Revista Presei – 24 noiembrie. Dubai-ul e pentru Ponta ca spa-ul pentru Geoana: pentru relaxare!
24/11/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 24 noiembrie. Astazi vremea va fi rece pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nord-est şi 9 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi variabil în vestul şi nord-vestul teritoriului şi mai mult noros în rest. Temporar vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, local în zona de munte şi în Moldova şi predominant ninsoare, pe arii restrânse în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi numai cu totul izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în sudul Banatului. Mai ales noaptea, în zonele joase se va semnala ceaţă. In Bucuresti vremea va fi rece pentru această dată astfel încât temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade. Cerul va fi mai mult noros, şi trecător vor fi posibile precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Din interior. Piloții de elită ai României. Povești incredibile despre curaj, adrenalină și responsabilitate. Decizii luate în fracţiuni de secundă. Mii de ore de antrenament. Situaţii extreme din care puţini ar ieşi teferi. Viaţa piloţilor militari, experţi pe avioane supersonice, este una dedicată apărării spaţiului aerian al României. Și uneori, închide în ea ca într-o carte povești extraordinare despre curaj, sânge rece și devotament. Schimbarea flotei aeriene a României a fost subiect de discuţii aprinse, în ultimii ani. Produse în URSS în anii 50, avioanele MiG se apropie de retragere. Vor fi înlocuite, în următorii ani, treptat, cu aparate F16 americane, cumpărate de la portughezi.Ce spun piloţii despre zborul pe MiG-urile care se apropie de „pensionare”? Şi ce cred despre aparatele F-16?Reporterii emisiunii „Din interior” și-au propus să vi-i prezinte pe o parte dintre piloţii militari de elită. Pe cei de azi, dar şi pe cei de ieri! Aflăm chiar de la ei cum este să zbori pe faimoasele avioane MiG 21. În ultimele opt luni, potrivit NATO, forţele aeriene ruseşti au intrat de 40 de ori, fără avertisment, în spaţiul internaţional. Ultima incursiune a avut loc la sfârșitul lunii octombrie, când mai multe aparate de luptă ale Federaţiei Ruse au fost detectate deasupra Mării Nordului, a Oceanului Atlantic și a Marii Negre. Misiunea a alarmat NATO, care a ridicat de la sol zeci de avioane.„Anumite forţe sunt activate, sunt verificate. (…) Ca urmare, iată şi importanţa unor arme, să le spunem moderne, cum este şi aviaţia, în această zonă de lume”, subliniazăConstantin Croitoru, fost şef al Statului Major al Forţelor Aeriene și fost pilot de vânătoare.Conflictul din Ucraina menţine la doar câţiva kilometri de România o puternică stare de tensiune. Aviaţia Română, dotată cu MiG-uri 21 Lancer, este mereu în gardă.Cosmin Cosma, căpitan-comandor, pilot de vânătoare explică: „De la începutul crizei din Ucraina executăm misiuni zilnic, acestea fiind integrate în planul de apărare a spaţiului aerian internaţional, respectiv al spaţiului aerian NATO. (…) Noi, practic, în momentul în care suntem alarmaţi, trebuie în 15 minute să fim în aer”. Integral pe Digi24
Inculpații-cheie din dosarul șefei DIICOT sunt căutați de DNA. Trei dintre acuzați sunt de NEGĂSIT. Procuroarea Alina Bica și-a dat demisia din funcția de șefă a DIICOT, imediat după ce a fost arestată. Procurorii DNA vor face audieri în această săptămână pentru a verifica denunțuri incendiare. Trei acuzați-cheie din ancheta DNA în cazul fostei șefe DIICOT, Alina Bica, sunt de negăsit. Este vorba de deputatul de Argeș, Cătălin –Florin Teodorescu (PDL), fosta șefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuța Dumitrean și Oana Vasilescu, fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD). Potrivit unor surse judiciare, Dumitrean ar fi plecat de doi ani în SUA, dar după deschiderea anchetei DNA ar fi părăsit această țară, iar Vasilescu s-ar afla în Anglia. Aceleași surse au explicat că procurorii încearcă să-i găsească pe cei trei, pentru a-i cita la DNA și a-i pune sub acuzare, pentru fapte de corupție. În cazul deputatului Teodorescu, după ce acesta va fi identificat, anchetatorii urmează să ceară aviz de ridicare a imunității la Camera Deputaților, așa cum au făcut și pentru Attila- Gabor Marko (UDMR). Bica a demisionat sâmbătă din funcția de procuror- şef al DIICOT, după ce a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Conducerea acestei structuri va fi asigurată de procurorul şef-adjunct, Elena – Georgiana Hosu. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea unui teren de 13 hectare, în Capitală, iar prejudiciul adus statului este de 62 de milioane de euro. Curtea Supremă a mai decis arestarea fostului vicepreședinte al ANAF, Dragoș-George Bogdan, a afaceristului Stelian Gheorghe și a evaluatorului Emil Nuțiu. Integral pe EVZ
FILMUL NEVĂZUT AL ZILEI ÎN CARE DIASPORA A FOST OPRITĂ SĂ VOTEZE. Circulara de la Torino: italienii intervin pe lângă Guvernul de la Bucureşti. Imagini cu miile de români care au stat la cozi de sute de metri în faţa secţiilor de votare din străinătate au făcut înconjurul lumii, însă una dintre cele mai violente situaţii a avut loc la Torino, unde locuieşte una dintre cele mai mari comunităţi de români din Italia. În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, câteva sute de români rămaşi în afara secţiei de votare, înainte de ora 21.00, fără a mai putea să voteze, au declanşat revolta, iar forţele speciale de intervenţie ale poliţiei italiene (DIGOS) au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene şi cu fumigene, pentru a dezamorsa situaţia. Impactul emoţional, atât în diaspora, cât şi în ţară, a fost imens – românii se vedeau goniţi cu forţa de la urne şi umiliţi. Gândul reconstituie povestea acelei zile şi posibilele cauze pentru care s-a ajuns în această situaţie fără precedent, aşa cum reiese ea din surse diplomatice şi din relatările unor observatori şi voluntari care s-au aflat la Consulatul României din Torino, pe 16 noiembrie. Cazul Torino demonstrează cum, deşi Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, nu a redus semnificativ numărul secţiilor de votare din diaspora, a fost de ajuns o singură secţie de votare în minus la Torino, pentru a declanşa haosul. La acest lucru s-a adăugat refuzul sistematic al MAE de a reacţiona la informările şi cererile insistente ale diplomaţilor români din Italia, care au solicitat fie suplimentarea numărului secţiilor de votare, fie prelungirea programului de votare. Astfel, potrivit unei informări transmise de consulat către BEC şi MAE, la ora 18.00, „Situaţia este extrem de tensionată. (…) Prefectura de la Torino a solicitat Guvernului Italiei să intervină pe lângă autorităţile române să prelungească programul”. Integral pe Gandul
Se ascut cuţitele în PSD. Dragnea cu baronii, Ponta cu Ghiţă, în Dubai. În timp ce Victor Ponta se află în Emiratele Arabe Unite, pentru a-şi reîncărca bateriile după înfrângerea umilitoare de la prezidenţiale, Liviu Dragnea a început să facă lobby la baronii locali pentru a-i susţine candidatura la şefia PSD. Sâmbătă, jurnalistul RealitateaTV Rareş Bogdan a publicat, pe pagina sa de Facebook, o fotografie care îl înfăţişa pe Victor Ponta distrându-se în clubul „Cavalli“ din Dubai, alături de deputatul PSD, Sebastian Ghiţă, patronul România TV şi prieten apropiat al premierului. La nicio zi, jurnalistul a publicat şi nota de plată a grupului premierului, în valoare de peste 2.600 de euro. „Din păcate, nu am apucat să-i transmit ceea ce mi-am dorit, dar vă asigur că nu a fost primit călduros absolut deloc de românii care l-au recunoscut şi a primit câteva mesaje elegante şi elocvente“, a scris Amon Mircea, în textul care a însoţit nota de plată si pe care jurnalistul l-a redat. Unele voci susţin că premierul, pasionat de raliuri, s-ar fi aflat în Emiratele Arabe Unite pentru ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care s-a desfăşurat, duminică, la Abu Dhabi. Oficial, în perioada 19-24 noiembrie, premierul Victor Ponta se află în concediu de odihnă, acesta delegându-şi atribuţiile de coordonare a Executivului către vicepremierul Gabriel Oprea. Dacă premierul a ales să plece departe de ţară pentru a-şi reîncărca bateriile, vicepremierul Liviu Dragnea a preferat să se relaxeze după alegeri tot prin muncă. În timp ce Ponta zbura spre Emiratele Arabe, Dragnea s-a deplasat la Iaşi, un fief cu tradiţie al PSD, condus de Gheorghe Nichita, unde Victor Ponta a pierdut neaşteptat alegerile în favoarea lui Klaus Iohannis. Potrivit unor informaţii din mediul politic ieşean, Liviu Dragnea s-ar fi aflat în Iaşi încă din 19 noiembrie, ziua în care Ponta a intrat în concediu, şi ar fi fost cazat peste noapte, împreună cu Gheorghe Nichita, şi alţi lideri PSD, la celebra cabană de vânătoare a lui Ceauşescu din comuna ieşeană Dobrovăţ. Integral pe Adevarul
Filiera Alina Bica—Dorin Cocoş din mafia retrocedărilor. Arestarea pentru abuz în serviciu a şefei Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate (DIICOT), Alina Bica, dezvăluie un întreg mecanism de fraudare a statului prin intermediul despăgubirilor, umflate artificial, acordate în contul imobilelor confiscate de comunişti. Din acest mecanism au făcut parte politicieni şi oameni apropiaţi candidatului prezidenţial Elena Udrea. Joi seară, Alina Bica a fost practic ridicată de pe stradă şi dusă la audieri la DNA. Datorită statutului său de magistrat şi şef al DIICOT, Bica nu a putut fi arestată decât după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru acest lucru. Iniţial, CSM a refuzat cererea DNA, dar dovezile depuse ulterior la dosar de procurorii anticorupţie s-au dovedit a fi convingătoare, astfel încât sâmbătă Alina Bica a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Ulterior, magistratul şi-a dat demisia din conducerea DIICOT. Faptele pentru care Alina Bica a fost arestată au avut loc în 2011, în perioada în care aceasta era secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Procurorii DNA au ajuns la concluzia că Bica, alături de alţi opt membri ai acestei comisii, a avizat despăgubiri supraevaluate pentru un teren de circa 14,6 hectare de teren agricol din zona Plumbuita-București (transformat, apoi, în circa 13 hectare de teren intravilan). Terenul nu se putea retroceda în natură, ci în bani (titluri de conversie la Fondul Proprietatea, tranzacționate la Bursă). Prejudiciul înregistrat de bugetul public ar depăși 61,7 milioane euro pentru că un teren agricol a fost evaluat ca și cum ar fi fost un teren într-o zonă rezidențială, precizează procurorii anticorupție. Favorizarea beneficiarului (Gheorghe Stelian) ar rezulta și din faptul că membrii Comisiei Bica au avizat un dosar de despăgubire care a consumat mai mulți bani decât toate despăgubirile alocate ANRP pe un an întreg, sumă ce trebuia repartizată pentru despăgubirea mai multor solicitanți. Integral pe Romania Libera
Un penal cu probleme la mansarda! Năstase: Zona de diaspora există pentru că în 2002 au fost eliminate vizele de către PSD. Fostul premier, Adrian Năstase, a susţinut că ar fi fost bine dacă, în campania electorală, s-ar fi explicat că românii din diaspora au putut munci în străinătate datorită faptului că PSD a eliminat vizele în urmă cu 12 ani. „Cred că noi nu am reuşit să înţelegem un anumit lucru, nici nu am reuşit să explicăm faptul că zona de diaspora există, în mare măsură, pentru că, în 2002, au fost eliminate de către PSD vizele pentru a circula în străinătate. Foarte mulţi dintre cei care lucrează în străinătate au putut să meargă acolo şi să lucreze pentru ca finalizarea negocierilor şi acceptarea principiului libertăţii de mişcare şi intrarea în Uniunea Europeană le-a permis să facă acest lucru, dar tot în baza unor decizii şi acţiuni din partea PSD“, a declarat Năstase, citat de hotnews.ro. Năstase a găsit şi o explicaţie a votului masiv al diasporei împotriva candidatului PSD: „Explicaţia, după părerea mea, este legată de o serie de elemente mult mai complexe. Românii au plecat cu multe speranţe, însă au descoperit că au fost respinşi de acele comunităţi. Politicile antimigraţie şi incertitudinile legate de locurile de muncă au început să-i apese. (…) Votul antisistem s-a extins din ţară şi la zonele externe“. Năstase a amintit şi de vizita sa recentă ne-turistică în Germania, unde s-a întâlnit cu foarte mulţi români. „Au diferite tipuri de nemulţumire, care nu sunt neaparat de ordin politic, dar problemele lor ar trebui văzute într-adevăr cu mai multă atenţie. Şi este clar că nu s-a făcut suficient de mult pentru a întelege problemele cu care se confruntă“, a conchis Năstase. Integral pe Adevarul.
Realitatea despre vize : “Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne (JAI) a hotarit, pe 7 decembrie 2001, sa elimine obligativitatea vizelor pentru romani de la 1 ianuarie 2002″. La 1 decembrie anul trecut, ministrii UE au hotarit sa treaca Romania si Bulgaria pe lista pozitiva a statelor care nu au nevoie de vize pentru a patrunde pe teritoriul Schengen. Insa Romania era doar formal pe aceasta lista, deoarece un asterisc mentiona ca romanii vor avea nevoie in continuare de vize, pina cind ministrii vor decide sa le elimine. Ministrii UE au hotarit sa mentina vizele pentru romani pina cind autoritatile romane au dovedit ca indeplinesc conditiile referitoare la securizarea frontierelor, a documentelor de calatorie, si mai ales pina cind autoritatile au luat masuri pentru a evita ca eliminarea vizelor sa duca la cresterea imigratiei ilegale din Romania inspre Uniunea Europeana“. Ca sa vedeti cat de ticalos poate fi Nastase, care trece in contul PSD o decizie oficiala a UE!
Slavă Domnului! Iohannis scapă de Hellvig – fanul loviturii de stat din 2012. Eduard Hellvig, unul dintre europarlamentarii PNL vehiculat drept posibil viitor consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, a anunţat că nu va face parte din echipa de consilieri de la Palatul Cotroceni. Hellvig este unul dintre liberalii care ar putea fi incluşi la categoria “parşivel” – noţiune inventată de fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu atunci când l-a caracterizat astfel pe Victor Ponta. Edurd Hellvig a pozat în permanenţă în “eminenţă cenuşie” a PNL, dar este unul dintre cei care l-au influenţat puternic pe Antonescu să purceadă la dezastrul din 2012 produs prin suspendarea lui Traian Băsescu.Atunci când Antonescu a decis ruperea USL, Hellvig a rămas cu sufletul la alianţa care a nenorocit România pe termen scurt şi mediu. Recent, într-o emisiune la Realitatea TV, acesta şi-a dat arama pe faţă lăudându-se cu lovitura de stat din 2012, pe care a calificat-o drept…”succes”, în termenii scorului obţinut de USL pe seama acelui grav atentat la siguranţa statului român provocat deopotrivă de PNl şi de PSD.Declaraţiile nesimţite ale acestui individ pretins liberal (recuperat din oficina securistică a lui Dan Voiculescu numită Partidul Conservator) au jignit nu doar cele peste 6 milioane de români care au votat cu Iohannis pe 16 decembrie, dar şi pe toţi aceia din Diaspora care au îndurat ore în şir la coadă să poată vota. Între timp, având în spate valul prodemocratic care l-a adus la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis, preşedintele ales, a început probabil să realizeze că ar fi o blasfemie să se înconjoare de astfel de profitori ai democraţiei de linşaj cum este Eduard Hellvig şi a decis să nu-l ia în calcul pentru un post de consilier prezidenţial. Integral pe Pagina de Politica
Săptămână de foc pentru Ponta. Plecarea premierului într-un scurt concediu nu a temperat tensiunile din PSD, ci le-a accentuat. Iliescu vrea congres extraordinar, Năstase, vot de încredere în Parlament, liderii de filială se războiesc. Și cu toții așteaptă explicații despre escapada în Emiratele Arabe Unite. Săptămâna aceasta ar trebui să aibă loc Comitetul Executiv al PSD, în care să se analizeze rezultatul obținut în alegeri și să se decidă ce va face partidul pe termen mediu și lung. Data exactă a CEx al PSD nu a fost anunțată încă, dar se știe că ședința va fi extrem de furtunoasă. Mai ales că, așa cum s-a întâmplat și cu alte ocazii, pierderea prezidențialelor a potențat răfuielile interne și a ascuțit orgoliile unora dintre lideri. La cald, imediat după turul II, Robert Negoiță a vorbit despre ieșirea de la guvernare, Dan Șova, Marian Vanghelie și alții l-au arătat cu degetul pe Liviu Dragnea, iar Șerban Nicolae, unul dintre apropiații lui Ion Iliescu a cerut ca socrul premierului, Ilie Sârbu, și actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, să nu mai facă parte din PSD (a se înțelege să fie dați afară, dacă nu pleacă de bună voie). După acest prim val de atacuri încrucișate, situația părea să se fi mai calmat după ce Ponta și Dragnea au pozat într-o echipă unită de dorința guvernării și au avertizat că s-ar putea lăsa cu excluderea celor care destabilizează partidul. Apoi, premierul a plecat în ceea ce trebuia să fie o scurtă vacanță dedicată familiei („Zilele următoare, o să stau puțin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine“, spunea Ponta, lunea trecută). Valul doi de critici, pornit în absența sa, avea să ia proporții după ce s-a aflat unde și cu cine și-a petrecut premierul, de fapt, ultimele zile. Reamintim că Realitatea TV a dezvăluit că premierul Victor Ponta a fost în ultimele zile, împreună cu deputatul PSD Sebastian Ghiță, în Abu Dhabi și Dubai, prezentând chiar o poză și o notă de plată din două cluburi ultra luxoase în care ar fi mers cei doi. Ex-premierul Adrian Năstase a profitat, ieri, de lansarea unei noi cărți la Târgul Gaudeamus, pentru a sublinia câteva dintre greșelile făcute de Ponta și echipa sa și a spune că premierul ar trebui să opereze o remaniere guvernamentală și să-și testeze susținerea pe care o mai are în Parlament. Integral pe Romania Libera
Pornografia excesului. O nouă imagine cu şmecherul de România V. Ponta. Ce s-a întâmplat apoi este cu adevărat spectaculos şi unic. Cum au apărut 1 milion de români care au întors soarta alegerilor? Cine sunt ei? Unde erau până acum? Scriam în timpul campaniei electorale că, dacă Victor Ponta va pierde alegerile, asta se va întâmpla din pricina acestei imagini. Puţini întâmpinau atunci ideea pierderii alegerilor de către V. Ponta altfel decât cu un zâmbet superior. Remarcam atunci că ne aflăm în faţa unei adevărate pornografii a excesului care, până la urmă, se va întoarce împotriva celui pentru care se construise tot acest spectacol faraonic, cu costuri publice uriaşe. Gândul a încercat în lunile de campanie să le ofere cititorilor nota de plată a campaniei electorale, devoalând reţelele de drenare a banilor guvernamentali spre firmele de partid şi înapoi în campania electorală. Ceea ce a înţeles rapidalegătorul a fost că tot el plăteşte factura. Şi s-a simţit umilit. Faptul că premierul României nu s-a referit niciun moment în timpul campaniei la contribuabili, dar le-a folosit cinic banii, a fost prea mult. Şi jigniţi, şi cu banii luaţi. Înţeleg că în acest weekend dl. premier şi amicii săi s-au relaxat cuuischiane şi şampanii într-un club de fiţe din Dubai după ce au pierdut alegerile. Râdem, glumim, ne simţim bine, dar mai venim şi acasă. Nu ştiu dacă nota din Dubai o fi plătit-o sponsorul Sebi Ghiţă, dar factura dezmăţului electoral din acest an ştiu sigur că trebuie s-o deconteze premierul V. Ponta. După care trebuie să plece de urgenţă de la Palatul Victoria. Victoria lui Klaus Iohannis a luat pe toată lumea aşa cum iarna îl ia pe Sorin Oprescu: pe nepregătite. De aici şi prostiile cu care diverşi politicieni şi maeştri din media s-au simţit datori să servească masa în această săptămână postalegeri. Nici după 7 zile, pesediştii şi televiziunile lor nu înţeleg ce i-a lovit. O fi fost „lovitură de stat dată de fascistoizi”, o fi fost „partidul Facebook”, o fi fost„spălarea de creiere de pe net”? Niciun moment aceşti oameni nu şi-au pus problema că poate de vină sunt tocmai ei, cei care au confiscat votul celor „7,4 milioane de români”. Integral pe Gandul
Vremuri calde: România intră în ninsoare fără buget, cu un gol de 15 miliarde de lei şi cu un guvern care îşi caută încrederea în viitor. Tergiversarea bugetului pentru 2015 intră în prelungiri şi amplifică tensiunea. Va fi negociată o nouă ţintă de deficit cu FMI şi Comisia Europeană? Vor fi majorate taxele? Vor fi ajustate cheltuielile? Dar va mai fi acest guvern? Guvernul Ponta nu are încă finalizat proiectul de buget pentru 2015 – cel mai important act al unui an fiscal. Iar marea necunoscută este modalitatea de acoperire a golului de venituri de peste 15 mld. lei (circa 2,1% din PIB). Mediul de business aşteaptă în continuare bugetul, proiectul urmând să fie finalizat cel mai devreme în decembrie. Menţinerea cotei reduse de CAS şi anul viitor, formula cu care va fi calculată valoarea accizelor, noile reguli privind redevenţele sunt câteva incertitudini fiscal-bugetare, iar riscul de a vedea noi taxe sau impozite majorate anul viitor persistă. Marea problemă este însă acoperirea golului de venituri estimat de Consiliul Fiscal la 15-17 mld. lei, care provine atât din reducerea deficitului bugetar, cât şi din măsurile legislative electorale. Doar efortul bugetar pentru menţinerea scăderii CAS cu cinci puncte procentuale este de aproximativ 5 mld. lei. Rămâne de văzut cu ce soluţii va veni Ministerul Finanţelor. Va fi negociată o nouă ţintă mai mare de deficit cu FMI şi CE? Vor fi majorate taxele? Vor fi ajustate cheltuielile? Sunt în-trebări la care nu există deocamdată un răspuns. Elementul esenţial pentru buget este o prognoză cât mai corectă pentru creşterea economică. În acest moment, Comisia de Prognoză vede un plus de 2,5%, cifră care trebuie validată de FMI şi, mai ales, de Comisia Europeană. Iar deficitul bugetar ar urma să fie redus la 1,4% din PIB. Comisia Europeană estimează însă pentru anul viitor un deficit al bugetului consolidat de 2,8% din PIB. Integral pe ZF.ro
Va urez o zi buna!
Precizare: astazi dupa amiaza vom publica un material din diaspora despre votul prin corespondenta. Acest material a fost anuntat si trebuia sa apara vineri, insa din motive editoriale si juridice (arestarea Alinei Bica) am decis sa il amanam pana astazi. Imi cer scuze celor care au asteptat materialul vineri si sper ca vor intelege ca aceasta a fost decizia cea mai corecta. Un subiect atat de important ca votul prin corespondenta nu putea fi ingropat exact in ziua in care sefa DIICOT era retinuta. Am preferat sa il amanam pana azi.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata prieteni. Stie cineva cand se intoarce in tara premierul ortodox al Romaniei?
Cica marti seara. Sau miercuri…
http://adevarul.ro/news/politica/realitateanet-victor-ponta-revine-tara-seara-bordul-unui-avion-lux-1_54723bc9a0eb96501e03f050/index.html
Buna dimineata tuturor…
Buna dimineata,
Ar trebui sa se intoarca azi cu un avion privat de lux sau cu un avion de linie (nu se stie ce prefera) daca nu cumva se razgandeste ca doar n-ar fi prima data!
Ce o fi in capul lui Ponta? Parca si-a pierdut si dramul de minte pe care il mai avea!
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/sfarsitul-lui-victor-ponta-1335043
Buna ziua!
Solomon Marcus si cele 10 nevoi umane
http://www.contributors.ro/editorial/zece-nevoi-umane-de-care-educatia-ar-trebui-sa-tina-seama/
neata buna 🙂
ponta ar trebui ca sa se intoarca din dubai calare pe o camila
caz in care ar fi recomandabil ca televiziunile sa-l astepte la punctele de frontiera cu bulgaria.
-asa ar diminua din imaginea negativa suplimentara pe care si-a facuta cu excursia asta de relaxare
-ar deturna pt. o buna bucata de timp atentia publica de la situatia politica si economica dezastruoasa la ineditul eveniment.Stiut fiind faptul in schimbul a ce se obtin camilele,deschiderea unei noi agende de dezbateri tv ar face ca sa treaca neobservata perioada putin fasta prin care trece psd si ponta.E de asemenea recomandat ca tata socru sa treca cu vederea peste acest inconvenient.sa faca acest sacrificiu.
Buna dimineata,
inca o data s-a dovedit ca Ponta este inconstient, o papusa manevrata de altii, ptr. care are agenda personala este prioritara agendei nationale.
Cu siguranta va fi sacrificat de rechini, din pacate costurile iresponsabilitatii individului vor fi decontate de noi toti.
bun gasit
iresponsabilitatea nu este doar o trasatura a Impecabilului, ci mai ales a celor care l-au impins in fata> Si de fapt, cei cu pricepere corecta&asumari privind conceptul de responsabilitate sunt in realitate o minuscula minoritate. regasibili cam peste tot
Buna dimineata 🙂
Disparitia subita a 3 din cei implicati in afacerea retrocedarilor, explica probabil si saltatul de pe strada a madamei DIICOT.
Cat despre Ponta in DUBAI … am avut surproza sa mi se sopteasca ( 🙂 ) ca in orasul Birlad, (PSD-ist prin execelenta si aflat in jud. Vaslui) – Johannis a luat ci 1000 de voturi mai mult. Toti de pe acolo erau uluiti (dar zambeau pe sub mustata 😆 .
buna dimineata
acest ponta probabil ca a atins cote de imoralitate greu de imaginat pana si pentru “gashcarii “politici romani;individul este complet imoral,toxic pana si pentru cei mai imorali gashcari politici romani
va fi sacrificat “ritualic”de a lui;la fel trebuie indepartati din viata publica indivizi precum b teodorescu,sultanescu ,gadea si ceilalti care au ajutat la promvarea imoralitatii extreme in viata publica din romania
“hartia igienica” e prea putin
nu trebuie ca cei care mai gandesc-si dupa votul din 16 nov,as zice ca sunt mai multi decat se credea-sa fie multumiti doar cu “retragerea celor de tip ponta”:sunt inca multi ca el care doar isi asteapta “clipa lor de glorie”
platim prea mult-moral si financiar-pentru a ne permite luxul mentinerii acestora “la butoane”
suntem prea saraci pentru a mai tolera asa ceva
multe vor depinde de noul presedinte;are o sansa=sustinerea celor multi;primul semn va fi echipa de consilieri/daca printre ei va fi un mihalache sau amp,voi incepe sa cred ca si iohannis incepe sa accepte sa fe parte a “sistemului”
Buna,amp a dezmintit aseara la Digi. Cu restul mai asteptam.
Horrror! Din nefericire cred ca este numai inceputul, utilizarea unor astfel de specimene in campaniile electorale le-a dat aripi 👿
http://adevarul.ro/locale/iasi/foto-interlop-iasi-sapat-mormant-curtea-unui-senator-l-a-amenintat-ucide-detaliile-unui-caz-precedent-romania-1_5471e70aa0eb96501e017dd9/index.html
Asta nu intra in atributiile DIICOT?
Hai ca incep sa apara
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18652853-crinuta-dumitrean-adusa-dna.htm
Postare noua : http://politeia.org.ro/editoriale/diaspora-si-votul-prin-corespondenta-comunitatea-politeia-face-primul-pas/33214/ ! 😀