Revista presei– 25 februarie / Guvernul Ponta-3 format la Antena-3
25/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea va fi în general normală pentru această dată din punct de vedere termic, chiar uşor mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice şi nord-vestice. Vor fi înnorări persistente în estul şi în sud-estul ţării, unde local se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie, iar în Moldova ploaie, lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi doar izolat va ploua în cursul zilei. La munte va fulgui. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi de la 0 grade în Moldova până în jur de 10 grade în vestul teritoriului, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 3 grade în Dealurile de Vest. Mai ales în a doua parte a intervalului în zonele joase de relief, pe spaţii restrânse, va fi ceaţă.
În Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi înnorat, iar în cursul zilei vor fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5101 RON; 1 USD = 3. 2773 RON; 1 EURO = 1. 3762 USD; Francul elvetian 3. 6868 RON. Gramul de aur 140.4411 RON.
USL, măcel pe sub masă în ziua de Dragobete. PSD şi PNL nu au mai aşteptat ca alianţa să se destrame oficial. Luni, de Ziua Dragostei, foştii aliaţi au început să-şi decapiteze, la foc încrucişat, oameni din eşalonul doi. Şi e doar începutul… Liberalii şi social-democraţii nu au mai avut răbdare să rupă oficial coaliţia de guvernare şi au început să-şi dea la picioare pe sub masă. Tonul a fost dat din teritoriu, de la Piteşti, unde prefectul de Argeş a semnat, dis de dimineaţă, decretul de revocare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a baronului de Argeş, Constantin Nicolescu, preşedinte până luni şi al filialei judeţenme a PSD. Nicolescu a fost declarat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conflict de interese, ceea ce duce legal la pierderea mandatului şi interdicţia de a ocupa o funcţie publică timp de trei ani. Teoretic, cel care a semnat actul de revocare, prefectul Cristian Soare, este apolitic, însă el a ajuns în fruntea Prefecturii pe filieră liberală, în primăvara anului 2012, când USL a preluat guvernarea. PSD le-a întors „favoarea“ liberalilor în scurt timp, prin mâna premierului Victor Ponta, care a semnat dintr-un foc revocarea a trei secretari de stat liberali. Primul care a picat a fost Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, care a fost în cărţi chiar pentru funcţia de ministru al justiţiei, înainte ca liberalii să renunţe la post în favoarea lui Robert Cazanciuc. Al doilea destituit a fost preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica, ce ocupa o funcţie cu rang de secretar de stat. Acesta a fost înlocuit imediat cu vicepreşedintele instituţiei, Marius Dunca, membru PSD. Integral aduce Adevarul
Ponta: Un nou guvern poate nu va fi votat de Antonescu, dar va fi susţinut de toţi parlamentarii USL. Victor Ponta a afirmat că, în cazul formării unui nou guvern, fără PNL, se va baza în Parlament, la acordarea votului de învestitură, pe sprijinul tuturor parlamentarilor care fac parte în prezent din USL. El spune că viitorul Cabinet va păstra programul USL votat în 2012.”Eu sunt convins că matematica parlamentară va dovedi că Guvernul, păstrând programul USL, va primi majoritatea voturilor parlamentarilor USL. Eu mă bazez pe voturile tuturor parlamentarilor USL. Poate nu o să iau votul lui Antonescu, dar, cu excepţia domniei sale, mă bazeze pe voturile tuturor pentru că aşa am fost votaţi şi aşa am fost aleşi de către oameni”, a spus Ponta la România TV. B1TV
Accizele scumpesc plinul de benzină cu 25 de lei în numai trei luni. Modul de calcul al accizelor ar putea duce la o procedură de încălcare a tratatului de aderare din partea Comisiei Europene. În acest caz, Finanţele vor fi obligate să revină la vechea formulă care avantaja consumatorii. Modificarea cursului de schimb şi supraaccizarea înseamnă un plin de benzină mai scump cu 25 lei. Benzina şi motorina s-au scumpit în ianuarie din cauza modificării cursului de schimb la care se plătesc accizele. Din aprilie, supraacciza de şapte eurocenţi pe litru va creşte preţul carburanţilor şi mai drastic, afectând toate bunurile de larg consum.„Efectul pentru consumatori al modificării legislative privind cursul de schimb utilizat în scop de accize înseamnă o majorare cu aproximativ 5 lei la un plin de benzină. Mai mult, din aprilie, se vor mai adăuga 20 de lei la un plin de benzină, ca efect al majorării nivelului accizelor“, arată Alexandru Cristea, tax partner Tuca, Zbârcea şi Asociaţii. Dacă acciza suplimentară este o decizie controversată în plan intern, modificarea cursului de schimb depăşeşte graniţele României, fiind în dezacord cu directivele Uniunii Europene care arată că: „Pentru statele membre care nu au adoptat moneda euro, valoarea euro în monedele naționale care trebuie aplicată valorii ratelor de impozitare se fixează o dată pe an. Ratele care trebuie aplicate sunt cele obținute în prima zi lucrătoare din luna octombrie și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se aplică de la data de 1 ianuarie a următorului an calendaristic.“ În acest context, deschiderea unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană este iminentă, cu atât mai mult cu cât reprezentanţii industriilor afectate de măsurile autorităţilor române vor să trimită sesizări la Bruxelles. Este evident că Ministerul Finanţelor a ignorat, cu bună ştiinţă, reglementările europene atunci când a decis să modifice cursul de schimb. Până la 1 ianuarie 2014, valoarea în lei a accizelor se stabilea pe baza cursului comunicat în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, în 2014, ar fi trebuit folosit cursul de 4,4485 lei/euro, anunţat la 1 octombrie 2013, care era mai mic cu 1,67% decât cel din 2012. Integral aduce Capital
2014, anul de cotitură în neperformanța creditării. Educația financiară, factor cheie. Rata de neperformanță a creditelor acordate de bănci a urcat constant în ultimii cinci ani de la circa 6,5% în decembrie 2008 până la aproape 22% din total în decembrie 2013. În schimb, legea obligă băncile la o rată de 0% de neperformanță la rambursarea depozitelor la scadență (în limita a 100.000 de euro de client și bancă), cu tot cu dobânzile aferente. Ce-i drept, dacă s-ar scoate din bilanț creditele deja acoperite integral cu provizioane, rata de neperformanță s-ar duce spre 17%, dar tot ar rămâne considerabilă. Tocmai de aceea, pentru asigurarea stabilității sistemului au fost puse deoparte și alte sume achitate de cei buni-platnici iar băncile au înregistrat contabil pierderi sau profituri minime din 2009 încoace. Invocarea frecventă a diferenței mari dintre dobânzile la credite și cele la depozite a fost corectă până la un punct. Nu doar interesul băncilor a dus la această situație. Necesitatea de a acoperi obligațiile asumate către toți depunătorii din sumele încasate numai de la o parte din debitori a contribuit și ea. Unii n-au mai putut restitui sumele din motive obiective, câțiva nu au vrut iar alții nu au realizat la ce se înhamă. De reținut că banca are, la rândul ei, de acoperit obligațiile asumate față de depunătorii care au constituit depozite. Concret, mai mulți oameni și-au pus economiile la adăpost de inflație pentru ca unul singur să beneficieze de avantajul unui consum mai rapid de bunuri sau servicii decât i-ar fi dat dreptul banii din buzunar. Desigur, cu asumarea unui cost suplimentar sub formă de dobânzi. Deficitul de educație financiară și-a dat mâna cu lipsa de transparență în domeniul creditelor bancare. De exemplu, la o structură a ratelor de tipul un sfert pentru achitarea datoriei principale și trei sferturi pentru plata dobânzii la sold, des întâlnită la creditele imobiliare, încercarea de a plăti mai puțin și mai târziu costă mai mult decât conformarea la graficul de rambursare inițial. Integral aduce Curs de Guvernare.
„Se dau ouă!” Ghişeele Poşta Română, înţepenite în era comunistă. Cât timp petrec clienţii la coadă în oficii. La oficiile poştale se stă la coadă exact ca în perioada comunistă. Cine vrea să trimită o scrisoare recomandată sau să ridice un colet trebuie să fie pregătit să stea la rând zeci de minute, uneori chiar şi o oră. Concedierea celor 3600 de angajaţi ca măsură prin care Poşta Română doreşte să reducă pierderile nu a fost urmată de o schimbare a modului de lucru. Funcţionarii înregistrează documentele tot cu pixul şi prea puţin cu un computer.[…] Concedierea a peste 3600 de angajaţi ai Poştei Române nu a adus eficienţa la care se aşteptau autorităţile. În acest moment funcţionează peste 5600 de oficii poştale în toată ţara cu 27.300 de angajaţi, majoritatea neinformatizate şi nerenovate, în care oamenii pot petrece şi câteva ore aşteptând la coadă. Personalul a fost redus, însă metodele de lucru nu s-au modernizat, funcţionarii lucrează cu aceleaşi zeci de formulare care trebuie completate cu pixul. Dar conducerea are sarcini în plus pentru poştaşi: una dintre acestea va fi încasarea facturilor direct la uşa clienţilor.„Factorul poştal, când va ajunge la client acasă, să zicem, să ducă pensia, va putea executa şi acele operaţiuni de încasare, lucru care va micşora presiunea de la nivelul oficiului”, a arătat Dan Dumitrescu, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale Poşta Română. Integral aduce Digi24
Cum se pregăteşte PDL să-l lase din braţe pe Predoiu. Dacă PNL va intra în opoziţie, PDL va reevalua situaţia şi va lua în calcul posibilitatea susţinerii unui candidat comun al Dreptei la prezidenţiale. Deși au făcut alegeri interne în partid pentru a-l desemna pe Predoiu candidat la prezidențiale, pedeliștii l-ar înlocui oricând cu un candidat cu șanse reale Scandalul din USL nu a rămas fără ecou în PDL. Intrarea liberalilor în Opoziţie ar putea duce la o regândire a planurilor democrat-liberalilor pentru alegerile prezidenţiale. Pedeliştii ar putea susţine în cursa pentru Cotroceni din acest an un candidat al Dreptei altul decât Cătălin Predoiu, a declarat, ieri, preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PDL, Cătălin Flutur. “Dacă Dreapta va avea atunci, aproape de alegeri, un candidat mai bine plasat, îl vom susţine pe cel mai bine bine plasat”, a spus Cătălin Flutur, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, decizia politică a fost luată în interiorul PDL, iar democrat-liberalii nu exclud varianta susţinerii lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte. Despre varianta unui candidat comun cu PNL a vorbit, zilele trecute, şi europarlamentarul PDL Theodor Stolojan, deşi a evitat să precizeze că acesta ar fi Antonescu. Stolojan a spus că varianta unui candidat comun al Dreptei la prezidenţiale va fi discutată după alegerile europarlamentare şi poate fi luat în calcul şi PNL dacă se rupe USL şi se rezolvă unele “sechele”. Integral aduce EVZ
Infringement pe mediu contra României. Guvernul de la București trebuie să găsească urgent soluții eficiente pentru două iazuri de decantare care poluează Dunărea în Clisură și mai multe localități din Serbia și România. În caz contrar, Comisia Europeană poate introduce sancțiuni financiare. Comisia Europeană a lansat, săptămâna trecută, procedura de infringement la adresa României pentru nerespectarea normelor de protecție a mediului în zona mai multor depozite de reziduuri și deșeuri, inclusiv a celor situate pe malul Dunării, la Moldova Nouă, în imediata vecinătate a Serbiei. „Avizul motivat” al Executivului comunitar obligă autoritățile de la București să transmită către Bruxelles, în termen de două luni, o propunere privind stoparea poluării generate de cele două iazuri de decantare aparținând exploatării de cupru și zinc Moldomin, de pe urma cărora au de suferit circa 20.000 de locuitori de pe malurile românesc și sârbesc al Dunării, în zona cunsocută sub numele de Clisură. Sancțiuni de amorul artei.Exploatarea de la Moldova Nouă a fost folosită de către statul român vreme de patru decenii, până în 2006. În tot acest răstimp, practicile de ecologizare au fost cvasi-inexistente. Cea mai recentă poluare a avut loc la începutul lunii februarie. „Scenariul reacţiilor autorităţilor locale s-a repetat ca de fiecare dată. Integral la Deutsche Welle
De la Palatul Victoria, Gyorgy Frunda cere UDMR să ia în calcul intrarea la guvernare alături de USD. Cu Victor Ponta dispus să reactiveze acordul semnat în 2012 cu UDMR, Gyorgy Frunda, acum consilier al premierului, pledează pentru intrarea la guvernare a Uniunii lui Kelemen Hunor, după plecarea liberalilor de la putere. ”Eu aş sugera UDMR să ia în considerare intrarea la guvernare”, a spus Frunda, la Digi 24. Declaraţia lui Gyorgy Frunda vine în contextul disponibilitrţii exprimate de premierul Victor Ponta de a reactiva, după ruperea USL, acordul semnat cu UDMR în octombrie 2012 care oferea Uniunii reprezentarea la guvernare, înţelegere nepusă în practică din cauza opoziţiei la acea vreme a lui Crin Antonescu. „UDMR este o poveste pe care v-o amintiţi din 2012. Eu am obiceiul ca, dacă semnez un angajament, să mi-l respect. Eu sunt în continuare obligat de acea semnătură pe care mi-am dat-o în 2012 şi nu mi-am retras acest lucru. Cel puţin ca o onoare politică, dar şi ca strategie politică e corect. Dacă va fi cazul, vom discuta”, a declarat premierul. În acest moment însă, oferta liderului PSD este privită însă cu rezervă de către Kelemen Hunor, în calculele căruia o asumare explicită a guvernării ar putea avea efecte electorale negative, mai ales în condiţiile în care la vârful Uniunii există temerea că, în premieră, UDMR ar putea să nu treacă pragul de 5% la europarlamentare. O opţiune de luat în calcul este reprezentarea în teritoriu – prefecţi şi deconcentrate, şi în eşalonul secund al guvernului, unde, de altfel, UDMR şi-a păstrat o serie de secretari de stat – la Educaţie şi Relaţii interetnice – directori şi consilieri.Integral aduce Gandul.
Enache Jiru, cel propus de Victor Ponta la conducerea CEC, a lucrat cativa ani pentru firmele lui Bogdan Buzaianu, unul dintre “baietii destepti” din energie. Secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Enache Jiru, ar urma sa ajunga la conducerea CEC in urma unei propuneri facute chiar de premierul Victor Ponta. Pana sa ajunga la Ministerul Finantelor, a fost timp de doi ani, in perioada iunie 2010-iunie 2012, consultant financiar in baza unui contract de colaborare. In CV nu este trecuta firma la care a fost consultant financiar, insa aceasta poate fi gasita in declaratiile de avere din 2011, 2012 si 2013. Se numeste Investime Oil&Gas, este din Cipru si este controlata de Bogdan Buzaianu, unul dintre asa-numitii “baieti destepti” din energie. Relatia cu acesta este mai veche, avand in vedere ca Jiru a fost si vicepresedinte al Energy Holding 2000 in perioada decembrie 2005-septembrie 2007. Reamintim ca Energy Holding a beneficiat de contracte preferentiale cu Hidroelectrica. Investime Oil&Gaz ltd are sediul in Nicosia, Cipru, potrivit informatiilor in declaratiile de avere. Presedintele firmei este chiar Bogdan Buzaianu, scria cursdeguvernare.ro in iulie 2012 cand a fost numit Enache Jiru secretar de stat in Ministerul Finantelor. Informatia ca firma este controlata de Buzaianu apare si pe blogul drnicolaebogdanbuzaianu.wordpress.com. Practic, de la o firma controlata de Buzaianu, a ajuns direct intr-o functie inalta la Ministerul Finantelor. Integral aduce HotNews
USD pregăteşte o nouă lovitură luptei anticorupţie. La presiunea baronilor locali PSD, a UDMR şi a grupurilor minorităţilor din Parlament, premierul Victor Ponta vrea să impună, din nou, SUPERIMUNITATEA, prin modificarea noului COD PENAL, spun surse din interiorul pricipalului partid de guvernământ. Aceasta ar fi condiţia susţinerii parlamentare în lipsa PNL, care va intra în opoziţie, spun sursele României Libere. Negocierile ar fi fost dure. În esenţă, e vorba de articolele 175,176 şi 177 din noul Cod Penal, articole de lege care spun negru pe alb cine e funcţionar public, în această categorie fiind incluşi EXPLICIT parlamentarii, miniştrii, secretarii de stat, şefii “deconcentratelor”, preşedinţii, vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau locale, consilierii aferenţi, directorii de regii autonome, de societăţi comerciale de stat, orice angajat “permanent sau temporar” al unei “autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică”.Până acum, spre exemplu, parlamentarii susţineau că nu sunt funcţionari publici sau că nu pot fi asimilaţi acestora pentru că sunt aleşi şi au indemnizaţii , nu salarii. Integral aduce Romania Libera.
Maure, Dacia: Marocul livrează maşini în Vest mai repede şi mai ieftin. România rămâne competitivă în faţa Marocului în ceea ce priveşte producţia Dacia, dar acolo sunt costuri mult mai mici în ceea ce priveşte livrarea către Europa de Vest, a spus ieri Nicolas Maure, directorul general al Dacia, la evenimentul Meet the CEO organizat de Business Magazin. „Acum şi în Maroc şi în România producem o maşină la 55 de secunde, dar uzina de acolo lucrează la o capacitate de 55%, în timp ce la Piteşti suntem aproape de 100% capacitate. Diferenţa între cele două fabrici ţine de costul logistic deoarece de acolo livrăm mult mai repede şi mult mai ieftin către Europa de Vest. Acum încercăm să compensăm acest cost în România“, a subliniat Nicolas Maure. Noua uzină din Tanger, în care francezii au investit peste 1 mld. euro, este amplasată la doar câţiva kilometri de coasta Spaniei şi implicit de infrastructura vest-europeană. În România de la uzină până în portul Constanţa un tren cu maşini are nevoie de 24 de ore din cauza infrastructurii, iar pe şosea transporturile depind de starea drumului de pe Valea Oltului, drum cu o singură bandă pe sens pe care se circulă cu o viteză medie de 37 km/h. Ziarul Financiar
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineaţa! Antonescu îi dă în cap lui Ponta cu “Proclamaţia de la IsLazy”. Citiţi aici pentru a începe ziua cu o burtă de râs:http://baricada.wordpress.com/2014/02/25/crin-antonescu-si-proclamatia-de-la-islazy/
Buna Baricada,
te-ai intors la treaba )
🙂 Încerc să ajung lucrurile din urmă. Când mai pune umărul şi Spartakus, reuşim chiar şi să ţinem pasul…
Bravo,
succes baieti !!!
Buna dimineata,
Buna mar 🙂
buna dimineata !
guvernul latrina 3 – sa vina vidanjele !
Buna dimineata ziggy 🙂
o zi buna tuturor.
Buna Sare!
Pentru interesati – Ştiri Externe: 25 februarie 2014 / În Est, ucrainienii poartă uniforma Armatei Roșii”
Bună dimineața, apropos de Antena 3… Ați văzut asta ?
http://politicstand.com/mircea-badea-chiar-el-2/
Buna,
multumim 🙂
Buna dimineata,
sunt pe aici, va citesc, dar nu am nimic bun de comentat!
Am gasit in ziare.com un interviu cu un fost consilier al lui Clinton. Omul s-a cam lamurit cum sta treaba cu politica romaneasca:
” Romania, numai in haos si in breaking news in fiecare zi “!
Interesant ar fi sa stim pe cine vrea sa consilieze pt. prezidentiale!
http://www.ziare.com/politica/partid/fost-consilier-al-presedintelui-clinton-romania-numai-in-haos-si-in-breaking-news-in-fiecare-zi-interviu-1284542
Buna Cedric,
pai nu-i adevarat? Probaibil pe cel car o sa puna banul 😆
Buna ziua tuturor…
http://www.contributors.ro/cultura/au-oare-oamenii-nevoie-de-libertate/
Nu e nevoie sa fii Socrate sau Einstein. E de ajuns sa incerci sa depinzi de cat mai putini “sponsori”, de stat sau de altcineva.
Buna Diana,
e bine sa depinzi numai de tine. E nevoie de timp dar pana la urma le iese unora 🙂
Nevoia de protectie, folosita masiv de ticalosii de politicieni, duce numai la decadere. Asimov descrie fenomenul in seria Fundatiei.
da, ai dreptate. Mare vizionar a fost omul!
Salutare !
Este evident ca presiunea baronilor cu sula-n coaste/puscariabili a intrecut orice limita.
In consecinta, baietasul de cartier propulsat in scaunul de PM o sa faca totul ca sa-i salveze pe mafioti.
Daca nu reuseste, va fi aruncat la gunoi, ca o zdreanta.
A propos de Jiru la CEC.
In Romania, consultanta financiara a insemnat si inseamna cum sa-i sfatuiesti pe baietii destepti sa praduiasca statul cat mai “eficient”.
Si astia ajung sa gestioneze ce a mai ramas nejefuit…
salut timi,
nu cred ca vor reusi. Americanii sunt cu ochii pe ei si ei nu sunt numai cu vorbele ei stiu sa si faca ceva. Deci, cred ca multa baronime mai devreme sau mai tarziu vor infnda puscariile.
Ministrul Dan Şova a făcut-o din nou lată: ajuns într-un magazin de specialitate, pentru a-şi cumpăra o uşă nouă la apartament, acesta s-a rătăcit, nefiind în stare să găsească ieşirea, deşi se află acolo de trei zile.
“N-am văzut în viaţa mea atâtea uşi la un loc, este imposibil să ştii pe unde se intră şi pe unde se iese”, a declarat ministrul, într-un mesaj telefonic. “Nu am văzut nici un semn de ieşire, doar unele pe care scrie “Exit”. Singura soluţie este să încerc toate uşile, pe rând. Din păcate, în spatele fiecăreia dau de un perete şi, oricât încerc să trec prin el, nu reuşesc. M-am umplut de vânătăi“, se plânge Dan Şova.
Echipajele ISU lucrează zi şi noapte pentru a-l localiza pe ministru. “Ne-a luat trei zile numai să găsim magazinul, acesta fiind situat într-o zonă mărginaşă a Bucureştiului, ceea ce a îngreunat căutările. Acum, după ce l-am găsit, va mai dura ceva timp ca să-l depistăm pe domnul Şova, mai ales că, în loc să trimită coordonatele poziţiei în care se află, ne trimite poze cu pisici, probabil luate de pe internet”, a declarat un reprezentant ISU.
🙂 ha, ha. Tare ministrul marilor proiecte!
ministrul marilor poteci.
(rad aia de l TimesNewRoman de el)
tare 🙂
Buna ziua
Hidroelectrica ar putea să dispară! Efectele guvernarii celui mai cinstit si competent guvern
Hidroelectrica direct în faliment
Reintrarea producătorului de electricitate în insolvenţă pare cea mai mică dintre probleme. Dacă traderii câştigă procesele, Hidroelectrica trebuie să le plătească daune de 1,3 miliarde de lei. Profitul pe anul trecut al companiei a ajuns la “doar” 900 milioane de lei, dar, conform legislaţiei în vigoare, 85% trebuie să-l repartizeze sub formă de dividende. Astfel, Hidroelectrica nu va avea cu ce să plătească datoriile şi va intra nu în insolvenţă, ci direct în faliment!
ULTIMA REDUTA spune:
Hidroelectrica, ultima reduta de praduit! Nici turcii si tatarii nu jupuiau mai rau aceasta tara decat cei care ne-au condus dupa ‘89 !!! Sindicatele au fost dezbinate si divizate, liderii s-au dat cu tradatorii de patrie iar sindicalistii tac, mintindu-se ca vor mai avea cativa ani de lucru pentru a-si intretine familiile !
http://www.focus-energetic.ro/hidroelectrica-ar-putea-sa-dispara-15412.html
Bună ziua.
Știri din Cernăuți :
https://www.rfi.ro/stiri-politica-47866-cernauti-fost-n-fost
salut,
multumesc dada!
cinismul rusofonului Ponta si dezinteresul sau pentru comunitatile romanesti din Ukraina s-au manifestat si cu alte ocazii: http://adevarul.ro/news/politica/de-guvernul-ponta-refuzaromanilor-maramureseni-ucraina-cetatenia-romanao-1_530c431dc7b855ff56a3e482/index.html.
Nu cred ca este rusofon. Este insa absolut un rusofil !!!
adevarat, actioneaza ca un rusofil, pe fond insa este si un rusofon pentru ca …. vorbeste pe limba lor, gandeste ca ei, se comporta politic ca ei
anul trecut un deputat PDL de Cluj a cerut un punct de vedere de la Academia Romana pe acest subiect – din cauza faptului ca indivizii de la guvern refuzau sa ofere cetatenia romanilor de acolo, invocand ca ar fi consultat Academia pe aceasta tema si ca Academia ar fi capul rautatilor. am vazut raspunsul Academiei: le-o plimba la rusofili prin gura si le batea obrazul ca fac politici de desnationalizare a romanilor din afara. deci nici dupa ce li s-a dat peste botul balos nu au renuntat la practicile anti-romanesti. si ne mai miram ca ungurii au politici coerente cu privire la cetatenii lor din afara granitelor?! aia sunt patrioti nu agenti kgb in institutiile statului roman.
politica asta de dezinteres este o mizerie. Astazi ii pierdem pe astia, peste 20-30 de ani ne vom pierde copiii plecati astazi la munca in strainatate. Blestemata clasa politica!
politici coerente de deznationalizare.
agentii KGB din Romania lucreaza temeinic.
Din EvZ.ro :
“Împotriva ieşirii de la guvernare sunt organizaţiile Argeş, Caraş- Severin, Dâm bo viţa, Giurgiu, Iaşi (fără preşedintele Cristian Adom niţei) Mehedinţi, PNL Sector 1, Vâlcea. S-ar mai putea exprima azi împotriva ieşirii PNL de la guvernare şi preşedintele CJ Buzău, Cristian Bîgiu şi preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre. De altfel, potrivit unor surse, Victor Ponta s-a întâlnit ieri cu preşedintele CJ Caraş-Severin, liberalul Sorin Frunzăverde, la un restaurant din Capitală”.
Cine a tradat odata, va mai trada! As vrea sa-l vad pe Frunzaverde (“marele popular european”) intrind in PSD.
Da Cedric, asta este loialitatea rechinilor. Se mananca intre ei!
salutare! 🙂
A propos de PNL, cred ca se va indeplini scenariul asta pe care il anticipam acum 10 zile, cand inca nu era asa nebuneala.
http://politeia.org.ro/editoriale/clasa-politica-putreda-si-cheia-universului-amoral/24677/#comment-70454
“Pronostic: Antonescu e posibil sa piarda partidul daca (mai) forteaza iesirea de la guvernare. Si i-a antagonizat pe toti: Rusanu, Chitoiu, Stroe, etc.
Paradoxal, cu cat scad sansele lui Antonescu la prezidentiale, cu atat penelistii vor sa stea mai lipiti de PSD, pentru ca asta este o dovada de bunavointa aratata PSD-ului pentru vremurile cand PSD va avea (daca va avea) un presedinte.
Rational, ar trebui ca PNL-istii sa isi doreasca iesirea de la guvernare, ca sa ii mazimalizeze sansele Paiatei si pentru ca acesta, odata ajuns Presedinte, sa le garanteze acesul la guvernare.
Insa nu e asa, ceea ce arata ca de fapt nu e un calcul rational, ci unul de ciolan.
Deocamdata, Antonescu inca nu a piertud partidul, insa nu sta pe roze”.
Salut Citi 🙂
De obicei ai dreptate in previziuni si deobicei suntem de acoord. Nu in cazul asta – Rusanu si Chitoiu cu un picior in puscarie, majoritatea filialelor nu primesc de la PSD de 6-7 nici un ban, revolta incepand de acolo. Singura lor sansa de supravietuire politica este iesirea de la guvernare. Nu-l iubesc prea mult pe CTP, de fapt nu-l iubesc de loc, astazi insa are un editorial bun:
http://www.gandul.info/puterea-gandului/de-ce-pleaca-cainele-de-la-macelarie-12113095
noroc cu DNA ca i-au scos din joc pe Rusanu si pe Chitoiu.
😀
cei de la UDMR sunt mai raii ca Foamea neagra 👿
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16681233-surse-oferta-lui-victor-ponta-pentru-udmr-doua-ministere-post-vicepremier.htm
astia au inventat santajul politic de dupa ’89
Popa raspopit taie bonurile si prezinta albumul dupa principiul, “nimic nu se pierde totul se conserva, sistemul este inchis si merge mai departe” 👿
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16681149-ilie-sarbu-psd-este-mai-simplu-discutam-udmr-despre-intrarea-guvernare-pentru-avem-protocol-semnat-din-decembrie-2012.htm
Salut! 🙂
Deci zici ca pleaca din USL? Foarte probabil. Insa asta nu exclude fracturarea PNL pe linia celor care vor sa mai aiba niste oase de ros date “pe persoana fizica” de la Ponta.
Cred ca se va rupe, insa asta nu exclude inghesuirea lui Antonescu in partid.
Ar trebui sa citesc statutul PNL ca sa imi dau seama exact ce parghii are Antonescu cu Delegatia Permanenta in fata sefilor de filiala. Citisem candva ca s-a blindat in asa fel incat sa fie aproape imposibil de dat jos.
Eu consider ca oricum se rupe, intrebarea este daca Antonescu supravietuieste ca sef PNL pana in toamna!
iti dau un pronostic – astazi Antonescu nu o sa aiba mai mult de 10-12, maximum 15 voturi impotriva. Imediat dupa vot o sa-i execute pe cei care au fost impotriva, si ei stiu asta. Sa o pierzi din ambele locuri nimeni nu o doreste. Au sa stea chitic si au sa mormaie! Nimeni din politica romaneasca (si din afara ei ) nu-l crede pe ponta si nici promisiunile lui daca au o alternativa
City, sunt de acord cu analiza lui Theo dar si cu pronosticul tau ” Antonescu supravietuieste ca sef PNL pana in toamna!” cu o conditie, un rezultat dezastruos la europarlamentare si dorinta (strategia) lui Iohannis de a prelua partidul
Antonescu ramane seful partidului! Daca nu o sa stea bine la toamna in sondaje, o sa participam la scena lacrimogena “draga Stolo” si il vedem pe Iohannis candidat la presedentie – asta este plan B’. Exista si plan C, dar asta nu este pentru publicul larg.
este insa posibil ca schimbarea tip draga Stolo sa nu fie suficienta, sa ne amintim laitmotivul pedelistilor mai nou preluat si de coana Nutzi cu vrem alianta cu liberalii dar nu condusi de Antonescu. Poate ca marele compromis pentru unificarea dreptei la prezidentiale si sustinerea lui Iohannis va forta PNL’ul sa il matraseasca pe Antonescu
praf in ochi, sau daca vrei de ochii lumi!
exact! 🙂 Johahahanis poate juca rol de candidat anti-PSD, daca Antonescu este in pericol sa fie aruncat peste bord 🙂
Antonescu NU o sa fie aruncat de nimeni nicaieri. El este arma ultimativa impotriva lui Ponta. Stie multe si daca deschide gura, Ponta inceteaza sa mai fie popular. Se merge acum la santaj maxim. Sa vezi ce povesti au sa apara de saptamana viitoare. DNA-ul au sa lucreze in 3 ture!
Doamne ajuta! 😀
Cica unul din planuri este sa-l inlocuiasca pe Antonescu cu tata socru la presedintia senatului.
Mi se pare ca ar fi prea mare indrazneala (ca sa nu zic obraznicia)!
Cedric, astia nu stiu ce inseamna rusinea!
Cedric, pai taman obraznicia si indrazneasla sunt armele pesediste, sa ne amintim cum au fost “extrasi” ca niste masele stricate presedintii pedelisti ai parlamentului, in 3 ore. Pe de alta parte, USD-ul trebuie sa dea un semnal de fortza pentru a atrage acei ezitanti din randurile parlamentarilor penelisti si nu numai
da, exista acest plan de vreo luna si ceva, eu am inregistrat un zvon cand inca nu era dihonie in USL.
Dupa mintea gibonului comunist in curand vom arbor steagul chinez 👿 Daca nu le obliga sa vina cu bani sa intelegem ca vor fi donate/date in folosinta gratuita 👿 – “În România vor veni “peste tot” companii chineze care să investească în proiecte energetice, chiar dacă statul român nu le obligă să vină cu bani”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ministru-pentru-energie-chinezii-vor-veni-peste-tot-1084127.html
Va anunt ca la Senat s-a rupt US:-ul, au picat la vot legi si OUG-uri initiate de USL. Liberalii au votat impotriva.
Un lucru bun ca s-a rupt USL? Sanse minime pentru Constitutie, a anuntat-o ieri Johannis 😀
da, incepe sa devina respirabil.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/pnl-voteaza-impotriva-psd-in-senat-1084159.html
buna ziua. sa ne aducem aminte ce promitea acum 4 ani ponta ca proaspat presedinte psd http://www.realitatea.net/daciana-sarbu-nu-va-candida-la-viitoarele-alegeri-europarlamentare-spune-ponta_701653.html tata socru zicea ca se calugareste nu alta
Salut
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ungureanu-nu-toata-dreapta-l-ar-sustine-pe-antonescu-la-prezidentiale-327079.html
Macar mai vad pe cineva care are coloana vertebrala in dreapta asta plina de scursori umane , gata sa se pupe si cu dracu sa ii duca pentru a avea un scaun maret.
Unul din extrem de putinii ziaristi care are curajul sa se lupte cu mafia politica este Narcisa Iorga.
Din pacate absolut nimeni din media nu o sustine si nu prezinta consecvent dezvaluirile pe care le face aproape zilnic despre lucrarile CNA. Desi aceste dezvaluiri ar merita o infinit de mai mare atentie. Si nu cred ca va reusi cvasisingura sa faca ceea ce isi propune.
http://cutiapandorei.net/profil/
DNA cere urmarire penala pentru chitoiu. hai ca nu mai e asa departe ponta 🙂 ia sa vedem cum voteaza parlamentul pentru ridicarea imunitatii
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-16682126-dna-cere-urmarirea-penala-lui-daniel-chitoiu-pentru-abuz-serviciu-constituire-grup-infractional-organizat.htm
ha, ha 🙂
@Citi, cum crezi ca o sa voteze astazi Chitoiu in BPN-ul liberal?
cum trebuie 😀
Buna ziua,
astazi, 25 feb, nu era un termen la unul din procesele lui Felix ? parca cel cu santajul la tv… !?
Rusanu retinut de DNA!
he, he 🙂
se ingroasa gluma
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-16682194-dan-radu-rusanu-fost-retinut-procurorii-dna.htm
Se cere arestarea lui preventiva! Le-a ceru tangajatilor sa nu vorbeasca cu procurorii DNA fara instiintarea lui.
Catastrofa pentru multi!
mai da prost este papagalul asta, prost de da in gropi!
primii care au aflat de ordinul asta au fost DNA. Cine naiba isi pune cocoasa pentru Ruseanu
Se vor incolona multi spre Jilava: Rusanu, fam, Chitoiu, alti angajati ASF si cine mai stie cati altii.Scapa Antonescu de dusmani!
Stiti ce e frumos!
Rusanu nu mai are imunitatea parlamentara, cacu a demisionat din Parlament ca sa fie numit presedinte ASF 😆
http://www.antena3.ro/politica/dan-radu-rusanu-s-a-suspendat-din-pnl-si-a-demisionat-din-parlament-dupa-numirea-la-sefia-asf-212095.html
in sfarsit lacomia dauneaza grav libertatii.
Dan Radu Rușanu a fost reținut de către procurorii DNA pentru 24 de ore.
a iesit pana la urma si batut si fu… si cu banii luati 🙂
La B1 un PNL-ist – Daniel Fenechiu il ingroapa pe Rusanu. Incredibil, vorbeste de cloaca ASF si respect fata de electorat 🙄
Mortal, nici nu respira si da cu parul. Juri ca este in opozitie de o viata 😀
S-a suparat si Antonescu, nu demisioneaza la Senat.
asta nu mai e la PPDD?
nu stiu ? a fost la PPDD?
da. este in continuare.
ba da, a gresit mar 🙂
Ba da, e la PPDD, nu e liberal! (deocamdata)
nu mar, asta e de la PPDD
multumesc, nu pot sa vizualizez imagini, numai aud
Interesant, cred ca unii din PNL incearca sa se detaseze si de Antonescu. Cred ca se va lasa cu paruiala si in PNL.
Rusanu este unul din artizanii caderii guvernului MRU si tartorul cu banii din PNL, asta merita ani de zile de parnaie!
http://www.cotidianul.ro/anastase-nu-stia-ca-guvernul-mru-era-deja-cazut-la-ultimul-vot-180995/
“Totul a plecat de la abilitatea principalului negociator al USL, senatorul PNL, Dan Radu Ruşanu. Cu o seară înainte de moţiune, Ruşanu anunţa că USL mai are nevoie de 4 voturi, dar că acestea sunt „ca şi rezolvate”. La o oră după anunţul lui Ruşanu, co-preşedintele USL, Victor Ponta, „plusa”: „mai avem nevoie de 5 voturi”. Plecând de la aceste declaraţii, cei de la PDL ştiau că vor avea câştig de cauză dacă deturnează patru sau cinci potenţiali aliaţi ai USL…..
Când liberalul Dan Radu Ruşanu a anunţat că USL mai are nevoie de patru voturi, situaţia era exact invers. USL avea în realitate 8 voturi peste necesarul de 231. Un site obscur a preluat pe 26 aprilie o declaraţie imprudentă a unui liberal, care afirmase că „avem 8 voturi în plus, pentru ca să ne permite să pierdem 4 din ele”. Cei din PDL, fie nu au avut această informaţie, fie au ignorat-o. Cert este că negociatorul PNL, Ruşanu a jucat, în premieră pentru USL (şi PNL) cu mare abilitate cartea comunicării”
Recomand articolul, desi e de pe cotidianul, e unul dintre cele mai bune despre caderea guvernului MRU si despre Rusanu.
moma,
Ce razbunare are astazi MRU!
Grozav sa vezi cum vine plata! Cine ar fi crezut ca urmeaza o avalansa de evenimente atat de spectaculoase? Cand pierdusem aproape orice nadejde vine rasturnarea de situatie.
Sa vedem daca nu cumva parlamentul va aproba urmarirea penala a lui Chitoiu. Cu atatea regrupari de forte politice, s-ar putea intampla.
nu cred, ca asta il trage pe Ponta dupa el cu OUG-ul
😀 😀 😀 morile Domnului macina incet, sa speram ca vedem faina galbena 😈
Postare noua – Cum am devenit o republică bananieră (1) Preambul
vine, calca totul in picioare:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202343274935925&set=p.10202343274935925&type=1&theater
😀