Revista Presei – 24 iunie. Strategie adoptata la limita, obiectiv major indeplinit de Iohannis
24/06/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 24 iunie ( Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul sau, popular, Sanzienele). Miercuri, vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, unde cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil, trecător, cu aspect de vijelie. În sud-estul teritoriului vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în a doua parte a intervalului. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, unde vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, în timp ce în restul teritoriului acestea se vor menţine apropiate de limitele normale ale acestei perioade. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 19…20 de grade în Dealurile de Vest şi în depresiuni şi 31 de grade în est şi sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade. In Bucuresti vremea se va menţine frumoasă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul, mai mult senin în cursul zilei, se va înnora treptat spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Politica nervilor în „Le Monde”: „Nu au înţeles românii tactica lui Iohannis?”. E o veche vorbă la poker care spune (eu o ştiu în limba franceză) „rien ne va plus”. Pentru Le Monde din 24 iunie, cam aşa stau lucrurile între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta. Nimic nu mai trece, nimic nu mai merge, sau, pe scurt, potrivit ziaristei trimise în România, „a început războiul de uzură”. Le Monde de demain”, Lumea de mâine, îşi merită numele: din când în când apar mici perle care prevestesc ceva. Care anunţă o schimbare. Este interesant că este vorba de numărul de miercuri 24 iunie, imprimat şi vândut practic marţi 23 iunie. E o perfectă punere în practică a acelei vorbe de Sânziene, din „Noaptea de Sânziene”, întocmai, a lui Mircea Eliade: „Le Monde de demain” este expresia pe care o folosesc francezii pentru această ediţie care anunţă lumea de mâine. Acum, aici, cam exact aşa este: articolul semnat de Claire Gatinois, realizat la Bucureşti şi Sibiu, anunţă un final foarte apropiat. Războiul nervilor este în toi, reiese din articolul lung de o jumătate de pagină, iar românii „poate că nu au înţeles sensul tacticii lui Iohannis?” Hm…aş fi preferat comentariul direct de pe pagina FB unde postasem imaginea acestui articol: „nimic despre uzura cetăţenilor?” Nu, din păcate nimic. Este un reportaj în care Sibiul este văzut ca „o insulă de prosperitate într-una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană”. Nu am nimic cu sinceritatea despre Sibiu, dar România a avut o creştere economică de vreo 4% anul trecut, când Franţa cotidianului Le Monde nu trecuse de 0.90%. Cea mai săracă din Uniunea Europeană? M-aş mira, dar treacă-meargă. Ziarele franţuzeşti, mă refer la formatul cotidian, au prostul obicei de a crede că dacă nu vorbeşti de rău de România, nu va fi citit articolul. Aş fi preferat să se amintească totuşi faptul că Sibiul a fost capitală culturală europeană în 2007. Nu doar „oraşul preşedintelui protestant într-o ţară majoritar ortodoxă, fără copii într-o ţară în care familia este un totem, tăcut şi fără pasiuni într-o ţară de latini, un lider anticorupţie într-o ţară cangrenată de fraudă”. Cu „o popularitate de 70%. Dar cu un obstacol în calea sa atât de iubită de români: Victor Ponta”. Integral pe Adevarul
Strategia de apărare, adoptată cu emoții. Doar patru voturi au făcut diferența față de un eșec. A fost, marți, una dintre cele mai interesante zile din Parlamentul României. S-a votat la limită Strategia națională de apărare, prezentată cu o zi înainte în plen de preşedintele Klaus Iohannis. PNL, UNPR şi PSD au votat pentru, dar de la PSD au lipsit mulţi parlamentari. De fapt, e mai uşor de spus câţi au fost: doar vreo 30 social-democrați au venit marți la serviciu. Printre absenți, unul dintre cei mai mari critici ai Strategiei – preşedintele Senatului. La momentul votului, acesta era în Turcia, în vizită la pacientul Victor Ponta. Votul nu a fost singurul moment de suspans: strategiei îi lipsea un aviz de la comisia de politică externă. Un aviz pe care puterea l-a cerut şi la care, până la urmă, tot puterea a renunţat. Încă un detaliu: premierul interimar Gabriel Oprea a fost cel mai mare susţinător al strategiei. În cele din urmă, strategia a fost adoptată cu doar 282 de voturi pentru. Minimul necesar era de 278 de voturi. Dacă ar mai fi fost cinci absenţi, nu se putea vota, din lipsă de cvorum. Parlamentarii s-au reunit cu greu pentru a vota documentul, după o discuţie telefonică între preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi premierul interimar, Gabriel Oprea. Integral pe Digi24. Cititi si o analiza critica la sange a acestei strategii, pe Adevarul.
România primește întăriri. România va găzdui arme americane, a anunțat secretarul american al Apărării, Ash Carter, la Berlin. Șeful Pentagonului a confirmat astfel oficial decizia privind prepoziționarea de tancuri, artilerie şi alte echipamente militare americane în România, Bulgaria, Polonia şi statele baltice, ţări care au acceptat aceste echipamente pe teritoriile lor, în contextul noului mediu securitar european, afectat de acţiunile agresive ale Rusiei. SUA vor amplasa armament greu în şase state din estul Europei, membre NATO, măsură prin care Washingtonul îşi asigură aliaţii că vor fi apăraţi în eventualitatea unei agresiuni din partea Rusiei. Secretarul american al Apărării, aflat în turneu în trei ţări europene şi care va participa la reuniunea omologilor din NATO de la Bruxelles (24-25 iunie), a ţinut să precizeze că „Statele Unite sunt profund angajate în apărarea Europei, aşa cum au fost de decenii“. Washingtonul va face mai mult pentru asigurarea aliaţilor, în special ţările din fostul bloc sovietic, îngrijorate de actuala politică a Moscovei. Ţările baltice au cerut prezenţa permanentă a trupelor NATO pe teritoriul lor. Statele Unite vor contribui cu unităţi de comando, avioane de luptă şi capacităţi de supraveghere la noua desfăşurare a „Forţei de reacție rapidă“ a NATO, pregătită ca răspuns la o eventuală agresiune a Rusiei în estul Europei. Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a precizat că SUA vor prepoziţiona în Estonia, Letonia, Lituania, România, Polonia şi Bulgaria tancuri, vehicule blindate Bradley, tunuri autopropulsate şi alte echipamente militare, operaţiune de asigurare a aliaţilor din NATO preocupaţi de intervenţia Rusiei în Ucraina şi de agresivitatea rusă faţă de estul Europei. Integral pe Romania Libera
EXCLUSIV. DNA, urmărire penală in rem într-un dosar Romsilva care poate duce la Ilie Sârbu. Un raport al Corpului de control al premierului Ponta, trimis în ianuarie a.c. la DNA, îl incriminează indirect chiar pe socrul premierului, Ilie Sârbu. În acest moment, raportul Corpului de control al premierului s-a transformat în dosar penal la DNA. Un dosar penal în care a început deja urmărirea penală in rem, adică față de faptă. Direcția Națională Anticorupție a răspuns astfel unei solicitări a “României libere” referitoare la raportul Corpului de control al premierului: “Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal, constituit ca urmare a transmiterii, către DNA, a unui raport întocmit de Corpul de control al primului ministru, având ca obiect rezultatele unui control la fondul forestier. Până în acest moment, nu s-a dispus urmărirea penală faţă de persoane, ci doar faţă de faptă, în legătură cu suspiciuni de infracţiuni asimilate corupţiei.” Infracțiunile asimilate corupției despre care vorbește DNA i-ar putea aduce și lui Ilie Sârbu o audiere la DNA. Așa cum a demonstrat “România liberă”, una din faptele incriminate în raportul Corpului de control al premierului (abuz în serviciu la Romsilva) s-a suprapus cu mandatul de ministru al Agriculturii al lui Ilie Sârbu. Integral pe Romania Libera
Dosarul „Sex cu eleve” scoate la iveală lucruri cutremurătoare despre un judecător-client și un polițist-„pește”. Un magistrat care apela la serviciile unor tinere prostituate era cunoscut de proxeneți ca fiind violent. Judecătorul se lăuda cu înregistrările fierbinți făcute în timpul partidelor de amor. Interceptări halucinante în dosarul proxeneților care exploatau eleve de liceu pentru a organiza orgii pentru magistrați și oameni de afaceri bogați din Banat. Magistratul Aurelian Nicolae Tomuș de la Judecătoria Timișoara avea faimă de vio lent, potrivit interceptărilor. El dispunea de fete după bunul plac și se lăuda că avea poze compromițătoare cu acestea. „Domnul preşedinte să trăiască”, i se adresau cunoscuții. Tomuş este cercetat sub control judiciar pentru șantaj după ce a amenințat o tânără că le va trimite părinților ei înregistrări din timpul partidelor de amor, dacă nu va mai fi păpușa lui sexuală. Într-o discuție cu polițistul Ovidiu Gîțan, Tomuș i se confesează: „Mie mi s-o tăiat de ea. Înțelegi ce vreau să zic? După aia o bat și ajung la alte chestii cu ea, știi? Și nici nu vreau să-i dau în freză sau din astea. Înțelegi? Dar pe Raluca aia mică dacă o prind o bat de se… pe ea. Deci, dacă o prind, o bat de o nenorocesc. Ce p… mea? Mă ia la 11 metri? O… de trei lei”. Într-o altă interceptare telefonică, judecătorul se laudă unui bărbat despre cum noua sa cucerire îi respectă ordinele. „Eu am o iubițică nouă, mă rog. Tu știi la mine cum îi viața asta, nu-i stres. Păi când ești singur și vrei să te îmbeți, să vezi ce fac cu ea, cât de bine. Știi? Am niște poze. Așa de sus, i-o bag la 45 de grade, incredibil, deci nu vrei să știi. Deci bă, ești nebun. Sârboaică din aia, bă, n-am o treabă, când îi zic să stea drepți, stă drepți, când îi spun ia tocuri, ia tocuri. N-am niciun stres, știi? S-a împiedicat, frate, o dată, era să-și rupă gâtul, chiar mi s-a făcut milă de ea. Am pus-o să danseze, a căzut pe acolo, n-a spus nimic, repede s-a pus pe tocuri înapoi, a început să danseze în continuare. Zic: «Păi nu te doare?», nu știu ce. Ba. «Și dacă mă doare nu vreau să mă opresc, după aia te superi». Știi? Vai, mi s-a rupt sufletul”. Integral pe EVZ
Cum acţiona reţeaua medicilor din Bihor care au bătut recordul la şpăgi: valize de bani, în toate valutele, zeci de case, averi care i-au şocat şi pe anchetatori. Cu tupeu maxim şi fără nicio jenă. Aşa luau şpagă, zilnic, sute de lei, medicii Comisiei de Expertiză Medicală Oradea, reuşind ca, în ultimii ani, să strângă sume de bani impresionante şi averi fabuloase, care i-au şocat şi pe anchetatori. Cu un sistem bine pus la punct, cu peste 35.000 de clienţi anual, membrii Comisiei de expertiză medicală Oradea au dus o viaţă de lux, o viaţă la care unora le este imposibil să viseze. În peste 13 ani, halatele lor albe au fost pătate cu şpagă greu de cuantificat. Nimic nu avea să prevadă liniştea unei zile normale, la finalul căreia membrii comisiei plecau acasă cu buzunarele pline de mită. După două săptămâni de monitorizare, anchetatorii au aflat că din 738 de pacienţi care au trecut pragul cabinetelor de pe strada Dunării, 733 au cotizat. A fost zi în care, potrivit unor surse apropiate anchetei, un singur medic a plecat acasă cu 15.000 de lei. Imaginile din timpul flagrantului vorbesc de la sine. Cabinetele lor au devenit mine de aur, fiind creat un veritabil circuit al şpăgii. Cinci medici şi cinci asistenţi au reuşit să acumuleze averi fabuloase de care fiscul habar nu avea. Datele din actele verificate de poliţişti la ANAF nu corespund nici pe departe cu realitatea. “ În perioada 2012 – 2014, niciuna dintre persoanele bănuite nu a realizat venituri cumulate care să depăşească suma de 150.000 de lei”, susţin anchetatorii. Sumele găsite la cabinet, în autoturisme, la locuinţele lor sau la locuinţele rudelor apropiate sunt fabuloase. Integral pe Adevarul
Baietii destepti pe spinarea romanilor! Facturile de electricitate cresc din 2016. De anul viitor, facturile de electricitate vor fi mai mari. Statul a hotărât să ajute 10 mari consumatori de energie electrică, prin facilităţi şi scutiri de la plata taxelor pentru susţinerea energiei verzi. Dar ce nu plătesc marile combinate, precum Alro, Arcelor Mittal sau Lafarge, vor plăti micile firme şi consumatorii casnici. În total, până la 75 de milioane de euro anual. Recent, Guvernul a decis că 10 companii mari consumatoare de energie electrică vor fi scutite parţial de la plata certificatelor verzi. Cel mai mare consumator industrial, Alro Slatina, susţine că a plătit în ultimii doi ani peste 50 de milioane de euro pentru certificatele verzi şi din acest motiv ar fi înregistrat pierderi. ArcelorMittal, Carpatcement şi Lafarge se află printre firmele care beneficiază de scutire şi calculele arată că, în următorii ani, suma pe care acestea nu o vor plăti ajunge la 750 de milioane de euro. Banii vor fi recuperaţi prin creşterea facturilor celorlalţi consumatori. „Autoritatea estimează că impactul se va găsi în facturile anului 2016. Între 5 şi 10% faţă de momentul ăsta”, spune Emil Calotă, vicepreşedinte ANRE. Fiecare din cei 9 milioane de mici consumatori de energie electrică, gospodării şi firme, va plăti suplimentar 5,5 lei pe an, la facturi medii lunare de 100 de kilowaţi/oră. Ministrul Energiei spune că, dacă nu se face acum această majorare, mai târziu românii vor plăti mai mult pentru energia verde. Integral pe Digi24
Pe cine si cum va masura comisia lui Tariceanu? E necesara, inutila sau periculoasa? Comisia speciala pentru evaluarea starii democratiei si a statului de drept in Romania, propusa de Calin Popescu Tariceanu si infiintata prin decizia Senatului luni, este gata sa-si intre in paine. Pana in aprilie anul viitor trebuie sa prezinte raportul final. Comisia va fi alcatuita din noua membri: 4 de la PSD – Georgica Severin, Fratean Alexandru, Timotei Stuparu, Gabriela Cretu, unul de la PLR – Daniel Barbu si unul de la UDMR – Pataki Csaba. PNL ar avea dreptul la trei reprezentanti, insa a anuntat ca nu va desemna niciunul. Potrivit hotararii de constituire, comisia va masura “pe baza propriilor indicatori si a propriului model de analiza” mai multe aspecte: “participarea si reprezentarea politica, densitatea si intensitatea retelelor de asociativitate, libertatea de exprimare, respectul fata de minoritatile de orice natura, gradul de acceptabilitate a pluralismului, raportul dintre viata privata si securitatea colectiva, capacitatea de reglare a erorilor si abuzurilor institutionale si a dezbaterii publice, independenta si impartialitatea sistemului judiciar, rigoarea si rationalitatea procedurilor, controlul Parlamentului asupra Executivului, controlul civil asupra institutiilor de forta, consistenta drepturilor si libertarilor individuale precum si a garantiilor constitutionale, formele si eficacitatea controlului cetatenesc asupra tuturor institutiilor si puterilor statului”. Calin Popescu Tariceanu si-a motivat demersul prin faptul ca “institutia centrala in orice democratie este Parlamentul (…) in momentul de fata, independenta si suveranitatea Parlamentului sunt puse in discutie, legislatia actuala permite ca suveranitatea Parlamentului sa fie impartita cu Curtea Constitutionala. Puterea judecatoreasca ataca permanent independenta Parlamentului si deciziile pe care le ia. Si toate aceste lucruri trebuie discutate cu responsabilitate.” Integral pe Ziare.com
Alertă în piaţa imobiliară: 44% dintre tineri stau acasă la părinţi. Nu mai puţin de 44,4% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani locuiesc îmrepună cu părinţii. Mai rău decât noi nu stau decât Slovacia, Bulgaria şi Grecia, într-o Europă în care numai în ţările nordice îşi permit să trăiască pe cont propriu. Un impas demografic, economii deraiate, un şomaj ridicat în rândul tinerilor şi baloane speculative în piaţa rezidenţială ţin departe reprezentanţii noii generaţii din Europa de perspectiva de a avea propria locuinţă, fie şi cu chirie. Cifre devastatoare furnizate de Eurostat şi aşezate recent pe hartă de contul de Twitter “Amazing Maps” indică faptul că exceptând ţările din nordul continentului, Franţa, Elveţia şi Austria, tinerii cu vârsta între 25 de ani şi 34 de ani stau în proporţii consistente împreună cu părinţii. România se înscrie între ţările cu un procentaj alarmant la acest capitol, 44,4% dintre tineri încă nefiind plecaţi pentru o viaţă pe cont propriu. Nivelul este comparabil cu cel din Polonia (43,2%), Ungaria (43,0%), Slovenia (43,5%), Portugalia (44,5%), Italia (46,6%) şi Malta (48,9%). Mai rău decât aceste ţări stau Slovacia, Bulgaria şi Grecia, unde mai mult de jumătate din persoanele cu vârsta între 25 şi 34 de ani au rămas să împartă locuinţa cu părinţii. La punctul extrem îi regăsim pe slovaci, cu 56,6% din tineri rămaşi în casa părintească, în timp ce 52,2% dintre bulgari se regăsesc în această situaţie. Criza care răvăşeşte ţara i-a ţinut pe 51,6% dintre tinerii greci în casele părinteşti în condiţiile în care şi şomajul pentru această categorie de vârstă indică un număr comparabil. Integral pe Capital.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
s-ar putea sa avem si azi surprize””placute:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Noi+acuzatii+pentru+Sebastian+Ghita+El+este+asteptat+la+DNA+Ploi
Raspunde cineva pentru aceasta nerespectare a hotaririi CSAT?
http://www.evz.ro/iohannis-si-ponta-ignora-deciziile-csat-privind-starea-de-sanatate-a-demnitarilor.html
Buna dimineata si aici!
pe victor ponta il urmareste ghinionul! 🙂
http://www.stiripesurse.ro/operatia-lui-ponta-din-turcia-incalca-o-decizie-a-csat_959598.html
o zi buna tuturor.
Buna dimineata tuturor 🙂
Cine sa ii traga la raspundere, Cedric? Numai pe judecatorii CCR se gasesc oamenii lui Nitu sa aiba tupeu sa ii ancheteze!
Buna ziua,
este incredibil ce se intampla la Timisoara, modul cum se pune batista pe tambal si se incearca musamalizarea. Intr-o tara normala erau toti saltati si ancheta pe toate palierele, la noi un pic de zgomot si liniste. Posibil sa fie hora mare 🙁
Buna dimineata
Sa nu uitam ca azi CCR discuta azi reluarea votului in cazul miruitului sova.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20253205-reluarea-votului-cazul-dan-sova-discutata-miercuri-curtea-constitutionala.htm
Procurorii DNA extind urmarirea penala impotriva deputatului Sebastian Ghita, pentru noi fapte de coruptie comise de cand acesta este parlamentar, dar si inaintea mandatului, au declarat pentru Mediafax surse judiciare, precizand ca Ghita a fost citat sa se prezinte, miercuri, la DNA Ploiesti.
Conform surselor citate, Sebastian Ghita este acuzat de noi fapte de coruptie savarsite inainte de 2012, data la care a fost ales deputat intr-un colegiu din judetul Prahova, dar si in perioada mandatului de parlamentar.
De asemenea, sursele judiciare au precizat ca procurorii DNA Ploiesti vor extinde sechestrul asigurator asupra averii lui Sebastian Ghita, in conditiile in care pe o parte din bunurile acestuia a fost deja pus sechestru in dosarul in care este urmarit penal pentru sprijinirea unui grup infractional organizat, alaturi de Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, de presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosmn, dar si de alti inculpati cu putere de decizie in judetul Prahova.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20253259-procurorii-dna-extind-urmarirea-penala-impotriva-deputatului-sebastian-ghita.htm
La Romania Tv se declanseaza jihadul, bombe si lapilii de mocirla, minciuna si manipulare/dezinformare vor curge pe sticla.
buna . sterge-i din grila 😉
nu am asa ceva, am pretentia ca sunt normala la cap si in plus tin la sanatatea mea.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20253423-dna-adoptara-modificarilor-legea-avocaturii-avea-drept-consecinta-nulitatea-unor-probe-deja-administrate-dosarele-dna-victor-ponta-dan-sova-printre-marii-beneficiari-surse.htm
scriam cand v-a aparut linkul …. sorry
Bun gasit ,
sunt de neoprit…deocamdata !
DNA: Adoptarea modificarilor la legea avocaturii “ar avea drept consecinta nulitatea unor probe deja administrate in dosarele DNA”/ Victor Ponta si Dan Sova, printre marii beneficiari
Plenul Senatului ar urma sa voteze astazi o serie de modificari propuse la legea organizarii si exercitarii profesiei de avocat.
Daca modificarile la legea avocaturii vor fi adoptate si intra in vigoare, printre marii beneficiari se numare Dan Sova si Victor Ponta, deoarece unul din efecte ar fi nulitatea actelor procedurale din dosarele in care sunt cercetati in calitatate de avocat
De notat ca autorul amedamentelor adoptate luni, 22 iunie, in Comisia Juridica, este senatorul PSD Ioan Chelaru este si presedintele Uniunii Juristilor din Romania. UJR a primit in 2014, de la Guvernul Ponta, statutul de organizatie de utilitate publica, statut din care decurg o serie de avantaje financiare. Senatorul Chelaru a fost unul dintre avocatii lui Sorin Ovidiu Vantu si omul sau de incredere. Potrivit ziarului Gandul, printre membrii UJR se numara, potrivit propriei declaratii de interese, si Vlad Stoica, seful Cancelariei Prim-Ministrului.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20253423-dna-adoptara-modificarilor-legea-avocaturii-avea-drept-consecinta-nulitatea-unor-probe-deja-administrate-dosarele-dna-victor-ponta-dan-sova-printre-marii-beneficiari-surse.htm
He, he! Nici soacrele nu scapa de DNA!
Dar nu orice soacra , ci soacra miliardara (in lei vechi)a lui Vlad Moisescu:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/VIDEO+Soacra+lui+Vlad+Moisescu+a+venit+la+DNA
Dupa Microsoft ,inca un caz in care dovedeste …. “inspiratie” puistul …:D 😀
EXCLUSIV. DNA, urmărire penală in rem într-un dosar Romsilva care poate duce la Ilie Sârbu
http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/exclusiv–dna–urmarire-penala-in-rem-intr-un-dosar-romsilva-care-poate-duce-la-ilie-sarbu-383064
CCR respinge contestatia PNL in legatura cu cazul Sova(digi24).
MRU nominalizat de Johannis pentru functia de sef SIE !!
Ghita a “capatat” interdictie de a parasi Ploiestiul. A iesit acum de la DNA Ploiesti si e foarte plouat dar face acuzatii grave la adresa DNA.Cica i lpreseaza sa il determine pe Ponta sa-si dea demisia!
Pe surse, e acuzat ca a dat bani negri pt campania lui Ponta la presedintie- 350 000 de lei (parca) pt. campania din R.Moldova. (digi24).
A inceput si Ghita sa dea numele procurorului care il ancheteaza (Onea) intocmai ca si Ponta pe Uncheselu.
Rectific: Ghita ar fi dat 350 000 de EURO pt campania din R.Moldova!
Administratia prezidentiala anunta:
MRU propus la sefia SIE!
link
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20253626-breaking-news-klaus-iohannis-nominalizat-mihai-razvan-ungureanu-sef-sie.htm
o veste buna.
Mersi, miki, pt. link. Am auzit stirea la digi si cautam acum ceva scris.
Va fi mare suparare pt unii.
Dar aseara, Oprea stia deja, pt ca a declarat ca va sustine propunerea lui Iohannis si l-a laudat pe MRU!
Daca puteti sa-l ascultati pe Ghita la digi, e oparit rau.Cred ca nu se mai controleaza ce spune, acuza pe toti si toate si ameninta pe oricine l-a suparat. Il va reclama la Nitu pe procurorul care il ancheteaza !
cu rezerva!
http://www.stiripesurse.ro/bomba-ghi-a-are-interzis-sa-vorbeasca-cu-ponta-detalii-din-dosar_959624.html
Cu guitzatv e groasa rau .
Se pare că premierul Victor Ponta este implicat în Dosarul Hidro Prahova în care este deja implicat cumnatul său. Procurorii DNA i-au interzis deputatului Sebastian Ghiță să ia în vreun fel legătura cu premierul, semn că situația se agravează pentru cei doi.
Guitza are interzis să vorbească cu Ponta !! , plus :
să nu desfăşoare activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României, în exercitarea căreia a săvârşit fapta, ( asa ceva nu a mai fost pana acum !!)
– să nu părăsească localitatea Ploieşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent.
Scandal in parlament!! MRU nu va fi votat de PSD.!!!
L-am auzit pe Savu (fost angajatla SIE).A luat foc in legatura cu numirea lui MRU, a inceput sa dezgroape diverse mizerii care au circulat in legatura cu MRU si sotia.
Bleah! O sa verse multe laturi, mai ales ca ambii sefi ai serviciilor ar fi de la PNL.
Votul depinde de o …..izmana 😀
vor vota, ursul nu joaca de voie. sunt stransi cu usa de “interesul national” si vor vota la limita.
sau de MI5, CIA , NATO .. plang in pumni bolsevicii. si mai stiu eu una care are emotii maxime 🙂
http://www.comisarul.ro/politic/a-explodat!/ghita-bani-negri-pentru-victor-ponta!/_492211.html
sunt impaiati, Proteza nationala nu mai scapa, poate decat daca cere azil politic
Oprea il sustine pe MRU !! puie ….psd !!!
salve , am scris aseara pe blog .. declaratie a lui oprea : ” veti mai auzi de Ungureanu” 😉
tata socru cica a vorbit cu Ponta acum cateva minute : “premierul” nu stia nimic despre numirea lui MRU.
N-a fost consultat!
Mai mult: propunerea trebuia sa treaca mai intai pe la CSAT!
musai ca trebuie sa intre in discutie @cetatean
23/06/2015 at 9:30 pm
oprea : ” am fost singurul care nu am trantit guvernul ungureanu” ?
despre MRU : “este un om despre care se va mai auzi”
realitatea tv .
Sarbu:
“noi am fost lasati complet pe dinafara, n-am fost consultati”
😀 😀
trece si pe la csat .. azi , maine .. ca doar exista premier cu drepturi depline 😉
puie monta & co
“Meci tare ” !!
CAPITOLUL II
Organizarea şi conducerea Serviciului de Informaţii Externe
Art. 6. – (1) Conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea Preşedintelui României.
so ,..la propunerea Preşedintelui României.
PSD minoritar la vot!! 😀
Deci parlamentul nu e intrebat?
ba da ,tocmai din acest motiv (cred) s-a trimis propunerea la banditi ,scuzati,alesi ..:)
problema ca in csat se iau decizii doar in consens. daca unul este impotriva propunerea cade. ( ma tot agit asteptandu-l pe @ citi….)
premierul actual .. poate da afara orice ministru :))
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20253763-ungureanu-despre-nominalizarea-sie-este-onoare-pentru-mine-votul-parlament-sacru-vom-vedea-care-rezultatul.htm
Buscu, la digi, a zis ceva de genul ca numirea lui MRU la SIE ar putea lamuri povestea cu Ponta- ofiter acoperit si ar putea da o anumita coloratura intoarcerii lui Ponta in tara!
Oare de asta se opune PSD numirii lui MRU??
joaca tare Johannis ! MRU stie daca puie a fost sau nu “adapostit” 😀 cred ca pe aici este “cheia”;nu-l pun pe MRU ,si nu te dau de gol ,daca iei un A4 si incepi asa …….DEMISIE
Se pare ca i-a bagat in corzi daca a iesit raspopitul securist la atac. Cartile sunt in mana lui Iohanis, am serioase rezereve ca Oprea nu va fi de acord.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20253834-ilie-sarbu-psd-nu-vota-nominalizarea-lui-ungureanu-sie-este-ilegala.htm
Pauza de cafea….sau ma rog ….apa plata?
………despre romani “fericiti”…..
Satul in care oamenii s-au invatat sa primeasca bani de la stat, fara sa munceasca. “N-am calificare, dar vreau 2.000 de lei”
Intr-o Romanie cu rata somajului in crestere, in multe zone din tara ajutorul social este mai valoros decat salariul mediu pe economie.
Zeci de oameni sarmani s-au invatat sa primeasca bani de la stat si nu mai vor sa munceasca. Intr-o comuna din Iasi, reprezentantii Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca le-au prezentat somerilor 300 de slujbe, insa niciunul nu a fost interesat.
Anul acesta, in comuna Tibana, aflata la 30 de kilometri de Iasi, doar noua persoane si-au gasit o slujba.
Aici sunt insa peste 500 de asistati social apti de munca. La intalnirea cu reprezentantul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, oamenii din sat au tinut sa demonstreze ca e mai bine acasa.
Functionar AJOFM: Avem locuri de muncitor necalificat in industria confectiilor. N-ati fi interesat de un astfel de loc de munca?
Localnic: Nu stiu ce sa zic. La un salariu de baza, asa, de macar 15 milioane…
Reporter: Ati muncit vreodata? Ati fost undeva?
Localnic: Nu am fost.
O femeie de 55 de ani ar vrea sa munceasca la oras, insa pe un salariu de 2.000 de lei, plus cazarea asigurata. Nu vrea sa faca naveta, desi locuieste la 36 de kilometri de Iasi.
Functionar: Aveti o calificare?
Localnica: De unde sa am calificare daca m-am maritat la 18 ani si am facut 6 copii?
Functionar: Atunci cum va doriti un salariu de 20 de milioane? Ce stiti dumneavoastra sa faceti de 20 de milioane?
Localnica: Ce stiu sa fac? De toate.
Conform legii, toti beneficiarii venitului minim garantat sunt verificati de inspectori daca si-au gasit un loc de munca. Unii sunt iritati de acest control.
Reporter: Daca ar fi sa-ti gaseasca ceva la Iasi, ai merge?
Localnica: Unde sa ma duc? Imi iau si eu ajutorul asta, atat! Incolo, nimic!
Reporter: Daca iti ofera acolo loc de munca, ce spui?
Localnica: Nu ma duc, dom’le nicaieri! Am aici casa, am treaba, am vaca!
Reporter: Dumneavoastra sunteti sunteti sanatos. Nu sunteti bine?
Barbat: Nu.
Reporter: Dar ce problema aveti?
Barbat: Nevasta a murit, am ramas singur…
Reporter: Ati putea lucra?
Barbat: Nu…
Conform AJOFM Iasi, saptamana aceasta, in judet, sunt disponibile peste 300 de locuri de munca, multe pentru persoane necalificate. Dar oamenii prefera ajutorul de la stat, desi ar lua mai mult daca ar munci, pentru ca salariul minim este de 1050 de lei. Venitul minim garantat, in schimb, porneste de la 125 de lei, pentru o singura persoana, si ajunge la 465 de lei, pentru o familie cu 5 membri.
Halucinant !
http://stirileprotv.ro/stiri/social/satul-in-care-oamenii-s-au-invatat-sa-primeasca-bani-de-la-stat-fara-sa-munceasca-n-am-calificare-dar-vreau-2-000-de-lei.html
ps puie poate sa faca o oferta “beton” la pachet;
– ieftineste “pufoaica” la 1 leu suta !
– daca bei 3 intr-o ora platesti doua
– la fiecare birt care vinde “promotia” va fi amplasata o caruta plina cu posmagi ,,un butoi cu apa si doi voluntari
– voluntarii vor inmuia posmagii si ii vor da celor care ies din birt !!
Tare oferta ….::))
le-ar mai trebui cite un bors la trezire..sa fie in stare sa aleaga pesedeul …nu care cumva din greseala sa fie ales unepereul…
legi idioate,facute de hoti pentru lenesi ! mai nou bani si la absolventii de liceu ,care nu merg mai departe din dif.motive. sa stea acasa puiu` vre-o 6 luni sa nu faca nimic ! sau daca nu a luat bacu sa faca primul an de facultate ! noaptea mintii !!
m-am gandit daca am exagerat ieri cand am zis ca totul s-a schimbat, avem un jucator nou, si acum a dat cheie la motor.
Ce se intampla azi arata ca am dreptate. A, ca nu stiu exact ce face cum face, e discret. Oare cum l-a intors cu cheita pe Zgonea, care a sustinut ieri strategia?
Imi place de mor interdictia lui Ghita de a mai presta ca deputat. M-am satúrat sa vad hoti vorbind ide la tribuna.
Era si timpul sa existe sanctiuni pentru comportament aberant. Marele necaz al lui Basescu a fost ca niciodata inamicii lui nu erau dati inapoi pentru greseli. De ex. Parlamentul l-a suspendat pe Basescu, poporul a zis “fals!”, ar fi trebuit ca parlamentul sa fie dizolvat, si alegeri anticipate!
Nu, ei faceau o tona de mizerii, se suiau pe ea si de acolo strigau si mai tare.
le-a “tras-o ” pontacul in stil mare ! nu pot da nici OU sa schimbe legile 😀
http://www.liberation.fr/monde/2015/06/23/direct-franceleaks-les-etats-unis-n-ont-pas-d-allies-mais-que-des-cibles_1335847
Sa fie mai tare frica de a pierde guvernarea decat frica de DNA?
http://www.stiripesurse.ro/ponta-se-intoarce-de-urgenta-in-tara-surse_959637.html
Ohooo….e groasa rau !!! S-a insanatosit ?? poa’ sa guverneze ??
Ghen izmana a dat foc la serparie…cu sau fara voie…
pai nu trebuie sa treaca pe la o comisie medicala de evaluare ? nu ca ar fi o problema,il baga pe pop acolo si gata ,apt “combatant” !
Ponta a jucat o carte proasta cu operatia in Turcia. Daca era macar intr-un spital , in tara, altfel stateau lucrurile. Dar frica de DNA l-a facut sa-si piarda uzul ratiunii!
Si nici consilierii n-au fost mai inspirati., ba unii l-au parasit deja!
trebuie avut in vedere ca tocmai ce s-a apucat de scris o carte…:) ,titlul :
GENUNCHESELU
Foarte inspirat titlu!!
Bravul plutonier GENUNCHESELU ….amintiri din lazaret
http://www.comisarul.ro/politic/exploziv/cu-mru-la-sie-ponta-va-fi-deconspirat!lat_492326.html
Mai ceva vreau sa accentuez:
Atentie la republica Moldova, perioada de proba s-a terminat. In 2 luni isi va alege luntrea in care va sta cu tot fundul. Daca nu suntem pregatiti, ghinion.
Din pacate multi moldoveni au ca surse de informatii ,exclusiv televiziunile ce emit in lb. rusa….
Speranta exista ,,
Potrivit unui oficial de rang înalt al NATO, organizaţia se va implica activ în consolidarea capacităţilor de apărare a Republicii Moldova şi va acţiona în trei direcţii foarte clare:
1.Va oferi asistenţă legislativă în domeniul securităţii naţionale.
2. Mai mulţi experţi ai organizaţiei vor merge în Republica Moldova şi vor ajuta la reformarea sistemului militar al ţării.
3. NATO va facilita demararea unor discuţii între oficialii moldoveni şi ţările care ar putea furniza echipament militar vecinilor noştri, relatează digi24.ro
………………………………………………………………………………………………………………………………
ps interesant articolul adus de @ zigzag la 1:40 pm ; sa vedeti ce comentarii pro ruse sunt
Mai pe scurt, NATO este in vizita astazi in Moldova sa decida daca isi ia asuma sau nu apararea Moldovei.
Caz in care tot sistemul militar moldovean trece in subordinea lor. Legi de organizare, achizitii, pregatire, desfasurare.
Doamne ocroteste-i pe romani ….
http://www.comisarul.ro/politic/video/ghita-declaratii-incendiare-procurorii-vor-s_492297.html
E vreo sansa sa se dea publicitatii transcriptul/inregistrarea de azi a lu asta la DNA? Cred ca ar fi edificatoare in a-i taia estuia elanul si logoreea …
Buna ziua all 🙂
Ghita si DNA: http://www.ziare.com/sebastian-ghita/dna/dna-sebastian-ghita-a-cumparat-cu-bani-negri-alegatori-pentru-ponta-in-r-moldova-1369932
Bun venit 🙂
totusi ,guitzatv nu s-a compromis cu galeti si ulei…. el a oferit materiale electorale , ex. : TIGAI 😀
“inculpatul Ghita Sebastian Aurelian a candidat si a castigat un post in Camera Deputatilor, o parte din banii ‘economisiti’ in modalitatea aratata, in cuantum de 279.000 lei, au fost extrasi si folositi pentru achizitionarea de pe piata neagra de asa zise materiale electorale (de exemplu tigai), ce au fost utilizate pentru a determina un numar important de persoane sa il voteze.”
http://www.comisarul.ro/politic/cand-pisicul-nu-i-acasa-joaca-iohannis-pe-masa-psd_492400.html
“Concluzie: placi tectonice se misca in politica romaneasca, in paralel cu cresterea implicarii NATO si a SUA in operatiunile de asigurare a securitatii nationale. Oamenii trecutului, gen Sebastian Ghita sau liderii corupti din toata clasa politica, nu inteleg ca vremea lor a trecut. Coruptia este o vulnerabilitate uriasa intr-o tara ca Romania, aflata sub o presiune enorma din partea Rusiei, coruptii sint portita prin care Moscova poate ajunge la butoanele deciziei. Cristian Pantazi”
MRU
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20254218-cand-pisicul-nu-acasa-joaca-iohannis-masa-reactie-rapida-nominalizarea-lui-ungureanu-sefia-sie.htm
UDMR voteaza MRU!
Buna dimineata 🙂
Desigur, daca MAFIA BOLSEVICO-iliesciana, accepta convocarea Plenului reunit !
buna ziua
a.pare ca exista numarul de voturi pentru schimbarea guvernului
pacalici e istorie si -sunt gata sa pariez ca isi va prezenta singur demisia
sie “stie de ce”
Postare noua :
http://politeia.org.ro/editoriale/la-cateva-voturi-distanta-de-orice-scenariu/38860/