porţile Academiei, în domeniile Drept, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Printre ei, oameni politici, de afaceri, dar şi nume sonore din Justiţie şi Poliţie. În total, în perioada 1995-2016, la Academia de Poliţia şi-au obţinut titlurile academice 623 de persoane, în domeniile Drept, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Printre doctori se regăsesc nume grele, precum Costică Voicu, Ion Pitulescu, Florin Sandu, Bujor Florescu, Lazăr Cîrjan, Niculae Niţu (Tata Niţu), dar şi afaceriştii Costel Căşuneanu sau Bogdan Buzăianu. Febra titlurilor academice i-a cuprins pe mai-marii zilei în ultimii ani. Astfel, dacă în 2004, în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, au fost luate doar patru titluri de doctor, iar în 2005, numai două, începând cu anul 2010 numărul lor a crescut constant. În 2010 au fost 31 de doctorate, în 2011 – 31 de doctorate, în 2012 – 34 de doctorate, iar în 2013 – 34 de doctorate. Apogeul a fost atins în 2015, când pe acest domeniu şi-au luat doctoratul 42 de persoane. Politicieni atinşi de „febra“ doctoratelor Printre cei care şi-au luat doctoratul la Academia de Poliţie se numără şi fostul deputat William Brînză, care a candidat şi la Preşedinţia României. Acesta şi-a susţinut teza „Infracţiuni asimilate corupţiei“ în 2004. Culmea ironiei, în 2015, doctorul în corupţie a fost pus sub acuzare tocmai pentru acest gen de fapte. Brînză este cercetat de DIICOT pentru un prejudiciu de un milion de euro adus statului prin evaziune fiscală. Fostul secretar general adjunct din Ministerul Afacerilor Interne, Mihai Şova, este cel mai proaspăt doctor, obţinându-şi titlul chiar anul acesta. Dar şi el a fost implicat într-un scandal cu fix un an în urmă, în 2015, după a fost pus sub acuzare de DNA pentru că ar fi fotocopiat documente cu informaţii nepublice pentru a obţine foloase şi ar fi luat informaţii din documente ale DNA care priveau două dosare. Alte VIP-uri care au devenit doctori la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza“, sunt deputatul ALDE Bogdan Ciucă, fostul prefect al Capitalei, Mioara Mantale, deputatul UNPR Gheorghe Emacu, primarul din Voluntari Florentin Pandele, soţul primăriţei Capitalei, Gabriela Firea, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a cărui lucrare de doctorat a fost declarată plagiat, sau consilierul de conturi Ileana Manuela Pieleanu, soţia sociologului Marius Pieleanu, patronul casei de sondaje Avangarde, apropiat de PSD. Integral pe Adevarul
Parlamentarii vor să îl demită pe Mişu Negriţoiu. „Domnul Negriţoiu a făcut ce a putut, dar a putut puţin.” Este concluzia discuţiilor dintre parlamentari şi conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Deputatul Florin Tudose, preşedintele Comisiei de Politică Economică din Camera Deputaţilor, a anunţat că va cere începerea procedurilor parlamentare pentru demiterea preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu. Picătura care a umplut paharul răbdării parlamentarilor a fost scumpirea cu 20% a poliţelor RCA pentru şoferi, ca urmare a plafonării tarifelor pentru transportatori. Mihai Tudose, deputat PSD, preşedintele Comisiei pentru Politică Economică: „Mai sunt 5,5 milioane de români, care au maşină, cu care s-a jucat toată lumea exact cum a vrut.” Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF: „Nu avem aceste creşteri (de tarife – n.r.) care se vehiculează.” Deputaţii s-au arătat nemulţumiţi şi de formula de calcul găsită de ASF pentru tarifele maxime în cazul RCA, contestată de transportatori. Mihai Tudose, deputat PSD, preşedintele Comisiei pentru Politică Economică: „Au fost o mulţime de bâbâieli şi ezitări şi a rămas pe principiul ca aşa ne-am hotărât noi să fie.” Integral pe Digi24
Interesele rusești ale patriotului Sebastian Ghiţă. Cum a ajuns mogulul crescut de SRI să facă jocul Moscovei. Deputatul este conectat prin fire discrete, dar solide la sfera de influenţă a Kremlinului. După intrarea în Partidul România Unită (PRU), înființat de Bogdan Diaconu, Ghiță s-a lipit și de extremiștii controlați de regimul lui Putin. Nu pe gratis însă. În 2013, când Sebastian Ghiță era cel mai influent om din România ca reprezentant direct al premierului Victor Ponta, declarațiile publice ale politicia-nului erau explicit anti-rusești. „Sunt exemple clare de acţiuni destabilizatoare ruseşti în Bulgaria. Credeţi că le e jenă să ocolească România?Bulgaria, Ucraina, Moldova, Serbia, Ungaria au avut în ultimii 10 ani relaţii mult mai ample cu Rusia. România s-a angajat ferm pe drumul parteneriatului strategic cu SUA, de aici şi zecile de investiții americane în fabrici noi, tehnologii ultramoderne în domeniul explorării şi extracţiei de gaze. Americanii nu veneau fără siguranţă şi stabilitate. Independenţa energetică ce poate fi obţinută de România, precum şi competitivitatea economică obţinută prin scăderea preţurilor la energie nu fac casă bună cu interesele Gazprom. Chiar şi OMV este deranjat de apariţia unui nou competitor (companiile americane – n.r.). MOL vrea licenţe de explorare. Lukoil la fel. Să nu fim naivi. Sunt interese mari“, declara Sebastian Ghiță într-un interviu pentru ziare.com. Doi ani mai târziu, în 2015, când DNA îl cerceta pe Ghiță în câteva dosare, pro-americanismul mogulului din spatele România TV se transformase în anti-americanism. „O porcărie imensă, asta este afacerea Microsoft cu România! (…) Ne-au vândut o hârtie pe 400 de milioane de euro. (…) Oracle a vrut de curând să facă același lucru. Ne-a vândut softuri de sute de milioane de euro. (…) Veniseră (…) să ne fure și Oracle o tură! Am reușit să evităm asta! (…) Știți că Minis-terul de Finanțe nu are nici acum un soft integrat? Au zis că-l fac multinaționalele, că noi nu știm. Uite că softul de la APIA, cu plăți de un miliard de euro pentru România, l-a făcut o firmă românească, Siveco. La Casa de Sănătate l-a făcut Teamnet.” UTI a făcut SEAP-ul. Nu suntem chiar ultimii oameni! (…) V-am zis că am vorbit cu sute de oameni de afaceri ro-mâni. Geme podul de la Casa de Sănătate de aparatură HP veche, nefolosită. Tone! Pică podul! HP a livrat de sute de milioane de dolari și aruncăm și luam iar și aruncăm și nu folosim, și tot așa. Asta în sport se numește să flu-ieri cu dublă măsură! Este groaznic să cred că doar oamenii din România sunt corupți“, afirma acelaşi Sebastian Ghiță pentru tolo.ro. Integral pe Romania Libera
Guvernul contestă la CCR legea conversiei creditelor în franci elveţieni. Guvernul contestă la CCR legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. ”Executivul a susţinut măsurile de sprijin cu caracter social, dar forma adoptată depăşeşte acest criteriu”, au explicat sursele citate. Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a primit, marţi, votul final din partea deputaţilor, înregistrându-se 248 de voturi „pentru”, niciunul împotrivă şi nicio abţinere, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate. Camera Deputaţilor a fost for decizional, iar legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele a precizat că va solicita o opinie din partea băncilor, înainte de a promulga legea sau de a o întoarce în Parlament. „Eu nu cred că este bine să fac eu o apreciere pauşală a acestor iniţiative, care pot fi unele denumite populiste. Împreună cu echipa mea vom lua fiecare act normativ în parte, îl vom analiza, vom cere opinia şi celorlalte părţi implicate. De exemplu, când vorbim despre conversia francilor cu siguranţă voi cere din zona bancară o opinie şi, în momentul în care avem o analiză completă, pe care o considerăm corectă, voi face aprecierea asupra acestor acte normative”, declara, la acel moment, preşedintele Klaus Iohannis despre iniţiativele legislative adoptate de Parlament. Luni, în şedinţa reunită a comisiilor juridică şi de buget finanţe, deputaţii au eliminat pragul de 250.000 de franci elveţieni, introdus săptămâna trecută de PSD. Eliminarea pragului a fost votată la cererea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Tot luni, deputaţii au adus şi modificări menite să clarifice textul legii şi să permită ca toţi consumatorii care au contractat credite în franci elveţieni să poată beneficia de prezenta lege. Asftel, deputaţii au eliminat data de referinţă de 15 ianuarie 2015 şi au decis că „la cererea consumatorilor băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elveţieni pot să revină la contractul în franci elveţieni şi vor efectua conversia în condiţiile prezentei legi”. Integral pe Gandul
CCR se pronunta marti in cazul a 33 de sesizari privind darea in plata. Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) se va pronunta marti in cazul a 33 de sesizari referitoare la neconstitutionalitatea legii privind darea in plata, formulate de institutii bancare, informeaza Agerpres. Potrivit informatiilor publicate pe site-ul CCR, 25 de dosare privind exceptia de constitutionalitate a Legii 77/2016 in ansamblul sau au fost conexate. Alte conexari de dosare au fost facute in functie de articolele din lege supuse controlului constitutional. Pe 11 octombrie, CCR amanase pronuntarea unei solutii in cazul celor 33 de sesizari. Dintre acestea, 20 au fost formulate de Raiffeisen Bank. Celelalte sesizari, care vizeaza fie doar unele articole, fie actul normativ in integralitatea sa, au fost facute de BCR, BRD, Banca Romaneasca, Alpha Bank, UniCredit Bank. Legea privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credit a intrat in vigoare pe 13 mai. “Consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care il informeaza ca a decis sa ii transmita dreptul de proprietate asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, detaliind si conditiile de admisibilitate a cererii”, prevede actul normativ. Potrivit acestuia, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un imprumut pentru a intra sub incidenta legii sunt: titularul creditului trebuie sa fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordarii sa nu depaseasca 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat sa fie cu destinatia de locuinta. In plus, in lege se mentioneaza ca imprumuturile acordate prin programul “Prima Casa” nu intra sub incidenta actului normativ. Integral pe Hotnews
Dosarele Revoluţiei și Mineriadei, din nou pe mâna unor magistraţi gropari. Patru greșeli grave făcute de generalul Coșneanu în cauzele instrumentate. Generalul Gheorghe Coșneanu nu poate da garanții că va instrumenta corect dosarele Revoluției din 1989 și al Mineriadei din 13-15 iunie 1990, susține Teodor Mărieș, președintele „Asociației 21 Decembrie 1989“. Dovada principală a incapacităţii de a fi imparţial este faptul că generalul Gheorghe Coșneanu a închis inițial aceste dosare pe când era șef al Secției Urmărire Penală din cadrul Parchetelor Militare, adică era coordonator al anchetelor. Alt argument ar fi că magistratul militar nu a fost capabil să finalizeze în timp rezonabil alte dosare simple, precum prăbușirea în Munții Apuseni a avionului pilotat de Adrian Iovan, spun sursele noastre. Un alt exemplu de caz tergiversat de membrii echipei de procurori ai lui Gheorghe Coșneanu, pentru că „se tem să dea o soluţie“, ar fi cel al unui general SPP care ar fi ucis o persoană la o partidă de vânătoare, , potrivit aceloraşi surse. Însă, de departe cea mai gravă greşeală a actualului șef SPM, spun specialiștii, a fost aceea din dosarul disidentului „Gheorghe Ursu“, pe care l-a instrumentat însuși Gheorghe Coșneanu. În acest dosar, magistratul militar a reușit disculparea procurorului comunist Ilie Picioruș, care în 1985 l-a trimis în judecată pe disident, cerând condamnarea acestuia, după ce Gheorghe Ursu murise deja, ucis în bătăi. Generalul Gheorghe Coșneanu se lăuda, în urmă cu ceva timp, că i-a trimis în judecată pe responsabilii de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Chiar i-a trimis pe toți în judecată? La o simplă lecturare a rechizitoriului, am descoperit că, la paginile 35-36, magistratul militar s-a străduit să demonstreze nevinovăția procurorului Ilie Picioruș. Nici măcar nu a amintit numele acestuia în document. Gheorghe Coşneanu a susținut că procurorul a făcut rechizitoriul de trimitere în judecată a dizidentului Ursu deoa-rece nu a fost informat că inculpatul a decedat. Integral pe Romania Libera
Tentativă eşuată de destabilizare la Bucureşti. Ce va mai urma până la alegeri? Scrutinul parlamentar din decembrie poartă cu el o miză mult mai mare decât s-ar crede la prima vedere. Nu mai este o luptă între „Stânga” şi „Dreapta” sau un joc al rotativei guvernamentale. Manipulările tot mai numeroase şi încercarea de destabilizare sub pretextul unui miting unionist arată că ne aflăm în centrul unei furtuni care depăşeşte graniţele ţării. Alegerile din România au fost până acum un meci dintre PSD şi adversarii săi de dreapta, cu o singură excepţie, cauzată de împrejurări politice cu totul neobişnuite care au dus în 2012 la alianţa PNL-PSD, adică USL. Durata scurtă la guvernare a USL a dovedit cu prisosinţă cât de nefirească a fost această alianţă. Dar în acest moment, nu mai vorbim de o simplă confruntare PSD-PNL. Liberalii au anunţat oficial ceea ce ce prevedea de ceva vreme. Dacian Cioloş este propunerea partidului pentru un nou mandat la Palatul Victoria. Aflaţi pe locul al doilea în sondaje, în urma PSD, liberalii preiau iniţiativa prin promovarea actualului premier. Deasemenea, nişte nume extrem de onorabile puse pe liste, cum ar fi medicul neuro-chirurg Leon Dănăilă care deschide lista pentru Senat la Bucureşti, readuc PNL într-o sferă mai respirabilă din punct de vedere al ofertei electorale. PSD nu a putut răspunde cu ceva similar, cel puţin până acum. Cel mai mare partid din România nu are o propunere de premier şi nici nu a venit cu alte feţe pe listele electorale. Însă, ceva se croieşte în subteranele politice. E o forţă veche, cu rădăcini adânci, înainte de 1989 care prinde din nou chip. O vreme, această forţă a prosperat sub semnul PRM, apoi a intrat în desuetudine. Iată că rândurile s-au strâns din nou. Este vorba despre grupările de băieţi deştepţi al căror unic scop politic este să fure singuri în România, fără a da socoteală nimănui. Intrarea României în UE şi în NATO a adus iniţial beneficii substanţiale acestor grupări. Ele au gestionat investiţiile şi banii europeni care nu s-au concretizat niciodată în autostrăzi, căi ferate, şcoli sau spitale. În cele din urmă, lucrurile au început să se schimbe. Regulile au devenit mai stricte, Europa mai atentă cu banii, iar DNA a făcut ravagii în clasa politică. Europa a devenit un spaţiu neprietenos pentru grupările băieţilor deştepţi. Libertatea lor şi averile imense obţinute din corupţie sunt acum în pericol. Integral pe Adevarul
REACȚIA lui Marian Vanghelie, după CONDAMNAREA iubitei sale: ”La data respectivă nu exista în legislație că nu ai voie să îți angajezi rudele!”. Marian Vanghelie nu a vrut să facă prea multe declarații după sentința judecătorilor în cazul iubitei sale, Oana Niculescu Mazilu, fostul primar precizând doar că instanța a ținut cont de apelul lor cu privire la micșorarea pedepsei. Aceasta a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzată de conflict de interese. Fostul deputat a fost acuzat că și-a angajat mama la biroul său parlamentar, iar magistrații Curții Supreme au decis să-i reducă pedeapsa de la trei ani la un an cu suspendare, informează B1 TV. ”Eu nu vreau să comentez decizia instanței. La data când s-a făcut această ”angajare”, nu fac deputații angajările, există un întreg departament care se ocupă de aceste lucruri, această lege nu exista. Nimeni, acolo nu i-a spus acest lucru. Eu vreau să vorbesc de principiu. La data respectivă nu exista în legislație că nu ai voie să îți angajezi rudele. Noi azi am cerut achitarea, în primul rând. După aceea am cerut, art. 18 indice 1, o amendă administrativă și pur și simplu, dacă nu și nu, varianta de șase luni cu suspendare. Până la urmă instanța a acceptat apelul nostru și ne-a dat un an, ținând cont că ne-a luat toate celalalte lucruri care fuseseră puse așa, în mod arbitrar.”, a declarat Marian Vanghelie. Totuși, fostul primar al Sectorului 5 a mai transmis că va cere revizuirea dosarului, iar dacă nu va acționa la CEDO, deoarece în momentul angajării mamei sale de către Oana Niculescu Mizil, nu exista o lege care să interzică acest lucru. Integral pe EVZ
Spionii israelieni de la „Black Cube”, acuzaţi de spionarea şefei DNA, şi-au recunoscut vinovăţia. Fostul colonel SRI Daniel Dragomir rămâne în arest. Doi dintre angajaţii „Black Cube”, Ron Weiner şi David Geclowicz, au recunoscut acuzaţiile în faţa procurorilor DIICOT şi au negociat o condamnare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. Potrivit unor surse judiciare, ei ar urma să priemască 3 ani cu suspendare. În acest moment, în acest dosar, în arest se află doar fostul colonel SRI Daniel Dragomir. Magistraţii au prelungit mandatul de arestare al acestuia. Angajaţii „Black Cube”, Ron Weiner şi David Geclowicz au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT, pentru executarea unei condamnări cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. Potrivit portalului instanţelor, Tribunalul Bucureşti a fost sesizat pe 21 octombrie cu această cerere, iar termenul de soluţionare al cazurilor este pe 7 noiembrie (Ron Weiner şi David Geclowicz). Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că Weiner şi Geclowicz au acceptat o condamnare de 3 ani cu suspendare şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Ron Weiner este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, iar David Geclowicz este cercetat pentru complicitate la aceste infracţiuni. Ron Weiner şi David Geclowicz au stat în arest preventiv din 3 aprilie până în 22 iulie, când instanţa le-a înlocuit măsura preventivă cu arestul la domiciliu. Din 8 septembrie, în urma unei decizii luate de Curtea de Apel Bucureşti, Ron Weiner este cercetat sub control judiciar. Pe numele unui alt angajat Black Cube, Yossi Barkshtein, instanţa a emis, în 8 august, mandat de arestare preventivă în lipsă. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
cu atatia “doctori”in siguranta nationala nu stiu de ce ne mai facem problem in cest domeniu!!
eu as propune sa exportam cateva sute de “doctori” si la altii,poate la rusi?
Buna dimineata !
Raspunsul la intrebarea mea , de ieri dimineata , a venit : ” Avocata lui Daniel Dragomir a declarat aseară la RTV că: „Este revoltător ca spionii israelieni sunt liberi să plece în ţara lor. Nu au nicio măsură preventivă aplicată.”
Nu e revoltator , e ceva normal intr-o “plantatie” ca Romania .Poate o fi frustrant pentru baietii din contr-spionajul romanesc dar .. Who cares ? 🙂
Case closed ! ( cum ar fi spus nea Soric ) .
Salut… 🙂
plecarea celor doi ( de unde spioni?) angajati ai BC ,s-a facut dupa ce au ajuns la un acord cu procurorii ;si si-au recunoscut vina , culmea nu au spus nimic de sustinerea ce ar fi avut-o la varful statului. Ca doamna avocat ,in virtutea angajamentului ca-l va salva pe clientul sau declara la ghitatv vrute si nevrute este altceva.
salut
stiam de ieri ca pot pleca/au plecat deja acasa .
ai dreptate .. mai degraba teroristi decat spioni – sa haituiesti lumea la miezul noptii se poate spune ca e terorizare .
sa incerce vreun roman sa faca cu procurorul general din Israel , ceea ce au facut astia in Romania si apoi vorbim :)) ( sa vedem in cate ore e pe ” lumea cealalta ” )
http://adevarul.ro/news/eveniment/spionii-israelieni-black-cube-acuzati-spionarea-sefei-dna-si-au-recunoscut-vinovatia-fostul-colonel-sri-daniel-dragomir-ramane-arest-1_580ef2905ab6550cb8e1d3ab/index.html
Buna dimineata 🙂 🙂
Buna dimineata 🙂
Noi teme de campanie….
“Iată rezultatul că România, ţară ortodoxă, să fie condusă de un om care nu este creştin-ortodox. Mâine, poimâine, ne vom trezi la presiunea Europei sau a mai ştiu eu cui sau a francmasoneriei ca şi în ţara noastră să se aprobe căsătoria între persoane de acelaşi sex. Sau mai mult, să se recunoască căsătoriile altora care vin în ţara noastră. Este inadmisibil aşa ceva! Acest om face jocurile politice străine. Iohannis face jocurile Germaniei şi Cioloş face jocurile Franţei”, a spus preotul Emanoil Scarlat chiar în timpul slujbei de duminică.
Acesta susţine că nu se poate tolera “Sodoma şi Gomora în ţara noastră”.
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/preot-la-slujba-iohannis-face-jocurile-germaniei-si-ciolos-face-jocurile-frantei-sa-cerem-dreptul-fundamental-al-familiei-formate-din-barbat-si-femeie-nicidecum-toleranta-video-166004.html
buna dimineata
“noroc” cu tariceanu,basescu,si ceilalti care “imi redau pensia”/”imi redau demnitatea”? ” ma ridica”( e drept ca nu prea stiu unde…)
asta citesc eu pe banner-ele elctorale care au inceput sa impanzeasca orasul si ma intreb asa ,”ca expirat ce sunt”: nu cumva tot astia au incercat sa mi “ia demnitatea”,sa “ma coboare”?
cat despre “redatul mpensiei” de cand ei imi dau mie pensia???e in drept in nici in caz o pomana a acestor nenorociti
cat despre casatoriile mixte,cred- nu sunt deloc sigur de asta spun “cred” – ca este o directiva europeana care e obligatorie si pentru Romania prin care uniunea intre personae de acelasi sex trebuie recunoscuta;nu ne convine… sa votam ” ro-exit” ;nu cred ca I at deranja prea mult pe aia de la bruxelles
In oraselul mic in care locuiesc eu (din fericire) n-a inceput inca precampania,ca asa-i zice acum la graba de a iesi cu tot felul de “nebunii” pe bannerele electorale. Sunt persoane ( din pacate) carora acele mesaje reusesc inca sa le dea sperante de mai bine.
Va ofer ,sper un zambet:
Mihai Gadea , amator de arta ” Car funerar cu doi boi „
https://politicata.wordpress.com/2016/10/24/mihai-gadea-amator-de-arta-car-funerar-cu-doi-boi/
Cand ai doi arestati ca “teroristii” aia ai posibilitati sa negociezi capitole sensibile pe care altfel nu le poti atinge sau macar sa consolidezi niste relatii.
Sa te atarni de faptul ca aia doi arici trebuiau sa si execute ceva parnaie prin Romania ar fi fost o greseala.
Vor fi condamnati, Doamne’ajuta, ales bules, shalom etc. 😀
Dar vreau bulau la greu pentru ofiterul ratat din SRI, romanash verde.
Corecta observatie ! ” Teroristii” au fost eliberati cu acordul procurorilor;care trebuie sa motiveze actiunea. Problema nu mai este ofiterul Dragomir,problema este ce a “lasat” el in SRI . Aici cred ,este spilu 🙂 . Pe urma nu trebuie uitat ca in muntii nostri s-au antrenat multi agenti israelieni. Nu cred ca exagerez cand afirm ca poate chiar ei ( israelienii) au oferit alor nostri un “capat” de ata in afacerea asta.
Man tu chiar crezi ca e nevoie sa vii in Romania ca sa haituiesti pe cineva la telefon sau sa-i mesteresti conturile de e-mail ?
Asta ti o poate face un copil din Singapore .
Si daca nu aveau un motiv serios chiar crezi ca niste agenti romani dintr-o structura a statului aveau curaj sa le puna laztul oamenilor lui Zorella ? :))))
Am gasit niste articole din care am vazut ca superagentii aia se ocupau mult cu insotiri si garda de corp, nu rasturnau muntii de intelligence.
Nu dau link pentru ca rasnita merge greu dar cauta Black Cube- The Independent.
Dupa aia mugeau clientii de bani prin procese cum ca nu isi respectau contractele.
Nu conteaza , gresesc eu . Da-i dreq , romani verzi ( zorella si a achizitionat o cetatenie romana acum cativa ani ) si ticalosi .
Salut
Da , negociaza capitole 2 tari – nu o tara si o “plantatie” .
Shimon Naor a fost eliberat , la fel ” sa avem posibilitati de negociat capitole sensibile” – gen aducerea lui Elan S in Ro sau a lui Berariu :)))
Macar hai sa schimbam subiectul ca nu vreau sa ti arat caz similar cu o judecatoarea ( hartuita de aceeasi “companie” in aceasta vara – deh practica e curenta ) de la Curtea de la Haga
@Gino 10 :46 .
Sigur, inteleg ca este foarte profitabil sa te tii batos si mandru, mai ales ca actiunea evreilor a fost comandata de niste romani, clienti, cum ar veni. Dar asta este, avem printipuri 🙂 peste care nu trebuie sa trecem asa usor.
oky
eu gresesc , tu ai dreptate 🙂
Nu conteaza ca am eu dreptate sau nu dar sa tot auzi de “plantatie”, “neamul ales”, serpilieni si reptilieni, oculta, illuminati, servicii, ofiteri acoperiti, polinoame devine obositor.
Poate am eu instinctul de conservare subdezvoltat.
“Prezentarea inculpaţilor în faţa autorităţilor judiciare se realizează după regulile stabilite de către Codul de procedură penală şi în funcţie de agenda autorităţilor judiciare şi procedurile derulate, nu în funcţie de regulile stabilite de inculpaţi.
Că inculpaţii refuză să se prezinte în faţa procurorului rezultă şi din procesul-verbal încheiat în data de 9 martie 2016 la sediul DNA Braşov, când avocaţii inculpaţilor i-au solicitat procurorului garanţii că aceştia nu vor fi arestaţi preventiv dacă se prezintă.
Or, este inacceptabilă o asemenea conduită, regulile procesual penale fiind aceleaşi pentru toţi inculpaţii, indiferent că sunt cetăţeni români sau străini”, au motivat judecătorii CA Braşov. http://www.romaniacurata.ro/cine-e-judecatorul-care-a-revocat-mandatul-de-arestare-pe-numele-miliardarului-beny-steinmetz-unul-dintre-investitorii-de-la-rosia-montana/
Solicitarea avocatilor poti s-o traduci si prin:
-Ne doare in pix de justitia voastra de la inaltimea miliardelor noastre, nu suntem in Romania si nici nu mai venim.
Daca mi-as putea permite probabil as face la fel.
Stii ce a spus Tiriac cand l-a scapat pe fi-su de acuzatia de trafic si consum de droguri:
-Cheltuiesc oricat sa-mi scap copilul, sunt Ion Tiriac(cam asa).
Si nu-i evreu sau alt neam.
daca ai inteles ca eu vorbesc de evrei , ai inteles gresit .
ideea era ” indiferent că sunt cetăţeni români sau străini ” – pentru a nu mai fi tratati ca un stat de mana a 2 a .
Prin frecventa cu care ii aduci in discutie eu asa inteleg, ca este vorba de evrei.
Cat despre statul de mana a doua, este adevarat, asa ma simt si eu datorita persoanelor pe care, in general, le alegem.
Cand avem niste oameni care au invatat cat de cat sa se comporte ca”public servants”(functonari in serviciul public nu ne suna bine) ii consideram vanduti si nu stim cum sa-i mai umplem de rahat.
De asta chiar suntem de mana a doua.
eh uite ca nu o sa ii mai aduc .
o zi faina ! 🙂
🙂
http://www.stiripesurse.ro/ple-u-ataca-inainte-de-alegeri-prostii-fac-pe-desteptii-infractorii-fac-pe-calugarii_1159621.html
Un comunicat slabut
In legatura cu speculatiile aparute in spatiul public in care numele directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, este mentionat de catre persoane fata de care se efectueaza urmarirea penala, Serviciul Roman de Informatii face urmatoarele precizari.
Serviciul Roman de Informatii nu comenteaza pe marginea unor dosare penale aflate in lucru.
Serviciul Roman de Informatii respinge cu fermitate afirmatiile aparute in spatiul public referitoare la implicarea conducerii SRI in dosarul Black Cube.
Mentionam ca niciodata, in nicio situatie si in niciun context directorul SRI nu a discutat direct sau indirect cu persoanele cercetate de procurori in acest dosar.
De altfel, SRI a contribuit determinant, cu aprobarea directorului si potrivit competentelor legale, la furnizarea de informatii relevante care au condus la inceperea urmaririi penale in acest caz.
PS
Nea Marincea,bre,ce-i aia “cu aprobarea directorului ” nu se poate fara limbi bre?
Ziua buna
Pentru @intimplator
Aveti dreptate .
CEDO a dat o sentinta definitiva pentru recunoasterea uniunii civile si parteneriatul inregistrat.
Ca urmare a acestei decizii , parlamentul UE a legiferat si aprobat o lege specifica in domeniu . Care conform statului UE , devine obligatoriu de implementat in tarile membre .
Ca urmare a intirzierilor in implementarea legii , comisia UE a trimis scrisori de avizare tarilor care nu au transpus legea comunitara in cea nationala . Printre cele 8 tari e si Romania .
Pot sa sara in sus toti care nu le convine . Ori se iese din UE pentru a nu respecta directiva-lege ori se plateste din buzunar amenzile automate impuse de comisie pentru grave intirzieri legislative .
Doar ca chestia asta nu o spune absolut nimeni in presa romaneasca , nici un politruc , nici domnii de la BOR si nici “boborul” atit de iubitor de sex opus . 🙂
Ieri seara incercam sa explic unuia pe fb cum e chestia . Am lasat balta ca de unde nu e , nici Dumnezeu nu cere . Nu exista capacitate de a intelege ce e CEDO , UE , obligativitatea directivelor , normelor si legilor comunitare .
@Stefan/buna ziua
multumesc pentru clarificari
personal sunt impotriva “legalizarii” acestui gen de casatorii,dar,odata legiferata e lege si trebuie respectata
unde trebuie acum actionat este impotriva prozelitismului agresiv facut de minoritatea LGBT;inca n am auzit de boicotarea filmelor care promoveaza asta,sau concertelor sustinute nde ei-sa zicem…
Eu personal sint invitat in 14 noiembrie sa particip la legalizarea unei uniuni civile intre doua tinere femei in Italia . (le cunosc pe ambele de vreo 10 ani )
Legalizarea se face in primarie si se inscrie in registrul uniunilor civile . (legea e in vigoare cam de 40 de zile in Italia si a fost adoptata ca urmare a scrisorii UE care aviza Italia ca va urma deferirea la tribunal pentru neimplementarea legislatiei UE in domeniu )
Aceiasi scrisoare a fost trimisa si guvernului roman dar se tace mormantal .
Oricum pina la urma statul roman ajunge la tribunal sa plateasca automat amenzi de zeci de mii de euro zilnic , ori modifica legislatia in domeniu cu procedura de urgenta . NU EXISTA ALTA CALE .
Cine nu pricepe , sa ceara iesirea din UE ca e posibila (vezi Brexit dar englezii au deja legislatia modificata pentru a recunoaste uniunile civile/parteneriatul inregistrat . 🙂 )
Buna ziua 🙂
Vad mare agitatie cu “spionii” israelieni (de fapt un fel de mardeiasi IT) – angajati de fapt de un dogarel din SRI. Mardeiasii l-au dat in gat pe angajator, in fond erau niste mercenarei oarecare – iar de la ei nu ne incalzea ca stateau si mancau din bugetul tarii – in celula). Probabil dogarelu’ SRI-ist o sa mai stea la popreala si o sa vorbeasca si el – sa spuna despre angajatorul – angajatorului. Nu stiu de ce asta-mi miroase a IT-Romano-TV amestecata cu ceva iz de cala de vapor. Bineinteles ca nu ma refer la Ghita sau la Basescu – pe care-i stim toti ca sunt oameni cinstiti/ortodocsi/patrioti si fara inclinatii spre conspirationisme-spionologice. 👿 . Ce mai aveti cu mardeiasii-IT-isti? Doar ca sunt evrei/din israel? Pai ce, aia nu pun botu’ la bani?
Ca tot vorbim de conspirationisme, si chestii din astea, dupa chestia cu darea’n plata si conversia francilor la cursul istoric.
Ca doar banca ti-a varat creditul pe gat si ti-a indicat in ce zona sa-ti cumperi apartamentul, ce culoare sa aiba faianta din apartament, si ce mobila sa iei de la Ikeea. Asa ca sa se spele pe cap cu apartamentul pe care nu te-a lasat sa ti-l alegi singur, cu dotari, cu catel cu purcel. Si a spus ca ei ii trebuie banii ei inapoi. Nu casa. Nu mobila. Nu faianta roz-bombon. Dar cu masinile? De ce discriminam casele de masini. Ti-ai luat credit pentru masina acum 5 ani. De ce sa nu-i dai bancii cheile de la masina in loc de bani. Ar fi grav sa treaca de CCR.
Si mai e si mangaierea aia pe cap catre poporul luator de credite in CHF: tu nu esti prost.
Orice calcul – elementar – arata ca in perioada de la acordarea creditelor – pana acum – daca faci transformarea in RON – la momentul platii ratelor – cel cu CHF a platit cel mai putin.
Calculele au fost facute la “60.000 de euro, echivalent franci şi lei”
“Din ianuarie 2006 şi până în 30 septembrie 2016, cei care au plătit cel mai mult au fost cei care au luat credite în lei, iar cei care au plătit cel mai puţin au fost cei cu credite în franci elveţieni, chiar şi cu această creştere a cursului francului elveţian de 73%.
– Cei cu credite ipotecare în lei (echivalent euro) au plătit până acum 55.415 euro;
– Cei care a luat credite în euro au plătit până acum 47.077 euro;
– Cei care au luat credite în franci (echivalent în euro) au plătit până acum 46.807 euro.
2. În cazul în care Parlamentul va aproba legea de conversie a creditelor în CHF la cursul istoric, cei care vor plăti cel mai mult în final, per total (2006-2035), vor fi cei care au împrumuturi în euro:
– Cei cu credite în euro (echivalent în lei) vor plăti în 30 de ani 500.676 de lei;
– Cei cu credite în lei vor plăti în 30 de ani 478.595 de lei;
– Cei cu credite în CHF (echivalent în lei) vor plăti în 30 de ani 428.589 de lei.”
Altfel cei cu CHF – vor plati cel mai mult (590888 lei).
Ghiciti cine va plati diferenta dintre 591 mii si 428 mii.
Nu puteti ghici?
Raspuns:
Deponentii. Aka cei ce fac economii – pentru ca au fost harnici.
Asta e adevaratul pericol care ameninta siguranta nationala. Iar dusmanii sunt politicienii care vin cu ditamai aberatii.
P.S. Citatul si mai multe cifre le puteti gasi aici:
http://www.zf.ro/opinii/arata-calculele-reale-cei-au-luat-credite-ipotecare-franci-elvetieni-au-cel-avantajati-platind-cel-putin-pana-prezent-iar-cei-au-pierdut-fapt-cei-au-luat-imprumuturi-lei-au-platit-cel-mult-ar-trebui-15815707
Salut
Chestia asta cu creditele in franci elvetieni a fost la moda prin Italia acum vreo 20 de ani .
Rezolvata defintiv cind a fost adoptat euro . (oficial in 1999 si practic in buzunarele cetatenilor din 2002 )
– Nu se mai putea acorda nici un credit nou in franci elvetieni si ratele de platit la cele vechi se faceau in euro .
– Datorita raportului euro -franc elvetian , cetateanul de rind a avut de castigat .
– Bancile au plins intens dar au avut noroc chior . A intrat Romania in UE in 2007 . 🙂
Salut @Stefan 🙂
“On 6 September 2011, when the exchange rate was 1.095 CHF/€[16] and appeared to be heading for parity with the euro, the SNB set a minimum exchange rate of 1.20 francs to the euro (capping franc’s appreciation) saying “the value of the franc is a threat to the economy”,[17] and that it was “prepared to buy foreign currency in unlimited quantities”.[18] In response to the announcement the franc fell against the euro, to 1.22 francs from 1.12 francs[19] and lost 9% against the U.S. dollar within fifteen minutes.[20] The intervention stunned currency traders since the franc had long been regarded as a safe haven.[21][22]”,
Apoi:
“On 18 December 2014, the Swiss central bank introduced a negative interest rate on bank deposits to support its CHF ceiling.[27] However, with the euro declining in value over the following weeks, in a move dubbed Francogeddon[28][29][30][31] for its effect on markets, the Swiss National Bank abandoned the ceiling on 15 January 2015, and the franc promptly increased in value compared with the euro by 30%, although this only lasted a few minutes before part of the increase was reversed.[32] The move was not announced in advance and resulted in “turmoil” in stock and currency markets.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Swiss_franc
O chestie interesanta si aici:
http://www.forbes.com/sites/chriswright/2015/01/15/why-the-swiss-franc-shot-up-30-in-a-morning/#e7e7da155449
Oricum, daca cineva i-a pacalit pe cei ce au luat credite in franci – acela (sau aceea) a fost “Swiss central Bank”, nu altcineva.
30% intr-o singura dimineata – cred ca-ti imaginezi cate capete s-au spart atunci – nu numai a amaratilor de azi, pe care politicienii ii mangaie pe cap si le spun (in ciuda evidentei): “Nu ai capul patrat”
Asa ca mai incet cu francul pe scari !
Bancile vor castiga daca nu la CCR in procedura la orice tribunal international – si statul (adica noi platitorii de taxe) – vom plati si prostia celor ce au facut credite in CHF si prostia politicienilor.
Apoi vor veni cu aceiasi cerere si cei cu credite in Euro, in Yuani s.a.m.d.
poate va mai amintiti de “patronal roman”care a incercat sa mituiasca in ofiter american
ce tara ,America asta!!!!
sa l condamne la ani grei si amenda pe deasupra in loc sa I dea in an cu suspendare!!!
si nici mcar nu poate sa planga pe la teveuri,nici pe la cedo….
„Martin poate fi condamnat la 20 de ani de închisoare și la plata unei amenzi de 250.000 de dolari.“
Sper sa si-o ia in freza dracnea si gashca sa cu anularea celor 102 taxe. Cel putin cu taxa radio tv , au imbulinat-o.Pe de alta parte ,vedem “forta stangii comuniste’. In cca 8 zile !!!! ,avem o lege deosebit de importanta ;fara analiza,fara studiu,doar ca asa a vrut un taran!!!
Buna ziua.
Are obiective mari! – Judecătorul Horaţiu Dumbravă a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-i aprobe demisia din funcţia de membru al Consiliului, întrucât dorește să ocupe postul de director al Institutului Naţional al Magistraturii (INM).
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/judecatorul-horatiu-dumbrava-doreste-sa-demisioneze-din-consiliul-superior-al-magistraturii-431315
postare 9
http://politeia.org.ro/editoriale/dumbrava-470-viitor-sinecurist-la-inm/50096/