Revista Presei – 24 mai. Grațiere să fie, să scape cât mai mulți din pușcărie!
24/05/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este miercuri, 24 mai. În vestul, centrul şi nordul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte, vremea va fi instabilă şi în special după-amiaza, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează ANM. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la cote mai reduse, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 8 şi 15 grade. Bucuresti: vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre sfârşitul intervalului, când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.
Alesu Floarea, fost şef al Direcţiei de Asistenţă Socială Teleorman: Liviu Dragnea mi-a spus că ştie că cele două angajate ale DGASPC îşi desfăşoară activitatea la PSD. Alesu Floarea, fostul director al DGASPC Teleorman, le-a declarat judecătorilor că a discutat situaţia celor două angajate ale instituţiei, despre care DNA spune că lucrau la PSD, cu Liviu Dragnea, acesta spunându-i că ştie situaţia şi că le va angajat la partid. Floarea Alesu, fost director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman le-a spus magistraţilor instanţei supreme că l-a cunoscut pe Liviu Dragnea în perioada în care era consilier judeţean PSD, Dragnea fiind atunci preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Ulterior, Alesu a demisionat şi a ocupat funcţia de director al DGASPC. Ulterior ocupării funcţiei de conducere în cadrul instituţiei, ar fi aflat situaţia celor două angajate, Anisa Stoica şi Adriana Botorogeanu. “Am aflat acest lucru de la Dumitru Jenica care mi-a spus că avem două persoane angajate, dar care nu vin la muncă, deoarece lucrează la organizaţia PSD Teleorman. Acest lucru s-a întâmplat la jumătatea anului 2008. Am rugat-o pe Dumitru Jenica să îmi aducă dosarele de personal ale celor două şi să o cheme pe doamna Miloş Rodica, deoarece dânsa era dintre cei mai vechi de la care am preluat conducerea instituţiei. (…) Mi-a explicat că şi dumneaei i s-a spus că vor fi angajate, dar că vor lucra la sediul organizaţiei PSD Teleorman. Miloş Rodica mi-a spus că, din câte ştie, angajarea celor două s-a făcut la solicitarea domnului Dragnea”, le-a spus Floarea Alesu judecătorilor. Integral pe Mediafax
Ce urmează după Legea salarizării? Mitinguri, concedieri și inflație? Mult discutata și criticata Lege a salarizării unitare a fost adoptată de Senat și pleacă la Camera Deputaților, unde se preconizează a fi dezbătută și votată într-un ritm și mai alert. Bugetarii sunt, așadar, cu un pas mai aproape de a-și vedea salariile majorate, unele chiar dublate. Totuși, perspectivele sunt mai degrabă sumbre, deoarece sunt anunțate proteste și greve, se conturează tot mai clar scenariul unor concedieri masive în administrație publică locală, iar prețurile vor crește galopant. Opoziția, așa firavă cum este ea, a semnalat și marți, înainte de votul final din Senat, că aplicarea legii va introduce o serie de inechități și discriminări, că nu există un impact bugetar bine calculat și că totul este, de fapt, un exercițiu de imagine al PSD-ALDE, un hei-rup înainte de alegerile locale parțiale din 11 iunie, când se vor alege primarii în 49 de localități, printre care și cinci municipii. În final, la vot, lucrurile s-au nuanțat: din 17 senatori PNL prezenți (adică, puțin peste jumătate din total), 4 au votat „pentru”, 12 s-au abținut și unul nu a votat deloc. La PMP, din 8 senatori au fost prezenți 7, din care 6 au votat „pentru” și unul „împotrivă”. Singurii care au votat in corpore împotriva proiectului-stindard al PSD au fost senatorii USR. Integral pe Digi24
Legea graţierii a trecut de Senat în forma dorită de Dragnea. Care sunt diferenţele între forma propusă de Guvern şi cea ieşită, iniţial, de la Comisia juridică. Proiectul legii graţierii a fost adoptat tacit, marţi, de Senat, cu toate că a stat la acest for aproape patru luni, a fost modificat în comisia de specialitate, dar până la urmă a fost lăsat, la cererea lui Liviu Dragnea, să treacă în forma trimisă de Guvern. Însă, Comisia juridică nu a introdus pe ordinea de zi a şedinţelor această iniţiativă. Întrebat ieri de ce senatorii jurişti, majoritatea de la PSD şi ALDE, nu s-au ocupat de proiect, Dragnea a avut un răspuns laconic: „Mai dezgropăm morţii? A ajuns în Cameră“. Mai mult, acesta a încercat să-i scuze pe colegii săi subliniind că probabil nu s-a ajuns la un acord asupra legii în comisie, ceea ce a dus la situaţia din prezent. Opoziţia a reacţionat prin vocea Ralucăi Turcan, liderul interimar al PNL, deputat care a punctat faptul că PSD şi ALDE nu au vrut să-şi asume prin vot un asemenea proiect. „Astăzi (marţi – n.r.) se împlineşte termenul de adoptare tacită a Legii graţierii în senatul Românei şi, din nefericire, putem constata că PSD a ales varianta mişelească a rezolvării acestei probleme“, a precizat Turcan. Potrivit formei proiectului trimis de Guvern şi care va ajunge la Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei iniţiative, ar urma să fie graţiate integral pedepsele de până la cinci ani de închisoare, pe când în forma dorită de Comisia juridică a Senatului ar fi fost graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv. De asemenea, se înjumătăţesc pedepsele cu închisoarea aplicate femeilor însărcinate şi celor care sunt unic întreţinător de familie, având în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani dacă nu li s-au interzis drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească. Ambele situaţii trebuie să existe la data intrării în vigoare a legii. Integral pe Adevarul
Ceartă în Parlament pe limuzine de 130.000 de euro. Deputaţii din Comisia de buget s-au certat pentru banii pe care instituţia îi va folosi ca să cumpere trei maşini în valoare de 130.000 de euro fiecare. Puterea susţine că achiziția este obligatorie pentru asigurarea protecţiei participanţilor la Adunarea Parlamentară a NATO, din această toamnă. Opoziţia spune că sunt prea mulţi bani şi vrea să ştie cine va folosi maşinile după ce evenimentul se încheie. Investiţia a fost aprobată. USR a cerut ca proiectul să fie respins în comisia de buget, pe motiv că toată cheltuiala pe care o presupune depăşeşte limitele legale de cheltuire a banilor publici. Limite stabilite de Ordonanţa 80. Claudiu Nasui, deputat USR: Înţeleg că se cumpără trei maşini care au fost numite în presă mega limuzine de 450 de cai putere, pentru trei zile când acest lucru ar putea fi închiriate, de exemplu. Adică e vorba de o risipă de fonduri publice. Leonardo Badea, președintele comisiei de buget: Domnule deputat, lăsaţi această libertate fiecăruia şi fiţi de acord că putem să avem puncte de vedere diferite. Claudiu Nasui: Dar suntem o comisie de buget. Leonardo Badea: Şi dacă nu m-aţi întrerupe cât vorbesc şi m-aţi respecta aşa cum vă respect şi eu pe dumneavoastră cred că am face un progres. Integral pe Digi24
Tăriceanu a câștigat războiul dintre Liviu Dragnea și Șerban Nicolae. În forma adoptată de Senat și elaborată de Florin Iordache, Legea grațierii este mai avantajoasă pentru cei cu dosare penale. La adăpostul scandalului din PSD, Legea grațierii a trecut tacit de Senat în varianta Guvernului. Această formă este mai avantajoasă pentru cei care au dosare penale, comparativ cu cea votată în Comisia juridică. Printre potențialii beneficiari se numără chiar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Legea grațierii a trecut tacit de Senat, după ce ieri a expirat termenul până la care proiectul de lege trebuia dezbătut și aprobat. Însă, conducerea Senatului a refuzat punerea proiectului pe ordinea de zi a plenului, solicitată de USR, pe motiv că nu a venit încă raportul suplimentar al Comisiei juridice. ”Până în momentul de faţă, de la Comisia juridică nu am primit raportul. Fără raport nu poate să intre pe ordinea de zi a plenului”, a susținut președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE). Prin urmare, proiectul se va considera adoptat în forma primită de la Guvern, fără a se lua în considerare amendamentele votate în Comisia juridică a Senatului. O comparație între cele două proiecte relevă că varianta Guvernului, elaborată de fostul ministru al Justiției Florin Iordache, ar determina grațierea mai multor persoane, comparativ cu varianta Comisiei juridice. Și aceasta pentru că, după izbucnirea scandalului public, senatorii din Comisia juridică au renunțat la o parte din amendamentele în favoarea corupților, votate cu o zi înainte, adoptând o serie de amendamente mai aspre față de varianta Guvernului. Cu alte cuvinte, varianta intermediară a Comisiei juridice era mai permisivă pentru infractori, comparativ cu cea a Guvernului, însă cea finală a introdus mai multe excepții de la grațiere. Ulterior, Liviu Dragnea l-a schimbat din fruntea comisiei pe Șerban Nicolae, reproșându-i că a acționat fără știrea sa. Nicolae a fost înlocuit cu Robert Cazanciuc, care a suspendat orice fel de dezbateri pe această temă, ajungându-se la adoptarea tacită. Integral pe Romania Libera
Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării. Angajaţii din administraţiile publice din Bucureşti şi din ţară vor declanşa acţiuni de protest începând de miercuri, urmând ca, în funcţie de alegerea fiecărei federaţii sindicale, aceştia să intre în grevă japoneză, grevă spontană sau pichetări ale instituţiilor. De asemenea, săptămâna viitoare, când proiectul Legii salarizării va fi dezbătut în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, ce are vot final, sindicatele din administraţie anunţă miting în faţa Palatului Parlamentului. “Actuala forţă politică sfidează Constituţia României, exclude din Legea salarizării o categorie foarte importantă, angajaţii adminsitraţiei publice locale. Fără proteste nu se va putea corecta această lege a salarizării. Începând de miercuri, colegii din administraţia publică locală vor protesta, vor opri lucrul. Pe lângă aceste proteste, în ziua în care este proiectată legea în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, atunci sindicatele vor organiza un miting care va însuma peste 10.000 de oameni la nivel de Bucureşti”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. Silvia Moldovan, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România, a declarat pentru News.ro, că sindicatele din ţară membre FSPAR vor intra de miercuri până vineri în grevă japoneză, urmând ca în acest timp să oprească spontan lucrul sau să picheteze în faţa instituţiilor, în funcţie de opţiunea şi de posibilităţile de organizare ale fiecărui sindicat. Integral pe Adevarul
Invitată de Dragnea la guvernare, UDMR pune pe masa PSD-ALDE un PROIECT EXPLOZIV. Cu invitaţia lui Liviu Dragnea de a intra la guvernare alături de PSD şi ALDE, UDMR pune pe masa şefilor Coaliţiei un proiect de lege prin care minorităţile primesc drepturi sporite. Mai exact, este vorba de o serie de modificări ale legii administraţiei publice locale, depuse marţi la parlament, care prevăd scăderea de la 20% la 10% a pragului de folosire a limbii materne în instituţii publice, precum şi instituirea unui prag alternativ, precum şi inscripţionarea în limba cetăţenilor minorităţilor a denumirii localităţilor, străzilor şi spaţiilor publice. De asemenea, actul normativ interzice orice modificare a limitelor teritoriale a comunelor, oraşelor sau judeţelor, care are ca scop schimbarea ponderii cetăţenilor minorităţilor naţionale din unitatea admninistrativ-teritorială în cauză. Totodată, ţine de decizia exclusivă a autorităţilor publice locale pot adopta şi folosi alte insemne şi simboluri reprezentative pentru minoritate, alături de însemnele oficiale ale României şi ale unităţii administrative teritoriale. Această ultimă prevedere ar putea rezolva problema steagurilor secuieşti, asupra cărora UDMR şi PSD s-a înţeles şi în trecut, în timpul Guvernării Ponta, dar care nu a fost rezolvată din punct de vedere legislativ nici acum. Potrivit unor surse din Uniune, proiectul legislativ, semnat de 30 de senatori şi deputaţi UDMR, a fost transmis în urmă cu aproape trei săptămâni liderilor PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, iar o susţinere a acestora echivalează cu decizia intrării maghiarilor lui Kelemen Hunor la Guvernare. Cei 30 de senatori şi deputaţi UDMR îşi justifică iniţiativa prin faptul că propunerea îmbunătăţeşte cadrul legislativ pentru a asigura utilizarea limbii materne în administraţia publică locală şi serviciile deconcentrate, invocându-se carta limbilor regionale şi minoritare a Consiliului Europei, ratificată de România. Proiectul legislativ depus marţi a fost trimis însă spre consultare liderilor PSD şi ALDE în săptămâna premergătoare Congresului UDMR, unde Liviu Dragnea a transmis o invitaţie Uniunii de a face pasul următor, respectiv intrarea la Guvernare. Integral pe Gandul
Tacit, gratierea mai face un pas. Smecheria lui Dragnea. Dupa un parcurs extrem de tensionat, marcat de scandalul amendamentelor cuplului Serban Nicolae & Traian Basescu, proiectul Legii gratierii trece tacit de Senat, deci in forma elaborata de Guvern. Adica, o forma relativ curata, emisa atunci cand Guvernul Grindeanu cu inca ministrul Iordache in functie incerca o eschiva in fata nervozitatii societatii, retragand unul dintre “elefanti” pentru a-l promova pe celalalt. Ordonanta de gratiere care scotea masiv din inchisori, inclusiv talhari, criminali si violatori peste 60 de ani, a fost inlocuita cu un proiect de lege pe aceasta tema, cu aplicabilitate cu mult mai restransa. La pachet, era emisa OUG 13. Proiectul prevede gratierea totala a pedepselor de pana la 5 ani aplicata de instanta de judecata. Beneficiaza de injumatatirea pedepselor femeile insarcinate sau condamnatii cu copii de pana la 14 ani in intretinere, fiind exceptate de la masura de clementa un lung sir de infractiuni, intre care toate cele coruptie si toate cele prevazute Legea 78/2000 privind combaterea coruptiei. In mod strategic parca, nu este exceptata marturia mincinoasa de care este acuzat Calin Popescu Tariceanu, iar gratierea nu este conditionata de plata prejudiciului decat in termen de un an de la condamnare/eliberare. Neajunsul cel mai criticat, si anume ca gratierea nu se aplica doar celor condamnati definitiv la momentul acordarii ei, ci tuturor faptelor comise pana atunci este singurul neimputabil Guvernului, ci Curtii Constitutionale, care prin Decizia nr.89/ 2003 a decis ca “toti infractorii care au comis infractiuni de aceeasi categorie, anterior datei intrarii in vigoare a legii, se afla intr-o situatie identica, data condamnarii lor definitive neavand nici o semnificatie in ceea ce priveste stabilirea unui tratament juridic diferentiat”. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
Oamenii multi (societatea romaneasca majoritara) primesc ceea ce au votat (sau nu au votat)… Aceasta este singura explicatie a gratierilor promovate de criminali pentru criminali.
Salutare!
Si-a facut cineva iluzii ca hotii vor legifera altceva decat gratierea?
Propun ca toate pedepsele sa se dea cu suspendare.
Suspendare ca acu` niste ani, adica in streang.
Altfel nu scapam de ei.
Bună ziua!
De citit:
http://www.contributors.ro/editorial/lectia-corectitudinii-politice/
„Cultul Diversității și obsesia antirasismului sunt propovăduite astăzi de adepții “corectitudinii” politice în numele metisajului generalizat — adică al Uniformizării generale gîndite în termeni rasiali. S-o recunoaștem: două contradicții dintr-o singură aruncătură de mătură!
Pot lesne înșira multe alte incoerențe atît ale așa-numitei doctrine a “corectitudini politice” cît și ale aplicării ei în practică:
– Cultul intoleranței în numele toleranței…
– Negarea și, uneori, înfierarea creștinismului în numele libertății religioase…
– Sabotarea libertății religioase în numele laicității cu dublu standard…
– Sabotarea principiului laicității în numele libertății religioase (tot cu dublu standard)…
– Încurajarea (de cele mai multe ori indirectă, dar nu totdeauna) a antisemitismului islamic în numele antirasismului…
– Apartheidul dintre femei și bărbați instituit în numele desființării apartheidului… (În numeroase spații publice din Occident a devenit demult o realitate.)
– “Discriminarea pozitivă” practicată în numele luptei împotriva discriminărilor… – Cenzura și autocenzura propovăduite în numele libertății de exprimare și a drepturilor individului…
– Violarea constituției SUA în numele constituției SUA… (Așa și trebuie: într-o Curte Constituțională merită să șadă doar juriști competenți — în stare să arate cît e Constituția de neconstituțională.)
– Reducerea interlocutorului la tăcere și la hitlerum în numele dialogului și a dezbaterii libere a ideilor.
– Ura în numele iubirii universale… Ura profesională împotriva urii, fobia “fobiilor” de tot soiul, practicată de funcționarii ONG-urilor anti-hatred — împotriva, bineînțeles, a tuturor celor care prin simpla lor existență, le justifică salariile și le încurajează zelul…
– Insulta la adresa inteligenței tuturor, practicată în numele menajării unora. (Exemple ar fi cu duiumul; de dragul conciziei, le las pe seama cititorului.)”
Buna ziua
” Insulta la adresa inteligenței tuturor, practicată în numele menajării unora” – printre cele mai concise .
O practica si elitele de la contributors , cand vine vorba de dragnea si papusarii psd , cu varf si indesat . 🙂
Da, am observat și eu… Tocmai de aceea, am rărit de la o vreme (aproape de zero) comentariile la articole, iar pe unii indivizi de acolo nu îi citesc, tot de asta… Bine, Contributors se vrea o platformă „imparțială”, dar nu poți fi „imparțial” aplicând „tactica struțului”…
” Triumf al “reactiunii” asupra vietii active si al negatiei asupra gandirii afirmative.”
Și mai e ceva… Era o vreme când Contributors prelua articole de pe Politeia: n-a mai făcut-o demult! De ce, oare???
Cine stie , poate nu le-a placut subiectul Kompasu’ . 😉
Exact de aia; am observat si eu; kompasu e tabu la intelectualii oficiali; desi in numele lui se fac pradaciuni majore in gasca internationala de trumptete, iar aceeasi oficiali nu pot fi banuiti de naivitate.
Pt P la 10:59
Subscriu 110%
Pt istoricul pc am mai postat odata – se vorbeste cam o ora dar merita ascultat, subiectul este insa f. stufos.
http://www.wakeupcallpodcast.com/pc-history/
Pe scurt si f.general pc se bazeaza pe doua curente neo-marxiste initiate in jur de 1900 +- 30 ani, generate de realizarea ca proletariatul nu a reactionat ca la carte (de ex in primul razboi mondial proletariatul a pus patria mai presus de interesul de clasa) si ca o revolutie in vest s-a dovedit utopica. Cele doua curente sunt reprezentate de “fabianism” (printre altii HG Wells, B. Russell, B. Shaw) si scoala de la Frankfurt (printre altii H. Marcuse). Fabianistii sustineau (si sustin) ca e posibila o “stealth” penetrare a elitelor/guvernelor, penetrare care in timp va duce la o “New World Order”. In “chariots of fire” care se petrece in GB a deceniului 1920 pt cateva secunde este o scena la inceputul filmului cand noilor veniti la oxbridge li se propun activitati extra-curiculare (drama, sport, ets, etc .. si fabianism). Diversele incarnari ale fabianismului sunt puternice in US. Scoala de la Frankfurt incearca explicit sa faramiteze proletaritaul – si societatea in general prin politici identitare (revolutia sexuala, anti-rasismul, multiculti etc ..). Scoala de la Frankfurt a fost importata in anii 30 la Columbia Univ., in NY City.
Mulțumesc! 🙂
Mie mi-a plăcut, din articolul lui Andrei Vieru, citat mai sus, și fragmentul ăsta de la început:
„O veche butadă din timpul comunismului suna așa: “Nu poți fi în același timp cinstit, inteligent și membru de partid. Cinstit cu tine însuți și treaz la minte, da — dar atunci n-ai cum să fii membru de partid. Treaz la minte și membru de partid? Foarte posibil — dar în cazul ăsta n-ai cum să fii onest. Ești dintr-o bucată și în același timp membru de partid? De-acord, însă în cazul ăsta nu poți fi decît un nătărău.””
Problema e că nu mulți realizează că se poate lupta contra political correctness cu armele bunului simț, moralității, credinței autentice în Dumnezeu, caracterului, coloanei vertebrale…
Dreher, care a trecut la ortodoxie, sustine ca pc este imbatabil si cu in fata acestei invazii barbare o optiune este sa ne retragem in manastiri. Cred ca si-a modificat opinia dupa ce Trump a fost ales
http://www.newyorker.com/magazine/2017/05/01/rod-drehers-monastic-vision?mbid=nl_TNY%20Template%20-%20With%20Photo%20(160)&CNDID=46580252&spMailingID=10898147&spUserID=MTcyMDU2NjAxMTc0S0&spJobID=1142093226&spReportId=MTE0MjA5MzIyNgS2
Mulțumesc, din nou! 🙂
Am citit materialul: e cam lung, dar merită! 🙂 Și am impresia că nu și-a modificat opțiunea (nu, până acum). Am reținut acest fragment:
„The election of Donald Trump, he said, proved that the country was in the midst of a profound moral and spiritual crisis; the fact that so many Christians voted for him suggested a weakness in their faith. American Christianity had been replaced with “a malleable, feel-good, Jesus-lite philosophy perfectly suited to a consumerist, individualistic, post-Christian society that worships the self,” he said. “The flood cannot be turned back. The best we can do is construct arks within which we can ride it out, and by God’s grace make it across the dark sea of time to a future when we do find dry land again, and can start the rebuilding, reseeding, and renewal of the earth.””
Buna ziua.
Din nou Borfi, de data asta cu un obiectiv copiat dupa Ceausescu. In curand vom vedea circulatia organizata dupa numar par/impar, eventual mersul pe jos 👿 – Nu vom renunta la implementarea benzilor unice. Fara masuri de descurajare a traficului rutier, vom avea in foarte scurt timp un oras complet blocat.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21782388-gabriela-firea-nu-vom-renunta-implementarea-benzilor-unice-fara-masuri-descurajare-traficului-rutier-vom-avea-foarte-scurt-timp-oras-complet-blocat-peste-30-000-masini-inmatriculate-bucuresti-localita.htm
Oare de sensuri unice a auzit?
Nu, cretina n-a auzit; si chiar daca auzea nu pricepea
http://www.timesnewroman.ro/monden/un-fan-infocat-al-gabrielei-firea-si-a-scos-jumatate-de-creier-ca-sa-fie-la-fel-de-inteligent-ca-ea
Bună ziua!
Fierea e idioată sau „se face” că e… Cât de tâmpit să fii să afirmi asta: „Fara masuri de descurajare a traficului rutier, vom avea in foarte scurt timp un oras complet blocat.” E blocat, nesimțito, din cauza incompetenței tale și a tâmpiților din partidul tău de jigodii!… Oamenii au mașini ca să circule cu ele, nu doar în/prin București, ci și pe unde mai au treabă! Mașina e un rău necesar, iar măsurile pe care un primar normal ar trebui să le ia, țin de FLUDIZAREA, nu de „descurajarea” traficului rutier!
Nu ți-ar mai muri mulți înainte, țoapo!
Profitorii care striga lozinci cu “sistemul”/”binomul”/”statul de drept”:
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21782772-dan-andronic-elena-udrea-ioana-basescu-trimisi-judecata-dna.htm
Și mai e și asta:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21782817-mircea-sandu-alte-trei-persoane-acuzate-diicot-pagubit-frf-740-000-euro-acestia-creat-circuit-fictiv-cazul-constructiei-centrului-national-buftea.htm
„DIICOT anunta ca a inceput urmarirea penala impotriva fostului sef al Fedreatiei de Fotbal, Mircea Sandu si a altor trei persoane intr-un dosar in care FRF ar fi fost pagubita cu 740.000 de euro in cazul constructiei centrului national de la Buftea.
Ceilalti urmariti penal sunt Petculescu Bogdan, Tetelman Ziv-Asher si Tetelman Puiu.”
Asta e seful mafiei din fotbal.
“Barosanul”, cum s-ar zice. 🙂
Buna ziua,
dorinta de parvenire a lui Dragnea ne intoarce in anii 80:
România e Congo! Moment halucinant cu Dragnea după sosirea noii aeronave Boeing la București. Cine credeți că a vorbit după aterizarea noului avion Boeing 737 pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti? Ministrul Transporturilor? Premierul României? Ambasadorul SUA? Nu. Niciunul dintre aceștia, mai mult sau mai puțin în legătură cu tema. A vorbit Dragnea, fiul Teleormanului. Culmea penibilului, ridicolului, Congo-ului, cum vreți să-i ziceți, a fost că premierul României nici măcar nu a fost luat la declarații de Dragnea lângă el, l-a luat pe ministrul lui Bădălău, pe Cuc. Grindeanu stătea undeva, pe acolo, făcâd fețe-fețe, ca o slugă violată și abandonată…
http://www.comisarul.ro/articol/romania-e-congo!-moment-halucinant-cu-dragnea-dupa_888434.html
Nu nu este Congo, este România cu Ceaușescu reâncarnat. Mai nou este și porcarul țării, se pricepe la toate exact ca Ceaușescu – Aseară, la Paris, România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică. Joi vom primi diploma de certificare, în plenul World Organization for Animal Health (OIE). Astfel, după mai bine de 10 ani, a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc din #România!
http://www.comisarul.ro/articol/dragnea-postare-porceasca-pe-facebook!-dna-doarme-_888417.html
De ce se teme coana UE de creștinism?
http://europolitics.ro/stiri/de-ce-politicienii-europeni-nu-au-vrut-sa-mentioneze-cuvantul-crestinism-in-tratatele-europene/
Articolul e mai vechi, dar rămâne actual…
Din Tratatul de la Lisabona (așa zisa „Constituție a UE”) eu rețin, legat de moștenirea UE, că această duduie UE mizează mai degrabă pe… cretinism, nu pe creștinism!…
Dacă tot se vorbește, deja, de „reforma UE”, mai caut să văd dacă și cum pot trimite o sesizare/petiție la autoritățile cucoanei de mai sus (Comisie, Parlament European) în care să le explic că, dacă nu se vor raporta, explicit, la această moștenire culturală iudeo-creștină (pe lângă cea greco-romană), de conglomeratul ăsta zis „UE” și chiar de Europa se va alege praful, iar tema valorilor culturale europene (creștinism, moralitate, principii, bun-simț…) va fi, cel puțin în parte, confiscată de demagogi unor „găști” politice cu nuanță populist-extremistă…
Enes Kanter is a Turkish citizen who plays center for the NBA’s Oklahoma City Thunder.
Like many professional athletes, Kanter has a couple of charities in his name.
His education fund provides first-year college scholarships to support selected US students – including a family’s first female child and children of law enforcement and firefighters who lost their lives on duty.
Kanter’s other charity is the Light Foundation. This one has an international bent, providing meals and clothes to needy families.
A global tour with the Light Foundation stirred up Friday’s troubles.
After traveling to a few countries, Kanter and his team flew from Indonesia to Romania. But upon landing in Romania, Kanter found his passport cancelled by the Turkish embassy.
Kanter’s crime? His political views.
https://www.sovereignman.com/trends/turkish-nba-player-has-passport-revoked-by-the-hitler-of-our-century-21830/
Gasca transpartinica sau USL-ul sub forma cosmetizata. Asa se explică ascensiunea fulminantă a PSD-ului și predarea la cheie a Bucureștiului. ”Frumoasă evoluție” – din contabil CAP, vice la BNR.
În următoarea perioadă la modă va fi un nou cuvânt, coabitarea la vedere a PNL cu PSD.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21783088-eugen-nicolaescu-votat-functia-viceguvernator-bnr-cornel-coca-constantinescu-vicepresedinte-asf.htm
Tocmai de-aia întrebam aseară dacă pnl mai există… Autenticul pnl, nu spoiala asta uselisto-pedelisto-fesenistă, un fel de „aripioară liberală” a psd!
Sărut mâinile! 🙂
Încă un ipocrit se întoarce (la ciolan, firește!):
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21783056-daniel-barbu-fost-senator-alde-fost-ministru-culturii-votat-parlament-presedinte-autoritatii-electorale-permanente.htm
Domn’ Profesor , va zic una tare – Mutantul asta , Daniel B este cel care a propus (lui baselu traian ) decorarea lui Kantor .
Puteau sa numeasca dreq si ei unul direct din Israel .
Păi nu mai bine ne zic mutanții că suntem „anexa” Evreistanului? Și să lucreze – și „colonizați” și „colonizatori” – la… „vedere”!…
Sau, mai bine punem noi mâna pe furci, topoare, coase… și „îi vizităm” nițel…
Eeee.. pai nu putem deoarece reinvie instant Corectitudinea Politica .
Luptam contra PC dar cu o limita – de altfel cca 80 % dintre cei care acum lupta contra PC si a “neoconilor” .. au o bresa in memorie – nu vor sa ne spuna niciodata istoricul “neoconilor” , cine sunt / cum a luat fiinta curentul si cum au migrat ( in ultima vreme ) in tabara opusa
A scris bine o chestie @AA mai sus ( 24/05/2017 at 13:07 ) .
O buna parte sunt fosti Trotkisti si s-au intins si la republicani cand a fost nevoie
@Eugen Vasilescu , va salut .
Corect / insa au nume si prenume – plus o vasta “activitate “.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21783220-tariceanu-anunta-depune-proiect-lege-pentru-activitatea-lobby.htm
:)))) lobby pentru cine vrei sa faci taricene ?
pentru beny ? .. va duceti toti la parnaie , relax !
Alt mutant : http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21783088-eugen-nicolaescu-votat-functia-viceguvernator-bnr-cornel-coca-constantinescu-vicepresedinte-asf.htm
Ha! ha! ha! Furunculul Nicolicea !
Neculai Ontanu :
„Eu am fost invitat de domnul Oprea la ora 19.30 seara, dupa care la ora 20 si 15 minute am plecat. L-am intalnit acolo pe domnul Iordanescu si pe Eugen Nicolicea, a spus si dansul ca a fost acolo in jurul acelei ore. Nu-mi amintesc sa-l fi vazut, probabil ca a fost daca domnia sa a declarat asa. Am plecat si nu m-am intalnit nici cu domnul Maior, nici cu doamna Kovesi, nici cu domnul Coldea. Oprea urmarea la televizor evolutiile privind prezenta la vot. Ne-am uitat la televizor, la 20.30 eram deja acasa, ma astepta familia”, a declarat Ontanu miercuri, dupa procesul de la Curtea de Apel Bucuresti in care este inculpat pentru fapte de coruptie, Neculai Ontanu.
http://www.aktual24.ro/ontanu-dezvaluie-casa-lui-oprea-a-fost-si-un-foarte-vocal-lider-actual-al-psd-insa-tace-ca-mortu-n-papusoi-iar-comisia-de-ancheta-se-face-ca-nu-aude/
pt ZZ la 24/05/2017 at 15:43
Trotki era evreu din Brooklyn NY, exportat in Rusia.
Explicati-mi si mie cine e Kantor, nu am citit toate articolele si vad ca il folositi in comentarii.
https://www.agerpres.ro/politica/2016/01/27/liviu-dragnea-a-primit-cea-mai-inalta-distinctie-a-congresului-evreiesc-european-17-30-18
“Another sign of Kantor’s closeness to the Kremlin can be seen in the meeting last month in Moscow of the International Luxembourg Forum on Preventing Nuclear Catastrophe, another grandly named body founded and funded by Kantor, which has brought together experts from the West, Russia and Israel (including Netanyahu’s former strategic advisor, Uzi Arad). In the past, the Luxembourg Forum focused mainly on the Iranian nuclear program, but this time Iran was not even mentioned in the forum’s declaration. Instead, it urged the leaders of the United States and Russia to work together on nuclear security and the reduction of weapons of mass destruction, without mentioning any specific nation. Other than holding a couple of events a year, subsidizing a few former politicians and senior officials and providing a platform for the man who purports to represent the Jews of Europe, the achievements of the Luxembourg Forum remain unclear, as do those of other organizations established under Kantor’s presidency.”
Ti-am pus link ul mai jos
aha. credeam ca e porecla cuiva.
http://www.haaretz.com/putin-ally-is-frontrunner-to-head-european-jewish-congress-1.223798
http://www.haaretz.com/jewish/features/1.699655
e una din piesele de baza ale lui V Putin si e cel care l-a decorat pe dragnea ( unul din stapanii lui :)) ) .
Din ciclul „Dacă doriți să… retrăiți!”… 2011 se întoarce! 🙁
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21783353-audierea-sefului-ins-comisia-buget-senatului-nu-adus-nimic-nou-membru-comisiei-frica-mea-cea-mai-mare-scenariul-catre-care-cred-indreptam-este-cel-din-2011-cand-taiat-din-pib-22-miliarde-lei.htm
„”Raman multe semne de intrebare, INS nu a prezentat cifrele pentru investitii, care sunt la un minim istoric. Frica mea cea mai mare, scenariul catre care cred ca ne indreptam, este cel din 2011. Estimez ca peste 1 an de zile ne va anunta cineva, cum a facut-o Victor Ponta, ca trebuie taiat din PIB 20-30 de miliarde lei pentru a corecta anumite incasari. Primele doua luni, crestere era de 4,6% iar cresterea anuntata- de 5.7%- s-ar fi datorat lunii martie. Inca nu avem o explicatie pentru asta- ni se spune ca e productia industriala. Vi se pare ca martie a fost o luna extraordinara? Colectarile la buget si nivelul investitiilor arata ca nu a fost o luna extraordinara”, a spus miercuri senatorul liberal Florin Citu, dupa audierea presedintelui Statisticii, Tudorel Andrei.”
Buna ziua. In ascensiunea lui Nicolaescu primele locuri de munca inainte de ’90 din cv spun totul, complex hotelier Flora, Centrala Industriala de Echipament Special din Ministerul Industriei si Resurselor.
Insă germanii, românii şi cehii au făcut un pas radical în direcţia realizării unei armate europene, evitând în acelaşi timp orice tărăboi politic prin anunţarea integrării forţelor armate. Mai exact, România şi Cehia îşi vor integra, în următoarele luni, câte o brigadă în armata Germaniei, semnalează Foreign Policy, potrivit news.ro.
http://adevarul.ro/international/europa/germania-construieste-discret-armata-europeanaalaturi-romania-cehia-1_592303905ab6550cb858480d/index.html
10. După rezolvarea problemei est-germane, a rămas nerezolvată problema est-românească. Aici este vorba de tranşarea unei probleme existenţiale româneşti. Şi deci, din acest punct de vedere, una de securitate a NATO şi a UE. Asta pentru că gesturile simbolice pe care le face Putin, ba cu harta până la Milcov şi Carpaţii estici, ba cu Dodon, singurul sprijinitor de nădejde în tribună, la parada de la 9 Mai, ne arată clar că acolo se coace o criză internaţională majoră.”
http://adevarul.ro/international/statele-unite/cea-mai-indrazneata-miscare-presedintelui-donald-trump-1_5921cb565ab6550cb8500916/index.html
Da, foarte bun material… Problema este că trebuie zburat blidonul pro-moscovit… Poate de asta se agită unii pe la Chișinău (mi se pare că de la partidulețul lui Ghimpu) să strângă semnături pentru inițierea unui referendum de demitere a pupincuristului pro-putlerist de la Condrița*
P.S. *Condrița este locul unde se află reședința oficială a președintelui R. Moldova.
acum se vede in alta cheie blocarea de catre Katonristi a ctr cu Damen si Rheinmetall ?
si declaratiile belicoase ale lui dragnea la adresa lui Ciuca , a olandezilor si nemtilor ? 😀
https://c1.staticflickr.com/5/4202/34416589390_2432cf9e60_o.jpg
Jigodiile astea kantoriste nu pot fi acuzate și condamnate pentru trădare națională??? Noroc cu oamenii competenți din Armata română (generali, ofițeri, soldați), pe care colegii din NATO îi laudă, că altfel eram de mult cel puțin ca Ucraina sau/și Moldova!…
Mai că bănuiesc că există o „frăție” a ticăloșilor pro-moscoviți de pe ambele maluri ale Prutului: târliceanu-dracnea+plahotniuc-dodon… Toți joacă cazacioc, „tradus” în rumînskaya jazîk, cu alfabet chirilic, dar (excepție blidonul) „se dau”, pentru fraieri pro-occidentali. Tot în această cheie trebuie înțeles și blatul ordinar contra Maiei Sandu făcut de blidon cu plaha, la prezidențialele basarabene de toamna trecută…
Cauza „frăției”? Ca și la Orbanski de la Budapestov: să existe ca „regulă” că noi avem voie să facem ce vrem și să nu ne „tragă de mânecă” nimeni: UE/NATO nu ne lasă, tavarișci Putler, zice că e „harașo!”…
da, tariceanu -kondyakov-hungary .
Buna ziua
pc in Manchester si auto-cenzura
http://turcopolier.typepad.com/sic_semper_tyrannis/2017/05/english-outsider-on-manchester.html
O mo(n)stră de prostie, „marca UK”:
http://www.digi24.ro/stiri/externe/cine-este-salman-abedi-autorul-atacului-sinucigas-din-manchester-730229
„Presa scrie că s-a născut la Manchester, în nord-vestul Angliei. Părinţii săi sunt libieni şi au fugit din ţară de regimulfostului dictator Muammar Gaddafi.
Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atentatul şi a anunţat că ”unul dintre soldaţii califatului a plasat o bombă în mulţime”. Poliţia a anunţat că încearcă să stabilească dacă Abedi a acţionat singur sau într-o reţea mai largă.
Potrivit NBC News, Abedi ar fi avut legături cu Al Qaida și ar fi fost antrenat de către teroriști în străinătate, a declarat un oficial pentru postul de televiziune. Acesta a mai spus că Salman Abedi a fost identificat după un card bancar pe care îl avea în buzunar, iar tehnologia recunoașterii faciale a confirmat identitatea bărbatului.
Abedi a călătorit în Libia în ultimele 12 luni, însă a vizitat și alte state. Potrivit oficialului citat de NBC News, Abedi avea “legături clare” cu Al Qaida, dar nu este exclusă posibilitatea să fi intrat în contact și cu alte grupări teroriste.
Familia lui Abedi trăieşte în zona Fallowfield, în sudul Manchesterului, în ultimii zece ani, potrivit The Daily Telegraph. Poliţişti înarmaţi au efectuat o percheziţie în această zonă modestă, marţi. Ei au efectuat o explozie controlată pentru a intra înăuntru.
Un bărbat în vârstă de 23 de ani a fost, de asemenea, arestat în sudul oraşului, în legătură cu atentatul. Un locuitor din Fallowfield, Peter Jones, în vârstă de 53 de ani, a declarat că este o zonă ”liniştită şi sigură”.
Jones a declarat pentru AFP că a fost ”şocat” şi ”surprins” atunci când a auzit că suspectul era din zonă. Ziarul The Guardian scrie că Abedi era cunoscut poliţiei şi serviciilor de securitate.
”Era un băiat aşa de liniştit, întotdeauna foarte respectuos faţă de mine”, a declarat pentru cotidian un membru al comunităţii libiene din Manchester. ”Fratele său, Ismael, este extrovertit, însă Salman era foarte liniştit. Este atât de puţin probabil ca o asemenea persoană să fi făcut acest lucru”.”
Deci, știm că are legături cu Al Qaeda, se plimbă, bine-mersi, prin Libia și tu nu-l urmărești, că, vorba vecinilor, „era băiat bun”… Numai românii sunt răi, chiar dacă ăștia nu pun bombe! British idiots!
http://www.msn.com/en-us/news/world/manchester-bomber-was-part-of-a-network-police/ar-BBBtqsf?li=BBmkt5R&ocid=spartanntp
rivalitate mare pe “revendicari” intre Al Qaeda si dementii isis.
In Libia este multa Al Qaeda.
Ăia mănâncă Al Qaeda cu pâine/mămăligă, dimineață, la prânz și seara, șapte zile pe săptămână, 12 luni pe an… Ar mânca, dacă n-au pâine/mămăligă, Al Qaeda și pe stomacul gol… Cică nu îngrașă… Dar nici mai bun la suflet nu te face și mai ales nu te face, never, OM!…
Buna seara.
Cica era ‘devout’. S-ar traduce ‘cucernic’ 🙂 Si probabil n-ar fi omorat o musca etc etc. Toate dezinformarile astea dirijand turma de creduli spre ideile-sablon ‘nu stim care ar fi putut fi motivele’, ‘bineanteles ca nu Islam, nu ti-e rusine, islamofob ce esti!’, ‘Islam e despre Pace, dragoste, unicorni si curcubee’.
Asta e, idiotii din UK sant prea spalati pe creier cu political-correctness, deja am vazut cum au trecut in masa la ‘sa ripostam cu dragoste’, ‘we stand united against hate’ (ce-o mai fi si asta?). Urmeaza concerte cu Sir Elton John, Bono/U2, Sting – toti cantand la unison Imagine al lui Lennon.
Mă mir că n-a apărut marota cu „Je suis Manchester!” sau, scuze, „I am Manchester”, inclusiv marșurile de rigoare incluse…
Ăla nu mai umblă „cu toporul” ca să-ți „defrișeze”/„devasteze” cultura/civilizația/tradițiile/limba/identitatea, îți ia chiar viața și tu „ripostezi” cu „să ne luăm de mână, cu dragoste” și alte idioțenii, una mai mare ca alta!… Mă tem că năvălește sfârșitul lumii peste noi, în primul rând din cauza prostiei Occidentului!… 🙁
Să dea Dumnezeu să n-am dreptate!
Bună seara!
Și mai rămâne să vedem și alte șabloane: „îl știam de băiat bun, liniștit, la locul lui, dar… săracul, s-a radicalizat rapid, pe fond legat de probleme psihice!” Evreii, preventiv, nici nu așteaptă ca „băieții buni” arabi să se gândească că ar putea „să se radicalizeze” și le trag, preventiv, un glonț/mai multe în cap… Nu zic că ar trebui să facă și europenii/americanii la fel, dar cât mai sunteți proști, idioți, tâmpiți, occidentalilor???
ma astept in curand sa zica ca de fapt nu el s-a aruncat in aer, a fost o operatiune a islamofobilor.
In fond daca nu islamistii sunt problema, ci islamofobii sunt adevarata problema, inseamna ca nu un islamist a omorat copiii, ci un islamofob, nu? ca aia sunt adevaratul pericol.
%^%$%^&*^&%^ !!!
Probabil ca Europa e pierduta deja. Crestinismul european a fost distrus dinauntru, pana si Papa spunea (acu’ 2-3 luni in urma parca) ce misto e Islamul. Iar ateismul occidental a alunecat spre liberalism desantat si (vb unuia) ‘lenonism’ (“Imagine all the peeeople / Living life in peeeace…”).
Situatia de acum a Occidentului imi aduce aminte de moartea lui Arhimede: el era cu ‘noli turbare circulos meos’ iar soldatul roman nu stia decat sa ucida, la fel ca Salmanii/Abdulii astia.
ar trebui /n ar trebui ( greu de spus ) daca si europenii/americanii sa faca la fel … insa am vorbit cu cineva din Bastia , veteran in legiunea straina si aia stau ca pe ace – abia sunt tinuti in frau sa nu intre peste musulmani sa le ia gatu’ .
Buna seara. Noi am gresit, probabil trebuie sa ne cerem scuze http://www.rock-on.ro/news/brian-may-chitaristul-queen-despre-atacul-terorist-din-manchester-de-ce-ne-uraste-lumea-asa-de-mult-16369570 ”Noi am bombardat ţări. Tony Blair, David Cameron, Marea Britanie încă gândesc în termenii rezolvării violenţei cu violenţă. Eu nu văd lucrurile aşa. Dacă vom continua să credem că violenţa rezolvă lucrurile, atunci nu putem decât să ne aşteptăm ca aceste atacuri teroriste să se înmulţească.” Corectitudinea politica l-a spalat de tot
Tăpălagă, despre o fumigenă, lansată ca să nu vedem că a trecut, tacit „legea grațierii” ticăloșilor, la Senat:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21783361-cum-asistat-primele-masuri-securizare-arhivei-sipa.htm
„Era intr-o seara de vineri, la inceputul lui 2005, din cate imi amintesc, cand cineva ne-a transmis informatia ca se incearca distrugerea/ incendierea arhivei. Macovei l-a convocat pe seful SIPA, Ovidiu Stoian la minister si am plecat cu totii catre sediul unde se afla arhiva SIPA.
Am asteptat pe scari cateva minute bune pana a aparut cineva in fuga cu cheile. Nu mai retin numele celor de la SIPA care s-au prezentat. Au venit in viteza, gafaiau asudati, se holbau speriati unul la altul si nu ne scoteau din “permiteti sa raportez”. Unul cu par grizonant, nu-mi amintesc numele, umbla de colo-colo agitat in pozitia echer incercand sa ne explice ce nu putea fi explicat: devalmasia in care erau tinute dosarele.
Ne-am ingrozit cand am vazut zeci si sute de dosare imprastiate pe holurile institutiei, stivuite pe langa peretii unor camere insalubre in conditii neadecvate, intr-o dezordine si haos de neimaginat. Unele pareau in stare avansata de degradare, luasera apa, altele aratau ca mucegaite.
Cred ca Macovei le-a reprosat asta, in rest nu prea vorbea nimeni. Nu am vazut continutul dosarelor si nu s-a uitat nimeni in ele. Cei de la SIPA au fost in permanenta langa noi cat am stat acolo. Nu am ramas singuri, noi cu dosarele, nici o secunda.
Totul a durat putin, in jur de o ora. Din cate imi amintesc, s-au securizat cateva spatii cu sigiliul ministrului, iar inainte de a pleca cineva a intocmit un proces verbal.
Dupa acest episod, la cateva zile, un fost securist de cea mai joasa speta din conducerea institutiei a incercat sa se faca util. L-am poftit afara din birou si de atunci nu l-am mai vazut vreodata. Adjunctii SIPA de la acea vreme fusesera toti colonei sau generali de Securitate inainte de 89.
Asa am asistat la primele masuri de desfiintare si ingropare al celui mai sinistru serviciu de informatii, condus pana prin 2003 de Marian Ureche. Potrivit istoricului Marius Oprea, Ureche o recrutase inainte de 89 pe fostul ministru al justitiei, Rodica Stanoiu, sub numele conspirativ Paula. Dupa Revolutie, turnatoarea Paula ajunge in mod paradoxal si cinic sefa securistului care o recrutase desi nu e clar cine conducea de fapt pe cine.
Sub guvernarea Nastase (2000 – 2004), n-am nici o indoiala ca PSD s-a folosit din plin de informatiile culese de SIPA despre procurori si judecatori pentru a-i controla. Asa s-a putut naste, de pilda, reteaua de judecatori corupti de la Inalta Curte dirijata de senatorul PSD Catalin Voicu, azi in puscarie.
La el apelau toti pesedistii cu probleme in justitie in incercarea de a scapa de anchete sau condamnari. Nu intamplator, Catalin Voicu si-ar fi dorit sa ajunga sef tocmai la SIPA.
Pe doi dintre cei care s-au ocupat ulterior plecarii mele din minister de inventarierea si arhivarea documentelor SIPA, judecatorul Cristi Danilet si procurorul Paul Dumitriu, i-am cunosc personal, eram colegi la MJ. Ma indoiesc profund ca vreunul din ei ar fi sustras, copiat sau folosit informatile la care au avut acces. Sunt magistrati onesti, dincolo de orice indoiala.
Pe ceilalti, nu-i cunosc si nu stiu cine sunt. Stiu doar ca ministrul Chiuariu, directoarea Ingrid Mocanu si altii care vorbesc competent despre SIPA au astazi tot interesul (poate l-au avut si atunci) sa puna magistratii sub semnul intrebarii. Chiuariu a fost condamnat penal, iar doamna Mocanu e cercetata in vreo doua dosare.
Aceasta a fost singura mea tangenta cu arhiva SIPA si singurele detalii pe care mi le mai amintesc. Repet: cu ocazia scurtei vizite acolo, nici eu, nici Macovei n-am vazut continutul dosarelor, note, informari si nici n-am mai calcat vreodata in acel loc. Am fost consilierul Monicai Macovei si purtator de cuvant pentru foarte scurta vreme, din ianuarie pana in aprilie 2005, dupa care am revenit in presa.
Sunt consternat cum calaii joaca azi rol de victima iar toti cei care au contribuit la curatarea, asanarea si reformarea sistemului de justitie au devenit tinte. Este uluitor cum albul devine negru si viceversa. Dar acestea sunt vremurile, cand borfasii si avocatii lor din presa conduc Romania in forta, iar cei cativa sustinatori ai justitiei care inca mai misca sunt dusmanii lor de moarte si trebuie compromisi cu orice pret.
Dar nu cred ca eu, Monica Macovei sau altii sunt adevarata miza a scandalului SIPA. Cei care au pus acest subiect fals pe agenda publica vor sa sugereze ca s-au folosit informatii compromitatoare din arhivele SIPA pentru a controla magistratii dupa 2005, ca anchetele procurorilor si sentintele judecatorilor sunt grevate de un mare semn de intrebare. Scopul este compromiterea in ochii publicului a intregii lupte anticoruptie din ultimii 10 – 12 ani. ”
Despre ai nostri.
Stie cineva ce se intampla in poza asta, si daca e ce pare?
http://www.national.ro/dezvaluiri/ritual-cosa-nostra-la-varful-mai-584152.html/
Un comunicat „în limba de lemn” a ministerului:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21782766-mai-face-ancheta-dupa-aparitia-unei-fotografii-comisar-sef-genunchi-fata-mai-multor-chestori.htm
Am serioase motive să mă îndoiesc de seriozitatea „anchetei”, ținând cont de cine e în capul ministerului…
Buna seara.
Tot respectul pentru Augustin Lazar! Sincer la inceput am avut rezerve – Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a lansat miercuri, la Bookfest, volumul “Conflictul de interese. Teorie si jurisprudenta. Studii de drept comparat”, editia a II-a revazuta si adaugita. Magistratul a vorbit despre tema cartii sale: conflictul de interese, spunand ca “multe voci sustin ca aceasta infractiune ar trebui dezincriminata, pentru ca deranjeaza prea multa lume”,
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21783748-augustin-lazar-bookfest-voci-din-spatiul-public-sustin-dezincriminarea-conflictului-interese-pentru-deranjeaza-prea-multa-lume.htm
O altă mostră monstruosă de prostie sub stindardul „political correctness”:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21783759-suedia-plati-17-milioane-euro-despagubiri-romilor-inclusi-intr-baza-date-politiei-considerata-justitie-discriminatorie.htm
Eu aștept referendumul ăla prin care să se decidă ca această minoritate care NU VREA SĂ SE INTEGREZE să își păstreze numele său de ȚIGANI!
Buna ziua.
Poate nu este trecuta cu vederea aceasta informative… https://www.yahoo.com/news/us-official-urges-vigilance-over-russias-role-balkans-125117916.html
Hristos S-a inaltat!
“Aș vrea să vă uitați asupra Legii salarizării, pentru că nu este permis ca aparatului propriu al primarului să-i stabilească salariul Consiliul Local. Eu cred că cel care muncește cu aparatul propriu din primărie cunoaște cel mai bine cât muncește fiecare. (…) Nu l-am votat pe Iohannis, nu vreau să-mi ia el apărarea — că l-am văzut la televizor că, vai-doamne, ne poartă de grijă nouă, administrației locale. Și nu-mi place, să ne poarte de grijă cei pe care i-am votat și i-am susținut”, a spus Ion Dumitru, care este și președintele Asociației Comunelor din Argeș.
https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/24/primar-psd-catre-grindeanu-sa-va-uitati-asupra-legii-salarizarii-nu-vreau-sa-mi-ia-iohannis-apararea-22-45-27
…firea nu e singura, din pacate…mai are cateva mii de sosii…
“Legea achizițiilor publice e o chestiune care e obligatoriu să fie rezolvată și va fi în perioada imediat următoare, pentru că blochează administrațiile locale. (…) Când vrei să schimbi robinetul la un calorifer și îți câștigă cineva la Mioveni să vină furnizorul de la Botoșani — nu se poate lucrul ăsta. (…) Reprezentanții de la Ministerul Finanțelor, care sunt cam doi-trei în fiecare județ, trebuie să meargă la fiecare unitate administrativ-teritorială să fie parte a acelor comisii. (…) Trei oameni nu au cum să acopere un întreg județ și toate licitațiile și toate achizițiile publice”, a spus premierul la o întâlnire cu aleșii locali din județul Argeș.
http://www.telegrafonline.ro/grindeanu-legea-achizitiilor-publice-va-fi-modificata-in-curand-pentru-a-debloca-administratiile-locale
…tocmai ce au schimbat-o anul trecut…
Hristos s-a înălțat!
Exprimare… „elevată”! De țoapă!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21783458-elena-udrea-nu-intelege-fost-trimisa-judecata-dna-cum-puii-mei-intampla-chestia-asta.htm
Buna dimineata 😉
va prezint “studiile ” doamnei, luat copii paste din CV :
Studii
Universitatea Nationala de Aparare “Carol I”, Masterat in Securitate si aparare nationala
Universitatea Nationala de Aparare “Carol I”, Colegiul de Management al Resurselor Apararii, Educational si al Achizitiilor
Universitatea Nationala de Aparare “Carol I”, Colegiul National de Aparare “Carol I”, seria a XIV-a, Expert in securitate si aparare nationala
Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”, Bucuresti
Liceul Teoretic Bogdan Petriceicu Hasdeu, Buzau
http://www.elenaudrea.ro/ro/site/117/cv/
PS ha ! 😉 🙂 ,diplome fara numar,fara numar
Pana la urma s-au miscat!
Ieri 24 mai, NATO a devenit in sfarsit parte a coalitiei anti-stat islamic.De cateva luni Trump insista cu asta.
pana acum ei se comportau ca neinteresati, nu era treaba lor.
Hristos s-a Inaltat.
@mac, asa e 🙂
Interesant ce spune… http://www.ziare.com/stiri/justitie/puii-elenei-udrea-si-onoarea-lui-traian-basescu-1466982
1. s-au miscat de mult
2. e vorba de a oficializa ceea ce fac deja .
3. serviciile de info ale tarilor membre nato au o un comandament care furnizeaza informatii coalitiei anti-isis de multa vreme.
4 . germania are trupe in turcia .
5. pana si luxemburg are 2 ( da , doi ) ofiteri in coalitie .
asa ca mai usor cu ” nu era treaba lor /se comportau ca neinteresati” pentru ca deja militari din NATO au platit cu viata in lupta impotriva isis .
@Mac Gregor .
NATO is joining the coalition fighting against terrorist organization ISIS in Syria and Iraq, the 28 NATO member states decided on Wednesday. The Netherlands will contribute two planes to the fight against Islamic State this year, Ministers Bert Koenders of Foreign Affairs and Jeanine Hennis-Plasschaert announced.
The decision for NATO to join the anti-ISIS coalition will be ratified in Brussels on Thursday, ANP reports. The American led coalition includes over 60 countries, among which all the NATO member states. So NATO’s membership as a organization is seen primarily as a symbolic step.
Germany, France and a few other member states were against NATO joining the coalition, as the military alliance is focused on defense, not offense. But given United States president Donald Trump’s complaints about NATO not being active enough against terrorism, they dropped their objections. Sources told ANP that they don’t want Trump to leave the coalition empty handed. http://nltimes.nl/2017/05/25/nato-joins-anti-isis-coalition-netherlands-contributes-2-planes-fight
Noroc cu Trump.
da , mare noroc . adica mare noroc ca nu i-a iesit favorita la prezidentiale , in Franta ( madam le-pen-ala , pe care o vedeai “solutie” ) – ca scotea Franta din NATO ( ala care era expirat) :))))
Subiectul e o petardă, dar a apărut „lista cu vizitatori”… Am descoperit că nu erau extratereștri…
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21784392-ministerul-justitiei-22-vizite-arhiva-sipa-dupa-desfiintarea-serviciului-fostul-sef-ani-horia-georgescu-senatoarea-iulia-scantei-printre-cei-care-vizitat-arhiva.htm
Hristos s-a inaltat!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-25-mai-poftiti-in-arhiva-sipa-stimabililor/53889/