Revista Presei – 24 noiembrie. Patriotismul de carton și goana după carnea de porc
| 24/11/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 24 noiembrie. Vremea se va încãlzi uşor în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi variabil în regiunile sudice şi temporar noros în rest. Mai ales noaptea, izolat, vor fi ploi slabe, cu o probabilitate mai mare în Banat şi Crişana, iar la munte precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri spre searã şi noaptea, în zona montanã, în Banat, Crişana, Dobrogea (viteze la rafalã de peste 45…50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70…80 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade în sudul Banatului, Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 9 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -8 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã. Presiunea atmosferică va fi în scãdere în regiunile vestice şi cvasi-staţionarã în restul ţãrii.
“Românii, șocați de prețurile din Bulgaria: „ Îi invidiez pe cei care stau în Giurgiu”. O postare de pe Reddit a aprins discuții aprinse despre diferențele tot mai mari dintre prețurile din România și cele din Bulgaria. Un tânăr care a traversat recent granița pentru o scurtă drumeție spune că a rămas „șocat” de cât de ieftine sunt alimentele și combustibilul în comparație cu România. Autorul postării scrie că, în doar o zi, și-a dat seama cât de mare este diferența de costuri: „Bună tuturor, tocmai am făcut o primă drumeție în Bulgaria și pot să zic ca am rămas șocat de prețuri, spre exemplu: Doner + Cola într-un oraș mic 22 lei, motorină 6-6.5 lei, țigări 15 lei.” Acesta compară imediat cu prețurile din România: „Tocmai am dat 6.5 lei pe un Cola la 0,5 la noi, la ei îți cumperi de 1 litru cu 5 lei. Băi fraților noi ne-am tâmpit de tot?” Utilizatorul pune întrebarea care a stârnit reacții în lanț: „Cum de există diferența asta de prețuri față de România?” „Zicea o statistică că ne-au depășit la putere de cumpărare, pai cum să nu ne depășească când au salarii cu maxim 5-10% sub noi (dacă mai sunt sub noi dupa anul asta) și au prețuri cu 30-40% sub noi? Cum ne mirăm că nu suntem atractivi pentru turiștii străini, când România îți rupe efectiv buzunarul, și nu e cu mult mai ofertantă.”, a mai spus acesta în postare.Integral pe Libertatea
“Planul de pace al lui Trump, criticat dur de un fost parlamentar britanic: este o capitulare amânată, pe hârtie cu antetul Kremlinului. Planul de pace al lui Donald Trump arată, în forma în care a fost prezentat Ucrainei, mai degrabă ca un document redactat pe antetul Kremlinului decât ca o inițiativă venită de la Washington. Iar nota de plată, dacă acest acord ar fi impus, ar fi achitată nu doar de Kiev, ci de întreaga Europă, scrie, în Daily Mail, Bob Seely, fost parlamentar britanic, fost jurnalist și soldat. Din 1990 până în 1995, a lucrat ca și corespondent străin în URSS și în statele post-sovietice. Din 2008 până în 2017, a servit în Forțele Armate Britanice în campaniile din Irak, Afganistan, Libia. „Decizia privind momentul și parametrii unei negocieri de pace aparține exclusiv Ucrainei – este țara ale cărei comunități sunt bombardate, ale cărei familii își îngroapă soldații, ale cărei orașe rezistă sub atacuri cu drone și rachete. Oricine a stat, fie și pentru scurt timp, sub tirul acestor atacuri știe că nu este vorba doar despre frică, ci despre un efort fizic și psihic continuu. În fața acestui tablou, reziliența ucrainenilor rămâne remarcabilă. Dar propunerea venită acum de la Casa Albă nu este pace. Este o capitulare amânată — una care, inevitabil, va crește riscurile pentru Ucraina. Pentru că un stat forțat să abandoneze orașe fortificate, poziții strategice și să-și reducă drastic armata devine, în timp foarte scurt, ținta perfectă pentru un agresor care nu și-a abandonat ambițiile imperiale. Iar pentru Vladimir Putin, o astfel de slăbiciune ar fi o invitație deschisă“, scrie Seely”. Integral pe Adevarul
“Virale făcute cu AI instigă la revoltă socială pe Facebook și ventilează retorică rusă, într-un context politic și economic dificil în România: 4,5 milioane de vizualizări în patru zile, zeci de mii de distribuiri. O serie de videoclipuri făcute cu inteligența artificială (AI), care instigă la revoltă socială și ventilează retorică rusă, au explodat pe Facebook peste weekend, de la câteva sute la mii sau zeci de mii de distribuiri, și de la câteva mii de reacții la peste 80.000 într-unul din cazuri. În total, 6 videoclipuri depășesc 4,5 milioane de vizualizări în doar patru zile (joi-duminică). Clipurile au fost publicate pe contul Marilena Charkaoui, cu peste 14.000 de urmăritori, considerată de Facebook ”creator digital” , cu diferite narațiuni sau retorică folosită de partidele extremiste pro-ruse sau care inflamează societatea ori pot stârni animozități între diferite categorii sociale. Clipurile înfățișează în general copii sau tineri în diferite ipostaze (vezi videoclipurile la finalul articolului): Un copil este agresat verbal de un polițist care vrea să-l ia la secție și să-l aresteze doar pentru că a spus că „România este a românilor”; Un alt copil critică ”pușcăriașii pentru că nu muncesc, doar stau și mănâncă” pe banii românilor; Un bătrân a fost trimis la închisoare pe nedrept și a fost eliberat după 60 de ani de detenție;”. Integral pe G4Media
“Contrapropunerea Europei la planul SUA pentru Ucraina: 24 vs 28 – diferențe majore privind armata, teritoriile și garanțiile de securitate. Liderii europeni au formulat o contrapropunere detaliată la planul american de pace pentru Ucraina – o versiune revizuită, mult mai favorabilă Kievului, care modifică substanțial prevederile considerate „inacceptabile” din planul în 28 de puncte propus de administrația Trump. Documentul, consultat de Reuters și confirmat de surse diplomatice europene, a fost pregătit de grupul E3 – Franța, Germania și Marea Britanie – ca răspuns direct la presiunile Washingtonului pentru un acord rapid. Europa introduce modificări majore, atât în ceea ce privește viitoarea capacitate militară a Ucrainei, cât și limitele teritoriale sau arhitectura de securitate post-conflict – toate zonele în care planul american era perceput ca fiind excesiv de favorabil Moscovei. Una dintre cele mai criticate prevederi ale planului SUA era limitarea armatei ucrainene la 600.000 de militari „în timp de pace”. Europa, considerând capacitatea militară un element esențial al suveranității, propune un plafon de 800.000 de militari, pentru a nu vulnerabiliza apărarea Ucrainei într-un context geopolitic instabil”. Integral pe Spotmedia
“Cum o promovează rețeaua de site-uri asociată cu partidul extremist AUR pe candidata progresistă de stânga Ana Ciceală la Primăra București / Ciceală (SENS): ”O încercare evidentă de a se folosi de imaginea mea”. Partidul extremist AUR condus de George Simion o promovează pe Ana Ciceală (SENS), candidatul progresist de stânga și ex-USR la Primăria Capitalei, prin rețeaua de site-uri cu retorică pro-rusă și anti-Ucraina asociată cu partidul extremist. G4Media și Info Sud-Est au identificat cel puțin trei site-uri care au publicat în ultimele 11 zile articole laudative despre Ana Ciceală, candidatul SENS la Primăria București, și, concomitent cu acestea, atacuri la adresa candidaților Cătălin Drulă (USR) și Ciprian Ciucu (PNL). Oficial, AUR o susține la Primăria București pe candidata Anca Alexandrescu, înscrisă ca independent în cursa electorală din 7 decembrie. Ana Ciceală, Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu împart un bazin electoral similar astfel că o eventuală creștere a Anei Ciceală nu ar însemna o pierdere de voturi de la Anca Alexandrescu, ci în special de la Cătălin Drulă și apoi de la Ciprian Ciucu, fapt care ar putea influența rezultatele, având în vedere că în mai multe sondaje Daniel Băluță, Ciprian Ciucu, Anca Alexandrescu și Cătălin Drulă aveau procente apropiate, au explicat analiști politici consultați de G4Media”. Integral pe G4media
“A început bătălia pentru carnea de porc. Reportaj în hala Obor: cât ne costă preparatele pentru sarmale și tobă?. Pe măsură ce decembrie se apropie, piețele din România se transformă într-un adevărat teren de luptă pentru carnea proaspătă de porc. Printre aglomerație, mirosuri și negocieri aprinse, românii caută cele mai bune bucăți pentru sarmale, friptură sau piftie, păstrând tradiția gastronomică a sărbătorilor. Suntem pe final de noiembrie, iar românii au început din nou goana tradițională după carnea de porc. În piețe și târguri, atmosfera este în fierbere. Înaintea sărbătorilor de iarnă, când piftia, friptura, toba și cârnații nu pot lipsi de pe mesele festive, oamenii se grăbesc să prindă cele mai bune bucăți. De la primele ore ale dimineții, cozile se formează rapid, iar discuțiile se încing în jurul prețurilor, care par să crească de la o zi la alta. Negocierea aproape că nu există, comercianții țin cu dinții de prețurile afișate în galantarele pline cu carne de porc. Totuși, e o energie aparte în halele cu vitrine pline, de parcă toți se pregătesc pentru o competiție culinară națională”. Integral pe Libertatea
“Meta, acuzată că a ascuns dovezi despre efectele nocive ale Facebook și Instagram asupra sănătății mintale. Compania Meta, care deține Facebook și Instagram, a oprit un studiu intern după ce a găsit dovezi că utilizarea rețelelor sale au afectat sănătatea mintală a utilizatorilor, potrivit unor documente depuse într-un proces colectiv intentat de districtele școlare din SUA împotriva gigantului tech, transmite Reuters. Studiul, realizat în 2020 în colaborare cu firma de cercetare Nielsen, și numit intern „Project Mercury”, a urmărit efectul „dezactivării” Facebook și Instagram. Spre dezamăgirea companiei, „persoanele care au încetat să folosească Facebook timp de o săptămână au raportat niveluri mai scăzute de depresie, anxietate, singurătate și comparație socială”, se arată în documentele depuse în instanță de către reclamanți. În loc să publice rezultatele, Meta decis să oprească continuarea cercetării și a transmis la nivel intern că rezultatele negative au fost influențate de „narațiunea mediatică existentă” din jurul companiei. În privat, însă, personalul l-a asigurat pe Nick Clegg, pe atunci șeful departamentului de politici publice globale al Meta, că concluziile cercetării sunt valide. Un alt angajat, citat în documente, a comparat tăcerea Meta cu industria tutunului: „E ca și cum ar face cercetări, știu că țigările sunt dăunătoare, apoi păstrează aceste informații pentru ei””. Integral pe Hotnews
“Patriotul de carton: între trotineta imaginară și bocancul rusesc. Românul verde, aka românul drapat în roşu, galben şi albastru, se prezintă, intelectual vorbind, precum demimondena Odette – faimosul personaj din romanul lui Proust, ”În căutarea timpului trecut” –, care voia să îl ajute pe Swann, iubitul ei, în realizarea unui eseu despre pictorul Vermeer, dar se plictisea teribil când i se explica în ce consta frumusețea artistică și cum trebuie admirat un tablou. Aşijderea, iubitorul nostru de glie autohtonă, care o apără înarmat până-n dinţi cu emoji şi sudălmi pe pajiştea de biţi a online-ului, e la fel de bine intenţionat, ar vrea să-și ajute semenii și să-i modeleze conform celor mai înalte principii etice, dar se plictiseşte cât ai face click când i se arată cât de complicat e construită lumea și cât de greu e să o schimbi. Nu mai adaug că se enervează peste măsură dacă îi sugerezi că schimbarea ar trebui să înceapă cu el. Tot el a devansat atât de mult structura internă a unui bot încât, atunci când vine vorba de promovat tâmpenii, a ajuns mai îndărătnic decât acesta. Nici cei mai înfocaţi adepţi români ai disciplinei leniniste nu preluau cu atâta încredere oarbă directivele trasate de propaganda Cominternului cum fac, astăzi, patrioţii TikTok cu tâmpeniile georgiste şi alte teze pacifist-putiniste. Iar unde, până deunăzi, trebuia să repeţi de un milion de ori o absurditate ca să devină un fapt de la sine înţeles, acum, din pricina avalanşei de imbecilităţi care saturează social media, s-a ajuns în situaţia ca până şi un adevăr învederat, vizibil de pe staţia orbitală Mir, să fie condamnat la ignorare, chiar de-i repetat de acelaşi milion de ori”. Integral pe Republica.ro
“WSJ, portavocea capitalismului american: Clasa de mijloc a SUA se simte copleşită de povara a cinci ani de scumpiri persistente. Muncitorii americani au început să se sature de o economie în care totul pare să devină tot mai scump, scrie The Wall Street Journal, portavocea capitalismului american. Clasa de mijloc a Americii a obosit. După aproape cinci ani de preţuri mari, mulţi membri ai acesteia au crezut că viaţa va deveni mai accesibilă până acum. Costurile bunurilor şi serviciilor sunt acum cu 25% peste nivelurile din 2000. Chiar dacă rata inflaţiei se situează acum sub maximul recent din 2022, anumite produse şi servicii esenţiale cum ar fi cafeaua, carnea de vită tocată şi reparaţiile auto s-au scumpit pronunţat în acest an. Clasa de mijloc americană cuprinde o categorie extinsă de muncitori ce include angajaţi din birouri, asistenţi şi instalatori, deşi nu există o definiţie universal acceptată pentru aceasta. Pew Research Center defineşte clasa de mijloc ca având un venit al gospodăriei cuprins între aproximativ 66.666 $ şi 200.000 de dolari, în funcţie de locul de reşedinţă. Şocul continuu al scumpirilor îi face pe mulţi din acest grup să fie mai pesimişti cu privire la propriile finanţe şi viitorul ţării. Aceştia vânează chilipiruri şi cheltuie mai atent. Problemele legate de costurile de trai au împins alegătorii în această lună către candidaţi care au promis să abordeze ceea ce mulţi percep a fi o criză a accesibilităţii. Probleme similare au afectat campania de realegere a lui Joe Biden anul trecut şi au apăsat recent asupra ratei de popularitate a preşedintelui Trump”. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Sfârşitul avuţiei europene? Preşedinta Băncii Centrale Europene lansează un avertisment care dă fiori: Prosperitatea europeană a fost orientată către o lume care dispare treptat din cauza anilor de inacţiune……”
https://www.zf.ro/business-international/sfarsitul-avutiei-europene-presedinta-bancii-centrale-europene-22957143
“Textul complet al contrapropunerii europenilor la planul de pace al lui Trump. Garanții de securitate pentru Ucraina și ridicare lentă a sancțiunilor Rusiei …..”
https://ziare.com/razboi-ucraina/text-contrapropunere-uniunea-europeana-plan-pace-trump-putin-razboi-1978506
Are sens pentru stoparea mortii si distrugerii.
“INTERVIU – Marius Ghincea, politolog: PSD-ului şi PNL-ului le mor fizic votanţii şi n-au capacitatea de a atrage alţii. Partidele vechi vor deveni rebuturile politice ale sistemului românesc ……”
https://www.news.ro/politic-intern/interviu-marius-ghincea-politolog-psd-ului-si-pnl-ului-le-mor-fizic-votantii-si-n-au-capacitatea-de-a-atrage-altii-partidele-vechi-vor-deveni-rebuturile-politice-ale-sistemului-romanesc-1922400024002025110822248462