Revista Presei – 24 ianuarie.”Grâul şi porumbul se vând cu 20-30% mai ieftin decât acum un an, dar pâinea, carnea şi laptele sunt mai scumpe cu 4-12%. Când scad?”
24/01/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 24 ianuarie! Specialiștii anunță în continuare temeraturi scăzute, viscol și ninsori în majoritatea orașelor din țară. Urmează o noapte rece în special acolo unde e strat de zăpadă, in zonele joase din Transilvania, nordul și centrul Moldovei, Maramureș, Crișana, chiar și în partea de sud a țării, mai ales în Muntenia. Temperaturile în depresiunile din estul Transilvaniei pot coborî și sub -16 gr spre -18 gr. Și următoarele 2 nopți vor fi cu regim termic asemănător și nici următoarele două, trei zile nu vor fi cu temperaturi ridicate, mai ales în zonele joase ale țării, pentru că vor fi condiții de ceață. O încălzire mai simțitoare și în toate zonele țării așteptăm de la jumătatea săptămânii. Bucuresti: 1/-2 gr.C.
“Himera spitalelor regionale, ediția 2024. Încep lucrările sau pacienții rămân cu promisiunile? …. Promise de toate guvernările din ultimii 20 ani, indiferent de orientarea politică, spitalele în care ar trebui tratați peste 300.000 de pacienți români anual se află încă în stadiul de machetă. Ca și în anii trecuți, autoritățile vin cu promisiuni. România ar fi trebuit să aibă deja spitale regionale de urgență în trei dintre cele mai importante orașe ale sale: Iași, Cluj-Napoca și Craiova. Până luni, 22 ianuarie 2024, în niciunul dintre aceste orașe nu începuse construcția, deși în 2023 primele licitații au fost atribuite. Proiectele s-au împotmolit în birocrație, în ciuda promisiunilor că măcar unul dintre ele, cel de la Iași, va începe în 2023. …. Problema finanțării…. Potrivit proiectelor tehnice, autoritățile au nevoie 2 miliarde de euro pentru ca spitalele regionale din Iași, Cluj-Napoca și Craiova să poată primi pacienți. Banii ar ajunge atât pentru construcție, cât și pentru dotări. Deși acum câțiva ani statul român putea construi spitalele în mare parte cu bani europeni, delăsarea politicienilor și ratarea unor termene a făcut ca finanțarea să fie pierdută, după cum a scris Europa Liberă în 2022. În prezent, datelor autorităților arată că statul român va trebui să acopere până la 90% din investiția de 2 miliarde de euro. Puțin peste 10% ar putea fi din bani europeni. Mai exact, 220 de milioane de euro, care ar urma să vină prin intermediul Programului Operațional Sănătate 2021 – 2027, aprobat de Comisia Europeană. Abia pe 16 ianuarie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că proiectele celor trei spitale au fost admise pentru finanțare. … Semnarea efectivă a contractelor de finanțare este estimată pentru luna februarie, potrivit MIPE. Până la 2 miliarde de euro – costul spitalelor – statul român trebuie să mai pună aproape 1,8 miliarde de euro. Peste 900 de milioane de euro au fost deja împrumutați de la Banca Europeană de Investiții. Autoritățile nu ne-au putut preciza de unde vor face rost de restul de 900 de milioane de euro. Problema licitațiilor Pe lângă finanțare, o altă problemă pentru ridicarea acestor spitale este birocrația specifică licitațiilor publice. …. Potrivit estimărilor optimiste ale autorităților, vor mai trece cel puțin cinci ani până când spitalele gândite să ofere peste 150.000 de tratamente anual în ambulator și să trateze alte zeci de mii de pacienți în urgențe și spitalizare continuă să devină realitate. Termenul de finalizare estimat atât de MIPE, cât și în Strategia Națională de Sănătate 2023-2030 este finalul anului 2028…...” Integral: https://romania.europalibera.org
“Suplimentele alimentare, pe lista neagră a Parlamentului European. Cum să le depistăm pe cele periculoase Parlamentul European cere ca pe niciun produs sau supliment alimentar să nu mai apară scris că ar aduce beneficii pentru sănătate dacă are în exces zahăr, sare ori grăsimi. Oficialii de la Bruxelles solicită să se ia măsuri în acest sens, printr-o legislație care să se aplice în toate țările membre. ….Pentru că suplimentele alimentare se vând fără rețetă, acestea sunt foarte populare și în rândul românilor. Cel mai recent studiu pe această temă arată că românii cheltuiesc pe suplimentele alimentare chiar mai mulți bani decât pe medicamente. Producătorii de medicamente estimează că piața acestor produse, în România, este de 1,3-1,4 miliarde de euro anual. Iar experții din domeniu spun că, cel puțin pe hârtie, piața suplimentelor alimentare din Europa este mai mare decât cea din SUA. …. Cercetătorul Luca Bucchini, expert în reglementarea alimentelor și a suplimentelor alimentare, consideră că ar trebui acționat cel puțin pentru a reglementa probioticele, produsele botanice și nivelurile maxime admise pentru vitamine și minerale. Avertismentul vine și ca urmare a faptului că există inclusiv risc de supradozaj. De exemplu, în Franța, autoritățile sanitare au fost alertate cu privire la mai multe cazuri de hipercalcemie severă, uneori cu litiază/nefrocalcinoză care a necesitat spitalizare, la sugari sănătoși care au fost expuși la vitamina D din suplimente alimentare. Raportul tehnic menționează prezența pe piața europeană a suplimentelor alimentare care conțin diferite concentrații/doze de vitamina D, conform revistei „Food Safety“. În plus, un produs bogat în vitamina D sau care te ajută să-ți protejezi ficatul, poate fi și mai bogat în zahăr, grăsimi sau sare. Și vorbim inclusiv despre produse destinate copiilor. ….” Integral: https://adevarul.ro
“În timp ce la Bucureşti guvernul Ciolacu este fugărit de fermieri şi transportatori, la Viena directorul Trezoreriei statului era fugărit de investitorii şi bancherii străini pentru a vinde euroobligaţiuni ale României, cât mai repede şi cât mai multe, având în vedere că toată lumea vrea să împrumute România ….. Chiar dacă figurează în fruntea listei ţărilor din regiune cu un deficit bugetar de 6% din PIB, cel mai mare, părerea analiştilor şi investitorilor despre România este extrem de pozitivă şi prin prisma rezultatelor economice care nu sunt proaste şi prin prisma comparaţiei cu alte ţări din regiune, România fiind considerată o ţară, care din punct de vedere politic, este stabilă şi nu crează probleme, mai ales în contextul războiului din Ucraina. România este comparată din punct de vedere politic cu Ungaria şi Polonia. Raportul analiştilor Unicredit despre regiune, aici intrând şi România, este pozitiv: inflaţia scade, urmează scăderea dobânzilor, creditarea îşi revine, creşte absorbţia fondurilor europene, cresc investiţiile străine, vor creşte investiţile companiilor locale, cresc salariile, care intră într-un teritoriu real pozitiv odată cu scăderea inflaţiei, optimismul consumatorilor îşi revine, creşte consumul, creşte economia. Cel puţin în cazul României, raportul Unicredit indică o creştere economică care se apropie de 3% pentru acest an. …. În timp ce la Bucureşti guvernul Ciolacu, miniştrii erau fugăriţi de fermieri şi transportatori, la Viena, Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei statului şi principalul om de discuţie al Ministerului de Finanţe cu pieţele externe, era “fugărit” de către investitori şi băncile străine să le ia banii, adică Ministerul Finanţelor să se împrumute pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an şi pentru reeşalonarea datoriilor care ajung la scadenţă, cât mai repede şi cât mai mult. Necesarul de finanţare pentru acest an, anunţat de Ministerul Finanţelor, este de 180 de miliarde de lei (în lei şi valută), faţă de 210 miliarde de lei cât a fost anul trecut. În euro, Ministerul Finanţelor are în plan să iasă cu obligaţiuni în euro, dolari sau chiar yeni, în valoare de 8-10 miliarde de euro. Din cauza/datorită creşterii exponenţiale a deficitului bugetar din 2020 încoace şi implicit, a cresterii necesarului de finantare, România a ajuns cel mai important jucător pe piaţa obligaţiunilor în euro din regiune, depăşind chiar Polonia la nivelul stocului de datorie publică în euro. … Bineînţeles că România este căutată pentru că plăteşte cele mai mari dobanzi la euro din regiune din cauza creşterii deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent. Însă, cererea mare pentru titlurile de stat româneşti, atât cele în euro, cât şi cele în lei, din ultima perioadă, a dus la scăderea randamentelor (dobânda efectiva de tranzacţionare) prea mult într-un termen foarte scurt, ceea ce reduce marja ulterioară de scădere, după cum constata un investitor de portofoliu cu expunere pe eurobondurile României…..” Integral: https://www.zf.ro
“Robert Negoiţă face lucrări publice fără niciun fel de acte legale …. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că poate oferi zeci de exemple de lucrări realizate de Primăria Sectorului 3 fără documente. De asemenea, nici o instituţie nu a intervenit pentru controalele necesare. …. “În urmă cu doi ani, era un proiect, se deschisese o linie PNRR şi primăriile din Bucureşti puteau să facă împreună un proiect, ca să ia nişte bani, pentru semaforizare. Toate primăriile le-au făcut – adică şase din şapte, Primăria Sectorului 3 nu a făcut, pentru că nu a vrut primarul. Acesta este feudalism în administraţie publică. Am zeci de exemple de lucrări pe care Primăria Sectorului 3 le face fără nici un fel de act: intră pe proprietăţi private, pe proprietăţi ale Primăriei Capitalei, ale ministerului, fără nici un act. Şi totuşi, nu văd o instituţie care să se ducă acolo, să controleze”, a spus edilul general. Nicuşor Dan a explicat că realizarea unor lucrări fără autorizaţiile necesare ar putea fi sesizată de către Curtea de Conturi, de către Inspectoratul de Stat în Construcţii sau de către proprietarii terenurilor respective. “Situaţia, în opinia mea, are trei paliere. Are un palier financiar: dacă poţi să aloci bani pe o lucrare unde nu ai drept de administrare, şi aici e o chestiune care ţine de Curtea de Conturi. Are un palier de construire- de faptul că se construieşte fără autorizaţie; şi aici, din păcate, aşa cum este legislaţia făcută, poate să intervină chiar primarul Sectorului 3, când se fac construcţii fără autorizaţie, ceea ce, evident, nu o să facă, sau Inspectoratul de Stat în Construcţii, de care ştim toţi că nu funcţionează. Şi mai este chestiunea, cum a fost situaţia trotuarului din faţa Magazinului Unirea, unde era un teren pe care Administraţia Străzilor îl modernizase şi a venit Primăria Sectorului 3 şi a stricat ce făcusem noi. Din păcate, tu, ca proprietar, în condiţiile astea, nu poţi decât să te duci în instanţă şi să aştepţi doi-trei ani, până se termină”, a arătat primarul general, conform Agerpres. Recuperarea Parcului IOR e dificilă Nicuşor Dan a făcut referire şi la terenul retrocedat din Parcul IOR, subliniind că demersurile Primăriei Capitalei pentru recuperarea acelui spaţiu sunt “mai dificile”, după ce fostul edil general, Gabriela Firea, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, nu au demonstrat în instanţă că spaţiul respectiv a fost parc. …. Şi iată că din cauza asta, mai întâi Curtea de Apel şi ulterior Înalta Curte au spus că acolo nu a fost parc, pentru că oamenii aceştia au acţionat împotriva interesului public. Vorbim de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi de primarul Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea……..” Integral: https://newsweek.ro
“Regizorul de serviciu al politicii post-moderne Studiul a fost condus de profesorul Robert Pape, de la Universitatea din Chicago. Scopul: să determine profilul socio-cultural, individual şi colectiv, al celor care au participat la 6 ianuarie, 2021. Populaţia de studiu: cele circa 400 de persoane, arestate şi puse sub acuzare pentru participarea lor la evenimente. Populaţii de referinţă şi comparaţie: ansamblul populaţiei SUA (eşantion reprezentativ supercalibrat, marjă de eroare sub 1,5%), votanţi Trump, persoane afiliate la grupuri extremist-rasiste. Rezultatele: o canonadă necruţătoare de concluzii întemeiate pe date primare şi structurate care a spulberat falsele reprezentări ale realităţii din spatele uluitorului fenomen intrat în istorie la 6 Ianuarie, 2021. Asaltul asupra Capitoliului. Păi, cine să fie cei mai mulţi dintre “participanţii” la distrugerea democraţiei şi a republicii americane? Nişte copii zărghiţi, nişte imberbi fără minte şi fără judecată cărora le ia sîngele foc, înainte să li se aprindă în cap vreo scînteie de glagorie. Nu? NU! Sunt, în majoritate, oameni dincolo de vîrsta de 35 de ani, mai aproape de 40 şi 50! Nişte amărăşteni, fără casă, fără masă, vai de mama lor, doar cu ţoalele rupte de pe ei, nu? NU! Sunt în majoritate oameni din clasa mijlocie, cu slujbe sigure şi bune, unii cu afaceri personale, unii dintre ei şefi şi şefuleţi prin diferite mega-structuri birocratice. Cum cin-să fie? Nişte unii duşi cu pluta, afiliaţi la tot felul de organizaţii extremiste şi rasiste, nu? NU, ăştia abia dacă sunt 10%!!!! Restul sunt oameni cu familii, cu job, cu responsabilităţi sociale, fără nici un fel de tangenţă cu organizaţiile gen “Proud Boys” sau “Oath Keepers”. Din ce zone ale Americii au venit la Washington cei care s-au pus cu topoarele, tîrnăcoapele şi bîtele pe geamurile şi uşile Capitoliului, ameninţînd apoi cu ele personalul de securitate din incinta respectabilei instituţii a democraţiei americane? Din zonele “roşii”, cele cu vot majoritar republican, nu? NU! Sunt din toate zonele, iar cele “albastre”, cu majoritate de vot democrată, nu sunt cîtuşi de puţin sub-reprezentate! Cum cine sunt cei care au luat cu asalt Capitoliul? Votanţii lui Trump, nu? Nu tocmai!!! Votanţii democraţi au fost prezenţi la asalt în proporţii bine aliniate cu cele din structura generală de vot. ….Ce-i mîna pe ei în luptă? Răspunsul: FRICA. Cu cuvintele lui Pape, referindu-se la rezultatele studiului său, ca şi la cele ale altor studii care s-au aplecat asupra aceloraşi teme: “Forţa care mînă de la spate, relevată în toate cele trei studii pe care le-am întreprins, este frica faţă de marea înlocuire. Marea înlocuire este ideea că drepturile acordate hispanicilor şi negrilor, adică drepturile minorităţilor depăşesc deja drepturile albilor”. ….Hai să punem degetul pe rană: de ce creşte AfD-ul în Germania, de pare că nimic nu-i mai poate sta în cale? Răspunsul l-a dat studiul lui Pape: frica “băştinaşilor” faţă de consecinţele pe termen lung ale deformării structurilor sociale, demografice şi socio-culturale ale societăţii germane, sub presiunea migraţiei neasimilate şi neasimilabile, a unor minorităţi care, făcînd uz de drepturile largi care le-au fost acordate, fac deja legea şi obiceiul locului. Iar legea şi obiceiurile respective nu sunt cîtuşi de puţin cele cu care au crescut şi în care au trăit ultimele cinci generaţii de germani!!! Ba chiar dimpotrivă, sunt nu doar benign sau întregitor alternative, cum ar vrea să ne facă să credem “apostolii” multiculturalismului onirist de bibliotecă, ci competitiv, adversativ, coroziv, denigrator şi distrugător alternative în raport cu cultura locală. Dacă nu vă place Germania, faceţi o excursie în Franţa şi o să găsiţi exact acelaşi tablou, de la transformările din societate, la reacţiile politice. Şi, dacă nici Franţa, nici Germania, daţi o tură prin Italia, Spania, iar mai nou prin Danemarca şi Suedia..…” Integral: https://www.bursa.ro
“Robert Negoiță a rămas fără cinci dinți după ce s-a bulgărit cu borduri Chiar dacă în București a apărut zăpada, Robert Negoiță rămâne în continuare fanul bordurilor. Primarul de la Sectorul 3 a ieșit la o bulgăreală, dar a ținut să le arate bucureștenilor că bordurile puse de el sunt mai utile și spectaculoase decât zăpada. Așa că, împreună cu câțiva angajați din primărie, Robert Negoiță a început să se bulgărească cu bucăți de bordură. Nu a durat mult până participanții la strania bulgăreală au început să-și piardă din dinți. Asta spre deliciul trecătorilor, care au fost extrem de încântați să-și vadă primarul luându-și borduri în dinți….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
“Un singur tractor la protestul fermierilor, celelalte sunt la arat în Militari Residence Protest eșuat în Piața Constituției din București, unde a venit un singur tractor, și ăla adus pe platformă, că nu pornea pentru că fusese reparat la un service din Berceni. Organizatorii protestului spun că restul tractoarelor sunt la arat, în Militari Residence, unde se fac lucrările la cultura de rapiță dintre blocurile de la Avangarde Home până la Weiner Residence, unde începe lanul de porumb. Zeci de utilaje intervin de urgență și în zona Chiajna Forest Residence, unde trebuie semănate ovăzul și lucerna pentru cirezile care pasc pe lângă pârloaga de la Apusului 3 Residence. Tractoriștii spun că se ară greu, din cauza firelor de înaltă tensiune dintre blocuri, însă câțiva vecini îi ajută, ridicându-le cu cozi de mătură de la balcon. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“BREAKING Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională articolul din lege care stabilește acordarea de burse de merit pentru „mimimum 30% din elevii din fiecare clasă”
Avocatul Poporului anunţă, marţi, că a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu articolul din legea învățământului preuniversitar care prevede că bursele de merit se acordă pentru „minimum 30% din elevii din fiecare clasă”. Avocatul Poporului afirmă că această prevedere reglementează neconstituțional posibilitatea ca elevii cu note scăzute la învățătură să obțină burse de merit…..”
https://www.g4media.ro/breaking-avocatul-poporului-ataca-la-curtea-constitutionala-articolul-din-lege-care-stabileste-acordarea-de-burse-de-merit-pentru-mimimum-30-din-elevii-din-fiecare-clasa.html
“Cine este Constantin Crăciun, țăranul ”cu mâna brăzdată de greutăți”, cu care s-a întâlnit Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: autointitulat ”țăranul sărac al Uniunii Europene”, a încasat 100 de mii de lei din indemnizația de revoluționar/ Ar fi apărat gara din Focșani de teroriști
Premierul Marcel Ciolacu a postat, marți, pe Facebook, imagini de la o întâlnire cu Constantin Crăciun, un țăran din Câpineanca (Vrancea) îmbrăcat în port popular, despre care a spus că ”nu poate decât să mă inspire, să mă motiveze mâna brăzdată de greutăți a țăranului român”. Despre Constantin Crăciun presa locală a scris anul trecut că s-a autointitulat ”țăranul sărac al Uniunii Europene”, dar că deține 31 ha de teren arabil, zece de vaci, 14 porci, 200 de păsări, două mori şi un cazan de făcut ţuică, şi un tractor cu fonduri europene. În plus faţă de pensie, acesta are şi o indemnizaţie de revoluţionar. Susţine că a apărat gara din Focşani de ”teroriştii” din decembrie 1989……”
https://www.g4media.ro/cine-este-constantin-craciun-taranul-cu-mana-brazdata-de-greutati-cu-care-s-a-intalnit-marcel-ciolacu-la-palatul-victoria-autointitulat-taranul-sarac-al-uniunii-europene.html
“Adunările ad-hoc sau primăvara României
….Divanurile ad-hoc sunt unul dintre acele momente în care ideea de patriotism este palpabilă şi concretă: Titu Maiorescu le acorda poziţia de centru al canonului, de punct în jurul căruia se organizează, profetic, efortul de regenerare naţional. Strânse în culegerea de documente coordonate de D. A. Sturdza, documentele Adunărilor ad-hoc sunt proba inteligenţei cu care elita locală a imaginat, bipartizan, un plan de evoluţie al patriei comune. Înainte cu un deceniu de 1866, Adunările ad- hoc întruchipează această speranţă pe care o numim România.
….Adunările ad- hoc au fost, cu precădere în Moldova, cu mult mai mult decât un simplu organism consultativ. Misiunea lor a fost aceea de a elabora şi dezbate punctele unei autentice ordini constituţionale. Egalitatea juridică este doar unul dintre aceste elemente ce definesc europenizarea. Ţelul ultim al Dorinţelor din cele două Adunări a fost instituirea unui regim care să refuze corupţia, arbitrarul şi inegalitatea. Memoria domniilor regulamentare, cu întreg cortegiul lor de excese, a servit ca reper negativ. Constituţionalizarea era opţiunea motivată de respingerea, unanimă, a modelului absolutist şi venal de administrare al statului. Consensul este dat de existenţa unei accepţiuni comune a patriotismului: patria există doar în măsura în care legile, iar nu oamenii, vor domni. Numitorul comun dintre facţiunile politice este oferit de asumarea modernizării, ca set de idei şi de practici…..”
https://www.contributors.ro/adunarile-ad-hoc-sau-primavara-romaniei/
“Cadavrul din Dunăre și vocea din mormânt: Cum a profitat extrema dreaptă de căderea Europei în capcana corupției (Politico)….”
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/cadavrul-din-dunare-si-vocea-din-mormant-cum-a-profitat-extrema-dreapta-de-caderea-europei-in-capcana-coruptiei-politico-2660725
https://www.euractiv.com/section/defence-and-security/news/as-turkey-approves-swedens-nato-bid-hungary-remains-sole-hurdle/?utm_source=flipboard&utm_content=EURACTIV%2Fmagazine%2FEURACTIV
Diferenta intre un idiot util si un tradator orc asumat impotriva Nato si EU.
🙂